semnal de alarmă cultură Casa Vasile Alecsandri din Bacău patrimoniul cultural România

Plâng pietrele! Marele poet Vasile Alecsandri, aruncat în infernul uitării

Matricea Românească vă oferă un material prin care sperăm să tragem un (nou) semnal de alarmă cu privire la modul lamentabil în care este tratată cultura în România, și la felul cum ne „prețuim” patrimoniul cultural al țării. Un material cutremurător, despre locul unde a făcut primiii paşi în viaţă unul dintre marii noştri români: Casa Vasile Alecsandri din Bacău, transformată azi în ruină.

„Casa părintească nu se vinde”, spune un cântec din folclorul românesc. Însă nu trebuie să ne-o vindem noi, căci vom ajunge să ne stingem și să o facă alții, fără voia noastră. Tot fără voia sa, cele două axe ale existenței lui Vasile Alecsandri, veritabile Alfa și Omega – casa părintească și cripta lui – au fost „vândute”, îndrăznesc să spun, cu nerușinare, și continui să îndrăznesc, spunând că este o nerușinare națională, ce ne aparține tuturor.

Dacă, în urmă cu ceva timp, vă prezentam cum nepăsarea crasă şi barbarismul au profanat locul din care Vasile Alecsandri ar trebui să ne privească liniștit, astăzi vă expunem un subiect care ar trebui să stârnească cel puțin revoltă și să plece niște capete (atât simple, cât şi „oficiale”). Casa în care acelaşi mare patriot Vasile Alecsandri s-a născut și a copilărit este astăzi osândită ruinării.

Ne lipsesc echilibrul și dragostea: echilibru între verbul „a dărui” și substantivul „egoism”

În ultimii ani, am ajuns la o concluzie pe care o pronunț, de fiecare dată, cu mâhnire în simțire și în gând. Cred că noi, poporul român, în toți acești 28 de ani de democraţie post-decembristă pe care i-am trăit, ne-am învățat și obișnuit să trăim în nepăsare și în indolență față de valorile pe care le avem. Nu ne interesează și nu luăm atitudine atunci când moștenirile (spirituale sau materiale) pe care înaintaşii ni le-au lăsat fie sunt vândute, fie lăsate în voia sorții. Ne lipsesc echilibrul și dragostea: echilibru între verbul „a dărui” și substantivul „egoism”.

Casa "Vasile Alecsandri" din Bacău - intrarea

Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău – intrarea

Aș vrea să nu mai folosesc cuvinte, căci probabil nu sunt necesare, fotografiile fiind suficient de grăitoare, dar parcă ceva nu mă lasă. Nu mă lasă să tac faptul că dăm dovadă de atâta nepăsare crasă. Dacă, pentru fiecare dintre noi, locul în care ne naștem, cel în care trăim, și acela unde ne găsim liniştea sunt importante și ţinem să fie respectate, cine ne oferă dreptul să i le răpim marelui Vasile Alecsandri?

Născută în orașul „bardului”, fie că vreau, fie că nu vreau, simt un atașament organic față de acest subiect. Casa din Bacău a marelui poet este situată în chiar centrul orașului, fiind un imobil de patrimoniu cu care Bacăul ar trebui să se mândrească și pe care să îl promoveze cu orice prilej, însă acest fapt nu este posibil. Am fost prezentă la degradarea sa încă de la început. O casă ce, cândva, avea un aer aristocratic, impunător… a devenit astăzi adăpost pentru oamenii străzii, și pentru tot felul de gunoaie ce zac în ea.

Imagini dezolante din interiorul imobilului

Un monument istoric în centrul unui oraș care se pretinde „Capitala Tineretului”, casa memorială a unui om care a întreprins atâtea frumoase demersuri (poetice şi diplomatice) spre evoluția României, îşi “cântă” azi disoluţia prin două afişe pe care scrie, cu litere de-o şchioapă: „ATENȚIE! PERICOL DE ACCIDENTE”.

Cred că starea jalnică a acestei case lăsate de izbelişte, precum cea a capelei de la Mirceşti, realizează o radiografie perfectă a mentalității noastre, a modului în care înţelegem să ne apreciem valorile. Să știm să le prețuim nu înseamnă doar să ne bucurăm de faptele și de operele lor (atât cât o mai facem…), ci şi să le conservăm aceste realizări, ca și locurile pe care le-au “sfinţit”.

Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău – vedere exterioară

Ca un prevăzător, însuși Vasile Alecsandri, cel batjocorit de românii contemporani, ne îndeamnă, de dincolo, să stăm și să medităm puțin asupra viitorului nostru ca popor:

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

                                                                                   („Deșteptarea României”, 1848)

Foto: Emanuel Miclăuş

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Alexandru Bernardazzi -arhitector și om de artă din Basarabia slider
Alexandru Bernardazzi – arhitectul rus îndrăgostit de meleaguri româneşti, care a reînviat Chişinăul
Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie slider
Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: „După ’90, au apărut înjurătorii de serviciu ai României. Este genocid cultural să spui că românii n-au fost buni de nimic, că limba română-i bună doar de înjurături, că avem o istorie formată doar din mituri”
Biblioteca Aman, născută din neprețuita iubire față de Craiova și față de carte a cuplului Alexandru și Aristia Aman
Biblioteca Aman – o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche
Eugen Doga compozitor român Basarabia patrimoniul UNESCO slider
Eugen Doga, românul din patrimoniul UNESCO. O viaţă între imn şi vals