Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Zi

mai 26, 2021

Expoziție cu lucrări realizate de pacienți

#MSconnections

 

Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, deschide porțile expoziției Scleroza Multiplă în artă. Lucrările sunt expuse în sala Media și sunt realizate de persoane cu scleroză multiplă. Intrarea este liberă. Toate lucrările sunt scoase la vânzare, iar banii strânși vor fi folosiți pentru proiecte destinate persoanelor cu această afecțiune.

 

„AISM este asociația care îi ajută pe pacienții cu scleroză multiplă să se recupereze cu ajutorul ergoterapiei (terapie ocupațională). Am început cu ateliere de modelat plastilină, am continuat cu desen, modelaj și acum, după mult timp, am ajuns la exprimarea SM prin pictură. De ce? Pentru că tot noi am introdus sintagma <<Nu lăsa scleroza multiplă să-ți pună limite>>”, spune Simona Tănase, președinte AISM.

 

Expoziția este deschisă până pe 6 iunie, iar programul evenimentului va fi următorul:

  • Joi, 27 mai, ora 13.30 – vernisajul expoziției și conferință de presă (cu invitați medici, pacienți și pictorița Rodica Negulescu)
  • Vineri, 28 mai, între orele 10-17 – întâlniri cu vizitatorii expoziției
  • Sâmbătă, 29 mai, ora 12 – întâlnire cu pacienții Asociației din București
  • Duminică, 30 mai, ora 12.00 – atelier de ergoterapie – învățăm să pictăm cu Constantin Kessler, profesor de arte vizuale și Ilina Schileru, artist
  • 01 iunie – 06 iunie, între orele 10.00-18.00 – întâlniri cu vizitatorii expoziției

 

M-am alăturat acestui proiect din bucurie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să găsească o formă creativă de a trece mai ușor peste situațiile grele și arta poate face acest lucru. Pictura, prin culorile ei, îți dă o stare de bine și te ajută să te detașezi de boală și să vezi în jur culoare și bucurie.”, spune Rodica Negulescu, pictor restaurator Muzeul Țăranului Român.

 

Ziua mondială a sclerozei multiple este marcată în fiecare an pe 30 mai

 

Despre scleroza multiplă: informații și statistici

Scleroza multiplă este o boală neurologică și este a doua cauză de dizabilitate la tineri. Apare atunci când sistemul imunitar atacă învelișul celulelor nervoase (teaca de mielină) din creier, măduva spinării și nervii optici, provocând inflamații și daune ulterioare. Este numită și „boala cu o mie de fețe”, „boala cameleon” sau „boala cu față ascunsă” din cauza numărului mare de semne și simptome pe care le poate avea un pacient.

În lume, peste 2,5 milioane de oameni sunt diagnosticați cu scleroză multiplă. În România, boala afectează peste 7.500 de persoane, dintre care 70% sunt femei. În fiecare an sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, în timp ce 74 de pacienți pierd lupta cu boala. Un pacient cu scleroză multiplă trăiește, în medie, cu 10 ani mai puțin decât o persoană sănătoasă.

 

Despre AISM

Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple a fost înființată în anul 2013 și își propune să ofere suport și informații pentru persoanele cu boli neurodegenerative de tip autoimun, cu demielinizări neuronale, în special scleroză multiplă, care este cea mai invalidantă afecțiune a adultului tânăr. Printre țelurile asociației, cele mai importante sunt înființarea unor centre specializate de recuperare cu ajutorul terapiilor complementare, și întreținere pentru acești pacienți , dar și prevenirea discriminării și promovarea egalității de șanse.

 

 

Teologia îndumnezeirii omului a Sfântului Grigorie Palama

În privința teologiei privitoare la îndumnezeirea omului a Sfântului Grigorie Palama, unii cercetători occidentali, precum Hans-Georg Beck ori. D. Wendebourg au opinat că acesta s-ar concentra asupra energiilor necreate ca formă a comunicării și revelării de sine divine, dându-le acestora o importanță mai mare decât hristologiei ori chiar triadologiei. Această părere a fost contrazisă de către unii teologi ortodocși, precum John Meyendorff ori Georgios Mantzaridis, care au demonstrat că în centrul teologiei palamite se află Întruparea Fiului lui Dumnezeu și prelungirea acesteia prin Tainele Bisericii, astfel încât, după cum afirmă John Meyendorff, isihasmul poate fi considerat o „mistică a Întrupării”: „el simte realitatea schimbării radicale intervenite în relațiile dintre Dumnezeu și om ca urmare a Întrupării. Mai mult decât dascălii duhovnicești care l-au precedat, el simte realitatea schimbării radicale intervenite în relațiile dintre Dumnezeu și om ca urmare a Întrupării…Hristos, mai exact Trupul Său, adică deplina Sa umanitate zămislită în sânul Fecioarei, e unicul nostru punct de contact cu Dumnezeu”[1].

Această ultimă opinie teologică a fost corectată ulterior de către teologii John Romanidis și, anterior, Georges Florovsky, care au observat diferența prezentă în teologia palamită între îndumnezeire și mântuire. Pentru Sfântul Grigorie Palama, îndumnezeirea omului este vocația creațională și experiența vederii Slavei necreate a Logosului lui Dumnezeu neîntrupat de care au parte atât îngerii, cât și patriarhii și prorocii Vechiului Testament, culminând în Fecioara Maria, fiind astfel cu putință și înainte de Întrupare și în afara ei[2]. Astfel, operând cu aceste două noțiuni, Sfântul Grigorie Palama creează o punte de legătură între Vechiul și Noul Testament, prin continuitatea teofaniilor și identificarea revelației și a experienței ei îndumnezeitoare în ambele[3].

Astfel, dacă pentru Sfântul Grigorie de Nyssa modelul misticului este prezentat de către Sfântul Proroc Moise, Sfântul Maxim Mărturisitorul îl vede ca model de om îndumnezeit pe Melchisedec, iar Sfântul Grigorie Palama o percepe drept ideal suprem al îndumnezeirii pe Preasfânta Fecioară Maria, față de care „niciunul dintre sfinții din cer, oricare ar fi el, nu ar putea ajunge câtuși de puțin la o laudă vrednică de ea, nici toți împreună, chiar dacă toți câți au fost mântuiți prin nașterea ei s-ar aduna la un loc devenind o singură gură, căci întreaga creație ar fi prea puțină pentru a-i aduce slava corespunzătoare ei, care s-a făcut mamă a Celui care a creat toate”[4].

Manifestarea îndumnezeirii Sfintei Fecioare Maria nu se manifestă prin onoruri lumești, ci prin „niște haruri de nespus și de neînțeles, niște puteri și lucrări mai presus de fire care tind sus, mai presus chiar de podoabele lor cerești: apelative și mesaje dumnezeiești care preschimbă în ceva mai bun legile firii, o venire a Duhului dumnezeiesc, o umbrire a puterii Celui Preaînalt, o coincidență mai presus de fire a zămislirii și fecioriei, o glorie (kenosis) a lui Dumnezeu Cuvântul, sarcina unei Copile Pururea-fecioare, o minune între minuni, o slobozire din pântec a unui Prunc și o naștere care nu știe de bărbat și care n-a dezlegat, ci a păzit neatinse simbolurile fecioriei”[5].

În cadrul aceleiași scrieri este exprimată lămurit și posibilitatea îndumnezeirii omului, atunci când Sfântul Grigorie Palama arată că: „nimic din cele de pe pământ nu era un receptacul  al minții/inteligenței, Dumnezeu l-a plămădit pe om ca receptacul al minții/inteligenței. Apoi, iarăși, pentru că, deși neamul omenesc a sporit, nimeni din el nu s-a găsit fiind așa cum trebuia un receptacul al lui Dumnezeu «prin Care și pentru Care sunt toate», ca să vorbim împreună cu Apostolul, a făcut-o mai apoi cum a binevoit pe această Pururea-fecioară ca palat al Lui Însuși, ca să spun așa, fiindcă pentru culmea curăției ei Ea s-a arătat un receptacul al plinătății Dumnezeirii în chip trupesc”[6].

Îndumnezeirea Preasfintei Fecioare este arătată ulterior ca răsplată a virtuților sale, ca „premiul de comun folos al fermității ei fără rival: pogorârea mai presus de fire a lui Dumnezeu pe pământ prin ea și preaslăvita noastră urcare prin El la cer. Căci petrecând copila lui Dumnezeu acolo (în Templu), în sanctuarul cel nepătruns, a pus în inima ei urcușuri înalte care ajung cu adevărat până la ceruri și-l trag de acolo până la noi pe Stăpânul ceresc”[7].

În fine, deplina îndumnezeire, pe cât este posibil firii omenești, a Preasfintei Fecioare Maria, este înfățișată astfel de către Sfântul Grigorie Palama: „Tu ești loc al tuturor harurilor, plinătate a oricărui fel de lucru frumos și bun, tablou însuflețit al oricărei virtuți și bunătăți, ca Una ce singură dintre toți te-ai învrednicit de toate darurile Duhului sau, mai bine zis, ca una ce singură ai avut în chip uimitor în măruntaiele tale pe Cel în care sunt toate comorile și ai fost cortul Lui uimitor…arătând încă de atunci din astfel de lucruri atât de uimitoare că ești o vatră neclintită a harurilor Lui”[8].

Teologia privind posibilitatea îndumnezeirii omului în viziunea Sfântului Grigorie Palama este cel mai clar exprimată în scrierea Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire[9], ce constituie un răspuns adresat tuturor contestațiilor la adresa acesteia aduse de principalii adversari ai sfântului, Varlaam de Calabria și Achindin.

Astfel, adresându-se contestatarilor săi, Sfântul Grigorie Palama arată următoarele: „Dacă voi spuneți că harul din sfinți e creat pentru faptul că toate cele create se împărtășesc de Dumnezeu, pentru voi toate se vor numi sfinte și toată făptura se va îndumnezei de către voi; vor fi sfinte nu numai cele raționale, mai bine zis aceia dintre cei raționali care se împărtășesc de darul îndumnezeitor al Duhului, ci și cele neraționale și pe lângă acestea cele neînsuflețite”[10]. Urmând acestei argumentații, sfântul arată că: „Dacă darul îndumnezeitor al Duhului din sfinți e creat și e ceva ca o deprindere sau imitare naturală, cum ne învață cel ce umblă printre noi tulburându-ne (Achindin), sfinții nu se îndumnezeiesc mai presus de fire, nici nu se nasc din Dumnezeu (Ioan 1, 13), nici nu sunt duh ca unii născuți din Duh (Ioan 3, 6) și nu se fac un duh cu Domnul, ca unii ce sunt alipiți de El (I Corinteni 6, 17)”[11].

În sprijinul acestei afirmații Sfântul Grigorie Palama face apel la Părinții dinaintea sa care au teologhisit în această privință, în speță Sfântul Maxim Mărturisitorul, spunând: „Dar ascultă pe Cuviosul Maxim, care spune în Dialogul cu Pyrrhus: «Și Moise și David și toți câți au primit în ei lucrarea dumnezeiască prin lepădarea trăsăturilor omenești și trupești erau mișcați de Duhul lui Dumnezeu». Și iarăși, în alt loc: «Chipul urcându-se la arhetip și fiind cucerit de lucrarea dumnezeiască, mai bine zis făcându-se dumnezeu prin îndumnezeire, se îndulcește mai mult de extaz decât de cele ce sunt și se cugetă în el, prin harul Duhului ce l-a covârșit pe el»”[12]. Astfel, concluzionând, Sfântul Grigorie arată că „cei ce se îndumnezeiesc nu se fac numai mai buni după fire, ci primesc lucrarea dumnezeiască sau pe Însuși Duhul Sfânt”[13].

 

Teologia privitoare la îndumnezeirea omului în Sfânta Scriptură

Contestatarilor posibilității îndumnezeirii omului le sunt prezentate și argumente din Vechiul și Noul Testament: „Dar «Îl împărțiți, zice, pe Duhul dumnezeiesc, spunând că e subordonat, necreat și supraordonat, și măsurați pe Dumnezeu, spunând că unul dintre sfinți primește un har mai mare, altul unul mai mic; și aceasta nu e asemănarea cu Dumnezeu ce și-o câștigă fiecare prin imitare, ci altceva decât aceasta care vine de sus și e dar și necreat». Împotriva cui le spui acestea? Împotriva noastră sau a prorocului, mai bine spus împotriva Dumnezeului prorocilor, Care a spus prin unul din ei: «Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul» (Ioil 3, 1); și împotriva Apostolului, care vorbește de «împărțirile Duhului Sfânt» (Evrei 2, 4); și a lui Dionisie (Pseudoareopagitul), care scrie limpede: «Unul este Cel pe care toți cei ce au același chip Îl doresc, dar din care nu se împărtășesc în chip unitar, măcar că este Unul, ci împarte fiecăruia cele dumnezeiești potrivite lui împreună cu împlinirea după vrednicie»”[14]. Astfel, se arată că: „nu e numai neîmpărțit Duhul în cei împărțiți, ci îi și unește pe cei ce se împărtășesc după puterea lor, ca o putere unificatoare, și-i înalță spre unitatea și simplitatea îndumnezeitoare a Tatălui”[15].

Iar în privința energiilor necreate ale Dumnezeirii, Sfântul Grigorie Palama arată următoarele: „Ce e deci puterea lui Dumnezeu care s-a arătat și L-a dovedit pe Iisus Fiul lui Dumnezeu? Oare creatură? Și cum a fost El recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu din pricina ei? Și să nu mai socotim puterea care a curățit pe leproși, a vindecat pe orbi…ci pe cea care a dezlegat mai întâi în chip nevăzut lanțul păcatelor și a făcut loc Duhului sfințeniei și a îndreptat și a luminat pe omul dinăuntru și a înviat prin unirea cu Dumnezeu din morți și a făcut sufletul să viețuiască dumnezeiești și a dat viața dumnezeiască și cu adevărat existentă a lui Dumnezeu. Căci învierea trupului urmează învierii sufletului, precum și moartea a urmat la început morți sufletului. Iar moartea sufletului este înstrăinarea de viața în Dumnezeu. Și aceasta este moartea cea cu adevărat cumplită”[16].

Maniera în care omul se poate îndumnezei prin intermediul energiilor necreate ale lui Dumnezeu este cea a propriilor sale fapte, așa cum se arată ulterior: „Cel mișcat prin Duhul Sfânt cu o mișcare veșnică s-a făcut numai sfânt. Căci sălășluindu-se Duhul în el, omul are în sine vrednicia prorocului, a apostolului, a îngerului, a lui Dumnezeu, câtă vreme era înainte numai pământ și cenușă…Căci e nevrednic cuvântul despre Dumnezeu al celui ce vede goală și pustie făptura lui. Dar nici creatura nu e atât de nevrednică, nici Dumnezeu atât de lipsit de putere, ca să nu trimită sfânta Lui dăruire faptelor”[17].

De asemenea, o serie de exemple legate de îndumnezeire pot fi aflate și în relatarea minunilor săvârșite după moarte de către Sfântul Grigorie Palama. Astfel, un ieromonah dintr-o mănăstire a Tesalonicului, fiind suferind, și-a oprit mintea în rugăciune către Sfântul Grigorie zicând: „Dacă aș fi fost atunci părtașul cuvintelor și sfintelor lui rugăciuni la plecarea de aici, le-aș fi pus înainte acum în loc de orice amuletă și arme de apărare”[18].

De asemenea, un om de vază al Tesalonicului, suferind de colici renale și neputându-se deplasa personal la mormântul sfântului, i s-a rugat astfel: „Chiar dacă nu sunt eu însumi acum prezent ca și ceilalți la mormântul tău, pentru că mă împiedică boala și ceasul, întrucât ești un imitator foarte exact al lui Hristos, poți, omule  al lui Dumnezeu, să mă vizitezi, să mă vindeci și să mă eliberezi de amarnica durere și de moartea așteptată”[19].

Totodată, un o altă referință la posibilitatea îndumnezeirii omului arătată de teologia palamită se regăsește în chiar Slujba Sfântului Grigorie Palama, în cadrul unuia dintre cele două tropare închinate sfântului arătându-se următoarele: „Luminătorule al Ortodoxiei, întărirea Bisericii și învățătorule, frumusețea monahilor, apărătorul nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, crainicule al harului, roagă-te mereu să se mântuiască sufletele noastre”[20]. În cadrul slujbei Utreniei, referire la teologia îndumnezeirii omului fac Luminânda: „Bucură-te, lauda părinților, gura teologilor, corul isihiei, casa înțelepciunii, tăria învățăturilor, oceanul cuvântului, bucură-te organul înfăptuirii, înălțimea contemplării, vindecătorule al patimilor și bolilor omenești, bucură-te, locașul Duhului și mort și viu, părinte” și Slava de la Laude: „Cuvioase părinte, cunoscând din timp virtutea, cu purtare de grijă te-ai făcut organ al Duhului Sfânt, și luând de la El lucrarea minunilor, i-ai convins pe oameni să disprețuiască plăcerile, Iar acum luminat fiind mai curat de lumina dumnezeiască, luminează și mințile noastre, ierarhe Grigorie”[21].

Aceste ultime citate ne conduc la ultimul aspect influențat de către teologia palamită despre îndumnezeirea omului, anume cel al canonizării sfinților. Aceasta s-a petrecut dintotdeauna în Biserică, la începuturi ea constând simplu din manifestarea evlaviei populare față de personalitatea unui drept și înscrierea acestuia în martirologii și în calendarul Bisericii. Ulterior, procedura a devenit mai complexă, Biserica luând inițiativa canonizării formale, pentru păzirea credinței ortodoxe. Această implicare a Bisericii Ortodoxe în canonizarea sfinților se amplifică după perioada iconoclastă, în decursul secolelor XII-XIV, statornicindu-se ulterior, după căderea Constantinopolului (1453)[22]. Palamismul a contribuit la definitivarea concepției referitoare la canonizare în Biserica Ortodoxă, arătând că energiile necreate nu sunt separate de Duhul Sfânt, ceea ce făcea posibilă deificarea sfinților[23].


[1] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005, pp. 67-68.

[2] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 68.

[3] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 69

[4] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, în: Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 174.

[5] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, pp. 177-178.

[6] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 176.

[7] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 179.

[8] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 181.

[9] În Filocalia, vol. VII, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMBOR, București, 2013, pp. 443-486.

[10] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, pp. 443-444.

[11] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 445.

[12] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 445.

[13] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 446.

[14] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 449.

[15] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 450.

[16] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 453.

[17] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 459.

[18] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 615.

[19] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 617.

[20] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 649.

[21] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, pp. 682-683.

[22] Arhid. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. I, ed. IBMBOR, București, 1990, p. 180.

[23] Pr. Vasile V. Muntean, „Sfântul bizantin”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4/1986, p. 106.

 

 

 

Bibliografie:

 

Surse documentare:

 

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMO, București, 2013.
  2. Epistola către Diognet”, în: Scrierile Părinților Apostolici, col. PSB, vol. I, editura IBMBOR, București, 1979.
  3. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, colecția PSB, vol. 13, editura IBMBOR, București, 1987.
  4. Sfântul Grigorie de Nyssa, Viața lui Moise, în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, col. PSB, vol. 29, ed. IBMBOR, București, 1982.
  5. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005.
  6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. IBMBOR, București, 1983.
  7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia, vol. III, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMO, București, 2009.
  8. Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, editura Sofia, București, 2007.

 

Lucrări secundare:

 

  1. Viețile Sfinților Apostoli, Ed. Sofia, București, 2002.
  2. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1992.
  3. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, editura IBMBOR, București, 2002.
  4. Jean Daniélou, Biserica primară, editura Herald, București, 2008.
  5. Adrian Gabor, Biserica și Statul în primele patru secole, editura Sofia, București, 2003.
  6. John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, trad. Angela Pagu, ed. Humanitas, București, 2007.
  7. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, București, 1995.
  8. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, editur IBMBOR, București, 2003.
  9. Daniel Reid (editor), Dicţionarul Noului Testament, editura Casa Cărţii, Oradea, 2008.
Facerea de minuni – criteriu al sfințeniei în teologia creștină partea I

 

Scleroza multiplă în artă

26 mai 2021 |
Expoziție cu lucrări realizate de pacienți #MSconnections   Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, deschide porțile expoziției Scleroza Multiplă în artă....