Matricea Românească: Pentru că discutați cu Matricea Românească și am vorbit despre tipul special de umor al maghiarilor, vizibil și în piese precum „Familia Tót” sau în filmele amintite mai devreme, la care aş adăuga „Kontroll”: ce are caracteristic matricea maghiară? Care sunt atributele ei? Cum sunt ungurii, din punct de vedere cultural?
András László Kósa: Cred că nu este diferență între români și maghiari, pe plan cultural. Există Săptămâna Filmului Românesc la Budapesta, pentru că aceste evenimente se organizează printr-un parteneriat între ICR și Institutul Balassi. La filmele românești vin foarte mulţi unguri. S-a ţinut și „Locomotiva de jazz”, un proiect în cadrul căruia un cântăreț de jazz a venit din România și a realizat un concert cu muzicieni maghiari. El era «locomotiva» care trăgea, simbolic, vagoanele maghiare. Ceea ce înseamnă că și maghiarii sunt “prinși” de cultura română.
După cum știți, este anul Béla Bartók, pentru că marele compozitor s-a născut cu 135 de ani în urmă. Și am realizat un proiect, “Bartók și jazz-ul”. Sunt foarte puțini cei care înțeleg. Restul spun: „Bartók și jazz-ul! Dar el se ocupa de muzica populară. Cum vine asta?” Trebuie știut că Béla Bartók a plecat în America, unde a scris o singură piesă de jazz pe care există trompetă, aceasta neexistând în rest, la el. Şi a lăsat jazz-ul americanilor, pentru că noi avem aici muzica populară română, maghiară şamd.
Cred că nu este diferență între români și maghiari, pe plan cultural
Am invitat-o deci pe Teodora Enache, am rugat-o să se gândească la proiect şi i-am propus să aducem un pianist de muzică clasică din Ungaria, care să interpreteze Bartók, împreună cu un pianist de jazz, tot din Ungaria, care să continue muzica clasică la improvizaţie de jazz, iar ea să cânte. Splendid! A făcut trei concerte – unul la Bucureşti, unul la Cluj, unul la Târgu Mureş, iar acum vom edita un CD cu ceea ce s-a întâmplat la ele.
Aşadar, nu numai că „prinde” cultura românească și la maghiari, dar există foarte multe proiecte comune din care, dacă încercăm să le facem, ies niște lucruri foarte interesante. Eu asta cred despre cultura ungurilor: putem câteodată spune că suntem mai retrași, mai închiși sau ne exteriorizăm mai greu. Dar dacă privim istoria, vedem că pe teritoriul Ungariei întotdeauna au trăit români, slovaci, croați, germani – și aceste interacţiuni influențează, desigur, și cultura maghiară.
Directorul Institutului Maghiar din Bucureşti, jovial la întâlnirea cu Matricea Românească Foto: Marius Donici
Eu mă plimb foarte mult pe jos prin București și găsesc niște tăblițe comemorative, în fața cărora mă opresc și zic: „Cine știe despre acest lucru? Sunt foarte puțini”. Dacă ne gândim nu numai la plăci comemorative, ci și la statuile din București, sunt făcute, în mare parte, de alte etnii. De exemplu, statuia Aviatorilor este realizată de către Iosif Fekete, de etnie maghiară. Sunt puțini care știu acest lucru. Sunt și mulţi nemți și francezi care au realizat astfel de lucrări în timpul Regatului. Ele nu sunt doar ale unor etnii – ale ungurilor, ale germanilor, ale românilor. Nu ştim exact ale cui sunt. Pentru că se însoară o româncă cu un maghiar sau cu un german, şi atunci ce este copilul? Jumătate maghiar, jumătate român, dar cum adică jumătate – jumătate? Sau este român, sau este maghiar, sau este ungur – şi are o relaţie cu comunitatea din care face parte? Cultura este un loc comun.
Matricea Românească: Sunt mulți români care admiră felul cum vă păstrați identitatea. Și la Alba Iulia am văzut un cult extraordinar pentru Matei Corvin, pentru trecut, pentru înaintași, pentru memoria a ceea ce au făcut, la un moment dat, niște maghiari remarcabili. De ce acest cult?
András László Kósa: Nu sunt istoric, ci sociolog, așa că întotdeauna încerc să văd lucrurile către zilele noastre şi către viitor, nu privind spre trecut. Ceea ce este foarte important, referitor la problema identității: ea se schimbă și se mișcă foarte mult. Aceasta depinde și de influențele pe care le trăiește omul. Desigur, sunt importante instituțiile pe care le lași după tine. Nu e vorba despre ceva personal, ci despre un lucru al comunității. Alba Iulia, pe care o aminteaţi, este locul Episcopiei romano-catolicilor maghiari din Ardeal. Avem acolo o biserică foarte mare, foarte frumoasă, exact lângă cetate, ceea ce desigur o să facă parte întotdeauna din cultura acestui oraș. Și în cazul în care se schimbă procentul locuitorilor de etnie maghiară din Alba Iulia – cândva au fost mai mulți, acum sunt mai puțini, nu se știe ce se va întâmpla peste 100 de ani – întotdeauna o să rămână, până la urmă, un semn că au fost acolo unguri sau germani. Vor rămâne și tătarii din Dobrogea, deși poate că ei nu o să fie o comunitate de sine stătătoare.
Monumentul Eroilor Aerului din Capitală, realizat de către Iosif Fekete în colaborare cu Lidia Kotzebue Foto: panoramio.com
În sudul Transilvaniei, al Ardealului, sunt foarte multe localități mici unde trăiesc foarte puțini maghiari. Dar, până la urmă, istoria se știe. Să vorbim numai despre o localitate: Piski pe ungureşte, Simeria pe româneşte, unde a avut loc o încăierare între maghiari și austrieci în timpul Revoluției Pașoptiste. Istoricii maghiari spun că acolo s-a decis, de fapt, Revoluția. Era o localitate preponderent maghiară, dar în prezent trăiesc acolo foarte puțini unguri. Totuși, există o grădină botanică foarte mare, care I-a aparţinut unui grof maghiar. Acum este a Statului român, iar acolo se fac niște cercetări biologice interesante, de aceea nu se retrocedează familiei. Nu are rost să vorbim, aşadar, că e a unuia sau a celuilalt, pentru că acest lucru o să îl știe fiecare care se mişcă un pic. Va şti că acolo au trăit şi maghiari. Nu se schimbă nimic peste noapte. Poate în câteva sute de ani. Nu vreau să fac previziuni, dar ca sociolog cred că schimbarea se produce în secole.
Matricea Românească: Ce anume apreciază maghiarii la români?
András László Kósa: Ceea ce se discută foarte mult, dar privind organizarea statală, este legenda diplomației române, care e una foarte bine realizată în viziunea maghiarilor. După mine, este o legendă urbană.
Dar ceea ce este important – pentru mine, nu o spun în numele comunităţii maghiare – este dinamica cu care românii se mișcă la ceva nou. Noi ne mișcăm mult mai lent. Dacă se face o schimbare, în Ungaria se face foarte lent. Nu știu dacă acest lucru este pozitiv sau negativ. Românii se mișcă mult mai dinamic. Îmi place foarte mult dinamica Bucureștiului, uneori nici nu o înțeleg. Dacă cineva merge din centru în Parcul Carol, sau în Crângași, parcă e într-o altă lume. Noi ne uităm şi spunem: „Ce se întâmplă aici?”. Este un lucru interesant, care se vede și în dinamica oamenilor – se mișcă mult mai repede, se adaptează mult mai bine. Maghiarii nu prea au mobilitate.
Dacă se face o schimbare, în Ungaria se face foarte lent. Nu știu dacă acest lucru este pozitiv sau negativ. Românii se mișcă mult mai dinamic
Să ne gândim că din România au plecat 3,5 – 4 milioane de oameni, după aderarea la Uniunea Europeană, în Spania, Italia, Franța, Germania sau Anglia, din Polonia la fel de mulți, dar din Ungaria se pleacă foarte greu. Maghiarul se gândește de două ori dacă ar pleca în Capitală, dintr-o localitate aflată la 100 kilometri de Budapesta. De aceea era foarte interesant primul film din cadrul Săptămânii Filmului Maghiar, pentru că mama regizoarei se muta de fiecare dată. Iar publicul se mira: „Cum adică să se mute de atâtea ori și să nu stea acolo?”. Deci mobilitatea, la maghiari, este mult mai lentă. Maghiarii spun: “Românii se adaptează mult mai lejer, mult mai bine” – se crede, datorită apropierii limbii române de italiană, franceză, spaniolă.
Ce este interesant, pentru mine, este că în București, dacă se întâmplă să cauți o stradă sau o stație de metrou și vorbești engleză, până și cel care nu vorbește engleză va încerca să te îndrume. În Budapesta, dacă cineva nu vorbește engleză și vine cineva și întreabă ceva, ei se uită în altă parte: „Sper că nu vorbești cu mine!”. Încearcă să plece cât mai repede. Nu e vorba că nu vor să ajute, ci e o remușcare că nu vorbesc limba engleză şi le este jenă.
Fascinat de Bucureşti: András László Kósa
Matricea Românească: Dar din reacțiile pe care le primiți, ce apreciază românii la maghiari?
András László Kósa: Poate că rădăcinile. Faptul că unde ne întemeiem o instituție, acolo rămâne.
Matricea Românească: Există multă anecdotică privind relațiile română-maghiare, dar realitatea o infirmă: de fapt, ungurul obișnuit cu românul obișnuit se înțeleg foarte bine. Dacă ne referim la sensul civic al cuvântului, pentru că matricea românească desemnează un șablon civic, în care se intersectează toate culturile, se simt maghiarii din România români? Repet, în sens civic.
András László Kósa: O bună întrebare. Cred că nu se poate răspunde cu o singură frază sau cu „da” sau „nu”. Este vorba despre comunități foarte diferite. Dacă vorbim despre Secuime, unde comunitatea maghiară locuiește într-o legătură strânsă, putem spune că sunt localități unde nu te întâlnești cu cei de etnie română săptămâni întregi. Nici poștașul nu trece. Dacă nu trece trenul… Sunt comunități în Ardeal pe unde nu a trecut nimeni altcineva în afară de cei care s-au născut acolo, pentru că se ajunge greu.
În Secuime sunt localități unde nu te întâlnești cu cei de etnie română săptămâni întregi. Nici poștașul nu trece
Alta este situaţia comunităţii maghiare din București. Cei care au ajuns aici în București, în timpul lui Ceaușescu, în anii ’70-’80 erau, desigur, în număr mare, dar până la urmă au făcut parte din comunitatea română. Nu aș spune că s-au asimilat, pentru că nu este vorba despre acest lucru, ci despre faptul că au avut niște conexiuni mult mai diverse cu românii. Ei desigur vor spune că sunt mai apropiați de români. Nu vorbesc numai de București, ci și despre comunitatea din Secuime comparativ cu cea inter-etnică din Cluj, faţă de comunități unde există sub 5% maghiari – zona Maramureșului, zona Văii Jiului, unde erau mulți unguri din Praid, care lucrau la mina de sare și au plecat la Valea Jiului, pentru că mina de cărbune plătea mult mai mult. Acum sunt foarte puțini.
O oază de interculturalitate: Institutul Balassi Bucureşti
Oameni aceştia au o altă problemă, pe lângă subzistenţă. Pe ei nu îi interesează să își trimită copiii la o școală maghiară, pentru că nu poți întreține o școală maghiară într-o zonă unde sunt trei copii de etnie maghiară. În Secuime, desigur că intervine această problemă a școlilor maghiare pentru că, de fapt, sunt numai maghiari. E evident de ce copiii din Secuime, din Târgu Mureș vor să înveţe limba română ca limbă străină – pentru că ei vorbesc zilnic limba maghiară. Pentru ei e foarte greu să învețe limba română din același manual după care învață copilul român, care o foloseşte în familie, pe stradă, cu prietenii. Desigur că maghiarii din Petroșani înțeleg limba română și o învață mult mai ușor. Dar dacă vorbim despre cei din Odorheiu Secuiesc, unde nu prea se întâlnește copilul cu cei de etnie română, le e mai greu. Aici este diferența.
„Este diferenţă între Secuime şi locurile din România unde maghiarii sunt minoritari. Desigur că maghiarii din Petroșani înțeleg limba română și o învață mult mai ușor”
Teodor Burnar
