Zi

august 2, 2017

Poezie, libertate, iubire, Patrie şi Mamă:  sunt cuvintele care descriu cel mai bine opera şi viaţa celui care a fost marele poet român Grigore Vieru, din Basarabia. Un omagiu Matricea Românească.

Oamenii nu își scriu epitafuri, nu se gândesc la moarte, nu vor să îi accepte omniprezența și încearcă în fel și chip să o anuleze. Ne prindem de viață ca niște furnici de firul ierbii pe timp de ploaie. Avem în sânge dorința fierbinte de a trăi clipa și suntem gata să ne punem sufletul pe tava destinului pentru încă câteva secunde de existență. Veți spune că e vorba de autoconservare, de continuitate a neamului – și cred că veți avea dreptate în final. Toți facem asta, dar mai puțini o recunosc. Sunt, însă, printre noi, ființe speciale, rupte de tumultul acestei sorți grăbite, care creează pentru frumos și bine, care elogiază valorile mai presus de propria lor fericire și care plătesc un preț prea înalt pentru această misiune.

”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Aceste cuvinte stau gravate pe piatra funerară a marelui poet român basarabean Grigore Vieru, ca o veșnică aducere aminte a simplității și omeniei cu care ne-a cucerit inimile. Este dificil să pui pe hârtie cuvinte de laudă pentru un poet național, deoarece cuvintele sunt fade și puține pentru a transmite un mesaj vivace, care pulsează în sufletele noastre, dar totuși voi încerca să o fac cât mai bine.

Mă număr în rândurile generației ”Albinuța”. Fericiții copii care, de la grădiniță, învățau din acest abecedar. Şi nu era un simplu manual, ci o încropire frumoasă de poezie și educație, ieșită de sub penița marelui autor. Și acum țin minte strofele învățate cu tragere de inimă la matineele primăverii:

– Bună vreme, ghiocel!
– Bună vreme, băieţel!
– Hai cu mine, eşti desculţ…
– Dacă noi suntem mai mulţi!

Sau ale iernii:

Fuga-fuga,
Cu fuguţa,
Iese-afară
Săniuţa!
Ninge, ninge, ninge, ninge,
Şi-a rămas
În pom o minge!

De drag ce ne era, l-am tot răsfoit și învățat din scoarță-n scoarță. Cu câtă mândrie ne rosteam rimele învățate și gesticulam ca niște mici artiști! Dar nu ne-am oprit din a-i admira talentul nici pe băncile liceului, unde învățam poezii dedicate graiului matern:

Frumoasă-i limba noastră

Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră

De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră.

Neamului românesc:

Scrisoare din Basarabia

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.

Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Vieru a trăit prin poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit să țină piept, chiar și în timpurile cele mai neguroase. S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români (așa cum îi plăcea să le zică).  Rămas orfan de tată, care plecat la război nu s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste de mama sa, a reușit prin muncă și devotament să obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri.

A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ”Alarma”, apreciată la justa valoare de criticii literari. În 1958 termină cu diplomă roșie Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, care va deveni decenii mai târziu revista „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist”, transformat ulterior în „Florile Dalbe”.

Personalitate a culturii române, Grigore Vieru este sinonim cu frumuseţea cuvântului

Personalitate a culturii române, Grigore Vieru este sinonim cu frumuseţea cuvântului Foto: http://www.rasputin.md/

Anul 1968 este unul hotărâtor pentru destinul poetului, dând naștere volumului de versuri lirice ”Numele tău”. Cartea devine, pe bună dreptate, cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției, este inclusă ca obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu, asemenea omagii apărând pentru prima oară în literatura poetică basarabeană postbelică.

Dar ceea ce l-a transformat într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine de bună seamă – este implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian Păunescu. Grație lui, am avut fericita împlinire a visului, tăgăduit decenii, de a vorbi în limba română peste tot, de a scrie cu buchia latinității. Lui Vieru îi datorăm sensibilitatea națională și descătușarea identității statale. Penița sa ne-a redeschis drumul spre Patria-mamă, căci el însuși spunea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

Prolific în poezie şi mare luptător pentru libertate: Grigore Vieru

Prolific în poezie şi mare luptător pentru libertate: Grigore Vieru Foto: http://flacaratv.md/

Atât de modest și de omenos vorbea de pe tribuna eliberării, încât inspira nu doar încredere în forțele unui neam obosit, dar și certitudinea unui viitor luminos pentru noi toți. Dincolo de acest război pentru dreptate, el rămânea un domn cu părul grizonat, adus de spate și pecetluit să poarte grijile noastre în suflet. Inima lui a fost mereu împărțită între două mari iubiri: de Popor și de Mamă. Așa că, atunci când vorbești despre Vieru, este imposibil să nu îi admiri talentul cu care elogia, în poezie, imaginea maternă:

Făptura mamei

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.

Cântec de leagăn pentru mama

Dormi-adormi, măicuţă dragă,
Dorm nepoţii tăi de fragă,
Dorm şi blidele spălate,
Dorm şi rufele curate;
Dorm trudite-a scării trepte
Lângă cuibul meu de pietre,
Doarme-n tihnă greieraşu-n
Clopoţelul de la uşă;
Doarme casa ta bătrână,
Doarme via sub ţărână.
Dormi! Prin vis, pe val de mare,
Să te vezi copilă mare,
Lângă-un ciob şi o cordică
Să te vezi copilă mică.
Să te vezi şi mai înainte:
Când erai cum nu ţii minte.
Dormi, măicuţa mea albită,
Dormi, măicuţa mea iubită!

Ca orice minune dăruită unui pământ secătuit, miracolul Vieru ne-a părăsit prea repede și prea durut. Inima lui nu a mai avut putere să bată după un accident rutier și a plecat la ceruri, de unde ne veghează aidoma unui părinte grijuliu și ne învață să nu purtăm ranchiună morții:

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Foto deschidere: edituradoxologia.ro

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Matricea Românească a făcut o vizită la Muzeul „Theodor Aman” din București, prima casă-atelier a unui pictor român. Am descoperit aici lucruri pe care puțini le știu despre acest artist, privind filosofia sa, dorințele și viziunea lui referitoare la patrie – idealuri pe care și le-a exprimat prin artă: pictură și sculptură.

Theodor Aman a trăit între anii 1831-1891 și a fost primul pictor român școlit la Paris, primul pictor care a realizat pictură de șevalet și cel care a întemeiat prima școală de arte din București. O altă operă remarcabilă – dar puţin cunoscută – a pictorului Aman este chiar… casa acestuia, ce a fost realizată în întregime de către el și se află astăzi ascunsă între două clădiri, pe strada C.A. Rosetti nr. 8 din Capitală.

Această casă „Nu e o simplă casă de locuit! Este o casă care transmite mesaje de la exterior la interior, prin fiecare detaliu pe care-l vedeți. Nu sunt detalii decorative, sunt simboluri care trimit la mesaj”, ne-a mărturisit muzeograful și istoricul de artă Greta Șuteu, cea care îl consideră pe Aman „un filosof care se folosește de talentul lui în pictură și sculptură ca să-și transmită ideile”.

Despre Aman mai trebuie să ştim faptul că este – și spun „este”, pentru că despre el trebuie vorbit mereu la prezent, pentru a fi păstrat viu în memoria noastră – fiu de aromân, iar numele său vine de la porecla pusă de turci tatălui său, în urma negoțului pe care acesta îl făcea cu ei, și înseamnă „iertare, îndurare”.

Camera - atelier de la Muzeul „Theodor Aman”

Camera – atelier de la Muzeul „Theodor Aman”

Oricât de bun ți-ar fi condeiul, să reușești să exprimi și să transmiți ce întâlnești în această casă este greu. Întreg imobilul îți transmite talent, inteligență, dragoste, pasiune pentru artă, pentru frumos și bun gust, pentru subtilitate. Fosta casă a lui Aman este „de la proiectul de arhitectură, decorații exterioare, tot ce înseamnă decorații interioare”, până la ultimul detaliu, rodul gândirii și filosofiei lui de artist, pe care ca simplu vizitator nu le poți bănui, pătrunde și înțelege cu ușurință şi nici “pe repede-nainte”.

Rodul creator al lui Aman pe mai multe planuri este întâlnit doar în această casă, după cum a ţinut să sublinieze Greta Şuteu: „Aici aveți pictură murală, aveți vitraliu. O să vedeți mobilier sculptat de Aman. Sculptură de Aman nu vedeți în altă parte, decât în casa lui Aman.”

Domnitorii români și truda lor pentru România de astăzi

Pătrundem mai adânc în casa și în gândirea lui Theodor Aman și ajungem să ne bucurăm ochii și mintea cu camera-atelier a pictorului, ce are forma geometrică a unui cub care abundă de lumină. În această cameră întâlnim o piesă de mobilier sculptată de către Aman și parcă așezată strategic în locul care dăruiește lumină din plin – ca și cum ar fi în lumina reflectoarelor, ceea ce ne transmite că este de o importanță covârșitoare: biroul monumental al artistului. Prin intermediul lui, ne este predată, peste timp, o importantă lecție de istorie, dar şi de speranţă. De speranţă, pentru că ceea ce a sculptat Aman pe birou încă nu se înfăptuise, ci era o privire în viitor a patriotului.

Întâlnim pe birou, sculptați în lemn, după cum ne explică muzeograful și istoricul de artă Greta Șuteu, pe „Traian și Decebal – începutul poporului român. Mihai Viteazul – unificatorul, Ștefan cel Mare – erou național în Moldova, Matei Basarab și Negru Vodă – eroi în Țara Românească. Nu în ultimul rând, Mircea cel Bătrân, cel care a adus pentru prima oară la țară Dobrogea. După cum ştiţi, se intitula domn «până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului».” Figurile reprezentate nu sunt deloc întâmplătoare: apelând la ele, Aman ne-a transmis, la 1870, dorinţa ca România (Moldova şi Ţara Românească, unite la 1859), respectiv Dobrogea şi celelalte provincii istorice, să vină împreună şi să înfăptuiască Statul Naţional.

Istoricul de artă Greta Şuteu, explicând simbolistica biroului sculptat de către Theodor Aman

Istoricul de artă Greta Şuteu, explicând simbolistica biroului sculptat de către Theodor Aman

 Poate că acest birou este cea mai importantă piesă de mobilier realizată de către Aman, din punct de vedere al încărcăturii emoționale, al simbolisticii pe care o poartă. El ne vrea împreună, ne vrea uniți, ne vrea pentru țară, știind să ne ofere o pildă nu doar prin acest birou, ci mai ales prin puterea exemplului: după terminarea studiilor la Paris, s-a întors în țară și a ajutat la construcția și evoluția ei din punct de vedere artistic și arhitectural.

Acest împreună, această unire pe care vizionarul și-o dorea a avut loc – parţial – în 1881, după Războiul de Independență, când se declară Regatul Independent al României. „El are satisfacția că trăiește la momentul respectiv – ba mai mult, și participă într-un fel foarte special și simbolic: Carol, care până atunci a fost principe, devine rege. Or, ca rege, are nevoie de simbolurile regalității – coroana și sceptrul regal. Ambele sunt, la vremea respectivă, realizate de către Theodor Aman, ceea ce arată reputaţia de care se bucura.”

Casa prea puțin cunoscută a lui Aman are multe de spus celor care îi trec pragul și reușește să îți ridice multe semne de întrebare, iar sentimentele cu care ieși din ea nu pot fi transpuse în cuvinte. Însă, dacă vă întrebați Ce este casa lui Theodor Aman?, ei bine, muzeograful ne oferă un răspuns cu greutate: „Asta este casa lui Aman – templu dedicat artelor!”

Biroul sculptat de pictor în anul 1870 reprezintă o importantă lecție de istorie pe care acesta ne-o oferă

Biroul sculptat de pictor în anul 1870 reprezintă o importantă lecție de istorie pe care acesta ne-o oferă