Zi

Decembrie 6, 2016

(continuare)

Matricea Românească: Pentru că discutați cu Matricea Românească și am vorbit despre tipul special de umor al maghiarilor, vizibil și în piese precum „Familia Tót” sau în filmele amintite mai devreme, la care aş adăuga „Kontroll”: ce are caracteristic matricea maghiară? Care sunt atributele ei? Cum sunt ungurii, din punct de vedere cultural?

András László Kósa: Cred că nu este diferență între români și maghiari, pe plan cultural. Există Săptămâna Filmului Românesc la Budapesta, pentru că aceste evenimente se organizează printr-un parteneriat între ICR și Institutul Balassi. La filmele românești vin foarte mulţi unguri. S-a ţinut și „Locomotiva de jazz”, un proiect în cadrul căruia un cântăreț de jazz a venit din România și a realizat un concert cu muzicieni maghiari. El era «locomotiva» care trăgea, simbolic, vagoanele maghiare. Ceea ce înseamnă că și maghiarii sunt “prinși” de cultura română.

După cum știți, este anul Béla Bartók, pentru că marele compozitor s-a născut cu 135 de ani în urmă. Și am realizat un proiect, “Bartók și jazz-ul”. Sunt foarte puțini cei care înțeleg. Restul spun: „Bartók și jazz-ul! Dar el se ocupa de muzica populară. Cum vine asta?” Trebuie știut că Béla Bartók a plecat în America, unde a scris o singură piesă de jazz pe care există trompetă, aceasta neexistând în rest, la el. Şi a lăsat jazz-ul americanilor, pentru că noi avem aici muzica populară română, maghiară şamd.

Cred că nu este diferență între români și maghiari, pe plan cultural

Am invitat-o deci pe Teodora Enache, am rugat-o să se gândească la proiect şi i-am propus să aducem un pianist de muzică clasică din Ungaria, care să interpreteze Bartók, împreună cu un pianist de jazz, tot din Ungaria, care să continue muzica clasică la improvizaţie de jazz, iar ea să cânte. Splendid! A făcut trei concerte – unul la Bucureşti, unul la Cluj, unul la Târgu Mureş, iar acum vom edita un CD cu ceea ce s-a întâmplat la ele.

Aşadar, nu numai că „prinde” cultura românească și la maghiari, dar există foarte multe proiecte comune din care, dacă încercăm să le facem, ies niște lucruri foarte interesante. Eu asta cred despre cultura ungurilor: putem câteodată spune că suntem mai retrași, mai închiși sau ne exteriorizăm mai greu. Dar dacă privim istoria, vedem că pe teritoriul Ungariei întotdeauna au trăit români, slovaci, croați, germani – și aceste interacţiuni influențează, desigur, și cultura maghiară.

Directorul Institutului Maghiar din Bucureşti, jovial la întâlnirea cu Matricea Românească

Directorul Institutului Maghiar din Bucureşti, jovial la întâlnirea cu Matricea Românească Foto: Marius Donici

Eu mă plimb foarte mult pe jos prin București și găsesc niște tăblițe comemorative, în fața cărora mă opresc și zic: „Cine știe despre acest lucru? Sunt foarte puțini”. Dacă ne gândim nu numai la plăci comemorative, ci și la statuile din București, sunt făcute, în mare parte, de alte etnii. De exemplu, statuia Aviatorilor este realizată de către Iosif Fekete, de etnie maghiară. Sunt puțini care știu acest lucru. Sunt și mulţi nemți și francezi care au realizat astfel de lucrări în timpul Regatului. Ele nu sunt doar ale unor etnii – ale ungurilor, ale germanilor, ale românilor. Nu ştim exact ale cui sunt. Pentru că se însoară o româncă cu un maghiar sau cu un german, şi atunci ce este copilul? Jumătate maghiar, jumătate român, dar cum adică jumătate – jumătate? Sau este român, sau este maghiar, sau este ungur – şi are o relaţie cu comunitatea din care face parte? Cultura este un loc comun.

Matricea Românească: Sunt mulți români care admiră felul cum vă păstrați identitatea. Și la Alba Iulia am văzut un cult extraordinar pentru Matei Corvin, pentru trecut, pentru înaintași, pentru memoria a ceea ce au făcut, la un moment dat, niște maghiari remarcabili. De ce acest cult?

András László Kósa: Nu sunt istoric, ci sociolog, așa că întotdeauna încerc să văd lucrurile către zilele noastre şi către viitor, nu privind spre trecut. Ceea ce este foarte important, referitor la problema identității: ea se schimbă și se mișcă foarte mult. Aceasta depinde și de influențele pe care le trăiește omul. Desigur, sunt importante instituțiile pe care le lași după tine. Nu e vorba despre ceva personal, ci despre un lucru al comunității. Alba Iulia, pe care o aminteaţi, este locul Episcopiei romano-catolicilor maghiari din Ardeal. Avem acolo o biserică foarte mare, foarte frumoasă, exact lângă cetate, ceea ce desigur o să facă parte întotdeauna din cultura acestui oraș. Și în cazul în care se schimbă procentul locuitorilor de etnie maghiară din Alba Iulia – cândva au fost mai mulți, acum sunt mai puțini, nu se știe ce se va întâmpla peste 100 de ani – întotdeauna o să rămână, până la urmă, un semn că au fost acolo unguri sau germani. Vor rămâne și tătarii din Dobrogea, deși poate că ei nu o să fie o comunitate de sine stătătoare.

Monumentul Eroilor Aerului din Capitală, realizat de către Iosif Fekete în colaborare cu Lidia Kotzebue

Monumentul Eroilor Aerului din Capitală, realizat de către Iosif Fekete în colaborare cu Lidia Kotzebue Foto: panoramio.com

În sudul Transilvaniei, al Ardealului, sunt foarte multe localități mici unde trăiesc foarte puțini maghiari. Dar, până la urmă, istoria se știe. Să vorbim numai despre o localitate: Piski pe ungureşte, Simeria pe româneşte, unde a avut loc o încăierare între maghiari și austrieci în timpul Revoluției Pașoptiste. Istoricii maghiari spun că acolo s-a decis, de fapt, Revoluția. Era o localitate preponderent maghiară, dar în prezent trăiesc acolo foarte puțini unguri. Totuși, există o grădină botanică foarte mare, care I-a aparţinut unui grof maghiar. Acum este a Statului român, iar acolo se fac niște cercetări biologice interesante, de aceea nu se retrocedează familiei. Nu are rost să vorbim, aşadar, că e a unuia sau a celuilalt, pentru că acest lucru o să îl știe fiecare care se mişcă un pic. Va şti că acolo au trăit şi maghiari. Nu se schimbă nimic peste noapte. Poate în câteva sute de ani. Nu vreau să fac previziuni, dar ca sociolog cred că schimbarea se produce în secole.

Matricea Românească: Ce anume apreciază maghiarii la români?

András László Kósa: Ceea ce se discută foarte mult, dar privind organizarea statală, este legenda diplomației române, care e una foarte bine realizată în viziunea maghiarilor. După mine, este o legendă urbană.

Dar ceea ce este important – pentru mine, nu o spun în numele comunităţii maghiare – este dinamica cu care românii se mișcă la ceva nou. Noi ne mișcăm mult mai lent. Dacă se face o schimbare, în Ungaria se face foarte lent. Nu știu dacă acest lucru este pozitiv sau negativ. Românii se mișcă mult mai dinamic. Îmi place foarte mult dinamica Bucureștiului, uneori nici nu o înțeleg. Dacă cineva merge din centru în Parcul Carol, sau în Crângași, parcă e într-o altă lume. Noi ne uităm şi spunem: „Ce se întâmplă aici?”. Este un lucru interesant, care se vede și în dinamica oamenilor – se mișcă mult mai repede, se adaptează mult mai bine. Maghiarii nu prea au mobilitate.

Dacă se face o schimbare, în Ungaria se face foarte lent. Nu știu dacă acest lucru este pozitiv sau negativ. Românii se mișcă mult mai dinamic

Să ne gândim că din România au plecat 3,5 – 4 milioane de oameni, după aderarea la Uniunea Europeană, în Spania, Italia, Franța, Germania sau Anglia, din Polonia la fel de mulți, dar din Ungaria se pleacă foarte greu. Maghiarul se gândește de două ori dacă ar pleca în Capitală, dintr-o localitate aflată la 100 kilometri de Budapesta. De aceea era foarte interesant primul film din cadrul Săptămânii Filmului Maghiar, pentru că mama regizoarei se muta de fiecare dată. Iar publicul se mira: „Cum adică să se mute de atâtea ori și să nu stea acolo?”. Deci mobilitatea, la maghiari, este mult mai lentă. Maghiarii spun: “Românii se adaptează mult mai lejer, mult mai bine” – se crede, datorită apropierii limbii române de italiană, franceză, spaniolă.

Ce este interesant, pentru mine, este că în București, dacă se întâmplă să cauți o stradă sau o stație de metrou și vorbești engleză, până și cel care nu vorbește engleză va încerca să te îndrume. În Budapesta, dacă cineva nu vorbește engleză și vine cineva și întreabă ceva, ei se uită în altă parte: „Sper că nu vorbești cu mine!”. Încearcă să plece cât mai repede. Nu e vorba că nu vor să ajute, ci e o remușcare că nu vorbesc limba engleză şi le este jenă.

Fascinat de Bucureşti: András László Kósa

Fascinat de Bucureşti: András László Kósa

Matricea Românească: Dar din reacțiile pe care le primiți, ce apreciază românii la maghiari?

András László Kósa: Poate că rădăcinile. Faptul că unde ne întemeiem o instituție, acolo rămâne.

Matricea Românească: Există multă anecdotică privind relațiile română-maghiare, dar realitatea o infirmă: de fapt, ungurul obișnuit cu românul obișnuit se înțeleg foarte bine. Dacă ne referim la sensul civic al cuvântului, pentru că matricea românească desemnează un șablon civic, în care se intersectează toate culturile, se simt maghiarii din România români? Repet, în sens civic.

András László Kósa: O bună întrebare. Cred că nu se poate răspunde cu o singură frază sau cu „da” sau „nu”. Este vorba despre comunități foarte diferite. Dacă vorbim despre Secuime, unde comunitatea maghiară locuiește într-o legătură strânsă, putem spune că sunt localități unde nu te întâlnești cu cei de etnie română săptămâni întregi. Nici poștașul nu trece. Dacă nu trece trenul… Sunt comunități în Ardeal pe unde nu a trecut nimeni altcineva în afară de cei care s-au născut acolo, pentru că se ajunge greu.

În Secuime sunt localități unde nu te întâlnești cu cei de etnie română săptămâni întregi. Nici poștașul nu trece

Alta este situaţia comunităţii maghiare din București. Cei care au ajuns aici în București, în timpul lui Ceaușescu, în anii ’70-’80 erau, desigur, în număr mare, dar până la urmă au făcut parte din comunitatea română. Nu aș spune că s-au asimilat, pentru că nu este vorba despre acest lucru, ci despre faptul că au avut niște conexiuni mult mai diverse cu românii. Ei desigur vor spune că sunt mai apropiați de români. Nu vorbesc numai de București, ci și despre comunitatea din Secuime comparativ cu cea inter-etnică din Cluj, faţă de comunități unde există sub 5% maghiari – zona Maramureșului, zona Văii Jiului, unde erau mulți unguri din Praid, care lucrau la mina de sare și au plecat la Valea Jiului, pentru că mina de cărbune plătea mult mai mult. Acum sunt foarte puțini.

O oază de interculturalitate: Institutul Balassi Bucureşti

O oază de interculturalitate: Institutul Balassi Bucureşti

Oameni aceştia au o altă problemă, pe lângă subzistenţă. Pe ei nu îi interesează să își trimită copiii la o școală maghiară, pentru că nu poți întreține o școală maghiară într-o zonă unde sunt trei copii de etnie maghiară. În Secuime, desigur că intervine această problemă a școlilor maghiare pentru că, de fapt, sunt numai maghiari. E evident de ce copiii din Secuime, din Târgu Mureș vor să înveţe limba română ca limbă străină – pentru că ei vorbesc zilnic limba maghiară. Pentru ei e foarte greu să învețe limba română din același manual după care învață copilul român, care o foloseşte în familie, pe stradă, cu prietenii. Desigur că maghiarii din Petroșani înțeleg limba română și o învață mult mai ușor. Dar dacă vorbim despre cei din Odorheiu Secuiesc, unde nu prea se întâlnește copilul cu cei de etnie română, le e mai greu. Aici este diferența.

"Este diferenţă între Secuime şi locurile din România unde maghiarii sunt minoritari. Desigur că maghiarii din Petroșani înțeleg limba română și o învață mult mai ușor"

„Este diferenţă între Secuime şi locurile din România unde maghiarii sunt minoritari. Desigur că maghiarii din Petroșani înțeleg limba română și o învață mult mai ușor”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

O veche zicală spune că nu ești bun de nimic dacă ești bun numai pentru tine. Ei bine, citind printre rânduri, am putea afirma că aceste cuvinte sugerează faptul că omul care nu-și ajută semenii este incomplet și – cum spun bătrânii – el degeaba face umbră pământului. La acestă opinie se aliniază și psihologul Mihaela Vechiu, un om care face voluntariat de câțiva ani încoace și care nu are de gând să se oprească.

Ferite fiind de frigul tăios de afară și încălzite ușor de către aburul unui ceai fierbinte de fructe, am purtat cu Mihaela o discuție deschizătoare de perspectivă despre voluntariat, chiar în ziua în care activitatea era sărbătorită la nivel internațional, în 5 decembrie. Nota bene, Mihaela predă Psihologia la liceele bucureștene „Gheorghe Lazăr”, „Ștefan Odobleja” și „Hristo Botev” și încearcă, ori de câte ori are ocazia, să le insufle elevilor săi dorința de a-și ajuta aproapele.

Voluntariatul este o activitate relativ nouă în spațiul românesc, dar care începe să prindă din ce în ce mai mult contur, în special în rândul tinerilor.

Mihaela Vechiu, în mijlocul copiilor dintr-un centru de plasament din Periș

Mihaela Vechiu, în mijlocul copiilor dintr-un centru de plasament din Periș Foto: Arhiva personală

„Am dorit să fac mai mult și, în 2009, «m-am întâlnit» cu un anunț care spunea că Fundația Concordia caută voluntari. Am răspuns la un interviu online și m-au invitat ca voluntar. Cineva mi-a spus: «De ce te duci să voluntariezi? Tu ai nevoie de bani!». Nu m-am dus la interviu și mi-a părut rău. Dar am rămas cu întrebarea «Ce ar fi fost dacă?»” Astfel de reacții sunt des întâlnite atunci când românii strecoară în discuțiile colocviale cuvântul „voluntariat”, mulți dintre aceștia considerând că efortul de a ieși din casă pentru a participa la o activitate umanitară sau civică nu merită decât dacă este recompensat.

Cineva mi-a spus: «De ce te duci să voluntariezi? Tu ai nevoie de bani!». Nu m-am dus la interviu și mi-a părut rău

Însă altruismul Mihaelei Vechiu nu a rămas în stare latentă, chiar dacă în primă instanță s-a lăsat reprimat. Ea a căutat fundații și a început să consilieze și să lucreze cu victimele violenței domestice, iar de atunci lucrurile s-au derulat pe principiul bulgărelui de zăpadă, în sensul că psihologul a devenit coordonator penru diverse programe educaționale. „M-a prins «aerul» inițiativelor. Voluntariatul chiar te implică”, a mărturisit ea zâmbind, pentru Matricea Românească.

Chiar dacă în prezent unii cred că voluntariatul presupune „a da ceva degeaba” și multe alte stereotipuri, interlocutorul nostru susține că românii formează un popor care chiar își dorește să-și ajute semenii – și acționează în sensul acesta – ceea ce arată că ei fac voluntariat, dar nu știu acest lucru. Egoismul nu este o caracteristică a românilor.

Un mesaj care îndeamnă la reflecție

Un mesaj care îndeamnă la reflecție

„România are nevoie de voluntariat, pentru că în felul acesta oamenii vor înțelege că ei sunt comunitatea și nu vor mai aștepta la autorități să facă ceva pentru ei. Nu există să învestesc pe cineva cu puterea de a face ceva pentru mine, când și eu pot să iau decizii, când și eu pot să vin și să spun autorităților ce nevoi am, ce îmi doresc. (…) Ne lipsește încrederea în noi. Îmi aduc aminte de un profesor și psihanalist, care spunea, într-o conferință, că România are nevoie de un minister al stimei de sine. Nouă ne lipsește încrederea în noi. E important să crezi în tine și pentru asta trebuie să știi cine ești. Cred că voluntariatul poate să îți ofere experiența aceasta. Dacă am ști cine suntem, nu ar mai veni nimeni să ne spună cum să fim”.

Fiind psiholog, dar și voluntar cu ștate vechi, Mihaela a dezvăluit că uneori pot fi recunoscuți oamenii care și-au ajutat sau nu aproapele, chiar și fără alinierea la statutul de voluntar: „Oamenii care nu au făcut voluntariat sunt mult prea critici și poate prea orientați spre nevoile lor sau cer prea mult de la ceilalți. Și, de regulă, se lamentează. Pe oamenii care au caracter voluntar îi vezi făcând treabă. Ei se duc și bat în ușa autorităților și spun de ce e nevoie la ei la bloc sau la școală. Se apucă să facă treabă, se implică”.

Din experiența sa, psihologul a observat că voluntarii români se îndreaptă în special spre proiectele educaționale sau sociale, dar și cele care vizează mediul încep să prezinte din ce în ce mai mult interes pentru cetățeni.

Românii formează un popor care chiar își dorește să-și ajute semenii – și acționează în sensul acesta – ceea ce arată că ei fac voluntariat, dar nu știu acest lucru. Egoismul nu este o caracteristică a românilor

„Pe copiii din centrele de plasament nu îi ajutăm numai cu donații materiale. Ei au mult mai multe nevoi, iar cea mai importantă este educația. E nevoie să le arăți alternative. Am văzut voluntari dezamăgiți de atitudinea copiilor, în sensul că ei s-au dus cu lucruri, aveau bune intenții și au văzut că cei mici mai cereau. Se vedea că aveau alte așteptări și au fost dezamăgiți. Acei copii au o nevoie fantastică de a primi, iar nevoia lor foarte mare este aceea de atenție. E o subtilitate psihologică. Nevoia lor de atenție este atât de mare, încât este compensată prin obiectele respective. De aceea, copiii au nevoie de implicare în programe educaționale, pentru că ei vin din medii abuzive, conflictuale și pot deveni la rândul lor abuzatori, delincvenți. Am lucrat cu grupuri foarte dificile, cu copii care puteau fi foarte violenți. Nu este simplu să lucrezi în zona de social.”

În timpul unui atelier

În timpul unui atelier

Într-adevăr, interacțiunea cu persoanele defavorizate nu este un lucru ușor, dar experiența acumulată te înzestrează cu o serie de instrumente ce ajută voluntarul să facă față multor provocări ale vieții. „Pe mine m-a ajutat să-mi găsesc vocația. Mi-am dat seama că pot să-mi folosesc cunoștințele în mii de moduri. Voluntariatul m-a aruncat într-o lume extraordinară”, a întărit Mihaela.

Însă, pe lângă acumulările uimitoare, satisfacția „facerii de bine” este recompensa cea mai importantă: „Sunt multe episoade frumoase. Eram la Periș, la un centru de plasament, unde era un băiat cu o dizabilitate, avea un soi de boală psihică. Ne-a spus: «Nu ne-ați adus bomboane, dar e important că ați venit aici». Prezența noastră a contat foarte mult”.

Directorul Institutului Balassi, András László Kósa: “Ungurii admiră la români mobilitatea mare, capacitatea de a se adapta la nou. Noi ne mişcăm greu, dar unde întemeiem o instituţie - acolo rămâne”

6 Decembrie 2016 |
(continuare) https://youtu.be/FRXIz3ac0KQ Matricea Românească: Pentru că discutați cu Matricea Românească și am vorbit despre tipul special de umor al maghiarilor, vizibil și în piese precum „Familia Tót” sau în filmele amintite mai devreme, la care...