Într-o bună zi obișnuită, în care dimineața prevestea lumină și stare de bine, în aeronava cu zbor către o destinația ce se dorea încântătoare, pasagerii aflați la bord au putut vedea deodată aglomerare de nori negri. Aerul devenise apăsător, o tensiune plutea peste tot, iar vocea îngrijorată a pilotului se auzea prin difuzoarele cabinei: „Oh, ce greu este azi… nici nu știu dacă sunt în stare să traversez zona asta… Oh, dacă aș fi și eu un pilot foarte bun, perfect, care să facă față oricărei situații… ar fi foarte bine!”

Ce ai simți dacă ai auzi cuvintele acestea?

Hmmm…

Imaginează-ți acum ce simte copilul tău instalat în avionul condus de tine, părintele lui…

E incertitudine peste tot, tensiune, rumoare și teamă

Un gând se ițește atunci în mintea pilotului pătruns de dubii: ce simt oare copiii mei în această situație? Ei chiar credeau de dimineață că aici, în cabina pilotului, se află un erou, un model de putere și control. Aici este părintele lor- o figură plină de autoritate, siguranță și încredere.

Părintele-un exemplu

Și atunci, în acel moment, pilotul realiză cât de important este să fie un exemplu puternic pentru copiii săi. Nu, nu doar în clipele de calm și claritate, ci și în mijlocul furtunilor vieții. Pentru că viața nu este întotdeauna senină; uneori, cerul se întunecă, iar fulgerele și tunetele amenință să tulbure liniștea.

Cu această revelație, pilotul-părinte își recăpătă încrederea. Și, deși nu putea controla vremea, și trăirile copiilor lui, și amărăciunile și tantrumurile și răbufnirile, realizează clar că putea controla propria sa reacție.

Astfel, cu determinare și hotărâre, părintele a condus avionul prin furtuna cu același calm și siguranță ca și în zilele senine.

Calmul înainte de toate

Totul s-a calmat, avionul a ieșit din zona turbulentă, iar cerul a devenit din nou senin. Vocea pilotului se aude din nou prin difuzoare, dar de data aceasta cu un ton de încredere și siguranță.

În acel moment, înțelegând că are o mare responsabilitate, ca model pentru copiii săi, pilotul a știut că fiecare furtună depășită aduce cu sine o lecție învățată și o putere sporită pentru viitoarele provocări.

Este foarte important să ne amintim mereu următoarele lucruri: să fii un părinte calm în fața anxietății copiilor tăi este crucial pentru buna lor dezvoltare emoțională. Prin menținerea unei prezențe liniștitoare și stabile, le oferi un model de reglare a emoțiilor în situații dificile. Copiii își pot regla anxietatea mai eficient atunci când se simt în siguranță și sprijiniți de părinți calmi și înțelegători. O astfel de abordare le întărește încrederea în sine și abilitatea de a face față provocărilor vieții. Prin urmare, fiind un părinte calm, oferi nu doar confort imediat, ci și instrumente esențiale pentru viața lor de tineri și adulți.

-Dragii mei, vă vorbește acum pilotul vostru: se anunță cer senin și soare. Dacă totuși vom descoperi pe drum turbulențe, să știți că aici, în cabină, este un pilot experimentat care vă va duce cu bine la destinație! Să pornim la drum!

Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.

Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.

Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!

Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi.  Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?

Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial.  A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.

Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?

Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.

Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?

În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.

Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?

Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.

Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?

Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.

Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?

Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.

Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.

Nu de mult timp v-ați început cariera didactică.  Cât ani în urmă mai exact?

Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.

Ați avut emoții? Aveți și o poveste?

Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.

Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?

Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră.  Școala Gimnazială Budila  este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.

Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?

Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună.  De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.

Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.

De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?

Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.

Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?

Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.

Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?

Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.

Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?

O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.

În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?

Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.

Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?

În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.

Muzeul Chihlimbarului de la Colţi propune vizitatorilor săi o colecţie de flori de mină provenite din diverse zone ale ţării, cu o valoare ridicată din punct de vedere geologic şi estetic, pietre semipreţioase cu depozite aurifere şi de cuarţ care oferă un impact vizual deosebit. Exponatele sunt multiple, o parte fiind în colecţia expusă, altele regăsindu-se în depozitele muzeului. Sunt importante din mai multe puncte de vedere, informează Muzeul Chihlimbarului – sunt valorificabile muzeal şi pot servi ca suport vizual de curs pentru cadre didactice care la geografie, geologie se axează pe studiul florilor de mină, iar, pe de altă parte, sunt foarte frumoase. Este singura expoziţie de acest gen de pe teritoriul judeţului, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache. Zeci de zăcăminte cu minerale, în special chihlimbar, alături de alte roci care pot fi valorificate din punct de vedere muzeal au fost identificate la nivelul judeţului.

“Florile de mină reprezintă eşantioane formate din unul sau mai multe minerale recoltate din subteran. Sunt strâns legate de activitatea vulcanică şi se evidenţiază prin culori, forme şi dimensiuni cu valoare estetică. Se cunosc peste 30 de specii de astfel de minerale, unice, găsite pe teritoriul ţării noastre: Rodocrozitul, descoperit iniţial într-o mină din Cavnic, în bazinul minier Baia Mare; Semseyitul, de culoare cenuşie cu irizări metalice, descris prima dată în mina de la Baia Sprie; Ludwigitul, de la Ocna de Fier; Silvanitul, descoperit iniţial la Baia de Arieş; Nagyagitul şi altele. În bazinul râului Buzău există circa 70 de aflorimente cu minerale geme, din care majoritatea revin chihlimbarului sau ambrei, alături de care apar lemne silicifiate, gagatul, menilitele, ‘diamantele de Maramureş’, lidienele, septariile”, informează Muzeul Chihlimbarului.

O vizită la acest muzeu înseamnă şi o întâlnire de suflet cu chihlimbarul sau ambra galbenă – “o răşină translucidă, formată din mai multe specii fosilizate de pini, colorată mai ales în nuanţe de galben şi care s-a format acum 50-60 milioane de ani. În interiorul pietrelor se găsesc deseori fosile animale sau vegetale, furnici, păianjeni, frunze, etc.”

Colecţia muzeală Colţi a fost inaugurată la 14 iunie 1980, iniţiativa constituirii acesteia datând, însă, din 1973, când a început şi construcţia unei clădiri în stilul arhitectonic specific zonei, s-a întocmit un studiu referitor la exploatarea şi prelucrarea chihlimbarului şi s-a demarat acţiunea de colecţionare a unor pepite, instrumente şi unelte folosite de localnici, dar şi documente referitoare la istoria zonei şi a satului Colţi.

Predomină documente, fotografii, unelte (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni, bijuterii (inele, cercei, medalioane, broşe, şiraguri de mărgele, ţigarete) care ilustrează activitatea de prospectare, exploatare şi prelucrare a ambrei.

Un comunicat i-tour precizează că “În patru încăperi şi în pridvorul de la etajul clădirii sunt expuse obiecte de etnografie şi artă populară ce reconstituie modul de viaţă şi ocupaţiile tradiţionale ale căutătorilor şi prelucrătorilor de ambră – creşterea animalelor, agricultura, pomicultura, munca la pădure. Sunt expuse piese decorative (macat, foaie de perete, batiste, ştergare), de port şi mobilier, de ţesut (piepţini pentru lână şi cânepă), uz casnic şi păstorit (opinci, glugi, trăişti de merinde, dăsagi din păr de capră), cât şi unelte agricole (plug din lemn, coase, sape, seceri, săpăligi).”

Pentru cei ce doresc să viziteze acest muzeu, accesul nu este deloc complicat – pe DN10 Buzău – Braşov, până înlocalitatea Pătârlagele, după care se parcurg 13 km pe drumul judeţean Valea Sibiciu-Colti.

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Sursă foto: www.muzeedelasat.ro

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Pascale.

„La începutul anilor 90, Muzeul Național Cotroceni aducea în peisajul artistic românesc un proiect ce își propunea susținerea și promovarea artei decorative sub toate formele sale, înscriindu-l în seria de evenimente culturale de tradiție cu succes la public, cunoscut  până astăzi sub numele de Salonul Național de Artă Decorativă.” – Liviu Sebastian Jicman, cuvânt introductiv, catalog Salonul Artelor Decorative, 2018.

În acest an, ajuns la a XXII-a ediție, Salonul Artelor Decorative este vernisat joi, 25 aprilie, în Spațiile Medievale, iar în cadrul secțiunilor deja consacrate, curatorii Cosmin Năsui și Georgiana Cozma propun două focusuri expoziționale speciale: un prim plan tematic dedicat familiilor din artele decorative din România și o primă elogiere expozițională retrospectivă dedicată artistului recent dispărut Vladimir Șerban Cioroiu (n.1951 – d. 2023).

„Focusul Continuități creative: familii în artele decorative din România aduce în atenția publicului preocupări și filiații artistice transmise între generații de părinți și copii care, într-o privire de durată asupra istoriei artelor, aduce argumente în plus asupra continuităților preocupărilor în artele decorative din România”, precizează un comunicat al muzeului Cotroceni.

Astfel, în cadrul secțiunii Famous, sunt prezentate pentru prima oară selecții din opera maestrului Dan Băncilă (n. 1943), alături de lucrări recente din creațiile celor doi copii ai săi, Alina și Mihai Băncilă. De asemenea, în cadrul aceleiași secțiuni, sunt prezentate, într-o manieră inedită, direcțiile și preocupările artistice ale lui David Leonid Olteanu (n. 1968), ale soției sale Maria Olteanu Cioată (n. 1969) și ale fiicei lor Sarah Olteanu (n. 1998).

Secțiunea Portfolio Room prezintă interviuri cu Dan Băncilă, David Leonid Olteanu și Maria Olteanu Cioată, realizate în cadrul seriei Documentarele Artelor Focului, produse de Modernism.ro. Interviurile îi înfățișează individual pe cei trei artiști în contextul atelierelor sau al expozițiilor și contribuie la cercetarea, documentarea și popularizarea preocupărilor artistice ale acestora, precizează organizatorii.

În secțiunea History este elogiată, în mod retrospectiv, activitatea artistului Vladimir Șerban Cioroiu, pentru a marca reperele necesare contextului de muzeificare a operei acestuia, iar secțiunea New Blood, continuând colaborarea fructuoasă dintre Salonul Artelor Decorative și Universitatea Națională de Arte București, cuprinde o selecție a celor mai merituoși tineri artiști, care sunt fie în an de studiu de licență, fie masteranzi sau doctoranzi de la UNArte, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentele Arte Textile – Design Textil , Ceramică, Sticlă, Metal.

Secțiunea Focus MNC, introdusă pentru prima dată în 2023, revine și în ediția din 2024 a Salonului Artelor Decorative, aducând în atenția publicului o selecție de lucrări de artă decorativă aflate în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, fiind redate circuitului expozițional temporar creațiile unor artiști precum: Dan Băncilă (n. 1943), Oscar Han (1891-1975), Spiridon Georgescu (1887-1974).

Salonul Artelor Decorative, ediția 2024, poate fi vizitat, în perioada 26 aprilie – 23 iunie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.

Sursă foto: www.muzeulcontroceni.ro

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

Și-a dorit cu ardoare o carieră didactică, ceea ce a determinat-o să urmeze și să absolve Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Maria Barbu a visat, a muncit, a sperat. Uitându-se în urmă, își da seama cât de important este ca la începutul carierei cineva să creadă în tine. În cazul său, persoana care a crezut în ea și a sprijinit-o a fost doamna Monica Șerbănescu, care a invitat-o cu căldură să se alăture corpului didactic de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în urmă cu 9 ani.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost mereu călăuzită de dorința de a contribui la formarea și dezvoltarea viitoarelor generații. Am avut modele remarcabile de profesori care nu doar că m-au educat academic, ci mi-au modelat și valorile. Această pasiune împletită cu recunoașterea impactului profund pe care un educator îl poate avea asupra vieții unui elev m-a determinat să îmi aleg cariera și să fiu constant într-un neîntrerupt proces de formare.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul unui cadru didactic transcende transmiterea de cunoștințe academice, implicând și modelarea caracterului, încurajarea curiozității și dezvoltarea gândirii critice. Prin exemplul personal, feedback constructiv și un mediu de învățare stimulativ, un profesor poate avea un impact semnificativ asupra direcției de dezvoltare a unui copil.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să cultiv în elevii mei un set solid de valori, printre care se află  integritatea, respectul față de sine și față de ceilalți, empatia și responsabilitatea socială. Un accent deosebit îl pun pe educația moral-religioasă, prin care îi încurajez pe copii să dezvolte o conștiință a binelui și răului, să își cultive discernământul.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

De cum am pășit în clasă, am fost copleșită de un buchet de emoții: entuziasm, pentru începutul unei călătorii însemnate, dar și o ușoară anxietate, legată de dorința de a face o impresie bună și de a construi o relație solidă cu elevii mei. A fost un moment de reflecție asupra responsabilității imense pe care o aveam pentru faptul că mâinile, mintea și sufletul meu urma să modeleze drumuri în viață – cele ale elevilor mei.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii sunt motivați și interesați de lecții care au aplicabilitate directă în viața reală, care îi provoacă la gândire critică și care implică utilizarea tehnologiei. De asemenea, apreciază o abordare interactivă și colaborativă a învățării, unde opiniile lor sunt valorizate și unde pot vedea impactul direct al cunoștințelor acumulate.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cartea mea preferată este „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens. Mi-a plăcut mult acest roman deoarece aduce în prim-plan puterea omului de a se adapta și de a se dezvolta în mijlocul dificultăților și subliniază importanța autodeterminării și a dreptului fiecărei persoane de a-și urma propriul drum.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la elevii mei am învățat valoarea adaptabilității, importanța de a asculta și de a înțelege perspective diverse. Mi-au reamintit să privesc lumea cu uimire și entuziasm, și că învățarea este un proces continuu, care nu se oprește niciodată.

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza relației dintre elev și profesor ar trebui să se afle respectul reciproc, încrederea și comunicarea deschisă. Este esențial să creăm un mediu sigur, în care elevii se simt valorizați și încurajați să își exprime ideile și emoțiile, iar profesorii sunt văzuți ca mentori, nu doar ca transmițători de cunoștințe.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Îmi amintesc cu drag de momentul în care am primit de la o fetiță (elevă în clasa a II-a) un tablou mic pictat de ea. Acel tablou înfățișa o floare și un fluture. Fetița mi-a explicat că eu sunt floarea, în timp ce ea este fluturele. Era atâta iubire ,,așezată” într-un tablou mic. Era lumea ei frumoasă, în care am încăput și eu.

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Să urmărească această carieră cu pasiune și dedicare, să fie mereu deschiși la învățare și adaptare, și să nu uite că fiecare copil este unic. Pentru un dascăl, are o mare importanță să își dezvolte abilitățile de comunicare și empatia și să păstreze entuziasmul pentru educație, indiferent de provocările întâmpinate.

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Consider că a-i încuraja pe elevi este o primă datorie a unui dascăl, iar această atitudine se construiește prin stabilirea unor așteptări înalte, dar realizabile, prin recunoașterea și celebrarea realizărilor copiilor, indiferent de mărimea acestora, și prin oferirea unui sprijin constant pentru fiecare. Este important să le deschidem  accesul la resurse, să îi implicăm în activități care le stârnesc curiozitatea și pasiunile și să creăm un mediu de învățare care să le permită să exploreze și să „își asume riscuri” în siguranță. Așa cum spunea profesoara Anastasia Popescu în cartea sa, „dascălul este un prieten la nevoie”, un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii.

În descifrarea invitatului de azi, actorul Daniel Popa, plecăm de la deviza că se hrănește cu ceea ce face. Își scrie povestea vieții învârtindu-se în jurul celei mai mari dorințe ale sale, de a-și desăvârși meseria de actor transformând arta în emoție.

Și-a luat zborul de sub aripa familiei și a plecat din locul în care a copilărit ca să-și îndeplinească un vis pe care l-a făurit în mintea sa în perioada adolescenței. A reușit să-l materializeze mergând la braț zilnic cu ambiția. A început cariera de actor nu cu strâns din dinți din partea părinților, pentru că a primit încurajare, ci cu o puternică neîncredere și stângăcie venită din interiorul său, din cauza vârstei. Nu s-a lăsat, în schimb, descurajat, ci doar a muncit  ca să fie pe scenă și să devină un om al ei, jucându-se.

Prestează o meserie pur socială, dar care îl ține de mână când îi este greu. Trec toate când se află pe veșnicile scânduri ale scenelor. Își pune mereu sufletul pe tavă, iar personajele pe care le interpretează le trece prin filtrul propriu. Iese din confort, dar evoluează în timp ce face asta. Fiecare rol pe care-l interpretează a picurat diverse arome și esențe ce i-au format atât personalitatea, cât și gândirea estetică.

Ușor nu este să scriu despre oamenii pe care îi apreciez fără să nu pun, poate, un strop mare de subiectivitate. Mai multe, chiar și cum găsește comicul în orice situație, de la tânărul actor Daniel Popa!

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Dacă ar fi să îmi iei mâna și să dau noroc cu mulțumirea ta cea mai mare, ar fi meseria pe care o ai îmbrățișat-o în viață?

Cred că meseria ar fi a doua cea mai mare mulțumire a mea. Sigur, am „luxul” de a face ce îmi doresc și asta e extraordinar, dar cea mai mare mulțumire ar fi faptul că părinții, sora și mâna de prieteni ce îi am sunt sănătoși. Cred că la finalul vieții am să fiu întrebat despre cât am oferit, cât am fost 100% cu sufletul și cât și cum m-am ocupat de mine și de relațiile cu oamenii mai sus menționați.

Ce îți dă actoria frumos pentru suflet, Dani?

Faptul că încă mă pot juca, om mare fiind de acum. În timpul unor repetiții eram destul de încordat, de crispat, până ce regizorul mi-a spus că e momentul să uit de text, de partea tehnică și să încep să mă joc. Fără să-mi dau seama pe moment, aceea a fost situația ce asemănat-o foarte mult cu viața mea. De multe ori când mă simt stresat, încordat sau blocat, îmi dau voie să mă joc și să nu mai gândesc așa de mult. Devine un defect al nostru, al adulților, să gândim excesiv. E atât de frumos să ne bucurăm de moment și să râdem, să descrețim frunțile. Ridurile oricum apar, cu sau fără acid hialuronic. Hai să luăm în serios ce e de luat în serios, dar hai să nu o facem mai mult decât trebuie!

Carieră în actorie- o dorință sau un joc ticluit al șanselor?

O dorință pentru care am muncit. Însă nu pot nega norocul ce l-am avut. A fost așa o înălțare de fapte ce au condus la cine sunt și ce fac în momentul acesta. Mereu m-am simțit norocos, păzit, încălzit de Soare (probabil de aici și zodia leu, în care cred doar până la un punct). Dacă aș da timpul înapoi, aș face exact același lucru, mai ales dacă știu că mă trece printr-un cumul de stări. Pentru că da, treci prin momente bune și mai puțin bune, perioade înfloritoare, dar și de secetă sau de stagnare. E un curs firesc. Nu mă împotrivesc.

Joci teatru cu bucurie. Ai intrat în multe ipostaze, iar rolurile tale personaje sunt cele care reușesc să împartă încântare în rândul publicului spectator. Și, totuși, când ai avut prima întâlnire cu scena?

Prima mea întâlnire cu scena ca amator a fost la Fălticeni, mai exact la Casa de Cultură „Gr. V. Birlic”. Până la acel moment am fost timid și nimic nu indica că eu aș putea să pronunț mai mult de două cuvinte pe o scenă și o sută-două sute de oameni să mă asculte. De ce am ținut să spun și numele casei de cultură? Pentru că Birlic a fost unul din cei mai mari actori de comedie din țară și povestea face să fie chiar din Fălticeni. M-am și mândrit cu acest aspect când în 2022 am jucat împreună cu minunații mei colegi de la Ateneul Național din Iași la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. La descrierea unei fotografii din acel spectacol scriam ceva de genul: “actori din Fălticeni ce au jucat la TNB până acum: Birlic, Răzvan Conțu (un coleg de trupă din liceu care acum e angajat al Teatrului Național din Iași) și eu”. Așadar, a fost un drum de parcurs de la scena Casei de Cultură la scena unui teatru național. Și Doamne, câte mai sunt!

Veșnicele scânduri ale scenei îți sunt acasă, oare?

Atât metaforic cât și adliteram, da! Lăsând la o parte faptul că atunci când intru în scenă sunt foarte sigur pe ce am de făcut, am și dormit la propriu în teatre. De obicei, asta se întâmplă când am spectacole în afara Iașului și teatrul cu care colaborez să aibă camere de dormit. Au fost nopți când nu puteam dormi și coboram la scenă să îmi repet monologul sau scena. Acum că spun asta poate părea un pic dubios, dar îmi asum.

Cine a sădit încredere în talentul tău și a știut să ți-l valorifice?

Absolut toți oamenii cu care am lucrat sau care m-au văzut. Și le sunt recunoscător.

Au fost în jurul tău și voci negative care au încercat să te descurajeze având în vedere că este o meserie cronofagă?

Probabil că au fost. Eu nu le-am auzit. Am un scut foarte gros care nu lasă energiile și vocile negative să treacă prin el.

Porți fericire pe scenă, dar ți-a oferit vreodată și sentimentul de frică?

Da, am trăit sentimentul ăsta. E diferit de la spectacol la spectacol. Dar una peste alta, mă gândesc că mie chiar nu are de ce să îmi fie frică. Știu că un spectator vine să vadă ceva care să îl amuze, să îl facă să reflecte asupra unor situații sau doar vine obligat de nevastă. Văzându-mi de personaj, le ofer ce își doresc.

Te sperie dacă din motive de ordin social ar trebui să îți schimbi meseria sau sfidezi gândurile negative?

Absolut deloc. Am învățat de-a lungul acestor ani să nu mai fiu atât de impresionat de ce mi se întâmplă, ci mai degrabă implicat. Dacă ar trebui să schimb meseria din oarecare motive, aș face-o și gata. Viața nu a dat nimic celui care s-a plâns sau celui care s-a lăsat ghidat de gândurile negative.

Care ar fi contextul la care ai renunța de bună voie la meseria ta?

Mutarea la o vilă de pe Coasta Amalfi cu o casă de vacanță undeva prin Elveția să am unde merge de Crăciun și Revelion.

Cine ești tu dincolo de hainele pe care le îmbraci pe scenă?

Om, soare, emoție, radical, haos organizat, suflet.

Cum arată în imaginația ta persoana pe care vrei s-o porți mândru de mână?

N-am nici cea mai vagă idee. Am crezut că pot răspunde la întrebarea aceasta, dar nu cred.

Te visezi lângă o actriță doar pentru că știi că îți va înțelege modul de viață?

Cu siguranță că o actriță ar înțelege turneele, perioadele de repetiție, poate stadiul de oboseală la care ai ajuns într-un anumit punct al vieții, dar nu consider că ar face rabat de la această înțelegere și o femeie ce nu face parte din domeniu. Nu meseriile ne dictează, contează să fim oameni întâi de toate.

Dani împarte bucurie, guvernează în jurul optimismului, dar se așază peste el și insecurități, emoții negative, temeri?

Absolut. Dar nu le dau așa de mult credit. Nu am naivitatea aceea (ce mi-aș fi dorit, poate, s-o dețin) încât să nu știu că lumea e și rea, nu doar bună.

Ai regrete?

Da, dar îmi trec.

Dacă ar fi să mă conduci în perioada cea mai provocatoare din viața ta, care ar fi aceea?

Cu siguranță perioada în care ne aflăm acum. De altfel, e și cea mai bună perioadă a vieții mele.

Dar frumoasă?

Ai o mașină a timpului să ne teleportăm prin viața ce nu am trăit-o?

Ce culoare are prezentul tău, Dani?

Portocaliu cu nuanțe de albastru.

București, 19  aprilie 2024: La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond Boundaries, cu instalația sonoră „Transcendent Renaissance”. O călătorie muzicală atemporală îi așteaptă pe vizitatori începând din acest weekend, 20 aprilie, într-o ediție valoroasă, în care expun peste 200 de artiști din 50 de țări.

Situată la primul etaj al Palazzo Mora din Veneția, lucrarea lui Călin Țopa poate fi admirată până pe 24 noiembrie 2024, cu acces liber pentru public.

După invitațiile de a expune „Transcendent Renaissance” în locații prestigioase precum The Quadrennial Prague sau Royal Central Drama School din Londra, acum, instalația sonoră va fi prezentată în capitala mondială a artei contemporane, Veneția, în cadrul expoziției Personal Structures. Aceasta se desfășoară concomitent cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția, eveniment emblematic al scenei internaționale de artă contemporană.

„Mă onorează invitația și oportunitatea de a participa cu lucrarea „Transcendent Renaissance” în cadrul ediției din acest an a expoziției Personal Structures. Simt că prezența mea aici e mai mult decât a arăta publicului munca mea; e despre a mă angaja într-o conversație globală a modului în care arta ne face să percepem viața, ca un întreg. În plus, mă bucur că astfel se creează un mediu de legătură cu colegi artiști, curatori și pasionați de artă din arii diverse, cu care împărtășesc pasiunea pentru creație, creativitate și frumos”, a spus Călin Țopa.

Călătorie prin secole de expresie muzicală: Transcendent Renaissance

În lumea artei sonore și a experiențelor immersive, Călin Țopa se remarcă prin inovare, combinând frumusețea atemporală a muzicii corale cu creativitatea lumii moderne. Cea mai recentă creație a sa, „Transcendent Renaissance”, nu este doar o instalație audio, ci o călătorie transformatoare prin secole de expresie muzicală, care se remarcă prin originalitate.

„Mi-am dorit ca prin această instalație, ascultătorii să se piardă în spațiu și timp, preț de 12 minute, și să se bucure de o experiență corală unică. Am folosit șase difuzoare pentru a reda vocile unui cor de catedrală, fiecare întruchipând o voce individuală – bas, tenor, alto sau soprană. Rezultatul? Un mix de compoziții de secol XVI cu piese contemporane, într-o lucrare creată întru totul de mine, de la primul, până la ultimul sunet.

Ceea ce m-a inspirat să realizez această instalație audio a fost profunda fascinație pentru puterea transformatoare a sunetului și explorarea modului în care muzica poate transcende timpul și spațiul. A fost captivant să pot îmbina trecutul și prezentul în cadrul unei singure experiențe sonore”, a menționat Călin Țopa.

 Astăzi, într-un moment în care tehnologia și ecranele ne domină simțurile, instalația lui Călin Țopa încurajează o altă formă de implicare. Publicul se poate apropia de fiecare difuzor al instalației, explorând astfel lumea sonoră într-un mod intim și creând un moment de conexiune cu arta în sine.

O capodoperă creată în colaborare cu muzicieni valoroși

Pentru ca lucrarea să ia forma dorită, Călin Țopa a apelat la dirijorul Radu Mihalache să armonizeze toate vocile corale: sopranele Alexandra Moroiu, Monica Lotreanu și Cătălina Postolache, alto -Gabriela Ieșean, Monica Păun și Sarah Rizescu, tenorii Alexandru Cartis, Lucian Haralambie și Călin Țopa, bas – Radu Mihalache și Ciprian Ravnic. În plus, actrița Ada Galeș a jucat rolul de narator, iar vocile de copii ale lui Aldous Baranowski au adăugat inocență și magie lucrării finale.

„Nu aș fi putut ajunge la forma dorită a lucrării fără dedicarea și profesionalismul acestor artiști excepționali și mă bucur că, timp de 7 luni, vocile lor și munca noastră vor fi auzite și admirate de publicul prezent în Veneția. Pentru mine, această colaborare este o lecție despre importanța împărtășirii creativității. Experiența va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai semnificative și pline de inspirație din cariera mea artistică.”, menționează Călin Țopa.

Lucrarea „Transcendent Renaissance” va putea fi ascultată în curând pe Spotify, pentru cei care sunt curioși să exploreze lumea sunetelor lui Călin Țopa.

Actrița Ada Galeș e și ea prezentă la Veneția, nu doar în rolul de narator al instalației sonore, ci și cu lucrarea proprie intitulată „Uneori vreau să fac artă/Uneori vreau un Pad Thai”, prin care Ada explorează intersecția dintre artă și experiențele femeilor. Lucrarea e o reflecție asupra moștenirii femeilor în artă, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumea actuală, cu text afișat pe pereți.

Despre Călin Țopa

Călin Țopa este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii experimentale, specializat în crearea muzicii care se încadrează în stilurile ambientale, neoclasice sau în alte stiluri gossamer. Călin Țopa a compus muzică în industrii precum teatru, film, dar și instalații multimedia. Lucrările lui au fost expuse în diverse locații din întreaga lume precum Royal Central din Londra, Quadrennial Praga sau în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Național, Galeria Nicodim, Art Safari etc. Lucrările sale captivează publicul tocmai prin modalitatea creativă și inovativă de a îmbina sunetul cu tehnologia și cu experiența umană.

Despre ECC Italia

Cu sediul la Veneția, ECC Italia este filiala principală a organizației sale mai mari, Centrul Cultural European. Concentrându-ne pe diverse teme din artă, arhitectură și design, ECC Italia își propune să creeze spații de expoziție dinamice care să evidențieze schimbul de idei din diferite culturi. Expoziția de artă contemporană Personal Structures alternează în fiecare an cu expoziția bienală de arhitectură Time Space Existence.

O paradă a florilor a deschis, pe 19 aprilie, ediția din acest an a “Simfoniei lalelelor”, tradiționala expoziție internațională dendro-floricolă de la Pitești. „Sunt fericit că „Simfonia lalelelor” a reușit să înscrie Piteștiul pe meridianele lumii ca oraș în care se creează, se dezvoltă frumosul, cu multiple avantaje”, a declarat, în cadrul ceremoniei din centrul orașului, dr. Ing. Ilarie Isac, cel care, în anul 1978, a fost inițiatorul primei ediții a „Simfoniei Lalelelor”.

Rădăcinile sunt chiar mai adânci, citim pe site-ul evenimentului – “27 noiembrie 1972 – o zi mohortă de toamnă în care la Pitești s-au adus, spre a fi plantați în centrul orașului, 3.000 de bulbi de lalele și 100 de zambile. Aceștia proveneau de la un floricultor amator, Weill Alois, din Arad, și de la piața de flori din Oradea. Nimeni nu s-a gândit atunci că acea zi va însemna pentru Pitești un destin, acela de a deveni în scurt timp un oraș al florilor, căruia de nenumărate ori i s-a spus Olanda României.” În anul următor, din bulbi au ieșit splendidele flori de primăvară, marcând debutul floricultorilor și peisagiștilor piteșteni privind cultura florilor bulboase.

Achiziționarea de bulbi și bulbili a continuat în următorii ani, 1975-1976, ajungându-se la un număr de 58.000 lalele, 1.000 narcise, 1.000 muscari, 100 crocus și 250 zambile. S-a reușit plantarea unei colecții de lalele cuprinzând 58 de soiuri din toate grupele floricole în așa fel ca înflorirea lor să înceapă la 20 martie și să se termine în jurul datei de 20 mai. Colecția alcătuită pe principiile arhitecturii peisagere a fost o mare reușită prin armonia figurilor geometrice, cromatică, succesiunea perioadelor de înflorire și combinația lalelelor cu elemente de fundal ca miozotis, pansele și bănuței, notează site-ul menționat, potrivit căruia, “în primăvara anului 1977 s-a realizat cea mai frumoasă cultură de lalele, narcise, zambile, crocus și muscari. În aceeași perioadă s-a desfășurat în sala sporturilor din oraș o consfătuire cu toți oficialii județului de la nivel județean până la nivel comunal. Au participat mii de deputați din tot județul Argeș. Cum era obiceiul timpului, au fost invitați toți conducătorii întreprinderilor și instituțiilor județene, printre care și directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Pitești, dr. ing. Ilarie Isac. Proaspăt locuitor al Piteștiului, sosit în primăvara aceluiași an pentru a prelua funcția amintită, domnul Ilarie Isac a fost profund impresionat de explozia florală de lumină și culoare din centrul orașului, de ineditul ei și s-a gândit că realizarea edililor de aici trebuie aflată de toată țara. Participând neimplicit la consfătuire, s-a gândit la o posibilă expoziție de flori căruia i-a dat un nume, „Simfonia lalelelor”.”

La începutul anului 1978 s-a hotărât de către factorii decizionali ai primăriei ca prima ediție a acestei manifestări să aibă loc în primăvară și să cuprindă o expoziție națională de flori și un simpozion pe tema „Integrarea florilor în viața oamenilor” – o idee temerară dat fiind că o asemenea expoziție de mare anvergură nu se mai organizase din 1967 la Timișoara.

Pentru evenimentul din acest an, desfășurat timp de trei zile, au fost plantați 460.000 de bulbi de lalea din 90 de soiuri, dintre care 200.000 în Parcul Lunca Argeșului, unde a fost amplasat pavilionul expozițional, dar și grădinile amenajate de elevi, atelierele de creație și design floral, expoziția florală în aer liber și târgul de flori.

Anul acesta, în premieră pentru orașul lalelelor, în perioada Simfoniei a fost lansat biletul unic „Pitești museum pass”, care a oferit turiștilor acces la o serie de muzee din Pitești și din zona metropolitană, un bun prilej pentru a descoperi bogăția culturală și istorică a orașului.

Desfășurată între 19 și 21 aprilie, ediția cu numărul 47 a “Simfoniei Lalelelor” a inclus spectacole folclorice, ateliere de creație pentru copii, un concert susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, un simpozion tehnico-științific și un recital extraordinar susținut de Irina Rimes și formația Zdob și Zdub pe scena în aer liber din Parcul Lunca Argeșului.

„Simfonia Lalelelor” reunește în fiecare an sute de producători de flori și plante ornamentale din țară și străinătate. 2020 și 2021 sunt singurii ani în care, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, evenimentul nu a fost organizat.

Sursă foto: www.simfonialalelelor.ro

De când se știe pe această lume, Gabi a crescut cu muzica în casă. Ambii bunici, dar și tatăl, au fost violoniști de excepție. Prin urmare era greu de crezut că junele nu se va dedica unei cariere muzicale.  De la vârsta de patru ani, Gabi și-a început relația cu vioara, și nu sunt cuvinte mari pentru că vioara nu este o simplă bucată de lemn ci o prelungire a sufletului său care se răsfrânge armonios în urechile celor care îl ascultă.

De-a lungul timpului studiul asiduu, devotamentul și credința, l-a purtat în locuri nebănuite. A început cu scena Conservatorului Bucureștean, unde a studiat două facultăți, apoi viața l-a purtat într-un loc la care doar visa: Hotelul Ritz din Japonia. Acolo, a urcat pe scenă alături de Mariah Carry, Robin William, Nicole Scherzinger și alte nume mari ale muzicii.

Vreme de doi ani Gabi Stănescu a cântat și încântat publicul de pe cealaltă partea a globului, numai că ceva nu era așa cum trebuie. Faima, bucuria colaborării cu artiști de renume internațional și atenția publicului, nu puteau substituii dorul de România și de Dumnezeu. Așa că într-o bună zi, a decis să revină în țară, unde, spre surprinderea multora, a trebuie să se zbată pentru a-și face loc în peisajul haotic al muzicii românești. Și a reușit!

Acum, Gabi Stănescu este profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul de Arte Dinu Lipatti din București, unde cu timp și fără timp descoperă noi diamante, susține recitaluri acompaniat de reprezentanți ai tinerei generații și dă viață unor proiecte unice în peisajul artistic autohton.

Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

• Aventuri la Conservatorul din București. Între clasic și jazz
• O scurtă istorie a jazz-ului românesc
• Experiența pe marile scene din Japonia
• Rolul pedagogului în lumea contemporană
• Regrete artistice

Copilul tău inventează povești?

Acesta este un lucru extraordinar!

Când inventează povești, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare. Ei învață să-și articuleze gândurile în mod clar și captivant, să-și adapteze limbajul în funcție de audiență și să-și folosească creativitatea pentru a atrage atenția celorlalți. Aceste abilități de comunicare sunt esențiale în viața de zi cu zi și îi pregătesc pe copii pentru succesul în școală și în relațiile interpersonale.

Totodată, inventarea poveștilor îi ajută pe copii să-și dezvolte empatia și înțelegerea socială. Prin crearea și explorarea diferitelor personaje, ei pot învăța să vadă lumea dintr-o varietate de puncte de vedere și să-și dezvolte înțelegerea față de alții. Acest lucru contribuie la formarea unor adulți empatici, capabili să interacționeze în mod pozitiv cu diversele comunități din jurul lor.

26 – 28 aprilie 2024, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari.

De vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie 2024, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Continuăm să sprijinim, ca în fiecare an, câteva școli, fundații, asociații, organizații, care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și acordă ajutor pentru categoriile defavorizate.

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei. Biletele pot fi achiziționate și online pe booktes.com

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

Despre Florii

 

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

Povești inventate de copii! Ce idee bună!

Să le permitem copiilor să-și inventeze propriile povești! Acest lucru este o parte esențială a dezvoltării lor creative și cognitive.

Atunci când le este oferit spațiu și încurajare pentru a exprima ce își imaginează, cei mici pot crea lumi fantastice și personaje unice, dezvoltându-și abilitățile de gândire creativă și critică.

Momentul în care inventează povești, îi ajută pe copii să-și exploreze și să-și exprime gândurile și sentimentele într-un mod creativ. Ei își pot canaliza energia și curiozitatea în construirea unor lumi fictive bogate, în care ei sunt stăpânii povestirii. Acest lucru contribuie la dezvoltarea autonomiei și încrederii în sine, oferindu-le posibilitatea să-și experimenteze propriile idei și să-și dezvolte propria voce.

Și cât de importanță e propria voce, nu-i așa?