Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Zi

mai 22, 2023

La data de 22 mai 1957, marele poet George Bacovia se stingea din viață în locuința sa din București. Considerat cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai poeziei românești, George Bacovia s-a remarcat prin versurile originale care creează acea atmosferă bacoviană, caracterizate de un limbaj precis, tăios și sobru.

 

Certat cu școala

S-a născut la Băcău, la data de 4 septembrie 1881, fiind al cincilea copil din cei nouă ai familiei şi a primit numele George Andone Vasiliu. Învață limba germană începând cu vârsta de 6 ani, iar în școala generală dezvoltă o pasiune pentru muzică, făcând parte din coruri patriotice și învățând să cânte la vioară. Nu era un instrumentist care se remarca și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse scrieri, inclusiv pe propriile versuri.

Un copil timid, tăcut și retras, care răspundea doar dacă era întrebat, Bacovia nu a fost bun la învățătură. În școala generală a avut nota scăzută la purtare și a fost corigent la română, geografie, istorie sau matematică, printre altele. Cu toate acestea, era pasionat de sport – cu precădere de patinaj, înot, gimnastică, prietenii săi apreciindu-l pentru musculatura de atlet, în ciuda faptului că era un băiat scund și nu foarte bine făcut.

Și-a dorit să ajungă ofițer, astfel că, la 17 ani, s-a înscris la Școala Militară din Iași. Regimul de cazarmă nu era, însă, pe placul său și a evadat din internat, după doar două săptămâni, îmbrăcat în uniforma de cadet. Revine la liceul ale cărui cursuri le urma inițial, pe care reușește să-l termine abia la 22 de ani, în 1903, după repetarea mai multor examene. Fără să-și dea bacalaureatul, obține un certificat de absolvire a studiilor cu media anuală de 6,43. Viziunea sa despre anii de liceu este surprinsă într-unul dintre poemele sale celebre, “Liceu” – după cum a declarat, poetul consideră perioada liceului oarecum nefericită, considerând că profesorii arătau prea multă asprime și prea puțină înțelegere.

 

 

A îngrijit peste două sute de porumbei din școala primară până în adolescență, fiecare având câte un nume. Era deosebit de talentat la portrete și caricaturi, realizând, de-a lungul vieții câteva sute de lucrări pentru numeroase gazete și reviste. A obținut, în 1899, premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic pe natură, urmând ca în 30 martie să îi fie publicată, în „Literatorul”, poezia „Și toate” – moment ce marchează debutul său literar. Poezia fusese scrisă cu un an înainte și a fost semnată V. George. Rămas închis o noapte întreagă în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplarea îl inspiră să scrie, în 1899, poezia „Amurg violet”.

În 1900 începe să compună bine-cunoscuta poezia „Plumb”, pe care o va finaliza abia în 1902. În perioada 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski, unde a citit, pentru prima dată, poeziile „Plumb” și „Nervi de toamnă”.

A urmat studiile de drept la București și Iași, pe care le finalizează în 1911, urmând să se înscrie în Baroul din Bacău. Nici în facultate nu i-a plăcut: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani caracterizați de nefrecventarea cursurilor și nepromovarea examenelor. Cu greu a reușit să termine Facultatea de Drept din Iași, fără să-și dea examenul de licență. Cu toate acestea, i s-a eliberat Cartea de avocat, însă nu a profesat niciodată din această postură. În schimb, a ales să se dedice poeziei în timp ce a fost profesor în Bacău, Iași sau București. Fire boemă, respecta cu greu un program de lucru, cerea mereu concedii sau demisiona.

Tinerețea și-a petrecut-o în cafenele, birturi, mustării și cârciumi cu lăutari, unde îi plăcea să savureze vin, fiind un băutor recunoscut, ce dădea rareori pe acasă.

După ce în 1914 se internează în sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, publică în suplimentul literar al ziarului „Seara” și trimite la tipar volumul „Plumb”. Un an mai târziu, editează la Bacău revista „Orizonturi noi”, publicând poezii, proză și recenzii sub mai multe pseudonime. În 1916, la 35 de ani, are loc debutul său editorial cu volumul „Plumb”, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care a obținut Premiul Ministerului Artelor în 1923.

A continuat cu volumele: „Scântei galbene” (1926), „Bucăți de noapte” (proză, 1926), „Cu voi…” (1930), „Comedii în fond” (1936), „Stanțe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii „Decembre”, „Lacustră”, „Cuptor”, „Nervi de primăvară”, „Nervi de toamnă”, „Amurg violet”, „Alb”, „Vocale”, „Marș funebru” etc.

În 1928 s-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană, absolventă a Facultății de Litere și Filozofie din București. A fost profesoară de limba română și poetă, rămasă în istorie drept o fată ambițioasă, fără scrupule, căsătorită cu Bacovia doar din dragoste pentru poezie.

De-a lungul vieții, Bacovia a colaborat cu mai multe reviste pentru a-și publica versurile, precum „Astra”, „Versuri”, „Flacăra”, „Românul literar”, „Noua revistă română” sau „Gândirea”. Talentul i-a fost apreciat primind, în 1925, Premiul Societății Scriitorilor Români, precum și Premiul Național pentru Poezie în 1934.

În vârstă de 73 de ani, Bacovia a înregistrat 28 de poezii la Radio București, difuzate pe discuri de vinil, fiind singura înregistrare radiofonică a poetului.

Casa sa din Bacău, devenită muzeu memorial, se remarcă prin simplitate și bun simț, vizitatorii având ocazia să vadă, printre altele, pianul și vioara poetului, precum și multe manuscrise originale. În prezent, Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului și, tot la Bacău, este organizat anual „Festivalul literar Toamnă Bacoviană”.

 

Sursă bibliografică: www.rador.ro

Sursă foto: MNIR, MNLR

Abia ce împlinise 18 ani când deodată, Florin s-a văzut pus în fața unei alegeri: bani pentru a face școala de șoferi sau un aparat foto? Răspunsul a șocat pe toți, pentru că Florin alesese detașat aparatul foto cu care a luat la pas ulițele Dăișoarei. La început, timid, stătea pe la colț de uliță și surprindea prin obiectiv frânturi din viața sătenilor. Cu timpul, curiozitatea s-a a crescut și într-o bună zi, tânărul a dat peste un tablou prăfuit, care nu-i spunea mai nimic și un morman de cărți uitat de lume. Atunci a încolțit în mintea lui următorul gând: Cum ar fi să facem o bibliotecă!

Asta a fost scânteia care a dus la apariția unui lanț de biblioteci rurale, a unei asociații care promovează tradițiile și a unui muzeu de obiecte și costume tradiționale unde se regăsesc peste 400 de exponate.

Cum s-au putut realiza toate acestea, ce dificultăți s-au ivit în cale și de ce este important să ai un vis, descoperiți în primul episod al Dialogurilor Matricei.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

Binele care ne molipsește: ,,Deseori aud expresia  «binele se face în liniște». Greșit! Binele se face cu zgomot ca oamenii să audă, ca oamenii să aibă exemple, să aibă ce să susțină, unde să se implice și ce să facă.”

Fondatorul bibliotecii din Dăișoara s-a întors acasă după aproape un secol: ,,Am primit un pachet de la Botoșani și mă sună domnul de acolo și-mi spune: Florin, vezi că în cele 200 de cărți este o carte pentru tine.” Atât. M-am apucat, am desfăcut, și ce am găsit! O carte scrisă de Emanoil Bucuța ștampilată cu Biblioteca Căminului Cultural Dăișoara. S-a întors acasă, din Botoșani. A fost clar un semn!

Cum a luat naștere un muzeu în plină pandemie: ,,Vedeam cum veneau colecționari și cumpărau din sat cămăși care au fost lucrate la lumina lămpii cu sume de 10 lei. Erau cămăși lucrate în anii 1920 sau chiar mai vechi. Am zis că nu se poate așa ceva! Știam câtă muncă este acolo și câtă pasiune. Așa că m-am dus la preot și am zis că noi mai avem o cameră disponibilă în căminul cultural așa că hai să facem un muzeu

 

Podcastul este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai aștepți?