„Nunzio”, o meditație despre normalitate, prin ochii bolnavului

„La un moment dat, o să fiți invitați să urcați pe scenă pentru a vă ocupa locul alocat”. Nu, informația nu este adresată artiștilor, ci – surprinzător – spectatorilor veniți să urmărească un eveniment ce se anunța a fi inedit. Cuvintele organizatorilor, alături de apariția pe scenă a unui tânăr care exersa la violoncel în timp ce publicul aștepta ridicarea cortinei, au fost semnele clare ale faptului că tradiționalul nu „a primit invitație” în seara aceea.

Matricea Românească a urmărit joi seară piesa de teatru „Nunzio” și a pătruns într-un univers ce i-a solicitat la maximum toate simțurile. Am fost cuprinși de fiori, de teamă, de compasiune, dar și de bucurie. Nu o să vă ascundem faptul că unele scene și-au cerut tributul lacrimilor. Toate aceste stări ne-au încercat „fără milă”, întrucât „Nunzio” a introdus, la propriu, spectatorii în lumea personajelor: au fost alături de actori, pe scenă. Nu ne amintim să fi luat parte, în ultima vreme, la un spectacol care ne-a apropiat atât de mult de povestea ilustrată. Piesa a fost pus în scenă de către Cuibul Artiștilor, un proiect artistic lăudabil, ce a luat ființă din – așa cum spun ei – pasiunea de a juca pentru tineri.

În linii mari, piesa, regizată de către Victor Țăpeanu, prezintă povestea tânărului Nunzio (Vlad Basarabescu), ce suferă de o formă de autism numită „Asperger”, și a lui Pino (Victor Țăpeanu), protectorul răbdător al celui dintâi. Deși Pino lasă impresia unui personaj rigid și lipsit de emoții, calitățile sale ies la iveală datorită lui Nunzio.

Nunzio este extrem de generos, se roagă la „inima lui Hristos” ca să îi treacă tusea, se agită atunci când simte că a greșit, urăște spitalele, înțelege lucrurile în mod literal și face conexiuni hazlii

Actorii au „jucat” dur, propunându-și să le dezvăluie spectatorilor ce „se petrece” în mintea unei persoane care suferă de autism. Cum? Grație jocului de lumini amețitoare și a violoncelului (muzica este cea din mintea lui Nunzio) unui tânăr artist, prezent și el pe scenă. Acestea au fost ingredientele unei experiențe memorabile.

Victor Țăpeanu (dreapta) și Vlad Basarabescu au realizat un joc actoricesc impecabil

Victor Țăpeanu (dreapta) și Vlad Basarabescu au realizat un joc actoricesc impecabil Foto: Cuibul Artiștilor

Datorită celor de la Cuibul Artiștilor, am cunoscut – și simțit – o frescă a felului cum persoanele care suferă de autism percep mediul exterior. Nunzio este extrem de generos, se roagă la „inima lui Hristos” ca să îi treacă tusea, se agită atunci când simte că a greșit, urăște spitalele, înțelege lucrurile în mod literal și face conexiuni hazlii (îi oferă lui Nino „un strop de cafea”, așa cum a cerut el; se teme că îl „fură” curentul din casă dacă lasă ușa deschisă; îi plac pastele cu „biserică”, adică cu busuioc; știe câte liniuțe au pijamalele și șosetele sale). În ceea ce privește impecabilul joc actoricesc, putem afirma fără teama de a greși că, pe cât de curat este sufletul lui Nunzio, pe atât de talentat este Vlad Basarabescu.

Iar dacă piesa „Nunzio” nu a fost suficientă pentru a cunoaște o frescă a universului unei persoane cu autism, cu siguranță versurile regizorului și actorului Victor Țăpeanu vor „înmuia” și cea mai aprigă inimă: „Tu, omule, care mă privești / să-mi ierți și crizele / fiindcă atunci sunt cel mai supărat pe mine / fiindcă știu că te supăr pe tine (…) trăiesc constant cu frica de a fi și / înțelege măcar o secundă / din viața mea / și-apoi vei iubi / normalitatea ta”.

Unde: Amfiteatrul Facultății de Inginerie a Instalațiilor

Durata: 1 h

Distribuția:

Nunzio: Vlad Basarabescu
Pino: Victor Țăpeanu
Violoncel: Vlad Matei

De: Spiro Scimone

Regia: Victor Țăpeanu

Nota Matricea Românească: 4 Stars

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

recenzie Lizoanca roman Doina Ruști copii abuzaţi
Lizoanca – o Lolită a satului românesc
film Ultimul căldărar romi exod slider (1)
„Ultimul căldărar”: o explicaţie pentru exodul romilor în Occident
carti vacanta munte roman slider
Lecturi de concediu. 3 cărţi de citit în vacanța la munte
recenzie Lumina ce se stinge Mircea Eliade roman
„Lumina ce se stinge”, de Mircea Eliade – primii pași spre ce avea să-i devină literatura