Acum 135 de ani, în 1887, se năștea Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeia din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj, fiind considerată primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. Pentru a marca acest moment, Google și-a modificat logo-ul de pe google.ro. Doodle-ul a fost ilustrat de artista Dariana Ilie din Cluj-Napoca.

Cine a fost Elena Caragiani-Stoenecu

Născută în 13 mai 1887 la Tecuci, Elena Caragiani-Stoenescu a fost pasionată de pilotaj încă din perioada adolescenței. A zburat prima dată la vârsta de 25 de ani, în 1912, alături de profesorul său de echitație. În același an s-a înscris în Liga Aeriană, școala de pilotaj condusă de prințul George Valentin Bibescu. La acel moment, era singura femeie care urma acele cursuri.

Un an mai târziu, în 1913, când România participa la Războiul Balcanic, Elena Caragiani a solicitat să fie admisă în corpul zburătorilor, fiind dispusă să ia parte chiar și în calitate de curier sau observator aerian sau să participe la misiuni speciale în zboruri deasupra teritoriului ocupat de inamic, însă toate cererile sale au fost respinse.

După ce și-a terminat cursurile, Elena Caragiani a solicitat obținerea brevetului de pilot civil, însă solicitarea i-a fost respinsă. Nu s-a dat bătută, astfel că a plecat în Franța, unde s-a înscris la Școala Civilă de Aviație condusă de Roger Sommer.

A absolvit cursurile Școlii Civile de Aviație, iar la vârsta de 27 de ani a obținut Brevetul Internațional de Pilot Aviator nr. 1591, eliberat la data de 22 ianuarie 1914 de Federația Aeronautică Internațională – fiind, astfel, prima româncă care deținea un astfel de brevet și a 11-a femeie aviator din lume.

În 1914 vizitează America. În momentul sosirii pe teritoriu american, cele mai importante ziare i-au anunțat prezența, fiind considerată o personalitate care onorează America prin vizita sa.

 

 

A activat ca reporter al unui important ziar francez, mergând în Caraibe, Mexic și America de Sud, devenind ulterior corespondent de război pentru un trust de presă mexican. Folosea avionul pentru deplasările îndepărtate, în timpul zborului schițându-și articolele, fiind recunoscută pentru reportajele din avion pe care le realiza.

În 1916, când România a intrat în război, Elena Caragiani a solicitat să participe în calitate de pilot la apărarea țării sau să transporte răniții în spitale, să aprovizioneze cu medicamente punctele sanitare de pe front cu avionul, însă a fost refuzată de autoritățile române. Astfel, s-a înscris ca infirmieră la Crucea Roșie, îngrijind românii răniți, într-un spital de campanie din București. Împreună cu sora ei, după retragerea armatelor și instituțiilor românești în Moldova, organizează un punct sanitar în casa părintească din Tecuci.

După terminarea războiului, statul român îi apreciază implicarea și o decorează pentru actele sale de curaj, însă Elena Caragiani își dorea recunoașterea brevetului de pilot. Autoritățile române nu i-au recunoscut nici de această dată brevetul de pilot, astfel că aceasta decide să plece din nou în Franța, unde își reia cariere de reporter. În Franța, s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună stabilindu-se la Paris.

A lucrat pentru ziare din Franța, Mexic, SUA, țări din Africa și Asia, scriind, în special, despre evenimente aeriere.

După ce se îmbolnăvește de ftizie, revine în țară. Încetează din viață la data de 29 martie 1929, la București, la doar 41 de ani. Este înmormântată la Cimitirul Bellu.

În 2012, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la nașterea primei femei pilot din România.

 

Bibliografie: Rador

Surse foto: Google – artist Dariana Ilie, MNIR – Muzeul Virtual

 

Expoziție de pictură de Andreea Măiastra Aron

12 – 22 mai 2022, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 12 mai, ora 18.30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției de pictură, Serafim, a artistei Andreea Măiastra Aron.

 

Lucrările sunt realizate în tehnica acuarelă pe hârtie și pictură în acrilic pe pânză. Ineditul acestei expoziții este abordarea simbolului ortodox al Serafimilor, îngeri cu șase perechi de aripi, într-o manieră ludică, aproape de ilustrația de carte pentru copii, în culori foarte aprinse și vii, pentru a-i aduce mai aproape de sufletele și inimile noastre.

Andreea Măiastra aduce prin jucăușenia și inocența sufletului de copil, o altă abordare a Sacralității Vieții, care poate avea profunzime și prin percepția mai sinceră, simplă, firească și naturală a copilului interior, aspect care se află în fiecare dintre noi, indiferent de ce vârsta am avea.

Serafimii își desfac aripile de culoare, zboară dincolo de spațiul ortodox al Europei de Est și primesc influențe din alte zone și culturi, din alte sisteme de credințe precum elemente din geometria sacră, simboluri ca floarea vieții, sămânța vieții, cubul lui Metatron, hexagrame i ching, simboluri din Cheile Genelor, sistemul reprezentărilor vizuale hinduse al Chakrelor sau arhetipuri ale arcanelor majore ale Tarotului. Serafimii creează Poduri curcubeu de unificare și aducere împreună a unor simboluri, arhetipuri și cunoașteri aparent fără legătură între ele.

În expoziție vor fi prezentate în jur de 25 de lucrări, în format romb.

„Serafimii sunt în format romb, deoarece am dorit să imprim dinamism formei picturii. Am rotit pătratul imaginii pentru ca prin ideea de rotire, de mișcare elicoidală, să amplifice energia emanată de îngerii pictați, printr-un tor, vortex de energie benefică pentru cei ce îi privesc.

Pictez acești serafimi, ca simbol al speranței și al bucuriei și am întotdeauna intenția, credința și ruga către Divin, ca ei să acționeze precum o mandală personală declanșatoare de Daruri și de Haruri, de Grație Divină și Duh Sfânt, dedicată celui ce comandă pictura cu propriul înger păzitor, dar și pentru cei ce îi privesc”.

 

Andreea Măiastra Aron este absolventă UnArte, a lucrat în diferite domenii ale creativității ca Fotograf, food-stylist, artist vizual-ilustrator. Putem spune că Măiastra lucrează elementele – cu Culoarea, Sunetul și Focul – prin dansul cu focul sau ritualurile focului pe care le organizează. Andreea este terapeut sound healing – lucrează cu vocea și toba șamanică, organizează ateliere de creativitate și dezvoltare personală aducând în prezent elemente de folclor și elemente ritualice ale unor sărbători tradițional românești ca modalități de autocunoaștere și conectare cu Sinele.

 

Portofoliul Andreei îl puteți vedea pe pagina de facebook Măiastra Art. https://www.facebook.com/M%C4%83iastra-Art-1089231874581511

 

La vernisaj va avea loc un „Concert de sunete vindecătoare“. Invitatul special este Gabriel Bălașa care ne va încânta cu vibrațiile sonore ale instrumentului handpan. Îi puteți asculta creațiile muzicale pe pagina sa Bălașa Percussion sau pe canalul you tube al muzicianului, Bălașa Percussion.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până la 22 mai 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

 

 

Înflorește teiul. Îi simțiți parfumul? Zilele acestea se răspândește în aer mireasma amețitoare.

Poate că și noi, părinții, avem vreme să stăm puțintel cu noi. În seară sau în dimineață sau în mijloc de zi.

Privim de jur împrejur cu admirație. Dar cum ne privim pe noi?

Oare ne prețuim îndeajuns?

 

Stima de sine, respectul pentru propria noastră persoană, iubirea de sine. Cuvinte pe care le auzim des, le folosim des însă nu știu dacă le pătrundem cât ar trebui. Toate acestea sunt rezultatul determinării locului în care ne așezăm gradul nostru de maturitate psihica și emoționala, de puterea prin care am devenit ființe autonome și asumate.

Depinde de noi calitatea emoțională a vieții noastre. Și, desigur, calitatea emoțională a copiilor noștri ține de ceea ce văd în noi, părinții lor, noi, primele barometre, primele pârghii, primele balanțe, primii stâlpi.

Ar fi potrivit să găsim secunda în care înțelegem pe deplin acest lucru; ar fi potrivit să interiorizăm curând că doar alegerile noastre sunt elementele ce preced fericirea sau nefericirea. Cum ar fi ca din acel moment să nu mai permitem nimănui să ne trateze altfel decât simțim cu putere că merităm?

Oare în relațiile noastre acceptăm devalorizarea, criticile, umilirea, supunerea, oare plecăm capul atunci când suntem tratați cu lipsă de considerație și respect, oare suntem dispuși să facem mai mereu compromisuri sau sacrificii doar pentru a afirma că suntem într-o relație, într-un grup, oare avem de gând să tolerăm la nesfârșit și să trecem cu vederea comportamente toxice, abuzive sau disfuncționale? Ce se petrece atunci când iar și iar ne autoiluzionăm că poate, într-o zi, cândva, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, va fi bine?

Ce văd copiii noștri? Ce învață? Și ei vor perpetua acest comportament pe care noi îl vom observa la ei în timp și ne vom îndurera iar și iar pentru că știm că noi am ales să acceptăm și acum (ca și noi), și ei acceptă mai puținul nemeritat.

 

 

Îndemnul arată așa: să ne vindecăm rănile nerostite din copilărie, din adolescență, din anii de căutare și echilibrare.

Este important să realizăm cu ce nevoi nesatisfăcute am plecat pe drumul întortocheat al vieții, care ne-a fost modelul de relație pe care l-am interiorizat când am fost mici, în pruncia în care observam și interiorizam tot. Oare am știut? Oare ni s-a explicat? Oare ne-am dat seama? Oare ne-am scuturat și am căutat singuri binele și bunul din noi și din semeni? Oare am decis să aruncăm zalele ruginite din lanțul de dat mai departe al existenței noastre? Oare am aruncat nocivul din darul pe care îl avem pentru copii? Oare am rostit? Oare am cerut sprijin? Oare?

Dragi părinți, este foarte important și necesar ca fiecare dintre noi să aleagă într-o bună zi momentul în care va rosti: de azi începe maturizarea mea emoțională! Decide renunțarea la dependența ce poate să îți dea impresia că ești puțin, că nu ești suficient, că nimic din ce faci nu e de ajuns.

Chintesența puterii noastre o aflăm în legături ce împărtășesc aceleași valori, aceleași credințe, același mod de viață și în care liantele de orice natură sunt pline-ochi de prețuire adevărată și respect reciproc.

 

Parfumul de tei e peste tot. În văzduh și în gând și în clipele calde. Zâmbește-ți ție! Și atunci vei dărui zâmbet și copiilor tăi!

 

 

Expoziție de artă contemporană la Muzeul Țăranului

 

Între 12 mai și 3 iulie, la Muzeul Național al Țăranului Român, are loc Tradiție circulară (Conectat la natură) – o expoziție de artă contemporană colaborativă între meșteri tradiționali, care păstrează vii meșteșuguri arhaice, și artiști contemporani, care îmbină arta cu inovația și cu noile tehnologii.

Proiectul este o continuare a inițiativei România Tradițiilor Creative, demarată în 2017 de Vintilă Mihăilescu și Teodor Frolu, și propune marelui public o expoziție de artă contemporană, multimedia, performance-uri și instalații de artă, iar pentru partenerii rețelei România Tradițiilor Creative și a aspiranților propune cea de a 4-a ediție a forumului Tradițiilor Creative. Tema unificatoare a tuturor manifestațiilor este investigarea relației dintre arta contemporană, patrimoniu și inovație – resurse viabile și utile în îndeplinirea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă.

Arta contemporană este cercetare-dezvoltare-inovare pentru industriile creative. Cultura tradițională este contribuția României la conceptul de dezvoltare durabilă. Tocmai dialogul dintre arta contemporană și cultura tradițională a condus la noțiunea de tradiții creative.”, a spus Teodor Frolu, curatorul expoziției.

Expoziția și evenimentele conexe sunt organizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în colaborare cu MNȚR și Centrul Cultural Subcarpați, în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB, cu sprijinul financiar AFCN, ca parte din circuitul RDW Design GO și seria de evenimente organizate de Noaptea Muzeelor.

Joi, 12 mai 2022, de la ora 18.00, vor debuta performance-urile colaborative dintre 6 cupluri de meșteri tradiționali și artiști contemporani. Din dialogul artistic al acestora, sub ochii publicului, până la 15 mai, vor rezulta lucrări de artă colaborativă ce vor rămâne expuse în sala Tancred Bănățeanu de la Muzeul Țăranului până la 3 iulie, la finalul expoziției.

Organizată la MNȚR între 12 și 15 mai, seria de performance-uri îi aduce laolaltă pe:

  • Teodor Graur (artist) și Viorel Gheorghe (meșter marangoz),
  • Mircea Cantor (artist) și Tănase Burnar (meșter olar),
  • Marius Alexe – Bean (artist) și Adrian Mihaiu (meșter caval),
  • Oláh Gyárfás (artist) și Melinda-Maria Andras (meșter textil),
  • Virgil Scripcariu (artist) și Csaba Balint (meșter olar),
  • Dan Vezentan (artist) și Csaba Racz (meșter pielar).

Marți, pe 17 mai, de la 18:00, în sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Țăranului, va avea loc vernisajul expoziției, cu prezentarea instalațiilor rezultate, în prezența artiștilor, meșterilor și a curatorului, Teodor Frolu.

În dimineața zilei de 17 mai, începând cu ora 10:00, la MNȚR, va avea loc conferința Tradițiile Creative – vectori pentru dezvoltarea durabilă, subscrisă Forumului Tradițiilor Creative. În a doua parte a zilei de 17 mai vor avea loc dezbateri deschise membrilor rețelei România Tradițiilor Creative.

Conceptul curatorial se bazează pe împletirea dintre tradițional și contemporan, armonizând prezentarea artistică a meșteșugurilor tradiționale cu inovația și completând expoziția cu exemple de industrii și domenii artistice în care aceste resurse culturale sunt valorificate economic pentru dezvoltarea comunităților.

La realizarea expoziției au contribuit experți MNȚR cu selecția și documentarea de exponate din patrimoniul MNȚR puse la dispoziția artiștilor.

 

Despre expoziție, artiști și meșteri:

Expoziția cuprinde șase părți esențiale care, împreună, reușesc să ofere o experiență a conexiunii autentice stabilite de-a lungul timpului între meșteșug și meșterii / artiștii / designerii care îl transformă în artă:

Teodor Graur – artist – unul dintre cei mai importanți artiști ai anilor ’80, mânuiește o amplă panoplie de mijloace: performance, fotografie, sculptură, pictură și instalații. A participat la bienale internaționale din São Paulo, Istanbul şi Veneția, iar lucrările sale se află în muzee de artă contemporană din toata lumea.

Viorel Gheorghe – meșter – Marangozul echipei Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 este specializat în realizarea și repararea ambarcațiunilor tradiționale din lemn. Organizează cursuri cu elevi și tineri dornici să descopere meșteșugul și lucrul cu lemnul.

Mircea Cantor – artist – Inspirat de cultura materială tradițională, de obiectele și felul în care acestea ordonează simbolic universul rural, Mircea Cantor, laureat al premiului Marcel Duchamp, s-a alăturat cu modul său îndrăzneț de a studia cultura tradițională și de a-i transpune elementele în creație contemporană.

Tănase Burnar – meșter – Olarul Tănase Burnar continuă tradiția ceramicii de Săcel și faima tatălui său, Tănase Cocean, ale cărui obiecte de ceramică sunt astăzi prezente în numeroase muzee din lume.

Marius Alexe – Bean – artist – fondatorul trupei muzicale Subcarpați; lansează în 2022 Centrul Cultural Subcarpați, un spațiu cultural contemporan de promovare a folclorului, a tradițiilor și a meșteșugurilor din România, de învățare, creație contemporană și colaborări artistice interculturale. Exemple de conținut artistic propus de Centrul Cultural vor fi prezentate cu prilejul expoziției.

Adrian Mihaiu – meșter – specializat în meșteșugul instrumentelor tradiționale de suflat din lemn, transmite mai departe arta sa prin lecții de cioplire în lemn natural, sculptură, finisaje și lecții de cântec tradițional la cavalele produse în atelier. Alături de trupa Subcarpați, a coagulat comunități de tineri interesați să readucă în actualitate meșteșugul făuririi cavalului.

Oláh Gyárfás – artist – designerul din spatele brand-ului PATZAIKIN prezintă legătura organică pe care o stabilește cu materialul natural, pe care îl redă în forme dintre cele mai diverse, astfel încât obiectele de design lucrate în textil devin piese sculpturale care par să capete o viață proprie.

Melinda-Mária András – meșter – Melinda-Mária din Miercurea-Ciuc, experimentează cu meserii și  meșteșuguri precum: înșiratul mărgelelor, croitul și cusutul, lucrul cu noi materii prime ca: lutul polimeric și pielea, cojoace realizate de mână, iar in domeniul împâslirii nunofelt cu lână merino și mătase.

Virgil Scripcariu – artist – opera lui fructifică figurativul în cheie contemporană dialogând intens cu operele epocilor clasice. Virgil s-a apropiat de universul ceramicii țărănești, punând în valoare această pasiune în calitate de creator al expunerii de ceramică țărănească în Muzeul-Atelier Școala de la Piscu.

Csaba Balint – meșter – meșterul olar lucrează de ani buni la Nocrich, în județul Sibiu, unde (re)animează meșteșugul într-un fost sat de olari săsesc, ocupându-se și de ateliere în cadrul unui centru de cercetași cu deschidere internațională.

Dan Vezentan – artist – explorează universul zootehnic-agricol și ecologia. Lucrările sale se inspiră din designul gospodăriilor și al sistemelor de hrănire ale animalelor, investigând domesticirea, producția de alimente, economia circulară și surplusul.

Csaba Racz – meșter – printre cei care țin vii meșteșugurile de potcovar sau curelar sunt Csaba Racz și tatăl său, din Suseni, singurii care mai fac hamuri pentru caii de povară, pe o distanță apreciabilă, de la Reghin până la Toplița.

Vizitatorii expoziției vor beneficia de tururi ghidate de vizitare a instalațiilor împreună cu artiștii și curatorul.

 

Detaliile agendei expoziției și ale evenimentelor organizate în contextul proiectului Conectat la natură (Tradiție circulară) vor fi disponibile pe www.traditiicreative.ro și în paginile de Facebook https://www.facebook.com/TraditiiCreative, https://www.facebook.com/romaniapoweredbynature,

https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin și de Instagram https://www.instagram.com/TraditiiCreative.

 

 

Învie Tradiția vă invită sâmbătă, 14.05.2022 la un atelier de modelaj în lut.

Subiectul pretext al atelierului este olăritul arhaic, modelarea lutului cu ajutorul uneltelor specifice olăritului de astăzi. Pornim cu două jocuri de acomodare cu acest material minunat, vom trata câteva informații teoretice despre sculptură sau modelaj versus alte abordări 3D. În lipsa roții olarului, ridicăm cu răbdare și mâinile goale un obiect tip vas din acest material maleabil. Pentru a introduce un element modern atelierului, lucrăm în încheiere cu lut polimeric, o pastă ceramică cu uscare la aer. Folosind obiecte atent alese, facem câteva cruciulițe mici, decorate cu tehnica amprentării.

Atelierul de ceramică este parte din campania de strângere de fonduri pentru Alex, veniturile sunt donate integral.
https://alextache.ro/masina

Coordonator: Maria Bălan

Adresa: Învie Tradiția – str. Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București

Durată: 90 minute, începând cu ora 10:00

Grup de 10 persoane (atelierul se reia în cursul zilei dacă numărul celor înscriși depășește maximul unei grupe)

Cost: donație 50 lei/persoană

Cui se adresează atelierul: oricine dorește să se relaxeze cale de o oră și mai bine, frământând un boț de lut, vârstă 5+

Înscrierile se fac prin formularul de mai jos:

https://forms.gle/CuMfAWvKH2x3A7u16

Vă așteptăm cu drag!

 

 

*Eseul-serial ce urmează are ca punct de plecare o prezentare orală, susținută de câteva ori, pe tema raportului dintre creștinism și tehnologie – o temă, cred, de o importanță copleșitoare, ignorată însă aproape în totalitate în cultura ortodoxă. Încurajat de bunele reacții venite mai ales din partea tinerilor, încerc să îi dau acestei prezentări o formă scrisă, fără pretenția de a o considera definitivă. Chiar și în această formă, am speranța că va oferi mai multe întrebări decât răspunsuri, și mai multe neliniști fertile decât concluzii ermetice.

… De fiecare dată, după prezentările de rigoare, obișnuiesc să trec la subiect cu o întrebare simplă. Atât de simplă, încât devine, fără voia mea, o întrebare-capcană: „la ce ne gândim când spunem tehnologie?”. Aproape fără excepție, primele răspunsuri venite din public sunt: telefonul, laptopul, rețelele sociale, sateliții, routerele. Cu alte cuvinte, prima noastră reacție este acela de a vedea tehnologia doar în formele ei foarte recente. Abia după câteva insistențe, răspunsul începe să se nuanțeze – căci tehnologie sunt și hainele, încălțămintea, covoarele, mesele – și, ușor-ușor, privirea se reascute și vedem că aproape tot ceea ce ne înconjoară și este palpabil poate fi la fel de bine numit cu termenul de „tehnologie”.

Bijuteriile sunt tehnologie, casele sunt tehnologie, cărțile sunt tehnologie. Și nu doar cărțile, ci și hârtia. Și nu doar hârtia, ci și alfabetul este tehnologie, şi încă una care a transformat radical și iremediabil lumea la vremea ei. Și iată cum, mergând înapoi, redescoperim că tehnologia face de mult parte din povestea omenirii, începând cu izgonirea din Rai a lui Adam și a Evei.

 

        1. CÂTE CEVA DESPRE TEHNOLOGIA BIBLICĂ

Dată fiind această imensă istorie (pentru evoluționiști, egală; pentru credincioși, aproape egală cu istoria omului) nu este deloc absurd ca un credincios să se întrebe ce fel de tehnologii sunt prezente în Sfânta Scriptură. Doar că prezența tehnologiilor în Sfânta Scriptură naște o dilemă: sunt ele purtătoare de sens, precum celelalte aspecte biblice? Pot fi ele interpretate în vreun fel anume, învățându-ne ceva despre Dumnezeu și relația noastră cu El, sau sunt pur și simplu „doar” tehnologii – adică nu pot sta în centrul vreunei exegeze, ci pot face doar obiectul arheologiei și istoriei culturale? De aici pornim în prima etapă a acestei călătorii destul de anevoioase (cum ar putea fi altfel decât anevoioasă o călătorie care începe cu protopărinții și ajunge la transumaniști?).

Așadar, care ar fi prima relatare din Biblie a unei acțiuni tehnice sau a unui artefact? Faceți acest exercițiu de memorie pe cont propriu, încercând să ajungeți cât mai aproape de începutul Bibliei. Până vă luați un răgaz de răspuns, mai ridic o întrebare ce mi s-a pus din public de către un student isteț – oare nu am putea spune că însăși facerea lumii este un act tehnic? Întrebarea nu e lipsită de sens. Până la urmă, numele primei cărți biblice este „Facerea”, și încă din primul ei verset se vorbește despre o anumită „facere” – „Întru’nceput a făcut Dumnezeu cerul și pământul[1]. Doar că verbul românesc „a face” nu ne ajută aici foarte mult, fiind un verb extrem de versatil și de folosit în tot felul de formule. În limba română „facem” tot felul de lucruri: facem binele, facem patul, facem pariuri, ne facem probleme, ne facem de râs, facem noapte albă, unii fac armata și, nu în ultimul rând, facem cuiva capul calendar.

Însă textul biblic ebraic ne oferă o cale de înțelegere extrem de interesantă cu privire la această „facere” primordială. Pentru că, în textul masoretic, primul verset – bereshit bara’ Elohim et hashamàim ve’et ha’aretz – conține verbul bara, care are un regim cu totul special. În ebraica biblică există numeroase verbe care se referă la actul de a produce ceva (așa cum și noi folosim verbe precum: a face, a forma, a lucra, a făuri, a alcătui, a zidi, a întemeia), printre care și acest bara. Dar ce este specific la bara este că, în forma simplă pe care specialiștii o numesc qal, nu apare în Biblie decât cu referire la Dumnezeu și la creația Sa din nimic. Bara nu este urmat niciodată de un anumit material din care Dumnezeu ar face/ar prelucra un anumit lucru. Așadar, încă de aici învățăm ceva esențial: că există o anumită formă de „facere” care îi aparține exclusiv lui Dumnezeu, care nu este de natură tehnică și care nu poate fi sub nici o formă imitată de om. Vom vedea mai târziu, spre final, cum oamenii au ajuns să confunde aceste două forme de facere.

Iar cu privire la întrebarea restantă – care este prima referință de tip tehnologic în Scriptură? – îndrăznesc să spun că răspunsul ar fi acesta: croirea „hainelor” de către Adam și Eva, imediat după ce au mâncat rodul pomului din mijlocul Raiului: „Atunci amândurora li s’au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri” (Fac. 3, 7) [2]. În acest act utilitar primordial, tehnica ni se arată a fi împletită deopotrivă cu deschiderea unui nou orizont de cunoaștere și cu apariția conștiinței de sine – ambele simultane (sau identice?) cu îndepărtarea față de Dumnezeu. Firește, ar fi multe de povestit aici, dar – cum spuneam – drumul e lung, să nu ne abatem acum.

Reținem această idee și mergem mai departe, pe traseul narativ biblic. Nu mult mai departe – la Cain, al cărui nume – fapt mai puțin cunoscut – s-ar părea că înseamnă „fierar” și „lance”. Mai bine știut este faptul că strămoșul tehnologiei biblice a fost un urmaș al lui Cain, la a șasea generație: “Ada [prima soție a lui Lameh] a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi. Sela [a doua soție a lui Lameh] a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Și sora lui se chema Noema” (Fac. 4, 20-22) Se spune că Noema ar fi fost soția lui Noe (urmaș al lui Set, înlocuitor al lui Abel) și că, după surse din afara Bibliei, ea ar fi patroana, inventatoarea textilelor.

Arca lui Noe (Fac. 6) este, incontestabil, un artefact tehnologic. Dumnezeu Însuși îi dă instrucțiuni clare lui Noe despre cum ar trebui să fie construită Arca pentru a rezista potopului. În acest caz, pare că tehnologia stă la baza salvării neamului omenesc.

Însă, după câteva generații, doar câteva capitole mai târziu, citim despre Turnul Babel (Fac, cap. 11) care este și el un produs tehnologic – și nu unul simplu, ci unul care necesită o gândire sistemică, o ierarhie și o diviziune a muncii, un întreg sistem birocratic. Și are drept cauză materială o adevărată revoluție tehnică – inventarea cărămizilor și a smoalei, care înlocuiesc piatra și varul.

Un alt episod interesant este cel al Rugului Aprins din muntele Horeb (Ieș. 3, 5) – când Domnul îi spune lui Moise: „… scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai este pământ sfânt!”. Tehnologia, chiar rudimentară, este aici un obstacol și, prin neadecvarea ei la acest „context” sacru, teofanic – creează condițiile propice unei blasfemii, unui act necurat. Gemara, comentariul rabinic, face o mențiune asemănătoare, care clarifică și mai mult această idee: „Nimeni nu are voie să intre în Muntele Templului nici cu toiagul în mână, nici cu încălțăminte în picioare, nici cu bani legați de haină sau cu chimir (centură pentru bani) atârnată de sine, și nici să nu vină pe scurtătură”. Cu alte cuvinte, am putea spune, înlesnirile, scurtăturile, eficientizările nu sunt calea propice către Dumnezeu. Prin prezența nepotrivită a anumitor artefacte, obiecte, produse, putem rata întâlnirea cu Cel-ce-Este, cu care nu putem comunica oricum.

Desigur, alte tehnologii sunt adecvate întâlnirii cu Dumnezeu – lui Moise i se cere să se descalțe, dar nu să se și dezbrace.

Tot o interdicție explicită a medierii tehnologice găsim și în Ieșirea 20, 25 – când, imediat după rostirea celor Zece Porunci – Dumnezeu îi dezvăluie lui Moise tehnica prin care vrea să I se ridice un altar – „Iar dacă îmi vei face altar de pietre, să nu le cioplești cu dalta, căci, dacă vei pune unealta [pe piatră] o vei pângări[3] (Ca un detaliu inedit, dalta despre care vorbește acest verset este chereb, același termen ca „sabia de pară rotitoare” pusă la intrarea în Rai, după izgonirea lui Adam și a Evei – Fac 3, 24. Cuvântul derivă din rădăcina charab – a ataca, a lovi puternic). Din nou, avem de-a face cu o anumită mediere artificială, neprielnică pe care o aduce un anumit obiect – complet nepotrivită într-un context sacru.[4] De observat că, în acest caz, interdicția medierii este în armonie cu o anumită preferință pentru alte materiale, mai potrivite scopului – pământul și piatra. Dumnezeu nu este interesat în mod pragmatic doar de scop – nu îi ordonă lui Moise construirea în orice fel a unui jertfelnic. Dumnezeu este atent deopotrivă la materia primă și la metoda de prelucrare.

Aceeași atenție asupra nemedierii se poate remarca și în Ieșirea 27,20 – untdelemnul pentru sfeșnicul din cortul Adunării pe care fiii lui Israel trebuie să-l aducă trebuie să fie curat – adică din măsline zdrobite cu mâna, nu mecanic, cu presa[5]. Și aici am putea spune că pentru Dumnezeu nu scopul singur primează, ci armonia dintre mijloace și scop.

 

*Vom continua seria exemplelor de tehnologie din Sfânta Scriptură în episodul următor, în care ne vom întâlni, printre alții, cu Solomon, cu Psalmistul și cu un rege iudeu atât de îndrăgostit de progresul tehnologic, încât și lui Elon Musk i-ar fi plăcut să-i slujească.


[1] În traducerea diortosită de Bartolomeu Anania.

[2]Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Fac 2, 15) – Versetul nu poate fi considerat o referință tehnologică, întrucât aceasta ar presupune că Raiul ar fi imperfect, deci ameliorabil. „Lucrul” și „paza” lui Adam nu au aici un sens material. Jacques Ellul analizează pe larg tema în Technique and the Opening Chapters of Genesis – în Carl Mitcham, Jim Grote (ed.) – Theology and Technology. Essays in Christian Analysis and Exegesis, University Press of America, 1984, pp. 123-135.

[3] Biblia după textul ebraic, vol. II – Exodul. Leviticul, ediție îngrijită de Maria Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu (mai departe, abreviat BBB), Humanitas, 2019.

[4] Folosirea uneltelor e permisă în alte situații – de exemplu, heruvimii de pe Acoperământ sunt lucrați din ciocan („Să faci doi heruvimi de aur; să-i faci lucrați din ciocan în cele două capete ale Acoperământului Împăcării” (Ieș 25,18 în traducerea BBB) – iar sfeșnicul (Ieș 25,36), tot din ciocan, dintr-o singură bucată de aur.

[5] Vezi nota explicativă din BBB, II, p. 278

 

 

CellEAST Festival 2022 – Primul festival de violoncele din România se desfășoară în București în perioada 3 – 11 mai 2022, având invitați violonceliști de renume internațional cu o bogată experiență solistică și pedagogică precum: Andrei Ioniță – Germania, Denis Severin – Elveția, Valentin Răduțiu – Germania, românii Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević – Serbia și Atanas Krastev – Bulgaria.

 

Pe durata festivalul aceștia vor susține concerte alături de Filarmonica George Enescu, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal. Așadar, la Ateneul Român și Sala Radio vor răsuna compoziții de D. Kabalevsky, O. Respighi, B. Lyatoshinsky, A. Dvorak, R. Schumann, F. Gulda, D. Dediu, P. I. Ceaikovski și C. Saint-Saëns.

 

În paralel cu programul concertistic se vor desfășura cele două Masterclass-uri – Future CellEAST și MiniCellos, programe educaționale pentru avansați, respectiv începători, susținute de violonceliștii invitați la Universitatea Națională de Muzică din București. Masterclass-ul MiniCellos va fi susținut de profesoarele: Teodora Atanasova – Bulgaria, Ani Marie Paladi și Ella Bokor – România.

”Frumusețea violoncelului nu constă doar în complexitatea, sensibilitatea sau sunetul minunatului instrument, ci și a comunității la nivel internațional pe care o generează. Formații muzicale de cel mai înalt nivel de duo, trio, cvartet, sau ansambluri orchestrale sunt apreciate la scară largă în întreaga lume. Festivaluri de violoncele și concursuri ridică în fiecare moment nivelul profesional al violonceliștilor, din ce în ce mai fascinanți. Șansa surâde prin CellEAST Festival nu numai generațiilor tinere din România care vor avea șansa de a studia la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos, ci mai ales publicului românesc, care va avea parte de cel mai înalt nivel de reprezentare a violoncelului. 6 concerte/recitaluri, 56 de cursanți din 8 țări, 12 profesori de cel mai înalt nivel, cele mai importante societăți de concerte și educaționale din București – ce am vrea mai mult de la prima ediție a CellEAST Festival???”, spune Răzvan Suma, director artistic al CellEAST Festival

 

Detalii despre programul concertelor CellEAST Festival, Future CellEAST, MiniCellos și violonceliștii invitați puteți afla pe www.celleast.com

 

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale sălilor de concert unde au loc evenimentele sau de pe https://www.fge.org.ro/calendar/ – pentru concertele de la Ateneul Român, și https://www.iabilet.ro – pentru concertul de la Sala Radio.

 

 

Concertele CellEAST Festival 2022

 

  • 5 si 6 mai 2022, ora 19:00 – Concerte în cadrul stagiunii Filarmonicii George Enescu la Ateneul Român

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin și Valentin Răduțiu
  • Dirijor – Cristian Oroșanu

 

În program:

  1. Kabalevski – Concertul nr. 1 în sol minor, op. 49, pentru violoncel și orchestră
  2. Respighi – Adagio cu variațiuni pentru violoncel și orchestră
  3. Lyatoshinsky – Melodie, aranjament de M. Ulikhanyan
  4. Dvořák – Concertul în si minor, op. 104, pentru violoncel și orchestră

 

  • 8 mai 2022, ora 19:00 – MAESTROS CONCERT – Concert la Ateneul Român cu profesorii invitați în cadrul CellEAST Festival și la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan Djordjević, Teodora Atanasova, Ani Marie Paladi și Ella Bokor

 

În program:

  1. Offenbach – Bolero, G. Faure – Cantique de Jean Racine, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, G. Bizet – Carmen, W. Lindemann – Mambo for Six, G. Goltermann – Nocturne, J. Klengel – Hymnus, V. Lobos – Bachianas Brasileiras – Andante, G. Sollima – Violoncelles, vibrez! G. Sollima – Marsh și J. Strauss II – Trisch-Trasch Polka for Cello Orchestra

 

  • 9 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Ateneul Român cu Orchestra Română de Tineret

 

  • Soliști: Răzvan Suma, Mircea Marian și Ștefan Cazacu
  • Dirijor – Noam Zur

 

În program:

  1. Schumann – Concertul în la minor, op. 129, pentru violoncel și orchestră
  2. Dediu – Concertul pentru violoncel și orchestră op. 167
  3. Gulda – Concertul pentru violoncel și orchestră de suflători

 

  • 10 mai 2022, ora 18:00 – MASTERCLASS CONCERT – Future CellEAST și MiniCellos, desfășurat la Universitatea Națională de Muzică București, sala George Enescu, în cadrul stagiunii NOI DĂM TONUL!

 

PROGRAM SURPRIZĂ!

 

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

  • 11 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio

 

  • Soliști: Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev
  • Dirijor – Martjin Dendievel

 

În program:

  1. Fauré – Masques et Bergamasques, op. 112
  2. I. Ceaikovski – Aria Lenski din opera Evgheni Oneghin, transcripție pentru violoncel și orchestră
  3. Saint-Saëns – Concertul nr. 1 în la minor, op. 33, pentru pentru violoncel și orchestră
  4. I. Ceaikovski – Variațiunile pe o temă rococo, op. 33, pentru violoncel și orchestră

 

Eveniment educativ-cultural (9-16 mai 2022)

 

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu împreună cu Fundația Culturală Memoria (https://www.revistamemoria.ro/) și Muzeul Ororilor Comunismului în România (https://www.facebook.com/mocr.romania/) își propun să îl readucă în atenția publicului pe Toma Arnăuțoiu (1921-1959), liderului Grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara (jud. Argeș), cu ocazia centenarului nașterii sale.

 

Evenimentul cuprinde:

– un spectacol de proză și poezie din literatură de detenție și muzică – Cântecul Memoriei (Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu – vioară și Cristina Chirvasie – recitator) – 30 min

– filmul Toma Arnăuțoiu, aripa din stâncă (r. Cristina Chirvasie, 2021) – 35 min.

– discuții.

Proiectul (demarat în 2021) are un caracter educațional și se adresează tuturor celor interesați de istoria recentă/istoria comunismului în România, indiferent de vârstă.

În 2022 evenimentele vor avea loc după următorul program:

Pitești, 9 mai, ora 13, Filarmonica Pitești, Calea București, nr. 2 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Fundația Culturală Memoria – Filiala Argeș, Filarmonica Pitești, Memorialul Închisoarea Pitești.

Drobeta-Turnu Severin, 10 mai, ora 11, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Bulevardul Carol I, nr. 4 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Mehedinți, Asociația Act Integration, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Colegiul Național „Traian”, Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”.

Timișoara, 11 mai, ora 11, Casa Adam Müller Guttenbrunn, Strada Gheorghe Lazăr, nr. 10-12 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Asociația Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, Forumul Democrat al Germanilor din Timișoara, Casa Adam Müller Guttenbrunn,

Oradea, 12 mai, ora 17, Muzeul Țării Crișurilor, Calea Armatei Române, nr. 1/A – intrarea liberă.

Parteneri locali: Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Asociația „Cei 40 de Mucenici”.

Cluj-Napoca, 13 mai ora 13, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Str. Clinicilor, nr. 2, Sala „Ioan Mușlea” – intrarea liberă.

Parteneri locali: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Facultatea de Istorie și Filosofie, Institutul de Istorie Orală.

Făgăraș, 14 mai, ora 17, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Strada Mihai Viteazul, nr. 1, Sala Dietei – intrarea liberă.

Parteneri locali: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Institutul de Cercetare Făgăraș.

Brașov, 15 mai, ora 15, Aula Universității „Transilvania”, Str. Iuliu Maniu, nr. 41A – intrarea liberă.

Parteneri locali: Universitatea „Transilvania” Brașov, Muzeul Județean de Istorie

București, 16 mai, ora 16, Filarmonica „George Enescu”, Strada Benjamin Franklin 1-3, Sala Mică a Ateneului Român – intrarea pe bază de invitație.

Partener local: Filarmonica „George Enescu”.

 

 

Toma Arnăuțoiu a fost ofițer de cavalerie și a luptat în cel de al Doilea Război Mondial pe frontul de vest (1944-1945), fiind grav rănit în luptele din Ungaria. Revenit în activitate a făcut parte din Regimentul de Gardă Călare al Palatului Regal. După instaurarea regimului comunist, deși decorat pentru faptele sale pe front, pe criterii politice, a fost trecut în rezervă în 1947. Între 1949-1958 a fost liderul Grupului de rezistență de la Nucșoara, care a acționat în sudul Munților Făgăraș. A fost arestat de Securitate, împreună cu ultimii supraviețuitori ai grupului, condamnat la moarte și executat, împreună cu fratele său, Petre, și alți 14 condamnați, la 18 iulie 1959, în închisoarea Jilava.

 

 

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, violonistă, este fiica locotenentului Toma Arnăuțoiu, liderul Grupului de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, și a Mariei Plop, singura femeie din acest grup care a rezistat în munți peste 9 ani. A studiat vioara la Conservatorul din București, devenind conferențiar universitar doctor al acestei universități. A fost violonistă în Orchestra Filarmonicii George Enescu din București. A susținut concerte și recitaluri în România, Italia, Germania și Anglia.

Preocupată de istoria recentă a României, este din anul 2002 cercetător acreditat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). A susținut conferințe pe temele cercetărilor sale în țară și străinătate și comunicări la simpozioane internaționale de istorie recentă.

Este autoarea mai multor volume printre care: Toma Arnăuțoiu – Grupul de la Nucșoara (documente ale anchetei, procesului, detenției); Muzicieni români – biografii ascunse în arhive; Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier; Rezistența anticomunistă de la Nucșoara – Portrete de familii. Constantin Silvestri – biografie necunoscută. Este, de asemenea, creatoarea site-urilor: www.tomaarnautoiu.ro; www.eroinenucșoara.ro; www.muzicieni-in-arhive.ro.

 

 

Cristina Chirvasie, regizor și producător de filme documentare, scenarist și scriitor. În 2016 a inițiat proiectul cultural și educațional Revoluția Modelelor (www.revolutiamodelelor.ro) în cadrul căruia coordonează o colecție, editată de Editura Fundației Culturale Memoria, ce conține transcrierea integrală a interviurilor realizate cu ocazia filmărilor din acest proiect. Antidot la zadar și Omul-aripă sunt titlurile volumelor apărute până în acest moment.

A fost realizator al Societății Române de Televiziune (TVR), director de programe al Televiziunii Senso TV, director de film al Televiziunii PAX TV și colaborator al Societății Române de Radiodifuziune, Centrului de Studii în Istorie Contemporană (CSIC), al Asociației pentru educație Teofor și Casei de producție Vertical Film. Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER).

 

 

Pentru detalii: revistamemoria@gmail.com.

Profesioniști desăvârșiți, prezențe active pe platourile de filmare ale producțiilor importante realizate în România ultimilor 50 de ani și personalități îndrăgite în lumea cinematografiei autohtone, asistenții de cameră Pompiliu Avram, Mihai Mihăilescu și Constantin Nica vor fi omagiați la Gala Premiilor Gopo 2022.  Contribuția  lor majoră adusă filmului românesc va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentului programat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

Unul dintre veteranii Studiourilor Buftea, Pompiliu Avram și-a dedicat cinci decenii din viață filmului, timp în care a lucrat la realizarea a zeci de titluri sonore, semnate de regizori de marcă ai cinematografiei autohtone. S-a născut în luna octombrie a anului 1951 și a început să exploreze lumea imaginii de film la Liceul de tehnică cinematografică. Imediat după absolvire, la începutul anilor ’70, au apărut pe marele ecran primele producții din echipele cărora a făcut parte, ca asistent de cameră: Săgeata căpitanului Ion (r. Aurel Miheleș, 1972), Aventurile lui Babușcă (r. Gheorghe Naghi, Geta Doina Tarnavschi, 1973), Ilustrate cu flori de câmp (r. Andrei Blaier, 1975) și Patima (r. Mircea George Cornea, 1975). Ca operator, și-a pus amprenta asupra unor filme precum Drumul oaselor (r. Doru Năstase, 1980), Convoiul (r. Mircea Moldovan, 1981), Angela merge mai departe (r. Lucian Bratu, 1981), Nea Mărin miliardar (r. Sergiu Nicolaescu, 1979), Noi, cei din linia întâi (r. Sergiu Nicolaescu, 1986) sau Patul lui Procust (r. Viorica Meșină, Sergiu Prodan, 2001).

 

 

De-a lungul carierei sale, și-a adus contribuția la realizarea unor filme de referință din cinematografia română, printre care se numără titluri ca  A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu, 2006), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu, 2007) sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude, 2018). Le-a insuflat pasiunea pentru imagine și fiilor săi, care la rândul lor au ales să urmeze cariere în domeniu.

Mihai Mihăilescu a început să lucreze în producția de film la finalul anilor ’60, iar de-a lungul timpului s-a implicat, ca operator și asistent de cameră, în realizarea a zeci de pelicule foarte apreciate. Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967) se numără printre primele producții la care a lucrat. În 1968 apărea pe marele ecran Columna, în regia lui Mircea Drăgan, la realizarea căruia a contribuit în calitate de operator. A colaborat cu figuri importante ale cinematografiei, precum Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, 1981), Mircea Mureșan (Baltagul, 1969), Nae Caranfil (È pericoloso sporgersi, 1993), Alexandru Tatos (Casa dintre câmpuri, 1980 și Secvențe, 1982), Nicolae Mărgineanu (Binecuvântată fii, închisoare, 2002) sau Stere Gulea (Ochi de urs, 1983).

Constantin Nica este activ de peste 45 de ani în lumea filmului și a lucrat atât la realizarea unor producții autohtone de succes, cât și pe platourile unor proiecte internaționale foarte cunoscute. S-a născut în 1954, iar în anii ’70 a făcut primii pași în lumea cinematografiei. În 1976 se lansa pe marele ecran Mere roșii (r. Alexandru Tatos), primul film din echipa de producție a căruia a făcut parte, în rolul de asistent de cameră. A devenit apoi unul dintre colaboratorii frecvenți ai regizorului Mircea Veroiu, în echipa căruia a lucrat pentru realizarea unor filme precum Mânia  (1977), Artista, dolarii şi ardelenii (1980), Semnul șarpelui (1981) – la care a contribuit ca operator, Așteptând un tren (1982), Să mori rănit din dragoste de viață (1984) și Adela (1985).

 

 

A avut ocazia să lucreze și la Rămășagul, una dintre producțiile semnate de legendarul Ion Popescu-Gopo, și s-a implicat cu dedicare în realizarea unor titluri care au marcat istoria cinematografiei române: Secvențe (r. Alexandru Tatos, 1982), Filantropica (r. Nae Caranfil, 2002), Polițist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu, 2009), Aurora (r. Cristi Puiu, 2010), Poziția copilului (r. Cãlin Peter Netzer, 2013), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013), Closer to the Moon (r. Nae Caranfil, 2014), Aferim! (r. Radu Jude, 2015). După 1990, Constantin Nica a făcut parte și din echipele unor producții internaționale de amploare. Printre acestea s-a numărat chiar Subspecies, horror-ul fantasy în regia lui Ted Nicolaou, care a fost primul film american turnat vreodată în România și care avea să devină doar prima parte a unei serii de cult.

Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro, începând cu ora 19:00. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

 

 

Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă.

Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației Deschise/APED,  un ONG care promovează educația deschisă, înțelegând prin asta o formă de educație pentru oricine, oriunde și oricând. Acest concept se regăsește și în documentele europene, există o directive europeană ,,Opening up education”, apărută în 2013, care promovează educația deschisă, educația care poate fi accesată liber, dintr-un click, fară alte costuri.

 

De ce noi și educația deschisă?

Am încercat să legăm tehnologia de oameni, să creăm punți între oameni, folosind tehnologia. Desigur lucrul acesta nu se poate face formal, aici intervine rolul psihologiei educaționale. Am creat Centre de Educație Deschisă pentru a lărgi sfera de acces la educație mai multor elevi din țară. În anul 2015, când noi ne-am înființat, aceste centre erau conectate printr-un sistem de teleprezență.

 

O nouă inițiativă!

Platforma Up Education, conceptul de școală deschisă, noi l-am configurat oarecum în niște termeni mai clari la sfârșitul anului 2019, după îndelungi colaborări cu profesori care au înțeles că ei pot fi profesori nu numai în școala unde au catedra. O școală care nu se mai limitează la clădirea pe care scrie ȘCOALĂ, ci este deschisă diverselor colaborări. Aici ne ajută tehnologia. Modelul creat de noi, prin intermediul tehnologiei, extinde colaborările profesor – elev, aflați în localități diferite. Pot da câteva exemple: în proiectele create de noi, elevi din Brașov au urmat cursuri de pregătire cu profesori din Tulcea, sau invers, ori profesori din Iași erau urmăriți de elevi din Tulcea, bineînțeles exemplele sunt multe.

Ce ne-a rămas din toată această experiență? O rețea de oameni, o rețea de specialiști pe care i-am luat alături de noi. S-a întâmplat ca după ce am definit conceptul de școală deschisă, în termenii noștri, a venit pandemia și ne-a validat toate aceste inițiative.

A apărut după pandemie nevoia aceasta de a aduce servicii complementare de educație. Pe piața românească există la acest moment foarte multe inițiative de școală online de tip meditații. Noi ne-am delimitat puțin de acest model. Nu venim să spunem ce este bine și ce nu în sistemul de educație, ci încercăm să creăm punți de legătură între specialiști care pot să aducă mai aproape de nevoile copiilor și familiile lor educația pe care și-o doresc. Care sigur, la nivel formal, este configurată conform unei discipline școlare. Dar pe noi ne interesează dezvoltarea competențelor și nu cunoștințelor copiilor, noi mergem pe ideea de a face educație prin dezvoltarea de competențe. Competența are trei elemente esențiale: cunoștințe, abilități și atitudini.

Este o inițiativă nouă care a plecat de la niște nevoi semnalate de părinți, dar pe care le-am sesizat și noi. Ne întâlnim cu oamenii care resimt acut la momentul acesta lipsuri ale educației sau nevoi nesatisfăcute de sistemul educației și încercăm să le oferim, după niște analize și după niște testări, pachete educaționale configurate individualizat. Aceasta înseamnă că oamenii de cele mai multe ori au venit la noi și ne-au spus că au nevoie de pregătire la matematică sau să învețe o altă limbă străină decât cea pe care o face copilul la școală. Părinții vin cu nevoi de felul ăsta nuanțate, însă noi nu ne oprim acolo tocmai pentru că nu suntem printre cei care oferim meditații. Noi suntem printre cei care, prin intermediul Platformei Up Education, promovăm programe de pregătire complementară, nu suplimentară. Analizăm care sunt nevoile reale, dincolo de ce-au semnalat părinții copiilor,  analizăm cu ajutorul specialiștilor în consiliere educațională, pentru a ne putea da seama de adevăratele nevoi de învățare. Gândim pachete educaționale personalizate, le prezentăm pachetele care credem că se potrivesc pentru ei. Deci nu este vorba de a lucra cu clase și grupuri mixte de copii unde se predă o programă, noi creăm aceste pachete educaționale pe nevoile copilului. Mulți vin la noi și ne roagă să facem temele. Nu este rostul nostru acesta, nu pentru că nu am putea să o facem, însă noi credem că nevoile unui copil sunt mai mult decât atât.

Trebuie să ajungem să scoatem în evidență ce poate și știe să facă copilul, care este potențialul pe care poate să îl atingă un copil și pentru asta ne gândim să îl aducem alături de profesorul cel mai potrivit. Noi nu putem schimba sistemul dar putem să-l sprijinim, prin a sprijini oamenii, copiii care învață și profesorii care pot deveni profesori mai buni.

 

De ce NU facem meditații?

Dacă ne dorim un serviciu de educație de calitate el trebuie să răspundă unor nevoi individualizate. Diferențele individuale au crescut extraordinar pentru că școala online nu a putut să acopere nevoile atât de diferențiate. Apoi, acolo unde școala online a mers, și-a făcut treaba, nu a putut fi particularizată la modul cel mai fericit pentru fiecare copil. Societatea a fost nepregătită pentru un asemenea fenomen, Diferențele individuale de la nivelul aceluiași grup de elevi, de aceeași vârstă, s-au acutizat, nu mai vorbim de diferențele între rural și urban, sau între implicarea familiilor copiilor. O parte dintre ele au fost foarte preocupate de copii și și-au dat interesul pentru educare copiilor lor.

Este cert asta, că există diferențe individuale foarte mari între copii. Ni s-a părut că problematic pentru educație este sistemul gimnazial. Întotdeauna a fost o problemă pentru că gimnaziul face trecerea de la nivelul primar, unde copii sunt școlarizați cu un singur cadru didactic, și apoi trec la un grup de profesori care fiecare are stilul său personal, copiii nu au o perioadă de adaptare, trec de la calificative la evaluarea pe note, trec prin foarte multe schimbări de abordare.

Ceea ce facem noi este să analizăm mereu parcursul copilului, cerând feedback părinților, profesorului și elevului. Vedem în ce măsură se întâlnesc aceste informații și acordăm, intervenim cu partea de consiliere psihologică. Consiliem pentru ca parcursul de învățare să fie ajustat, din aproape în aproape. După 10 ședințe de pregătire complementară se face o întâlnire pentru configurare a pașilor următori de pregătire. După aceste 10 ședințe oamenii pot să renunțe sau să continue cu noi programele educaționale pentru copii. Dar sunt și persoane care vin la noi doar pentru pachete de testare,  pentru a vedea la ce nivel sunt copiii lor. Ceea ce facem noi sunt niște testări cu feedback descriptiv, nu neapărat traducem rezultatele prin note. Am în minte cuvintele unei fetițe de clasa a 7-ea care spunea: ,,Eu nu știu ce știu, nu știu cât de bună sunt, știu că profesorii îmi spun că sunt bună, mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că nu știu atât de multe cât știu ei, sau mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că sunt mult mai bună decât ei”, era foarte nesigură pe ea.

Mulți copii sunt speriați oarecum de testare. Părinții vor să știe cât este de bun e copilul lor în comparație cu ceilalți și uneori forțează lucrurile prin a îl expune pe copil la niște testări, concursuri. Am întâlnit  copii care considerau că nu pot face față, nu sunt buni, erau speriați de testări și aveau experiențe negative legate de modul în care a fost abordată ideea de testare. Noi încercăm să îi împrietenim cu experiența asta.

Testările noastre sunt abordate diferit, ca experiențe de învățare, evaluările sunt descriptive și îl ajută pe copil să înțeleagă nu doar ce știe sau ce nu știe, noi scoatem la iveală ce știu copiii și din acel NU ȘTIU, atât de frecvent. Noi încercăm să atingem și un alt scop, acela de a da încredere că se poate descurca și după ce pleacă din programul nostru de pregătire, să rămână cu niște abilități de a face față unei situații de învățare și mai ales să aibă un alt tip de deschidere pentru a învăța. Noi lucrăm foarte mult pe receptivitate.

 

 

Experiența copiilor

Copiii care au apelat la serviciile noastre ne-au spus că le place, ne-au spus că le-a plăcut profesorul. Nu am avut până acum un feedback negativ. Fiecare profesor se străduiește să fie profesorul cel mai bun  pentru acel copil și 100% conectat cu el în fiecare oră de pregătire.

 

Ateliere educaționale

Platforma are configurate programe de pregătire pe pachete educaționale, în mod special pentru gimnaziu, dar pornim și de la clasele mici. Încercăm să dezvoltăm în paralel și ateliere educaționale pentru învățare cu sens, care se întâmplă periodic prin interacțiuni directe, nu online.

Un exemplu de astfel de atelier educațional pentru învățare cu sens am experimentat în colaborarea noastră cu Asociația Ivan Patzaichin Mila 23. Au fost organizate peste vară ateliere educaționale, unde copiii au construit o canotca de la zero, cu ajutorul oamenilor de acolo. Noi am adus profesorii care le explicau copiilor fizică, matematică, chimie, de fapt la ce le foloseau cele învățate la școală pentru construcția acelei bărci. Atelierele de felul acesta sunt pentru a descoperi copiii sensul educației, rostul lucrurilor învățate în școală.

Ne dorim să extindem aceste tipuri de ateliere educaționale pentru o învățare cu sens.

Lucrăm astfel la atitudinea față de educație. Educația nu trebuie să mai fie ceva ce sperie, ci poate să fie o experiență prietenoasă. Vrem să dăm sensul acesta pe mai departe.

 

Cum ne pot descoperi

Noi nu ne-am concentrat pe promovare foarte mult, la început, pentru că nu ne-am dorit să avem mulți copii deodată, ne-am dorit să avem un model validat, un model care funcționează. Am făcut acest lucru doar pe site-urile noastre. Acolo ne pot vedea și pot găsi pachetele de servicii.

Însă în perioada următoare avem programate întâlniri directe cu beneficiarii și evenimente de promovarea a serviciilor noastre de educație complementară.

Uped

 

Rețeta succesului

Nu există o rețetă, noi nu putem spune că aceasta este rețeta Up Education. Pentru că noi configurăm cu fiecare copil o anumită rețetă educațională care să îl ajute să își împlinească potențialul.

Ceea ce lipsește oarecum în sistemul de educație, și este firesc până la urmă, este individualizarea reală, nu poți să o faci cu un grup de copii ceea ce poți face pentru unul singur sau pentru un anumit profil de dezvoltare. De aceea conceptul nostru de școală deschisă merge pe individualizare, pe particularizarea serviciilor, dar și pe integrarea acelui copil în grupuri de învățare diverse. Ceea ce oferim noi, sperăm, sunt niște experiențe de învățare durabile pe care copiii le pot lua în bagajul lor și le pot folosi în viața lor personală.

 

Sfat!

Timpul pierdut, când ceva ai fi putut să faci pentru o educație de calitate, nu se întoarce.

 

Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura structură de acest gen din România și una dintre cele mai valoroase din lume, se va desfășura în perioada 27-30 iunie 2022, în aceeași triplă dimensiune – fizică, hibridă și online, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Participanții prezenți în Sibiu, dar și cei ce nu vor putea călători vor dialoga și construi împreună, prin soluții digitale, noi proiecte artistice și culturale. Bursa va fi din nou, timp de patru zile o punte între dimensiunea fizică și cea online, un loc de întâlnire, conversație, construire și imaginație pentru toți cei care activează în domeniul artelor spectacolului. Participanții sunt invitați să se înscrie până în data de 31 mai, completând formularul dedicat din această ediție.

 

Cine poate participa la Bursa de Spectacole:

  1. Artist/Companie

Artist independent, companie de teatru care produce spectacole sau alte tipuri de produse culturale: teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară etc.

  1. Producător/Agent/Promotor

Profesionist care reprezintă artiști și companii artistice, produce și promovează spectacole sau alte tipologii de produse culturale.

  1. Director/Programator/Reprezentant

Profesionist care găzduiește și/sau organizează spectacole și evenimente artistice.

 

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), marcă înregistrată la OSIM. Aceasta acordă șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole și rețelelor culturale care își doresc să întâlnească producători importanți din întreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților, încă de la prima ediție din 1997, contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului.

 

Despre FITS

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) este primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România. Anual, festivalul este un prilej de sărbătoare, cu spectacole excepționale invitate din țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, SUA, Polonia, Israel, Japonia, Austria, Elveția, Italia, China, Spania, Republica Moldova ș.a. FITS este organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Ministerului Apărării Naționale, Institutului Cultural Român, Consiliului Județean Sibiu. Acest eveniment reunește mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.

 

 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se află anul acesta la a 29-a ediție și se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022, cu tema Frumusețe / Beauty. În această perioadă dificilă, dar provocatoare, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, alături de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și toate structurile asociate, au reușit să identifice cele mai bune soluții, în așa fel încât dialogul creat împreună cu publicul să stea sub semnul calității și al emoției. După doi ani de pandemie, boală, suferință, război, migrație și disperare, frumusețea rămâne motorul speranței, iar miracolul frumuseții poate salva lumea, după cum spunea un mare scriitor. În vremuri ca acestea, greutăților financiare, amenințării conflictelor, izolării și tuturor vicisitudinilor, trebuie să ne opunem prin zâmbet, armonie, încredere în frumos, prin creație și bucurii lăuntrice.

Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.

Ediția de anul acesta este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care organizatorii continuă să organizeze evenimentul în triplă dimensiune. FITS va avea o componentă fizică: pe scenă, în locațiile FITS în aer liber, în spații istorice, piețe publice și biserici, un program online: spectacole filmate/înregistrate, adaptate special pentru mediul digital, cât și o dimensiune hibridă: transmisiuni live în teatre și cinematografe ale spectacolelor jucate fie în locațiile festivalului, fie pe scenele teatrelor partenere din întreaga lume.

FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.

 

 

 

 

-Să îți fie rușine!

-Sper că ți-e rușine de ce ai făcut!

-La colțul rușinii vei sta!

-Vaaai, ne-ai umplut de rușine!

-Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!

 

Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise toate aceste lucruri și tare îi venea să i le spună Paulei. Paula are 6 ani și învață, învață zi de zi. Învață să fie un copil bun, o fetiță prețioasă. Malvina repeta ceea ce i se spusese și ei. Zi după zi, lună după lună, an după an!

Dacă nu se vor întâmpla lucrurile așa, ar fi bine să îi fie rușine: și mamei și fiicei!

Rușinea se întâmplă în liniște. Nu lasă urme, nici vânătăi, nu te lasă cu mâna sucită și nici cu vreo zgârietură pe picior. Este ușor chiar să nu bagi de seamă că se petrece și este ușor de crezut că nu provoacă probleme.

Dar o face.

Rușinarea se desfășoară, ca proces, în multe familii, inclusiv în cele iubitoare, atente la detalii. Procesul cere copiilor să se simtă rău pentru ei înșiși pentru că au nevoi, simt sau doresc ceva. Este un comentariu despre ceea ce este copilul, mai degrabă, decât despre ceea ce a făcut copilul și îi face pe aceștia să se îndepărteze de potențialul lor, mai degrabă, decât să fie motivați de acesta.

Rușinarea nu reușește să-i ajute pe copii să interiorizeze valorile și lecțiile.

Rușinarea copiilor le distruge capacitatea de a acționa din valorile interiorizate și, în schimb, le provoacă dorința de a rămâne pur și simplu departe de necazuri; crește copii care vor acționa în așa fel încât să evite rușinea viitoare, dar nu face nimic pentru a construi copii cu minți puternice, care sunt ghidați de un impuls interior de a face alegeri bune. Când copiii simt rușine, se vor concentra mai degrabă pe cine sunt (,,un obraznic”, ,,un neatent”, ,,un dezordonat”, ,,un lăudăros”, ,,un mincinos”, ,,un fățarnic”), decât pe ceea ce au făcut.

 

În starea de rușine nu înțelegi empatia.

Empatia este piatra de temelie a relațiilor sănătoase și a inteligenței emoționale. Este nevoie ca băieții și fetele să privească în afara lor pentru a vedea ce ar putea experimenta alți oameni, dar rușinea le consumă atenția și o întoarce spre ei înșiși și spre deficiențele lor.

 

 

Rușinea îi face pe copii să se simtă ,,mici”, fără putere și lipsiți de voință

Lipsa puterii este un lucru tare greu de simțit și unii copii vor încerca să-și revendice acest lucru găsind o altă modalitate de a-și exercita puterea – de obicei, căutând pe cineva care este mai vulnerabil. Vor încerca să îi facă pe ceilalți să simtă ceea ce simt și ei: lipsa de putere.

Rușinarea îi învață pe copii că este în regulă să fie critici, să judece, să nu fie deloc toleranți atunci când cineva înțelege greșit.

 

Desigur, prin rușinarea copiilor încurajăm sistematic minciuna și secretul.

Copiii noștri, ca și noi, sunt aplecați spre autoconservare și autoprotecție. Dacă a spune adevărul despre un moment mai puțin glorios îi va expune la rușine, acesta poate fi un motiv suficient de bun pentru a evita adevărul cu orice preț. Dacă vrem ca ei să spună adevărul, trebuie să facem ca ei să facă asta în siguranță.

Paula s-a analizat foarte mult. Și-a dat seama că rușinea apare atunci când cuvintele arată -iar și iar- că fiica ei nu este suficient de bună. Asta simțise și ea în copilărie, nu-i așa? 

Antidotul sunt chiar vorbele care transmit lor, copiilor noștri, SUNT suficient de buni, de curajoși, de deștepți, de strălucitori, de puternici.

Cuvintele vor veni de la tine spre copii ușor, exact așa cum vin de acum dinspre Paula.

 

,,Rușinea este o trăire lăuntrică complexă alcătuită dintr-un amestec de emoții simple precum frica, mânia, pudoarea, scrupulele, regret sau tristețea și de sentimente precum neputința, furie înăbușită, învinovățirea, goliciune sufletească. Se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, secretă, corporală și spirituală. Uneori e definită ca o versiunea socială a învinuirii care joacă un rol important în fobia socială. Este cel mai adesea rezultatul unei umilințe, înjosiri, nerealizări sau a unei imagini corporale nedorite precum murdăria, goliciunea trupească, urâțenia, vestimentație nepotrivită dar și o consecință a unei emotivități crescute în cazul persoanelor timide, rușinea neavând adesea o justificare reală”. (sursa: wikipedia)

 

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, recomand Brene Brown, ,,Curajul de a fi vulnerabil”, Editura ,,Curtea Veche”, 2019.

 

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Pascale.

În 1975, Jean Hani – un erudit discret, profesor al Universității din Amiens și fondator al Centre de Recherches sur l’Antiquité Classique – publica o mică bijuterie numită Meseriile lui Dumnezeu. Preliminarii la o spiritualitate a muncii („Les métiers de Dieu: préliminaires à une spiritualité du travail”). Ideea centrală a cărții sale, formulată pe înțelesul tuturor, este următoarea: ca să nu ni se pară că e mai departe decât putem noi vreodată ajunge, ca să ne apropiem de El mai temeinic, ca să ne vorbească pe măsura noastră, Dumnezeu ni se dezvăluie ca Meșteșugar: ca Scrib, Doctor, Războinic, Olar, Țesător, Ziditor, Tâmplar, Păstor, Pescar și Vânător, Grădinar, Stăpân al Recoltelor și Stăpân al Viei…

El, Scribul Scribilor, nu are nici hârtie, nici masă de lucru, și nu are nevoie, căci Cartea Vieții nu a scris-o cu cerneală făcută din tanini sau funingine. Dar noi îl putem pricepe cercetându-i Scripturile. (Iar în Islam, adaugă Hani, se spune că Penița divină continuă să scrie, iar Cerneala continuă să curgă până în ziua Învierii).

El, Doctorul Doctorilor, nu are nici halat și stetoscop, nu are nevoie. Dar noi Îl pricepem văzând cum rănile se închid și durerile dispar, și ne amintim că aceia care s-au atins de El cât a fost pe pământ s-au vindecat.

El, Războinicul Războinicilor, nu are sabie de oțel forjat, nu are nevoie. E cel care a pus de la început sabia de foc la intrarea în Rai, iar pe acolo nu se intră nici cu tancul, nici cu avionul de vânătoare, iar de acolo bomba nucleară trebuie că pare o petardă în mâna unui netot. Dar noi așa pricepem mai bine că el, Savaot, ne poartă prin Damascurile și Fâșiile Gaza de dinăuntru, prin Belgradurile inimii, unde asaltul nu se încheie niciodată și unde armistițiu nu există.

El ca Olar a zămislit cosmosul, ca noi să pricepem că nu e loc de pe pământ care să nu fi fost atins de degetele Lui și că lumea e ulcior, iar noi ar trebui să fim apa vie din el.

El ca Țesător a țesut lumea ca pe o pânză, ca să pricepem că orice nod pe care îl desfacem cu prostia, orgoliul și fanteziile nostre slăbește întreaga fire.

El ca Ziditor a întemeiat lumea, ca să pricepem că orice zidire pe care o facem – catedrală, biserică de sat sau casă cu etaj – ar trebui să fie o oglindire a zidirii lui. (Iar Hani ne spune că în Scripturile hinduse stă scris că ar trebui să construim așa cum zeii au construit dintru început).

El ca Tâmplar le-a îmbinat și chertat pe toate de care ne bucurăm și ne folosim. Ca să nu pierdem din vedere că „în numeroase tradiții, termenul care denumește lemnul este folosit și pentru a defini materia în general – în greacă, hyle, în latină, materies (de aici și franțuzescul „matière” și spaniolul madera), și în ebraicul e’tz, în vreme ce în egipteană khet exprimă deopotrivă ideea de lemn și pe aceea de obiect, de „lucru” – p. 58).

El ni se arată ca Păstor, ca să nu uităm că suntem chemați să fim turmă, dar nu masă.

Ca Pescar, ca să nu uităm că, lăsându-ne prinși în Năvod și scoși la lumină, vom respira alt aer decât peștii. (Rabbi Akiva: un năvod e întins peste toate viețuitoarele – p. 73).

Ca Vânător, ca să nu uităm că pentru a ajunge în Împărăție trebuie agerime, prezență de spirit și ochi pătrunzător.

Ca Grădinar se arată, ca să știm că totul  – de la pir la florea de colț, de la ciulini la șofran – e creștere și avânt către cer. (Iar Hani ne învață: misticii musulmani spun că la sfârșitul lumii, grădina se va întoarce la Grădinar – p. 79)

Ca Stăpân al Recoltei și al Viei se arată, pentru că tot ce rodește, rodește pentru că a fost mai întâi îngrijit, trudit și iubit. Și ca nu cumva să uităm că dăruirea cea bună, care hrănește și adapă, vine cu prețul zdrobirii între pietrele de moară și în teasc.

*

Ce nu cuprinde prețioasa cărticică a lui Jean Hani e referința la actualitate, la modul în care lumea zilelor noastre mai poate fi străluminată de aceste vechi, eterne simboluri.

Modernitatea, produs al salturilor tehnologice mai degrabă decât al intențiilor omenești, a adus cu ea o pleiadă de ocupații desemantizate. A înlocuit bogăția simbolică a vechilor meșteșuguri cu eficiența searbădă și confortul rânced al job-urilor, care nu pot depozita sensuri și nu pot înălța omul. În schimb, a parodiat tehnologic vechile simboluri meșteșugărești, asociindu-le o transcendență second-hand, cu semn schimbat:

A scrie: Scrisul de mână ne pare azi ridicol și neproductiv, caligrafia e pierdere de timp. Pentru că, de fapt, nu mai vrem și nu mai știm să lăsăm urme frumoase. Și pentru că nu mai ținem să rămânem scriși în Cartea Vieții. De ce ne-am strădui, de vreme ce în locul ei s-a întronat zeul Hypertext, în al cărui paradis de pixeli toată lumea are acces gratuit?

A vindeca: „Viața fizică și sănătatea trupească sunt dependente de viața și energia spiritual, iar aici avem un adevăr aproape uitat în lumea noastră modernă, care a separat în mod artificial sufletul de corp și sănătatea de mântuire” (p. 17). Paradigma medicală este astăzi capturată de paradigma mecanică – totul e procedură, protocol, formalitate. Piesele mașinăriei anatomice umane se schimbă și se ajustează, la nevoie i se adaugă device-uri noi, iar genetica se reconfigurează cu aceeași indiferență cu care resetezi erorile din bordul automobilului. Și, între timp, se așteaptă ca laboratoarele să obțină elixirului final al nemuririi. Nemurire care va avea chipul Mașinii, fiindcă Mașina o poate găzdui și simboliza mai bine decât trupul care, așa cum spunea un transumanist, e doar „un deșeu [mess] de materie organică plin cu sânge”. (Desigur, o nemurire fără înviere, dar să nu se împiedicăm de asemenea detalii).

A țese: Lumea nu mai e Țesătură, ci Rețea. În loc de noduri, impulsuri electrice. În loc de urzeală, algoritmi. În loc de ordinea, destinul și rostul cuprinse în Țesătură – hazardul și nihilismul Rețelei.

A construi: catedralele nu sunt bune, că sunt prea medievale, în schimb ridicăm zgârie-nori față de care Turnul Babel însuși trebuie să fi părut o șandrama. După ce îi ridicăm, îi contemplăm din apartamentele noastre insipide pe care Le Corbusier, preotul arhitecturii moderne, le numea „mașini de locuit”.

… Alte ipostaze meșteșugărești au devenit pur și simplu de neînțeles pentru oamenii zilelor noastre:

Vasul: în cel mai bun caz, vasele create manual au devenit un moft rustic. Supraabundența și ieftinătatea celorlalte recipiente, turnate din toate materialele posibile, produse exclusiv industrial, face ca simbolul Vasului modelat de Olar să nu ne mai spună mare lucru. Astfel, o poartă de înțelegere pare să se fi închis definitiv pentru cei mai mulți, singura șansă de contemplare a misterului Vasului rămâne Potirul (până nu se dă vreo ordonanță prin care să fie produs și el din PVC aprobat de Ministerul Sănătății, asortat cu lingurița de plastic). Dacă astăzi lumea pare diformă, mototolită și fisurată, cu toate sensurile scurse din ea, posibil să fie din cauza faptului că nu mai seamănă cu Vasul, simbolul esențial al armoniei necesare, și al separării necesare, dintre formă și conținut.

Lemnăria: Ce ar putea mai învăța de la Tâmplar lumea noastră de rumeguș presat, cu oroare de lemn masiv? Lumea în care drujba mistuie într-o zi cât poate tăia un topor în luni întregi?

… Iar alte ipostaze au fost pierdute prin banalizare și înlocuite cu simulacre (interesant, par să fie mai ales cele care au legătură cu hrănirea):

Nu mai știm să avem grădini, deci nu mai avem la îndemână, in micro, imaginea primordială a Raiului – tainic și luxuriant, unde toate împreună sunt. În lipsa lor, tot ce am putut produce sunt parcurile cu gazon, cu pomi civilizați, eventual cu țarcuri civilizate pentru câini civilizați, cu locuri de joacă civilizate pentru copii civilizați. Și cu coșuri de gunoi, gunoi civilizat.

Turme nu deținem, dar avem câini și pisici, atâta doar că nu le păstorim, ci le idolatrizăm. La pescuit se merge doar pentru relaxare, iar vânătoarea s-a mutat în ecran, în Call of Duty, Doom și Half Life, unde, darwinist, supraviețuiești omorând. Omorând oameni, nu animale. (Din nou, detalii…).

Iar pâinea cea de toate zilele pare de burete. Nu știm nici mâna care a semănat și treierat grâul (pe care oricum nu l-am deosebi de orz sau de ovăz), pentru că nu mai există nici o mână acolo, doar mașini specializate, calcul de producție și multe-multe îngrășăminte și mulți-mulți hibrizi. [1] Pâinea o servim de-a gata, doldora de „mono și digliceride ai acizilor grași”, la care putem asorta un vin cu metabisuflit de sodiu din struguri intens chimizați, și iată simulacrul nostru agroindustrial de împărtășanie. Așa că recoltăm, dar numai din supermarket. Cash sau card?

*

Hani scrie: „Fiecare ocupație artizanală este capabilă să evoce această activitate [activitatea divină], de vreme ce este prelungirea ei firească, în măsura în care este naturală – adică are drept scop satisfacerea nevoilor naturale ale omului prin mijloace la fel de naturale” (p. 38).

Azi, tehnologia este nucleul culturii noastre, este obsesia noastră princip(i)ală, este „subiectul istoriei”, cum spunea Günther Anders. Sub dominația ei, nevoile pe care ne zbatem să ni le satisfacem sunt orice, numai naturale nu. Astfel că oricât am privi în jur – cu excepția câtorva insule – „ocupațiile artizanale” nu mai există. S-au pierdut pe nesimțite în marșul omenirii de la unealtă la mașină. Odată cu instaurarea domniei mașinii – care este cu totul altceva decât unealta – a dispărut posibilitatea reflectării lui Dumnezeu în mod direct prin activitatea omenească de zi cu zi, a dispărut posibilitatea vieții active de a fi simultan și contemplativă.[2] Schimbarea formei muncii a provocat desacralizarea ei. Ni-l putem închipui pe Dumnezeu ca tâmplar, dar nu ca operator CNC. Ni-l putem închipui ca zidar, dar nu ca șofer de autobetonieră. Ni-l putem închipui ca scrib, dar nu ca blogger.[3]

În plus, saltul spre mașinalizare a adus din ce în ce mai multe ocupații noi care, prin natura lor, sunt complet opace față de divinitate – nu există un dumnezeu al publicitarilor, sau experților în JavaScript ori Python, al analiștilor de date sau măcar al „făcătorilor” de Excel-uri, ca să nu mai vorbim despre vreun dumnezeu al criptomonedelor (deși presupun că în acest domeniu se va autoinstaura destul de curând un „sfânt” protector). Creatorul nu e „creator de conținut”.

Bănuiesc că meșteșugurile enumerate și tălmăcite elegant de profesorul Hani pot reflecta activitatea divină pentru că sunt tributare uneltelor – adică tributare unui stadiu tehnologic adecvat relației om-Dumnezeu, stadiu pe care astăzi lumea noastră l-a abandonat. Și mai bănuiesc că Dumnezeu poate folosi uneltele (și doar uneltele) drept metafore, pentru că:

  • unealta este prin definiție un „obiect” limitat în capacitate și în complexitate. Astfel, satisface nevoile fără prea mari excese și fără prea multe pierderi, tinzând cumva spre un echilibru acceptabil între nevoie și mijlocul de satisfacere a ei. Există deci o anumită smerenie a uneltei care o face propice să fie folosită drept semn, drept cale către Marele Meșteșugar. La polul opus, mașina este creată pentru a depăși violent – cât mai mult, cât mai rapid! – limitele naturale ale omului; acolo unde unealta se frânge sau se oprește odată cu mâna obosită, mașina forțează, domină și controlează.
  • unealta cere o participare fizică deplină. Mașina – cu cât mai sofisticată, cu atât tinde să marginalizeze omul, reducându-i progresiv gradul de participare: mai întâi operator, apoi supraveghetor și pe urmă (un ideal atins deja în unele domenii) excluzându-l complet prin automatizare. Prin contrast, omul care mânuiește unealta rămâne central, esențial, în procesul de facere al artefactului. Iar prezența lui fizică sacralizează, pentru că nu există sacralizare fără trup, deci fără gest – gest care „integrează acțiunea – acțiune inițial doar de natură pur umană – în ordinea divină” (p. 104). Prin unealtă, omul e chemat să participe în integralitatea lui, cu mintea și cu trupul, așa cum e invitat să participe și la creație: ritualic;
  • unealta e întrucâtva „purtătoare de chip”, atât a celui care a creat-o, cât și a celui care o folosește. De partea cealaltă, mașina – mama-surogat a produsului fabricat în masă – este anonimă, probabil aproape la fel de anonimă precum cel care-și dorește să credem că de fapt nu există.

 

Așadar, spre deosebire de mașină, putem spune că unealta e smerită, și cere participare trup și suflet, și pare să poarte un anume chip. Iată de ce, acum, deopotrivă la finalul cărții lui Hani și finalul acestor rânduri, cred că…

… Dumnezeu ne-a vorbit ca stăpân al uneltelor.

Noi i-am răspuns ca robi ai mașinilor.

*

PS – Și pentru că întâmplarea face ca acest text să apară în Săptămâna Mare, spun de pe acum:

 

Tâmplarul a înviat!

Păstorul a înviat!

Ziditorul a înviat!


[1] AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Cultivarea pămîntului și creșterea animalelor în vederea dobîndirii produselor alimentare și a unor materii prime vegetale și animale necesare industriei (subl. mea.); – Dicționarul limbii romîne literare contemporane 1955-1957

[2] Degradarea în tandem a muncii și repaus-ului azi: burnoutmindfulness.

[3] În urmă cu ceva timp, am citit cu oroare un mic text al unui reputat teolog creștin care asocia Euharistia cu „o mașină de pâine” și Biserica cu o „fabrică de pâine”.

 

 

Doi dintre cei mai valoroși actori din România,  nume de referință pentru lumea filmului și a teatrului, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi onorați la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo cu Premiul pentru întreaga carieră. Cele două personalități vor fi premiate în cadrul evenimentului care celebrează performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei, organizat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale’’ din București, și transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.

 

Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste șase decenii și jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România. S-a născut în București, la 10 februarie 1933, a debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul Mândrie (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul magistral din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei). Generații întregi de cinefili l-au admirat în Moromeții (r. Stere Gulea, 1987), în producțiile regizate de Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Terminus Paradis, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Tertium non datur), în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei), sau în lungmetraje recente și foarte premiate precum Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer, 2009), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013 – film pentru care a obținut un alt Premiu Gopo) sau Aferim! (r. Radu Jude, 2015). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu măiestrie în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.

 

 

Între anii 1991 și 1996 a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, care în 2008 i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Printre numeroasele premii și distincții oferite legendarului actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2017). Figură majoră a culturii române, dar și o voce puternică a societății civile, Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societății românești. Pentru performanțele excepționale de pe scena teatrului, a fost recompensat cu nenumărate Premii UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, cu Premiul pentru întreaga activitate în 2003, iar în 2014 cu cel pentru Excelență. Festivalul Internațional de Film Transilvania i-a acordat în 2004 Premiul de excelență pentru întreaga carieră.

 

,,Un diamant al teatrului și filmului autohton’’, așa cum este adesea descrisă de presa din România, actrița Mariana Mihuț s-a remarcat în lumea cinematografiei încă de la debutul său din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei), prima sa apariție pe marele ecran alături de Victor Rebengiuc, partenerul său de viață și de scenă încă din 1965. Și-a descoperit pasiunea pentru actorie în copilărie și a ales să-și urmeze visul, devenind chiar din primii ani ai carierei una dintre cele mai apreciate apariții de pe scena teatrului. Farmecul său aparte, talentul cu care fusese înzestrată și pasiunea pentru munca sa artistică i-au asigurat un drum încununat cu succese.

 

 

Exponentă de marcă a generației de aur a actoriei românești, a interpretat roluri memorabile în filme precum De ce trag clopotele, Mitică? (1981) și Balanța (1992), ambele în regia lui Lucian Pintilie, Cei care plătesc cu viața (r. Șerban Marinescu, 1989), Capcana (r. Manole Marcus, 1974), Ultima frontieră a morții (r. Virgil Calotescu, 1979), Cel mai iubit dintre pământeni (r. Șerban Marinescu, 1993), Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967),  Profetul, aurul și ardelenii (r. Dan Pița, 1978), Un echipaj pentru Singapore (r. Nicu Stan, 1982), Fructe de pădure (r. Alexandru Tatos, 1983), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele, 2008) sau Tatăl fantomă (r. Lucian Georgescu, 2011), unde a încântat publicul într-o apariție episodică alături de Victor Rebengiuc. Mița Baston din filmul De ce trag clopotele, Mitică? va rămâne, probabil, unul dintre cele mai reușite personaje feminine din întreaga noastră cinematografie.

 

În teatru, Mariana Mihuț a dat viață unui număr impresionant de personaje remarcabile, pentru care a fost recompensată cu distincții importante. Palmaresul său include cinci Premii UNITER pentru interpretare, dar și Premiul de Excelență, acordat în 1997, și Premiul pentru întreaga activitate (2018). În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.

 

 

Un omagiu adus activității lor artistice impresionante, Premiile pentru întreaga carieră, oferite de Apa Nova – o companie Veolia, le vor fi înmânate actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2022. Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

 

Credite fotografii: Adi Marineci și Ioana Hameeda

 

Asociația Vocal, 19 aprilie 2022

La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț

Prezintă Manuela Mocanu

 

Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației Culturale Matricea Românească, gazda noastră, căreia îi mulțumim și astăzi pentru primirea călduroasă!

Floriile comemorează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic, adică de curmal. Dar, cum clima nu permite acestor arbori exotici să crească peste tot, în multe țări se folosesc simbolic ramurile altor plante. De aceea, la noi își serbează onomastica toți cei care poartă nume de flori, iar denumirea sărbătorii este duminica de Florii, sau Duminica Tisei sau pur și simplu a Crengilor. Vă oferim astăzi câteva piese dedicate florilor și personajelor din opere care poartă nume de flori. Ne începem călătoria înmiresmată cu duetul florilor din opera Lakmé de Léo Delibes [Leo Dölib]. Indiencele Lakmé și Malika admiră natura și cântă despre iasomia care formează un desiș ca un dom, împletindu-se cu trandafirii, iar pe lac se văd lotuși albaștri – rudele exotice ale nuferilor.

De pe meleagurile orientale să revenim la cele românești cu o “Rugăciune” pe versurile lui Mihai Eminescu. Această poezie a fost pusă pe note de foarte mulți compozitori, iar noi vă vom oferi astăzi două dintre aceste variante.

Deși ne bucurăm acum de explozia florilor de primăvară, și florile de toamnă sunt superbe. Liedul „Crizanteme” de Sabin Drăgoi pe versuri de Victor Eftimiu folosește o veche tradiție literară – aceea a analogiei între moartea vegetației odată cu apropierea iernii și moartea dragostei.

Revenind la florile primăverii – cea mai celebră violetă muzicală, care se veștejește și moare de tuberculoză la sfârșitul operei, este Violetta Valery din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, a cărei premieră a avut loc în 1853, la doar un an după cea a piesei de Alexandre Dumas Fiul care a inspirat-o – Dama cu camelii – iată, altă floare. În roman și în piesă, personajul se numește Marguerite Gautier [Margörit Gotie] – tot cu nume de floare – Margareta. În operă mai există un personaj al cărui nume se leagă de sărbătoarea noastră: Flora. Dar astăzi vă oferim din La Traviata celebra arie a lui Giorgio Germont [Jermõ], în care încearcă să-și înduplece fiul să renunțe la relația cu curtezana Violetta Valéry. Pentru a-l atrage acasă, îi evocă frumusețea solului natal din Provence [Provãs] – regiune din sudul Franței cunoscută pentru ierburile sale aromate.

Dafinul este una din plantele cu cel mai vechi simbolism din lume. În Grecia antică simboliza gloria și victoria. În Biblie apare ca simbol al faimei și prosperității. Creștinismul îl asociază cu Învierea lui Iisus Hristos și este una dintre speciile care înlocuiește ramurile de curmal în sărbătoarea Floriilor. Și Richard Strauss [Rihart Ștraus] a scris o cunoscută operă – Daphne [Dafne]. Astăzi, însă, ne-am orientat spre alt nume inspirat de această plantă, căci dafinul se mai numește și laur. Există un personaj luminos, Laura, în opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Dar noi astăzi vă oferim celebra arie a Laurettei din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, operă inspirată de Divina comedie a lui Dante Alighieri, a cărei acțiune se petrece în orașul italian Florența, cu nume inspirat tot de flori.

Opera L’amico Fritz de Pietro Mascagni [Mascañi] se petrece în Alsacia [Alzacia] și a fost scrisă în 1891. Este povestea simplă și emoționantă a iubirii dintre o fată foarte tânără, Suzel [Zuțăl] și un bărbat matur, Fritz. În actul I, ea îi oferă de ziua lui un mic buchet de violete. Ea își exprimă dragostea ascunsă imaginând ce i-ar spune lui aceste flori dacă ar putea vorbi. „Sunt doar câteva flori”, spune ea, „biete violete, sunt suflul lunii aprilie (iată, chiar luna noastră!), și au parfum ușor. Și pt. dvs. i le-am răpit soarelui. Dacă ar putea vorbi, le-ați auzi murmurând: «Noi suntem fiice timide și pudice ale primăverii, vă suntem prietene; vom muri astă-seară, dar vom muri fericite urându-vă ca Cerul să vă dea tot ce se poate spera.»” Și, prin acest tertip, Suzel [Zuțăl] îi urează și ea ca viața să-i fie o primăvară veșnică, accentuând faptul că generozitatea acestui om bogat îi ajută mereu pe cei mai puțin norocoși decât el.

Următoarea arie din programul nostru provine dintr-o operă extrem de cunoscută de Giacomo Puccini bazată pe piesa dramaturgului francez Victorien Sardou [Victorieŋ Sardu], în care personajul titular se numește Floria Tosca. În această seară, însă, veți asculta aria personajului negativ – baronul Scarpia, șeful poliției. Gelozia, ura și concupiscența lui sunt magistral contrastate de compozitor sonorităților sacre ale slujbei intonate de cor. Este vorba de un “Te Deum”, slujbă care există și în ritul catolic și în cel ortodox – o doxologie, adică o cântare de slăvire menită să exprime recunoștința, mulțumirea și lauda credincioșilor față de Dumnezeu. Slujba se bazează pe imnul “Te Deum laudamus” din secolul al IV-lea, rămas anonim. Enoriașii preaslăvesc în biserică: “Ajutorul nostru în numele Domnului, Care a făcut cerul și pământul. Binecuvântat fie numele Domnului și acum și pururea și-n vecii vecilor. Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm; pe Tine, Doamne, Te mărturisim. Pe Tine, veşnice Părinte, tot pământul Te cinsteşte.” Dar Scarpia, otrăvit de intențiile lui necurate, strigă în gând: “Tosca, mă faci să uit de Dumnezeu!”

O altă slujbă, de data aceasta pentru veșnica odihnă a morților, este cea de Requiem. Mulți compozitori au scris asemenea liturghii pentru sufletele celor adormiți, între care Giuseppe Verdi a scris una dintre cele mai dramatice și tulburătoare versiuni. Aria mezzosopranei, “Liber scriptus”, este încadrată în celebra secțiune “Dies irae” [Dies ire] – “Ziua mâniei”, care se referă la Judecata de Apoi. Textul este următorul: “Va fi adusă o carte / care conține toate lucrurile pentru care fi-va judecată lumea. / Așadar, când Judecătorul se va așeza, / Tot ce a fost ascuns se va revela: / Nimic nu va rămâne nerăzbunat.”

Dar să ne întoarcem la flori – de data aceasta la margarete. Partea I a capodoperei lui Johann Wolfgang von Goethe [Göte], poemul Faust, o are ca protagonistă pe Margarethe, cu diminutivul Gretchen [Grethien]. Acest poem și acest personaj au inspirat foarte multe lucrări muzicale. Le amintim doar pe cele mai importante: Faust de Charles Gounod [Șarl Guno], Mefistofele de Arrigo Boito, Damnațiunea lui Faust de Hector [Ector] Berlioz, Scene din Faust de Goethe de Robert Schumann, Doctor Faust de Ferruccio Busoni [Buzoni], sau liedurile „Margareta la vârtelniță” de Franz Schubert [Franț Șubert], Balada Puricelui de ModEst MUssorski și cea de Ludwig [FAN] van Beethoven. Ne oprim asupra operei Faust de Charles Gounod [Șarl Guno] nu doar pentru că protagonista poartă numele florii, ci și pentru că la final Margareta urcă la cer în apoteoză în duminica de Paști. Mephisto, demonul, este înfrânt sub sabia luminoasă a Arhanghelului Mihail, iar corul intonează din culise „Mântuită! Hristos a înviat, Hristos a renăscut! / Pace și fericire discipolilor Stăpânului!”

Tot o poveste de dragoste spune și cântecul “Altare de lumină” de Sabin Păutza pe versuri de Carmen Pasat. Dar, spre deosebire de poemul lui Goethe, dragostea celor doi este apărată de îngeri: „Prin altare de lumină / Îngerii, purtând coroane, / Ne vor absolvi de vină / Furișându-se-n icoane”.

Un alt celebru duet al florilor apare în opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini. Japoneza Cio-Cio-San a așteptat timp de 3 ani întoarcerea soțului ei american. Toți cei din jur i-au spus că a părăsit-o, dar încrederea ei în dragostea lui a rămas nezdruncinată. Acum, când vede în zare apropiindu-i-se nava, o roagă pe slujnica ei Suzuki [Sudzuki] s-o ajute să împodobească toată casa cu flori în cinstea soțului ei reîntors: totul trebuie să fie plin de flori, așa cum e noaptea de scântei. Ramuri de cireș și piersic, violete, iasomie – orice arbust, sau iarbă, sau pom înflorit, căci pe toate le-a udat cu lacrimile ei – spune Cio-Cio-San. Suzuki se plânge că grădina a rămas goală, dar stăpâna vrea ca toată primăvara să-i înmiresmeze casa: ele seamănă de jur împrejur… aprilie! Trandafiri, crini, violete, tuberoze, verbine – petale din toate florile!

 

 

Ne întoarcem din nou la “Rugaciunea” pe versurile lui Mihai Eminescu, de data aceasta scrisă de Șerban Nichifor special pentru Daniela Ciociea.

Trecerea noastră de la programul de Florii la cel de Paști se va face în mod ideal prin opera Parsifal de Richard [Rihiart] Wagner, unde în grădina fermecată a vrăjitorului Klingsor sunt 6 flori care sunt, de fapt, fete seducătoare. Pe de altă parte, întreaga semnificație a acestei lucrări se leagă de Paști și creștinism. Prima variantă literară a acestei legende din ciclul Regelui Arthur a fost scrisă în 1190 de francezul Chrétien de Troyes [Cretieŋ dö Troa], posibil inspirată din mitologia celtică. La 30 de ani mai târziu, în 1210, a apărut și varianta germană a celebrului menestrel Wolfram von Eschenbach [Eșănbah]. Aceasta este varianta care l-a inspirat pe Wagner, care povestește că a conceput întregul plan al operei în Vinerea Mare a anului 1857, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că inspirația i-a venit la sfârșitul lui aprilie, într-o zi care i s-a părut lui că are exact atmosfera potrivită Vinerii Mari!!! Sunt de atunci exact 165 de ani. Opera a fost compusă abia la 25 de ani după ce a fost concepută. Ea aduce în prim plan legenda regelui pescar, Amfortas, rănit în vintre pentru că a căzut în păcat cu o femeie care nu-i era menită. I se încredințase Sfânta Suliță cu care fusese rănit Iisus pe cruce, dar slăbiciunea lui carnală îl face să uite de ea, drept care vrăjitorul îl rănește cu ea. Nu doar Amfortas devine neputincios și sterp, ci și întregul său ținut. El este Regele Graalului – potirul din care a băut Iisus la Cina cea de Taină și în care a strâns Iosif din Arimateea sângele lui Iisus prelins de pe cruce. Dar nici acesta nu îl poate vindeca, ci doar cavalerul Parsifal, al cărui nume înseamnă “nătâng neprihănit”. “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” stă scris în Evanghelia după Matei (5, 3). Prin smerenie, suferință și penitență, Parsifal își înțelege greșelile, regăsește Sfânta suliță și îl tămăduiește pe Amfortas în Vinerea Mare. Este important de reținut că Wagner nu a numit această lucrare operă, ci piesă festivă pentru sfințirea scenei. Să-l ascultăm pe Regele Amfortas vorbind despre rana lui, despre virtuțile Graalului și căindu-se pentru păcatul săvârșit.

Răstignirea lui Iisus pe cruce este povestită și retrăită în multe lucrări muzicale. Unul dintre textele abordate de foarte mulți compozitori este Stabat Mater dolorosa – Stătea maica-ndurerată, un imn de secolul al XIII-lea închinat Fecioarei Maria și suferinței ei când și-a văzut Fiul ucis. Imnul se încheie cu rugăciunea credinciosului către Maica Domnului, căreia îi cere să-i ia apărarea la Judecata de Apoi. În ultimele 2 strofe, credinciosul îl roagă pe Hristos să-i permită să vină la El prin maica Sa și să aibă parte de slava raiului. Una dintre cele mai tulburătoare tălmăciri muzicale ale acestui text a fost făcută de marele compozitor Gian Battista Pergolesi, care a trăit doar 26 de ani.

A venit momentul să cântăm și un fragment dintr-o liturghie – de data aceasta din Mica Misă Solemnă de Gioachino Rossini. Lucrarea este, ca specie, o missa solemnis. Dar calificarea drept mică pe care i-a făcut-o cu umor autorul vine de la faptul că, inițial, spre deosebire de pompa acestui tip de mise, aceasta a fost scrisă doar pentru 4 soliști, formație corală de 8 persoane, 2 piane și armoniu. Aria pe care o veți asculta acum, “Crucifixus”, face parte din Crez, textul ei fiind: S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.”

Revenim la Stabat Mater de Pergolesi cu aria “Fac ut portem” în care credinciosul se roagă lui Dumnezeu: “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos, / Lasă-mă să-I împărtășesc patimile / Și să-i țin minte rănile. / Fă-mă să sufăr de rănile lui / Și să mă îmbăt de Crucea / Și sângele Fiului Tău”.

 

 

Nu puteam da un concert pascal fără nestemata muzicii vocal-simfonice ortodoxe. Din cauză că ritul ortodox nu folosește instrumente în splendida sa muzică de cult, acest gen – cel vocal-simfonic – lipsește aproape cu desăvârșire din muzica sacră ortodoxă. Marele compozitor Paul Constantinescu a vrut să aibă și poporul român un oratoriu al patimilor lui Hristos și a scris în 1943 Oratoriul Bizantin de Paști, o lucrare monumentală care pune cap la cap cele mai frumoase cântări bisericești. Astăzi vă oferim scena mironosițelor, care este scrisă în original pentru 2 soprane, mezzosoprană, cor și orchestră, dar pe care astăzi o veți asculta într-un aranjament pentru soprană, mezzosoprană și pian.

Oratoriul Patimile după Sfântul Evanghelist Matei de Johann Sebastian Bach face și el aceeași istorisire a evenimentelor care au dus la răstignirea lui Iisus. Vă invităm acum să ascultați sfâșietoarea arie “Aus Liebe” [Aus Liibe], în care vocea credincioasei cântă: “Din dragoste vrea Mântuitorul meu să moară. El nu știe nimic de un păcat anume. Vrea să moară pentru ca distrugerea veșnică și pedeapsa judecății să nu rămână pe sufletul meu.”

Așa cum am spus mai devreme, mulți compozitori au pus pe muzică textul imnului Stabat Mater. Printre ei, Gioachino Rossini a creat și el o capodoperă. Pentru ca să puteți face o comparație între variante, Antonela Bârnat vă oferă aria cu același text pe care a cântat-o și din versiunea lui Pergolesi: “Fac ut portem” – “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos”.

Acțiunea operei Cavalleria rusticana – Onoarea țărănească de Pietro Mascagni se petrece chiar în duminica de Paști, dar libretul de venă veristă suprapune luminii Învierii și bucuriei sătenilor o poveste sordidă de adulter și trădare. Protagonista se numește în mod ironic Santa – Sfânta, dar este doar o biată femeie slabă care a sperat să se mărite cu bărbatul iubit. Ea însăși se compară cu Maria Magdalena și nu îndrăznește să intre în biserică pentru că a păcătuit și se consideră excomunicată. Dar, rămasă afară, se alătură și ea celor care cântă înăuntru la slujbă antifonul “Regina Coeli” [Regina Celi] – “Regina Cerului”, scris în secolul al XII-lea și închinat Fecioarei Maria, care se cântă de la Paști până la Rusalii în loc de Angelus. Mulți compozitori celebri au pus acest imn pe muzică, printre care Lully [Lüli], Brahms [Brams] și Puccini. În opera lui Mascagni [Mascañi], din biserică se aud prelații intonând în limba latină crâmpeie din antifon: “Bucură-te, Regină a cerului, aleluia, / Căci Acela pe care ai fost vrednică să-L porți în pântec, aleluia, / A înviat precum a zis, aleluia. / Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia. / Bucură-te și te veselește, Fecioară Marie, aleluia, / Căci Domnul a înviat cu adevărat, aleluia.” Santuzza [Santuțța] și consătenii ei preaslăvesc și ei din curtea bisericii “Să lăudam, Domnul nu a murit, / El a deschis fulgerător mormântul, / Să-L lăudam pe Domnul înviat, / Care azi s-a înălțat în slava cerului!”.

 

Repertoriu:

  1. Léo Delibes: Lakmé, Duetul florilor (Lakmé – Malika) – Daniela Ciociea și Alina Bottez 
  2. Alexandra Cherechiu: “Rugăciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Antonela Bârnat 
  3. Sabin Dragoi: “Crizanteme” (pe versuri de Victor Eftimiu) – Alina Bottez
  4. Giuseppe Verdi: La Traviata, aria lui Germont – Eugen Secobeanu
  5. Giacomo Puccini: Gianni Schicchi, aria Laurettei “O, mio babbino caro” – Daniela Ciociea
  6. Pietro Mascagni: L’amico Fritz, aria lui Suzel “Son pochi fiori” – Alina Bottez 
  7. Giacomo Puccini: Tosca, aria lui Scarpia “Te Deum” – Eugen Secobeanu
  8. Giuseppe Verdi: Requiem, aria “Liber scriptus” – Antonela Bârnat
  9. Charles Gounod: Faust, aria Margaretei “Elles se cachaient… Il ne revient pas” – Alina Bottez
  10. Sabin Păutza: “Altare de lumină” (pe versuri de Carmen Pasat) – Daniela Ciociea
  11. Giacomo Puccini: Madama Butterfly, Duetul florilor (Cio-Cio-San – Suzuki) – Alina Bottez și Antonela Bârnat
  12. Șerban Nichifor: “Rugaciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Daniela Ciociea
  13. Richard Wagner: Parsifal, aria lui Amfortas – Eugen Secobeanu
  14. Gian Battista Pergolesi: Stabat Mater, duetul Stabat Mater – Daniela Ciociea și Antonela Bârnat
  15. Gioachino Rossini: Petite messe solennelle, aria “Crucifixus” – Alina Bottez 3’30”
  16. Gian-Battista Pergolesi: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat 3’30”
  17. Paul Constantinescu: Oratoriul Bizantin de Paști, scena mironosițelor „Necuprinsă este” – Alina Bottez și Antonela Bârnat 
  18. Johann Sebastian Bach: Matthäuspassion, aria “Aus Liebe” – Daniela Ciociea
  19. Gioachino Rossini: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat
  20. Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana, aria Santuzzei “Inneggiam, il Signor non è morto” – Alina Bottez

 

 

Elena Caragiani-Stoenescu – prima femeie aviator din România

13 mai 2022 |
Acum 135 de ani, în 1887, se năștea Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeia din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj, fiind considerată primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. Pentru a marca acest moment, Google...

Serafim

11 mai 2022 |
Expoziție de pictură de Andreea Măiastra Aron 12 - 22 mai 2022, Sala Acvariu Muzeul Național al Țăranului Român   Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 12 mai, ora 18.30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției de pictură,...

Pentru părinți, o clipă de răgaz în luna lui mai

10 mai 2022 |
Înflorește teiul. Îi simțiți parfumul? Zilele acestea se răspândește în aer mireasma amețitoare. Poate că și noi, părinții, avem vreme să stăm puțintel cu noi. În seară sau în dimineață sau în mijloc de zi. Privim de jur împrejur cu...

Tradiție circulară

9 mai 2022 |
Expoziție de artă contemporană la Muzeul Țăranului   Între 12 mai și 3 iulie, la Muzeul Național al Țăranului Român, are loc Tradiție circulară (Conectat la natură) – o expoziție de artă contemporană colaborativă între meșteri tradiționali,...

Atelier de modelaj în lut cu Maria Bălan – Învie Tradiția

6 mai 2022 |
Învie Tradiția vă invită sâmbătă, 14.05.2022 la un atelier de modelaj în lut. Subiectul pretext al atelierului este olăritul arhaic, modelarea lutului cu ajutorul uneltelor specifice olăritului de astăzi. Pornim cu două jocuri de acomodare cu acest...

iPhone, iPad! iDol? Despre idolatria tehnologică

5 mai 2022 |
*Eseul-serial ce urmează are ca punct de plecare o prezentare orală, susținută de câteva ori, pe tema raportului dintre creștinism și tehnologie – o temă, cred, de o importanță copleșitoare, ignorată însă aproape în totalitate în cultura ortodoxă....

Centenar Toma Arnăuțoiu (1921-1959), 100 de ani de la naștere

3 mai 2022 |
Eveniment educativ-cultural (9-16 mai 2022)   Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu împreună cu Fundația Culturală Memoria (https://www.revistamemoria.ro/) și Muzeul Ororilor Comunismului în România (https://www.facebook.com/mocr.romania/) își propun să îl...

Platforma Up Education, un model de școală deschisă

28 aprilie 2022 |
Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă. Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației...

Rușinea se așază în liniște

25 aprilie 2022 |
-Să îți fie rușine! -Sper că ți-e rușine de ce ai făcut! -La colțul rușinii vei sta! -Vaaai, ne-ai umplut de rușine! -Te faci de rușine pe tine și ne faci de rușine toată familia!   Ce de expresii îi treceau Malvinei prin cap! Auzise...

Paște binecuvântat!

23 aprilie 2022 |
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii...

Dumnezeu, Cel care are toate meseriile și nici un job

22 aprilie 2022 |
În 1975, Jean Hani - un erudit discret, profesor al Universității din Amiens și fondator al Centre de Recherches sur l'Antiquité Classique - publica o mică bijuterie numită Meseriile lui Dumnezeu. Preliminarii la o spiritualitate a muncii („Les métiers de...

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, omagiați la Premiile Gopo 2022

21 aprilie 2022 |
Doi dintre cei mai valoroși actori din România,  nume de referință pentru lumea filmului și a teatrului, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi onorați la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo cu Premiul pentru întreaga carieră. Cele două...

Concert de Florii și Paști

20 aprilie 2022 |
Asociația Vocal, 19 aprilie 2022 La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț Prezintă Manuela Mocanu   Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației...