Noiembrie 2012. Peter Hurley, un irlandez care pentru mulți ar părea excentric, pornește din Săpânța, Maramureș, către București. Aparent nimic neobișnuit. Și totuși, partea uimitoare este următoarea: pe toată distanța de 650 de kilometri, Peter va merge pe jos, nu cu trenul, nu cu mașina și nici măcar cu vreo căruță. Iar ca totul să fie provocator până la capăt, el nu va avea în buzunare niciun ban și niciun card bancar. Va face o călătorie ca pe vremuri, atunci când oamenii se salutau cu prietenie pe drum și când oamenii necunoscuți care băteau la poartă erau primiți și găzduiți românește și creștinește. Douăzeci de zile mai târziu, după un lung drum în vreme de început de iarnă, Peter va ajunge în București. Călătoria a fost deci dusă la bun sfârșit, iar povestea se termină fericit. Și totuși, acesta nu este finalul, ci abia începutul. Pentru că din anul 2010, Peter Hurley a fondat și a condus Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, evenimentul lunii august pe dealurile și prin satele Maramureșului. Iar asta e o altă călătorie care merită povestită.

Cine este Peter Hurley

Dacă îl însoțești pe Peter la o plimbare prin centrul Capitalei, vei rămâne uimit: la fiecare câțiva pași, el este salutat de câte cineva, se oprește câteva secunde sau strânge o mână din mers. Nu doar că-l cunoaște multă lume, dar toți îl simpatizează și îl admiră. Peter vorbește o limbă română excelentă, iar accentul străin pronunțat îl face inconfundabil. Are înfățișarea unui explorator, mereu încălțat cu bocanci, mereu dispus să vadă ceva nou sau să cunoască pe cineva interesant.

A venit în România în anii ‘90, când el era tânăr, iar aici economia capitalistă își făcea cu greu intrarea în scenă. S-a implicat în fondarea a două firme de marketing, Mercury Research și Mercury 360, iar în scurt timp a avut un succes notabil. Locuia și lucra în Capitală, dar mergea adesea în explorări în zonele ascunse și adesea uitate ale țării. Dintre toate, Maramureșul l-a impresionat cel mai mult. Aici a descoperit că tradiția, adică memoria felului cum trebuie făcute lucrurile, rezistă în timp prin oameni.

Încetul cu încetul, Peter și-a lăsat inima să se atașeze fără rezerve de oamenii și locurile din nordul țării. Drept consecință, a pus afacerile pe locul al doilea. Viața sa s-a schimbat, și-a dat seama că misiunea lui este să le spună oamenilor să privească atent în jur și să prețuiască valorile tradiționale pe care le au și pe care inevitabil le vor pierde. Așa cum le-au pierdut și alte națiuni europene, inclusiv Irlanda sa natală.

Festivalul de la Săpânța

Pentru a face cunoscută bogăția ascunsă a Maramureșului, Peter și-a dorit să-i aducă acolo pe românii de peste tot. Și a înființat festivalul ”Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”. ”Aparent, festivalul era despre cultura Maramureșului, dar de fapt era despre identitatea românească. Iar într-un sens mai larg, festivalul a fost o campanie de conștientizare referitor la valorile europene, până la urmă”, spune Peter. ”Sunt mândru de toate edițiile, dar îmi aduc aminte în mod special de prima ediție, cea din 2010. Atunci s-au auzit prima dată la Săpânța cântecele compozitorului irlandez Sean Davey, atunci a fost și prima colaborare cu Grigore Leșe. Și au fost și mulți lăutari, care au cântat o muzică autentică împreună. Al doilea an a avut tema Drumul lui Leșe în Țara Lăpușului, și a fost o ediție foarte interesantă și reușită.”

7 muzicieni din 7 țări în trenul care duce la Săpânța

A patra ediție a avut tema Roots Survival Romania și a fost regizată minuțios și original de Peter. El a invitat în România șapte muzicieni din șapte țări europene diferite, care nu se întâlniseră niciodată până atunci. Au ajuns în aceeași zi la București, cu avionul, și au luat împreună trenul spre Săpânța. Acolo, în tren, ei s-au văzut prima oară și au început să lucreze împreună pentru concertul care avea să aibă loc o săptămână mai târziu. Aveau șapte zile la dispoziție ca să creeze muzica unui concert inspirat din întâlnirea lor și sub impactul descoperirii muzicii și culturii din Maramureș. A fost o uriașă provocare pentru ei, dar rezultatul a fost uimitor: ”Imaginați-vă pe cei 800 de oameni care asistau și care, la ultima strofă din concert, se ridică în picioare și aplaudă ca și când li s-a făcut un dor mare! N-a fost acolo doar o chemare la bis, a fost mult mai mult, ca un strigăt de victorie”, își amintește Peter, care are foarte proaspete în suflet toate eforturile și bucuriile acestor ani. De altfel, Roots Survival Romania s-a concretizat și în două CD-uri, precum și într-un turneu în toată România.

În 2015, participanții la festival au fost invitați La Umbra Marelui Fus, iar în 2016 s-a ținut sub lună plină, printr-o suită de concerte pe dealul Bradova. În fine, un concept plin de viață și de semnificații este Satele Unite ale Maramureșului, care a apărut în 2017 și continuă în diferite forme

De când a apărut ideea festivalului, Peter și-a dorit să fie mai mult decât doar un eveniment legat de muzică. Intenția a fost să fie concentrate în cele șapte sau zece zile mai multe forme ale culturii întregii zone. Gastronomia Maramureșului, meșteșugarii și artizanii care creau obiecte din lână, din fier, din lemn, au fost prezenți nu doar pentru a-și vinde obiectele, ci mai ales pentru a le arăta vizitatorilor cum se fabrică toate acestea.

Iar dincolo de partea de întâlnire artistică, festivalul a avut și o parte de observare și cercetare științifică: deplasarea muzicienilor spre Săpânța, vibrația care venea din partea sătenilor, venirea vizitatorilor din toată țara și felul cum au fost ei impresionați de felul tradițional de a fi al  maramureșenilor, toate acestea pot fi considerate un mare experiment antropologic. Scopul experimentului fiind să verifice ipotezele referitoare la cum poate fi păstrată și ce șanse de a rezista în timp are o zonă cu un specific local atât de pronunțat.

Drumul este lung, dar se oprește la un moment dat

În fiecare an, festivalul de la Săpânța a fost o puternică descărcare de energie. Însă resursele pentru organizarea lui au fost mereu la limită. Peter Hurley a fost în fiecare an un motor puternic, dar pe lângă efortul de organizare, el a trebuit chiar să finanțeze cu bani personali cheltuielile implicate. Acesta este unul dintre motivele pentru care proiectul ”Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” este închis acum. Peter își continuă călătoria maramureșeană și românească prin alte idei și proiecte, pentru că dorința sa de a promova cultura tradițională este în continuare vie și puternică.

L-am întrebat dacă festivalul trebuia să meargă înainte. Mi-a răspuns că nu poate să facă el evaluarea aceasta, dar că și-a dat seama pe parcurs că ”lupta nu putea fi câștigată”. Proiectul nu putea avea un final fericit din punct de vedere economic. Și asta, spune irlandezul, este foarte asemănător cu ce se întâmplă azi cu lumea satului românesc: satul obișnuia să aibă în trecut un echilibru economic intern, prin care rezista. ”Acum acest echilibru nu mai există, iar existența însăși a satului românesc este amenințată. Ceea ce înseamnă că este amenințată identitatea națională a românilor”, avertizează Peter.

Spiritul puternic al României

Peter Hurley a fost întrebat de multe ori de ce el, un irlandez, este atât de interesat de România. El mi-a răspuns din nou la această întrebare: ”Eu cred că este foarte valoroasă identitatea națională a țării voastre. Sunt de 25 de ani în România și am întâlnit sute, dacă nu mii de oameni luminoși, inteligenți, cultivați, umani în cele din urmă, români cu toții, a căror singură puternică dorință era să facă bine. Și cred că după acești ani că spiritul puternic al României este foarte valoros. Este ca o lumină strălucitoare, iar eu mă înclin cu respect în fața acestei culturi.”

Știați că regele Ferdinand era foarte emotiv și că nu-i plăceau aparițiile publice? Sau că Regina Maria purta o coroană asemănătoare cu cea a domniței Milița Despina, soția lui Neagoe Basarab? Când mergea pe Calea Victoriei, Ferdinand ruga șoferul să încetinească pentru a-i saluta politicos pe trecătorii care îl recunoșteau. Pentru a le alina suferința soldaților, Maria le aducea ciocolată, ceai și țigări.

File de acest fel din istoria regalității au fost prezentate ieri la Muzeul Național de Artă de Marina-Cristiana Rotaru, în cadrul conferinței ”Descifrând portrete regale: Ferdinand şi Maria – de la prinți moștenitori, la suveranii României Mari”. Conferențiarul a avut în vedere portretele făcute lui Ferdinand și Mariei în calitate de principi și apoi în calitate de suverani ai României Mari. Iar conferința a fost o suită de povești despre legendarul cuplu regal, pe marginea tablourilor cu chipurile lor.

Ferdinand și Maria nu ne sunt atât de străini pe cât credeam

Dacă ai privit vreodată un portret de-al Regelui Ferdinand, vei observa că distanța reprezentării nu este prea mare. El nu ni se prezintă ca un străin. Imediat după venirea în țară, Ferdinand a început să învețe limba română, a început să primească meditații la istoria României, toate acestea cu scopul de a deveni un bun român. Atât Ferdinand cât și Maria nu sunt reprezentați de la depărtare, pentru că rolul lor nu era să ne fie străini, ci doreau să se apropie de popor, de țară. Dacă analizăm portretul lui Ferdinand vedem că el este reprezentat la nivelul ochilor noștri. Asta sugerează un semn de egalitate? Da! Însă ce fel de egalitate? În niciun caz o egalitate socială. “Era egalitatea dată de apartenența la același popor. Suntem români toți, noi și voi! Despre acest tip de egalitate este vorba”.

Ferdinand ne ascunde ceva

Din punct de vedere al erminiei picturii, profilul simbolizează detașarea. Asta i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce vedem adesea pe Ferdinand reprezentat din profil, ca și când ar fi vrut să exprime distanță sau superioritate. Explicația este simplă: Ferdinand se născuse cu pavilioanele urechilor depărtate de cap, iar asta îl făcea să aibă o înfățișare foarte nostimă. Pictorii aveau deci o misiune dificilă, anume să-l înfățișeze sobru și respectuos pe viitorul suveran. Așa se face că nici odată nu îl vom vedea pe Ferdinand reprezentat din față. Apare din profil pentru a-și ascunde comicul defect.

Regina Maria a suferit un șoc atunci când a ajuns pe pământ românesc

Dacă ne uităm la primele portrete ale Mariei din tinerețe, vedem o tânără aristocrată, cu o privire ușor confuză și bine îmbrăcată. Privirea reginei trădează o frământare. Plecată din țara de origine, Anglia, pe când avea 17-18 ani, Maria se trezește într-o țară pe care nu o cunoștea deloc. “În cartea ei autobiografică Povestea vieții mele, spune: Merg acolo! Nu spune România, spune acolo. Prin urmare, este o persoană care nu era deloc acomodată cu noul ei statut. Era o persoană care suferea de ceea ce astăzi numim șoc cultural”, spune Maria-Cristiana Rotaru.

Legătura dintre Regina Maria și Războiul celor Două Roze

Pictorii vremii nu s-au ferit să o reprezinte pe regină având în piept un trandafir roșu și unul alb. Ce simbolistică să fi avut aceste flori? Și de ce culorile roșu și alb? Ca să înțelegem, trebuie să vedem ce s-a întâmplat în Anglia pe la jumătatea secolului al XV-lea. Abia începuse un război civil, între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York, cunoscut în istorie ca Războiul celor Două Roze. Prima tabără avea drept simbol un trandafir roșu, iar cealaltă un trandafir alb. Conflictul s-a finalizat cu victoria Casei de York și cu o alianță matrimonială între aceste case. Astfel trandafirul roșu se alătură celui alb. Ce legătură are acest eveniment cu Regina Maria? Judecând de pe ce meleaguri vine și blazonul familiei în care se născuse, “Maria este înfățișată uneori ca Roza Angliei, care este transmutată într-un pământ străin.”

Cum o poveste de dragoste neîmplinită o face pe regină să învețe limba română

“Privirea Mariei în primele tablouri este încă melancolică. Și totuși sunt niște schimbări care ne arată că ea trece printr-o altă etapă a șocului cultural. Etapa adaptării și a începutului integrării în societatea românească.” La acest eveniment contribuie un mare aristocrat englez. Refuzând interesul romantic al Mariei, cei doi rămân buni prieteni. Când acesta a văzut neliniștea Mariei, i-a spus: “Ești femeie deșteaptă, de ce nu te apuci să înveți limba română, ca în felul acesta să ajungi să-ți cunoști poporul mai bine și să interacționezi cu el în mod direct?” Impulsionată, Maria începe să învețe limba română și să se intereseze de istoria țăranului și a poporului român. “Sunt primele semne pe care Maria le face ca să se integreze și să-și asume rolul pentru care fusese chemată“, a povestit Maria-Cristiana Rotaru în conferința de la MNAR.

Cuplul regal după alegerea ca suverani

În portretele de după alegerea ca suverani, în tablourile care-i înfățișează, Ferdinand și Maria sunt caracterizați de o maturitate deplină. “Maria ne privește direct, începe deja să ne inducă propriul ei discurs. Ferdinand stă cu mâinile sprijinite pe sabie, semn că la nevoie este pregătit să lupte pentru țară.” În unele reprezentări, cei doi apar zugrăviți în veșminte voievodale. Se dorea sublinierea unui lucru important din istoria României. Tablourile care îi reprezintă pe Ferdinand și Maria în această ipostază seamănă izbitor cu frescele bisericilor ortodoxe pictate cu sute de ani în urmă de voievozii români. Astfel “ei și-au asumat continuarea unei tradiții voievodale stabilite cu sute de ani în urmă de voievozii români”.