Două oraşe, două culturi. Cum am resimţit şocul trecerii din Galaţi în Capitală

„Cum, pentru a participa la un eveniment cultural trebuie să ne rezervăm locul?”, m-am întrebat după ce am citit descrierea unei conferințe gratuite, la puţin timp după mutarea mea din Galaţi în Bucureşti.  Deși în acel moment eram siderată, am înțeles ușor că multe dintre acțiunile culturale din Capitală – fie ele gratuite – practică rezervarea locului, deoarece inevitabil vor avea un public numeros și e nevoie de organizare pentru a evita neplăcerile.

Pentru a descrie – chiar și în prezent – mai bine locul unde m-am născut, redau versul celebru în zonă al poetului Barbu Nemțeanu, care spune că Galațiul este „un oraș cumplit de negustori”. Dar poetul nu s-a oprit aici și a continuat cu „La tine stă poetul ca-n Sodoma! / El seamănă cu trudă mândre flori, / Tu nu le poţi simţi însă aroma”. Nemțeanu, născut în anul 1887, sublinia într-un mod artistic faptul că gălățenii sunt imuni la frumos. Ei bine, nu e chiar așa. Not anymore, cum ar răspunde sarcastic englezul.

Viața culturală din Galați există și este destul de vie, chiar dacă urbea mea natală este cunoscută drept un oraș industrial. În urmă cu câțiva ani, debutul meu în presa gălățeană a atras după sine și obligaţia de a fi prezentă la toate manifestările culturale, întrucât domeniul despre care trebuia să scriu le cuprindea și pe ele. De-a lungul activității mele în Galați, am participat la multe evenimente la care era prezentă o mână de oameni (de pildă, expozițiile de pictură de la Galeriile de Artă), dar și la acțiuni la care aglomerația era cuvântul definitoriu. Cele din urmă nu erau atât de multe. Din câte îmi amintesc, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” se bucura de o prezență numeroasă la aproape toate evenimentele pe care le organiza. Majoritatea, interesante.

În București însă, busculada este o realitate la multe evenimente. O altă situație care m-a uimit a fost aceea că nu trebuie să ajungi cu 10-15 minute înainte să înceapă programul, ci cu mai mult. Chiar dacă organizatorii întârzie deschiderea, este crucial pentru spectator să prindă un loc bun. Fie el și în picioare, pentru că scaunele sunt revendicate demult. Vrei să și vezi, nu doar să auzi. Mai trebuie, oare, să menționez că la Galați nu era așa? Am renunțat de mult să mă bucur mai întâi de confortul unui spațiu și abia apoi de acțiunea în sine. Azi sunt doar să fiu ochi și urechi la ce se întâmplă în fața mea, prețuind momentele pe care izbutesc să le „câștig”.

O comparație serioasă și detaliată între Capitală și orașul de la Dunăre nu ar fi una onestă din motive evidente

O comparație serioasă și detaliată între Capitală și orașul de la Dunăre nu ar fi una onestă din motive evidente, dar un comentariu potrivit căruia cel din urmă ar „crește” dacă s-ar inspira de la primul nu este de blamat. E lesne de înțeles că un oraș mic din provincie nu va ajunge niciodată la nivelul Capitalei, care organizează sute de acțiuni culturale lunar la care vin mii de români, graţie mărimii Bucureştiului. Dar Galațiul nu se lasă. Teatrul este de calitate, muzica de asemenea, bibliotecile sunt frecventate și artiști talentaţi avem din plin. Însă, la multe din evenimentele la care am participat la acea vreme am remarcat în public aceleași figuri prezente la multe alte acțiuni similare. Cele pe care nu le recunoșteam erau prieteni special invitați de către amfitrioni. Pe scurt, puțini oameni „neutri” au fost roși de curiozitate atunci când au citit un anunț al unei acțiuni și și-au rezervat două ore din timpul liber pentru a se bucura de cultură. Acest lucru se petrecea înainte de practica promovării asidue pe Facebook a evenimentelor, când mediile convenționale își făceau destul de bine treaba.

Eu sunt încrezătoare în evoluția culturală a orașului unde m-am format și unde am fost educată. În ultimii doi ani am constatat – de la depărtare – un reviriment al prezenței la astfel de acțiuni, mulți dintre participanți fiind tineri. Deși nu cred că, în viitorul apropiat, din cauza – sau datorită – publicului numeros, participarea va fi condiționată de rezervarea unui loc, pot garanta că Galațiul nu este imun la frumos.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Institutul de Fizică Atomică teologie știință Facultatea de Teologie interior (2)
Cunoașterea, în știință și credință. Decanul Facultății de Teologie: „Și teologii au abuzat de rațiune și au căutat să «despice firul în patru». S-a pus întrebarea: «Câți îngeri pot sta pe vârful unui ac?»”
Muzeul Kitsch-ului Românesc Cristian Lică prost-gust români slider (2)
Muzeul Kitsch-ului Românesc. Proprietarul Cristian Lica: „Nu poți să te lupți cu kitsch-ul. Singura variantă este să te împrietenești cu el şi să-l educi”
O basarabeancă în capitală Bucureşti Centrul Vechi Bookfest slider
Periplul bucureștean al unei basarabence: “Ca Alice în Ţara Minunilor”
elevă româncă viață societate retardați emoțional
Concluzia unei eleve, despre societate: „Toți am ajuns retardați emoțional!”