Purcari - o podgorie simbol în Basarabia slider

Purcari, vinul-poezie născut din truda călugărilor. Istoria unui succes secular

Timp de citire: mai mult de 5 minute

Sunt locuri pe pământ unde frumosul, romanticul și candoarea se întrepătrund, dând naștere unui veritabil izvor de emoții și trăiri. Purcari este unul dintre acestea, mai ales pentru că transpune povestea în realitate. Pornită într-o călătorie surpriză, nu știam că voi ajunge pe acele meleaguri, unde aroma de vin și de aer tomnatic se împletesc, îmbiindu-ne să fim mai sensibili, mai creativi și mai spirituali.

Așezat cuminte pe malul drept al Nistrului și la o distanță de circa șaizeci de kilometri de Marea Neagră, satul Purcari (raionul basarabean Ștefan-Vodă) ascunde în inima sa una dintre vinăriile devenite emblematice pe harta mondială a vinului. Podgoria Purcari are în spatele său o tradiție seculară, fiind născută pe locul unei mănăstiri medievale, numită Afon-Zograf, unde călugării storceau strugurii și făceau cea mai gustoasă licoare pastorală din acel ținut.

Propriu-zis, istoria succesului acestei mărci începe în îndepărtatul secol XVIII, când câțiva coloniști francezi, aciuați după războiul ruso-turc pe meleagurile Basarabiei, au închiriat podgoriile mănăstirești în schimbul unei desetine (plată în roadă, n.r.). Fiind copiii ai tradiției franceze, aceștia au intuit că spațiul sau așa-numitul terroir pe care creștea vița-de-vie este unul aparte. Doar decenii mai târziu a ieșit la iveală că Purcari este amplasat la aceeași latitudine geografică cu una dintre cele mai renumite regiuni vinicole franceze: Bordeaux. Dar să nu credeți că acest fapt reprezintă doar o coincidență geografică, el oferind și anumite particularități soiurilor de vinuri din portofoliul ales al Podgoriei. Astfel, solul bogat în rubidiu conferă vinurilor o culoare purpurie intensă, specifică și vinurilor bordeleze.

Purcari este amplasat la aceeași latitudine geografică cu una dintre cele mai renumite regiuni vinicole franceze: Bordeaux

Fiind Gubernie a Imperiului Rus preț de un secol, Basarabia a intrat în atenția unuia dintre cei mai puternici Țari, și anume Nicolae I, care în 1827 emite un decret prin care stabilește înființarea primei gospodării vinicole basarabene, cu amplasamentul la Purcari. De atunci, proprietari ai Vinăriei Purcari au fost atât boierii moldoveni Dăncilă și Clot, dar şi alții de origine germană, rusă și franceză. Deja în 1847, în cadrul Iarmarocului Agricol Basarabean, vinul de Purcari obține prima sa medalie de aur.

În 1878, casa de vinuri sărbătorește un adevărat triumf în cadrul Expoziției Mondiale de la Paris, când pe parcursul unei degustări închise, experţii francezi au fost impresionaţi de un vin sec, de culoare intens – rubinie, fiind siguri că este un vin de Bordeaux. Mare însă le-a fost mirarea să afle că vinul își are originile într-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului. Atunci, vinul emblematic Negru de Purcari a obținut prima sa medalie de aur la o expoziție internațională.

Negru de Purcari - vin simbol în Basarabia, devenit legendă a succesului.

Negru de Purcari – vin simbol în Basarabia, devenit legendă a succesului. Foto: finewine.md

Un timp îndelungat, vinurile casei Purcari au fost la fel de populare precum vinurile de Bordeaux sau Burgundia. Acestea erau servite la mesele țarului Nicolae al II-lea, ale regelui George al V-lea și ale Reginei Victoria a Marii Britanii. Comercializate în Danemarca, Olanda, Suedia, Germania, Franța, vinurile de Purcari erau înalt apreciate și obțineau numeroase trofee.

Renașterea unei legende

Dar așa cum destinul joacă feste și celor mai buni, culturile vitivinicole din Purcari au căzut pradă unei molime, care i-a decimat roada și a aruncat un abur de uitare peste vinărie și roadele ei. Până în 1950, doar paragina și trecutul mai hălăduiau pe acea câmpie nistreană. Însă cultura vinului a revenit în forță, grație perseverenței vinificatorilor moldoveni, care au reușit să restabilească tehnologia clasică de producere a celebrelor vinuri. Unul dintre marii profesioniști ai timpului, Pimen Cupcea, a reconstituit rețeta legendarului vin Negru de Purcari, iar Ion Ungureanu a creat o nouă capodoperă – Purpuriu de Purcari.

Podgoria Purcari a fost creată pe locul unei mănăstiri medievale unde călugării storceau strugurii și făceau cea mai gustoasă licoare pastorală din acel ținut

Drept dovadă a acestui succes fulminant servesc rezervele arhivistice de vin, cu sticle îmbuteliate în stilul sovietic al timpurilor și cu etichete tipărite în chirilică. Spre regretul meu, nu am putut vedea butelii din îndepărtatul trecut boieresc al regiunii, dar am reușit să facem o promenadă interesantă în beciurile istorice ale vinăriei. Beciul central reprezintă fostele chilii mănăstirești, amplasate în formă de cruce, iar la capul crucii există un izvor, semn al binecuvântării dumnezeiești.

După un tur de forță în spațiile industriale, dotate după ultima modă în materie de laboratoare și spații de îmbuteliere, am fost invitați să vizionăm o mică introspecție tematică și să participăm la o degustare de vinuri. Am putut prinde câteva șiretlicuri din profesia de somelier, începând cu maniera în care simți olfactiv buchetul vinului sau percepi gustul licorii. Originalitatea vinurilor de Purcari se măsoară cu precădere în maniera cu care specialiștii transformă o licoare obișnuită într-un vin de o finețe aparte.

Toată frumusețea și plenitudinea vinurilor aromate a fost completată cu măiestrie de niște bucătari iscusiți și de un anturaj impecabil, vinăria dispunând de un hotel minunat, o reconstrucție fidelă a castelului coloniștilor francezi. Amplasat în imediata apropiere a beciurilor, acesta găzduiește camere pentru oaspeți și un restaurant minunat, în care serile tomnatice devin și mai plăcute, mai ales când un foc viu arde în șemineu.

Podgoria Purcari - una dintre vinăriile simbol ale Basarabiei

Podgoria Purcari – una dintre vinăriile simbol ale Basarabiei. Foto: branzan.com

În egală măsură, oamenii din spatele acestui proiect au păstrat și relațiile istorice frumoase, găzduind în inima casei lor de vinuri figuri marcante, precum Principele Radu al României, care a sădit un butaș de poamă albă și a dăruit podgoriei o părticică din Tezaurul de la Pietroasa. Grație acestor relații călduroase, Vinăria a devenit furnizorul oficial de vinuri al Casei Regale din România, titlu onorific pentru această marcă basarabeană.

Peste câmpia Podgoriei Purcari se lasă ceața unei seri de noiembrie, iar noi ne savurăm vinul Ice Wine, creat din ultimii struguri de după brumă, și inhalăm liniștea, care acolo este aproape de poveste. În acel spațiu, unde încă se zbate verdele verii cu galbenul toamnei, s-a păstrat intactă senzația de smerenie, de reculegere, de prinos în fața naturii. Să fie asta moștenirea călugărilor?

Foto deschidere: rotravel.info (Alin Popescu)

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea de Nicoleta Roman slider
Despre „deznădăjduitele muieri” ale Țării Românești. Cum arăta viaţa româncelor acum două secole
Povestea sașilor din Transilvania de Ruxandra Hurezean. Istorie și mărturii slider
Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei
Vali Boghean, un compozitor și muzicant talentat din Basarabia
Un îmblânzitor de dor: Vali Boghean
Ziua Națională a României la Alba Iulia slider
Basarabeanca Matricei: Cum am trăit primul meu 1 Decembrie la Alba Iulia