Zi

Decembrie 1, 2019

Câte sunt Româniile noastre? Este una singură, îmi vor răspunde unii, amintindu-mi că asta și sărbătorim în prima zi a lui Decembrie. De asta au trăit, pentru asta au murit atâția dintre cei de altădată, ca să nu mai fie mai multe țări, ci una singură. Știm că așa a fost.

Dar România cea rotundă, alcătuită din trei părți mari, alcătuite la rândul lor din alte părți mai mici, unită în unele ceasuri magistrale ale istoriei, sfâșiată în clipele de groază ale destinului nostru, s-a rupt în zeci de mii, sute de mii, milioane de bucăți. Fiecare român plecat din țara lui este o mică Românie dezunită de România mare.

N-a plecat nimeni (mă rog, aproape nimeni) pentru că așa a vrut. Îmi amintesc de cuvintele unui prieten pe care nu l-am mai văzut de vreo 10-12 ani, de când a plecat în Scoția. A scris pe blog cu o tristețe dureroasă: N-am plecat de foame, ne era destul de bine. Dar am plecat pentru că nu se mai putea, am plecat cu gândul la copiii noștri, cu disperarea că schimbarea în bine a României a întârziat mult prea mult.

În anii aceștia, despre care se poate spune fără cea mai mică urmă de îndoială că sunt cei mai buni ani în care să trăiești, din toată istoria noastră, în acești ani sărbătorim la 1 Decembrie ceea ce nu mai avem de mult. Și anume, unitatea noastră de neam. Doar fanfaronii mai pot spune azi sloganul că românul e român oriunde s-ar duce, că ne iubim țara și că inima românilor de peste tot bate românește, că Miorița e în sângele nostru și că tresăltăm oriunde-am fi atunci când vedem cele trei culori una lângă alta. În ultimii 20 de ani, România a pierdut probabil un sfert din populația ei. Iar dacă te gândești la vârsta celor plecați, vei găsi că România a pierdut, de fapt, mult mai mult, poate chiar mai mult de o treime din populația activă, care putea produce valoare și putea aduce schimbare. Teritoriul național a rămas intact. Dar viața României s-a diminuat cu o treime.

Neproductiv, poate chiar inutil ar fi să căutăm vinovați. Ce rost are? Lista neputințelor sau a nevredniciilor e nesfârșită.

Dar putem și trebuie să facem ceva: să nu rămânem încremeniți în uimirea că așa ceva a fost cu putință. Pentru că, în timp ce o mulțime de români trăiesc în afara granițelor, cei care au rămas înăuntru fac lucruri care merită văzute și cunoscute. România este un loc în care lucrurile se schimbă greu, dar se schimbă. Au trecut 30 de ani de la recâștigarea libertății, iar mulți dintre vecinii noștri de stradă, de  cartier sau de oraș au călcat cu tălpile groase ale bocancilor lor în bălțile de sânge ale eroilor din 1989. Dar mulți dintre ceilalți vecini ai noștri de stradă, de cartier sau de oraș și-au suflecat mânecile și s-au apucat de treabă. Au făcut studii, au plecat în Occident și au venit și înapoi, au deschis afaceri, au renovat case, au construit locuri și lucruri. Au creat valoare. România de azi nu mai e aceeași cu România de ieri, iar asta li se datorează lor.

Matricea Românească este, de câteva luni, pe urmele acestor români care nu fac zgomot, dar fac să mergă lucrurile. Programul nostru editorial Elite și Proiecte tocmai asta are în intenție, să arate cât de multe s-au schimbat în bine în această țară pe care au slujit-o în ultimii 30 de ani o mulțime de oameni fără vrednicie. Pentru că, de fapt, schimbarea României vine odată cu schimbarea românilor. Vom avea o țară care să arate splendid atunci când va exista o masă critică a oamenilor care gândesc splendid. Și, spre disperarea multora, această masă critică este în plină formare, iar coagularea ei nu mai e doar o speranță, ci este o realitate.

România credinței vii, România valorii apreciate, România solidarității în hărnicie, România perseverenței. Câte Românii avem?

 

 

Câte Românii avem?

1 Decembrie 2019 |
Câte sunt Româniile noastre? Este una singură, îmi vor răspunde unii, amintindu-mi că asta și sărbătorim în prima zi a lui Decembrie. De asta au trăit, pentru asta au murit atâția dintre cei de altădată, ca să nu mai fie mai multe țări, ci una...