Când am auzit prima oară vorbindu-se despre o biserică transformată în Muzeul Ateismului, am dat din cap increduli, atât eu cât şi Marius. Comunismul a îndrăznit multe, e-adevărat. Însă un asemenea concept, desprins din epoca de aur a materialismului dialectic, bulversează gândirea. Ce va fi conţinut acest Muzeu al Ateismului, şi cum a renăscut superba biserică ce, odinioară, a fost aproape strivită de bocancul Fratelui Cel Mare? Un material special Matricea Românească, realizat la Chişinău.
Suntem primiţi în altar. Şovăi, Marius nu e nici el foarte sigur. Şi, cu toate astea, interlocutorul nostru, preotul Ioan Ciuntu, ne îndeamnă să îndrăznim. O facem, cu destulă reluctanţă. “Vedeţi acest orologiu? E din acelaşi an cu mine, 1954. O «moştenire» de când Biserica noastră era Muzeul Ateismului. Îmi place să spun că atunci le număra tovarăşilor orele pe care le mai aveau până la sfârşitul domniei lor, iar acum numără orele până la veşnicie…”
Explicaţia e frumoasă şi adaugă emoţie, dacă mai era nevoie, unui moment unic, pe care-l vom purta mereu cu noi. Orologiul cu pricina, extrem de bine conservat, ne-a numărat sonor, şi nouă, minutele interviului realizat într-unul dintre cele mai frumoase locaşuri de cult din Chişinău. După a cărui aparenţă, maiestuoasă, n-ai bănui brutalităţile pe care le-a trăit.
“Atât această biserică, Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla, cât și o altă biserică, Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, sunt biserici în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române și redeschise, alta construită, în aceeași perioadă, de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, din anul 1992. Perioada nu a fost deloc ușoară. Tăvălugul comunist de altădată şi-a lăsat amprenta.
Această biserică a fost parte componentă a liceului Asachi și reprezenta un soi de al doilea plămân al liceului și al oraşului. Atâtea slujbe deosebite s-au săvârșit, la care au luat parte atâtea personalități de aici și din Țara Românească”, mărturiseşte – cu o tristeţe pregnantă în glas – Ioan Ciuntu.
“După 1944, acest locaș rămâne de batjocură, pentru că, mai târziu, această biserică este refăcută, etajată. S-au făcut două nivele, au fost distruse altarul și sfintele icoane. Biserica devine după ’44, și sală de dansuri, și sală de sport, iar în faza cea mai rea și mai urâtă, adusă de diavolul prin instituțiile statale comuniste de altădată, aici este înființat Muzeul Ateismului Republican. Multe s-ar putea povesti despre ce s-a întâmplat în această perioadă.”
Biserica, salvată de un evreu
Multe alte locaşuri de cult din Chişinău au suferit o soartă similară şi o reconversie ameţitoare: Biserica “Schimbarea la Faţă” a fost transformată în planetariu (!), Biserica “Sfântul Nicolae” – în club pentru studenţii de la Universitatea de Medicină, cu altarul pe post de scenă, iar Biserica “Sfântul Pantelimon” – în depozit şi mai apoi în sală de degustare a vinurilor (!), după cum ne-a lămurit un oficial al unei reputate instituţii de cultură locale.
Completează Ciuntu: “Într-atât ajunseseră mințile nesănătoase cu reaua-voință la acele timpuri, încât conducerea statului, după ce a explodat (a detonat, n.r.) clopotnița din centrul orașului, a pregătit dinamită și pentru această biserică, să o lichideze, să o nimicească. S-a găsit un evreu care avea o echipă. Ei priveau problema din punct de vedere arhitectural, spunând că este o bijuterie, că e păcat să se distrugă: «Bine, vreți să veniți cu ateismul, dar lăsați-o ca un muzeu al trecutului. Ar fi păcat să se distrugă un monument de arhitectură de talia aceasta.»
Renăscută din cenuşă, după ce a fost transformată în Muzeu al Ateismului: Biserica “Sfânta Teodora de la Sihla”, din Chişinău
Această biserică a fost proiectată și lucrată cu concursul marelui arhitect Alexander Bernardazzi, care avea pe jumătate sânge italian și care a făcut construcții ieșite din comun și la Odessa, și la Moscova, și aici în Moldova. Și Primăria a fost proiectată de el, ca şi Biserica Sfântul Pantelimon, în stil grecesc. La ele a adăugat alte edificii ieșite din comun, aducând și elemente italiene, căci trăia cu aspirațiile ţării din care îi era proveniența.
Biserica noastră este împletită cu mai multe elemente – și slave, și din perioada barocco, și cele ale arhitecturii moldovenești. Sunt chiar și unele detalii arabe. Este un hibrid, dar o lucrare interesantă, pentru că este singura biserică din Republica Moldova care are un balcon şi pe exterior.”
Doi sfinţi “din munţii Latiniei” protejează locul
Despre Sfânta patroană a aşezământului, Teodora de la Sihla, preotul povesteşte că a fost sfântă româncă moldoveancă de la Cetatea Neamțului, iar cei din neamul ei purtau numele de Armaşu, după ocupaţia tatălui, care făcea arme. “De mică se juca la porțile cetății, alături de părinți. A fost o sfântă deosebită, prin felul în care a trăit, prin ce urme a lăsat. Vreau să vă spun că această biserică, până în 1944, a avut hramul Sfântul Teodor Tiron. Când, în 1992, a fost reactivată Biserica Ortodoxă Română în acest spațiu, au fost canonizați mai mulți sfinți printre care și sfânta Teodora de la Sihla. Odată ce, în același timp, s-a redeschis această biserică, am făcut sfat cu Înaltpreasfinţitul Daniel, care era Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, actualul Patriarh. Am cerut binecuvântarea, și dânsul a acceptat să venim cu două hramuri. Această biserică este aşadar cu două hramuri, sfântul Teodor Tiron și sfânta Teodora de la Sihla. A venit ca o continuitate, ținând cont de faptul că noi aici în curte am mai ridicat o biserică. Deci foarte bine se înscriu sfinții din, vorba lui Grigore Vieru, munții Latiniei. Cu atât mai mult cu cât sfânta Teodora de la Sihla este o româncă moldoveancă, iar soțul cu care a fost căsătorită la început era tot într-un fel din spațiul nostru, era de la Ismail. Printr-o hotărâre comună, fiecare a mers la mănăstire și au urmat trăirile lor deosebite, care pentru noi sunt un exemplu bun de a-l urma pentru mântuire.”
Nu este normal ca tu, acasă, să fii o minoritate. Pentru că, pe noi, şi Ţara ne vede ca diasporă. Situaţia aceasta ne macină rău
Fost membru în Parlamentul Republicii Moldova, părintele Ciuntu a observat îndeaproape mutaţiile politice, sociale şi culturale care au survenit după proclamarea independenţei în 1992. El confirmă că sentimentul naţional a fost mereu sufocat de maşinaţiunile politice, şi pledează pentru o apropiere culturală, umană şi duhovnicească.
“Noi suntem aici rupţi în două, având şi o altă administraţie bisericească ortodoxă, care ţine de Patriarhia Rusă. A fost o perioadă destul de delicată de a convieţui, deşi suntem fraţi întru Hristos. Din păcate, politicul prevalează, îşi face loc ca apa printre pietre. Acest lucru a mai ştirbit din unitatea noastră, şi nu doar în plan creştin. Eu m-am străduit totdeauna să vin cu diplomaţie, ca nişte lucruri să se clădească bine, să se refacă Biserica Naţională Ortodoxă Română din acest spaţiu, ca până în 1944. Nu avem încotro, cu invazia de altădată a URSS. Aici au prins rădăcini ruşii, găgăuzii, bulgarii. Trebuie să îi respectăm şi pe ei, ca minorităţi. Dar nu este normal ca tu, acasă, să fii o minoritate. Pentru că, pe noi, şi Ţara ne vede ca diasporă. (…) Pe noi situaţia aceasta ne macină rău.
Iată, e un sfert de veac de când Biserica Română și-a reactivat viața spirituală, dar lucrurile nu au mers atât de bine, pentru că unde este politicul la mijloc, mereu tulbură mințile, inimile oamenilor, relațiile dintre ei și se surpă o situație care ar putea să aducă un progres frumos pe plan cultural, național și economic. Am putea să ne simțim bine cu toții, în această oază duhovnicească, în relațiile cu Biserica Mamă, Biserica Română. Fie și în raport cu Biserica Rusă prezentă în acest teritoriu. (…) Nu ne-a fost ușor. Am trecut prin mari greutăți. Noi nu ne plângem de ce s-a întâmplat, ci ne plângem de situația pe care o avem.
O bună parte dintre oameni au plecat în lumea mare, rămânând copiii și bătrânii. Așa cum se spune în popor – cu tot respectul, căci şi noi ne apropiem de această vârstă -, și bătrânii sunt ca și copiii la minte – obosesc și sunt dirijați din umbră de unii sau de alții. Așa se întâmplă cu politicul, cu șovinismul, cu reaua-credință și gândurile – unele chiar foarte bine închegate și ochite spre a distruge partea națională. Chiar de-ar fi naționalism – când este bun și corect, nu m-ar deranja cuvântul acesta -, dar nu suntem oameni războinici. Altceva este în unitate: unde sunt pace, înțelegere şi un grăunte de rațional, ies rezultate bune în orice domeniu.
În anul 1995, fiind parlamentar, am fost şi cinci slujitori în Parlament. Să vedeți că în multe lucruri dădeam tonul atunci când apăreau scântei în situații ieșite din comun, și lucrurile se mai calmau. Chiar eram rugați: «Vă rugăm frumos, mai veniți, ne mai dați puțină agheasmă, blagosloviți-ne, că uitați ce se întâmplă!». Lucrurile se mai așezau, se mai întorceau cu o glumă, cu o discuție, cu bunăvoință, și se pornea carul din loc.”
“Primii care s-ar opune Unirii ar fi vameşii, parlamentarii şi Preşedintele. Noi, restul, am fi în câştig”
Trecut prin vremuri şi mai tulburi, părintele Ioan crede că “marile lucrări”, cum ar fi unirea cu România, trebuie să plece de la lucruri mici, făcute bine.
“Eu am slujit și în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că așa era situația, nu mai era Biserica Română. Am făcut studiile întâi în Rusia, apoi în România. Am rămas cu respect pentru colegii ruși, ucraineni. Respect și Biserica Rusă, și vreau ca lucrurile acestea să se petreacă și de partea cealaltă – să facem punți duhovnicești, să nu tragem cu săgeți.
Noi nu rupem cămașa de pe noi să strigăm: «Unirea!». Dacă Europa ne primeşte, este un pas de apropiere. Totul se întâmplă rând pe rând. Strigătele, de multe ori încurcă, mai bine se vine cu fapta. Biserica și oamenii de cultură pot să apropie mult mai mult decât politicienii. Eu mai fac și haz puțin de asta, dar este și un pic de adevăr dacă ești atent. Primii care s-ar împotrivi Unirii, dacă s-ar pune pe agendă, ar fi parlamentarii, Președintele țării și vameșii. Aceștia au ce pierde. În rest, noi toți ceilalți suntem în câștig. Și atunci, dacă nu putem să ne rugăm ca Dumnezeu să îi strângă de pe pământ, altceva ne-am dori – ca mințile dânșilor să fie clare și să gândească, pentru că suntem vremelnici și trebuie să așezăm lucrurile veșnice aici pe pământ.”
Preotul Ioan Ciuntu, parohul bisericii şi consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei
“Trăim totuși cu speranță, dar nu e de ajuns doar să nădăjduiești. Că va da Dumnezeu, şi cândva se va întâmpla lucrul frumos al unităţii neamului. Este important ca fiecare dintre noi să conștientizăm, și să facem pași. Poate nu pași giganți, pentru că omul prea tare împrăştiat poate să-și piardă echilibrul. Mai bine să fie paşi mici, dar concreți, să simtă pământul sub picioare. Pași de genul acesta ne-ar apropia și s-ar topi multe care ne frământă. Fiindcă e bine că se face o conductă de gaze, e bine că vin ajutoare din Ţară și se fac proiecte și contracte și înfrățiri. Hârtia rabdă toate. Gazul trece mai mult, mai puţin, cum dă Dumnezeu.
Este important ca noi să facem această legătură și această unitate în plan spiritual, pentru că ea este cea mai temeinică. Gazele, resursele se pot termina cândva, ca și proiectele, care se pot stopa, se pot revizui. Acolo însă unde sunt lucruri bine închegate între oameni, relații sănătoase, ele se fac poduri spirituale, cu rezultate mari. La care sincer sper și pentru care trăiesc. Nu suntem romantici, ci oameni la o vârstă la care am trecut printr-atâtea – dar știm că, așa cum a picat Cortina de Fier odată, ar putea lucrurile să se repete în lumea aceasta. Fiindcă Dumnezeu ne oferă niște posibilități. Deci, când vine trenul, străduie-te să ai biletul potrivit. În alte situații, zadarnic te-ai pregătit bine cu toate celelalte, dacă vine trenul iarăşi peste cât timp! Au fost şansele acestea, noi le-am ratat. Trebuie să fim atenți să sărim în tren, iar garnitura – de la mic la mare – să fie bine închegată şi sănătoasă.”
“Matricea Românească este precum curentul electric. Mai apar neoane, dar curentul rămâne acelaşi”
Pentru Ioan Ciuntu, matricea românească are forţa substanţială a curentului electric şi a marilor ape. “Cred că noi trebuie să ne întoarcem după anul 1918, și vom vedea cât de bine a fost închegată matricea românească, și cât de bine s-a înscris în acest spațiu, fiind rodnică atât în plan spiritual, cât și cultural. Eu am răsfoit mult presa de altădată, pornind să îmi fac doctoratul în plan istoric, şi finalmente mergând cu o temă de drept canonic. Din toate materialele parcurse, am observat că matricea a lucrat. Lucrul acesta poate fi restabilit.
Noi trebuie să ne întoarcem și la Sfatul Ţării, și la toate cele ce s-au întâmplat, și ușor-ușor să le punem pe aceleași șine. Şi, evident, fără multe schimbări. Pentru că în viața de toate zilele, da, becul electric se schimbă, apar un neon şi altele. Dar, în fond, curentul rămâne același pe toată perioada. Noi nu trebuie să inventăm bicicleta, doar să o conturăm, să o ajustăm la situația de astăzi. Ea va merge pe același fluviu care curge în mare sau în ocean.”
O redută de cultură şi de spiritualitate românească
Aprig supusă vitregiilor istorice, Catedrala “Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău rămâne o redută de spiritualitate şi de cultură românească peste Prut. Aici, unde asculta slujba şi se ruga Grigore Vieru, în acest loc predilect de reunire a oamenilor de cultură ai oraşului, unde “sute de personalităţi s-au cununat, au îngenuncheat și s-au odihnit ultima noapte în drum spre veșnicie”, s-au vărsat multe lacrimi pentru România.
“Noi ținem mult la tradițiile, la datinile, la obiceiurile românești, și ne sunt aproape. Pe data de 27 februarie se va binecuvânta de aici începutul Festivalului Ion Creangă, pe care Biserica l-a restabilit la treapta diaconiei, pentru că aici au fost niște greșeli ale noastre și foarte multe sunt discutabile. Va fi un Te Deum, cu liceeni, un recital, vor veni oaspeți din România, cu stră-nepoata lui Ion Creangă, doamna preoteasă Caia și cu delegații din Ţară. Astfel procedăm în fiecare an. Aici vor fi încoronați Miss Smărăndița și Ion Torcălăul. Apoi, Festivalul va merge la Iași şi la Târgu Neamț. Așa s-au petrecut șase ediții rând pe rând.
Ştefan cel Mare şi Sfânt, model de credinţă şi de dârzenie pentru românii de azi
Tot astfel cinstim creștinește și sărbătoarea de 1 Decembrie, cu un Te Deum, cu concert, cu cuvântări. Ţinem serate de poezie românească, de muzică românească, de istorie. Prin această «fierbere» culturală, noi nu ne pierdem unitatea. Cele ce ne sunt străine se pierd în negura timpului, şi rămâne ceea ce a pus Dumnezeu în genele noastre, ca neam. Suntem un popor şi punctum.”
Mesajul pentru fraţii din România este unul fără echivoc: “Să rămânem buni copii ai lui Dumnezeu, să nu uităm că pe acest pământ străbun a fost mult sânge vărsat și multe lacrimi cu imperiile cu care am fost prinși într-o situație sau alta. (…) Noi trebuie să iubim toată lumea de pe fața pământului. Dar ar fi mare păcat să te iubești cu toți străinii și să te urăști cu fratele tău. Trebuie să fim atleți ai neamului nostru și ai credinței străbune.”
Teodor Burnar
