Zi

Martie 5, 2019

De ce au au proiectat comuniștii blocurile din cartierele muncitorești în așa fel încât să se audă totul prin pereți? Și de ce sunt ușile față-n față, spre deosebire de modelul blocurilor interbelice?  Răspunsurile vin de la Adrian Majuru, care este istoric și antropograf, managerul Muzeului Municipiului București și profesor la Facultatea de Arhitectură din București.

 

De ce multora dintre bucureșteni li se pare foarte greu să găsească în București locuri și lucruri de admirat? De ce pentru unii Bucureștiul e un oraș greu de suportat?

Dacă spuneți că se întâmplă așa, atunci e posibil ca în propria lor viață să existe stastiseală și nimic admirabil. Bun, trăim trepidant, într-un oraș mare, cu profesii care se modifică de mai multe ori într-o singură generație, iar asta te pune în competiție sincron cu mai multe generații, ceea ce-i un fapt nou pentru mediul urban românesc.

Cum e Bucureștiul, așa e toată România probabil. Nu?

Nu neapărat. Sunt viteze diferite, în funcție de dinamica demografiilor care trăiesc într-un oraș. În orașele cu o dinamică mai mare, competiția este mai pronunțată și este ca o lecție darwinistă de viață. Bucureștiul rămâne singurul studiu de caz pentru România din acest punct de vedere, fiind în Balcani, după Istanbul, orașul cu cea mai mare dinamică a numărului de locuitori și a profesiilor și a circuitelor de informații și investiții.

 

Foto Majuru3

 

Dacă ne-am cunoaște mai bine orașul, el probabil ne-ar plăcea mai mult. Cum și ce să facem ca să ne placă să locuim în București? Cum să-l privim?

A trăi frumos sau urât în București ține, în fond, de cum trăiești tu. Eu am avut șansa, de exemplu, să ajung să văd cum e să ajungi într-o casă ușor dezafectată și să o faci optimistă. Însă am observat ceva care, până la urmă, ține de alegerea noastră atunci când avem această opțiune de a face alegerile despre care vreau să vă povestesc. În perioada regimului comunist, ca și în regimurile totalitare de cealaltă factură, a existat la nivel ideologic întrebarea cum se poate modela prin locuire comportamentul unor mase cât mai largi, în ideea de a rămâne supuși sau de a vota cum dorea puterea. Primele informații interesante apar în timpul lui Stalin în Rusia și a fost preluat și la noi prin sistemul de locuințe ieftine. Făcute nu în timpul lui Dej, ci mai ales după explozia noilor cartiere, după 1970: blocul ca stup de albine. Ideea în aceste construcții este de a elimina intimitatea. Și din fiecare cub locuit să se audă aproape tot.

Faptul că se aude prin pereți este o intenție a constructorului? Nu este un defect de fabricație?

Este ceva programat pentru o locuință ieftină. Nu același lucru se întâmplă în blocul interbelic. Bineînțeles, este importantă și suprafața utilă pentru fiecare locuitor. Generația mea era norocoasă dacă avea fiecare copil camera lui, se întâmpla rar. Intimitatea fiecăruia este relevantă: fiecare să aibă camera lui, chiar dacă, să zicem, baia este comună. Să poți asculta muzică fără să deranjezi.

Spațiul rezidențial de intimitate elimină spațiul afectiv rezidual cu care te întorci acasă

Apoi, vecinătatea: ușile sunt una în fața celeilalte, astfel încât vecinul să vadă cine vine la cel de vizavi. În regimul de autoritate au existat oameni care au fost arestați pentru că veneau acasă cu foarte multe alimente: de unde vine ăsta cu atâta zahăr, ulei, căci cartela spune altceva! Și-l denunța. Într-un bloc interbelic veți vedea că apartamentele nu sunt față-n față. Sunt mai puține pe un palier și nu sunt sincron, astfel încât să fie respectată măcar intimitatea calendarului vecinului tău. Apoi, apropierea dintre blocuri. În Berceni, în Colentina, în Militari, sunt foarte apropiate, de la o fereastră vezi ce face celălalt. Spațiile aerisite le întâlnim în interbelic, dar și în comunism, în Drumul Taberei  de pildă, care erau destinate altor categorii profesionale, militari, dar și din zona juridică, profesorală. A fost deci o anumită proiecție a locuirii în interbelic, pentru a elimina cartierele insalubre, încă de prin 1938-40, care erau la marginea Bucureștiului. Militari, Balta Albă erau prelungiri insalubre ale orașului și conțineau adesea și părți din comunele suburbane. Se doreau a fi cartiere de locuințe muncitorești, pentru familii obișnuite care trăiau dintr-un singur salariu – femeile erau în general casnice până la Al Doilea Război Mondial. Și însemnau o casă cu o grădină. Ce diferență între un om care locuiește într-un bloc și iese pe un palier întunecat la etajul 5, într-un cartier muncitoresc, și altul care iese dintr-o altă periferie, Prelungirea Ghencea de pildă – cam greu cu traficul, e-adevărat – dar are un spațiu tranzitiv între stresul din afara spațiului privat și casă. Și este grădina. Unde te mai oprești, mai faci niște planuri fie când pleci, fie când te întorci. Iar spațiul ăsta rezidențial de intimitate elimină spațiul afectiv rezidual cu care te întorci acasă.

 

Foto Majuru5

 

Comuniștilor nu le-a plăcut spațiul ăsta de libertate, grădina…

Locuințele construite pentru ei erau foarte frumoase, bulevardele Mircea Eliade și Primăverii ne stau drept mărturie. Pe decidenți să nu-i plângem.

Dar standardul acesta nu era pentru poporul proletar.

În statul muncitorilor și țăranilor să nu existe pentru ei măcar o solidaritate ideologică, este destul de trist. Că de aia exista și statul, din solidaritate ideologică: dă-le un pic de libertate. Or, când le iei și hrana zilnică și șansa de a trăi măcar un pic din libertatea ta… atunci s-ar putea s-o pățești. La scară istorică, întotdeauna tirania a sfârșit rău.

Faptul că acum românii trăiesc în continuare în cartiere supraaglomerate, gen Titan, Berceni, ce efect are asupra mentalității lor și asupra felului în care-și văd viața?

Anxietate. O continuă anxietate despre care inițial îți spui ”am avut o zi proastă”, dar ea continuă. Și poate aluneca în depresie dacă ai slăbiciuni. Și se manifestă prin certuri din nimic cu partenerul sau lucruri care nu-ți ies la birou sau în viața pe care ți-o construiești.

Dar sunt milioane de români care s-au născut la bloc și sunt perfect adaptați acestui ecosistem al cartierului. Aparent, ei nu s-ar adapta la curte, nu s-ar descurca.

Nu știu dacă există cu adevărat astfel de oameni, eu am drept reper blocul în care am locuit până la 40 de ani. Acolo mi-au rămas mulți dintre colegii de școală primară. Între timp, m-am mutat la curte în afara orașului, e adevărat, ceva chiar mai mic decât apartamentul din care am plecat: e bine să ai ceea ce-ți permiți, că după aceea cheltuielile cresc. Dar asta s-a întâmplat pentru că, spre deosebire de colegii mei care au rămas, am trecut o treaptă peste ceea ce în general se poate face în acel mediu social. Dacă ai mulți prieteni în mediul acela și anturajul te modelează, s-ar putea să rămâni acolo. Anturajul ar trebui să-ți fie divers, din cartiere diferite. De obicei liceul mixează anturajul, dar depinde unde-l faci. Iar în timpul studiilor universitare, deși sunt precare astăzi cu durata de doar trei ani, întâlnești tineri din aproape toată țara, ceea ce e un mare avantaj, pentru că pe culoarele acestor călătorii ai ocazia să cunoști, să călătorești. Să rămâi în zona blocului și a cartierului nu este bine nici pentru plămânii sociali, prin care respiră țara.

 

Foto Majuru 6

 

Sunteți directorul general al Muzeului Municipiului București. Celor care nu știu multe despre acest muzeu vă rog să le descrieți instituția pe care o conduceți și importanța ei pentru bucureșteni.

Este un muzeu pavilionar: sunt 10 muzee deschise, iar două sunt în curs de reabilitare. În 2014, când am preluat această funcție, mi-am dat seama că, dacă i-ai fi dat întâlnire unei fete la Muzeul Municipiului București, te-ar fi așteptat la Muzeul de Istorie. Și ratai întâlnirea! Drept urmare, pentru a elimina confuziile și a exista un brand identificabil, MMB are din 2014 un manual de identitate vizuală distinct. Fiecare entitate a noastră este vizibil decupată cotidian cu multe elemente, avizier, steaguri, logo-ul specific alături de logo-ul nostru. Palatul Suțu este central, este sediul social al Muzeului, și de asta este prezent mai mult decât celelalte, dar încercăm să adunăm acest buchet în mintea celor care doresc să ne descopere.

Ne faceți câteva recomandări de weekend din muzeele reunite sub egida MMB?

Vă recomand pe Calea Victoriei 151 să începeți cu Muzeul Vârstelor, care se află la Casa Filipescu-Cesianu, este primul muzeu cu profil de antropologie urbană din România, unde în mansardă mai avem seara spectacole de teatru, concerte de muzică clasică. Apoi să coborâți pe Calea Victoriei și pe stânga veți întâlni, pe strada Henri Coandă, Muzeul George Severeanu, singurul muzeu din București unde putem vedea o colecție de antichități din Egiptul antic până în perioada postbizantină, colecționate de George Severeanu în anii 1930 și apoi donate. El a fost primul director al Muzeului nostru. În preajmă este Observatorul Astronomic, de preferință de vizitat seara. El are și o expoziție permanentă, Fabrica de Stele, mai ales că este însoțită și de realitate augmentată. Coborând spre Universitate, în spatele Bibliotecii Centrale veți întâlni Muzeul Theodor Aman, una dintre puținele reședințe de artist deschise. Casa este proiectată de Aman, mobilierul e făcut de el, evident și tablourile. Iar când ajungeți la Universitate, acolo este Palatul Suțu, unde veți vedea că întreaga clădire este deschisă pentru public, inclusiv parterul, în care până în urmă cu un an și jumătate erau birourile administrative. Un adevărat vehicul cultural.