Nu mai puțin de 250 de copii se vor întrece, de miercuri până duminică, la Olimpiada ”Meşteşuguri artistice tradiţionale”, care va avea loc în Muzeul în aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului. Copiii vin din aproape toată România, dar și din Suedia, China, Bulgaria și Republica Moldova.
Concursul propriu-zis este structurat în 37 de secțiuni, așa cum sunt: ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat piese de port popular, confecţionat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, ciucuri pe chelteu, împletit fibre vegetale, sculptat icoane de vatră, xilogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecţionat măşti, artă decorativă.
Interviu cu Elena Găvan, muzeograf la Muzeul ASTRA
De unde credeți că vine interesul acestor copii pentru tradiția românească, pentru meșteșug? Din familie, de la școală, se asociază cu un talent al lor?
Cred că, în mare parte, toate la un loc. În edițiile trecute, majoritatea veneau din familii cu tradiție sau care mai aveau locuințe la țară sau implusionați de bunici. Însă, treptat, inclusiv copiii care trăiesc la oraș sunt mai interesați de meșteșugurile practice, de lucrul de mână. Am observat că și profesorii de la oraș au început să-și îndrepte atenția către revigorarea meșteșugurilor în activitățile pe care le organizează la clasă.
Este apreciată această inițiativă a Muzeului ASTRA și ca o alternativă perfectă pentru timpul nepermis de mult pe care copiii sunt tentați să îl petreacă în compania device-urilor?
Într-adevăr, olimpiada în cei 23 de ani a reușit să se impună nu doar în sfera manifestărilor culturale naționale, dar a creat și posibilități de promovare a valorilor autentice de artă populară la această categorie de public și a reușit să creeze pentru copii un cadru de înțelegere a fenomenului etnografic prin joacă. Și, da, este o alternativă agreată din ce în ce mai mult, deopotrivă de copii și de adulți, de a ieși din mediul virtual, care se pare că ne ocupă tot timpul. Mai mult, anul acesta, pentru o sustenabiltate mai mare a proiectului și a beneficiarilor direcți ai acestora, copiii meșteșugari și profesorii acestora, organizăm un stand dedicat vânzării produselor micilor meșteșugari în galeriile noastre de artă populară.
Sunteți muzeograf, colaborați cu artiști populari consacrați, cu meșteșugari din toate colțurile țării, iată acum și cu copii pasionați de lucrul de mână, cum vedeți dumneavoastră viitorul acestui domeniu al culturii naționale, al artei tradiționale?
Plin de speranță. Există interes și se manifestă în ultimii ani tot mai evident. Ne reîntoarcem către tradiții și către sentimentul de naționalism. În satele românești există încă persoane și meșteșugari care practică aceste meserii și care încearcă să transmită mai departe.
E posibil ca acest interes evident să vină și pe fondul unei frici de a nu se pierde ce este al nostru, ce ne definește ca neam și cultură tradițională?
Această frică nu se sesizeasă la nivel de sat. E adevărat că noi, instituțional, ne sesizăm și facem tot ceea ce putem ca toată lumea să înțeleagă acest lucru. Muzeele și toate instituțiile de cultură ar trebui să lupte să găsească modalitatea ca acești meșteșugari să fie perpetuați, să poată să-și desfășoare activitatea și să transmită cunoștințele pe care le au tinerelor generații. Asta trebuie să încercăm să facilităm ca instituții. Realitatea este că la sate avem încă oameni pricepuți și copiii se pare că redevin deschiși să învețe aceste meșteșuguri.