Zi

Noiembrie 29, 2016

„Eu sunt un om care își pune foarte multe întrebări. Probabil de aceea m-am și dus la Medicină”, sunt vorbele unui medic rezident în vârstă de 26 de ani, care a învățat „pe rupte” într-o Facultate deloc ușoară și care așteaptă cu emoție să devină tătic. Până aici, nimic nou sub soare, numai că Robert Popescu își continuă propria prezentare cu „sunt medic rom și sunt mândru de asta”. Cuvinte puține la număr, dar care subliniază lăudabila idee de asumare a identității minorității din care provine tânărul.

Robert, originar din Găești, județul Dâmbovița („acolo unde se fac frigiderele Arctic”), este primul medic din familia sa. Tatăl său a fost militar marin și în prezent este florar, iar mama a fost manichiuristă, acum fiind casnică. Tânărul cu care Matricea Românească a avut plăcerea să poarte o discuție revelatoare despre minoritatea din care el face parte are o mamă romă și un tată „ne-rom”. El a ales Medicina din considerente practice, des întâlnite la tinerii aidoma sa, aflați la cumpăna dintre alegerile în viață.

„Nu am ales Medicina pentru că am simțit o chemare sau pentru că am vrut să fiu erou, ci pentru că îmi doream o profesie cu o stabilitate financiară și cu un statut social. În provincie, lucrurile stau altfel în privința valorilor”, și-a început povestea tânărul care a îmbrățișat cariera de medic de familie.

Robert Popescu (26 de ani), medic rezident de familie

Robert Popescu (26 de ani), medic rezident de familie Foto: Marius Donici

Mândria medicului rezident de a fi rom și de a declara acest lucru clar și răspicat, fără nicio ezitare, a devenit mai vie în urma unui documentar, „Sunt doctor rom”, pentru care și Robert a fost subiect. În cadrul proiectului, tânărul a aflat că există oameni la fel ca el – inteligenți, cu suflet mare, care și-au declarat etnia.

„La mine acasă, știam că suntem etnici romi sau țigani. Avem o familie foarte numeroasă și, de câte ori întrebam ceva, părinții îmi spuneau: «Suntem, dar nu suntem din ăia». Răspunsul acesta ne-a fost încontinuu livrat. Probabil se refereau la cerșetori, la regi autoproclamați, cum vedem la televizor. Toți avem idei preconcepute. Dar m-am întâlnit, în cadrul programului, cu altfel de oameni, cu o abordare diferită, oameni care și-au dat seama că este OK să fii diferit. Este bine să fii diferit, chiar dacă la un moment dat acest lucru este un handicap. Reușești să găsești o soluție.”

Pe perioada studiilor, etnia lui Robert nu a reprezentat un impediment sau un atu în fața colegilor sau a profesorilor. El a avut un parcurs normal al pregătirii.

„Din momentul în care ai ajuns la Medicină și îți dorești să fii doctor, contează doar ce știi. Omul din fața ta e atât de bătrân și a prins atâtea războaie, încât chiar nu îl interesează ce ești. (…) Dacă mergeți prin spitalele din București, veți vedea că pereții nu cad, pentru că sunt sprijiniți de către studenți. Dacă n-ar fi studenții, ar cădea.”

Când practicarea medicinei pornește de la înțelegerea pacientului

„În schimb, inevitabile erau discuțiile de la spital. Mergeai la spital și se întâmpla să ai pacienți sau paciente rome. Când se întâlneau o doctoriță ne-romă cu o pacientă romă, în cabinet apăreau discuții. Cum să reacționezi? Încercam să îmi provoc colegii – nu să le schimb părerea, pentru că nu m-a interesat asta niciodată – și să încerc să îi fac să gândească puțin mai departe. Nu le-am spus: «Pacienta romă nu este murdară, aveți voi o problemă cu simțul mirosului». Nu, pentru că ea chiar era murdară. E o problemă. Dar hai să ne punem întrebarea: «De ce e murdară? Voi mergeți murdari la spital? Nu. Și ce faceți?» «Ne spălăm.» «Credeți că femeia nu a vrut să se spele? Credeți că cineva a vrut să vină intenționat așa la spital? Nu.

Voi, dacă ați avea doi-trei copii, o casă de întreținut și nu ați avea decât o găleată de apă pe zi, 10 litri, ce ați face cu ei: v-ați face duș, ați găti, ați spăla sau ați da-o copiilor să o bea?» Ei îmi spuneau: «Nu, dom‘le, nu există așa ceva», pentru că oamenii nu sunt ancorați în realitate. Ușor-ușor, au înțeles că nu e o soluție să discrimineze. Dar nici mila nu-i o soluție. Ci trebuie să îți pui întrebări: «Eu ce pot face? Dacă omul acela vine la mine, înseamnă că are neapărată nevoie». Aceasta este medicina adevărată, pentru că nimeni nu vine de drag la doctor.”

Oamenii simpli nu văd lucrurile frumos, urât sau politically correct, ci natural. Ei sunt naturali

Tot pe holurile spitalelor, rezidentul nu a putut să nu observe faptul că pacienții romi vorbeau între ei în limba romani într-un mod care i-a atras atenția: „Îi văd la spital că se simt rușinați că vorbesc în limba romani. Vorbesc încet. Ei realizează că medicul din fața lor se simte prost, așa cum tu te-ai simți în fața unor vorbitori de altă limbă. Crezi că îți ascund ceva. În privința lor este vorba, pur și simplu, despre comunicarea apropiată, personală. Este urât să faci asta, dar oamenii simpli nu văd lucrurile frumos, urât sau politically correct, ci natural. Ei sunt naturali”.

Chiar dacă ne-a mărturisit că în Facultate a fost foarte greu, Robert a avut o singură restanță, ceea ce arată seriozitatea și ambiția ce pot motiva un tânăr în încercarea lui de a-și obține o viață mai bună, el fiind conștient că doar educația îți asigură traiul decent de zi cu zi. Chiar dacă ești rom. Dar, pentru a-și descrie statutul, el folosește un joc de cuvinte interesant: „Eu sunt un rom între ne-romi și un român între romi”.

Robert este în primul an de rezidențiat

Robert este în primul an de rezidențiat

Tinerii ca Robert sunt numeroși, numai că, așa cum a punctat el, mulți dintre membrii societății noastre au, din păcate, inoculată ideea că romii nu merg la școală, cerșesc, fură sau își construiesc palate unde se autodeclară regi. Toate acestea, difuzate într-un mod bombastic la știrile pe care le urmăresc mii de români.

„Nu numai copiii romi abandonează școala. Dacă mergi pe Bulevardul Dacia, o să vezi un liceu bun. Cum sunt îmbrăcați copiii aceia? Bine, nu? Ați văzut unul dintre ei cu bluză de treining iarna? Dar mergeți în satul Românești din Dâmbovița, unde există o școală mare cu aproximativ 800 de copii. Dacă le duci un copil de la liceul de aici, ei o să spună că este cel puțin Justin Bieber. Diferența este atât de mare, încât nu ai cum să le reproșezi că au renunțat la școală. Unii spun că romii renunță la școală în mod preponderent. Nu e adevărat, doar că romii sunt mai vizibili.”

Din momentul în care ai ajuns la Medicină și îți dorești să fii doctor, contează doar ce știi. Omul din fața ta e atât de bătrân și a prins atâtea războaie, încât chiar nu îl interesează ce ești

Până în prezent, proaspătului rezident îi place specializarea pe care și-a ales-o, medicina de familie. Deși, la o primă vedere, această ramură nu pare foarte solicitantă, ați fi surprinși, pentru că Robert pleacă de la cabinet, în fiecare seară, foarte târziu.

„Dacă vrei să te evaluezi ca medic, ieși pe hol. Dacă la ușă sunt mulți pacienți, ești bun. Medicul de familie în România este precum cel din filmele cu Sherlock Holmes, care venea la pacient cu o geantă mare din piele, consulta, și zicea: «Nu am ce să îi fac. Mai are două luni de trăit». În România este cam așa, dar cu mici detalii în plus: medicul mai stă la calculator, nu îi merge sistemul și nu dă toate medicamentele cerute de către pacient”, se amuză Robert, după care continuă: „Am încredere în medicina românească, pentru că am crescut alături de o mână de oameni, colegi de-ai mei, la care v-aș trimite cu încredere”.

Robert Popescu a mai scos o cărămidă din zidul ideilor preconcepute despre romi și ne arată – motivându-ne totodată – că poți deveni orice dorești în viață, atâta timp cât ai voință și putere de muncă, valori independente de etnie, de culoarea pielii sau de limba vorbită acasă.

Sibiul este un model de convieţuire între populaţii, o matrice a confluenţelor a cărei fertilitate şi-a arătat roadele în istoria României, este de părere Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din oraşul de pe malul Cibinului. “Ar trebui întemeiate şi consolidate aici instituţii de adevărată cultură, spiritualitate şi chiar de factură economică, socială care să izvorască şi să irige ca dintr-un izvor central trupul şi sufletul ţării”, a subliniat acesta, pentru Matricea Românească.

Matricea Românească: Referindu-ne la Sibiu, pentru că este un focar de cultură şi de spiritualitate pentru România, întrucât dvs. cunoașteți realitățile locale, ce reprezintă el cu adevărat pentru matricea noastră românească?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Este un oraș de confluență, este la poarta Țării Românești și ca loc și cadru, aici este practic centrul țării. Şi în actuala geografie restructurată economic, pe aici trece principalul drum, care este principala trecere spre Țara Românească, spre București, Valea Oltului. Probabil că așa a fost perceput încă de când s-a constituit această urbe aici. Orice matrice are un centru și am putea zice, prin aproximare, fără să greșim și să hiperbolizăm lucrurile, că Sibiul se constituie ca un centru matriceal, ca o expresie a modului de viață al poporului nostru.

Prima mențiune despre Sibiu este din timpul romanilor. Era un castru roman în cartierul Guşteriţa. Apoi a fost o așezare a slavilor, în timpul mileniului I. Apoi Sibiul e menționat într-o bulă a Papei de la Roma, apoi de către târgoveții sași. Apoi a existat în calitate de capitală a românilor. S-au adunat aici și sași, și unguri, și români, și olteni de dincolo, și transilvăneni de aici și târgoveți greci. A existat o confluență a populațiilor care au avut ceva de spus în istoria, în etosul, în cultura românească.

În această zonă de confluență, prin interacțiunea aceasta se creează valori. Am rămas uimit – documentându-mă puțin pentru acest interviu – să constat că acest orășel – care nu e nici Timișoara, nici Bucureștiul care e Capitală, nici Iașiul ca oraş principal al Moldovei – totuși, se poate mândri cu niște primordialități. Aici a fost primul spital din cadrul regatului austro-ungar, aici a fost prima farmacie, aici s-a inventat homeopatia, aici s-a lansat prima rachetă, graţie lui Conrad Haas, aici s-a descoperit gazul metan. Bineînţeles că a fost geniul creator al populaţiilor germanice de aici, dar geniul se manifestă când există provocare, iar aceasta se realizează prin întâlnire, prin confluenţa valorilor.

Piaţa Huet din Sibiu. În dreapta, Catedrala Evanghelică

Piaţa Huet din Sibiu. În dreapta, Catedrala Evanghelică Foto: minoritynomad.com

E regretabil faptul că, în locul acestei confluențe de populații, în locul acestei mixări a naţionalităţilor, care a produs şi produce de obicei omul şi spiritul mai treaz şi mai inventiv, se produce actualmente la nivelul țării – regret să o spun – o provincializare, o ghetoizare. Adică se cultivă provincializarea. De exemplu, s-au făcut nenumărate facultăţi şi universități, fiecare merge la universitate în orășelul lui și rămâne un provincial și cunoaște numai realităţile locului. Nu se întâlnește într-un mare centru universitar și cu un alt român sau conaţional din alt colț al țării, şi rămâne, astfel, un individ provincial, fără relații mai largi cu toţi cei din poporul român indiferent de naţionalitate.

Sibiul, ca cetate medievală, ca așezare după munți, în Transilvania, s-a constituit ca un loc de trecere – să treci pe aici, să lași ceva. Deși nu s-a dezvoltat enorm ca cetate, așa cum s-au dezvoltat alte cetăți, totuși aceste beneficii spirituale, culturale sunt importante pentru sufletul poporului. Aici e un oraș al întâlnirilor, al schimburilor şi al îmbogăţirii spirituale; ca matrice, e un oraș al toleranței, al incluziunii. Pe strada Mitropoliei sunt vreo șapte biserici ale diferitelor confesiuni creştine. Nu ne simțim agresați unii de alții sau complexați. E o conviețuire ecumenică normală. Toată această situație eu zic că e benefică și că e un model de coexistență în timpurile acestea. Uneori, se acceptă prea multă toleranță, fără discernământ, dar în Sibiu lucrurile se păstrează în limitele normale.

S-au adunat aici și sași, și unguri, și români, și olteni de dincolo, și transilvăneni de aici și târgoveți greci. A existat o confluență a populațiilor care au avut ceva de spus în istoria, în etosul, în cultura românească

Matricea Românească: Care credeți că este explicația acestei toleranțe cu discernământ?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sibiul este un oraș liniștit cu oameni civilizaţi şi toleranţi. Contribuţia majoră la cultivarea acestui spirit paşnic şi tolerant a avut-o şi o are Biserica Ortodoxă. Oamenii de aici au și ei o oarecare răceală sufletească în sensul că nu sunt atât de expansivi şi volubili, cum sunt regățenii. Este un tipar spiritual al sașilor, lăsat în sufletul populației de aici. Dar știu să păstreze limitele comuniunii, ale interacțiunii – cât să acționezi să nu îl deranjezi pe cel de lângă tine, dar totuși să te simți bine.

Eu am prins Sibiul și înainte de a pleca mulți saşi, în anii ’90, – în ’91-’92, atunci au plecat foarte mulți. Mi-am dat seama că s-au pierdut foarte multe atunci pentru etosul local. Au fost – și sunt – oameni disciplinați, la locul lor. Consider că sunt o pierdere. Au fost un element benefic pentru civilizaţia românească de aici. Însă, aici românii și-au trăit şi ei propria evoluție spirituală și culturală. În Sibiu, deși era cetate în care dominau alte minorități, românii au reușit să exceleze, să devină mult mai importanți, dominanţi în cele din urmă, datorită acțiunii concertate a unor instituții ale românismului – m-aș referi la Mitropolia Ardealului, cu câțiva exponenți esențiali nu numai pentru evoluția Sibiului, ci și a țării: mă refer la sfântul Andrei Șaguna, la marele mitropolit care, de la 1848 până la 1873, practic a transformat poporul român printr-o muncă titanică, printr-o pregătire și o înțelepciune bine articulate cu realitățile epocii în care a trăit.

Gândiți-vă că a întemeiat, colindând satele de pe aici, cu trăsura, 800 de școli şi colegii în marile orașe de atunci. Să plătești toate acestea, să îndemni românii să fie cu conștiința trează, e o muncă titanică deosebită! Dacă n-ar fi fost Șaguna, opera spirituală pe care el a făcut-o aici, în această capitală a Transilvaniei, și cu tiparul democratic pe care l-a implementat inclusiv în biserică… concretizat în participarea reală a mirenilor, a credincioșilor simpli, în viața fiecărei parohii şi eparhii, astfel încât ei plăteau preotul, ei sprijineau biserica, ei o construiau într-un sistem democratic care îi punea în valoare, istoria noastră ca români ar fi fost cu totul alta. Fără această muncă a lui, n-am fi avut momentul 1918, în care românii s-au pronunțat pentru unirea Transilvaniei cu Țara Românească – acest moment fiind consecinţa şi continuarea procesului educaţional pe care Şaguna l-a inspirat şi l-a cultivat. În 1870, el a alergat și a făcut școli, care au adus roadă cultural-naţională, iar roada s-a văzut în înțelepciunea oamenilor din acea epocă, ce s-au simțit români, pentru că au fost educați ca atare, pentru că au fost instruiți cum să devină stăpâni pe propriul destin.

Munca pe care a făcut-o Andrei Șaguna a fost una și de iluminare prin carte, dar și de organizare. De aceea Şaguna este foarte actual. Noi avem resurse, dar nu știm să ne organizăm și nu sunt oamenii buni puşi la locul potrivit, care să gestioneze, să îndemne… Pe de altă parte, există și o lehamite a românului, actualmente, după atâtea scurtcircuituri ale istoriei. Avem pentru acea vreme un tipar de acțiune: într-o societate țărănească, tradițională, se duce cineva, le spune, oamenii ascultă, se mobilizează, se organizează și obții roadele. Actualmente, vorbești, dacă vorbești ce vorbeşti, la un moment dat zice unul că nu vorbeşti bine, că nu eşti tolerant. Se face un mult mai mare zgomot, ţi se iau auditorii, nu mai ascultă nimeni și nu mai reușești să faci nimic. Chiar dacă intențiile sunt bune.

Elevi analizând statuia lui Gheorghe Lazăr din Piaţa Mare a Sibiului

Elevi analizând statuia lui Gheorghe Lazăr din Piaţa Mare a Sibiului

Priviţi ce se întâmplă cu românii actualmente: sunt exportați la muncă dincolo. Aici s-a distrus toată industria, toată economia, pentru ca românul să iasă din matricea lui spirituală, şi să vină alţii în matricea aceasta, să se facă proprietari, stăpâni, să se producă un schimb de populație. Orice matrice, dacă nu te încadrezi cum trebuie în ea, se deformează poporul, dar ea rămâne, pentru că spiritul nu-l muți cu levierul, nu-l spargi nici cu ciocanul. Sunt – în cimitirul din Bacău, de unde provin – alei pline cu morminte ale italienilor. Au venit, au fost arhitecți în anii 1910-1920, le-a rămas numele acolo. Și-au lăsat și gena, urmașii lor au devenit români, creștini ortodocşi. Roata istoriei se învârte. Ce ne-ar trebui și ce am avea de învățat cu privire la cine a contribuit la formarea poporului? – Andrei Șaguna a dat un exemplu clar, puternic, de acțiune democratică, energică pentru înălțarea poporului. Oameni ca el trebuie ținuți minte și cultivați.

O altă contribuție importantă a avut-o aici teatrul. Sibiul a avut primul teatru continuu din România. Nu a fost primul teatru cu program continuu în cetatea Clujului, nici în cea a Oradei, ci totuşi, în Sibiu. Vreau să spun că a existat aici o populație foarte trează, foarte dinamică care a înţeles necesitatea de a se autoeduca şi prin teatru. A fost şi o colonie de greci aici, în cetate, care a contribuit major la construirea actualei catedrale ortodoxe şi prin aceasta la consolidarea spiritului de comuniune. De asemenea, foarte mulţi din Mărginimea Sibiului aveau oi, făceau transhumanță, călătoreau şi prin aceasta menţineau şi cultivau acest spirit al interacţiunii şi prezenţei de spirit. În același timp, aveau şi o oarecare bunăstare materială pe care au folosit-o în beneficiul comunităţii. Ei cunoșteau realitățile din mai multe locuri și acționau cu o conștiință trează, nu erau oameni simpli.

Pe strada Mitropoliei sunt vreo șapte biserici ale diferitelor confesiuni creştine. Nu ne simțim agresați unii de alții sau complexați. E o conviețuire ecumenică normală. Toată această situație eu zic că e benefică și că e un model de coexistență în timpurile acestea

Vreau să spun că pentru a obţine rezultatele bune cu care se poate mândri această matrice interculturală şi spirituală din centrul ţării, a trebuit interacțiune și discuție şi conlucrare multă, adică învățătură multă înainte de a acționa. Actualmente, datele situației de pe teren s-au schimbat foarte mult. Mie mi se pare că românii sunt blazaţi, sunt depășiți de evenimente, de realitatea care li se impune. Tot timpul ni se fabrică altă realitate, altă lege, sunt implementate alte norme, trebuie să te supui lor. Nu mai domini tu, ci te domină realitatea dictată de alții care îți dă de lucru ca să te reorganizezi și nu mai reuşeşti să ţii ritmul şi să faci faţă situaţiilor nou create.

Matricea Românească: Dar dacă ești conectat la matrice și ai credința care e fermă și te ghidează, atunci nu poţi depăşi aceste situaţii… ?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da, dar trebuie și să acționezi rapid, să încerci să extinzi matricea care e ceva dinamic. În centrul unui cerc se întâlnesc multe raze sau diametre şi fiecare vine cu conţinutul şi contribuţia sa la definirea matricei confluenţelor. De aceea trebuie efort dinamic de păstrare a valorilor reale într-o matrice a confluenţelor şi o cunoaştere clară a identităţii proprii şi a conţinutului matricei ideale pe care inevitabil trebuie să o redefineşti şi edifici. Trebuie uneori să spui, ca şi în viaţa de familie: „Stop, ai intrat în nucleul meu, în matricea mea, de aici nu mă muţi!”. Dar trebuie să și știi ce reprezintă nucleul și matricea ta. Să știi ce aperi și valoarea ei. Dacă nu ai această cunoaştere, sau nu o practici ca etos cultural şi spiritual, te lași purtat de vânt şi devii ceea ce nu îţi doreşti.

De exemplu, aici a existat un alt element foarte important în dăinuirea spirituală a românilor de aici, dar şi din țară – anume faptul că în Sibiu veneau, în Evul Mediu, când Biserica era oprimată în Transilvania, tineri care mergeau la Mănăstirea Cozia pentru a se pregăti minimum necesar şi a deveni preoţi pentru satele din Transilvania, iar mai târziu, odată cu întemeierea Seminarului Teologic în 1786 care a evoluat și a ajuns Facultate de Teologie, veneau din Oltenia şi din Ţara Românească să se pregătească aici şi să devină preoți. Treceau munții, făceau școala aici, se întorceau acasă şi păstoreau ca preoţi satele şi comunităţile din zonele lor. Vă dați seama că s-au pregătit aici generații și generații de luminători ai poporului, ai satelor, ai oamenilor. De aceea, referindu-mă la rolul educaţiei religioase şi bisericeşti, ca exemplu al impactului formator spiritual al centrului în cadrul matricei, pot afirma că e foarte important conţinutul spiritual şi cultural al acestui centru pentru definirea şi dăinuirea poporului nostru. Ar trebui întemeiate şi consolidate aici instituţii de adevărată cultură, spiritualitate şi chiar de factură economică, socială care să izvorască şi să irige ca dintr-un izvor central trupul şi sufletul ţării.

Turnul Sfatului din Sibiu

Turnul Sfatului din Sibiu

Matricea Românească: Aşadar, consideraţi că de aici din centru ar trebui să pornească o adevărată fertilizare culturală și spirituală a ţării.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da. Teologia, ca școală, s-a transformat prin activitatea Mitropoliei Ardealului în elementul de coeziune și de iluminare a poporului. De asemenea, este de amintit opera culturală a celor de aici. Andrei Șaguna a întemeiat și Societatea culturală ASTRA şi, de asemenea, Ziarul “Telegraful Român” a fost un instrument de coeziune culturală şi spirituală a românilor, alături de ziarul “Tribuna” fondat aici de către scriitorul român Ioan Slavici. Vedeţi, acestea sunt doar câteva exemple ale revărsărilor culturale şi spirituale ale acestui centru. Actualmente, populaţia de aici, români şi saşi, s-a mobilizat – ei au înființat multe alte organizații culturale şi caritative precum ONG-urile, şi au participat şi participă corect cu toată inima la definirea realităţii matricei confluenţelor pe care Sibiul o reprezintă. S-au mobilizat și au obținut rezultate concrete, precum a fost Sibiul – capitală culturală a Europei. Aceste exemple şi această activitate ar trebuie continuate şi consolidate, multiplicate şi îmbogăţite pentru a înmulţi şi îmbogăţi debitul acestui izvor care, fiind în centru, inevitabil irigă, fertilizează şi dăruieşte ceea ce are.

Matricea Românească: Deci, în opinia dvs, se poate continua acea operă de culturalizare, a înaintaşilor…

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Se poate. Îi invităm și pe alții. Actualmente, facem ce putem. Ne continuăm această muncă de iluminare și de educație a credincioșilor și preoților și a tineretului. S-au dezvoltat foarte multe activităţi, însă e loc de mai mult. Sibiul a fost capitala culturală a României, este un oraș multicultural, mereu sunt evenimente culturale, artistice, de confluență, e vizitat de foarte mulți oameni în special vara, vin turiști din toate părțile. Ce îi lipseşte oarecum Sibiului sunt accentele spirituale, mănăstirile cu o tradiție mult mai veche. A avut, dar au fost reduse.

Sfântul Andrei Șaguna a fost marele mitropolit care, de la 1848 până la 1873, a transformat poporul român printr-o muncă titanică. Gândiți-vă că a întemeiat, colindând satele de pe aici, cu trăsura, 800 de școli şi colegii. Să plătești toate acestea, să îndemni românii să fie cu conștiința trează, e o muncă titanică deosebită

Vă dau un exemplu: Sibiul a fost numit Tübingen-ul României, un loc al cultivării spiritului raționalist, al înțelegerii reci, clare, al realităților, fără prea multă poezie. Paradoxal, un mare scriitor ca Cioran devine nihilist. Spunea un învăţat că Cioran n-ar fi ajuns probabil niciodată nihilist dacă în preajma Sibiului ar fi fost o mănăstire și dacă mănăstirile n-ar fi fost distruse de către generalul austriac Bukov, dacă ar fi fost una la care el să vadă creștinismul trăit altfel, să vadă acea deschidere a creștinismului pe care o poate oferi pe plan spiritual, așa cum au oferit-o pentru ruşi lavrele Optina şi altele, şi în general ortodoxismul descris de Dostoevski. Cioran n-ar fi ajuns niciodată nihilist. În schimb, el iese din matricea noastră spirituală, intră în matricea Franței cu cultura de acolo și devine cel mai mare stilist, cu o conștiință influenţată de spiritul raţionalist, scolastic după model nemțesc.

Scări spre Podul Minciunilor din Sibiu

Scări spre Podul Minciunilor din Sibiu Foto: minoritynomad.com

Vedeţi, arhitectura Sibiului reflectă spiritul locului, unul mai închis. Este arhitectura aceasta cu case, cu curţi închise. Nu este cum e peste munți, când vezi în curtea vecinului şi îl saluţi. Asta te închide, dar face şi ca raporturile dintre oameni sa fie mai corecte, deşi mai reci. Deşi există această închidere, totuşi la noi nu s-a ajuns la înstrăinarea faţă de vecini care este în alte țări. În Transilvania, comunicarea e mai scurtă, mai laconică, mai clară, mai la obiect.

Apropo de asta, dacă vorbim despre modelarea creștină şi cum poate matricea spirituală să formeze bine, avem nevoie de o interacțiune mult mai mare cu credincioșii, cu generația tânără, cu implicarea celor în vârstă, care își trăiesc, uneori, bătrânețea în plictis și în depresie. Biserica, societatea românească ar trebui să realizeze o angajare mult mai mare a membrilor ei în acțiunile care s-ar putea dezvolta în comunicare, în comuniune. Omul în vârstă să fie pus să îi învețe pe cei tineri. El să participe cu experiența sa, tânărul cu entuziasmul său.

Am auzit un pastor evanghelic care a spus cât de bine s-a simțit cu românul și cum s-a simțit „mai acasă ” în România, decât la el în Germania. De ce? Pentru că a beneficiat de bunătatea acestui suflet românesc. Bunătatea și naivitatea noastră sunt înțelese, uneori, drept defecte şi greşeli de către alții foarte pragmatici și foarte orientaţi spre a fi stăpâni şi a fi bogaţi.

Despre Sibiu ca “oraş al întâlnirilor”. Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: “Sibiul e un oraș al toleranței, al incluziunii. Pe strada Mitropoliei sunt vreo șapte biserici ale diferitelor confesiuni creştine”

29 Noiembrie 2016 |
Sibiul este un model de convieţuire între populaţii, o matrice a confluenţelor a cărei fertilitate şi-a arătat roadele în istoria României, este de părere Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din...