Nu sunt un mare fan al poveștilor pentru copii contemporane. De fapt, nu, rectific – nu îmi plac. Mai bine zis, nu prea le sufăr. Le compar fără să vreau cu cele clasice și mi se pare că diferența dintre ele e ca diferența dintre un conac vechi, cu iederă pe ziduri, și un apartament de bloc nou, strâmt și sclipicios, cu vedere la apartamentul nou, strâmt și sclipicios de vizavi.

Poveștile noi nu au nici savoarea, nici ritmul, nici înțelepciunea celor vechi – și e normal, pentru că sunt produsele lumii noastre, care nu mai prețuiește nici savoarea, nici ritmul, nici înțelepciunea. E drept că mai găsești ici-colo prin ele scene bunicele, sau câte o poantă inspirată, dar cam atât. Și da, ilustrații excelente – aici e un semn limpede că suntem într-o epocă a imaginii – rafinamentul tehnic al ilustrațiilor pur și simplu eclipsează cuvintele, ajunse din ce în ce mai butucănoase și nepotrivite. Cel mai adesea, însă, doar banalități în condiții de tipar de lux. Povești muritoare. (Premiul special pentru plictiseală merge către cele care se vor „educaționale” – de genul „purcelușul care nu se spăla pe cap”, „pinguinul care nu vrea să se culce”, „rățoiul care intră încălțat în casă”. Sincer, dacă aș mai fi copil și mi-ar citi mama cărticele așa strepezite, cred că dinadins m-aș lăsa spălat pe cap doar o dată pe trimestru, m-aș culca numai după miezul nopții și aș sări cu bocancii plini de noroi în mijlocul patului, eventual chiar pe cărțile ăstea). După mine, calificativul maxim pe care îl pot primi în general poveștile noi este acela de „mhm… haios”. Dar „mhm… haios” nu înseamnă nici „bun”, nici „folositor”, nici „înțelept” – adică așa cum aș vrea să crească cei mici, ai mei și ai tuturor.

Și totuși, în maldărul de maculatură colorată se mai găsesc și excepții – cărți care nu doar că îi răsfață pe pitici cu o poveste delicioasă, dar care te obligă pe tine, părintele, să le recitești și să le pui la macerat în cămara minții, eventual pe raftul cu povești zen și pilde vechi[1]. Una dintre ele se numește Gruffalo, e scrisă de Julia Donaldson și a apărut în românește acum vreo trei ani, la editura Cartea Copiilor, în traducerea fabuloasă a lui Florin Bican. Îmi permit să povestesc puțin această poveste minunată, fără pretenția de reclamă și fără teama de „spoiler”. Cu siguranță, comentariul meu nu va ține loc de bucuria de a citi textul integral, de multe-multe ori.

Povestea începe așa: un șoricel simpatic merge „prin codru-ntunecos”. Nu știm unde, nu știm de ce, și probabil că nici el nu știe sau, de fapt, poate nici nu contează. Merge și atât. Mă rog, nu merge prea mult – numai primul vers, căci deja de la al doilea îi sare în față o vulpe care, total indiferentă la drepturile și libertățile șoriceilor, îi propune – diplomatic, voalat, subtil – să ia prânzul la ea. La ea în burtă, mai exact.

Ce ar putea face șoricelul în situația asta? Dacă ar fi un șoricel tipic, ar fugi. Și ar fi mâncat. Dacă ar fi un șoricel laș, ar implora îndurare plângând cu lacrimi de… șoricel. Și ar fi mâncat. Dacă ar fi un șoricel prost, s-ar lăsa mâncat fără alte comentarii. Dar șoricelul nu e nici tipic, nici laș, nici prost. Cu îndrăzneală calmă, adăugându-și un surâs pe botic, se scuză politicos ca un lord englez că momentan nu poate onora generoasa invitație, că îl așteaptă la masă chiar… Gruffalo. Buf! La un răspuns atât de imprevizibil, vulpea e scurtcircuitată: „– Gruffalo? Care Gruffalo? Ăsta cine mai e oare?”. Aici începe contraatacul șoricelului: Gruffalo, stimată vulpe, e un monstru „cu colți cumpliți, cumplite gheare și măsele, tot cumplite, pe cumplite maxilare”! Cu alte cuvinte (ale mele), un dement sângeros, un criminal în serie, care mai are și o slăbiciune nebună pentru… „vulpe proaspătă la tavă”! Izbită de acest mesaj de interes public, vulpea e îngrozită și o ia la sănătoasa. Șoricelul surâde pe sub mustăcioară și ne șoptește într-un aparte că vulpea e tare bleagă, neștiind că acest Gruffalo e doar un animal imaginar.

Șoricelul își continuă apoi drumul în „codru-ntunecos”. Nu merge mult și dă peste alt prădător. De data asta, bufnița – care îi propune, tot cu maniere desăvârșite, să bea un ceai cu ea (deducem, desigur, că șoricelul ar urma să joace rolul biscuitelui de muiat în ceai). Șoricelul, la fel de neclintit ca prima dată, îi răspunde că, din păcate, are o obligație: merge să-și bea ceaiul cu însuși Gruffalo. Poanta, evident, se repetă punct cu punct. Bufnița întreabă intrigată cine mai e și Gruffalo ăsta, iar șoricelul o informează că e vorba de o dihanie turbată, oribilă și pe deasupra și pasionată – ce coincidență! – de… carnea de bufniță-n aspic. Probabil fiind alergică la aspic, bufnița își cere scuze de deranj și, fâl-fâl, dispare.

Și pentru că trei e cu noroc, la câțiva pași, șoricelul dă nas în nas cu șarpele care, bineînțeles, îi propune și el o masă copioasă. Rețeta șoricelului funcționează ireproșabil și de această dată: auzind că misteriosul Gruffalo e crud, mare, urât și mai e și gourmet (se pare că se dă în vânt după șarpe gătit proaspăt la capac), reptila se face nevăzută sub un buștean. Din nou, șoricelul îi deplânge prădătorului prostia de a nu ști că Gruffalo e doar un animal imaginar.

 

 

Povestea s-ar putea opri aici, și tot ar fi multe de învățat. Însă merge mai departe, luând o turnură splendidă:

Satisfăcut probabil de cele trei victorii pe linie, șoricelul are imediat parte de o surpriză colosală: drept în față, pe cărare îi apare… însuși Grufallo, „animalul imaginar” (!) pe care șoricelul l-a tot pomenit ca să-și scape pielea – și acum iată că a apărut de-a binelea: bâzdâganie infernală, spaima codrului, urâtanie cu neg pe vârful nasului și țepi purpurii țâșnindu-i din cocoașă. Firește, lui Gruffalo îi e foame și, deși cântărește peste o tonă în viu, nu ar refuza o gustărică pe bază de cărniță bio & fresh de șoricel, așa, de aperitiv. După o clipă de derută, micul chițcan găsește soluția – magistrală în simplitatea ei: îl anunță sec pe marele prădător că ceea ce vrea să facă e o imprudență fără seamăn, deoarece – deși poate că nu pare – el, minionul cu coadă lungă, e cel mai fioros din pădure; cu alte cuvinte (tot ale mele): campionul en-titre, baronul local, capo di tutti capi el e și altul nu. Și e gata să-i demonstreze asta cu vârf și îndesat. Gruffalo, parte amuzat, parte intrigat, acceptă și îl urmează. De aici victoria e asigurată. Cei doi se apropie de ascunzișul șarpelui. Cu ton ferm de procuror cu experiență, șoricelul îl strigă pe șarpe. Șarpele, probabil bucuros că își va lua revanșa, iese repejor – doar că, în loc de un șoricel fraged și vulnerabil, dă nas în nas cu însuși Gruffalo, despre care „știa” deja cât de crud e și ce regim alimentar are. Șoc și groază, în mintea șarpelui se împletește poticnită singura explicație: e clar, rozătorul i-a spus lui Gruffalo unde se poate găsi șarpe bun de gătit „la capac”. Nu mai poate decât să implore mila șoricelului și să se retragă umil pe sub bușteni. De partea cealaltă, Gruffalo a rămas încremenit – într-adevăr, a văzut cu ochii lui cum un șarpe cere mila unui șoarece! E de necrezut, dar e incontestabil. Firește, scena se repetă identic și cu bufnița și cu vulpea: ambele pică în capcana șoricelului și cad „în genunchi” cerându-i îndurare ca unui zeu. Iar Gruffalo, sărman tolomac, rămâne pur și simplu năucit – nicicând nu s-a pomenit ca șerpii, vulpile și bufnițele să plângă în fața unui chițoran, deci șoarecele n-a mințit – e într-adevăr cel mai fioros din pădure. Din acest punct, micul manipulator nu mai are decât o singură mișcare până la șah-mat. Cu același ton aristocrat de conte de Chițshire, declară oficial că i s-a făcut foame și că îi e o poftă teribilă de o… plăcintă de Gruffalo. Cu spaima pe care numai un torționar ajuns victimă o poate încerca, Gruffalo o ia la fugă mâncând (doar) pământul. Epilogul: șoricelul găsește o nucă și începe să o ronțăie liniștit, lăsându-ne pe noi, cititorii, să căutăm miezul poveștii…

… Pentru că unde se termină povestea, acolo începe cugetarea. Iar mica istorioară ne lasă cu multe învățături: că nu trebuie să ne pierdem cu firea când ajungem față în față cu cei care vor să ne facă rău, că ești victimă doar dacă te comporți ca o victimă, că inteligența și subtilitatea sunt mai bune decât fuga, că există situații în care nu doar că e permis, dar e esențial să minți, că e bine să fii politicos și cu dușmanii ș.a.m.d.

Dincolo de lecțiile enumerate mai sus, mie mi-a luat ceva mai mult timp ca să-mi dau seama de un lucru simplu, dar fundamental: șoricelul, spre deosebire de toți șoriceii din toate poveștile și desenele animate de azi, nu are emoții. E tare atipic pentru că azi, după chipul tehnologiilor de comunicare dominante bazate pe imagine și flux, emoția a ajuns ridicată la rang suprem, în detrimentul rațiunii, transformându-ne pe toți în șoricei speriați. Astfel, protagonistul cu botic simpatic ne dă o lecție prețioasă, în contra vremurilor. În fața tuturor pericolelor și capcanelor, e senin și detașat ca un călugăr, tocmai de asta situația i se arată perfect clară, și la fel și rezolvarea – pentru că nici o emoție nu îi tulbură reacțiile.  E de dorit să împrumutăm ceva din seninătătea lui acum, când suntem mitraliați cu știri, clipuri și imagini care vor în primul rând să ne impresioneze, să ne sperie, să ne tulbure, să ne provoace reacții rapide, fără vreo judecată.

Iar lucrul care mie îmi pare a fi cel mai prețios din toată povestea e următorul: șoricelul (adică omul, să fie clar) e vânat și de realitatea din afara lui, și de ficțiunile produse înăuntrul lui. Și/sau invers – de realitatea dinăuntrul lui, și de ficțiunile din afara lui. Pericolul e permanent, atacurile vin valuri-valuri, „codru-ntunecos” nu este altceva decât viața noastră. Vulpea, șarpele, bufnița nu sunt altceva decât cei care ne vânează în lumea reală, în orice fel posibil – din zbor, sau târâș, sau fățiș – prin impozite, prin coduri QR, prin manipulare mediatică, prin orice fel de constrângeri abuzive. De partea cealaltă, Gruffalo nu este altceva decât partea noastră monstruoasă – sufletul nostru atunci când e crud, excesiv, pătimaș, vicios, sadic și ignorant și care ni se arată câteodată față-n față în toată oribilitatea lui. Între aceste două feluri de întuneric suntem prinși fiecare dintre noi, mai mici și mai ridicoli decât un șoarece dintr-o poveste pentru copii.

Ce e de făcut? Să disperăm, să fugim, să plângem? Șoricelul nostru înțelept nu face nimic din toate acestea – oricare dintre aceste strategii e un drum direct spre moarte. Soluția lui – singura posibilă – e păstrarea echilibrului dintre realitate și ficțiune, dintre dușmanii de afară și cei de dinăuntru, care oricum nu dispar decât ca să apară din nou, dar pot fi ținuți la distanță. Prea multă realitate oribilă și agresivă, prea tiranic cotidianul? Retrage-te înăuntrul tău. Dar nici înăuntru nu e prea mult de stat, dacă acolo începe să dospească Grufallo-ul personal. Prea multă fantezie, prea multă iluzie, prea multe idei fără rădăcini, prea multă indiferență față de ceea ce e concret? Fă un duș rece: ieși în lumea reală, palpabilă. Și tot așa, ori de câte ori e nevoie, cu liniște, grijă și calm desăvârșite, dans elegant pe sârma subțire dintre excesul de activitate (care dă în prostie pătimașă) și excesul de contemplație (care dă în indiferență lașă). Numai cu această bună măsură putem să ne ținem departe prădătorii, fie ei reali sau imaginari, dinăuntru sau dinafară, și să găsim răgaz să mai ronțăim câte o nucă – despre care unii zic că ar fi simbol al înțelepciunii…

Ceea ce urez tuturor șoriceilor mari și mici din acest „codru-ntunecos” care e lumea de azi. Inclusiv mie.


[1] Abia recent am aflat de pe wikipedia că, de fapt, faimoasa poveste a lui Gruffalo este o adaptare după o… veche poveste chinezească.

 

 

Cristia este mamă de adolescenți.

Cristiei îi este greu: își iubește copiii și se luptă în fiecare zi cu adolescenții ei. Asta e istovitor!

Nu se mai recunoaște pe sine. Și nu îi mai recunoaște pe ei.

Chiar, ce o fi cu ei????

 

Adolescenții explodează. Des. Când nu explodează, se gândesc la următoarele: „Părinții mei nu au habar, așa că ce rost are să încerc să mă explic? Mă voi izola…

Îndepărtarea sau explozia sunt ambele modalități prin care adolescenții tăi încearcă să-și gestioneze stresul și să se apere. De fapt, acestea pot fi singurele moduri prin care adolescentul tău știe să comunice atunci când lucrurile devin intense – ceea ce, desigur, provoacă doar mai multe conflicte.

Iată 6 secrete pe care le-am găsit cu adevărat utile pentru a comunica cu copiii în anii deloc ușori ai adolescenței:

 

Nu ai nevoie de comportamentul bun al copilului tău

Nu simți și nu arăta că ai nevoie de cooperarea, validarea sau comportamentul bun al adolescentului tău. De îndată ce ai nevoie de ceva de la copilul tău ca să te simți mai bine, te-ai pus într-o poziție vulnerabilă pentru că el nu trebuie să ți-l dea.

Când ai nevoie de ceva și nu îl primești, vei încerca în mod natural mai mult controlând și manipulând mai mult. Iar adolescentul tău va deveni din ce în ce mai sfidător sau pasiv conformator – niciunul dintre acestea nu este bun.

Adevărul este că nu ai nevoie de nimeni altcineva care să te sprijine. Puteți să vă validați și să vă rezolvați propriile probleme. Deci, dacă copilul tău se comportă, aceasta este problema lui. Problema ta este să decizi cum vei alege să te comporți față de el. Asta e în mâinile tale, nu ale lui.

Întreabă-te: „Cum vreau să mă comport, indiferent cum se comportă el? Ce pot suporta și ce nu pot suporta?”

Recuperează-ți puterea și spune-ți: „Dacă copilul meu țipă la mine, în loc să am nevoie de el să se oprească, pot să mă întorc și să plec și să nu mă angajez în conflict”.

Spune-i copilului tău că nu vei vorbi cu el până când nu te va aborda civilizat. Iată adevărul: atunci când nu încerci să-ți faci copilul să se schimbe sau să se formeze, te vei putea gândi la alegeri mai bune pentru tine. Și copilul tău va fi mai puțin sfidător pentru că nu va avea cui să reziste. Când nu încerci să-l controlezi și nu reacționezi la el, va trebui să se lupte mai degrabă cu el însuși decât cu tine.

 

 

Cunoaște-i prietenii, cunoaște-ți inamicii!

Sună dramatic, replica pare desprinsă dintr-un film. Este vital să știm cercul de prieteni al adolescentului nostru.

De-ndată ce au ieșit pe poarta casei, adolescenții se depărtează de noi și se apropie de visul urât ce cuprinde un număr mare de părinți: gașca, prietenii care devin extrem de importanți. Apartenența la un grup nou e  firească și oferă validare, siguranță, asemuire pozitivă; gașca de amici începe să aibă mai multă greutate din punct de vedere emoțional. Nivelul de influență al părintelui către copilul său adolescent este de aproximativ 30%. Cumva, până în adolescență este timp de pus bun și bine la rădăcină. Dacă ai dat când a trebuit valori și coloană vertebrală, rar se va mai întâmpla ceva nepotrivit în adolescență.

Ai grijă la cuvinte, la tonul folosit: criticile aruncate asupra copilului vor deveni vocea lui interioară care îi va spune, la maturitate, că nu este bun, că nu este în stare, că nu merită. Rolul unui părinte este însă să-i cultive stima de sine și să îl ajute să se vadă într-o oglindă care să-i dea încredere. Vocea ta este bine să fie auzită, mai mult decât vocea grupului, voce neformată, fără experiență de viață. Fără verticalitate.

Adu-i pe toți acasă. Toată gașca! Vorbește cu prietenii lui. Ce îți poți dori mai mult decât să îi ai aproape pe oamenii care au cea mai mare influență asupra copilului tău? Aproximativ 70% putere de influență?

În plus, când o să te comenteze în fața prietenilor, cineva va avea puterea să spună: ,,Uite, eu am cunoscut-o atunci pe maică-ta și e cool, nu știu de ce te plângi atât…”

 

Nu faceți nimic până când sunteți amândoi calmi

O regulă generală este să eviți să faci ceva până când calmul nu te cuprinde și pe tine și pe copil tău. Adevărul este că nu trebuie să-i răspunzi copilului tău când ești supărat sau când copilul tău este supărat și în fața ta. Nu poți spune nimic. Puteți dura câteva minute sau mai multe dacă aveți nevoie.

Când emoțiile s-au temperat, poți să stai și să vorbești cu el. Nu este niciodată bine să încerci să aduci în discuție un subiect dificil sau să rezolvi un conflict când e uragan între voi. Deci, dacă fie tu, fie copilul tău sunteți supărați, faceți o pauză și reveniți când puteți aborda lucrurile într-un mod mai calm.

Dacă încercați o conversație cu adolescentul și el este nepoliticos sau iritat și iritant atunci trebuie să deveniți atenți și să vă asigurați că nu vă lăsați târât într-o ceartă.

Repetă o propoziție care să îți fie scut: „Nu merg acolo indiferent ce se spune sau face…” Fă asta constant pentru a te calma și a căpăta putere.

Și nu te simți rău dacă ești atras din nou într-o luptă ocazional – a rămâne puternic nu este ușor. Cu cât refuzi mai mult să te implici, cu atât va fi mai ușor să rămâi calm.

Cristia este lângă copiii ei adolescenți. Uneori e greu. Uneori e mai ușor.

La sfârșitul zilei, dragostea este cea mai puternică.

 

Adolescența se scrie cu E mare. De la Explozie – partea I

 

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe părintele Ioan Hojda, parohul bisericii de lemn, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul bisericii din 1663, monument istoric înscris în lista Patrimoniului Mondial, cod 904. În interviul ce urmează o să descoperiți un scurt istoric.

 

Istoricul bisericii din Rogoz

Biserica din Rogoz a fost construită din lemn de ulm, în anul 1663 pe locul unei biserici mai vechi. Biserica mai veche din păcate a fost aprinsă de către tătari în anul 1661, în timpul unei invazii. Nu a ars acea biserică în totalitate, pereții au rămas. În doi ani și-au procurat materialul lemnos, și în 1663 au ridicat-o și de atunci stă mărturie peste ani, că au fost români, sunt români și cu siguranță or să mai fie români.

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

23 noiembrie – 1 decembrie 2021, Sala Acvariu

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

 

În perioada 23 noiembrie – 1 decembrie 2021, are loc expoziția trilingvă, foto-documentară Brukenthal – un european timpuriu, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu, cu ocazia celebrării celor 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal (1721 – 1803). Tânărul sas, din micuțul târg Nochrich, devine guvernator al Transilvaniei, contribuie în mod hotărâtor la europenizarea regiunii și fondează primul muzeu public din Sud – Estul Europei. Prin cariera sa, lasă în urmă o moștenire culturală de o asemenea valoare, încât, trecând și prin perioada comunistă, aceasta reușește să îi păstreze numele și perspectiva europeană, până astăzi.

Expoziția își propune o prezentare vie a operei și activității lui Samuel von Brukenthal, pe zece panouri. Broșura trilingvă, care însoțește expoziția, reproduce conținutul panourilor fără modificări și urmărește, astfel, să trezească interesul publicului larg față de o cunoaștere temeinică a acestei ilustre personalități, care ne inspiră și astăzi, prin exemplul său.

Vernisajul, în cadrul căruia vom asculta discursurile invitațiilor de onoare, printre care: dr. Virgil Nițulescu – Manager MNȚR, dr. Peer Gebauer – Ambasadorul Germaniei la București, dr. Theodor Paleologu – Președinte Fundația Paleologu, Sabin Luca – Manager MN Brukenthal, Laczikó Enikő – secretar de stat DRI și dr. Klaus Fabritius – Președinte al FDGR-Regiunea Extracarpatică, și în cadrul căruia ne vom bucura de o prezentare istorico-muzicală a biografiei baronului, susținută de istoricul Thomas Șindilariu, acompaniată de muzica preferată a lui Samuel von Brukenthal, are loc în ziua de 23 noiembrie 2021, ora 17.00, la sala Acvariu.

 

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului.

Având în vedere restricțiile actuale, accesul la vernisaj se va face doar pe bază de invitație sau rezervare în prealabil la petra@cutimp.ro, în limita locurilor disponibile (30% din capacitatea sălii).

 

Expoziția:

Texte: Harald Roth și Thomas Şindilariu
Traduceri: Petra A. Binder, Thomas Şindilariu (română), Harald Roth (engleză)
Grafică: Anna Dejewska
Contribuții documentare: dr. Alexandru Sonoc (MNBrukenthal)
Contribuții comunicare și coordonare: dr. Dana Hrib. dr. Alexandru Chituță (MNBrukenthal)

 

Organizatorii și partenerii evenimentului la București: Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică, Departamentul pentru Relații Interetnice, Asociația Cu timp pentru cultură, Muzeul Național al Țăranului Român, Forumul Democrat al Germanilor din Cluj – Napoca, Muzeul Național Brukenthal.

 

Inițiatorii expoziției itinerante:

Forumul Cultural German pentru Europa de Est (Potsdam, Germania) în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice, Muzeul Național Brukenthal, Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania și Fundația Samuel von Brukenthal, și cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a României, Arhivelor Naționale Sibiu, Institutului Transilvănean afiliat Universității Heidelberg, Arhivei Bisericii Negre, Verband der Siebenbürger Sachsen in Deutschland.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 1 decembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Intrarea este liberă.

 

 

Cristia este mamă de adolescenți.

Cristiei îi este greu: își iubește copiii și se luptă în fiecare zi cu adolescenții ei. Asta e istovitor!

Nu se mai recunoaște pe sine. Și nu îi mai recunoaște pe ei.

Chiar, ce o fi cu ei????

Adolescenții explodează. Des. Când nu explodează, se gândesc la următoarele: „Părinții mei nu au habar, așa că ce rost are să încerc să mă explic? Mă voi izola…

 

Îndepărtarea sau explozia sunt ambele modalități prin care adolescenții tăi încearcă să-și gestioneze stresul și să se apere. De fapt, acestea pot fi singurele moduri prin care adolescentul tău știe să comunice atunci când lucrurile devin intense – ceea ce, desigur, provoacă doar mai multe conflicte.

 

Iată 6 secrete pe care le-am găsit cu adevărat utile pentru a comunica cu copiii în anii deloc ușori ai adolescenței:

 

Porniți cu înțelegere, chiar și atunci când nu înțelegeți nimic!

Iată un secret simplu care te va ajuta în tot ceea ce faci cu adolescentul tău. Indiferent cât de greu ar fi, încearcă să începi toate interacțiunile cu copilul tău cu înțelegere, chiar dacă nu ești pe deplin de acord sau chiar nu înțelegi destul de clar despre ceea ce vorbește cu tine.

Iată un exemplu des întâlnit: îți găsești fiul online, pe chat, cu prietenii ei când ar trebui să-și facă temele. Te înnebunește acest lucru pentru că te gândești: „Abia se descurcă la școală, mâine are test la fizică și un proiect de predat la geografie și nu pare să-i pese sau să înțeleagă că trebuie să-și facă temele”.

Adolescentul tău, pe de altă parte, se gândește: „Trebuie să intru online și să vorbesc cu Dan. Dacă nu ne împăcăm după cearta pe care am avut-o astăzi pe hol, toate clasa va fi mâine împotriva mea.”

Tu ai dreptate. Și fiul tău are dreptate.

Tu și copilul tău trăiți în două realități diferite. Întrebați-vă copilul, sincer, de ce vorbește. Încercați să înțelegeți realitatea lui, chiar dacă nu o înțelegeți complet. După ce știi ce se întâmplă, încearcă să spui:

„Înțeleg cât de greu este pentru tine când te cerți cu unul dintre prietenii tăi. De asemenea, știu că trebuie să treci acest test mâine. Temele școlare sunt treaba ta și este responsabilitatea ta să le faci cât mai bine posibil. Să ne așezăm și să ne gândim la o modalitate bună de a-ți gestiona timpul în seara asta. Sunt aici dacă vrei să vorbim sau să te ajut cumva.”

Încercați să nu spuneți „înțeleg, dar…”, ceea ce pur și simplu va descalifica ceea ce tocmai ați spus. Să nu uităm că acest cuvânt mic, ,,dar” este o gumă de șters perfectă ce anulează ceea ce am dăruit mai devreme. Începeți prin a arăta înțelegere și încercați să vă puneți mai întâi în papucii copilului înainte de a-i spune ce ar fi bine să schimbe.

Cumva, acest lucru tinde să deschidă urechile preadolescenților și adolescenților. În loc să simtă că trebuie să se apere de tine, ei de fapt ascultă.

 

 

Nu vă emoționați prea tare și nu o luați personal

Emoția este inamicul tău atunci când încerci să faci legătura cu adolescentul tău. Amintește-ți că ceea ce spune și face el nu este o reflecție asupra ta. S-ar putea să nu-ți placă cum se comportă – sau chiar cum gândește – dar ține-ți emoțiile departe de asta, chiar dacă comportamentul lui te afectează.

Nu spun că este un lucru ușor de făcut. Este greu, dar este foarte, foarte eficient și este o abilitate pe care o poți învăța la fel ca oricare alta. Ce ar fi dacă ai repeta: „Aceasta este doar meseria de a fi părinte. Nu este personal.”

Când putem să ne gândim așa, nu există niciun motiv să fii supărat pe copilul tău pentru că este el însuși. Poate că face o alegere proastă, dar poate că nu este capabil, acum și aici, pentru a face una mai bună. Poate îi lipsesc încă instrumentele. Sau poate le are și nu știe să le folosească. Așadar, treaba ta este să-l ajuți și să-l ghidezi spre alegeri mai bune, astfel încât să poată, la rândul său, să dezvolte abilități mai bune de rezolvare a situațiilor.

Încercarea de a te concentra doar pe meseria ta ca părinte, te va ajuta să fii mai puțin emoțional. Când te simți frustrat, amintește-ți, nu o lua personal. Inițial, copilul tău nu te va plăcea când stabilești limite. Cui îi plac limitele și îngrădirile? Spuneți-vă că aceasta este pur și simplu o situație de rezolvat și face parte din treaba ta de părinte.

 

Pune întrebări sincere… Întrebări care nu urmăresc nimic ascuns

Cere-i adolescentului tău ideile lui și colaborează.. Lasă-l să vadă că tu crezi în el și că nu ești supărat pe el. Când îl lași să vadă că ai încredere în abilitățile lui și că are spațiu să rezolve singur lucrurile, vei începe să-ți dezvolți adevărata încredere în el.

Nu puneți întrebări anume care vă pun copilul în defensivă. Întrebări precum „De ce nu te poți trezi la timp? Iar nu o faci deși ai promis? Iar??? Ce e în neregulă cu tine?” , duc doar la conflict, nu la rezolvare. În schimb, încercați să deschideți o conversație cu: ,,Malvina, ai vreo idee despre cum te-ai putea trezi la timp?”

Dacă spune că nu știe, oferă câteva alternative și întreabă care dintre ele i s-ar potrivi. Spune-i adolescentului tău că toate aceste situații e musai să fie rezolvate. Oferă-i ocazia, oferă-i oportunitatea de a-și rezolva propriile probleme.

Asigurați-vă că îi spuneți că sunteți acolo pentru a-l ajuta să găsească soluții, pentru a se consulta cu el.

O! Și, desigur, lăsați-l să se ocupe de consecințele naturale ale comportamentelor sale. A fi stăpânul situației date înseamnă a fi stăpânul consecințelor.

Scopul tău final este să-ți ajuți copilul să gândească singur. Gândirea pentru sine îl va ajuta, la rândul său, să simtă că are un anumit control asupra lumii lui.

Ascultă deschis ceea ce spune și roagă-l să se gândească critic la fiecare alegere. Care ar fi consecințele firești ale fiecărei alegeri și cum s-ar simți în a face față acestei alegeri?

Fii lângă fiul tău, fii lângă fiica ta. Ei nu cer asta sau chiar dau de înțeles contrariul. Totuși, au mare nevoie de tine!

(va urma)

 

Adolescența se scrie cu E mare. De la Explozie – partea II-a

 

Clădirea restaurată va deveni drept școală pentru comunitatea parohială, aparținând parohiei Târgu Mureș I, sub coordonarea și supravegherea părintelui Claudiu Nicoară.

 

Prima școală românească din municipiul Târgu-Mureș a funcționat între anii 1765-1907. Prima documentație o putem găsi în Ordinul Guvernului din 24 aprilie 1768 unde se menționează existența acestei clădiri modeste, în care copiii învățau să scrie în limba română. Este de menționat faptul că Gheorghe Maior, tatăl celebrului cărturar Petru Maior, a fost unul dintre profesorii ce au activat în această școală. În anul 1912, clădirea a avut alte întrebuințări: casă de locuit pentru cântăreții bisericii și urmând a fi casa pentru oamenii de serviciu.

 

 

Între anii 1988-1990 clădirea veche a avut parte de reparații capitale, fiind practice reconstruită, păstrându-și doar dimensiunile originale și elementele arhitecturale.

Între anii 1994-2001, clădirea școlii este întrebuințată drept sediu pentru Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Târgu-Mureș, după care rămâne neutilizată.

În urma renovării efectuate recent, aici vor avea loc activitățile școlii parohiale ce are în jur de 20 de copii din parohie. Aceștia au fost împărțiți în două grupe: una cu copii cu vârste între 3 si 5 ani și una cu copii cu vârsta până la 12 ani.

 

 

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.

 

Când ați început să coaseți?

De la vârsta de 13-14 ani, prima dată am început să coasem prosoapele și după aceea am cusut restul, tot ce se vede aici.

 

Mai merg tinerii îmbrăcați în straie tradiționale la biserică?

Da, se mai duc. Eu mă duc în toate duminicile.

 

Cât durează confecționarea unui costum?

Cam 6 luni; începeam iarna și le terminăm la Paști. Prima dată se croiesc și după aceea se coase cu acul și ața, direct pe pânză. Este mult de muncă.

 

Țesăturile – moștenire de familie

De micuță m-a învățat mama să lucrez la d-astea, mi-a plăcut bineînțeles și îmi place așa mult să lucrez și ce îmi place iese bine.

 

La povești cu domnul Leon

Născut la acest număr și nu mi-am schimbat niciodată adresa. Unde m-am născut am petrecut copilăria, adolescența și acum cu pași siguri înspre bătrânețe.”

 

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

Părea că Mariei i-a reușit tare bine treaba cu părințeala. Fetele erau la ,,cel mai bun liceu” și ,,exact la facultatea dorită”, de acum.

Mereu era la unison cu tatăl fetelor, ei doi transmiteau la fel ce era de transmis către copii.

Toate acestea îi făceau să se poarte cumva anume în grupul de prieteni: dădeau mereu sfaturi (uneori necerute, e adevărat), combăteau orice idee ce era diferită de a lor, și începeau formulările cu ,,uite cum se face, uite cum am făcut eu, uite cum este bine”.

 

Există lucruri universal valabile?

Există oare formule sigure și absolute de ,,crescut copiii”?

Ceea ce este valabil pentru o familie sau pentru un copil anume se poate lucra oricând și cu oricine?

Fiecare copil este unic.

Fiecare familie are un spațiu irepetabil, cu valori, reguli, obiceiuri de viață, mod de abordare, sentimente și idei anume.

Desigur, există valori universale și atitudini ce este bine a fi înflorite pentru binele fiecărui copil.

În general, părinții nu sunt neapărat flexibili unii cu ceilalți.

Tendința celor ce li se închegă lucrurile este să devină siguri că modul lor de a aborda tehnicile de parentaj este cel mai bun din lume și trebuie luat ca un calup, ca o rețetă de netăgăduit.

 

 

Cum e sufletul părinților?

În sufletul părinților ce caută iar și iar soluții externe se strecoară mereu îndoiala. Dau tot ce trebuie? Sunt? Pot? Dacă fac așa, va fi mai bine? Dacă voi urma acest sfat, voi avea rezultate?

Înainte de orice, este bine să îți simți fiul și fiica. Să înveți să îți asculți copilul, cu urechea cea fină, cu inima, să asculți ce e dincolo de cuvânt, de plâns, de lamentare, de ignoranță, de rebeliune, de negare, de opoziție, de bravare.

Ceea ce este înăuntru, uneori închis și încapsulat, nu este neapărat ceea ce se încheagă în cuvinte.

Este important să avem răbdare până ce deschidem capsula ce ține în sine lucruri nespuse pentru că poate nu a fost momentul potrivit sau pentru că poate nu a fost contextul cel bun.

Fiecare copil este bine să se simtă în siguranță atunci când vorbește și se deschide, are nevoie de validare și acceptare.

 

Copiii vor fi parte din ceea ce suntem noi azi

Ceea ce facem îl învață și îl modelează pe fiul nostru. Ceea ce spunem sensibilizează cel mai mult interiorul fiicei noastre. Contează cum privim, cum zâmbim, cum ne luminăm la față, cum admirăm, cum dăruim, cum validăm, cum onorăm, cum respectăm, cum tolerăm, cum arătăm empatie și compasiune.

Când crezi că doar Maria are adevărul absolut (în buzunarul de la piept), să știi că te înșeli. Este bine să ascultăm (și, da, să admirăm), însă este foarte important să trecem prin filtrul propriu tot ceea ce aflăm că funcționează perfect la alții și fără doar și poate rezolvă toate neajunsurile relaționării părinte-copil. Ascultă-ți instinctul tău de părinte, luptă-te să lași glasul său să fie auzit, împletește mereu doar fire pe care le simți potrivite și prielnice creșterii copiilor tăi, relației ce vă definește și vă împlinește!

 

 

Primăria Orașului Buftea și Centrul Cultural Buftea, în parteneriat cu Asociația SUONARTE, lansează Stagiunea Culturală “Muzicieni de Azi, Muzicieni de Mâine” un Program Cultural dedicat tinerilor artiști, care va oferi publicului iubitor de muzică clasică, recitaluri lunare transmise în regim live streaming.

Recitalul de Arii și Duete Celebre, care va deschide Stagiunea Culturală, va avea loc Duminică, 14 noiembrie, începând cu ora 17:00, și va fi transmis în regim live streaming pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Buftea și a Asociației SUONARTE.

Recitalul va fi susținut de tineri artiști valoroși: sopranele Ramona Păun Mardare și Claudia Marinescu, mezzosoprana Adina Papadimas, tenorul Paul Celmare, basul Ștefan Lamatic și pianista Liana Mareș.

Programul va cuprinde lucrări celebre din creația compozitorilor: Wolfgang  Amadeus Mozart, Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Gioachinno Rossini, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Charles Gounod, Georges Bizet.

Programul Cultural “Muzicieni de Azi, Muzicieni de Mâine” își propune să ofere tinerilor talentați din domeniul muzicii clasice, evenimente în cadrul cărora să își etaleze valoarea și să obțină notorietate și apreciere din partea publicului din țară  și din străinătate, prin transiunea în regim de live streaming. Programul va promova astfel, atât tinerele talente românești, cât și valorile Culturii naționale și universale și va oferi o alternativă valoroasă de petrecere a timpului iubitorilor de muzică clasică.

 

Despre Centrul Cultural Buftea

Centrul Cultural Buftea a fost înființat în anul 2013 ca urmare a Hotărârii nr.21/26.02.2013 data de Consiliul Local Buftea. Activitățile specifice desfășurate de Centrul Cultural Buftea, au ca obiective principale educarea artistică a publicului prin programe specifice, sprijinirea tinerilor și artistilor valorosi în afirmarea lor, cercetarea, conservarea și promovarea tradițiilor populare.

Centrul Cultural Buftea oferă cursuri gratuite de dans popular pentru copiii din oras și cursuri de dans sportiv pentru adulții din oraș cu varste peste 25 de ani. De asemenea, începând din luna iulie 2015 în cadrul Centrului Cultural Buftea va avea loc un Cerc de Tradiții și Obiceiuri Populare care își propune să implice atât persoanele vârstnice cât și tineri.

Deși recent înființat, Centrul Cultural Buftea a reușit să îmbogățească universul cultural buftean prin desfășurarea unor evenimente cultural-artistice foarte importante la nivel local Art Buftea, Culorile Toamnei, județean Drag mi-e cantecul si jocul și național Sonoris.

Având o strânsă colaborare cu toate instituțiile de învățământ din oraș cât și cu alte instituții la nivel local și județean, Centrul Cultural Buftea își propune să susțină, să se implice și să organizeze cât mai multe evenimente destinate atât locuitorilor cât și tuturor celor interesați de Artă și Cultură.

 

Despre Asociația SUONARTE 

Asociația SUONARTE s-a născut din dorința unui grup de tineri artiști și antreprenori culturali de a oferi o alternativă valoroasă ofertei culturale existente în România, prin evenimente de amploare care să implice mari personalități culturale românești și străine, dar și tinere talente în curs de afirmare. Printre obiectivele principale ale Asociației SUONARTE se află promovarea Artei, a Culturii și a Educației, a valorilor culturale naționale și universale și promovarea unei imagini pozitive a României, atât în țară, cât și în afara ei.

Prin crearea de parteneriate cu mediul de afaceri și cu entități instituționale locale sau guvernamentale, naționale și internaționale, cu alte asociații și organizații non-guvernamentale, în vederea realizarii unor programe și proiecte artistice și educaționale, SUONARTE își propune să faciliteze și să încurajeze accesul la actul artistic, participarea publicului de toate vârstele, din toate mediile și păturile sociale, la activități cultural-artistice și educaționale.

De asemenea, Asociația își propune și realizarea unor programe și proiecte socio-culturale, astfel încât să faciliteze accesul persoanelor din medii sociale defavorizate la artă, cultură și educație, contribuind la combaterea discriminării pe criterii sociale și etnice și crearea de programe cultural-educaționale dedicate persoanelor cu nevoi speciale pentru a contribui la incluziunea lor socială.

Un alt deziderat al Asociației SUONARTE este implicarea în viața culturală a copiilor și tinerilor, pentru a crea contextul favorabil educației prin cultură ,organizarea prin parteneriate cu autorități importante programe și proiecte educaționale și artistice.

Printre ultimele proiecte realizate de ASOCIAȚIA SUONARTE, se numără: Concursul Internațional de Canto “Ionel Perlea”, Ediția XXX; Concursul Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”, ediția a V-a; Opera International Masterclass susținut de super star-ul de Operă Nelly Miricioiu, International Conducting Masterclass susținut de marele dirijor și profesor Dumitru Goia, eveniment finalizat cu Spectacolul intergral “La Traviata” de Giuseppe Verdi.

 

 

Matricea Românească a stat de vorbă cu Carmen Stetco, câștigătoarea locului I la Tezaurul Folcloric. Ne-a povestit de unde are această emoție și dragoste pentru muzică. Povestea ei o puteți descoperi în cele ce urmează.

 

Cine este Carmen Stetco?

Carmen Stetco este o persoană foarte ambițioasă, perseverență și muncitoare. M-am născut în orașul Borșa, la poalele Muntelui Pietrosu, o zonă bogată în tradiție, cultură, obiceiuri și oameni calzi. Sunt mândră că vin din această zonă a Maramureșului istoric. Județul Maramureș este înzestrat cu un potențial turistic deosebit de mixt și concentrat prin existența unor forme de relief îmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabile practicării turismului pe aproape tot parcursul anului, a unui potențial faunistic și floristic bogat în specii și ecosisteme singulare în Europa, cu factori naturali de curǎ balneară, cu un patrimoniu cultural, istoric și arhitectural de referință chiar mondială. O astfel de zonă are un potențial turistic exponențial am putea spune. Este dificil de găsit o tară, o regiune, în care turismul să fie în floare indiferent de anotimp. La acest capitol, Maramureșul este fruntaș. Fie că vrei să te bucuri de o drumeție de vară prin Carpații Orientali, fie că ești pasionat de sporturi de iarnă, destinația ta va fi întotdeauna Maramureșul.

 

 

De unde aceasta pasiune pentru muzica populară?

Pasiunea mea pentru muzica populară s-a așezat în mine, încă de când eram mică. Am crescut într-o familie unde muzica era la ea acasă, tot timpul cântăm, bunica mea cântă, tatăl meu cânta la vioară și din voce. Ascultând toată ziua numai muzica populară, mi-am dat seama că îmi place mult. Din clasele primare, mama mea a fost cea care m-a înscris la un ansamblu la Borșa, am început să dansez, să cânt și de acolo s-a deschis calea mea spre cântecul popular. Părinții sunt cei care mă sprijină și mă susțin cel mai mult, mama se ocupa de costumele populare, mi le pregătește, iar tata este mereu prezent cu mine peste tot.

 

De la ce vârstă ai început să cânți pe scene și să devii cunoscută?

Am început să cochetez cu muzică de la 5-6 anișori, dar momentul meu important când am pășit a fost prima dată la 11 ani pe scena Tezaurului Folcloric, în emisiunea regretatei Marioara Murărescu, la concursul Muguri de Tezaur. Din acel moment, totul a prins contur.

Încă de când am început, am călcat pe foarte multe scene, am întâlnit oameni minunați, fiecare public avea căldura lui. Nu aș putea numi o scenă anume care ar fi importantă, pentru mine toate scenele în care am evoluat au fost importante și mi-au oferit încredere.

Am început să devin cunoscută după ce am participat la concursul Moștenitorii din cadrul Tezaurului Folcloric, unde am obținut locul I. După ce am obținut acest premiu, am fost chemată să colaborez cu mai multe ansambluri din țară, am avut foarte multe spectacole, recitaluri care m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. În anul 2017, a fost anul în care am lansat primul meu album de muzică populară la Cluj-Napoca, pe scena Casei de Cultură a Studenților. A fost un moment important din viață, fiind și unul de succes.

Pe lângă muzica populară, am mai cântat și muzică ușoară veche, însă doar la petreceri private. Muzică ușoară îmi place, dar nu a fost prioritatea mea în cariera artistică.

 

Ce simți atunci când cânți?

Atunci când urc pe scenă și cânt trăiesc o emoție aparte, trăiesc fiecare vers al cântecului, în special cântecele de dragoste, de inimă și de dor. Nu cred că poate fi descrisă în cuvinte această emoție, numai cine trăiește această clipă. Însă pot doar să vă spun că atunci când cânt, simt că zbor.

 

Care este melodia ta preferată?

Melodia mea preferată este de pe albumul meu intitulat “Măicuța când m-ai făcut”, iar melodia se numește “M-o-ntrebat inima me, Ce-am de gând să fac cu ie’”! Această melodie este o melodie armonioasă, cu versuri despre inima și pot să spun că a fost foarte bine primită de către public.

 

Primul album

Momentul pe care l-am trăit pe scenă și a fost cel mai frumos, a fost atunci când mi-am lansat primul album și am organizat primul meu spectacol. A fost o zi extraordinară, am avut invitați minunați la lansarea albumului, am cântat în duet cu Ionuț Fulea, dar totodată am fost și mireasă la o nuntă de oraș tradițională. Am trăit emoții unice pe care nu o să le pot uita.

 

 

Care este exemplul tău în muzică?

Exemplul meu în muzică a fost dintotdeauna regretata Titiana Mihali. De la ea am învățat să îmi aleg repertoriul cu grijă, să fie autentic și să cuprindă mai multe teme din viața unui om. Tot de la ea am învățat ce înseamnă să îmbraci un costum autentic și să ai o ținuta pe scenă. Există mulți artiști consacrați care ar putea fi modele de urmat, dar luăm de la fiecare ceva ce se potrivește.

 

Cum este o zi obișnuită pentru Carmen Stetco?

O zi obișnuită pentru Carmen Stetco: în acest moment lucrez la Aeroportul din Cluj, pe partea juridică. Merg la muncă, iar după ce ies îmi place să am activități precum cititul, gătitul, ieșitul la plimbare pentru a lua o gură de aer, sportul, înotul.

În timpul liber îmi place să ies în aer liber, în natură, să am doar timpul meu, să petrec mult timp cu familia și prietenii apropiați. De aici îmi culeg energia și buna dispoziție pentru restul timpului.

 

Unde dorești să ajungi?

În ceea ce privește această întrebare, spun doar atât: Constantin Brâncuși spunea: “Dacă vrei să privești departe, trebuie să te ridici cât mai sus! Asta îmi doresc și eu!”

 

Sfat

Sfatul meu pentru toți tinerii care au o pasiune în muzică, în special să cânte, să muncească foarte mult, să aibă ambiție și răbdare. Pentru că lucrurile mărețe se realizează doar investind mult timp și muncă.

 

Interviu realizat de Andrei Ispas

 

“Probabil că ar trebui să ne temem mai mult de oamenii care se comportă ca și cum ar fi computere decât de computerele programate să pară umane” – Joseph Weizenbaum (1977)

Narcisismul este interfața nihilismului” – Nicholas Carr (2007)

 

Sfârșit de 2021, al doilea an al Covidianului timpuriu. Lumea e tulburată, economia mondială icnește, se aud de peste tot zvonuri lugubre de criză energetică și de criză alimentară. Frica, enorm amplificată mediatic, a colorat viețile oamenilor în nuanțe întunecate – frica de boală, de moarte, de vaccin, de viitor, de sărăcie, de a-ți pierde locul de muncă, de a fi exclus din societate. Și cum frica e un mediu bun pentru ură, oamenii s-au împărțit atât de radical în vaccinați și nevaccinați, pro-măsuri și anti-măsuri, încât te întrebi dacă nu cumva suntem în război, doar că cineva a uitat să ne anunțe. Lumea pe care mulți o credeau stabilă se împleticește, plăcile ei tectonice par să fi intrat în fibrilații. În tot acest peisaj sumbru, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în ultimii doi ani, intră pe ușă Mark Zuckerberg și, cu încântarea unui puber care a scăpat necontrolat la Netflix, ne prezintă noua sa jucărie : Meta (vezi varianta scurtă a prezentării aici, sau pe cea lungă aici).

Un prim lucru e evident pentru orice urmărește prezentarea: Zuckerberg vinde Meta ca pe un leac universal la toate probleme recente: V-ați săturat în ultimii doi ani de Zoom? MZ are soluția – un Zoom pe steroizi, muuult mai spectaculos. Simțiți că v-ați atrofiat de atâta stat în casă și pe scaun? MZ știe că mișcarea e bună și vă propune să faceți mișcare… dar tot în casă, cu un fantastic antrenor virtual de fitness la alegere. V-ați săturat de ecrane? Și el! Până la urmă, sunt atât de mici și de rudimentare! De aceea vă propune să renunțați la ele, punând în loc doar o pereche de ochelari care „în mod natural” (!) vor transforma întregul mediu ambiant într-un ecran imens, din care privirea nu mai are unde să scape. Vă e dor de întâlnirile cu prietenii? Tot MZ vă oferă nenumărate posibilități, cu o singură condiție: ca întâlnirile să fie virtuale. Realitatea nu a fost niciodată pasiunea lui.

 

 

Acum, că șeful Facebook vorbește cu zâmbetul lui frigid de android despre responsabilitate, securitate și siguranță cu aceeași seninătate cu care foștii comuniști de la noi lăudau democrația post 1990, nu ar trebui să ne surprindă prea mult. Bănuiesc că, după toate scandalurile în care a fost implicată compania în ultimii ani, nimeni, nici măcar fanii împătimiți ai Facebook-ului, nu îl ia pe Zuckerberg ca reper moral.

De asemenea, nu ar trebui să ne contrarieze nici faptul că pe parcursul prezentării lungi se vorbește, cu un extaz asemănător cu descoperirea Americii, despre „a massively bigger creative economy”, „hundreds of billions of dollars”, „millions of creators and developers”. Meta face parte din același model economic hiperagresiv cu care ne-am obișnuit, care detestă limitele și imprevizibilul, care creează haos și penurie, și care nu poate opera decât cu cifre colosale și cu pretenții absolute.

În schimb, ceea ce cred că ar trebui cu adevărat să ne tulbure la discursul programatic al lui MZ este felul în care el se raportează, sau mai bine zis, NU se raportează la lumea reală. Nu găsim în prezentarea lui nici cea mai modestă referință la realitatea concretă – discursul lui este autist de la început până la sfârșit. Iar de aici putem intui ceva oribil, și anume: condiția esențială a prosperității Metaversului este menținerea lumii reale în degradare. Cu cât lumea reală va fi mai deprimantă, cu atât Metaversul va apărea mai seducător. Cu cât lumea reală va fi mai sordidă, cu atât Metaversul va părea mai promițător. Cu cât lumea reală va semăna mai mult cu un penitenciar, cu bariere, ziduri și certificate, cu atât Metaversul va apărea ca o oază a libertății.

În această lumină, Metaversul este un mediu al transcendenței – e „locul” unde te rupi de condiția pământească, de lumea reală care e imprevizibilă (și deci mult mai greu de controlat), „locul” unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, doar holograme, avataruri și realitate augumentată. E gestionat și populat de „creatori” (termen pe care MZ îl repetă obsedant). Mai intens decât oricare alt mediu precedent, Metaversul îndrăznește să promită explicit ceea ce, în istoria lumii, au promis doar filosofiile, religiile și metafizica: să ne transporte „dincolo de limitele distanțelor și limitele fizice” (‘’1’16). Tehnologia se arată aici, fără ascunzișuri, a fi ceea ce de fapt pare să fi fost dintotdeauna: o formă de magie[1]. De data asta, însă, punctul culminant al magiei constă nu doar în dominarea, ci în dizolvarea lumii materiale. Metavers – metastaza materiei.

În locul ei, Metaversul ne oferă propriul ei simulacru  – un „nicăieri” steril, în care schimburile de date se consideră a fi „relații”, în care nimic nu este fix și nici coerent. În care vom fi „mai conectați și mai prezenți cu lumea din jur” (’49) – doar că „lumea din jur” nu mai e lumea concretă și stabilă, lumea aceea în care mângâi o pisică, dai cafeaua în foc sau plantezi un pom, murdărindu-te pe mâini.  Doar că acum pisica poate fi dragon, cafeaua poate fi o zeamă turcoaz, iar pomul crește instant, cu rădăcinile în sus, sau poate chiar tu ești dragonul care sare de pe creanga lui drept în cafeaua turcoaz ș.a.m.d. în orice variație fantezistă în care suntem dispuși să credem, hipnotizați. Pe scurt, o lume care e mai aproape de secția de psihiatrie decât de clubul de proză fantastică.

Inclusiv singurătatea e simulată în Metavers. Să presupunem că, obosit de atâta interacțiuni care ar face invidios pe orice spiritist din secolul al XIX-lea, ai simți la un moment dat nevoia să te întorci în lumea reală, să-ți tragi sufletul (la propriu…). MZ omite însă această variantă – se vede că nu îi place, ideal ar fi ca viața în Metavers să nu mai poate fi întreruptă niciodată. În schimb, îți oferă posibilitatea de a accesa „your private bubble”, închizând notificările – și astfel, nimeni nu-i poate reproșa că nu ține la privacy.

În urmă cu zece ani, profesorul Eric McLuhan, fiul cunoscutului Marshall McLuhan afirma:

Media electrice perturbă în cel mai profund mod uniunea naturală a minții cu corpul. Ele scot utilizatorul din natură și-l angrenează într-o pantomimă a morții. Această nouă sensibilitate aduce o nouă fascinație a morții, iar viața de apoi pare să fie aici și acum, nu în veșnicie, și încurajează o intensificare a nihilismului și amoralității.

În lumina acestor fraze se conturează și mai bine lugubra antropologie a Metaversului: omul are un corp, dar singura lui utilitate e ca furnizor de informației și ca suport biologic pe care se altoiește mașinăria care îi preia, atentă, datele biometrice. Smuls de corp pentru a putea fi manipulat, este sufletul pentru care aceeași mașinărie creează un univers virtual totalitar (MZ spune „imersiv”, pentru că sună mai prietenos). În distopia casnic-globală numită Metavers, nemaifiind limitat de constrângerile realității, psihicul e menținut într-o permanentă stare de excitație, injectându-i-se neîntrerupt senzații și experiențe noi, distracție peste distracție, precum șoarecii din experimentul lui Olds și Milner[2]. O moarte hiperactivă în ceea MZ numește, cu o formulă care dă fiori: „embodied internet” (semn că a avut loc un transfer de corp de la om la mașină).

Nelimitarea e caracteristică metaversului: MZ o proclamă în extaz la finalul prezentării: „promisiunea supremă a tehnologiei este de a fi împreună cu oricine, de a putea să te teleportezi oriunde și de a crea și experimenta orice”. (‘’1’12) Nelimitarea promisă ridică însă întrebări pe care MZ și armatele sale de tehnocrați le ignoră. Cine mai poate vorbi serios despre identitate când oamenii se vor considera reprezentați fidel de propriul avatar fluid configurat cu tehnologia metaversului? Mai poate exista responsabilitate civică atâta vreme cât lumea reală nu mai e considerată demnă de atenție? Pe cale de consecință, semenii rătăciți fără limită de timp prin Metavers mai pot fi numiți cetățeni? Mai poate exista distincție dintre adevărat și fals pentru cei capturați într-o lume permanent configurabilă și fluidă morfologic? Etc.

Într-o carte pe cât savuroasă, pe atât de înțeleaptă, antropologul francez David le Breton scrie aceste rânduri: „ …fără limite în jurul sinelui care să ne ajute să redobândim simțul prezenței, ne dizolvăm în spațiu ca apa care se revarsă în apă, alunecăm într-o imponderabilitate de înțeles[3] . Odată demolate limitele, fie și iluzoriu, cum e cazul în Metavers, prezența noastră e și ea amenințată cu desființarea. Ceea ce este scandalos pentru Le Breton, e încântător pentru MZ, care ne dezvăluie: „Calitatea definitorie a metaversului este senzația de prezență”.

Nu găsim în Metavers mai nimic din ceea ce ne face demni de a fi numiți oameni: nici tihna, nici conștiința istorică, nici sentimentul morții, nici nostalgia, nici continuitatea, nici sensul vieții noastre fragile, nici rostul privirilor, zâmbetelor și îmbrățișărilor. Pe acestea le vom regăsi în lumea reală, aceea pe care Metaversul o dorește anihilată, aceea pe care trebuie să ne străduim să o păstrăm, trăind cât mai mult și mai deplin în ea. Lumea unde cafeaua e cafea, pisica e pisică, pomul crește încet, de jos în sus, iar omul – așa incomplet și imperfect – e chemat să-și caute cărarea proprie, nu să bântuie nici-viu-nici-mort prin labirintul orbitor al tehnomagicienilor.


[1] Cuvintele „magie”, „mecanic”, „mașină”, „mecanism” au aceeași rădăcină (proto-indo-europeana magh-)https://www.etymonline.com/word/*magh-. Pentru o analiză sistematică a acestei abordări magice a tehnologiei, vezi cartea lui Richard Stivers – Technology as Magic. The Triumph of the Irrational, Continuum, 2001

[2] https://www.huffpost.com/entry/compass-pleasure_b_890342

[3] David le Breton, Sensing the World. An Anthropology of the Senses, Routledge, 2017, p. 96

 

 

4 – 28 noiembrie 2021, MNȚRplusC

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Joi, 4 noiembrie 2021 are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3, deschiderea expoziției Nu vorbim despre sclavie modernă, cea de a doua din seria Politici ale non-acțiunii a artistei Nona Șerbănescu, în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

 

Expoziția prezintă o serie de lucrări de instalație și o instalație performativă pentru care și-au dat concursul performerele și performerii: Mădălina Brândușe, Alex Fifea, Ruxandra Maniu, Vera Linguraru, Andrei Șerban; costume: Lumi Mihai; editing și sunet: Paul Sima; director imagine: Pătru Păunescu; operator și fotografie vizual: Gabriel Colța, producător: Dan Radu Mihai, producție video Dash Film. Proiectul se bazează pe o documentare realizată de Valer Simion Cosma, Marina Patricia Toma, Alex Fifea, Mădălina Brândușe și Alex Fifea; coordonatoare MNȚRplusC: Ilina Schileru.

 

Din cauza situației sanitare, accesul în galerie se va face cu limitarea a maximum 10 persoane simultan, cu intrare din 45 în 45 de minute și programare prealabilă la marina.ilie.arthub@gmail.com . Deschiderea este programată pentru primele 4 zile ale expoziției după cum urmează:

 

Joi, 4 noiembrie: 17:00 – 20:00 (4 serii)

Vineri, 5 noiembrie: 17:00 – 20:00 (4 serii)

Sâmbătă, 6 noiembrie: 12:00 – 18:00 (8 serii)

Duminică, 7 noiembrie: 12:00 – 18:00 (8 serii)

 

Faptul divers paradoxal: anul acesta, în plină perioadă de izolare, când cetățenele și cetățenii României primeau cele mai mari amenzi din Uniunea Europeană pentru încălcarea regulilor impuse de starea de urgență, autoritățile au permis plecarea a mii de muncitoare și muncitori cu destinația Germania. Comasați în avioane, au plecat să își riște viața pentru a strânge recolta de sparanghel, o muncă pe care niciun european vestic cumsecade nu o accepta, nici în lipsa pandemiei, date fiind condițiile inumane de muncă. Acesta a fost punctul de declanșare al proiectului Politici ale non-acțiunii cu cele două componente ale sale Depozitul 12 (care a avut loc în mai 2021 la Galeria Senat) și Nu vorbim despre sclavie modernă ce tratează situații legate de muncă și abuzuri la adresa cetățenilor români, așa cum reies din interviurile realizate, în acest an, de echipa de documentare formată din Valer Simion Cosma, Alex Fifea, Marina Popa, Mădălina Brândușe și Nona Șerbănescu. Interviurile și materialele colectate pe perioada documentării vor face obiectul unei publicații și vor sta la baza unui nou spectacol, care va fi produs în 2022.

Interesul practicii artistice a Nonei Șerbănescu în zona social-politică și de interogare a argumentelor echilibrului care chestionează modalitățile în care sistemul capitalist devine injust și inuman, este binecunoscut. Cercetările artistei din ultimii ani se axează pe structura social-economică a celor care au cel mai mult de suferit din cauza injustițiilor sociale și economice, venite direct din mediul statal, neperformant, care nu ajută, precum și din mediul neoliberal-capitalist, acolo unde pare că cei mai mulți dintre noi primim doar „firimiturile“ sistemului.”, spune Eugen Rădescu, curator.

Restricțiile impuse și măsurile luate pentru protejarea populației au transformat profund viețile cetățenilor prin prisma muncii, dar în direcții foarte diferite, care reflectă, într-o mare măsură, inegalitățile economice, diverse tipuri de privilegii și predominanța unui model cultural care depreciază profund anumite munci și pe cei care le prestează, integrându-i într-o categorie a perdanților. Lucrători în comerț, de la retail, până la buticurile de cartier/uliță, șoferi care transportau mărfuri sau persoane, lucrători la salubritate, lucrătorii din depozite și din sectorul de procesare a alimentelor, poștași, curieri și livratori sunt doar câteva dintre categoriile profesionale a căror maximă utilitate socială a fost demonstrată într-un context atât de grav. Spre deosebire de personalul medical și militar (instituțiile de forță) angrenat direct în gestionarea crizei, dar beneficiind de sporuri suplimentare generate de contextul epidemic, munca celor din categoriile profesionale menționate a continuat să fie mult mai prost plătită, iar statutul lor social este semnificativ inferior.”, afirmă Valer Simion Cosma, istoric, antropolog, publicist și manager cultural.

 

Organizatori: Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, în parteneriat cu MNȚRplusC, Muzeul Național al Țăranului Român, ARTHUB Bucharest și Dash Film.

 

Despre

Nona Șerbănescu (n. 1982) a absolvit pictura la București, în 2004. O preocupă subiectele sociale și politice precum sărăcia, războiul, abuzul sistemic, inechitatea socială, condiția artistului/artistei în societatea capitalistă și patriarhală, subiecte și teme pe care le abordează dintr-o perspectivă empatică, intersecțională. Utilizează diferite medii și tehnici subordonate mesajului conceptual/politic. Este inițiatoarea și coordonatoarea ARTHUB Bucharest, președinta Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane. Este mama a doi copii. Trăiește și lucrează în București.

 

Eugen Rădescu este manager cultural și curator, specializat în relativism moral. A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1 (2005), al expozițiilor “How Innocent Is That?”, „Common Nostalgia” la Pavilion, “Hidden Shadows/Roma stories” Mobius Gallery, București. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York (SUA). A ținut numeroase conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris,  Gulbenkian Centre, Lisabona, Kunsthalle, Viena. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin și “QUEER. Istorii ilustrate” la Black Button Books, București. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

 

Pe Facebook

https://www.facebook.com/ArtHubBucharest

https://www.facebook.com/AsociatiaPentruPromovareaArtelorContemporane

 

 

Târg cu meșteri și anticari

5 – 7 noiembrie 2021, între orele 10.00 – 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moși. De Hranghel fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de veci“ în lumea de dincolo. Finii merg cu colăcei la nași. Se amestecă berbecii cu oile. În acest scop se face turta araților (berbecilor) care se aruncă între oi. Dacă ea cade cu fața în sus, oilor le va merge bine. Se serbează „cu desăvârșit nelucru“. Irina Nicolau

 

Muzeul Național al Țăranului Român marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în Postul Crăciunului invitându-și publicul la Târgul cu meșteri și anticari, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde, timp de trei zile, de vineri, 5 până duminică, 7 noiembrie 2021, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, 50 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu tot ce au realizat ei mai minunat peste an. Vor fi de târguit: obiecte din ceramică, țesături, icoane, podoabe, obiecte din lemn.

 

De-ale gurii puteți găsi: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac, țuică, sucuri naturale, fructe și legume.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.

 

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți – 2 lei. Biletele pot fi achiziționate și online de pe www.booktes.com

 

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

 

*****

Luna noiembrie, din punct de vedere religios, are în centru, sărbătoarea Sfinților arhangheli Mihail și Gavriil. Prima săptămână din lună este numită în popor Săptămâna Miriștei, deoarece este săptămâna în care se termină însămânțările de toamnă și începe aratul miriștilor pentru însămânțările de primăvară. Cea de- a doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavriil, cei cu săbii și puteri ocrotitoare asupra oamenilor și a turmelor de oi.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului și veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind și un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

În sâmbăta dinaintea zilei Sfinților Mihail și Gavriil se fac praznice pentru pomenirea morților, iar finii merg la nași cu colaci.

 

Accesul la eveniment se face pe baza „certificatului verde”. Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.

 

 

Publicist, avocat de seamă, iubitor al culturii și participant la Marea Unire. Absolvent al Academiei de Drept din Oradea, Mihail Gropșianu face practica avocațială în cabinetul avocaților Nicolae Zigre senior şi Coriolan Pop. După obținerea dreptului de liberă practică își deschide propriul birou la Oravița și se implică în revitalizarea vieții culturale a orașului. La doi ani după izbucnirea Primului Război Mondial este trimis pe frontul din Albania. Când focurile se mai domolesc, se implică în acțiunile care au premers organizarea Consiliului Național Român, Gărzii Naționale și Consiliului Militar.

 

Un avocat în sprijinul culturii orăvițene

S-a născut pe meleaguri bănățene, în satul Sasca Montană, la 23 decembrie 1869. Tatăl ocupa funcția de primar, iar mama era descendenta unei familii românești din Gropșenii de Sus, județul Romanați. Junele face primii pași pe ogorul pedagogic în comuna natală, după care se îndreptă către școala civilă din Oravița. La numai doi ani distanță, se transferă la gimnaziul din Biserica Albă, Banatul Iugoslav de azi, unde stă vreme de trei ani. Diploma de bacalaureat o dobândește la Kecskemet, în Ungaria, urmând ca de acolo să se îndrepte către  Academia de Drept din Oradea. Practica avocațială s-a consumat în biroul avocaților Nicolae Zigre senior şi Coriolan Pop. Odată isprăvită, Mihail a fost nevoit să-și îndeplinească serviciul militar, urmând ca la terminarea lui să se îndrepte către Facultatea de Drept din Budapesta. Aici, în anul 1896 a obținut diploma de doctor în științe juridice, se reîntoarce la Oravița și se înscrie în Baroul Timiș.

Ajuns avocat cu acte în regulă, Mihail Gropșianu își deschide propriul birou și începe să lucreze pe cont propriu. În paralel cu activitatea juridică, s-a implicat în viața culturală a Oraviței. A reînființat Casina Română, a sprijinit teatrul orăvițean fiind un membru de bază al despărțământului  ASTRA din acea zonă. Pe lângă toate acestea, Mihail era un pasionat al condeiului, motiv pentru care a pus bazele ziarului Foaia Orăviții, în care apăreau articole ce urmăreau cultivarea conștiinței de neam. Ziarul apăruse în circa 100 de numere, după care a fost nevoit să-și înceteze activitatea pentru că redactorii au fost trimiși pe front la ordinul autorităților austro-ungare.

 

Acțiuni militare și politice

În anul 1916, la doi ani după izbucnirea primei conflagrații mondiale, avocatul Gropșianu a fost înrolat în armata austro-ungară și trimis în Albania, unde primise funcție de comandant de etapă. Prăbușirea frontului îl găsește la Oravița, îndreptându-și toate forțele către organizarea Gărzilor Naționale Românești din Valea Nerei și Valea Carașului. La 4 noiembrie 1918 s-a organizat o adunare la care au luat parte în jur de 1000 de persoane, prilej cu care s-a înființat Consiliul Național Român, Garda Națională și Consiliul Militar, ultimul aflându-se sub conducerea lui Mihail Gropșianu. În următoarea zi, s-a alăturat învățătorului Gheorghe Lipovan, alături de care a editat ziarul Legiunea Română, cu rol de monitor oficial al organismelor de coordonare a luptei naționale din zona Oravița.

Eforturile sale depuse în slujba afirmării drepturilor naționale i-au adus un loc în delegația localității Sasca Montană, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După Unire, a fost ales în Marele Sfat Național, apoi procuror general al Parchetului de la Târgu Mureș și prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Momentul instalării administrației românești în Banat, a reprezentat un nou moment prielnic în carieră. Este numit prim-procuror al Curții de Apel Timișoara, unde a funcționat până în anul 1921.

Încheindu-și socotelile cu funcțiile de înaltă răspundere, Mihail a decis să revină la prima dragoste, avocatura. A fost ales vicepreședinte al Uniunii Avocaților și promovat Decan al Baroului Timiș între anii 1922-1928. Pentru meritele sale deosebite, Regele Mihai I i-a acordat în anul 1941 medalia Regele Ferdinand I cu spadă. La data de 1 aprilie 1945 pune roba în cui și se pensionează. Retras la Oravița, este trimis în fața Comisiei de epurare care îi anulează pensia. Părăsește această lume la 25 octombrie 1952.

 

 

Surse:  1) enciclopediaromaniei.ro; 2) Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Într-o sâmbătă dimineață

Sâmbătă dimineață, în licărul de toamnă tânără sunt iar cu bagajele lângă mine și plec din nou într-un loc pe care îl cunosc doar din fotografii, din spusele altora și din lecturile mele.

În acea sâmbătă dimineață însă, tot ce mă animase și mă făcuse să aplic pentru bursa de studiu în altă parte de Europă dispare. Uit de ce plec, pentru câteva minute și mi-e deja dor și îmi pierd liniștea.

Știu cu siguranță că plec pentru un scop mai mare ca mine, mai puternic decât emoțiile de acum, pentru a putea înțelege cum funcționează lumea de mâine și cum mă voi putea eu pune mai bine în slujba oamenilor. Și chiar dacă asta este ceea ce mi-a trecut prin minte de fiecare dată când m-am dus cu gândul la plecare, sâmbătă dimineață gândurile mele spun altceva și mă îndeamnă să mai rămân puțin alături de casă, de prieteni, de familie.

Nu înțeleg această sâmbătă dimineață. E o sâmbătă în care mai mult simt aprig decât gândesc transparent. Știu bine însă că sunt momente în viață în care trebuie să am încredere că pot depăși greul din mine. Îmi va fi foarte bine!

 

 

Sciences Po

În primul semestru din anul al treilea de facultate, mi-am croit drumul către Universitatea franceză École Libre des Sciences Politiques sau Sciences Po, așa cum este cunoscută astăzi.

Am spus ,,Auf Wiedersehen!” către toată lumea din Bremen și am început să exersez ,,Bonjour!” pentru cei ce mă așteaptă în Reims.

Sciences Po a fost fondată în anul 1872 pentru a combate criza politică, educațională și morală rezultată în urma Războiului Franco-Prusac. Viziunea fondatorilor a fost de a forma un loc în care viitorii conducători ai Franței să fie cu adevărat pregătiți pentru lumea în care vor trăi. Încă de la început, Universitatea a instituit un tip de pedagogie interactivă, sub formă de prelegeri, lucrând cu grupuri mici de studenți instruiți de nume celebre ale vremii din toate domeniile de activitate posibile. Fondatorii au dat dovadă de o mare ambiție științifică: științele politice au primit flux din domeniile istorie, drept, sociologie, geografie, economie iar cercetarea și predarea practică și-au dat mâna cu succes pregătind studenți ce s-au dovedit strălucitori oriunde și-au dăruit cunoștințele și formarea.

În anul 2000, Sciences Po și-a dovedit capacitatea de a se reinventa continuu și a investit masiv în domenii de pionierat ale științelor politice, relațiilor internaționale, artele politice, științelor umaniste și științelor digitale.

Eu mă alătur marelui campus din Reims pentru cursurile de licență ale Universității, dintr-un imbold ce m-a făcut să vibrez și să mă precipit în secunda în care am ales să spun, pentru un semestru- ,,DA”- noii mele case din Franța. Cred că nu există un loc mai bun pentru mine pentru a înțelege ce înseamnă cunoașterea, cum arată tinerii eminenți ai acestei lumi, alături de care voi construi, și cum gândește o comunitate special creată pentru a forma viitori conducători.

 

Iar o iau de la capăt

Este pentru a doua oară, în doi ani de zile, când ajung într-un loc unde nu știu pe nimeni și nimeni nu știe ceva despre mine înainte de a mă cunoaște.

Pentru o persoană ca mine care își trage seva vieții din multitudinea interacțiunilor sale zilnice este dificil să o ia iar și iar de la capăt. Totuși, oportunitatea de a învăța de la unii dintre cei mai pregătiți profesori din lume vine să-mi dea putere pentru un nou început.

 

 

În campus este lumină tare bună și o curte interioară superbă. Studenții stau pe iarbă, se împrietenesc și își povestesc viața și țara și colțul de lume din care au pornit.

În mijlocul grădinii în formă de pătrat sunt arbori ce își leagănă frunza ușor. Gândul îmi zboară spre strada Icoanei și Școala Centrală, spre frasinul ce păstorește Universul acestei clădiri speciale din 1890, spre oameni ce mi-au fost imbold și mentori și prieteni.

Nu-mi dau mie pace și nu mă las așezat până ce nu simt că sorb tot.

Și cum ,,Rome ne s’est pas faite en un jour” respir adânc și îmi spun că e ziua potrivită să mă apuc de treabă.

Sunt călător prin oameni și țări și culturi și valori și școli și visuri.

 

-Préparé?

-Bien sur!

 

 

La 16 ani Cristian fusese în ultima vacanță la bunici. Vacanță din aceea grozavă, cu povești seara, în țârâit de greieri și fâlfâit de porumbei ce-și căutau locul în porumbar. Vacanță cu muzică de stele și un Car Mare ce se răsfăța pe cerul îndestulat.

O seară anume îi venea în minte. O seară mai altfel decât toate. Bunicul îl luase lângă el, cu blândețe și îi dăruise cele mai grozave sfaturi, cele mai profunde cuvinte. Cu dragoste și nădejde că va planta bine cuvintele-semințe.

 

 

 

-Știi, bunicule, mai devreme sau mai târziu se deschid uși în viață. Și afară lumina soarelui strălucește sau peste tot e numai negură. Vezi tu, atunci sunt cele mai delicate momente: viața ta te adâncește și îți pune poveri mari pe umeri. Dragul bunicului, așa să fie oare? Ce scornește viața? Uneori ne dezamăgește doar ca să vedem realitatea așa cum este ea și să nu ne mai jucăm cu iluzii. Alteori sfărâmă tot ce e în plus și supărarea noastră e nesemnificativă pentru că în final rămâne doar ce este cu adevărat important. Viața îți scoate în cale încercări și te pune în mișcare până ce reușești să accepți ceea ce nu se poate schimba. Și să știi (mie mi s-a întâmplat!) viața îți poate trimite cei mai ciudați oameni din lume pentru a te vindeca. Oameni pe care nu îi puteai vedea drept cei ce arată buna cale! Viața îți dă ghiont cu cotul pentru a te opri să te mai uiți în afară cu jind și pentru a te ajuta să privești înăuntru cu atenție și admirație.

Nepotul ascultă atent și tot ce spune bunicul îi atrage toată atenția și nici că-l lasă să plece de pe loc.

-Să nu uiți, dragul moșului, că viața vine spre tine cu putere și te împinge la mal până când chiar îți dai seama că este timpul să nu mai lupți contra râului tumultuos; este timpul să lași apa purificatoare să curgă prin tine, să te prefaci în zăgaz deschis ce primește cu înțelepciune.

Sunt momente în care viața te muncește și te scutură până când poți elimina singur frica știind că iubirea și credința sunt ceva-ul ce nu te lasă nicicând la greu, dragul bunicului!

 

 

Uneori viața lovește cu forță și creează în tine exact atâtea bucăți câte sunt necesare pentru ca lumina să poată să te pătrundă pe deplin. Să nu îți fie teamă de asta!

Viața poate să transmită ba șoptit, ba urlat același mesaj, de zeci de ori, până ce tu vei fi dispus să auzi și să asculți.

Când ai nevoie să zbori, o să fii dezlegat de rădăcini; dar nu le vei uita nicicând. Viața dă ușor și greu, frumos și urât, dă material și spiritual: dă tot ce trebuie pentru a te ajuta pe tine să evoluezi.

Uneori nu îți dă ce vrei- (râde bunicul) -îți dă ce știe că îți trebuie pentru a te înălța. Viața poate alege ca în loc de cântatul cocoșului să aducă un fulger pe post de ceas deșteptător.

Nepotul are 16 ani. Și se simte mai înțelept și iubit, simte că i se poartă de grijă, simte că știe să primească darul zilei de azi. Bunicul l-a învățat că fiecare zi din viață ascunde o comoară!

 

 

Adolescența se scrie cu E mare. De la Explozie - partea II-a

23 noiembrie 2021 |
Cristia este mamă de adolescenți. Cristiei îi este greu: își iubește copiii și se luptă în fiecare zi cu adolescenții ei. Asta e istovitor! Nu se mai recunoaște pe sine. Și nu îi mai recunoaște pe ei. Chiar, ce o fi cu...

BRUKENTHAL – UN EUROPEAN TIMPURIU

19 noiembrie 2021 |
23 noiembrie – 1 decembrie 2021, Sala Acvariu Muzeul Naţional al Ţăranului Român   În perioada 23 noiembrie – 1 decembrie 2021, are loc expoziția trilingvă, foto-documentară Brukenthal – un european timpuriu, la Muzeul Național al Țăranului...

Adolescența se scrie cu E mare. De la Explozie - partea I

16 noiembrie 2021 |
Cristia este mamă de adolescenți. Cristiei îi este greu: își iubește copiii și se luptă în fiecare zi cu adolescenții ei. Asta e istovitor! Nu se mai recunoaște pe sine. Și nu îi mai recunoaște pe ei. Chiar, ce o fi cu ei???? Adolescenții...

Video - Tradițiile din Sângeorz-Băi

10 noiembrie 2021 |
Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.   Când ați început să coaseți? De la...

Adevărul absolut din buzunarul de la piept

9 noiembrie 2021 |
Părea că Mariei i-a reușit tare bine treaba cu părințeala. Fetele erau la ,,cel mai bun liceu” și ,,exact la facultatea dorită”, de acum. Mereu era la unison cu tatăl fetelor, ei doi transmiteau la fel ce era de transmis către copii. Toate acestea...

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

1 noiembrie 2021 |
Târg cu meșteri și anticari 5 – 7 noiembrie 2021, între orele 10.00 – 18.00 Muzeul Național al Țăranului Român   Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moși. De Hranghel fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de...

Prima scrisoare de la Sciences Po, Reims

28 octombrie 2021 |
Într-o sâmbătă dimineață Sâmbătă dimineață, în licărul de toamnă tânără sunt iar cu bagajele lângă mine și plec din nou într-un loc pe care îl cunosc doar din fotografii, din spusele altora și din lecturile mele. În acea sâmbătă...

De vorbă cu bunicul meu

26 octombrie 2021 |
La 16 ani Cristian fusese în ultima vacanță la bunici. Vacanță din aceea grozavă, cu povești seara, în țârâit de greieri și fâlfâit de porumbei ce-și căutau locul în porumbar. Vacanță cu muzică de stele și un Car Mare ce se răsfăța pe cerul...