Avea de gând să urmeze o școală normală, cu specializarea învățător, însă soarta i-a hărăzit altceva. Crina Zvobodă, artist ventriloc, se dăruiește tot copiilor prin intermediul artei care, de-asemenea, ajută la dezvoltarea și creșterea armonioasă a lor. Este a celor mici de mulți ani, însă pasiunea și talentul vorbește în fața lor.
Și-a dat întâlnire cu ventrilocia în vara dintre anul I și anul II de Master. A văzut acest gen de show pe Youtube prima dată. A prins-o atât de tare pe Crina încât a cucerit toate scenele teatrelor din țară. A pierdut numărul spectacolelor, deși ventrilocia este foarte puțin cunoscută.
Crina, porți numele unei flori. Oare la ce s-au gândit părinții tăi când ți-au pus acest nume? Care este povestea din spate?
Nu știu dacă se ascunde o poveste aparte în spatele alegerii numelui meu. Îmi place că port acest nume, îmi plac florile, nu îmi plac crinii în mod special, însă numele Crina îmi place foarte mult.
În jurul căror valori guvernezi?
Eu încerc să fiu mereu corectă. Nu îmi plac oamenii care nu au integritate, care se dau după cum bate vântul. Copiilor mei încerc să le insuflu în permanentă să fie generoși și corecți.
Cum arată sufletul tău? Cât de împăcat este cu ceea ce face și cu ceea ce întâlnește în drum?
Eu sunt fericită și liniștită, chiar dacă am o viață agitată. Sunt împăcată cu mine și cu ceea ce fac. Ăsta este răspunsul pe care vreau să ți-l dau la bătrânețe 🙂 Îmi pun în permanență o groază de întrebări și de probleme. Dar cred că e normal. Oamenii și mai ales artiștii sunt într-o continuă căutare, cea a fericirii, a iubirii, a iubirii de sine, a adevărului scenic, a celei mai bune variante a unui personaj pe care vrei să îl creezi, a inspirației, a bunătății din tine, din oamenii pe care îi întâlnești. Ce pot să îți spun este că băieții mei sunt cu adevărat bucuria și lumina sufletului meu. Totul capătă sens cu ei în inima mea.
Știai de mică ce înseamnă această formă de artă și ți-ai dorit să îmbrățișezi această meserie de la vârstă fragedă sau aveai alte planuri pentru tine?
Voiam să mă fac învățătoare sau educatoare. La liceu am avut o profesoară care a insistat timp de un an să mă înscriu la niște cursuri de teatru. M-am înscris în clasa a X-a și după câteva luni am știut că asta vreau să fac pentru tot restul vieții.
Ventrilocia este o artă. Tu când ai făcut cunoștință cu ea? Când ți-ai dat primul date neoficial?
Am descoperit ventrilocia în vara dintre anul I și anul II de Master. Atunci am avut primul laptop. Am văzut acest gen de show pe Youtube și am zis să încerc. Mi-am comandat o carte și o păpușă din SUA și am început să mă antrenez.
Dar oficial?
În acea vara lucram și ca bonă la o familie minunată, care de ziua mea, în octombrie, mi-a dăruit o păpușă ventriloc profesională. Am avut o emoție atât de puternică atunci, a fost un cadou care mi-a marcat viața, aș putea spune. Când am plecat spre casă, am susținut primul show improvizat de ventrilocie în troleibuzul 86. Când am coborât din troleibuz, toată lumea a aplaudat. Atunci am decis că vreau să devin ventriloc.
Crina, ce face mai exact un ventriloc?
Ventrilocia este artă de a vorbi fără să îți miști buzele, dar un ventriloc face mai mult de atât. Un ventriloc dă viață și glas unei păpuși sau unui obiect. Asta e magia, să faci o păpușă să pară atât de reală, încât spectatorii să empatizeze și să interacționeze cu ea.
Un ventriloc bun se naște cu o capacitate aparte de a vorbi aproape fără să își miște buzele. Cine îl urmărește cu atenție, nu vede nicio mișcare pe fața lui. Aude doar o voce schimbată care dă impresia că vine de undeva din spate. Ce mai ascunde el?
Un ventriloc bun este în primul rând un actor bun. Tehnica de a vorbi fără să îți miști buzele se studiază și se învață, nu este o abilitate aparte cu care te naști. Oricine poate vorbi fără să își miște buzele. Însă nu oricine poate să facă o artă din asta.
Ușoară sau grea este ventrilocia din accepțiunea ta?
Aș spune că nu este ușoară.
Cine a descoperit talentul pe care-l porți? Pe cine dai „vina”?
Dacă e să vorbim despre talent este cel actoricesc. Acea profesoară din liceu l-a descoperit probabil, nu s-a lăsat până nu i-am spus că m-am înscris la un curs de teatru. Ventrilocia se învață.
Despre perfecționarea ta ce-mi poți spune?
În perfecționare m-au ajutat foarte mult convențiile din SUA la care am fost și în rest studiu personal, multă muncă și multe show-uri. Cu fiecare spectacol am devenit mai bună.
Vorbește-mi puțin despre prietenii tăi și anume Bunicuța, Romeo. Cine îi confecționează?
Toate păpușile mele sunt cumpărate din SUA, iar eu le personalizez.
De curiozitate și pentru că nici nu cunosc, cât ajunge să coste o astfel de păpușă?
O păpușă cum este Bunicuța costă undeva la 100 $, iar o păpușă profesională, cum este Romeo, costa acum 10 ani în jur de 1000$.
Alături de cine ai primit primele aplauze și unde a fost primul spectacol pe care l-ai susținut?
Am anticipat un pic întrebarea. Am scris și mai sus că primul spectacol a fost în troleibuzul 86 alături de păpușa Romeo. Iar primul spectacol mai oficial a fost într-un orfelinat.
Crina, ce ai simțit la primul spectacol?
Am simțit că sunt fericită și am simțit o iubire imensă pentru copiii din fața mea.
Acum, mai simți emoții având în vedere experiența?
Am emoții de fiecare dată. Mari emoții. Dar când pășesc în față oamenilor, lumea e a mea.
Ce proiecte ticluiești și în ce proiecte ești implicată în prezent?
Am în lucru un spectacol nou la Teatrul Nou din București. Premiera va avea loc în septembrie. Sunt implicată în mai multe spectacole de la Teatrul Nou, spectacole în care folosesc și ventrilocia, Despre îngeri și păsărici, este un one woman show în regia lui Cristian Ioniță, Șase feluri de mâncare dintr-o singură găînă, în regia lui Mircea Rotaru, un spectacol în care joc alături de Ștefana Ionescu-Dârzeu și Vlad Andrei, Cu gurile larg închise, este un spectacol de stand up și ventrilocie pentru adulți, Crina și păpușile vorbitoare este un spectacol de ventrilocie pentru copii. Mai am un spectacol la Teatrul Dramaturgilor Români, Urmuz va fi numele sau, în regia lui Gavriil Pinte. Și în acest spectacol folosesc ventrilocia.
Pe unde te-ai plimbat prin țară cu prietenii tăi? Câte cuceriri ai făcut cu ei?
M-am plimbat cam prin toată țară cu prietenii mei, noroc că îmi place să conduc.
Simți că a fost Românii au talent o rampă de lansare? Te-a ajutat acea apariție de acum câțiva ani?
Da, m-a ajutat foarte mult acea apariție de acum 10 ani pentru că ventrilocia era o artă prea puțin cunoscută la noi în țară. Îi rugăm pe oameni să mă lase să joc gratis ca să capăt experiență și tot era greu. În general, oamenii răspund greu la noutate. După Românii au talent, a început să sune telefonul.
Apropo de cuceriri, simți că și adulții sunt fascinați și intră în lumea aceasta jucăușă și ei?
O daa, la spectacolul meu de ventrilocie pentru adulți, “Cu gurile larg închise”, se râde cu lacrimi. Dar și la spectacolele pentru copii, părinții se distrează enorm.
Ai ținut vreodată evidența spectacolelor? Câte ai susținut?
Le-am numărat până la spectacolul cu numărul 1000. Au trecut ceva ani de atunci.
Ești artist. Pe lângă meseria frumoasă și specială pe care o ai, ce mai porți în suflet?
Îmi place să petrec timp cu familia și mai ales cu băieții mei. Îmi place să fac sport, să dansez și ador să merg la mare.
Când te uiți în oglindă, ce vezi, Crina? O femeie mulțumită personal și profesional?
Îmi place viață mea, da! Chiar sunt fericită.
Iubește Crina?
Dacă mă întrebi dacă există cineva în viața mea, îți spun că există, este soțul meu, tatăl copiilor mei, pe care îl iubesc enorm.
Porți temeri, regrete, frici?
Hmm… nu neapărat. Chiar dacă sufăr mult când sufăr și am încredere mare în oameni și fac o dramă atunci când sunt dezamăgită, am capacitatea să uit și să iert cu adevărat. Îmi e frică de oamenii parșivi.
Dar actul curajos cel mai mare pe care l-ai făcut, care ar fi?
La întrebarea asta nu știu să răspund. Dar cred că m-am simțit foarte curajoasă atunci când am plecat singură în America la o convenție.
Ce simți când te uiți în urmă la devenirea ta?
Simt că a meritat.
La ce nu ai renunța niciodată în viață?
Știi cum se zice, nu spune niciodată, niciodată. Dar cred că nu aș renunța la bunătate.
Photo credit: Viorel Lorand