Nu vede, dar e fericit. E împăcat cu viața pe care o are. Nu stă pe loc. Este implicat cu totul în activitățile sportive. Unii dintre noi, poate, am fi fost supărați pe viață, dar Răzvan Nedu, un tânăr de 26 de ani, nevăzător, a îmbrățișat-o așa cum a venit ea. În lumea sa întunecată, a găsit lumină în familie, colegi, prieteni și toți cei care au îndepărtat prejudecățile, uneori, impuse de societate.

Oamenii îl compătimesc, dar el chiar nu are nevoie de asemenea sentiment. Curajul îl definește. A atins cele mai înalte culmi escaladând. Câmpul său vizual este doar la 1% din capacitatea normală, dar nu a fost un obstacol să ajungă campion la escaladă.

 

 

Cine este Răzvan? Cum te vezi prin ochii proprii?

Răzvan este un tânăr, căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing categoria B1 și antrenor de escaladă la Asociația Club Sportiv Climb Again.

Mă văd ca fiind un tânăr activ și plin de energie care încearcă și poate uneori chiar și reușește să mobilizeze cât mai mulți copii și tineri cu și fără dizabilități să facă mișcare și să-și descopere adevăratul lor potențial.

 

Ce-ți place la tine?

Calitățile pe care le apreciez cel mai mult la mine sunt cele care îmi definesc umanitatea: empatia, entuziasmul și puterea perseverenței.

Dar ce nu-ți place?

Sunt un om foarte ocupat și de multe ori îmi este greu să-mi prioritizez lucrurile și ajung să fac foarte multe lucruri care mă încântă dar în cele din urmă să mă simt foarte obosit.

 

Ce te-au învățat părinții și ai luat cu tine permanent? Ce valori ți-ai însușit în sânul familiei tale?

Familia mea m-a învățat că trebuie să muncești pentru ceea ce îți dorești și că numai făcând-o cu rigurozitate îți vei atinge obiectivul. Totodată ei m-au învățat că toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi și că trebuiesc susținuți toți, nu contează cum sunt ei.

 

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Răzvan? Cum era? Te cățărai peste tot ca acum sau erai foarte liniștit?

Băiețelul Răzvan era timid și vorbea puțin. Se juca cu toți copiii jocuri normale.

 

Avem cu toții amintiri dragi din copilărie. Ce-ți amintești despre perioada copilăriei?

Îmi amintesc cu bucurie cum era Crăciunul când eram mic, căci parcă era altă sărbătoare, cu mai multă zăpadă și bucurie, când bunica făcea cozonaci și mirosea în toată casa și ne adunam cu toții să mâncăm.

 

Unde ai copilărit? Dar studiile unde le-ai făcut?

Am copilărit în Dobroești și am învățat la Școala Pentru Deficienți de Vedere din București.

 

 

Ai fost într-o școală specială din cauza deficienței tale de vedere? Ce-mi spui despre escapada ta academică?

Da, am fost într-o școala specială în care am învățat în plus alfabetul Braille. Făceam ore că orice alt copil numai că uneori orele erau adaptate prin hărți tactile sau tot felul de imagini scoase la termoformă, adică un aparat care imprimă o imagine făcând-o tactilă.

 

Ce visai că o să devii când vei crește mare?

Sincer, nu-mi mai aduc aminte, dar cred că am trecut prin toate joburile standard la care visează un copilaș, însă crescând am realizat că am o dizabilitate și începusem să-mi îngrădesc din ce în ce mai mult perspectiva spre ceea ce aș putea face, escalada însă lărgindu-mi orizontul și învățându-mă că pot face mult mai mult decât cred.

 

Când ai gustat prima oară din acest sport? Cum ai aflat de el?

La finalul clasei a 12-a cei de la Asociația Club Sportiv Climb Again  au venit cu un panou mobil în curtea liceului în care eu învățam și atunci am experimentat pentru prima oară escalada.

 

Ai fost beneficiar mai întâi al Climb Again, apoi ai intrat în alt rol, cel de antrenor. Cum de? Povestește-mi puțin despre traseul tău.

După ce m-am cățărat prima oara pe turn, Claudiu Miu, președinte și fondator Climb Again, m-a invitat la sala de escaladă unde eu am început ca beneficiar și unde vedeam copii mai mici decât mine care se cățărau mult mai bine, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să evoluez și pe nesimțite am ajuns să fac trasee din ce în ce mai grele și să le explic acelor copii cum să le facă și ei.

 

Cât timp ți-a luat să fii numit campion?

Campion înseamnă aur, iar eu până acum cele mai bune medalii le-am avut de argint, deci nu sunt decât vicecampion mondial. Pentru acest titlu am muncit 5 ani jumătate, cam 15 ore pe săptămână, în care am depus efort și pasiune. Am ajuns însă să fiu considerat un campion nu numai pentru medaliile sau vârfurile montane cucerite, cât și pentru că încerc să-i învăț și pe alții să facă asta.

 

Ce sentimente te cuprind atunci când ești numit campion?

E o combinație între sentimentul de onoare și dorința de a fi văzut ca un om simplu ca toți ceilalți.

 

Ce părere au avut ai tăi când le-ai comunicat cât de mult îți place acest sport? Nu te-au avertizat că este periculos.

În primii ani au considerat că e doar un sport ca oricare altul și că e sănătos pentru mișcare. Când am început să le spun că vreau să merg pe vârfuri montane mi-au spus că este periculos și că mai bine să nu merg, iar când m-au văzut cu accidentări de la antrenamente îmi spuneau să renunț. Dar în prezent, sunt mândri de fiul lor.

 

 

Îți trebuie curaj, un strop mare de nebunie, curiozitate, dorință de a-ți depăși limitele pentru a practica acest sport?

Da, toate cele de mai sus și pot să spun că le an, dar ele sunt cu adevărat necesare dacă vrei să practici acest sport de performanță. Altfel, tot ceea ce-ți trebuie este să fii deschis la experiențe noi căci curajul va apărea fără să-ți dai seama.

 

Simți în zilele noastre că ți-ai transformat dizabilitatea în abilitate?

Da. Faptul că de multe ori nu văd ce este în fața mea cu ochii și pot judeca doar cu rațiunea și cu inima mă face să privesc altfel lucrurile și mă ajută să nu judec lucrurile după aparențe.

 

Oare ai mai fi avut aceeași ambiție de a dobândi în viață dacă nu ai fi purtat cu tine această lipsă de vedere?

M-am mai întrebat cum ar fi fost viața mea dacă aș fi văzut, dar mi se pare că ar fi fost probabil total altfel pentru că noi suntem modelați de oamenii pe care îi întâlnim și de experiențele pe care le trăim. Cu siguranță aș fi avut alți profesori, alți colegi de școală, alți prieteni. Și probabil acel Răzvan ar fi fost diferit, ce ar fi rămas ar fi fost principiile de viață învățate de la familia mea.

 

Tu nu vezi deloc, Răzvan? Ți-ai imaginat vreodată sau ai visat că ți-a revenit vreodată vederea?

Văd puțin, este foarte greu să îți explic cum văd. Este mult în funcție de lumină și contraste, lucrurile fiind oricum vagi, iar atunci când lumina este scăzută, tot ceea ce văd sunt punctele de lumină: stâlpi, faruri din apropierea mea.

 

 

Din luna noiembrie până la începutul lunii ianuarie, românii sunt invitați să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă vizitând superbele târguri de Crăciun organizate în marile orașe din țară. Vizitatorii se pot destinde participând la activități pentru întreaga familie, savurând bucate preparate cu grijă, bucurându-se de concertele tematice. Mirosul de cozonac și de vin fiert completează cadrul de poveste, iar obiectele decorative sau hainele populare pregătite cu grijă de artizani locali își așteaptă cumpărătorii, cu speranța că vor aduce bucurie în sufletele celor le cumpără.

Târgurile de Crăciun sunt printre cele mai așteptate evenimente în perioada iernii, mii de participanți trecând pragul acestora an de an. Copii, părinți și bunici se lasă purtați de atmosfera de poveste, petrecând împreună momente speciale.

În ultimii ani, în România, din ce în ce mai multe târguri de Crăciun sunt organizate la nivel național. Mai jos vei găsi o selecție a celor mai mari dintre acestea.

 

Târgul de Crăciun de la București

Mult așteptatul Târg de Crăciun din capitală se desfășoară anul acesta în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie în Piața Constituției. Accesul vizitatorilor este gratuit, târgul fiind deschis de luni până vineri în intervalul 12:00-23:00, iar sâmbăta și duminica între 10:00-23:00. Printre atracțiile din acest an se numără concertele live, Căsuța lui Moș Crăciun, patinoarul, caruselul, precum și roata panoramică.

 

Activități la Târgul de Crăciun București 2022

Destinație de neratat pentru bucureșteni și turiștii din țară sau străinătate, Piața Constituției îmbracă haine de sărbătoare și găzduiește, pe perioada Târgului de Crăciun București 2022, diferite zone tematice.

Peste 70 de căsuțe de lemn sunt amplasate, ce așteaptă vizitatorii cu decorațiuni de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiționale, produse alimentare de sezon ce pot fi cumpărate. Vizitatorii vor putea găsi, de asemenea, și produse realizate de meșteșugari, artiști plastici, artizani și creatori autohtoni – de la globuri din sticlă pictate manual, ornamente pentru brad, accesorii și bijuterii, până la produse de ceramică din Horezu, Corund și Baia Mare, ii, icoane și obiecte realizate din lemn cioplit.

Pentru cei mici, organizatorii au gândit spații dedicate activităților și jocurilor interactive. Căsuța lui Moș Crăciun îi așteaptă pe micii vizitatori, unde aceștia vor avea ocazia să vorbească cu Moșul și să își facă poze cu acesta, fiind întâmpinați de spiriduși.

Un brad de mari dimensiuni completează atmosfera festivă, alături de un patinoar de peste 30m lungime și 20m lățime, un carusel și o roată panoramică, înaltă de aproape 40m. În plus, vizitatorii se pot încălzi și răsfăța cu delicatese de iarnă în zona food truck-urilor.

 

Program artistic Târgul de Crăciun București 2022

În weekendurile și sărbătorile legale din perioada 20 noiembrie -26 decembrie 2022, numeroase spectacole și concerte tematice sunt programate. Pe scena amplasată în fața Palatului Parlamentului vor urca coruri de la Palatul Național al Copiilor și Opera Comică pentru copii, artiști și grupuri vocale ale unor lăcașuri de cult religios și instituții ce promovează creația românească tradițională.

Colinde, cântece tradiționale, alături de spectacole de datini și obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale țării vor întregi tabloul, contribuind la crearea unei atmosfere de basm.

Sursă fotografii: Facebook – ARCUB

 

Târgul de Crăciun de la Sibiu 2022

Cel mai așteptat eveniment de iarnă din Sibiu, Târgul de Crăciun își așteaptă vizitatorii în perioada 11 noiembrie 2022 – 2 ianuarie 2023. Ajuns la cea de-a 15-a ediție, Târgul de Crăciun este organizat în Piața Mare din Sibiu, accesul vizitatorilor fiind permis zilnic în intervalul 11:00-22:00.

Numeroși expozanți așteaptă cu nerăbdare vizitatorii, cu obiectivul de a le oferi acestora experiențe de poveste. Cei mici se pot bucura de diversele atracții pregătite special pentru ei, precum patinoarul în aer liber. În plus, sunt așteptați la Atelierul lui Moș Crăciun.

Veniți din toată țara, expozanții întâmpină vizitatorii cu o gamă extinsă de produse, precum decorațiuni de Crăciun, bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului sculptate manual, precum și diverse specialități gastronomice.

Spectaculoasele proiecții vor lumina fiecare clădire din Piața Mare, întreținând atmosfera feerică a evenimentului. În plus, acestea vor da strălucire întregului Târg, într-o manieră unică, transformând centrul Sibiului într-un loc de poveste.

Sursă fotografii: targuldecraciun.ro

 

Târgul de Crăciun din Craiova

Clasat pe locul 6 în 2021 în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, Târgul de la Craiova este, și anul acesta, singurul târg de Crăciun din România nominalizat în topul celor mai frumoase evenimente de acest gen din Europa.

Deschis în data de 11 noiembrie 2022 cu un concert susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români, târgul va putea fi vizitat până pe 8 ianuarie 2023. Căsuțe de poveste unicat, un brad înalt de peste 20 metri, peste un milion de beculețe și figurine luminoase, alături de un patinoar de 700mp așteaptă să-și primească oaspeții.

Târgul de Crăciun din Craiova se desfășoară anul acesta pe o suprafață de peste un kilometru pătrat, respectiv în cinci zone: Piața Mihai Viteazul, Centrul Vechi, esplanada Teatrului Național, zona Doljana și Părculețul de la Catedrala Sf. Dumitru.

Vizitatorii sunt așteptați cu numeroase produse specifice sezonului pe care le pot cumpăra de la cei peste 70 de comercianți din Craiova și din toată țara: mâncare tradițională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoși, turtă dulce, decorațiuni și cadouri hand-made, globuri sau coronițe.

Pentru prima dată, va fi amplasată o roată panoramică pe esplanada Teatrului Național, acolo unde peste 20 de food truck-uri din toata țara vor fi prezente pe toată perioada târgului.

Sursă fotografii: Facebook – Târgul de Crăciun Craiova

 

Târgul de Crăciun din Timișoara

Deschis în data de 27 noiembrie, Târgul de Crăciun din Timișoara își așteaptă oaspeții până la data de 2 ianuarie 2023. Numeroase atracții sunt pregătite să întâmpine vizitatorii, precum patinoarul, caruselul, roata panoramică, photo booth-ul sau activități VR. De la eveniment nu lipsește nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere creative de felicitări, de decorat turtă dulce sau de pictură pe ceramică. Peste 75 de comercianți au pregătit cele mai bune produse de sezon. Pe scena din Piața Victoriei vor urca, timp de lună, artiști timișoreni și invitați, Moș Crăciun, dar și colindători de pretutindeni.

Sursă foto: Facebook – Târgul de Crăciun din Timișoara, Viorel Predut

 

Târgul de Crăciun din Brașov

Deschis în data de 30 noiembrie 2022, Târgul de Crăciun de la Brașov își ține porțile deschise până pe 8 ianuarie 2023. Piața Sfatului găzduiește, și anul acesta, mult așteptatul eveniment de sezon. Participanții sunt așteptați cu mâncăruri tradiționale, prăjituri aromate, iar pentru micii vizitatori sunt programate o serie de activități, printre care se numără și Atelierul lui Moș Crăciun.

Bradul de Crăciun completează imaginea de poveste, iar participanții vor avea ocazia să cumpere mezeluri locale, preparate cu specific, alimente vegetale, dulciuri și produse artizanale.

În cadrul evenimentului sunt programate concerte de colinde susținute de coruri școlare, expoziții de artă, serate de muzică și multe altele. Patinoarul îi așteaptă, de asemenea, pe participanți, intrarea fiind gratuită. În plus, din programul evenimentului fac parte și ateliere de realizare decorațiuni și cadouri de Crăciun.

Sursă fotografie: Facebook – Informația Brașovului

 

Târgul de Crăciun din Cluj

Târgul de Crăciun de la Cluj și-a deschis porțile în 18 noiembrie, fiind deschis până pe 31 decembrie. Până la finalul anului, kilometrul zero al Clujului, Piața Unirii, se transformă într-un loc magic de relaxare și sărbătoare în care vizitatorii sunt invitați să trăiască magia sărbătorilor de iarnă.

În perioada în care târgul va fi deschis sunt programate peste 120 de ore de muzică, mari artiști, zeci de coruri și colindători de la grădinițele, școlile și liceele din oraș urmând să urce pe scenă.

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula pe toată durata târgului, în intervalul 16:00-18:00, pe traseul Gară-Bucium, cei mici fiind întâmpinați, în anumite zone, chiar de Moș Crăciun. Cei mici vor putea, de asemenea, să lase scrisoarea pentru Moș la Căsuța acestuia. 86 de căsuțe cu bunătăți și cadouri de la producători locali, caruselul, bradul, roata panoramică și poveștile la gura sobei completează atmosfera.

Sursă fotografii: Facebook – Târgul de Crăciun Cluj-Napoca

 

Târgul de Crăciun din Oradea

În perioada 2-26 decembrie, orădenii, alături de participanți din toată țara și din străinătate sărbătoresc magia sărbătorilor de iarnă în Piața Ferdinand și Piața Unirii, îmbrăcate în decoruri festive.

În Piața Ferdinand, căsuțele de lemn îi așteaptă pe vizitatori cu cadouri meșteșugite, podoabe de iarnă, dulciuri și bunătăți locale. Tot aici, pentru cei mici sunt organizate o serie de activități ce prevăd multă distracție și voie bună.

Piața Unirii găzduiește o roată panoramică gigantică, un patinoar și clasicele food trucks, pline de delicii culinare. Moș Crăciun va fi și el prezent la eveniment, în căsuța lui de lângă bradul cel mare.

Pe scena din Piața Unirii vor urca artiști români și internaționali, ce vor bucura participanții cu colinde, datini și tradiții bihorene.

Sursă fotografii: Facebook – Targul de Craciun Oradea

 

Acestea sunt doxologhisirile lui Ioachim și ale Anei. Acestea sunt cântările de imnuri de mulțumire. Acestea sunt mărturiile prezentate proorocului Zaharia. De aceea, preotul, drept prooroc al lui Dumnezzeu, a deschis Sfânta Sfintelor, și, văzând curăția din ochii Fecioareii, frumusețea chipului, noblețea sufletului, puritatea vieții, a mișcărilor ei, înfățișarea ei modestă și auzind imnurile ei, după ce a primit luminnarea Duhului Sfânt, a exclamat: „O, fiică curată, fecioară neîntinată, preafrumoasă tânără, slavă a femeilor, podoabă a fecioarelor. O, Maică, Preasfântă, Fecioară, tu, care ești binecuvântată de toate femeile, slăvită prin curăție și feciorie; cea care ești sfârșitul blestemului lui Adam, plata datoriei Evei, jertfa curată a lui Abel, jertfa cea fără de răutate a celor întâi-născuți, podoaba lui Seth. Tu vei purta în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu și vei naște fără dureri. Tu, cea care ești nădejdea nesfârșită către Dumnezeu a lui Enos, fiul lui Cain; desfătarea lui Enoh, urmașul lui Adam și călăuza spre viața veșnică; chivotul lui Noe și împăcarea cu Dumnezeu a oamenilor de după potop; slava strălucitoare a împărăției și preoției lui Melchisedec; siguranța lui Avraam și motivul ascultării sale de promisiunea nașterii de prunci; jertfa cea nouă a lui Isaac și ofranda rațiunii. Tu ești scara pe care a văzut-o Iacov; tu ești cea mai măreață sămânță a celor douăsprezece seminții ale lui Israel; tu te tragi din neamul seminției lui Iuda; tu ești, preacurată, înțelepciunea lui Iosif și răsturnarea femeii egiptene, care simbolizează sinagoga iudeilor; tu ești dovada răbdării lui Iov în ispite și dublarea avuțiilor sale; tu ești cartea de Dumnezeu dată a legiuitorului Moise, pe care s-a scris pe plăci gravate cu mâna lui Dumnezeu taina refacerii, cu care noul Israel, adică Biserica, se va elibera din robia Egiptenilor. Atunci poporul israelit, în pustie, s-a săturat cu mană și și-a potolit setea cu apa ce țâșnea din piatră tare; această piatră era Hristos, care urma să se nască din pântecele tău și să se arate drept un mire ieșind din camera miresei. Tu ești toiagul lui Aaron care a adus lăstari. Tu l-ai lăudat pe Iisus al lui Navi, care s-a luptat cu cei potrivnici. Tu eștii fiica lui David despre care scrie că vei fi îmbracată cu podoabe de aur. Tu ești palatul de aur în jurul căruia se găsesc șaizeci de puternnici, cântând imnurile dumnezeieștilor scripturi. Tu ești înalțarea profetului Ilie și înlăturarea Izabelei. Tu ești binecuvântarea mărului lui Elisei cu care s-au despărțit apele Iordanului, și a trecut fără să se ude, aruncând sare în apă pentru a putea fi băută. Tu ești mântuirea lui Iona care a fost în măruntaiele chitului și pocăința și iertarea bogată a ninivitenilor.

Tu ești împlinirea profeților și desăvârșirea cuvintelor acestora. Pe tine profetul Iezechiel te-a numit „poartă închisă”, prin care nimeni nu avea să treacă decât Domnul Dumnezeu, Cel care o va și ține închisă. Pe tine te pomenește Isaia cel cu glas înalt când zice că ești toiagul lui Iesei din care va veni floarea, adică Hristos, care, după ce va smulge răsadul răutății va sădi pământul cu a lui Dumnezeu cunoaștere. Căci despre tine a spus Ieremia mai înainte, că „Vin zilele, zice Domnul, și voi face un nou legământ cu israeliții și cu seminția lui Iuda, pe care l-am făcut cu părinții acestora”, revelând arătarea Fiului tău prin nașterea ta și chemându-te spre a fi închinată de toate popoarele idolatre ale pământului. Pe tine avându-te model cei trei tineri din Babilon, înțelegând dorința fiului tău, au trecut prin văpaia de foc fără să sufere vreun rău și au dansat de parcă s-ar fi aflat într-o cămară. Pe tine, profetul Avacum, te numește Muntele Taiman, din care s-a arătat împăratul cu putere multe, de care tremură toți etiopienii și locuitorii Maidanului. Pe tine te laud, fiică preacurată, ție îți cânt și te preafericesc, ție îți înalț cântare de slavă, cea care te-ai arătat din toate neamurile a fi mireasa lui Dumnezeu; pe tine te laud, care te vei arăta cer nou; pe tine te ofer ca pe o comoară mult cinstită în templul Domnului; pe tine te laud ca pe un nou Legământ, prin care Hristos, Mesia, va desființa litera legii și va chema oamenii la viață în har, prin botez, va înceta obiceiurile legii mozaice și va trimite oamenilor pe Duhul Sfânt.

După ce Proorocul Zaharia a împodobit-o pe Maria cu aceste sfinte cuvinte, a călăuzit-o în altarul de jertfă și a dăruit-o Domnului și Dumnezeului. Atunci au plecat de la templu părinții ei, Ioachim și Ana, mirându-se, bucuroși, de prudența, blândețea și liniștea Fecioarei. Din moment ce aceasta a trecut de cuvintele copilăriei, s-a închinat doar Tatălui Atotputernic, și, primind, hrana cerească de la înger, a disprețuit-o pe cea omenească, și rămânând neîncetat în templu, a considerat viața lumească neînsemnată, asemenea unei pânze de păianjen. Câștigând fericirea cea cerească, a refuzat bogăția pământească. Participând zilnic la bucuria îngerilor, s-a dovedit superioară grijilor vieții de zi cu zi, și, văzând constant pe Duhul Sfânt, a alungat în mod nevăzut mulțimea de duhuri viclene.

Ce a făcut Fecioara rămânând în Sfânta Sfintelor? A primit de la înger hrană cerească. Și ca un porumbel neîntinat trăind feciorește, Creatorului templului, al cerului și al pământului, rugându-se cu mulțumire și cu mustrare a inimii, zicea: „Te laud, Atotputernice cel Preaînalt, pentru că ai înlăturat rușinea proto-mamei mele Eva și datorită milei Tale nespuse vei trimite pe Fiul tău cel Unul Născut pe pământ să se amestece cu oamenii și, pentru aceasta, voi deveni locuință a Sa curată”.

Cum vom numi, așadar, pe Maria? Cer? Fiindcă Făcătorul Cerului și al Pământului a primit pântecele său. Soare? Fiindcă aceasta era de șapte ori mai strălucitoare ca soarele, primind în ea pe Soarele dreptății. Lună? Pentru că avea o frumusețe incomparabilă, născând pe Hristos, Cel ce a întrecut pe toți în frumusețe. Nor? Pentru că ea ținea în brațele ei pe Cel ce ține norii? Lampă? Fiindcă a trimis lumină celor ce se aflau în întuneric și în umbra morții. Tron? Pentru că Cel care domnea înn mod nevăzut pe scaunul părintesc a primit a se sălășlui în ea prin Duhul Sfânt. Mărgăritar? Pentru că ea i-a îmbogățit pe oameni prin mărgăritarul cel preascump. Paradis? Fiindcă a deschis Edenul celor pedepsiți și îi conduce pe aceștia spre împărăția cea veșnnică. Munte? Pentru că pe cel ce face munții să fumege, asemenea Sinaiului, L-a primit să se sălășluiască în ea fără greutate. Pământ? Pentru că pe cel ce face pământul să tremure l-a îndurat fără durere. Masă? Pentru că pe cel care ne dă hrană, cu grijă de mamă, l-a hrănit cu lapte. Mare? Pentru că pe Cel ce adună toate apele într-o singură unitate l-a sărutat cu buzele ei.

Cine nu ar fi surprins? Cine nu s-ar minuna? Cine nu ar slăvi măreția tainei? Dacă au fost atât de mărețe lucrurile întâmplate înainte de venirea Harului, încât mintea și rațiunea nu le-ar fi putut cuprinde, cine ar putea tălmăci cele întâmplate odată cu venirea harului? Dacă au fost slăvite evenimentele epocii legii, adică a Vechiului Testament, care au trecut ca o umbră, cu cât mai slăvite sunt cele ce s-au întâmplat odată cu parusia Duhului Sfânt?

Să se rușineze ereticii, care încearcă cu ale lor blasfemii și guri pline de otravă să defăimeze pe Fecioara. Fiindcă slăvita Maria, care a devenit Maică a lui Dumnezeu, adică Theotokos, și l-a născut pe Hristos în forma umană, a născut în mod supranatural pe Dumnezeu-Omul. La icoana ei aducem noi o închinare de cinstire. Iar chipul Născătoarei de Dumnezeu, în icoana ei, ca Maică a lui Hristos, îl îmbrățișăm, fără a cinsti materia. Aducând cinste prototipului, credem cu bună dreptate. Noi nu pictăm chipul dumnezeirii în icoane, așa cum afirmați voi, cei orbi și lipsiți de lege, ci forma umană a Mântuitorului. Reprezentând icoana, propovăduim natura prin care a comunicat cu noi și a înviat din morți. Îl cinstim, așa cum trebuie, pe Hristos, cel ce a luat firea omenească și chipul Preacuratei Sale Maici, care este cu adevărat sfântă, pentru că a născut într-un mod ce nu poate fi descris, pe singurul sfânt. Dacă Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să sacrifice o junincă și o capră de trei ani pentru curățirea sufletelor, cum Fecioara, care a fost aleasă de la începutul creației și s-a arătat locaș curat și s-a dat jertfă în sfântul locaș al Dumnezeului celui Atotputernic, nu va fi o jertfă cinstită, curată, neîntinată și pură a firii umane?

O, Sinagogă Evreiască, care n-ai primit-o pe Fecioara ca pe Născătoarea de Dumnezeu, care a venit din neamul tău, dar cu buze murdare și în mod dizgrațios și batjocoritor, mișcat de invidie, ai acuzat-o de nedreptate și nelegiuire, cum ai primit pe Fiul cel mai înainte de veacuri al Tatălui, născut în zilele voastre din aceasta, ca pe un om? Și nu numai că nu te-ai făcut părtaș al slavei Fecioarei, dar nici al Fiului ei, fără ca Acesta Însuși să te pizmuiască, ci, din cauza propriei tale răutăți, te-ai depărtat și te-ai făcut ascultător al propriilor tale viclenii, nu ai adus slavă niciunuia. Fiindcă ați fost fără de rânduială și înainte și după ce ați vădit încercările răutăților voastre în toată lumea, după cum este și cuvântul Mântuitorului adresat vouă: „Adevărat vă spun vouă, dacă ați fi fost cu adevărat fii ai lui Avraam, ați face lucrările lui Avraam; fiindcă acela despre Mine a vorbit. Părintele pe care îl aveți este diavolul și tot ceea ce dorește tatăl vostru, pe acelea doriți a le face”. În alt loc zice: „Să nu credeți că vă voi judeca înaintea Tatălui; este Moise care vă acuză și în care nădăjduiți. Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și în Mine, pentru că el a scris despre Mine”. Și în continuare: „Dacă nu aș fi venit să le vorbesc, păcat nu ar avea, dar acum nu au nici o scuză pentru păcatul lor”.

Iară noi, care suntem poporul lui Dumnezeu, neamul cel sfânt, aleasă adunare, mulțime de drept-credincioși, botezați în cristelniță, copii ai Harului, care sărbătorim Intrarea Maicii Domnului în templu, cu suflete curate și cu buze neîntinate, să cântăm în cinstea cuvenită sărbătorii fericite, cea dintâi sărbătoare, care este pentru îngeri motiv de bucurie și pentru oameni cinste de mult preț. Să-i adresăm Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu cu frică și bucurie (cuvintele -n.trad): „Bucură-te”, ale Arhanghelului Mihail.

Bucurăte, binecuvântarea Tatălui prin care adevărate cunoaștere de Dumnezeu a ajuns în toată lumea. Bucură-te, locaș al lui Dumnezeu, din care a ieșit Cuvântul Întrupat. Bucură-te, sălaș al Duhului Sfânt ce nu poate fi descris. Bucură-te, minune mult cinstită a îngerilor. Bucură-te, cea care ești mai sfântă decât Heruvimii. Bucură-te, cea care ești mai slăvită decât Serafimii. Bucură-te cea care ești mai înaltă decât cerurile. Bucură-te, cea mai strălucitoare ca soarele. Bucură-te cea mai luminată decât luna. Bucură-te, strălucirea mulțimii stelelor. Bucură-te, fulger ce luminezi dulce chipurile credincioșilor. Bucură-te, tunet duhovnicesc, ce liniștit răsuni în urechile oamenilor. Bucură-te, sfântă suflare, care a izgonit de pe pământ duhurile răutății. Bucură-te, cuvântul cel mare al proorocilor. Bucură-te, slava universală a Apostolilor. Bucură-te, mărturisirea slăvită a Martirilor. Bucură-te, lauda mult cântată a Patriarhilor. Bucură-te, preafrumoasă haină a drepților. Bucură-te, adevărata desfătare a Drepților. Bucură-te, lauda fecioarelor. Bucură-te, statornicia împăraților. Bucură-te, lucrarea cea mai înaltă a arhiereilor. Bucură-te, limanul cel nestrămutat al păcătoșilor. Bucură-te, mare conducător al celor de peste mare. Bucură-te, Stăpână, care ești îndreptarea celor păcătoși. Bucură-te, vindecarea fără de arginți a păcătoșilor. Bucură-te, ridicarea cea adevărată a celor morți. Bucură-te, pricina mântuirii tuturor oamenilor. Bucură-te, nespusă bucurie a lumii. Bucură-te, Împărăteasă aducătoare de pace. Bucură-te, Curată, slava maicilor. Bucură-te, locaș spațios al lui Dumnezeu-Cuvântul. Bucură-te, sprijin ferm al bătrânilor. Bucură-te, călăuză divină a tinerilor. Bucură-te, luminat protector al pruncilor. Bucură-te, mijlocitoarea tuturor oamenilor. Bucură-te, slăvită sărbătoare a cerului și a pământului. Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine. Cel ce a fost înainte de tine și s-a născut din tine și este împreună cu noi și către care se îndreaptă a noastră laudă, împreună cu Tatăl  și cu Sfântul și Bunul și de viață dătătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea I

 

Traducere

 

În 2016, Cornel Bertea-Hanganu a pus bazele unui sistem prin care își dorea să dezvolte școala profesională în sistem dual în țară, cu obiectivul de a ajuta România să își recapete și să valorifice avantajul strategic în formarea forței de muncă bine calificată. A lansat Școala fără Șomeri, un concept ce reprezintă esența învățământului dual, o școală la sfârșitul căruia absolventul pregătit de către companii devine muncitor calificat. Câțiva ani mai târziu, pe teritoriul României există 18 centre de excelență pentru învățământ dual, iar numeroși tineri au învățat o meserie, având un loc de muncă asigurat după absolvire și motive pentru a rămâne în țară.

 

 

Învățământul profesional în sistem dual – cum a luat naștere inițiativa dvs., ce v-a inspirat, cu ce gând ați pornit la drum?

Conceptul luat naștere la Iași, în 2016, dintr-o inițiativă ce a pornit de la zona de planificare strategică. Făceam, la momentul respectiv, Planuri de acțiune ale școlii pentru mai multe licee și foarte multe din aceste licee tehnologice se plângeau că nu mai au elevi, că nu reușesc să își continue misiunea de a forma profesional forță de muncă pentru economia românească. Am adunat atunci foarte multă solicitări și ne-am apucat de studiat ceea ce a reprezentat înainte de ’89 școala profesională cu practică productivă, ceea ce astăzi o recunoaștem ca învățământ dual. Înainte de ’89 știm foarte bine că școala profesională în sistem dual a existat ca formă de organizare a învățământului profesional, sistem prin care companiile de stat aveau școli prin care își pregăteau forța de muncă calificată (nivelul trei muncitor calificat). Așa a luat naștere Școala fără Șomeri, un concept ce reprezintă esența învățământului dual, o școală la sfârșitul căruia absolventul pregătit de către companie devine muncitor calificat. De aici și deviza noastră – „Un muncitor calificat nu va fi niciodată șomer!”.

Am mers în Germania și am identificat modul în care școala profesională în sistem dual pe model german se fundamentează și ne-am întors în țară. Am început să lucrăm la acest concept, astfel a apărut ideea fundamentării unui parteneriat public-privat care să sprijine implementarea acestui concept în România în 2016.

Am pus bazele atunci unui sistem prin care am dorit să dezvoltăm școala profesională în sistem dual în România, concept pe care l-am și înregistrat la Osim, în 2017, și cu care am început primele demersuri în 2017, respectiv acelea de a modifica legislația în vigoare. În același an a apărut și legal învățământul dual în România.

 

„Școala fără șomeri” – cum funcționează mai exact?

Conceptul Școala Fără Șomeri se fundamentează pe ideea cvadrupului helix bazat pe modelul german Dual Ausbildung ssystem cu 4 actanți: elevul, compania, școala și autoritatea publică (primăria). Școala Profesională în Sistem Dual familiarizează viitorul muncitor calificat cu compania, conducând la creșterea gradului de productivitate. În plus, prin acest model de studiu sunt eliminate costurile de recrutare și selecția a forței de muncă pentru companii, fiind asigurate resurse optime de forță de muncă calificată, ceea ce permite companiei să planifice strategii de creștere.

 

Viziunea noastră este să ajutăm companiile să își formeze muncitori calificații prin Școala Profesională în Sistem Dual, muncitori capabili să contribuie la transformarea afacerilor în companii performanțe și competitive. De peste 5 ani organizăm proiecte educaționale capabile să transforme tinerii în muncitori calificați de succes și să inspire generația tânără.

 

Care sunt diferențele între învățământul dual și cel profesional? Cât durează un program de studii și ce implică? Cui se adresează?

Învățământul dual se diferențiază de învățământul profesional clasic, deși în esență învățământul dual este o formă a învățământului profesional. Învățământul dual, în primul rând, pornește de la inițiativa agentului economic care își identifică o serie de specializări de meserii de care are nevoie. Ulterior, merge la o școală parteneră care are aceste meserii autorizate sau acreditate și depune o solicitare de școlarizare în parteneriat cu această școală. Școala asigură cultura generală, iar compania asigură cultura tehnică și practică (2000 de ore de practică pe parcursul celor trei ani de zile, cât durează școala profesională). Școala profesională în sistem dual se adresează absolvenților de clasa a VIII-a cu vârsta până în 26 de ani, cursurile fiind în paralel cu liceul începând cu clasa 9-a.

 

Cine trebuie să colaboreze pentru a organiza acest tip de cursuri?

Pentru organizarea acestui sistem de formare profesională în sistem dual ar trebui să colaboreze trei factori. În primul rând compania, care își identifică nevoia de formare profesională; școala parteneră, unde compania identifică că ar putea să își pregătească forța de muncă, și administrația publică locală, primăria pe teritoriul căruia este școala respectivă, pentru că primăria este proprietară a școlii și primăria asigură și finanțarea complementară a acestui program. Fiind școală de stat, evident sunt implicate și Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației

 

Mare parte dintre companiile din sectorul privat, din numeroase sectoare de activitate, atrag atenția asupra lipsei forței de muncă. De ce ar trebui sistemul dual de învățământ să fie de interes pentru tineri, dar pentru sectorul privat, care sunt beneficiile directe?

Beneficiile directe pentru mediul economic sunt foarte multe, pentru că acest sistem de formare profesională dă posibilitatea unei companii de a-și organiza o școală privată cu sprijin financiar din partea statului. Câteva dintre avantajele și libertățile pe care compania le are în parteneriatul cu școala:

  • Selectează elevii cu care semnează contract individual de pregătire practică și îi pregătește în conformitate cu cerințele actuale ale companiei;
  • Operatorul economic se implică în alegerea conținutului curriculumului (curriculum tehnic și curriculum la decizia locală), colaborează cu școala pentru stabilirea tutorilor de practică și se implică în pregătirea activă și la zi a profesorilor;
  • Operatorul economic participă activ la formarea tinerilor (atât din punct de vedere al abilităților și cunoștințelor tehnice, cât și din punct de vedere al culturii organizaționale proprii);
  • Elevii aflați în stagiul de practică pot fi angrenați în activitatea curentă a operatorului economic fără a intra sub incidența Codului Muncii (fără a fi nevoit operatorul economic de a le întocmi contract individual de muncă cu cel puțin minimum pe economie);
  • Primesc facilități fiscale (acordate prin normele metodologice ale Codului Fiscal) pentru bursa profesională suplimentară, cazare, masă și transport, dar și pentru investițiile realizate în atelierele școlii, acordate de statul român (deductibilitate 100%) prin acordul de parteneriat semnat cu școala și administrația publică locală;
  • Se reduce gradul de mobilitate a resursei umane din cadrul operatorului economic și se facilitează retenția și integrarea noilor angajați fără costuri suplimentare;
  • Se reduc costurile cu selecția și recrutarea forței de muncă deoarece aceasta este deja integrată în cadrul companiei.
  • Se elimină timpul de adaptare a viitorului angajat la locul de muncă, și se mărește productivitatea în prima perioada de angajare;
  • Școala profesională în sistem dual contribuie la consolidarea, dezvoltarea și sustenabilitatea mediului de afaceri local.

 

În ce industrii pot lucra tinerii care urmează învățământul în sistem dual?

Nu exista limitare din punct de vedere al domeniului de activitate sau al industriei în care tinerii care urmează sistemul dual pot activa. Aceștia pot fi integrați în orice companie, pentru că așa cum am spus, esența sistemului dual este: pe parcursul celor trei ani de studii, tinerii se pregătesc pentru a deveni muncitori calificați.

 

Câte centre de excelență pentru învățământ profesional dual există în acest moment în România? Cum definiți excelența în învățământul dual și cum se raportează acest concept la educația clasică?

La acest moment, în România, există 16 centre de excelență pentru formare profesională inițială în sistem dual. Centrele sunt în mun. București, mun. Iași, mun. Medgidia, Mioveni, dar și în alte localități unde există școli profesionale în sistem dual.

Centrul de Excelență are rolul de a coagula solicitările agenților economici și, în același timp, de a sprijini școlile gimnaziale din teritoriul respectiv în a orienta elevii către această alternativă de excelență pentru formare profesională în sistem dual.

 

 

Care sunt avantajele și beneficiile înființării Centrelor de Excelență pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual?

Centrele de excelență pentru formare profesională inițială în sistem dual sunt înființate ca inițiativă a Consiliului Local pe teritoriul căruia se află liceul tehnologic care poate dezvolta clase de școală profesională în sistem dual – mă refer, în principal, la școli profesionale de stat care aparțin primăriei și care sunt parte din Ministerul Educației.

Avantaje:

  • Promovăm conceptul de Școală Profesională – Școală de Excelență, Școală Fără Șomeri™ – primul pas către o carieră profesională deschisă;
  • Integrăm indicatorii de performanță cu necesitățile locale identificate – prin PRAI și PLAI
  • Elaborăm hărți cu privire la nevoia de muncitori calificați prin Școala Profesională în Sistem Dual;
  • Promovăm și să sprijinim în identificarea și selectarea elevilor și a partenerilor de practică (operatori economici);
  • Introducem calificări noi, cerute de operatorii economici în concordanță cu nivelul lor de dezvoltare;
  • Construim un curriculum adaptat nevoilor actuale de formare;
  • Elaborăm standarde de acreditare pe cele două componente – resursă umană (specialiști) și logistică (bază material adecvată) atât la nivelul instituțiilor de învățământ, cât și la nivelul partenerilor de practică acreditați;
  • Elaborăm strategii de analiză a performanței (Benchmarking, Balanced Scorecard (BSC) și Indicatori de performanță (KPI) la nivel strategic;
  • Înființăm centre de informare și consiliere permanente pentru facilitarea comunicării autoritățile local, mediul economic, părinți/ elevi și alți actanți interesați;
  • Sprijin pentru înființarea de centre public – private pentru formarea și perfecționarea profesorilor/ maiștrilor/ instructorilor/ tutorilor de practică pe domenii;
  • Realizăm studii de măsurare a gradului de satisfacție profesională;
  • Construim baze de date privitoare la formarea resursei umane și a gestionării acesteia în vederea atragerii de noi investiții directe;
  • Construim o bază de date cu traseul profesional/ carieră al absolvenților;

 

Beneficii:

  • Cristalizarea ofertei educaționale prin Școala Profesională în Sistem Dual adresată în primul rând companiilor.
  • Sprijin real pentru firmele mici și mijlocii care nu-și permit la ora actuală să formeze forță de muncă specializată;
  • Abordarea multidisciplinară, cât și instrumentele dezvoltate vor permite combinarea măsurilor pentru modernizarea pieței muncii cu cele educaționale;
  • Stabilirea unui cadru instituțional performant și de încredere pentru angajarea de resurse umane (tutori de practică și personal didactic) competente și în același timp reamenajarea atelierelor de practică existente;
  • Inițierea de investiții unitare prin concentrarea efortului financiar într-un singur punct (la ora actuală în dorința de a dezvolta învățământul profesional prin retehnologizarea și dotarea laboratoarelor și a atelierelor de practică apare imposibilitatea de a realiza investiții complete, prin prisma faptului că fiecare școală primește câte ceva, însă nu suficient, sau sunt făcute investiții complete care nu sunt folosite decât 20-30% din timp, în medie 2 zile pe săptămână), astfel încât investițiile făcute în laboratoare și ateliere de practică să fie puse la dispoziția altor parteneri educaționali;
  • Abordarea integrată de tip campus (spațiile educaționale să fie împreună cu laboratoare și ateliere de practică, ateliere de practică ale operatorilor economici integrate cu zone de facilități pentru elevi: cămin, cantină, bibliotecă, zone de agrement, parcuri) ce vor reduce timpii morți și va deveni atractivă pentru elevii;
  • Promovarea educației antreprenoriale la elevi integrată cu concepte privind dezvoltarea profesională pregătirea forței de muncă specializate;
  • Primul furnizor calificat de forță de muncă specializată;

 

De unde pot afla elevii despre opțiunile de calificare în sistemul dual? Cum se pot înscrie pentru a urma această formă de învățământ?

Elevii pot afla de oferte educaționale de calificare în sistem dual în cadrul campaniilor de promovare pe care agentul economic împreună cu școala le realizează la nivel local. Aceștia se pot înscrie la una din aceste oferte în cele două perioade de înscriere, respectiv în luna iunie a anului școlar următor, ne referim aici la iunie 2023, sau în luna iulie 2023, când este a doua sesiune de înscriere pentru anul care începe în 2023 – 2024.

 

Care sunt avantajele pentru tinerii care aleg învățământul dual?

Elevul alege calificarea și operatorul economic unde va învăța o meserie căutată, cerută și bine plătită. Acesta își poate continua studiile la liceu (seral), iar după promovarea bacalaureatului își poate continua studiile prin școala postliceală sau învățământ superior. La început, elevul semnează un contract individual de pregătire practică cu operatorul economic și școala, contract care se transformă în contract individual de muncă după absolvirea școlii profesionale. În plus, pe parcursul celor trei ani, elevii primesc bursă profesională de stat lunară în valoare de 200 de lei și bursă suplimentară, cazare, masă și transport, oferite de operatorul economic prin contractul individual de pregătire practică.

 

Care sunt beneficiile pentru comunitate locală?

Există numeroase beneficii pentru comunitatea locală. În primesc rând, crește gradul de incluziune socială a tinerilor din mediile defavorizate sau din mediul rural. Este valorificată resursa umană formată din cei care abandonează școala înainte de a obține o calificare – tineri NEETs sau tineri până în 26 de ani cu șomaj în plată. Sunt reduse costurile sociale de susținere a tinerilor la școală prin transfer integrat din partea operatorul economic și a administrației locale publice. Un alt beneficiu este reprezentat de faptul că este asigurată o dezvoltare economică sustenabilă și predictibilă, prin creșterea numărului de muncitori calificați ce obțin venituri substanțiale în urma prestării muncii calificate,  ceea ce duce la creșterea nivelului de trai și a calității vieții în comunitățile de unde provin.

 

Este învățământul în sistem dual costisitor pentru tineri? Cine suportă costurile unui program de studiu în sistemul dual de învățământ?

Acest sistem este foarte avantajos pentru tineri pentru că, pe lângă bursa de stat de 200 RON pe care o primesc lunar, agentul economic asigură o bursă profesională suplimentară, care începe de la 200 RON și care poate crește în funcție de performanțele pe care agentul economic și le setează. În plus, sunt decontate cazarea, transportul și masa, astfel încât pe elev nu îl costă absolut nimic.

Învățământul fiind de stat este învățământ gratuit. Pe lângă toate aceste beneficii, agenții economici vin și cu condiții de practică excelente, laboratoare dotate foarte bine și cu sisteme de protecție, astfel încât practica să se desfășoare în cele mai bune condiții.

 

Care este structura anului școlar în învățământ? Prin ce se diferențiază de structura clasică?

Fiind școala de stat și având forma de organizare similară cu școala profesională, școala profesională în sistem dual nu se diferențiază cu nimic față de structura clasică a anului școlar. Totuși, acești elevi, cei care sunt în sistemul dual, au parte de practică comasată la agentul economic pe perioada celor trei ani de zile în cuantum de 2000 de ore. Practic, ei învață și lucrează la agentul economic în baza contractului de pregătire profesională individuală, prestând activități curente ale a agentului economic fără a fi nevoie să li se facă contract de muncă.

 

După absolvirea unui program de studii în sistem dual, ce beneficii au tinerii?

După absolvirea acestui program de studii, în sistem dual, tinerii devin muncitori calificați nivel 3 cu diplomă eliberată de Ministerul Educației, recunoscută de Ministerul Muncii și recunoscute la nivel european. Nu există nicio diferență între un absolvent de școală profesională în sistem dual din România și un absolvent de școală profesională în sistem dual din Germania ca nivel de diplomă de studii obținută, poate doar ca experiență practică și experiență educațională.

 

Credeți că atragerea unui număr mai mare de tineri către un program de studii în sistem dual ar putea contribui la scăderea numărului celor care aleg să plece din țară?

Avem rezultate concrete și asigurări că programul poate contribui la scăderea numărului celor care aleg să plece din țară, pentru că sistemul dual, pe lângă faptul că integrează elevul în companie pe parcursul celor trei ani, îl și pregătește pentru a deveni muncitor calificat în compania respectivă. Astfel, compania îi asigură un loc de muncă și, evident, o predictibilitate în perioada următoare, motivând așadar absolventul să rămână în țară.

 

 

Care ar fi impactul pe termen mediu al unui sistem dual de învățământ dual puternic în ce privește dezvoltarea României?

Pe termen mediu acest și lung acest sistem poate fi soluția pentru ca România să devină principalul furnizor de muncitori calificați atât pentru companiile interne, cât și pentru orice investitor care poate lua ca alternativă reală România ca locație de dezvoltare. Pe lângă avantajele de natură economică, acest sistem oferă oricărui investitor posibilitatea de a dezvolta business pe principii sustenabile, prin asigurarea forței de muncă necesare, astfel încât să nu există sincope în procesul de producție.

 

Dacă o companie este interesată să susțină un program de studii în sistem dual, cum poate face acest lucru?

Dacă o companie este interesată de acest sistem lucrurile sunt relativ simple: în primul rând ar trebui să își identifice ce nevoi are legat de forța de muncă. Ulterior, acesta trebuie să identifice în zona sa un liceu tehnologic care poate avea specializare respectiva autorizată sau acreditată (pentru ușurință am creat un instrument www.meserii.ro care oferă posibilitatea de a putea verifica specializările pe care toate școlile din România le au). Următorul pas este acela de a ajunge la școala respectivă, de a discuta cu directorul școlii și de a face o solicitare în acest sens. Astfel, cei doi devenind parteneri și pot începe pregătirea pentru promovarea ofertei educaționale.

 

Sunt studiile în sistem dual recunoscute de Ministerul Educației Naționale? Dar în străinătate?

Fiind școală de stat, diploma este oferită de către Ministerul Educației. Tinerii obțin nivel 3 de pregătire – muncitor calificat recunoscută la nivel european. 

 

Câteva gânduri, ambiții, planuri.

Îmi doresc ca prin acest proiect România să își recapete și să valorifice cu celeritate avantajul strategic în formarea forței de muncă bine calificată, prin școala profesională în sistem dual. Totdată, prin acest proiect, România își poate menține actualii investitori pe teritorial său și poate atrage investiții strategice de mare anvergură economică, prin oferirea de facilități, dar și prin asigurarea unui sistem educațional performant de pregătire a forței de muncă, ce poate conduce la o schimbare pozitivă a imaginii sistemului educațional din România.

Nu în ultimul rând, acest demers are, prin componenta sa, cea de implicare a elevilor din mediul rural, o puternică influență de ordin social, schimbând în mod real viața unor copii foarte buni din mediul rural, determinându-i să rămână și să nu mai plece din țară, având o perspectivă predictibilă prin proiectele de Școală Profesională în Sistem Dual implementate la nivel național.

#Împreună construim povești de succes!

 

 

Există profesori unii mai buni decât alții? Există profesori unii mai dedicați decât alții? Există unii profesori care au simțul datoriei mai dezvoltat decât al altora? Cred că la această întrebare ar fi imperios necesar să răspundă elevii profesoarei de limba și literatura română Tatiana Cauni, profesor premiat Merito și coordonatoarea unei trupe de teatru intitulată „Masca”.

Tatiana Cauni este de două decenii titulară în Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, dar nu mereu a stat în fața elevilor mari, ci s-a aplecat și asupra preșcolarilor. Doar un an, ce e drept, dar a știut dintotdeauna că vrea să îmbrățișeze meseria de dascăl. „Știu că la întâlnirea de 10 ani, când am terminat liceul, doamna dirigintă ne-a adus scrisorile pe care le-am scris în ultima oră de dirigenție, și am zâmbit. Am scris „Vreau să fiu profesor, dar nu orice fel de profesor, ci unul bun!”, „Am ajuns profesor”.

De la această dorință a plecat în viață. A ajuns mai mult decât un om al sistemului de învățământ. Cu tărie cred că un lucru este comun în relațiile cu elevii. Pune un strop mare de iubire în fiecare legătură pe care o încheagă. Să o descoperim!

 

 

Ce rol are pentru sufletul dvs. meseria pe care ați îmbrățișat-o? Ce vă dă frumos pentru suflet?

În ultimii ani am fost întrebată de ce nu fac un doctorat în literatură. Îmi doresc un doctorat, dar nu în literatură pentru că am realizat că nu am devenit profesor pentru că sunt îndrăgostită de literatură, ci am devenit profesor pentru că sunt îndrăgostită de oameni! Literatura este acolo, în sufletul meu, dar cred că e nevoie de mai mult pentru a fi profesor, pentru a ajunge la sufletul celor din fața ta, pentru că azi, adolescenții au nevoie de altceva și când am înțeles acest lucru mi-a fost mai ușor în a preda și literatură în sala de clasă. „Frumosul” meu sunt relațiile pe care le stabilesc cu acești adolescenți și care se transformă în oamenii pe care-i admir mai târziu.

 

De cât timp sunteți în sistemul de învățământ? Care este frumoasa poveste a escapadei dvs. academice?

În 2000 eram educatoare, în 2001 profesor suplinitor de limba și literatura română, iar în 2002 m-am titularizat prin concursul național, cum se spune, am intrat pe ușa din față, în liceul unde sunt și acum. Nu am terminat pedagogicul, ci o postliceală pedagogic, departe de casă, apoi am urmat Facultatea de Litere, și de la cei mici am trecut la adolescenți. Însă, și acum pășesc cu emoție în grădiniță, când sunt invitată să lucrez cu preșcolarii. Îmi aduc aminte, cu drag, că atunci când eram copilă, îi puneam pe copiii din fața blocului să învețe poezii. Poate intuitiv, mă vedeam profesoară peste ani. Știu că la întâlnirea de 10 ani, când am terminat liceul, doamna dirigintă ne-a adus scrisorile pe care le-am scris în ultima oră de dirigenție, și am zâmbit. Am scris „Vreau să fiu profesor, dar nu orice fel de profesor, ci unul bun!” Am ajuns profesor, nu știu dacă și unul bun! În viață totul e relativ, până și sintagma ”profesor bun”, depinde pe cine întrebi, pe cineva pe care ai supărat sau pe care ai bucurat.

 

Pe ce considerente și valori se bazează relația cu elevii?

Când îi privesc prima dată pe adolescenți mă gândesc la ce pot deveni ei peste patru, zece ani și cum aș vrea să vorbească atunci cu mine. Înțeleg că nu toți sunt pasionați de literatură, dar îmi doresc să le placă ora de română și să găsească răspuns la întrebările lor în ceea ce citim, în proiectele pe care le facem împreună, în discuțiile purtate în timpul orei sau în afara ei (activitățile extracurriculare). Respectul, sinceritatea, consecvența mă caracterizează în relația cu ei. Nu vreau să fiu alta în fața lor decât T.C., Diri, care se străduiește să-i învețe să facă bine, care-i respectă încearcă și își ține promisiunile de fiecare dată. Uneori nu-mi reușesc toate, dar recunosc acest lucru și o iau de la capăt.

 

 

Și noi, adulții, învățăm de la copii la rândul nostru. Ce v-ați însușit de la ei?

Cred că spiritul ludicul din sufletul meu l-am preluat de la ei, îmi notez câte un titlu de carte sau un film despre care vorbesc, abilitățile digitale mi le-am dezvoltat alături de ei, fur câte o idee de ținută de la adolescente, vorbesc despre un meci de tenis sau fotbal cu băieții (mă pun la curent cu ultimele rezultate), și ar mai fi multe.

 

Lista de activități e plină de concursuri, un club de lectură, excursii în țară și în afară, participări la proiecte care susțin copiii din județ și ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate, dar și un teatru înființat. De ce un teatru, cum se desfășoară activități în cadrul lui și unde ați găsit toate resursele potrivite?

Teatrul e o pasiune și am făcut în așa fel încât locul de muncă să devină o pasiune, nu un chin. Așa că acesta nu putea lipsi, e aici, cu mine din primul an de învățământ. Trupa Masca face imediat 23 de ani și parcă a fost ieri! Multe amintiri și mulți adolescenți sunt în Masca! E o trupă de teatru atipică, e ca într-o familie, fiecare își are rolul lui, cineva e la regie tehnică, artistică, cineva e pe scenă, cineva dansează și cântă, cineva se ocupă de Finanțe, plătește impozitul la stat pe spectacol, cineva vinde bilete, cineva trage cortina, cineva cară decorul și toți acești cineva sunt adolescenții, care simt că aparțin unui grup. Nu întotdeauna suntem mulțumiți de toate spectacolele, dar ne gândim la tot ce construim împreună, la cât de mult râdem sau ne agităm, la spectatorii care vin să ne vadă și atunci mergem înainte. Financiar, ne descurcăm singuri, avem o asociație care ne ajută să vindem bilete pentru spectacol, nu e dificil, mai greu este să nu renunțăm, să vedem oportunitățile care vin cu această trupă de teatru: festivaluri, spectacole caritabile, legăm prietenii (e tare fain să vezi că participă în festivalul tău o fostă elevă, devenită profesoară, cu trupa ei de liceu), dezvoltăm abilități (creativitatea, colaborarea, gândirea critică, leadership-ul, comunicarea, etc) și uneori rezolvăm probleme de viață.

 

Cine v-a fost alături în toate proiectele pe care le-ați ticluit?

Nu e un secret că muncesc tare mult și că fără sprijinul familiei mele nu aș fi putut realiza multe, pentru că la vârsta de 22 de ani eram divorțată, în anul întâi de facultate și cu un copil de un an. Andra e cea care a înțeles cel mai bine ce fac eu și care mi-a fost inspirație, iar fratele meu a fost acolo, ori de câte ori am avut nevoie. Apoi, am avut și am mulți prieteni, care sunt în viața mea și care m-au ajutat să nu mă prăbușesc și să nu renunț. Și da, în ultimii ani, am prins aripi pentru că este și Merito în viața mea. Nu știu unde m-au găsit, de ce m-au premiat, de ce investesc atât de mult în mine (și nu doar în mine), dar a venit în momentul în care eram pe punctul de a renunța.

 

 

Cu ce gânduri veniți zilnic la catedră?

În fiecare dimineață întru în clasă cu zâmbetul pe buze, veselă, pentru că îmi place să cred că sunt unde trebuie. Nu am fost niciodată o oportunistă și dacă am renunțat la funcții efemere în educație este pentru că am considerat că încă nu e timpul meu.

 

Ce simte în suflet un profesor care este vizitat de foștii elevi?

Bucurie, o imensă bucurie. Îi strâng tare în brațe de fiecare dată când îi văd, sunt mulțumită că nu au uitat de unde au plecat și râdem, uneori cu lacrimi, pentru că ne aducem aminte de testele, proiectele de la română sau piesele de teatru cu trupa. Am foști elevi cărora le sunt prietenă, nașă, merg la nunțile lor, le sunt aproape atunci când au nevoie.

 

Dacă nu ar fi fost azi această meserie, ce se visa adolescenta Tatiana să devină?

Am cochetat cu actoria, psihologia și educația. Am ales să fiu profesor pentru că e un mixt din toate, nu? Nu am nici cel mai mic regret că sunt profesor!

 

Care este cea mai arzătoare dorință a dvs.? Dar a profesoarei Tatiana?

Îmi doresc să fiu sănătoasă ca să pot aduce zâmbetul pe buze oamenilor dragi din jurul meu. Profa Tatiana își dorește, cândva, să fie un lider într-o școală, actuala sau alta, cine știe!

 

 

Ce proiecte ticluiți în prezent?

În ultimul timp am descoperit că-mi place să lucrez și cu profesorii, nu doar să fiu „profa cu părul de foc” din clasă, așa că sunt ancorată destul de mult în tot ce înseamnă intervenții din partea Comunității Merito: webinare, cafenele, școli de vară, ateliere pentru elevi și profesori. Pentru clasele mele caut inspirație în tot ce mă înconjoară, în tot ce citesc pentru a face orele să treacă repede și îi „momesc” cu Visuri în troler, cu Povești împachetate, cu Aripi de poveste, etc.

 

Ce și-ar dori dascălul Tatiana să vadă schimbat în învățământ? De unde crezi că ar trebui să înceapă schimbarea?

Tare mult mi-aș dori să se recunoască meritele în educație, să primeze competența, să fie apreciați profesorii, să se investească în ei, pentru că dacă un profesor e fericit în sala de clasă, elevul este la fel. Când vorbim despre ….de unde să înceapă schimbarea, e ca și cum ai deschide cutia Pandorei pentru că este relativă, depinde cum te poziționezi. Dacă vrei să-ți fie veselă ziua, atunci faci tot ce poți ca elevii tăi să beneficieze de cea mai bună variantă a ta ca profesor. Însă, dacă aștepți să se schimbe de sus în jos, trec generații de elevi pe lângă tine și te blazezi, preiei formula „e bine și așa, să facă alții”. Cred că ține de alegerea fiecăruia.

 

Sunt și lucruri care nu vă plac la dvs.?

Eu sunt omul căruia nu i-a ieșit nimic „din prima”. În copilărie și adolescență am fost destul de rebelă, încăpățânată, însă creativă și dornică de a face lucrurile cât mai bine. Nu am reușit acest lucru aproape niciodată (să fac lucrurile perfect): nu am intrat la liceul dorit de părinții mei (Sanitar), nu am luat notele la bac dorite de mine, nu am intrat la facultate în primul an, am ales să fac o postliceală (pedagogic) departe de casă, m-am căsătorit foarte tânără și am eșuat, nu m-am titularizat în primul an și câte aș mai putea scrie. Însă, toate aceste mici eșecuri m-au ajutat să-mi găsesc drumul, așa că am ales filologia la liceu, apoi am terminat Literele, din prima căsătorie am o adolescentă deosebită și în al doilea an m-am titularizat într-un liceu care mi-a adus multe lucruri frumoase. Toți avem regrete în viață, dar am învățat că trebuie să merg mai departe și dacă pot, să nu mai repet greșelile. Uneori reușesc, alteori nu. Important e să nu uit cine sunt.

 

 

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ați înfăptuit?

Dacă vă referiți din punct de vedere profesional, a fost atunci când am plecat, cu 30 de copii, singură în Viena. În excursie i-am pus să facă un proiect la miezul nopții ca să-i țin ocupați împreună și să rămână cu ceva din această călătorie. Dacă vă referiți din punct de vedere personal, ar fi multe de spus, dar poate într-o altă „poveste” despre mine.

 

Dacă ar fi să dați o culoare perioadei din prezent, ce culoare merită? De ce?

Culoarea părului meu, nu? E în ton cu personalitatea mea…caldă, jucăușă, nuanța frunzelor de toamnă…așa ca mine!

 

 

Plină de bucurii și cu totul neobișnuită este sărbătoarea intrării Fecioarei și Maicii Domnului în templu, care îi determină pe cei de față să aducă diferite cântări de imnuri. Astăzi, cerul și pământul îl sărbătoresc și îl slăvesc pe Creator, care a ales din natura umană, această de Dumnezeu binecuvântată fiică, pentru a fi propriul său sălaș. Astăzi se pregătește sălașul tainei celei mai presus de veacuri, care urmează să se arate în viitor. Astăzi cea care s-a născut din Ioachim și Anna, după a lor făgăduință, este adusă ca un cinstit dar Aceluia, care mai târziu va primi a se naște din ea. Astăzi începutul bucuriei, adică Maica Domnului, în vârstă de trei ani, intră în templu, iar fecioarele o conduc, în mâini ținând cu lămpi. Astăzi, abolirea blestemului sterpăciunea este condusă, ca un dar, către Sfânta Sfintelor. Astăzi conținutul predicilor profeților este adus la adăpost de către marele preot și profet Zaharia. Acolo unde el intra cu evlavie o singură dată pe an, Fecioara are să rămână zi și noapte, continuu.

Cine nu se va minuna de evenimentul miraculos? Cine nu va fi surprins de minunea aceasta neobișnuită? Cine nu ar fi surprins să o vadă pe Maria, Preacurata, inaccesibilă preoților, rămânând în sanctuar? Acesta este începutul unirii cu noi. Acesta este modelul unirii îngerilor cu oamenii. Aceasta este replica propriei noastre restaurări. Aceasta este schimbarea vieții noastre care, după neascultarea în paradis, s-a umplut de spini. Aceasta este schimbarea deciziei de demult, cunoscută prin cuvintele „blestemat este pământul în lucrările tale, spini și ciulini îți va ridica” și „în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”. Aceasta este răscumpărarea de „voi înmulți mereu necazurile tale” și „în dureri vei naște copii”.

Această sărbătoare întru totul cinstită și luminată să o cinstim noi, credincioșii, cea care luminează cu lumină dumnezeiască și sufletească, cea care strălucește cu raze ascunse și a învățat (pe credincioși- n.trad.) cu cunoștința adevăratei Treimi a unei singure Dumnezeiri, atotputernicia Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

Din moment ce am vorbit pe scurt despre temele de mai sus și la un moment potrivit, ne vom referi, atât cât ne va fi cu putință, despre Intrarea Fecioarei în templu și împlinirea legii. Pentru aceasta, care este mai presus de toți sfinții, locaș curat al Cuvântului, floare a fecioriei, chivot al sfințeniei, muntele cel sfânt, cortul ce l-a încăput pe Dumnezeu, rugul cel nears, carul înflăcărat al lui Dumnezeu, porumbelul cel fără de pată, locul neîngrădit care l-a cuprins pe Cuvântul, norul de Dumnezeu luminat, împărăteasa cea împodobită, care descinde din sămânța lui David, pregătită a fi locaș al Creatorului și Dumnezeu.

Ioachim era (om-n.trad.) înstărit și drept între cele douăsprezece seminții ale lui Israel și și-a oferit ale sale daruri lui Dumnezeu. Fiindcă nu avea copii și era sterp, preoții templului Domnului nu îl primeau (în adunare – n.trad.), zicând: „Nu îți este permis să aduci aceste ofrande lui Dumnezeu, fiindcă între israeliți, tu nu ai avut urmași”. A coborât, astfel, din templu, întristat și plin de jale. Urcându-se pe munte, singur înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu, s-a rugat cu inima zdrobită și cu sufletul întristat, zicând cu glas înalt: „Tu, Doamne, Cel ce cunoști adâncurile inimii, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute, Cel ce te întinzi de la o margine a orizontului până în cealaltă, în cer, asemenea unui cort de piele. Tu, care ai poruncit soarelui să lumineze ziua și lunii și stelelor, noaptea. Tu, care ai poruncit norilor să dea ploaie și îndreptezi bătaia vânturilor. Tu, care ai legat marea cu nisip și ai umplut-o de tot felul de pești și pămânntul cu cai, fiare și păsări, pe care le hrănești după a Ta voie și poruncă. Tu, care faci să crească iarba pe pământ și înfrumusețezi fiecare copac într-un mod deosebit, auzi-mi, Milostive, și dăruiește-mi mie copil, da-mi moștenitor, ca să tacă buzele înșelătoare care acuză pe cel drept și cu mândrie îl umilesc pe el”.

Așa a fost rugăciunea celui drept; acestea au fost rugămințile strămoșului; acestea au fost gemetele sufletului necăjit al lui Ioachim.

Iar Ana ce a făcut? Pentru că merită să ne amintim și ale ei cuvinte. A trăit în armonie cu soțul ei de la o vârstă fragedă și, ajungând la bătrânețe, a rămas stearpă de-a lungul anilor. Și toată lumea știa că este fără de urmaș. Așadar, văzând plecarea soțului ei în munte, fiindcă iubea liniștea, în grădinna ei,cu rugăciuni stăruitoare striga la Făcătorul și Creatorul, zicând:„ O, Doamne al Puterilor, cel ce șezi pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi; Cel ce te înconjori cu mulțime nenumărată de îngeri, care te slăvesc și Ți se închină! Tu, cel ce l-ai plăsmuit pe Adam cu a Ta mână, i-ai dat viață prin a Ta poruncă și din a sa coastă ai făcut femeia; prin a Ta hotărâre înțeleaptă i-ai dat lui ajutor potrivit lui, unindu-i pe cei doi într-unul singur, zicând „se uneesc cei doi într-un singur trup”. Tu, care i-ai dat lui Avraam, slujitorul și patriarhul Tău, fiu pe Isaac, deși acesta era înaintat în vârstă, iar Sara era stearpă, l-ai făcut tată a multe neamuri. Tu care ai dat celei ce poartă același nume cu mine și compatrioatei mele, Ana, pe copilul cel sfânt și întru totul deosebit, Samuel, darul Tău, drept răspuns al rugăciunii și al biruinței împotriva minciunii și a urii. Caută, Preaînalte, din ceruri, din sfintele Tale locașuri și învrednicește-mă a deveni mamă; alungă durerea sterpăciunii și dezleagă legăturile lipsei mele de prunci, pentru ca ceea ce se va naște să fie rob al tău, bărbat sau femeia, să îl aduc în dar, drept tămâie bine-mirositoare, drept jertfă curată și de mult preț, drept aducere-înainte mult-cinstită, drept locuință dumnezeiască, ca un miel întâi-născut, ca un nou Isaac.

Pe când cei doi se rugau, arătatu-li-sa Înger al Domnului, aducător al veștii îmbucurătoare a nașterii Fecioarei, zicând: „A auzit cel Preaînalt rugăciunea voastră și în scurt timp vei avea o fiică, pe care o vor ferici toate neamurile, aleasă a fi locaș al lui Dumnezeu”. Când Ioachim a auziit vestea cea bună, a coborât din munte cu inima plină de bucurie și fericire. În mod neașteptat, pântecele sterp al Anei a devenit roditor. Iar după ce au trecut nouă luni, a născut pe Pururea-Preacurată Fecioară și Maică a Domnului, Maria, care a devenit șansa mântuirii lumii.

Când vestea îngerului s-a împlinit și s-a născut curata și de Dumnezeu trimisa copilă, din drepții Ioachim și Ana, aceștia și-au împlinit promisiunile lor. A fost văzută atunci Ana cea evlavioasă, cu mare bucurie, spunând Fecioarei: „Cine se aștepta, fiica mea, ca din mine să se nască cea care va fi fericită de toate neamurile? Cine, văzându-te în ale mele brațe, nu-L va slăvi pe Cel care m-a mântuit de sterpăciune și de lipsa de copii? Cine, văzând piept cel până acum uscat, dând lapte, nu-L va lăuda pe Cel ce a făcut să curgă apă din stâncă pentru poporul cel însetat? Dar vino, fiica mea, să mergem la Cel ce mi te-a dăruit; vino, stâlp al vieții celei veșnice; vino, odaie feciorească a Cuvântului, la templul Domnului. Treci în bucuria Domnului, tu cea care ești bucuria și împlinirea lumii. Gustă din a Sa bunătate, pe care, peste puțină vreme, o vei naște drept om. Fericită sunt, căci am devenit mama unei astfel de fiice. Bucurați-vă cu mine, toate semințiile lui Israel, căci după sterpăciunne, am devenit mama acesteia ce va fi maica Celui Preaînalt. Începeți, fecioarelor, purtând făclii, și mergeți înaintea Fecioarei celei de Dumnezeu trimise; lăudati-o, cântați psalmi în însoțirea chitarei, aduceți-i acesteia cântări duhovnniicești; lăudați-o în cântările psalterionului (instrument muzical străvechi cu coarde -n. trad.) cu zece coarde. Părintele David a lăudat-o pe fiica ce vine din a sa seminție, strigând cu voce înaltă cuvinte mari, zicând: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul frumuseţea ta”.

Acestea și multe altele asemănătoarea a spus Ana, cea plină de har, cu bucurie, către comoara cea de mult preț a Treimii, conducându-o pe Fecioara de trei ani și Maica Dumnezeului la templul Domnului, și, împreună cu Ioachim, cântând ode de mulțumire, după ce a adunat o mulțime de fecioare ținând lumânări, a ajuns la Sfânta Sfintelor. Acolo, ambii părinți l-au invitat cu bucurie și veselie pe Zaharia, proorocul, preotul, rudă și slujitor al Vechiului Testament, spunând: „Primește pe cea curată, pe cea neîntinată, primește, slujitorule, pe mireasa cea întru totul curată a Cuvântului; primește, proorocule, pe vasul luminii celei neînserate; primește, dreptule, pe carul de foc al Celui Preaînalt; primește, cel ce ești fără de pată, pe vița de vie cea frumoasă, care va aduce rod al vieții veșnice. Trece-o pe aceasta în străfundurile templului Domnului. Adu-o pe aceasta drept jertfă în locul sfințeniei, pe care l-a făcut Domnul drept locuință a Sa. Condu-o în cele mai adânci (părți ale templului – n. trad.) pe cea care se grăbește a primi în pântecele său pe Cel nevăzut. Fericește-o pe aceasta va fi motiv de bucurie pentru toți oamenii. Laud-o pe cea care s-a arătat carte de Dumnezeu scrisă a măreților Sale lucrări. Ia în mâinile tale pe aceasta, care ne-a eliberat de blestemul strămoașei Eva. Adu-i cântări de bucurie, celei ce ne-a unit prin dragostea ei cu Dumnezeu și a desființat vrăjmășia diavolului prin Cel ce l-a născut. Îmbrățișeaz-o pe cea care ne-a smuls din brațele diavolului. Proorocește despre ea, care a împlinit cuvintele proorocilor și făgăduința lui Dumnezeu către Oameni. Pe aceasta, care este masa pâinii Dumnezeiești, vinul dătător de bucurie, hrana care se dă gratuit, porumbelul cel nevinovat, cerul cel însuflețit, maica cea mult lăudată, lampa cea mult luminată, mireasa cea mult cântată, maica cea prealăudată, măslinul cel de Dumnezeu udat, cortul cel sfânt, bucuria lui Dumnnezeu, comoară mult lăudată, norul ploii dumnnezeiești, cetate cinstită, văl al cunoașterii, lampă de Dumnezeu făcută, scara prin care a coborât Creatorul și s-a arătat oamenilor, vasul bunătății, izvorul bunătăților, bogăția cea veșnică, pe Născătoarea de Dumnnezeu cea mult cântată și slăvită.

Pe această să o conduci în Sfânta Sfintelor, să o oferi Împăratului ca dar de mult preț. Pe aceasta să o lauzi ca împărăteasă a creației, îmbrac-o drept un palat al Împăratului, laud-o drept păzitoarea stăruitoare a tuturor fecioarelor. Așeaz-o pe ea în templul cel făcut de mână pe cea care a devenit templu viu al Cuvântului Creator al tuturor.

Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea II

 

Traducere

 

În ianuarie 1897 se năștea Ana Aslan, cea care avea să descopere secretul tinereții. Medic specialist în gerontologie, inventatoare Gerovital H3, Ana Aslan a determinat numeroase celebrități să vină, în perioada comunismului, la București pentru a obține tinerețe fără bătrânețe. Nume sonore precum Salvator Dali, Charles de Gaulle sau John F. Kennedy se numără printre clienții săi.

 

Începuturi

Mezina unei familii de intelectuali brăileni, în timp, averea familiei s-a diminuat, din cauza pasiunii tatălui său pentru jocurile de cărți. În ciuda acestui viciu, educația celor patru copii a reprezentat în permanență o prioritate pentru familia Aslan. În timp ce Bombonel și Sergiu, frații Anei, au devenit ingineri chimiști, sora mai mare, Angela, era deosebit de talentată la pictură.

 

 

Momentul în care tatăl său de stinge din viață după o grea suferință în 1910, când Ana avea doar 13 ani, o marchează profund pe aceasta. Ulterior, acesta a fost unul dintre motivele care au determinat-o să studieze gerontologia, alături de interesul pentru a înțelege bătrânețea, dar și ambiția de a găsi secretul tinereții. La scurt timp după moarte tatălui, familia se mută la București, unde Ana își continuă studiile la Școala Centrală.

Deși inițial și-a dorit să devină pilot, din admirație pentru zborurile lui Aurel Vlaicu, după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a a decis că vrea să devină medic, meserie considerată nepotrivită la acea perioadă pentru o femeie. Familia acesteia s-a împotrivit. Ana, în schimb, a refuzat să mănânce trei zile, în semn de protest, dar și pentru a-și demonstra determinarea de a-și urma visul. Începe, așadar, studiile la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din București în 1915, finalizându-le în 1922.

Pe perioada studiilor, lucrează în spitale, pentru a se putea întreține. Mobilizată ca studentă la Iași, în timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit bolnavii din spitalele militare din secțiile boli contagioase și, ulterior, lucrează în Secția de chirurgie, avându-l mentor pe Toma Ionescu, întemeietorul școlii de chirurgie din România. Revine în București în 1919, unde lucrează cu prof. Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie.

Rezultatul obținut la examenul de medic intern o clasează pe prima poziție din lista de 32 de concurenți. După absolvirea facultății, Ana Aslan devine preparator la Clinica II din București, condusă de Daniel Danielopolu. Sub îndrumarea acestuia, finalizează lucrarea de doctorat cu titlul Cercetări asupra inervației vasomotoare, la om.

În anii ce au urmat, Ana Aslan activează în cadrul Spitalului Filantropia, la Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București și la Spitalul CFR. Timp de 4 ani, în perioada 1945-1949, este profesor la Clinica Medicală din Timișoara – istoria o clasează drept prima femeia cardiolog și profesor de clinică medicală.

 

Primele rezultate

Primele rezultate care i-au dat curaj au fost obținute la Timișoara, când, în aprilie 1949, din postura de profesor de clinică medicală a tratat un student la medicină care avea artroză acută și avea dureri de mai bine de trei săptămâni.

 

„Foloseam deja procaină, a cărei acţiune vasodilatatoare şi de reglare a sistemului nervos vegetativ fusese descrisă de Claude Leriche, în afecţiunile circulaţiei periferice şi în arterite. Posibilitatea de a o utiliza în afecţiunile reumatice mă obseda de multă vreme. I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra 10 cc soluţie procaină 1% în artera femurală. După câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. Am continuat să-i administrez procaină; după câteva zile a putut părăsi spitalul”.

Ana Aslan

 

Rezultatele obținute au determinat-o pe Ana Aslan să demareze cercetările sale. Se întoarce la București unde prezintă rezultatele unui alt mentor, reputatul endocrinolog C.I. Parhon, care vede în Ana Aslan potențialul de cercetător. Ulterior, Ana renunță la carierea universitară și se concentrează pe continuare cercetărilor într-un cămin de bătrâni.

În ianuarie 1952 este creat primul institut de geriatrie din lume, condus inițial de C.I. Parhon, iar ulterior, din 1958 până la moartea sa, de Ana Aslan.

În cadrul unei întâlniri ținute la Academia Română, C.I. Parhon a semnalat diferența între vârsta biologică și vârsta cronologică. Ana Aslan a continuat, cu hotărâre, opera lui Parhon, demonstrând că este posibil ca o persoană în vârstă să aibă o viață sănătoasă și activă.

Astfel, în 1958, în cadrul institutului de geriatrie, a fost înființată secția de gerontologie socială, care avea un scop foarte bine definit: studierea bătrâneții din punct de vedere medical, social, economic, psihologic și demografic, cu obiectivul de a fundamenta o politică socială în favoarea vârstnicilor.

 

 

Secretul tinereții

În mai 1951, un grup de 14 bătrâni cu afecțiuni reumatice precum artroze, artrite și poliartrite reumatoide și 7 voluntari au devenit grupul de cercetare pe care Ana Aslan îl studia. Acestora li s-a administrat un tratament injectabil cu procaină. Rezultatele au fost grozave: pe lângă efectele benefice în tratarea bolilor reumatice, procaina a îmbunătățit de asemenea și starea generală și memoria bătrânilor. Ana Aslan s-a supus tratamentului la rândul său, pentru a cunoaște și înțelege efectele acestuia.

Rezultatele cercetării au fost prezentate într-un studiu semnat de Ana Aslan și C.I. Parhon, publicat de Academia Română în 1955. Acestea au fost detaliate inclusiv în cadrul unor congrese internaționale, însă au fost întâmpinate cu rezerve, din cauza faptului că erau obținute de o femeie dintr-o țară de est. Cu toate acestea, specialiștii care au testat medicamentul, au confirmat concluziile cercetării.

După ce tratementul a fost testat pe 7.600 de pacienți, Ministerul Sănătății a omologat Gerovital H3 în 1957, medicamentul care avea puterea de a întârzia procesul de îmbătrânire. Industria farmaceutică a primit aprobarea de a-l produce în masă sub formă de fiole, urmând ca din 1962 să poată fi produs sub formă de drajeuri, cremă terapeutică și loțune capilară. În următoarele trei decenii, tratamentul a fost brevetat în peste 30 de țări, devenind cunoscut în întreaga lume.

În 1960 Ana Aslan începe cercetările pentru un nou produs eutrofic, care, pe lângă procaină, conținea și un factor activator și antiaterogen, produs folosit pentru îmbunătățirea sistemului nervos și cardiovascular. Obține în 1980 brevetul de inventator pentru Aslavital alături de I. Polovrăgeanu.

Gerovital H3 și Aslavital sunt mărci înregistrate, fiind garantate cu marca olografă a Anei Aslan. Peste 154 de țări au înregistrat cele două branduri, fapt ce subliniază succesul acestora.

 

 

În căutarea tinereții  

Statisticile arată că în perioada 1975-1989 aproximativ 5-10% dintre turiști veneau în țară pentru tratamentul cu Gerovital. Personalități de pe tot globul se numără printre cei tratați: Salvator Dali, Charlie Chaplin, Indira Gandhi, Charles de Gaulle, Mao Zedong și mulți alții.

De-a lungul vieții, Ana Aslan a ținut conferințe în 57 de țări și a primit 81 de premii, titluri și distincții.

 

La 20 mai 1988, la 91 de ani, Ana Aslan s-a stins din viață la spitalul Elias. Nu a avut moștenitori, astfel că toate bunurile sale au intrat în patrimoniul statului. Din 5 august 1988, 145 de piese din metale prețioase – disctincții, bijuterii și alte piese de artă decorativă, au fost păstrate de Banca Națională a României, bunuri pe care, în 1991, banca le-a achiziționat.

 

Sursă: BNR

Sursă foto: Facebook Institutul național de geriatrie si gerontologie Ana Aslan, BNR, Wikipedia

 

 

23 noiembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, Sala Noua Galerie

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

 

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă miercuri, 23 noiembrie 2022, de la ora 19.00, la Sala Noua Galerie, la expoziţia Ghizunariu.

 

Cobzarii din mediul tradițional românesc au rămas extrem de puțini. Generația vârstnică a lăutarilor a fost „depășită” de apariția acordeonului, acum un „clasic” și el, „depășit” la rândul său de instrumentele moderne electronice cu claviaturi. Din cobză a mai rămas aproape doar un style, un sunet construit digital, stocat în memoria unui sintetizator-aranjor, instrumentul real fiind prezent mult mai rar în muzicile satului contemporan.

 

Cât despre Ghizunariu, el a fost un constructor de cobze, poreclit astfel din motive necunoscute. Figura sa a rămas vie mai mult prin poveștile celor care i-au fost vecini sau clienți. Prezent în expoziție, „Ghizunariu” devine un personaj multiplu – în el se topesc imaginile altor lăutari și constructori de instrumente, reali și fictivi.

 

Concept curatorial: Sașa-Liviu Stoianovici

Expoziția se poate vizita la Sala Noua Galerie, până în 8 ianuarie 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

 

Eveniment

 

Oana Jipa este o tânără actriță, cu aspirații mari, care promite mult și multe. Se hrănește cu ceea ce face și se menține vie datorită meseriei pe care a cuprins-o în viața sa. Se mândrește că mai demult, în liceu, a făcut parte din trupa de teatru, acolo unde a fost selectată în urma audițiilor la insistențele mari pe care le făcuse mama sa. Din acele vremuri a realizat ce face arta din om, cât sens îi dă și cât o întregește.

Numele său a fost legat până acum de câteva spectacole pe care le-a jucat pe scenele teatrelor independente și anume Unteatru, Centrul Educațional Replika, teatrul Metropolis. La momentul la care răspunde la acest interviu se află la Sfântu Gheorghe, acolo unde repetă la un viitor spectacol cu trupa de la teatrul Andrei Mureșanu, fiind pentru prima oară parte dintr-un teatru de stat. Să o cunoaștem!

 

 

Ce se visa fetița Oana când era mică? Prin exercițiul imaginației, în ce rol te puneai cel mai des?

Aveam, ca orice copil cred, foarte multe roluri între care jonglam. De exemplu, nu exista film după vizionarea căruia să nu mă identific cu personajul feminin și să continui povestea în intimitatea camerei și imaginației mele. Dintre toate rolurile însă, cel mai mult mă fascina rolul de mamă pe care îl preluam cu foarte multă seriozitate față de jucăriile mele. De fapt, mă fascina mama mea care mă fascinează și astăzi și care reușește mereu să facă imposibilul în timp record cu dragoste și blândețe. Cred că îmi dădeam seama de atunci că e o muncă grea, probabil îmi imaginam că e nevoie de mult antrenament. M-am bucurat că a existat în cariera mea și un prilej de a explora relația mea cu mama mea printr-un spectacol. Un copil pe un litru de benzină (r. Irisz Kovacs, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca), unde tema maternității e foarte prezentă și prezintă fascinația mea reală dar și groaza față de maternitate, un lucru pe care se pare că îl contemplu din copilărie.

 

Care sunt amintirile cele mai dragi din vremea copilăriei?

Drumurile la munte cu mașina pe vremea când nu recunoșteam împrejurările, nu puteam estima cât va dura până ajungem la destinație. Îmi dau seama retrospectiv că erau momentele mele de autocunoaștere, când, de la primul brad pe care îl vedeam, mintea mea intra într-un proces foarte deosebit (mi se pare mie acum) – tăceam mâlc, mă uitam pe geam și mă gândeam la oamenii de dinaintea mea, la noroc, la cum va fi dragostea etc. Am multe amintiri dragi cu părinții mei, cu fratele meu, dar dintr-o zgârcenie sufletească nu-mi priește să le știu povestite. Iar față de aceste momente de autocunoaștere am mare compasiune, când mă gândesc că mi se părea că știu atât de puțin și din multe puncte de vedere știam atât de multe.

 

Despre tine ca adolescentă, ce-mi poți spune? În jurul căror crezuri ai guvernat având în vedere că mediul familial, școlar, social și-au pus amprenta pe tine?

Până recent nu mă consideram departe de cum eram când eram adolescentă, însă, cu oarecare invidie, mi-am dat seama că am depășit etapa când am cunoscut adolescenții din trupa Brightside Drama la ID Fest, Bacău. I-am cunoscut cu ocazia atelierelor unde am fost unul din trainerii lor și ascultându-i simțeam un dor imens, dar și împăcare și entuziasm pentru ce urmează în viața de adult. Adolescența mea a fost foarte mișto. Am învățat într-un liceu super deschis și anume Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, unde am făcut parte și din trupa de teatru a liceului, momentul T0 cum s-ar spune din ce urma să fie cariera mea. Atunci mi-am cunoscut prietenii care îmi sunt prieteni și astăzi aproape un deceniu mai târziu (cam cum sună asta?). Am fost o adolescentă liberă, cu părinți relaxați care nu erau la primul contact cu acest fenomen (mersi, frate-miu, tu ai dus greul!), care stătea mult cu prietenii, dar și mult singură, să afle ce îi place. Nu am avut o adolescență prea nebună, nu m-a atras acel tip de pericol niciodată. Îmi plăcea mult să citesc, să fumez, să mă uit la filme cool (filme de artă, erau filme de artă dar erau cool, și mai ales era cool să zici că le-ai văzut), să ascult muzică, să fac poze, să flirtez, aveam mare grijă cum mă îmbrăcam și îmi plăcea adrenalina din primele dăți când chiuleam. În rest, repetam cu trupa de teatru, mergeam singuri în festivaluri, ne super îndrăgosteam, făceam filme. Mă simțeam liberă, autonomă și simțeam că mi se întâmplă ceva foarte special, de atunci tot simt asta.

 

 

Când ai aflat despre tine că vrei să îmbrățișezi actoria în viața ta și să nu-i mai dai drumul?

Cum am zis mai sus, în liceu am făcut parte din trupa de teatru a liceului, unde am fost selectată în urma audițiilor la care mama mea a făcut mari insistențe să mă duc. Nu-mi doream neapărat, eu voiam la clubul de dezbateri, mi se păreau mult mai cool cei de acolo dar pentru că mama își dorea, am zis să încerc. N-a fost dragoste din prima, nici de prima oară când am repetat, nici de prima oară când am urcat pe scenă, însă a fost o dragoste care s-a consolidat fără să-mi dau seama și care devenise mare parte din personalitatea mea. Când am terminat liceul mi se părea evident și nu numai mie, și familiei mele și profesorilor mei că ăsta e drumul.

 

Este actoria lucrul cel mai curajos pe care l-ai înfăptuit sau cum privești tu această meserie?

Nu mă consider foarte curajoasă. Mi-e frică de multe lucruri, dar am și o ambiție nelimitată de a nu fi rezumată la fricile mele. Sunt zile când câștigă frica garantat dar și multe zile când nu, și alea sunt zilele când mă simt ca un brav soldat în viața mea. La teatru e diferit pentru că teatrul e locul în care mă simt în siguranță și în care am acel curaj de a face ce nu am curaj să fac in viața mea. Știu că multă lume spune asta dar așa este și pentru mine. Teatrul mă ajută să devin din ce în ce mai curajoasă și mă ajută în primul rând să aflu ce se întâmplă cu mine. E instrumentul meu cel mai fidel prin care aflu ce mi se întâmplă și prin care verific dacă ce a trecut a trecut cu adevărat. Tot ce facem pe scenă vorbește mult despre noi, și de multe ori, sub umbra acestor personaje reușim să aflăm lucruri plăcute dar și mai puțin plăcute despre noi. De aceea este o muncă care necesită mult curaj.

 

Care este frumoasa poveste a escapadei tale academice?

Am fost o studentă foarte nerăbdătoare, mai ales cu mine însămi, nu puteam accepta faptul că această meserie are nevoie de timp, că la actori cărămizile se pun azi una, și zidul se clădește după muuuult timp. Iar ca să duc metafora până la capăt, când în anul doi simțeam că mă plouă-n cap, eu plângeam că nu e zidul gata. Facultatea a fost totodată perioada care m-a pus față în față cu părerea mea despre mine, cu neîncrederea cu care ne luptăm mulți dintre noi în această meserie. Îmi rămân în minte repetițiile până la două, trei, patru dimineața cu studenții de la regie, discuțiile aprinse despre teatru de la terasa de lângă școală care ne era și casă și masă și discotecă și bibliotecă, drumurile cu mașina la festivaluri și premiere eveniment, examenele reușite și mai ales cele nereușite. Nu m-am simțit nicio secundă cu adevărat pregătită pentru meserie, dar am avut noroc să încep să joc odată ce am intrat la master, lucru care mi-a făcut tranziția de la studentă la actriță mai ușor de asimilat.

 

Mai simte emoții Oana când urcă pe scenă?

Da. Negreșit. Deși emoțiile se transformă, mereu pot fi generatoare de bine sau de mai rău, pentru mine emoțiile sunt o forță care mă mobilizează și nu mă lasă să mă odihnesc până nu știu că ce am de făcut e pe drumul bun. Înainte să înceapă spectacolul am emoții foarte mari și mereu mă întreb dacă o să mă ajute sau o să mă inhibe. E un pariu care mă ține foarte concentrate la ce am de făcut.

 

De care teatru este în prezent numele tău legat?

La momentul la care răspund la acest interviu sunt abia mutată de câteva zile la Sfântu Gheorghe unde repet la un viitor spectacol cu super trupa de la teatrul Andrei Mureșanu. E pentru prima oară când mă aflu într-un teatru de stat și când repet cu o trupă (și ce trupă!). De casă (București) mă leagă câteva spectacole pe care de abia aștept să mă întorc să le joc la Unteatru, Centrul Educațional Replika, teatrul Metropolis.

 

Care a fost rolul care te-a onorat cel mai mult?

Nu aș ști să aleg. Nu am o experiență prea vastă și îmi dau seama că fiecare rol de până acum fost foarte important în felul lui. Poate că rolul din Efecte secundare, Connie, a fost cel care m-a ajutat cel mai mult prin faptul că mi-a oferit vizibilitatea necesară unui tânăr debutant pentru a porni la drum.

 

Pe unde te-ai plimbat prin țară prin intermediul acestei forme de artă?

M-am plimbat destul de mult până acum fie prin intermediul spectacolelor sau al festivalurilor de teatru unde am participat sau unde am fost doar spectator. Cât despre spectacole: ,,Un copil pe un litru de benzină” (r. Irisz Kovacs) este o producție Reactor Cluj-Napoca, un spectacol rezultat în cadrul unei rezidențe de creație Fresh Start, iar Family escape room (r. Iulia Grigoriu) este un spectacol creat special pentru spațiul expozițional al Fundației culturale Ilfoveanu-Badea din Pitești. M-am bucurat mult să lucrez în astfel de spații și să văd cum e și mai departe de casă.

 

 

Au fost voci apropiate care ți-au spus să nu te orientezi spre actorie? Dacă da, cum le-ai depășit?

Nu am pățit asta, sau poate nu au ajuns la mine acele vorbe. Cred totuși că cea mai puternică voce este cea a criticului interior pe care eu una o aud destul de des și care periodic îmi reamintește de competiția din mediul ăsta, că nu există fizic timp de pierdut și de cât de efemer e orice fel de succes.

 

Cine este Oana dincolo de hainele personajelor pe care le joacă?

Nu aș ști să zic clar. Mă întrepătrund cu meseria mea, nu cred că pot face abstracție de ea atunci când vorbesc despre mine. Am 24 de ani, anul acesta a fost prima toamnă în care nu am început un nou an școlar/ academic, și lucrul ăsta m-a făcut puțin confuză. Încerc să mă responsabilizez, să învăț să trăiesc cât mai bine pe propriile picioare. Altfel, îmi place mult și să am timp liber în care să pot să mă bucur de hobbyurile mele. Cred că e foarte important ca adult să deprinzi anumite hobbyuri. În adolescență teatrul era hobbyul meu dar acum, pentru a mă menține inspirată am nevoie să evadez din teatru și din părerile și dorințele mele despre el.

 

Sunt oameni care își pun amprenta pe noi și care ne motivează în cariera aleasă. Pe cine poți aminti tu?

Sunt o adevărată culegătoare când vine vorba de a fura experiență. Sunt foarte mulți oameni de la care am învățat fie mult fie puțin, nimeni care a trecut pe lângă mine nu m-a lăsat indiferentă. Poate de la unii oameni am învățat cum să nu fac anumite lucruri pentru că nu mi se potrivesc mie, de la alții am preluat anumite păreri, tabuuri, sfaturi. Când ești actor nu lași nimic neutilizat, viața e materialul brut cu care lucrezi. Nu îmi vine să dau nume pentru că să dau un nume ar însemna să exclud alte nume. Cred că motivație e ascunsă în orice și în oricine, depinde de cum o descoperi. Găsesc motivație în colegii mei, în actori din alte generații, în tineri care fac și ei teatru in liceu. Nu pot da tot creditul unui singur nume.

 

 

Care este dorința ta cea mai arzătoare legată de actorie?

Îmi doresc foarte mult să existe mai multe oportunități pentru tinerii absolvenți, cred că puținele programe care există nu sunt neapărat în legătura directă cu nevoile tinerilor artiști și acest lucru lucrează deficitar în favoarea lor. Această competiție atât de strânsă dată de numărul mare de absolvenți dar și de numărul extrem de mic de context de lucru sau gale, competiții, nu alimentează motivația și nu ajută actorii tineri să se dezvolte în zonele în care poate ar fi cel mai potriviți. Asta ar fi o dorință de-a mea pentru viitoare generații. Pentru mine, eu îmi doresc să îmi găsesc motivații noi cu fiecare proiect, să mă pot întreține din această meserie, nu vreau ca ea să devină un compromis pentru viața mea. Îmi doresc cel mai mult să am mereu energia să caut inspirație, să nu devin leneșă. De lene mi-e cel mai frică când vine vorba de meserie. Sigur că am și câțiva artiști pe care îi urmăresc și cu care de abia aștept să lucrez dar asta va rămâne secret.

 

Teatrul, scena, arta, toate acestea ți-au adus numai bucurii sufletești?

Mai important decât bucurii, teatrul mi-a oferit un sens. De când mi-am ales această meserie totul din viața mea s-a subordonat teatrului, acest lucru m-a făcut să trăiesc atent atât la mine cât și la lumea din jurul meu și să mă folosesc de viață ca de unealta cea mai de preț în creația mea. Bucuriile cele mai mari sunt atunci când reușești într-un spectacol să ții valul acela de energie și să fii pe aceeași undă, nici sub, nici peste. E ceva ce se întâmplă la acea frecvență ce te încarcă pentru mult timp de atunci înainte.

 

Poartă Oana în suflet vreo tristețe?

Nu. Sunt într-un moment al vieții mele pe care l-am visat mult.

 

 

-Cum???? Nu mai mergem la teatru? De ce? De ce s-a amânat spectacolul??? Nu vreau!!! – țipă Cristina.

-De ce???? De ce vine Maria peste o oră la mine? De ce întârzie? Dar eu nu vreau, vreau acuuuum! – se prăbușește Angi.

-De ce nu îmi iei Lego-ul acum? Vreau acum! Nu, nu îl punem pe lista de priorități, nu vreau să aștept! – vociferează Ionuț.

-Nu vreau să aștept!

-Nu vreau peste o oră!

-Nu vreau să ne mai gândim!

 

Situațiile mai puțin grozave din viața copiilor

Este foarte important să îi învățăm pe copii să facă față situațiilor mai puțin grozave din viața lor: să facă față unui refuz, să facă față unei amânări, unei respingeri, să facă față unei situații care îi defavorizează, care îi frustrează.

Ne dorim să oferim copiilor aproape orice (orice noi nu am avut, nu-i așa?) și această ,,cultură a cornului abundenței” împiedică în copiii noștri creionarea recunoștinței, acceptarea lui ,,nu”, apariția schimbării fără o cădere emoțională.

 

Cornul abundenței

Fiii și fiicele noastre au mai mult din orice: mai multe jucării, mai multe (o abundență de) activități, o grămadă de opțiuni, prezența noastră, a părinților, a adulților responsabili, implicarea noastră vie.

Copiii nu se mai luptă pentru a obține lucruri și nu își mai pun mintea la contribuție pentru a primi ce își doresc.

Pare că au căpătat o fragilitate; sunt gata să se sperie, să abandoneze, să rămână mirați în fața refuzului.

 

 

Ce exersăm?

A fi rezistenți în fața lucrului nu tocmai plăcut și a ne adapta noului sunt două calități pe care este bine să le exersăm în copiii noștri.

 

Să nu eliminăm oportunitatea (da, ar fi bine să o vedem ca pe o oportunitate) pe care o oferim copiilor noștri când îi punem în situația de a-și exersa tăria, înțelegerea refuzului, acceptarea amânării, întârzierii.

 

Desigur: îi înțelegem că au parte de un eveniment nefericit, de o perioadă dificilă. Desigur: empatizăm cu ei, însă nu îi îndepărtăm de lucrurile care nu sunt roz.

 

Noi – noi, părinții -suntem cei ce îi antrenăm pentru astfel de situații.

 

,,E greu, sunt supărat, sunt nefericit, sunt devastat că nu se întâmplă…”

,,Oh, da, este greu, într-adevăr. Unele lucruri sunt greu de dus. Exact așa cum este așteptarea de acum, sau amânarea aceasta sau anularea ce s-a ivit. E greu când nu iese cum vrem. E greu și inconfortabil… însă știu că tu o poți scoate la capăt, știu că poți rezista. Poți să o faci, o să reușești.”

 

Copiii răspund mult mai bine atunci când nu punem presiune pe ei să treacă instant peste sentimentele pe care le au sau când nu îi oprim din a se simți rău. Este de datoria noastră să îi ajutăm să învețe să navigheze printre diferite emoții și să aibă încredere în ei.

Mereu este important să ne reamintim: este bine să îi ajutăm pe copii să înțeleagă cum să aibă grijă de ei, să își rezolve situațiile și problemele, să știe că sunt capabili. Să îi sprijinim cere mult mai multă răbdare decât actul de a-i salva pe moment. Însă acest lucru le clădește stima de sine în mod admirabil.

 

 

Când era mică, cu ajutorul exercițiilor de imaginație, Liliana Chivulescu intra în rolul unui medic. A îmbrățișat și ideea de a lăsa halatul alb pe uniforma de polițistă, tot în folosul comunității să lucreze, dar statura și masa corporală nu au ajutat-o să se înscrie la Academia de poliție. A devenit dascăl pentru copii, dar nu orice dascăl, ci unul care îmbracă hainele bunătății și ale dăruirii, care își fructifică meseria și o practică cu atât de mare dragoste, încât nu se vede făcând altceva, doar dacă sistemul ar forța-o.

Traseul frumoasei sale escapade academice este unul simplu, dar în egală măsură încărcat cu dorința de explorare și cunoaștere. Școala până la liceu a absolvit-o în satul natal, la Picior de Munte. Liceul l-a făcut la Ploiești, patru ani destul de grei, de stat în căminul-internat al liceului. Facultatea în București, simultan cu a fi învățătoare la Picior de Munte. Liliana Chivulescu fugea de la școală la cursuri și se întorcea noaptea târziu sau dimineața devreme din București, ca să fie la școală, cu copiii. Master la Târgoviște și multe-multe cursuri de formare în orice domeniu care a simțit că o pot ajuta profesional. Să o cunoaștem!

 

 

Cine este Liliana atunci când se dezbracă de hainele de dascăl?

Când se dezbracă de hainele de dascăl, Liliana este un om obișnuit. Cu familie, casă și gospodărie la țară, deci cu grădină de legume, un pic de livadă, un pic de viță-de-vie, culturi de cereale la câmp, animale de îngrijit. Prin urmare, mult de muncă. Apoi, mentorat pentru învățătorii de la clasa pregătitoare care participă la programul Laborator de literație al Fundației Noi orizonturi, fundație în ale cărei programe sunt implicată pe mai multe „fronturi”: IMPACT, Clubul Meseriilor Rurale, Clubul familiei; parte din echipa de leadership a Comunității Aspire Teachers; participare la diverse evenimente ale Comunității Merito, dar acestea sunt, probabil, tot din hainele de dascăl…. vezi ce greu îmi este să scap de ele? 😊  Și, în puținul timp liber, activități de protejare a mediului împreună cu cei din Asociația de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP), activități de consiliere educațională și vocațională, plimbări în natură cu prietenii, citit când găsesc clipe de răgaz.

 

Dar cu ce atuuri iese în față învățătoarea? Ce face ea diferit la clasă față de alți colegi de breaslă?

Deja am mai spus acest lucru în interviul pentru Mediaflux: Fără falsă modestie, chiar cred că nu fac ceva diferit la clasă. Programa școlară îmi este și mie ghid la fel ca tuturor cadrelor didactice. Poate faptul că am avut curiozitatea și interesul să caut la diverse cursuri de formare metode noi; poate faptul că am avut curajul să le aduc în clasă, să le adaptez, să le aplic, să le modific astfel încât să se potrivească elevilor mei; poate faptul că mi-am propus să am răbdare să îl cunosc, să îl înțeleg pe fiecare elev în parte, să îl ajut conform nevoilor lui. Ceva diferit cred că fac în ceea ce privește activitățile extrașcolare, cărora le dedic mult timp și multă importanță. Fiindcă acolo totul este fără granițe, este fără constrângeri de timp ori de note obținute la evaluare. Clubul Meseriilor Rurale oferă posibilitatea descoperirii tradițiilor specifice locului natal; Laboratorul de literație și atelierele de Aventură prin lectură contribuie la dezvoltarea abilităților de literație ale elevilor și le deschide orizonturi noi spre lumea cărților; Clubul IMPACT este posibilitatea de a continua activitățile cu elevii mei și după ce au absolvit clasa a 4-a. Sunt profesori și părinți care le spun copiilor că activitățile de voluntariat, de învățare experiențială prin acțiuni civice în comunitate, desfășurate la Clubul IMPACT reprezintă pierdere de timp. Și că greșesc acordând mai mult interes acestora decât conținuturilor școlare. Dar acolo, la Clubul IMPACT, elevii au ocazia să devină creatori și evaluatori ai propriului parcurs de învățare; își stabilesc propriile obiective, își aleg metodele și activitățile de învățare, sunt responsabili pentru rezultatele obținute și contribuie prin munca individuală la rezultatele echipei. Acolo învățarea este ghidată de valori, este centrată pe dezvoltarea caracterului, pe formarea trăsăturilor pozitive de caracter. Și când stau 3-4 ore la o activitate fără să fie obligați, lăsând deoparte telefoanele, rețelele de socializare…. implicându-se în găsirea de soluții pentru problemele din comunitate, ajutându-i pe alții să își depășească dificultățile…. poți zice oare că e pierdere de timp????

 

Se spune că ne luăm drept reper ba profesorii pe care i-am avut atunci când, la rândul nostru, eram elevi, ba un dascăl model în familie de dăm înapoi ceea ce am primit. Pe tine cine te-a inspirat?

Eu am fost norocoasă, să am în familie pe mama profesor și pe sora ei, învățătoare. Și am fost norocoasă să am parte de mulți dascăli speciali de-a lungul parcursului meu de învățăcel: educatoarea mea, învățătoarea mea, mare parte din profesorii din gimnaziu, câțiva dintre cei de la liceu, învățătorii care ne-au primit la practica pedagogică în timpul liceului; din păcate, pe măsură ce am crescut, modelele au fost din ce în ce mai puține, dar sunt câțiva profesori din facultate și unul de la master de la care am adăugat câte ceva în ceea ce sunt eu ca dascăl. Și de la cei pe care îi putem încadra la categoria “Așa, NU” mi-am luat lecții. Apoi, mulți dascăli pe care i-am cunoscut învățătoare fiind, oameni întâlniți la cursuri, la simpozioane, la conferințe; formatorii pe care i-am avut la cursurile făcute în pregătirea mea din domeniul psihologiei,  deci chiar am avut multe surse de inspirație!

 

 

Ce-ți aduci aminte despre tine când erai elevă? Care sunt amintirile cele mai dragi?

Nu am fost niciodată un copil cuminte, dar am fost un copil bine educat. Am fost un elev-copil cu prea multă energie de consumat; un copil care a primit în educația sa valorile: modestie, respect, plăcere de a învăța.

Prima amintire dragă este una de la început de clasa I: știam să citesc când am intrat la școală, dar nu voiam să par diferită de ceilalți copii. Abecedarul acelor vremuri începea cu imagini din povestea “Capra cu trei iezi”. Într-o zi, când ne-am întors din recreație, am găsit clasa întunecată: draperii grele dintr-un fel de catifea bleumarin acopereau ferestrele; pe peretele din fața clasei, o luminiță; doamna învățătoare ne pregătise un film (diafilm) cu povestea aceasta. Primul cadru: titlul și autorul, pe care le-am citit cu voce tare (mergeam la cinema cu părinții mei duminica, știam despre ce e vorba, dar tot entuziasmată am fost de surpriza din acea oră de curs!). Doamna învățătoare m-a întrebat: Tu știi să citești?; am răspuns scurt și timid: Nu. Mi-a zâmbit complice și a continuat să proiecteze filmul și să ne citească replicile ce apăreau pe peretele-ecran. De atunci am știut că am o învățătoare care nu mă va face să mă simt ciudată, diferită.

Dragi îmi sunt amintirile cu lecții în care învățarea teoriei era combinată cu aplicații practice. Alte amintiri dragi sunt cele de la participările la concursuri extrașcolare, în gimnaziu: olimpiade școlare, Sanitarii pricepuți. Pregătirea pentru aceste concursuri însemna activități în afara orelor de curs, în care învățarea teoriei era combinată cu discuții libere, cu glume și mici jocuri.

Și, pe tot parcursul școlarității mele, dragi îmi sunt amintirile cu colegi-prieteni, colegi-parteneri de învățare, de năzbâtii și de joacă. Amintirile din zilele în care chiuleam de la școală pentru a ne juca pe terenul de sport (în gimnaziu) sau pentru a merge la cinema, la un film nou apărut (în liceu). Sunt atât de multe, încât mi-ar trebui timp pentru a scrie câteva cărți 😊

 

Dar prin ochii tăi, cum vezi copiii de azi?

Aș răspunde folosind cuvintele unei colege de-ale unei prietene: „De la Ion Creangă încoace, copiii sunt la fel. Părinții s-au schimbat!”. Aș completa eu: și profesorii s-au schimbat. Copiii de azi sunt la fel de dornici de joacă așa cum sunt copiii dintotdeauna. Da, preocupările și jocurile lor sunt diferite, fiindcă sunt deseori crescuți cu telefonul/ tableta/ televizorul sub ochi. Socializează mai greu, fiindcă nu mai sunt obișnuiți să se joace împreună liberi, nesupravegheați de părinți sau de vreo aplicație. Le plac jocurile făcute afară, în natură; le place să facă lucruri împreună, deși e mult de muncit la a-i învăța să lucreze în echipă. La fel cum e mult de muncit la a le educa perseverența, încrederea în sine, toleranța la frustrare.

Pentru că nici eu nu am fost un copil cuminte, pot să îi înțeleg pe cei mai năzdrăvani dintre ei; însă îmi este greu să accept agresivitatea unora dintre ei, verbală și sau/ fizică, lipsa de respect pentru bunurile comune.

 

Care sunt valorile și convingerile pe care le transmiți și dorești ca elevii tăi să defileze cu ele în viață?

Sunt atât de multe! Nu mi-au ajuns patru ani de învățământ primar, nu îmi ajung nici cei cinci de după introducerea clasei pregătitoare. Unele se formează și pe măsură ce omul se maturizează. Dar, dacă ar fi să fac un top 3, ar fi:

  1. Cele ce țin de umanitate: valorizarea relațiilor sănătoase cu alte persoane, amabilitatea, grija, compasiunea; vorba ceea: “a fi om e din născare, a fi OM e lucru mare” sau “a fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”;
  2. Cele care vin din cumpătare: modestia, prudența, atenția și grijă în acțiuni, având în minte și posibilele consecințe, gestionarea sănătoasă a emoțiilor, puterea de a acorda a doua șansă ;
  3. Nu în ultimul rând, curaj: a acționa conform propriilor convingeri, cu onestitate, entuziasm și perseverență.

Pe măsură ce cresc și se maturizează, mi-ar plăcea să poarte cu ei în viață optimismul, umorul, recunoștința, echitatea, spiritul de echipă…. Din nou îmi este greu să mă opresc.

 

Care este frumoasa poveste a escapadei tale academice? Ce diplome te recomandă?

Nu aș spune că mă recomandă diplomele. Mama mă voia premiantă I, tata mă voia fericită. Am fost premiantă în școală, bunicul meu din partea mamei se mândrea cu asta și păstra la loc de cinste toate diplomele mele. Duminica și de fiecare dată când era timpul prielnic, tata mă scotea dintre cărți și teme: la cules de flori de primăvară, la cules de fragi, de cireșe, masă la iarbă verde, cinematograf, cofetărie.

Am participat la concursuri extrașcolare și am luat premii, dar nu diplomele mă bucurau, ci participarea în sine. Îmi amintesc cum doamna Margareta Bădoiu, profesoara de limba română din gimnaziu, ne aștepta cu prăjituri la ieșirea de la olimpiadă; iar mama, profesor de biologie tot în gimnaziu, ne lăsa să mergem la film după concursuri; (ca să înțelegeți contextul: pe vremea aceea copiii de la țară ajungeau rar la oraș!); îmi amintesc cum doamna Tania Georgescu, profesoara de pedagogie din liceu mi-a spus că „nota 6 la olimpiada națională este o notă onorabilă”- fapt care m-a făcut să mă duc la acel concurs cu acel optim motivațional, care mi-a permis să iau premiu. Am avut bursă în facultate, dar nu pot să spun că am învățat pentru bursă, că nu îmi era de mare folos, fiindcă am făcut facultatea în timp ce mi-am păstrat postul de învățător.

Traseul este simplu: grădinița, școala primară, școala gimnazială la Picior de Munte, în satul natal. Liceul la Ploiești, 4 ani destul de grei de stat în căminul-internat al liceului. Facultatea în București, simultan cu a fi învățătoare la Picior de Munte; fugeam de la școală la cursuri și mă întorceam noaptea târziu sau dimineața devreme din București, ca să fiu la școală, cu copiii. Master la Târgoviște și multe-multe cursuri de formare în orice domeniu care am simțit că îmi place, că mi se potrivește, că mă ajută să mă dezvolt. Diplomele și certificatele de participare la diverse activități nici nu le iau întotdeauna, din cauză că s-au strâns multe în 31 de ani, îmi e greu să le arhivez și le cam pierd; simt că nu diplomele spun ceva despre mine, ci ceea ce știu, ceea ce fac, cum fac, atitudinea cu care fac.

 

Ce rol mai ocupi în societate, pe lângă cel de cadru didactic la clasele primare?

Nu m-am băgat niciodată în politică, deși am fost invitată de multe ori. Probabil că aș face bine la imaginea unora, probabil că ascensiunea mea ar fi fost mai ușoară și mai fulminantă, probabil că aș fi ocupat funcții importante. Dar nu mi-am dorit. Nici mărire, nici funcții, nici să fiu șantajabilă. E inegalabilă și greu de explicat bucuria reușitei prin forțe proprii; e greu de explicat bucuria de a fi împreună cu copiii, de a-i vedea crescând și maturizându-se.

Dar din 2006 sunt formator, fiindcă mergeam la diverse cursuri de formare la care formatorii citeau un material plictisitor, pe care îl puteam citi și acasă. Am participat și la altfel de formări, cu formatori care nu erau din România, unde am descoperit că se poate și diferit: atractiv, cu impact cognitiv și emoțional; lucrez ca formator pentru Ministerul Educației, ISJ, CCD și diverse ONG-uri atunci când sunt programe de formare cu competențe pe care le am și le pot forma participanților; am propus spre avizare diverse programe de formare, pe care le-am susținut la CCD Dâmbovița de-a lungul mai multor ani. Din 2008 mi-am luat atestatul de liberă practică în domeniul Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională și am creat împreună cu un coleg „Ștefan și Chivulescu”, Societate Civilă Profesională de Psihologie. Din 2010 sunt lucrător de tineret și am colaborat cu mai multe asociații în diverse proiecte de tineret, inclusiv în proiectul TineRețea. Fac voluntariat în organizații de educație și de mediu; tot voluntariat este și coordonarea Clubului IMPACT Imbatabilii din Școala gimnazială nr. 2 Picior de Munte, program de acțiune în comunitate, în care elevii fac lucruri concrete în domenii precum protecția mediului, antreprenoriat, educație, implicare civică – ajutându-i să-și crească încrederea, independența, reziliența și compasiunea; sunt co-organizator al Conferinței Internaționale de Educație Nonformală (INEC), într-o echipă cu oameni- profesori dedicați din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, din Școala gimnazială Sâncraiu de Mureș.

 

 

Ce înseamnă pentru tine să fii în mijlocul copiilor? Pe ce considerente se bazează relația cu ei?

Să fiu în mijlocul copiilor înseamnă bucurie, energie, entuziasm. Înseamnă confirmarea faptului că fac bine ceea ce fac. Relația cu copiii o construiesc pe reciprocitate în ceea ce privește încrederea, respectul, pe ascultare activă, pe comunicare eficientă. O relație îmbunătățită permanent, fiindcă ofer și cer feed-back onest și constructiv. O bună relație cu copiii înseamnă și o bună relație cu părinții, relație care are nevoie să fie construită pas cu pas și îngrijită zilnic.

Ieri seară eram în Kaufland, la Târgoviște, la cumpărături. La o altă casă, peste vreo trei rânduri erau mama și cei doi băieți gemeni de la o școală din Târgoviște, parte dintr-un grup de copii pentru care cei din Clubul IMPACT au organizat o școală de vară de 5 zile, numită “Plantele vindecătoare și poveștile lor”. M-au văzut, ne-am zâmbit, ne-am Salutat. Apoi am simțit o îmbrățișare: cei doi băieți, împreună cu mama lor, au venit la casa la care mă pregăteam să plătesc, m-au îmbrățișat și voiau să stăm la povești. Le-am cerut îngăduința să plătesc, să nu aștepte ceilalți clienți din spatele meu, apoi ne-ar retras spre ieșire și am stat de vorbă. Casiera zâmbea. Cum să nu simți că ești iubit, apreciat, când copiii și părinții lor se poartă așa, chiar dacă nu îmi sunt elevii de zi cu zi!?! Zâmbetul doamnei de la casa de marcat era în ton cu tot ce simțeam și gândeam eu.

 

Se spune că și adulții învață de la cei mici. Tu ce ai învățat de la ei? Ce ți-ai luat frumos pentru suflet din relația cu aceștia?

Cred că adulții învață de la cei mici doar dacă au deschiderea și înțelepciunea să învețe de la ei. Trebuie priviți, ascultați, provocați să se comunice.

Am învățat să am răbdare, lucru destul de dificil pentru o persoană cu temperamentul meu.

Am învățat să îmi fac timp să le ascult ideile, propunerile și să le ofer timp să le pună în aplicare dacă de acolo pot învăța ceva, chiar dacă proiectarea didactică realizată la început de an școlar, ori la început de unitate de învățare, nu le cuprinde.

Am învățat să mă consult cu ei în luarea unor decizii care îi privesc, fiindcă uneori ei știu cel mai bine ce le-ar fi util, cum le-ar plăcea să se întâmple lucrurile.

Am învățat de la ei când erau mici și învăț de la ei și când cresc: mă întâlnesc uneori cu foști elevi care îmi povestesc despre lucrurile care le-au fost de folos și despre cele care i-au deranjat când erau mici, dar nu au avut curajul să o spună atunci. Mă întreb dacă fac la fel și acum și fac schimbări la mine, dacă este cazul.

Frumos pentru suflet e că oferă atât de multă iubire, că foștii elevi îmi scriu mesaje în care îmi povestesc amintiri dragi, că unii își aduc copiii să le fiu și lor învățătoare.

 

Ce proiecte au stat sub egida „Liliana Chivulescu” de-a lungul anilor la catedră?

Nu știu să spun dacă proiectele sunt sub egida „Liliana Chivulescu”. Nu sunt o persoană creativă, nu știu să fi avut inițiative fantastice. Dar sunt o persoană de acțiune în echipă. Așa că, de câte ori am găsit o echipă în care să mă simt acceptată și bine primită, m-am alăturat. Am coordonat, cu ani în urmă, echipajele ce participau la concursurile „Sanitarii pricepuți” și „Educație rutieră, educație pentru viață”, ca să duc mai departe tradiția școlii și pentru că, elevă fiind- așa cum am spus- îmi plăceau activitățile extracurriculare. Am pregătit, cu ajutorul surorii mele bibliotecar în comună, elevi care participau la concursurile de interpretare teatrală: recitare, monolog, piese de teatru. Când internetul a ajuns și la noi în comună, prin programul „BiblioNet”, am inițiat proiectul: „Noi și Net-ul la bibliotecă”, unde mergeam cu elevii la sfârșit de săptămână și învățau să folosească un computer plus diverse aplicații pe Internet. Am creat blog-ul „De-ale școlii”, în care împărtășeam din experiențele mele (http://de-ale-scolii.blogspot.com/ ); din păcate, nu am mai avut timp, aproape că am uitat de el. Mulțumesc pentru ocazia de a căuta printre amintiri!

Am creat suportul pentru două cursuri opționale: unul de dezvoltare personală, de autocunoaștere și consiliere educațională pentru clasele I-IV (înainte ca disciplina Dezvoltare personală să fie inclusă în Planul cadru, la clasele Pregătitoare, I și a II-a), celălalt – numit „Natura, prietena mea”, cu o abordare integrată, transdisciplinară.

Când Fundația Noi orizonturi (FNO) mi-a oferit un loc în echipa sa, am început ca formator într-un program numit „Strategii de învățare experiențială” și nu m-am mai dat dusă. Așa s-a născut Clubul IMPACT Imbatabilii, programele „Viața la țară ALTFEL”, „Vânătoarea de comori rurale”, „Laborator de literație”, „Școli cu scLipici”, „Clubul Meseriilor Rurale”, „Clubul familiei”- toate marca F.N.O.

În colaborare cu Asociațiile Think Big și United Way Romania derulăm proiectul „Aventură prin lectură”. Ne ajută mult și cărțile donate de Dedeman, în colaborare cu Proiectul Merito, prin proiectul „Fundație pentru educație. Carte cu carte”.

În 2013 am făcut parte din echipa care a gândit proiectul INEC și, de atunci, contribui la organizarea acestui eveniment. În cadrul Comunității Aspire Teachers am participat la organizarea a trei dintre Caravane, una la Picior de Munte, una la Pucioasa și una la Târgoviște.

 

Ce proiecte ticluiești și în perioada aceasta?

Nu știu dacă voi avea timp să ticluiesc unele noi. Mi-ar plăcea să pot continua cu Clubul IMPACT Imbatabilii, aici proiectele le propun ei, elevii membri ai Clubului. Momentan suntem, ca la fiecare început de an școlar, în faza de (re)construire a echipei. De asemenea, mi-ar plăcea să continuăm activități și proiecte inspirate de ,,Clubul Meseriilor Rurale”. Am deschis ,,Clubul familiei”, am avut deja două întâlniri. Atelierele de literație vor continua, fiindcă încă sunt elevi care încă au nevoie de activitățile desfășurate acolo.

Mi-ar plăcea să găsesc finanțare și sprijin pentru salvarea uneia dintre școlile din sat care a fost desființată și care se degradează continuu; acolo s-ar putea desfășura activitățile de tip afterschool și cele extracurriculare, pentru care nu avem suficient spațiu, s-ar putea crea un spațiu în care copiii și tinerii din sat să aibă alternative de petrecere a timpului liber în mod plăcut și educative totodată.

Am făcut parte din echipa de scriere a proiectului școlii și am obținut o finanțare importantă prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), mi-ar plăcea să pot contribui și la implementarea acestui proiect.

Îmi doresc să reluăm în format fizic organizarea INEC, care a făcut o pauză anul acesta, după doi ani de on-line. Comunitățile Aspire Teachers și Merito au o mulțime de proiecte în care mi-ar plăcea să mă pot implica. Aș vrea să organizez un Forum Merito, o Cafenea Merito- cafeneaua  sau, mai bine zis, Ceainăria profilor e o idee cu care cochetez de multă vreme.

În același timp, știu că am nevoie de timp și pentru mine, și pentru familie, deci va fi nevoie să fiu atentă la cum le aleg.

 

Dacă nu ar fi fost meseria aceasta, ce altă meserie ar fi îmbrățișat Liliana?

Când eram mică, mă jucam de-a doctorul și credeam că vreau să fiu medic, dar până când am mers cu tatăl meu la serviciu și mi-am dat seama că nu aș putea lucra într-un spital. Apoi, a fost perioada când citeam cărți polițiste și mi-ar fi plăcut să lucrez în poliție, dar nu aveam nici înălțimea, nici masa corporală corespunzătoare pentru a fi admisă la Academia de poliție. Fizica a fost o altă pasiune de-a mea, inspirată de profesorii de fizică din gimnaziu și liceu (Valerică Stoica, respectiv Margareta Tudose) și mi-ar fi plăcut să fiu studentă la Facultatea de Fizică atomică, la Măgurele, să pot descoperi, inventa, construi ceva care să ajute omenirea. Dar în ultimele clase de liceu ni s-a schimbat profesorul cu unul din categoria “așa NU” și mi-a fost greu să mă pregătesc singură, fără feedback-ul profesorului de la clasă.

De când numărul elevilor este în scădere și școlile din sat se tot desființează, de când posturile se împuținează și se intră în restrângere de activitate, mă tot gândesc ce altă meserie voi face dacă va fi să rămân fără post (fiindcă rămânerea pe post e pe bază de dosar, dosarul e pe bază de diplome/ certificate/ adeverințe, iar eu, așa cum spuneam, nu prea le colecționez). Încă nu am răspunsul, dar știu că voi putea face aproape orice, fiindcă așa am făcut de când mă știu, fiindcă așa m-au învățat ai mei, să nu mă tem de munca făcută cu seriozitate și cinstită.

Și îmi aduc aminte de vorbele: ,,Dacă faci planuri pe un an, seamănă grâu; dacă faci planuri pe un deceniu, plantează pomi; dacă faci planuri pentru o viață, învață-i și educă-i pe oameni”. (Eu le-am citit pe o carte poștală, nu știu cui aparțin). Plantez grâu, am plantat și pomi, educ oameni…. Viitorul va fi bun, dacă suntem sănătoși.

 

Casa Mița Biciclista, monument istoric al Bucureștiului, aflat lângă Biserica Amzei din București, intră într-o nouă etapă a existenței sale. Redeschisă sub numele La Mița Biciclista – Stabiliment creativ de către Asociația pentru Cultură, Educație și Normalitate, locația dă startul sezonului de iarnă cu o serie de evenimente-tribut aduse casei.

Casa Mița Biciclista este o clădire istorică faimoasă, localizată în centrul Bucureștiului, fiind una dintre cele 159 monumente de valoare națională din patrimoniul Capitalei. Redeschisă după 80 de ani, casa este pregătită să primească publicul și să reintre în viața orașului și a dinamicii sale, cu obiectivul de a deveni un spațiul al comunității urbane creative.

Redeschiderea casei pentru public este marcată prin două petreceri-concept Mare Bal, organizate în 18 și 19 noiembrie, prin care este celebrată istoria casei. Momente precum recitalul susținut de Bălănescu Quartet, venind special de la Londra pentru eveniment, vor inaugura redeschiderea locației.

 

 

Etajele vor fi transformate în experiențe contemporane influențate de istoria personală a monumentului istoric pentru participanții la bal. Scopul momentelor programate este acela de a transporta publicul prezent în atmosfera balurilor grandioase organizate în trecut în București.

La Mița Biciclista este un spațiu care devine loc de întâlnire al orașului, de petrecere, de cultură și de reflecție. Conform asociației ARCEN, redeschiderea locației marchează începutul unei noi istorii a casei și lansarea promisiunii făcute orașului. Bucureștiul are nevoie de un spațiu de întâlnire, în centrul orașului, deschis inițiativelor culturale și civice, un spațiu alternativ de exprimare și intersecția a diverselor energii și bule urbane, acesta fiind viziunea asociației în ceea ce privește monumentul istoric. La Mița Biciclista este un spațiu care devine loc de întâlnire al orașului, de petrecere, de cultură și de reflecție.

 

 

Povestea Miței Biciclista

Maria Mihăilescu a fost o femeie considerată de o frumusețe răpitoare, cunoscută pentru bulversarea moravurilor lumii bune a Capitalei în perioada interbelică. Născută în 1885 în satul Dițeși, jud. Prahova, Mița Biciclista este una dintre cele mai faimoase curtezane.

La sfârșitul secolului XIX, odată cu emanciparea Bucureștiului, plimbatul cu bicicleta a devenit o modă a Capitalei, însă era o activitate rezervată exclusiv bărbaților. Mița Biciclista, conform însemnărilor de la acea vreme, se pare că a fost prima femeie din România care s-a plimbat cu bicicleta. Porecla de Mița Biciclista a căpătat-o în 1898, când a fost văzută de ziaristul George Ranetti plimbându-se cu bicicleta pe Calea Victoriei.

Este cunoscută pentru relațiile apropiate pe care le-a avut cu mari personalități ale vremii, precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga și chiar regale Ferdinand. Despre Ferdinand se spune că i-ar fi făcut cadou casa din apropiere de piața Amzei din București, cea care poartă numele curtezanei.

La finalul anilor ’40, Mița Biciclista s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dimitrescu. Presa de la acea vremea nota că a fost cerută de soție de regele Manuel al Portugaliei, însă, datorită faptului că ea îl iubea nebunește pe dr. Nicolae Minovici, regele a fost refuzat.

 

 

Casa Mița Biciclista

Construită la începutul secolului XX, clădirea are o fațadă în stil art nouveau. Declarată monument de arhitectură în stil baroc, casa a fost câștigată în instanță de urmașii Miței, care au revândut-o cu mult sub prețul pieței unor cetățeni spanioli. O perioadă lungă de timp, în clădire au locuit mai multe familii fără adăpost.

 

Sursă foto: ARCEN

 

 

24 noiembrie 2022 – 21 mai 2023, în spațiile expoziției permanente

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 24 noiembrie 2022, ora 17.00, la deschiderea expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național, care va avea loc în clădirea-monument istoric, în spațiile expoziției permanente, la etajul 1, intrarea din Șoseaua Kiseleff.

 

Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea. Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș.

Istoric de artă, întemeietor al muzeografiei românești, publicist în sfera culturală și fin intelectual format în spirit european, precum și un mare iubitor al artei naționale, acesta lasă posterității o vastă operă publicistică, memorială, dar și un bogat patrimoniu material, de artă țărănească și artă religioasă, reunit în colecțiile Muzeului de la Șosea.

Personalitatea sa, animată de o credință fermă în valoarea estetică a artei românești, a coagulat în jurul său figuri de seamă ale vieții culturale, politice și științifice din România, dar și oameni simpli, care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeal. Casa Regală l-a sprijinit în mod constant în eforturile depuse de-a lungul întregii vieți de punere în valoare a moștenirii culturale a poporului său.

Expoziția aduce în fața publicului obiecte reprezentative pentru arta națională, culese din teren și fotografiate de însuși Al. Tzigara-Samurcaș în timpul campaniilor sale de cercetare etnografică, de repertoriere și documentare a obiectelor care vor alcătui patrimoniul muzeal. O serie de fotografii prezintă imagini surprinse în expoziția de bază a Muzeului de la Șosea, precum și în expozițiile temporare, internaționale, din timpul directoratului său.

Alexandru Tzigara-Samurcaș publica, în anul 1936, lucrarea Muzeografie românească, operă de o extraordinară importanță, primul tratat științific românesc dedicat acestui domeniu. Tratatul adună laolaltă o serie de texte scrise de-a lungul timpului, care relevă ampla și moderna viziune muzeografică a întemeietorului Muzeului Național, prezentă încă dinaintea momentului ridicării edificiului muzeal.

Clădirea muzeului pe care l-a înființat a fost de la început proiectată conform funcțiunilor gândite de el, concurând cu cele mai moderne muzee europene ale vremii, prin soluțiile adoptate la nivel arhitectural, de amenajare, expunere și conservare.

Expunerea casei meșterului gorjean Antonie Mogoș într-una din sălile Muzeului de la Șosea a reprezentat un gest de excelență, curaj și unicitate în muzeografia europeană. Demersul vizionar al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș îl va determina, în 1936, pe Konrad Hahm, directorul muzeului din Berlin, să facă o paralelă cu modul de etalare a renumitului Altar al lui Zeus din Pergam: „în mijlocul unei săli încăpătoare, simplă, dar plină de lumină, se înalță o clădire ca un altar. Nu este un templu antic de marmură, ci o simplă casă țărănească de lemn”.

Alături de piese reprezentative din colecțiile moștenite de Muzeul Național al Țăranului Român de la părintele său fondator, sunt expuse obiecte personale ale lui Alexandru Tzigara-Samurcaș (aflate în colecția familiei Tudor și Maria Berza), care completează portretul celui care a fost întemeietorul Muzeului de la Șosea.

 

Expoziția va putea fi vizitată până la 21 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei

 

 

Marți, 22 noiembrie 2022, ora 19:00, în sala de concerte a Muzeului Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111, București), va avea loc cel de-al treilea eveniment din cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional Propatria.

 

Concertul „Romanticismul lui Schumann și Porumbescu”, susținut de violonistul Constantin BESCHIERU (Republica Moldova/România/Italia) și pianistul Filippo TENISCI (Italia), este organizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român din București, în parteneriat cu Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada Republicii Moldova în România, Institutul Italian de Cultură din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hub Art Agency din Focșani și Asociația ProContemporania din București. Pentru informații și rezervări: info@propatriavox.it și ufficiostampa@propatriavox.it

***

Informații despre artiști:

Constantin Beschieru, violonist. S-a născut la Chișinău, în Republica Moldova, unde a început studiul viorii la vârsta de șase ani, la Școala de muzică „C. Porumbescu” din capitală; pe parcursul studiilor muzicale, a fost selecționat pentru diverse cursuri de măiestrie și concursuri, atât autohtone, cât și în străinătate (România, Rusia, Germania etc.). După diploma obținută cu notă maximă în Republica Moldova, urmează studiile Conservatorului de muzică „B. Marcello” din Veneția unde obține Licența în 2004 și Diploma de Master în 2008. În timpul studiilor a câștigat mai multe selecții pentru tineri concertiști, concertând atât ca solist cu orchestra Teatro La Fenice, interpretând concertul K 216 pentru vioară și orchestră de W. A. Mozart (2004), cât și ca prim-violonist în Orchestra Conservatorului Regional din Veneto. Câștigător al premiului I la Concursul „Premio Francesco Geminiani” din Verona (2004), al premiului I la Concursul „Cel mai bun absolvent din Veneto – 2004” (2005), al premiului I absolut la Concursul Internațional „E. Coca” (1999), al premiului II la Concursul „G. Rospigliosi” – secțiunea Duo (2005), premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră „G. Rospigliosi” – secțiunea Cvartet (2006) și premiul II la Concursul Internațional „Marco Fiorindo” (Torino) (2006) cu Ludus Quartett.  În anul 2005, în timpul studiilor de perfecționare în SUA, desfășoară o intensă activitate ca solist, în ansambluri camerale și în calitate de prim violonist în orchestra Universității de Muzică din Texas (Houston). Ocupă funcția permanentă de concertmaestru în cadrul orchestrei I Virtuosi Italiani, cu care cântă și ca solist; ocazional, deține rolul de concertmaestru în cadrul orchestrei Mitteleuropa FVG și în cadrul orchestrei regionale Filarmonia Veneta „G. F. Malipiero”, etc. S-a specializat cu următorii maeștri: Cornelia Bronzetti, Kenneth Goldsmith, Andrzej Grabiec, Lucie Robert, Vagram Saradjian, Uri Pianka, Emanuel Borok, S. Accardo, P. Vernikov, I. Grubert, P. Berman și alții. În prezent, deține postul permanent de prim-violonist in cadrul Orchestrei Sinfonice Nazionale della Rai și, ocazional, rolul de prim-violonist la Fondazione Teatro Lirico G. Verdi din Trieste.

 

Filippo Tenisci, pianist. Trei puncte necoliniare determină un plan. Aceasta este una dintre cele mai importante teoreme ale geometriei în spațiu. Fiecare plan, este o nouă formă de viață, iar pianistul, așezat în fața unui pian, urmând notele unei piese, reușește, printr-o geneză misterioasă, să dea naștere unui moment. Unul atât de viu, de intens, care nu moare decât în uitarea celui care a fost prezent. Luate în parte, câte două, toate cele trei puncte sunt coliniare; legate printr-o vrajă cu o formulă necunoscută. Pianistul simte piesa și, indiferent de natura ei primordială, ea devine un avatar transfigurat de emoția lui. Pianul, la rândul său, dă glas piesei. El o povestește…uneori domol, alte ori nervos, îndrăgostit sau răzbunător. Pianistul se îndrăgostește de instrumentul său și nicio forță a pământului nu va mai reuși să-l despartă de el. V-aș întreba „Vă place Liszt?”, dar știu că îl veți iubi oricum atunci când îi veți asculta piesele interpretate cu atâta măiestrie de Filippo Tenisci. El este unul dintre punctele planului pe care îl formează împreună cu instrumentul său și partiturile lui Listz, pe care le studiază cu atâta pasiune.  

Născut în 1998 la Tirana, și-a început studiile în copilărie sub îndrumarea maestrului Emira Dervinyte. În iulie 2019 a absolvit nota 110 cum Laude la Conservatorul de muzică „G. Braga” din Teramo, convenționat cu Academia „Aimart” din Roma, discutând teza și prezentând un recital solo dedicat în întregime compozitorului Franz Liszt. A participat la mai multe masterclass-uri cu renumitii maeștri Roberto Galletto, Justas Dvarionas, Uta Weyand, Jun Kanno, Ralf Nattkemper, Ewa Pobłocka, Elisabetta Guglielmin, Boris Petrushansky, Elisso Virsaladze și Daniel Rivera. A fost premiat în mai multe competiții internaționale, printre care: Insieme per Fare, Orașul Tarquinia, Orașul Bucchianico, 7 Note Romane, Dinu Lipatti, 88 Tasti, Note in armonia, Concursul internațional de muzică „Orașul Pesaro”, Orașul Magliano Sabina, „La Palma D’Oro” de S.Benedetto del Tronto, Visconti, Premiul New Talents of Italy 2019, Giangrandi-Eggmann Award. În mai 2018 a fost proclamat câștigătorul absolut al International Competition for Youth “Dinu Lipatti”,  câștigând o bursă, premii prestigioase și un concert premiu in  „Festivalul Internațional al Talentelor Tinere – Propatria”. Este membru fondator al Asociației de Tineret Riccardo Cerocchi încă din primăvara anului 2019.

 

Despre Festivalul Internațional Propatria:

Festivalul s-a născut în anul 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. Având un caracter multidisciplinar, rolul său este acela de a evidenția excelența pe care o realizează tinerii români stabiliți în străinătate. Cu timpul a devenit un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin tematicile abordate și de asemenea, prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat permanent în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în peninsulă, scopul fiind acela de a deschide prin artă, granițele diversităților culturale și de a construi punți interculturale de comunicare.

Festivalul Internațional Propatria a găzduit în cei 12 ani de viață peste 60 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film, teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Participarea tinerilor din mai multe țări reprezentative pentru diaspora românească a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare și de consolidare a diasporei românești.

Sub motto-ul Muzică fără Frontiere, Festivalul Internațional Propatria revine între 09 și 29 Noiembrie 2022, cu cea de a douăsprezecea ediție, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța. Realizat cu susținerea Departamentului Românilor de Pretutindeni, în parteneriat cu instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XII-a ediție va fi itinerantă și va călători de la Roma la București apoi la Londra, Paris și Viena, evidențiind astfel caracterul internațional al festivalului și în același timp devenind, pentru prima dată cu adevărat, un festival menit să coaguleze întreaga diasporă românească. Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru prima dată în afara granițelor Italiei acolo unde s-a născut, va premia excelențele românești în toate țările în care va poposi și va dărui concerte de înaltă ținută artistică publicului din Italia, Marea Britanie, Franța, Austria și România. Întregul festival, bazat pe o intensă cooperare culturală internațională, aduce împreună artiști și muzicieni de renume. Pentru ediția din acest an au fost invitați să participe artiști de anvergură: Ramona Horvath (România/Franța), Nicolas Rageau (Franța), Simone Anelli (Italia), Mara Dobrescu (România/Franța – din 2018 Director Artistic al festivalului), Roxana Constantinescu (România/Franța), Răzvan Popovici (România), Florian Mitrea (România/Marea Britanie), Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia), Filippo Tenisci (Italia), Rodica Vică (România/Austria) și Adela Liculescu (România/Franța).

Realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma în parteneriat și cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Austria, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, Institutul Cultural Român din București, Institutul Cultural Român de la Paris, Institutul Cultural Român din Londra, Institutul Cultural Român din Viena, Institutul Italian de Cultură din București, Villa Medici-Accademia di Francia a Roma, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă al României din București, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București,  Theatre le Ranelagh din Paris, Princess Alexandra Hall – Royal Over-Seas League din Londra, Roma Jazz Festival, Casa del Jazz din Roma, Ciampi Pianoforti, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hubart Agency, Asociația ProContemporania,  International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, va reuni pe scena sa în acest an, excelența românească din întreaga Europă.

Deschiderea festivalului a avut loc la Roma pe data de 09 noiembrie cu concertul Impressions de voyage en jazz, susținut de pianista jazz Ramona Horvath (România/Franța) și contrabasistul francez Nicolas Rageau și a continuat pe data de 12 noiembrie la sediul Ambasadei României în Italia cu Gala Premiilor de Excelență și recitalul de pian susținut de Simone Anelli, câștigător al Primului Premiu Absolut “Dinu Lipatti 2022” și al Premiului Special “Festivalul Internațional Propatria 2022”. Concertului de la București, în Sala de concerte a Muzeului Colecțiilor de Artă susținut de violonistul Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia) și pianistul Filippo Tenisci (Italia), îi va urma recitalul de pian susținut de Florian Mitrea (România/Marea Britanie) în prestigioasa Princess Alexandra Hall, Royal Over-Seas League de la Londra. Următorul concert va avea loc La Paris, în splendidul cadru oferit de Théâtre le Ranelag vor concerta mezzosoprana Roxana Constantinescu (România/Franța), violistul Răzvan Popovici (România) și pianista Mara Dobrescu (România/Franța). La Viena, sub genericul Romanian Music Journey from Romania to Austria, va avea loc etapa finală a festivalului care le va avea ca protagoniste pe soprana Rodica Vică și pianista Adela Liculescu. Concertele de la Paris și Viena vor marca Ziua Națională a României 2022. Mai multe informații despre programul ediției din acest an pot fi găsite accesând site-ul www.propatriavox.it

 

Proiect realizat de Asociația Culturală româno- italiană Propatria cu susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

 

Să te reorientezi după un deceniu și jumătate petrecut în multinațională, acolo unde mărturisești că ai avut mai multe funcții și ai simțit creștere și evoluție, acolo unde ai simțit că a fost un mediu stimulativ de lucru în care primau valori reale, unde ți-ai însușit o conduită profesională elitistă, înseamnă, după părerea unora, că porți mult curaj. Ioana Petrea, în prezent directoarea Fundației Regale Margareta a României, ar numi această schimbare ca fiind o chemare. Mereu i-a păsat de binele oamenilor și nu a mai dorit să stea cu mâinile la spate, ci să facă ca lucrurile să se miște mai bine dând ajutor și având și ea aport.

Atunci când a decis să se despartă de toate experiențele acumulate în multinațională, inima sa era mai plină. A plecat mai bogată. A luat cu ea toate lucrurile învățate atunci când și-a dat seama că le poate fructifica pentru un scop ce îi era așa aproape- binele oamenilor. Sub aripa ocrotitoare a Ioanei Petrea, cât și cele ale colegilor săi, se află copii, tineri, vârstnici care sunt sprijiniți prin diferite și diverse forme. Să o cunoaștem mai bine și să facem cunoștință cu tot ce înseamnă fundraising!

 

Cum este Ioana-omul?

O persoană cu multă energie, suflet, curaj și scop, toate aceste fiind dedicate unei misiuni – aceea de a crea premisele unei vieți împlinite pentru oamenii din jur. Sunt un om de progres, îmi face realmente plăcere să învăț, dar și să împărtășesc altora rețete de succes.

 

 

Dar Ioana-profesionistul care se dedică cu strângerile de fonduri în beneficiul copiilor, tinerilor, vârstnicilor?

Am avut inspirația ca, în urmă cu fix 15 ani, să aleg un nou drum profesional – în industria Binelui, iar acesta mi-a oferit un rol care îmi împlinește misiunea personală. Strângerea de fonduri pentru proiecte sociale și educaționale este o profesie nobilă, care m-a stimulat să devin o persoană mult mai sociabilă, cu inițiativă și foarte organizată. Am devenit un mediator al faptelor bune, între oamenii care au nevoi stringente și cei care pot să le ofere o mână de ajutor la momentul potrivit.

Ce îți place cel mai mult din ceea ce faci?

În primul rând, am șansa de a afla poveștile oamenilor din proiectele Fundației Regale Margareta a României, de a înțelege nevoile și năzuințele lor și de  a scrie happy-end-uri pentru fiecare, alături de colegii  mei. Faptul că pot aduce o schimbare în bine care mă încarcă cu multă energie pozitivă și determinare.

De asemenea, prin proiectele și campaniile de comunicare și fundraising pe care le coordonez, pot să îmi pun în valoare creativitatea și să acționez antreprenorial, pentru că am privilegiul de a mă bucura de multă încredere și autonomie în acest rol.

 

Sunt și lucruri care nu îți plac și le faci doar de dragul de a le face și pentru că trebuie?

Noi suntem o echipă mică, dar care împlinim lucruri mari, în cea mai mare parte cu resurse interne. Aș spune că uneori încărcătura devine prea mare, mă refer la efort, timp, dar și din punct de vedere emoțional. Dar pe măsură vine și satisfacția rezultatelor, iar acestea se măsoară în cifre și în destine fericite. Cel mai inconfortabil este când este nevoie să pun presiune pe alți colegi, știind că nu toți au aceeași reziliență, iar asta se întâmplă atunci când organizăm campanii sau evenimente majore și suntem depășiți de toate detaliile.

 

Care sunt resursele zilnice care te aduc la birou?

Pentru mine a-mi folosi toate abilitățile personale sau profesionale în slujba binelui reprezintă o bucurie. Pasiunea pentru munca mea este cea mai importantă resursă, dar și satisfacția rezultatelor.

 

Ioana, dar hai să o luăm cu începutul. Cum ai lăsat tu în urmă o experiență de un deceniu într-o multinațională ca să intri într-o organizație?

Am avut șansa ca prima mea experiență de serviciu să fie într-o companie minunată cu un mediu stimulativ și cu valori reale, în care am activat pe diverse funcții timp de 8 ani. Aici mi-am creat bazele unei conduite profesionale elitiste și mi-am dezvoltat niște competențe relevante și astăzi legate de networking, client service, loyalty sau account management, ca să folosesc limbajul corporate.

Am luat cu mine toate aceste lucruri atunci când am simțit că le pot valorifica pentru un scop ce îmi era așa aproape și mă însoțea mereu din umbră – binele oamenilor.

 

Când s-a întâmplat reorientarea ta profesională? Ce a stat la baza hotărârii tale?

Dintotdeauna am fost o persoană empatică și, poate prea mult, preocupată de soarta altora, în special a oamenilor pe care îi vedeam în situații vulnerabile. Am intuit mereu potențialul celui din fața mea, dincolo de aparență sau de contextul în care se afla, și gândeam că fiecare om merită să și-l împlinească. Mă impresionau în special copiii care erau privați de iubire, de o familie, de resurse minime, de șansă, în general. Dar am avut și creat și relații foarte frumoase cu persoane în vârstă, lipsite de putere, chiar din  adolescență având dorința de a le oferi crâmpeie de bucurie, de exemplu bunicii mele îi citeam poezii care o purtau în tinerețea ei din viața satului, iar pe o bătrânică din cartier o vizitam și îi duceam mici cumpărături. Voiam să ajut, să fac o schimbare semnificativă pentru cei pe care îi vedeam în dificultate.

 

Un ONG îmi oferea oportunitatea de a ajuta mult mai mult decât aș fi putut să o fac pe cont propriu. În timpul concediului de maternitate, aceste valori au devenit mai evidente și mai prezente în sufletul meu, astfel că am aplicat la un job care simțeam că este pentru mine, la SOS Satele Copiilor. A fost un moment inspirat, pentru că acea poziție, de coordonator a unei echipe de fundraising nou create, a fost începutul unei călătorii plină de înțelesuri noi și de satisfacții nebănuite, călătorie care a continuat la Fundația Regală Margareta a României.

 

 

Faptul că în zona ONG-urilor know-how-ul și competențele de marketing/comunicare erau minime la acel moment, vorbim de 2007, a fost o oportunitate pentru mine de a mă dezvolta profesional, atât prin exersarea abilităților și experienței mele într-un alt context, cât și prin ocazia de a învăța și experimenta aproape toate genurile de acțiuni de fundraising.

Astăzi propovăduiesc celor mai tineri ideea de a-și alege o profesie în care să nu simtă niciodată că merg la serviciu, ci într-un loc în care le face plăcere să își petreacă fiecare zi.

 

Au fost glasuri apropiate care nu au fost de acord, poate, cu mutarea ta, cu serviciul în alt domeniu?

Domeniul era într-adevăr total diferit, prin oamenii pe care i-am întâlnit, prin resursele sau tehnologia pe care le aveam la dispoziție, prin cultura organizației … totul era altfel. Odată ce m-am acomodat cu noile condiții, jobul a devenit … hobby-ul meu.

Glasurile reticente îmi spuneau că sunt implicată prea mult în serviciu, că petrec prea mult timp profesional, că nu sunt suficient de pragmatică în general. Pentru a contracara toate acestea, am fructificat fiecare ocazie pentru a-mi implica și familia sau cercul de prieteni, i-am cooptat să experimenteze spiritul Fundației, să se bucure de ceea ce facem, să contribuie cu ce pot, și au fost multe momente frumoase petrecute împreună, în special alături de fiica mea, în acest context.

 

A crescut satisfacția sufletească odată cu activarea în domeniul ONG-ist?

Foarte mult, pentru că tot ceea ce fac în fiecare zi are valoare, o valoare pe care o văd, o trăiesc, o simt în mod direct – copii din medii sărace care au acces la tot felul de oportunități, cursuri, meditații, tineri cu talent artistic care ajung să se exprime și să își urmeze visul unei cariere artistice, sau persoane în vârstă care, în pofida singurătății sau a altor provocări majore, își reaprind zâmbetul, își fac noi prieteni, își recâștigă încrederea în ei.

 

Satisfacția a crescut și mai mult atunci când am început să împărtășesc și altora tot ce am acumulat în materie de fundraising și comunicare pentru cauze sociale. Prin faptul că acum sunt trainer și coach pentru alte ONG-uri, simt că impactul meu poate acționa înzecit, în comunități mici sau mari, pe care abia acum ajung să le cunosc, și pentru diverse proiecte sociale, despre care nici nu știam că există. În organizațiile din țară sun oameni foarte faini, dedicați trup și suflet,  dornici să învețe și foarte recunoscători atunci când află cum pot să devină auto-sustenabili.

 

Dezvoltarea personală pune azi foarte mult accent pe starea de bine a propriei persoane, pe activarea resurselor pentru sine. Eu cred însă că este mai mult de atât – dezvoltarea mea personală a început cu adevărat din momentul când am putut crea bunăstare și resurse și pentru alții.

 

Care este misiunea și viziunea organizației voastre?

Avem un lider inspirațional pentru echipa noastră – Majestatea Sa Margareta, care a pornit pe cont propriu, în 1990, primele activități de ajutorare de la zero și s-a implicat personal, motivată de dragostea ei pentru România. Viziunea noastră este ca România să își atingă adevăratul potențial și ca toți oamenii să se respecte reciproc și pe ei înșiși. Visăm la o Românie în care colaborarea între generații să se realizeze natural și să se bazeze pe schimbul de valori și experiențe între generații, pe nevoia tinerilor și copiilor de modele și pe dorința seniorilor de a-și asuma un rol în comunitate. Ca Fundație, misiunea noastră este să îi identificăm pe aceia care pot deveni lideri ai schimbării în comunitățile din care fac parte, care au capacitatea să impulsioneze, să îi motivăm și să le oferim un model pozitiv prin puterea exemplului. Acestora le oferim le oferim instrumentele necesare pentru intervenții durabile în comunitate și bazate pe solidaritate între generații.

 

 

Care este cea mai valoroasă investiție pe care ai obținut-o până acum?

Fiecare sponsor este valoros, contribuind la realizarea unui anumit proiect. Ceea ce ne asigură sustenabilitatea unui proiect și o intervenție constantă și pe termen lung, capabilă să aducă o schimbare, este investiția făcută pe termen lung, de aceea apreciem în mod special parteneriatele multianuale sau de lungă durată. Relațiile cu acest tip de parteneri sunt de colaborare, de consultare și de încredere reciprocă, bazate pe obiective comune, construite de-a lungul anilor. Ca exemplu, Fundația Vodafone, Kaufland România, Raiffeisen Bank sau Hochland România, finanțatori alături de care am creat noi servicii sau am dezvoltat proiecte sociale ce au adus schimbări semnificative în comunități sau în viețile copiilor, tinerilor și seniorilor.

 

Care a fost obiectivul vostru cel mai înalt?

Obiectivul ambițios este ca Fundația Regală Margareta a României să devină un inițiator al proiectelor intergeneraționale și un mentor care să faciliteze extinderea acestei abordări la nivel de țară, iar eu am contribuit cu multă convingere la definirea și realizarea lui. Abordarea intergenerațională privește fiecare persoană, indiferent de vârstă, ca o resursă pentru comunitate, și încurajează valorificarea potențialului tuturor membrilor comunității – copii, tineri sau vârstnici.

Noi credem că interacțiunea și schimbul între generații sunt premisele esențiale pentru construirea unor comunități puternice și a unei societăți sănătoase.

 

Astfel am inițiat programul numit Centrele Generații, în cadrul căruia seniorii au oportunitatea de a deveni mentori pentru copii, bazându-se pe experiența sau talentele lor, și ajung adevărate resurse pentru comunitate. Copiii au șansa unui mediu stimulativ, în care ei își lărgesc orizontul de cunoaștere, cresc emoțional și se dezvoltă armonios, prin diversitatea activităților la care iau parte, dar și prin modelele inspiraționale ale seniorilor implicați.

 

Ambiția noastră este să implementăm 100 de proiecte intergeneraționale prin care să inspirăm România! Scalarea însă nu este atât de simplă pe cât pare la prima vedere, pentru că schimbarea de mentalitate de durată. Seniorii sunt încurajați să se deschidă spre voluntariat, pentru a da un nou sens vieții lor după pensionare și a recâștiga bucuria de a trăi. Cei din generațiile tinere sunt îndrumați să se focuseze pe valorile comune și cooperare, să împărtășească energia și cunoștințele lor celor mai vârstnici, iar astfel își schimbă perspectiva asupra a ceea ce numim conflictul între generații. Oferind oamenilor un loc, o structură, o metodologie și timp pentru a face acest lucru, avem premisele de a construi o României mai bună pentru noi toți.

 

Vin sponsorii ușor către voi? Cum îi atrageți?

De regulă, Fundația merge către sponsori, și nu invers. Oricât de inspiraționale sau vizibile ar fi lucrurile bune pe care le împlinim noi ca ONG-uri, mobilizarea de fonduri se produce doar atunci când nevoia de sprijin este clar exprimată. Fundraisingul presupune să fii proactiv, să identifici potențialii sponsori, să inițiezi și să clădești relații, să comunici permanent cum se pot implica oamenii, de ce fonduri și resurse ai nevoie și pentru ce le vei folosi, să îi ții la curent cu acțiunile realizate, să îi informezi despre impactul investiției făcute, să îi inspiri să contribuie în continuare, poate mai consistent, pentru ca proiectele să se extindă, să prindă forță. A atrage resurse, donatori și sponsori este un proces, nu o acțiune. Eu spun că prima donație făcută este doar începutul unei lungi și frumoase călătorii, pe care noi cei din branșă o numim donor’s journey.

 

Care sunt provocările pe care le-ai întâlnit în fundraising?

Una dintre provocările mele, dar știu că nu sunt singură aici, este să găsesc oamenii potriviți pentru o echipă de fundraising și comunicare de elită, așa cum mi-o doresc. Există mulți profesioniști în marketing sau PR, dar nu este suficient, competența trebuie să fie dublată de o profundă motivație intrinsecă de a se dedica pentru o cauză socială. Scopul principal al fondurilor noastre este acela de a deservi cât mai mulți beneficiari, chiar dacă conștientizăm că cea mai prețioasă resursă Fundației este echipa. Oamenii care se îndreaptă către un ONG nu o fac pentru o remunerație mai bună, ci ca să aibă un job cu suflet, pentru că vor să facă o diferență. Mulți înțeleg acest aspect abia la interviu.

Un alt tip de provocare vine atunci când un finanțator alături de care Fundația a acționat pe termen lung se retrage din relație, pentru că obiectivele sale de business s-au schimbat. Atunci când nevoia din proiect rămâne descoperită, noi ca Fundație nu putem opri sprijinul pe care l-am promis – copiilor pentru care un an în plus de școală contează, tinerilor talentați care se bazează pe bursă, ori seniorilor care au nevoie de o mână de ajutor. De aceea, transparența și anticiparea sunt foarte importante. Au fost puține momente ca acestea, dar recunosc că mă debusolează puțin, pentru că nu este ușor să găsești un nou partener într-un termen scurt, după cum am explicat mai devreme.

 

 

Ce proiecte se desfășoară și s-au desfășurat până în prezent sub egida fundației voastre?

Din 1990, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte care și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. În perioada actuală desfășurăm proiecte sociale și educaționale cu acoperire națională, precum lina gratuită de consiliere Telefonul Vârstnicului, proiectul de ajutor pentru seniorii vulnerabili Fondul pentru Vârstnici, programul de burse Tinere Talente, sprijin social prin Fondul Special pentru Copii, intervenții de Ajutor pentru Refugiați și programul unic în România numit Centrele Generații. Toate acestea au o abordare intergenerațională, care încurajează solidaritate și facilitează cooperarea și schimbul reciproc între generații.

 

Ce proiecte ticluiți în prezent sau veți organiza în perioada următoare?

În perioada aceasta pregătim acțiuni de amploare care vizează vârstnicii aflați în situații dificile de viață. Pentru cei mai mulți dintre noi, Sărbătorile sunt o bucurie, o ocazie de a ne reuni cu cei dragi, de a ne permite mai multe decât de obicei. Am cunoscut însă oameni foarte în vârstă care, fiind afectați de singurătate, lipsuri materiale sau de boli supărătoare, primesc Sărbătorile cu tristețe și deznădejde. pentru că nu mai au pe nimeni aproape. Chiar și după o viață cinstită, muncită, soarta unora nu a fost generoasă. Astfel de vârstnici sunt printre noi, și ei merită atenția, grija sau dragostea noastră. Unii dintre acești oameni ajunși la vârsta senectuții sunt părinți, profesori, medici, arhitecți noștri, au contribuit cine suntem azi și la evoluția noastră. Este rândul nostru să îi ajutăm la nevoie! Campania de ajutor pentru vârstnicii României mobilizează fonduri necesare pentru a răspunde nevoilor acestor oameni, cu un ajutor ce poate fi practic, material sau emoțional. Oricine poate contribui cu o donație de 2 Euro luna, printr-un un SMS la 8444 cu textul SINGUR. Iar companiile pot folosi 20% din impozitul pe profit sau pe venit, completând formularul 177 sau un contract de sponsorizare.

 

 

Despre patriotism și sensul culturii în evoluția unei națiuni, despre epoci apuse, incertitudinile prezentului și speranțele viitorului, despre cum s-au schimbat România și românii în ultimul secol a povestit scriitorul Dinu Săraru, într-o ediție specială a emisiunii Serviciul de Noapte cu Maria Țoghină difuzată pe Radio România Actualități, de Ziua Unirii Principatelor Române. Emisiunea a fost premiată ieri, 10 noiembrie 2022, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști, în cadrul Galei Premiilor UZPR.

Premiile UZPR, acordate de către un juriu alcătuit din profesioniști din domeniu, au fost acordate unor jurnaliști care s-au remarcat prin materialele de presă în toate segmentele domeniului: presă scrisă, online, radio, tv, carte de presă, publicistică.

 

Realizator: Ce a învățat copilul Dinu Săraru despre patrie, despre națiune de la învățătorul Costică Săraru?

Am învățat întâi să vorbim românește, curat românește, și era o răspundere a învățătorului de țară atunci să cultive limba română.

 

Realizator: A fost foarte exigent cu dumneavoastră.

Extraordinar de exigent. Eu nu am știut că voi lua premiul I, în clasa I, până când nu m-a strigat la școală, ca să nu greșesc la școală, că eram fiu de învățător, și m-a dat la școală la șase ani jumate, eu am fost obligat să îi spun și acasă „domnule învățător” și nu țin minte când i-am zis „tata” sau „tăticule”, pentru că a murit când aveam nouă ani și până atunci eu i-am zis și acasă „domnule învățător”, că ceilați copiii, spunea el, nu au norocul să-l aibă pe tat-su învățător și să nu greșesc la școală, să-i spun „tată”, nu i-am spus niciodată și nu țin minte niciodată când i-am spus „tată”; am spus unui bunic, care a înfiat-o pe maică mea, din Râmnicu Vâlcea, erou al Primului Război Mondial și al celui de al Doilea Război Mondial, tăticule, dar tatălui meu nu i-am spus niciodată decât „domnule învățător”, la școală, și mi-a adus o hartă mare acasă, pe care era reprodusă România întregită de atunci și cu un băț, trebuia să nu greșesc, să văd unde curge Jijia, de pildă, și unde curge Prutul și unde curge Nistrul și unde curge această frântură de apă care se numea Jijia. Am învățat istoria Țării Românești, am avut în familie un învățător care era țărănist și devotat învățătorului Ion Mihalache, care a fost creatorul după cel de-al Doilea Război Mondial al Partidului Țărănesc de stânga, și am avut în casă cărțile care vorbeau despre cultul teatrului românesc, cărțile lui Iorga, cărțile lui Virgil Madgearu și am fost pătruns din clipa aceea de geografia Țării Românești, de istoria Țării Românești, de faptul că prin Slătioara a trecut la un moment dat ocupația austriacă, cezaro-crăiască, și la 5 km de casa mea, casa tatălui meu, nu a bunicului, se aflau cazărmile cezaro-crăiești și am înțeles ce înseamnă granița, și atunci am descoperit, și mai târziu o viață întreagă, 50 de ani, mai descoperit că există un cătun în Slătioara cu numele de Viorești, de la viorea, cu case puține și cu o biserică, pe care istoria artei românești și a credinței creștine a înregistrat-o, această biserică din Viorești, pentru o friză a potecașilor, cei care păzeau granița românească cu cazărmile cezaro-crăiești, pe caii lor mărunți de munte, cu găitane lor gorjenești, îmbrăcați, pe cai, și cu căciulile negre înalte, pe care nu și le scoteau nici în fața domnitorului. Această descoperire pe care a întărit-o într-o lucrare fundamentală Olga Greceanu, din familia Măldăreștilor și a Grecenilor, specificul național în cultura română m-a captivat, și am fost 50 de ani unde am putut; de pildă, am descoperit în o revistă a epocii „Boabe de grâu” că o cercetătoare din familia Goleștilor a vorbit pentru prima dată despre această bisericuță, care a fost la începutul Evului Mediu, la 1500, schit de maici și acum era bisericuța care a intrat în istoria artei datorita în primul rând lui Olga Greceanu și pe urmă când am fondat acest vis al meu, cu Fundația „Niște Țărani”. 50 de ani m-am, zbătut, repet, ca să atrag atenția acestei bisericuțe și a frizei potecașilor, că mi-am dat seama câtă mândrie oltenească au oltenii de sub munte și cât patriotism.

 

Realizator: Cât simț al datoriei.

Și cât devotament pentru Liturghia creștină, este învestit în această bisericuță, și când eram la „Luceafărul” secretar general de redacție am reprodus în „Luceafărul”, era o epocă mai grea, de asuprire, de asemenea de colonizare, nu aveam voie să spunem poporul român, poporul nostru, și am publicat friza potecașilor prima dată în țară, după „Boabe de grâu” a apărut în revista „Luceafărul”.

 

Realizator: Ce ați dori să știe despre patrie, patriotism, simț al datoriei, onoare, națiune, despre România, strănepotul dumneavoastră?

Va aparține unei lumi pe care nu cunoaștem astăzi și lumea este pândită de pierderea identității naționale și de pierderea vocației ctitoriei, care este fundamentală pentru poporul român. Azi nu se mai poate știi dacă generațiile tinere vor mai avea răgazul și timpul și permisiunea să gândească la viitorul identității naționale. Mi se pare că astăzi suntem pândiți de momente foarte grave din punct de vedere al identității naționale și al unirii. Vă spun, nu întâmplător într-un interviu de curând am spus că aliatul nostru rămâne Dumnezeu. Acum, ce să vă spun dumneavoastră care aparțineți unui post de radio pe care eu îl iubesc foarte mult pentru că m-am născut gazetărește și scriitoricește în clădirea veche, de peste drum, a postului de radio, care e și acuma o mică, așa, viluță barocă și acolo era Redacția Culturală și a emisiunilor pentru copii și acolo se desfășura și Carnetul Cultural, și am avut – eram totuși copil, la 18 ani neîmpliniți, m-am născut, v-am spus scriitorul din mine e datorat Radioului, vocația dialogului am învățat-o la Radio, și toate cărțile mele sunt pline de dialog și toate filmele făcute după cărțile mele sunt întemeiate pe dialogul meu.

 

Realizator: Rămânem totuși încă puțin trecut. Sunt curioasă cum era copilul Dinu Săraru? Dar adolescentul Dinu Săraru? Ați fost un copil năzdrăvan?

Am fost întotdeauna în răspăr cu rigorile unei societăți totalitare și m-am zbătut în acest răspăr să-mi apăr niște idei. Lozinca mea a fost toată viața mea și a rămas aceeași până astăzi, că gloria aparține celor care iubesc mai mult lupta decât succesul. Și așa am făcut ca Teatrul Mic să fie teatru-fenomen din Sărindar, în care s-au jucat spectacole curajoase pentru timpul acela, foarte curajoase, antitotalitare și la rând, la rând aș spune și chiar mai înaintea unor reprezentații occidentale care aparțineau dezvoltării literaturii și artei în apus și în America. Și am mândria să fi jucat cu 10 ani înaintea rușilor o dramatizare după Bulgakov, „Maestrul și Margareta”,  care s-a bucurat de un succes uriaș în epocă și care…

 

Realizator: Mai am o întrebare, care se referă tot la trecut: ce modele ați avut în adolescență, ce v-a format, la cine v-ați raportat atunci când v-ați asumat acest răspăr? Sigur că venea din copilărie, ați spus, ați fost un copil în răspăr.

Am avut noroc în viață că trei intelectuali din ziua în care eu m-am angajat la Radio, 13 noiembrie 1950, se numeau Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu și Valentin Lipatti și erau marii intelectuali ai țării, conferențiari universitari, doctori honoris causa la Universitatea din București și am crescut pe lângă ei, m-au învățat ce să citesc, m-au învățat să discut, m-au învățat să am personalitate și le-am păstrat un cult. Sigur că viața a fost cum e viața, au fost și momente în care ei m-au părăsit vremelnic, pentru că au fost victimele propriilor identități și verticalități, dar nu pot să nu trec peste asta și așa am scris „Ura din ochii vulpii” sau „Despre dedublare” și am scris romanele astea trei de după 1990, când mi-am schimbat descoperind un ierarh al vieții – cum să spun? – al Bisericii Ortodoxe Române de astăzi, tânăr, are 55 de ani acum, care mi-a atras atenția asupra unui tip de literatură, că eu scriam romane balzaciene, cum s-a spus. Și am scris cele trei romane și „Ura din ochii vulpii”, care a avut un succes extraordinar și care m-a răcorit pe mine foarte mult, pentru că acest roman are toate adevărurile în care am crezut eu. Și să vă spun ceva: nu a fost carte scrisă de mine care să nu cuprindă viața mea și adevărul meu cel mai crud, cel mai curat, cel mai credincios. Și am suferit foarte mult în credința asta a mea și vă spun astăzi că m-am gândit: dacă ar trebui să o iau de la început cred că aș putea să o iau de la început dacă aș mai avea pe putere, dar, vă dați seama, la vârsta asta… Am primit un telefon de curând de la unul din eroii mei, erou mare de tot al romanului „Niște țărani”, un actor, Mitică Popescu, care a devenit și al celebru interpretând personajul principal din roman și m-a sunat să îmi spună: domnule Dinu Săraru, veșnicul Năiță Lucean, a zis el și am avut o tresărire extraordinară. Și acum s-a interesat când împlinesc eu ziua de 90 de ani și i-am zis: Mitică Popescu, te rog să simți degetele mele că mângâie obrazul tău acum. Și mi-a curs o lacrimă pe obraz. Am avut noroc de familia mea și de colegele dvs. de presă, fetele mele.

 

Realizator: Discutăm despre patrie, patriotism, națiune și cultură într-o ediție specială de Ziua Unirii Principatelor Române. Am vorbit despre cei care v-au influențat în timpul adolescenței, în timpul copilăriei. Sunt curioasă ce v-a marcat tinerețea?

Tinerețea mea s-a desfășurat într-un moment, ca să vă spun așa, de despărțire pastorală de un trecut care sfârșea, se sfârșea trecutul ăsta…

 

Realizator: De o lume care apunea!

Apunea… Și am avut o șansă extraordinară atunci că l-am cunoscut pe Sadoveanu.

 

Realizator: Cum era Sadoveanu?

Era vicepreședintele țării, al Parlamentului românesc. Un bărbat înalt, cu o înfățișare care îți impunea, nu știai cum să te ridici în picioare mai repede să îl poți saluta. Și am avut norocul să îi fac o vizită și să îl rog să citească pentru radio, prima dată el la radio, cu glasul lui moldovenesc extraordinar de pastoral, aparținând lumii trecutului pastoral, și toată povestea legată de Eminescu și de Junimea și de tot sentimentul patriotic era într-o poezie care se numea „Sara pe deal” și pe care el a recitat-o atunci extraordinar și eu am fost primul care am înregistrat-o și aș vrea să îmi aduc aminte, să îmi dați prilejul să aduc aminte sfârșitul atmosferei pastorale din România prin lectura lui Sadoveanu.

 

Realizator: Sunteți un om al emoției în tot ceea ce faceți. Credeți că dialogul dintre oameni și credeți în acest dialog, dar nu numai că dumneavoastră credeți în acest dialog dintre oameni, aveți și marea calitate de a vedea tot ce este mai bun în fiecare om care are șansa de a vă fi cunoscut. Din păcate, ultimii ani au adus mai multă izolare, mai multe alienare între noi. Ce credeți: mai au nevoie oamenii de emoții și ce vă inspiră aceste vremuri pe care le trăim? Am în vedere ultimii doi ani de pandemie.

Ați formulat foarte bine. A apărut însingurarea, izolarea. E un proces de alienare morală și încrederea în ziua de mâine a pierdut teren la noi și sunt foarte surprins că politicianismul veros în momentul de față în România câștigă teren și sacrifică mii de ani  de speranță. Cum să vă spun eu dumneavoastră… Neliniștea cu care v-am așteptat eu astăzi la mine acasă și prețuirea cu care v-am așteptat au fost întărite de emoția asta, că pierdem speranța, pierdem speranța.

 

Realizator: Ce vă inspiră aceste vremuri?

Uite, vă spun că mă gândesc la câtă bucurie a fost în lumea Cenaclului lui Adrian Păunescu, poemul dedicat primăverii, „Au înnebunit salcâmii” și v-aș ruga să apelați la acest moment muzical, că ne-a făcut pe toți să tresărim, dar în același timp v-aș ruga să dăm glas și unei rugăciuni a lui Păunescu, cântată de un mare artist care e în Canada și nu poate să mai plece de acolo, pentru că nu îl lasă vârsta, și viața, și oboseala. Ștefan Hrușcă.

 

Realizator: Dacă ar fi să plecați singur, fără familie, pe o insulă pustie, ce ar lua scriitorul Dinu Săraru cu el?

Să știți că eu nu pot pleca singur pe nici o insulă din lume și nu m-am gândit la asta… ce aș lua cu mine. Aș lua toată biografia mea, dar nu există pe lumea asta insulă mai mare și mai plină de sens decât în biroul acesta în care ne găsim noi.

 

Realizator: Am discutat la începutul emisiunii despre vocația dumneavoastră de constructor, de ziditor, de ctitor. Dovadă, ceea ce ați făcut la Teatrul Mic, dovadă – Teatrul Foarte Mic și totuși nu v-ați oprit aici; ați construit și la Teatrul Național. Ce au reprezentat pentru dumneavoastră cei patru ani petrecuți în fruntea celui mai important teatru românesc?

Nu visam să stau pe scaunul lui Ion Ghica, care a fost și primul ministru al războiului de neatârnare și directorul Teatrului Național. Și am avut în spate fotografiile tuturor directorilor Teatrului Național; în mijloc, fotoliul lui Ion Ghica. Dar am apucat să văd și sărbătorirea a 150 de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare și a fost o sărbătoare pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu, că am sărbătorit-o așa cum a trebuit și am adus în teatru, de la pensie forțată, mari actori care au împlinit pe scena Teatrului Național, cum a fost Dina Cocea, 90 de ani și am fost sărbătoriți și Teatrul Național sărbătorit și decorat. Și am avut și norocul că m-a obsedat drama istorică „Apus de Soare” a lui Delavrancea și am vrut să o pun la Teatrul Național și am reușit, cu sprijinul regizorului de film Dan Pița și a unui mare scenograf și a unui actor din tânăra generație, Costel Constantin, să refac istoria acestui spectacol care a fost jucat prima dată cu Nottara în rolul lui Ștefan cel Mare și, după aia, de Calboreanu, la care am fost și eu martor. La Calboreanu, am văzut în Sala teatrului Comedia, atunci pe Calea Victoriei, în picioare, plângând, 300 de batiste albe, când s-a prăbușit în scaun Calboreanu. Și când am pus eu „Apus de soare”, cu un actor tânăr, care s-a înscris al treilea mare interpret al lui Ștefan cel Mare, l-am invitat pe Patriarhul Teoctist, care era în culmea gloriei lui ierarhice, și toți mitropoliții țării și toți episcopii țării, și la sfârșit, în picioare, plângeau 1300 de oameni și tineri și a vrut să îl vadă pe Costel Constantin, Teoctist, și l-am adus pe scenă și a zis: domnule Săraru, am trăit cea mai frumoasă Liturghie din viața mea. Asta a rămas… cum să zic… pecetea mândriei mele patriotice și de creștin-ortodox.

 

Emisiunea integrală poate fi vizionată aici: https://www.youtube.com/watch?v=XO7nfMulOT0&feature=emb_title

Interviu publicat cu acordul Mariei Țoghină, realizatoarea emisiunii.

 

 

Tânărul nevăzător Răzvan Nedu, învingător în propria sa viață

1 decembrie 2022 |
Nu vede, dar e fericit. E împăcat cu viața pe care o are. Nu stă pe loc. Este implicat cu totul în activitățile sportive. Unii dintre noi, poate, am fi fost supărați pe viață, dar Răzvan Nedu, un tânăr de 26 de ani, nevăzător, a îmbrățișat-o așa...

Ana Aslan și secretul tinereții, miraculosul Gerovital H3

24 noiembrie 2022 |
În ianuarie 1897 se năștea Ana Aslan, cea care avea să descopere secretul tinereții. Medic specialist în gerontologie, inventatoare Gerovital H3, Ana Aslan a determinat numeroase celebrități să vină, în perioada comunismului, la București pentru a obține...

Ghizunariu

23 noiembrie 2022 |
23 noiembrie 2022 - 8 ianuarie 2023, Sala Noua Galerie Muzeul Naţional al Ţăranului Român   Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă miercuri, 23 noiembrie 2022, de la ora 19.00, la Sala Noua Galerie, la expoziţia...

Actrița Oana Jipa și mărturisile sale despre teatru, cu dragoste

22 noiembrie 2022 |
Oana Jipa este o tânără actriță, cu aspirații mari, care promite mult și multe. Se hrănește cu ceea ce face și se menține vie datorită meseriei pe care a cuprins-o în viața sa. Se mândrește că mai demult, în liceu, a făcut parte din trupa de teatru,...

Navigând printre refuzuri, amânări, excluderi

21 noiembrie 2022 |
-Cum???? Nu mai mergem la teatru? De ce? De ce s-a amânat spectacolul??? Nu vreau!!! - țipă Cristina. -De ce???? De ce vine Maria peste o oră la mine? De ce întârzie? Dar eu nu vreau, vreau acuuuum! - se prăbușește Angi. -De ce nu îmi iei Lego-ul acum?...

Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național

16 noiembrie 2022 |
24 noiembrie 2022 – 21 mai 2023, în spațiile expoziției permanente Muzeul Național al Țăranului Român   Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 24 noiembrie 2022, ora 17.00, la deschiderea expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaș –...