23 mai – 16 iunie 2024, Sala Noua Galerie

Muzeul Național al Țăranului Român

 

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 23 mai 2024, ora 17:00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expoziției VEȘMINTE ALE TRECUTULUI. În cadrul acestui eveniment se vor regăsi costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii și documente fotoetnografice din Colecția etnografică Marius Matei.

 

Aducem în fața publicului o expoziție dedicată măiestriei femeii din Banat, făuritoare de frumos.

 

Costumele tradiționale din zona Banatului de câmpie, care alcătuiesc Colecția etnografică Marius Matei, au fost expuse în toate muzeele din Romania, iar de data aceasta revin, după zece ani la Muzeul Național al Țăranului Român din București. Colecția numără peste 3500 de piese de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea.

 

Costumele din această colecție dezvăluie frumusețea și pasiunea locului în care multiculturalitatea este o trăsătură specifică. Fire de aur formează figuri decorative complexe, iar mâna iscusită a femeii desăvârșește croiala specifică portului bănățean. Costumul tradițional vorbește despre generații de bănățeni, despre inteligență și inventivitate, despre aplecarea spre eleganță și frumos, despre universal nemuritor al satului românesc bănățean. Toate aceste costume sunt mărturii ale talentului și harului, aceste piese fiind un element reprezentativ al României.

 

Expoziția poate fi vizitată la Sala Noua Galerie, din 23 mai până în 16 iunie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

 

În pericopa evanghelică de astăzi se vorbește despre vizita femeilor mironosițe “după ce a trecut Sabatul” la mormânt, întâlnirea cu Îngerul și informația că “El a înviat, nu este aici.” Întâlnirea mironosițelor cu Domnul nu este descrisă aici, dar știm foarte bine că femeile mironosițe nu numai că au fost găsite vrednice de apariția îngerească și au fost primele informate despre Învierea lui Hristos, dar au fost găsite vrednice și de a-L vedea pe Hristos Cel Înviat. Acesta este un eveniment de mare importanță și semnificație. De aceea, în persoana mironosițelor, natura feminină și, în general, toată natura umană este cinstită.

 

Apariția lui Hristos în fața mironosițelor

Este întru totul uimitor că prima apariție a Biruitorului păcatului, diavolului și morții, a avut loc în fața femeilor și nu a ucenicilor. Această problemă are explicația sa.

Potrivit Sfântului Grigorie Palama, învierea lui Hristos este reînnoirea naturii umane, revitalizarea, regenerarea și revenirea nemuritoare a lui Adam, care s-a întors în țărână prin păcat și moarte. Așa cum Adam nu a fost văzut când a fost creat, deoarece nu era nimeni altcineva atunci, în afară de Eva după crearea ei, tot așa acum noul Adam, Hristos, nu a fost văzut când a înviat. După învierea Sa, o femeie a fost prima care L-a văzut.

Dar dincolo de acest punct de vedere, există o altă interpretare patristică, care găsește o corelație între Eva și femeile mironosițe. Femeia (Eva), după ce a vorbit cu duhul cel rău, a căzut și a adus vestea căderii la Adam. Acum femeile (mironosițele), după ce au vorbit cu îngerul și apoi L-au văzut pe Hristos, au adus vestea Învierii bărbaților (ucenicilor). Astfel, avem restaurarea naturii feminine. Diviziunea și atribuirea responsabilității femeilor pentru cădere sunt abolite. Restaurarea naturii feminine a avut loc odată cu întruparea lui Hristos și nașterea Sa din Fecioara Maria, pe care toate veacurile o așteptaseră.

O femeie în Biserică încetează să mai fie un simplu ființă biologică și devine o persoană, o ființă spirituală, care este îndumnezeită. Desigur, există încă diferența biologică de sex, dar aceasta va fi abolită în învierea comună. Atunci persoana umană va rămâne. Prin urmare, nu există nicio diferență între bărbat și femeie în ceea ce privește mântuirea. Apostolul Pavel spune: “Nu mai este nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Hristos Iisus” (Gal. 3:28). Creștinismul este revoluționar și aici. Creează o mare revoluție prin Înviere. Învierea lui Hristos a reînnoit totul.

 

Virtutea curajului

Prin prima arătare a Celui Înviat în fața femeilor, virtutea curajului a fost onorată. Mironosițele nu au contat nici ura oamenilor, nici puterea soldaților, nici noaptea. Ele au făcut o ieșire eroică și au venit la mormânt pentru a oferi parfumuri lui Hristos. În persoana lor este onorată “anarhia” creștină, care este cea mai sănătoasă expresie a iubirii pentru Dumnezeu. Onorează “anarhia” creștină care se manifestă nu cu bombe, care distrug, ci cu dragoste, bucurie și blândețe (mir și lacrimi) care construiesc. Anarhiștii moderni și feministele moderne sunt orbi la exemplul eroic al femeilor mironosițe.

Sfinții Părinți spun că una dintre cele patru mari virtuți este curajul (înțelepciunea, prudența, curajul, dreptatea), care sunt necesare pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Curajul se naște din ciocnirea voinței cu eul interior, iar armonizarea curajului cu înțelepciunea creează virtutea blândeții, care se numește și nepătimire, deoarece armonizează forțele active ale sufletului cu senzațiile corespunzătoare ale corpului și energiile simțurilor.

În linii mari, putem spune că curajul se naște din credința în Dumnezeu, dragostea pentru El și speranța în mila Sa. Și acestea sunt posedate de cel care lucrează cu inima și nu cu rațiunea rece. Rațiunea ia în calcul și lașitatea, așa cum a fost cazul ucenicilor. Inima iubește și progresează înainte.

Curajul este necesar în lupta împotriva patimilor noastre și, de fapt, în a persevera în fiecare lucrare bună și în a învinge patimile sufletului și ale trupului. Cel care are curaj nu se teme în momentele dificile ale luptei. Așa cum s-a spus, chiar dacă cade în păcat și se închină diavolului, nu își pierde curajul, ci se întoarce la Dumnezeu în pocăință și își învinge dușmanii.

Pe de altă parte, lipsa curajului rezultă în două mari rele. Îndrăzneala care se îndreaptă împotriva aproapelui și lașitatea care duce la damnare. Aceasta deoarece sufletul laș este tulburat, disperat și, în cele din urmă, se distruge și astfel se pierde. Acest lucru îl vedem adesea la creștinii de astăzi. Se pierd ușor. Poate pentru că nu au experimentat filozofia practică. Poate pentru că trec cu vederea viața morală, care este baza vieții spirituale.

 

Mironosițele naturii umane

Întâlnirea cu Hristos Cel Înviat nu a fost prerogativa exclusivă a unor femei. Toată natura umană L-a acceptat pe Hristos, a Doua Persoană a Sfintei Treimi. În Cântarea Cântărilor se spune: “Numele tău este ca o mireasmă vărsată” (Cântarea Cântărilor 1, 3). Înainte de întrupare Hristos era mireasma vărsată, după întrupare El a devenit mirul și a uns natura umană. I-a dat sfințenie și Har. După cum observă Nicolae Cabasilas, natura umană, după păcat, s-a separat de Dumnezeu, dar când trupul a fost îndumnezeit, atunci natura umană L-a luat pe Dumnezeu ca esență și zidul a devenit mir.

Prin urmare, mironosițele nu sunt doar acele femei care au mers la mormântul lui Hristos cu mir, ci ele sunt toată natura umană după Înviere și Înălțare și, în special, cei care trăiesc sacramental în Biserică. Ele nu țin doar mirul în mâinile lor, ci au în inimile lor mirul, pe Hristos Cel nemuritor. Ele nu au doar virtuțile bunătății, iubirii, adevărului, ci Îl au pe Hristos Însuși, care este Bunătatea, Iubirea și Adevărul. Harul lui Hristos care există în inimile lor este vărsat și pe trupurile lor, astfel încât ele nu sunt doar vase de parfum, ci aceste trupuri sunt transformate și ele în mir.

Mironosițele sunt acele persoane, care au fost purificate de cuvântul poruncilor evanghelice, ale căror suflete sunt fără pată și rodnice în virtuți, care au alungat toate patimile cu blândețe și sunt fervente în a naște semnificații spirituale cu discernământ (Niketas Stethatos). O mironosiță este cineva care are rugăciune interioară neîncetată și astfel au fost și sunt toți sfinții.

Învierea lui Hristos este într-adevăr reînnoirea naturii umane. El a uns cu untdelemn miresmatic si a miruit toată natura umană. Toți putem avea privilegiul de a deveni mironosițe ale lui Hristos.

 

de I.P.S. Ierotheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului

Un miliard de oameni cu dizabilități trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane

doar în Uniunea Europeană.

 

Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediție a Competiției de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 7 iunie 2024, la Clubul IDM din București (Splaiul Independenței 319B, București).

Perioada de înscrieri va fi deschisă către persoanele cu dizabilități, în 10 – 30 mai 2024. Înscrierea în Competiția de Biliard în Scaun Rulant se va face prin completarea unui formular: https://bit.ly/ÎnscrieriCampionatdeBiliardînScaunRulant. Competiția de Biliard în Scaun Rulant reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități, deschis atât jucătorilor profesioniști de biliard, cât și amatorilor. Și de această dată, invitat special va fi Henrik Larsson din Suedia, campion mondial la biliard în scaun rulant. „Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”, a declarat Henrik Larsson.

Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioană națională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima ediție a competiției, în calitate de arbitru oficial, motor și suflet al evenimentului. „La Competiția de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deși nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spațiu sigur pentru persoanele cu dizabilități să iasă, să socializeze și să interacționeze. Căldura, prietenia și reziliența celor care vin aici merită să fie recunoscute de o țară întreagă. Ei vin să-și demonstreze lor și celor din jurul lor că în viață poți face orice dacă ești ambițios și decis să-ți împlinești visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilități la activități sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislației sportului și regulamentelor de organizare a federațiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă (în sistemul școlar sau în cluburi sportive de amatori)” , a precizat Irina Văcărean, președinta Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunității. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (și 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului „Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România”, realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială. La finalul Competiției, toți concurenții vor participa la tombola dotată cu numeroase premii, dar vor fi și premii financiare la alocarea locurilor câștigătoare pe podium.

 

Despre Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni:

Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni (ASMIO) este o organizație nonguvernamentală care din 2015 se dedică incluziunii prin sport, a persoanelor cu dizabilități, oferind ghidaj și sprijin pentru integrarea socio-comunitară, în mod echitabil și egal. Dezvoltăm programe și parteneriate care să permită sportivilor cu dizabilitate să participe la turnee și competiții sportive. Credem că împreună putem crea un ecosistem în jurul persoanelor cu dizabilități pentru a asigura egalitate de șanse și acces facil la viață și drepturi.

 

Despre Lions Club International:

Clubul Lions face parte din marea familie LIONS, reprezentată de Asociația Lions Clubs Internațional – cea mai mare organizație de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de țări, având peste 1.400.000 de membri. Serviciile au fost oferite la peste 275 milioane de oameni, efectuând peste 6 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii și tineri, donând peste 3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 9 milioane de oameni cu deficiență de vedere, asigurând la 15 milioane de oameni masă caldă, asistând 3 milioane de copii bolnavi de cancer si 2 milioane de copii bolnavi de diabet, impactând 600.000 de copii prin programul de învățare socio/emoțională Lions Quest și 2,3 milioane de copii prin programul de citire.

 

 

 

 

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

 

 

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

 

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

 

Ce cuvinte ar fi de spus?

 

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

 

 

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

 

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

 

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

 

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

 

Fenomenul lumilor imaginare create de copii a fost studiat în anul 2018, prin două cercetări, și se pare că este mai frecvent decât s-a crezut! Realizată cu ajutorul a 77, respectiv 92 de copii cu vârsta intre 8 și 12 ani, cercetarea arata ca aproximativ 17% dintre copii pot descrie lumi imaginare complexe.

Acesta este intervalul de vârsta asociat cel mai des cu fenomenul lumilor imaginare.

Autoarea studiului, Marjorie Taylor, profesor de psihologie în cadrul Universității Oregon, studiază prietenii imaginari și lumile imaginare ale copiilor de peste 25 ani.

„Este un fenomen pozitiv, asociat cu creativitatea și capacitatea de a construi povești și nu este atât de rar întâlnit. Copiii care și imaginează lumi paralele creează povești foarte complexe, pe care se bucura să le spună și altora”, arată autoarea.

„Am crezut că lumile imaginare sunt o chestiune privată. În mod surprinzător, acest lucru nu a fost adevărat în toate cazurile. Crearea unei lumi imaginare poate fi o activitate socială. Deseori, copiii colaborează în construirea de lumi paralele imaginare- și o fac grozav”, arata cu bucurie Marjorie Taylor.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #3

 

A venit momentul cel mai așteptat în concursul BANDA ASAP, ediția a treia! Elevii din județele Sibiu și Neamț află cine sunt câștigătorii și care dintre lucrările lor au cucerit juriul competiției.
Misiunea celor 3 experți în benzi desenate, Anna Júlia Benczédi, Ligia Soare și Adrian Barbu, a fost cu atât mai dificilă cu cât elevii s-au întrecut în creativitate, pe tema de concurs: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.

Nu mai puțin de 744 de benzi desenate au fost înscrise în concursul organizat de ASAP România și Animest, la această ediție – 519 din județul Neamț și 225 din județul Sibiu.
„Dacă Pământul ar vorbi” sau „Cum putem să trăim așa?” sunt două dintre titlurile cele mai de impact prin care elevii și-au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluare. Altele reprezintă soluții concrete de a salva planeta, prin intermediul artei, a tehnologiei, a roboților sau chiar a copiilor: „De la plastic, la artă”, „Copiii buni, eroii de mâine”, „Puterea tehnologiei”, „Racheta ecologică”, „Roboțelul magic”, „Un trend ecologist”, „Misiunea Aer Curat”.

Și premiile au fost motivante: 8 biciclete pentru elevii câștigători, table interactive pentru școlile la care studiază aceștia și cursuri de dezvoltare personală și de consiliere vocațională pentru profesorii lor îndrumători.

 

 

Iată lista câștigătorilor:

Județul Neamț
– Șc. de Artă „Sergiu Celibidache”, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alessia Martinaș (12 ani), lucrarea ”Împreună oprim Poluarea” / prof. Lucian Mihăiță Oita;
– Șc. Gimnazială „Carmen Sylva”, Comuna Horia, Jud. Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andra Căldărariu (14 ani), lucrarea ”2040. Curățenie de primăvară” / prof. Alexandru Chiriac Păduraru;
– C. N. „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Teodora Ilinca Ghițescu (15 ani), lucrarea ”Eroina reciclării” / prof. Silvia Bortariu;
– Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva
Andreea Daniela Cobuz (16 ani), lucrarea ”Spune nu plasticului” / prof. Cosmin-Nicolae Dosoftei;
Județul Sibiu
– Șc. Gimnazială „C. I. Motaș”, Mediaș / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Leonie Nhu Y Nguyen (13 ani), lucrarea ”Merlyn și Robert” / prof. Sorin Pănăzan;
– Șc. Gimnazială Tălmaciu, Tălmaciu / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Antonia-Ioana Gujan (13 ani), lucrarea ”Aparatul de fapte bune” / prof. Maria Popica;
– Colegiul „Școala Națională de Gaz”, Mediaș / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Patricia Teodora Schmidt (16 ani), lucrarea ”Salvăm Apele” / prof. Daliana-Andreea Roman;
– Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ana Eunice Popescu (16 ani), lucrarea ”Arta reciclării” / prof. Raluca Maria Teglaș.

Elevii au fost extrem de încântați să participe la concursul BANDA ASAP, unde, pe lângă motivația premiilor puse în joc, a contat foarte mult și pasiunea pentru bandă desenată, grija față de mediu, dar și tema concursului, care le-a pus la treabă spiritul creativ și imaginația: „Sunt pasionată de artă și de benzi desenate. Am început să desenez încă din școala primară, iar benzile desenate au făcut mereu parte din viața mea. Datorită lor am învățat să citesc și să desenez, preferatele mele fiind „Garfield” sau „Pif și Hercule”, declară Teodora Ghițescu, elevă la C. N. „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. Moda sustenabilă sau acțiunile de ecologizare sunt printre activitățile verzi pe care le practică Antonia Gujan, elevă la Șc. Gimnazială Tălmaciu, din județul Sibiu: „Colectez separat deșeurile, am grijă de animale și de plante, susțin moda sustenabilă prin purtarea hainelor second-hand, îmi place să merg pe jos și particip la activități de ecologizare”.

Nici pentru profesorii lor îndrumători nu a fost dificil să-i determine să participe în concurs. Dacă unii dintre ei doar au trebuit să menționeze ideea concursului ca elevii să răspundă afirmativ provocării artistice, alții au plusat și prin experiența valoroasă sau conectarea cu alți elevi pasionați de subiect: „Le-am oferit elevilor mei 4 motive de înscriere în BANDA ASAP: 1. Conștientizarea impactului pozitiv – prin participarea la concursul de reciclare, ei contribuie la protejarea mediului și la promovarea practicilor sustenabile; 2.Construirea unei culturi a reciclării: i-am încurajat să devină modele de respect față de natură; 3. Le-am arătat că participarea la concurs îi poate conecta cu alți elevi pasionați de același subiect; 4. Concursul e o experiență valoroasă, care le poate fi utilă pe viitor, atât personal, cât și profesional”, a menționat prof. Lucian Oiță, Șc. de Artă „Sergiu Celibidache”, din Mun. Roman.

Cât despre cum va arăta planeta în anul 2040, părerile sunt împărțite. Dacă unii dintre elevii câștigători și profesorii lor sunt optimiști și speră la schimbări în bine, la mai multă responsabilitate față de mediu și la utilizarea tehnologiei în folosul planetei, alții văd un declin accelerat al situației actuale: „În 2040 nu pot să-mi imaginez că va fi o mare schimbare față de cum e acum. Pot doar să sper că iarba va fi mai verde, că apa va fi mai curată și cerul mai senin. Depinde de oameni ce se va întâmpla mai departe, iar oamenii nu sunt ușor de prevăzut”, precizează Andreea Cobuz, elevă la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman.

 

 

O nouă ediție a concursului, în toamnă

„BANDA ASAP e un concurs mult îndrăgit de elevi și ne bucurăm să le vedem și să le simțim entuziasmul cu fiecare ediție. Un număr foarte mare de înscrieri și de această dată, care ne dorim să încurajeze și instituțiile școlare să ni se alăture în program și să folosească toate resursele pe care le punem la dispoziție în cadrul ASAP. Așadar, nu ne oprim aici! În toamnă, urmează o nouă ediție a concursului, în alte două județe în care ASAP activează. Pregătim și o surpriză pentru elevii pasionați de bandă desenată, așa că îi invităm să urmărească canalele noastre de social media și să-și antreneze degetele și imaginația pentru următoarea provocare pe care o vom lansa”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

***
Despre ASAP România
ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Săpături arheologice realizate în spatele cetății Miko din Miercurea-Ciuc, clădire emblematică a municipiului și care găzduiește Muzeul Secuiesc al Ciucului, au scos la iveală mai multe artefacte din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Potrivit arheologului Darvas Lóránd, de la Muzeul Secuiesc al Ciiucului, au fost descoperite mai multe cahle de sobă, realizate cel mai probabil în atelierele din zonă, precum și obiecte ceramice, un mic tun de semnalizare, gloanțe sau obiecte care au aparținut soldaților care au stat în clădirea cetății Mikó, care a fost cazarmă militară, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea.

 

 

“În urma cercetărilor, am descoperit mai multe materiale mai mult din secolul al XVIII-lea, mai ales din a doua jumătate a secolului XVIII, constând din plăci de cahle de sobă, fragmente ceramice, pipe care mai mult sunt legate de soldați, gloanțe din plumb care au fost folosite și s-au deformat când s-au lovit de stânci. Cartușe au fost descoperite mai multe exemplare de la sfârșitul secolului XIX și până în Al Doilea Război Mondial. Aceasta este o emblemă pe care o purtau soldații, pe care era numele și numele regimentului.(…) Această placă de cahlă este până acum neidentificată, cu simbolul numelui Isus Hristos. Acest simbol mai târziu a fost preluat și a devenit simbolul iezuiților, iezuiții fiind un ordin monahal care era strâns legat de Imperiul Habsburgic. (…) Totodată, (…) împreună cu alte artefacte a fost dezvelit un tunuleț mic care era, de fapt, un tun se semnalizare, nu era un tun de luptă. (…) Artefactele găsite legate de prezența unor militari arată faptul că aici a fost o cazarmă militară. Din secolul XVIII vorbim de o cazarmă militară, de aceea a fost întărită cu acest sistem de apărare”, a explicat arheologul.

Potrivit lui Darvas Lóránd, artefactele găsite sunt foarte importante, unele dintre acestea fiind legate de viață socială și economică din zonă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acesta a mai spus că în urma cercetărilor s-au deschis mai multe secțiuni arheologice, atât în latura vestică a castelului cât și în latura nordică, „pentru a delimita mărimea și lățimea șanțului interior de apărare, cât și dimensiunile probabile ale valului exterior de apărare și dimensiunile bastioanelor sud-vestic și nord vestic”.

 

 

Săpăturile arheologice fac parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează restaurarea și reconstruirea sistemul de fortificații al cetății Mikó, iar rezultatele acestora au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. După finalizarea lucrărilor, spațiul urmează să fie folosit atât pentru muzeu cât și pentru comunitate, pentru organizarea unor evenimente culturale și recreative.

 

Sursă foto: www.news.ro

Într-o bună zi obișnuită, în care dimineața prevestea lumină și stare de bine, în aeronava cu zbor către o destinația ce se dorea încântătoare, pasagerii aflați la bord au putut vedea deodată aglomerare de nori negri. Aerul devenise apăsător, o tensiune plutea peste tot, iar vocea îngrijorată a pilotului se auzea prin difuzoarele cabinei: „Oh, ce greu este azi… nici nu știu dacă sunt în stare să traversez zona asta… Oh, dacă aș fi și eu un pilot foarte bun, perfect, care să facă față oricărei situații… ar fi foarte bine!”

 

Ce ai simți dacă ai auzi cuvintele acestea?

Hmmm…

Imaginează-ți acum ce simte copilul tău instalat în avionul condus de tine, părintele lui…

 

E incertitudine peste tot, tensiune, rumoare și teamă

Un gând se ițește atunci în mintea pilotului pătruns de dubii: ce simt oare copiii mei în această situație? Ei chiar credeau de dimineață că aici, în cabina pilotului, se află un erou, un model de putere și control. Aici este părintele lor- o figură plină de autoritate, siguranță și încredere.

 

 

Părintele-un exemplu

Și atunci, în acel moment, pilotul realiză cât de important este să fie un exemplu puternic pentru copiii săi. Nu, nu doar în clipele de calm și claritate, ci și în mijlocul furtunilor vieții. Pentru că viața nu este întotdeauna senină; uneori, cerul se întunecă, iar fulgerele și tunetele amenință să tulbure liniștea.

 

Cu această revelație, pilotul-părinte își recăpătă încrederea. Și, deși nu putea controla vremea, și trăirile copiilor lui, și amărăciunile și tantrumurile și răbufnirile, realizează clar că putea controla propria sa reacție.

Astfel, cu determinare și hotărâre, părintele a condus avionul prin furtuna cu același calm și siguranță ca și în zilele senine.

 

Calmul înainte de toate

Totul s-a calmat, avionul a ieșit din zona turbulentă, iar cerul a devenit din nou senin. Vocea pilotului se aude din nou prin difuzoare, dar de data aceasta cu un ton de încredere și siguranță.

În acel moment, înțelegând că are o mare responsabilitate, ca model pentru copiii săi, pilotul a știut că fiecare furtună depășită aduce cu sine o lecție învățată și o putere sporită pentru viitoarele provocări.

 

Este foarte important să ne amintim mereu următoarele lucruri: să fii un părinte calm în fața anxietății copiilor tăi este crucial pentru buna lor dezvoltare emoțională. Prin menținerea unei prezențe liniștitoare și stabile, le oferi un model de reglare a emoțiilor în situații dificile. Copiii își pot regla anxietatea mai eficient atunci când se simt în siguranță și sprijiniți de părinți calmi și înțelegători. O astfel de abordare le întărește încrederea în sine și abilitatea de a face față provocărilor vieții. Prin urmare, fiind un părinte calm, oferi nu doar confort imediat, ci și instrumente esențiale pentru viața lor de tineri și adulți.

 

 

-Dragii mei, vă vorbește acum pilotul vostru: se anunță cer senin și soare. Dacă totuși vom descoperi pe drum turbulențe, să știți că aici, în cabină, este un pilot experimentat care vă va duce cu bine la destinație! Să pornim la drum!

 

 

Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.

Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.

Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!

 

 

Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi.  Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?

Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial.  A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.

 

Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?

Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.

 

 

Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?

În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.

 

Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?

Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.

 

 

Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?

Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.

 

Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?

Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.

 

Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.

 

 

Nu de mult timp v-ați început cariera didactică.  Cât ani în urmă mai exact?

Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.

 

Ați avut emoții? Aveți și o poveste?

Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.

 

Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?

Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră.  Școala Gimnazială Budila  este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.

 

Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?

Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună.  De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.

Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.

 

 

De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?

Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.

 

Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?

Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.

 

Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?

Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.

 

Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?

O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.

 

În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?

Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.

 

 

Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?

În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.

 

Muzeul Chihlimbarului de la Colţi propune vizitatorilor săi o colecţie de flori de mină provenite din diverse zone ale ţării, cu o valoare ridicată din punct de vedere geologic şi estetic, pietre semipreţioase cu depozite aurifere şi de cuarţ care oferă un impact vizual deosebit. Exponatele sunt multiple, o parte fiind în colecţia expusă, altele regăsindu-se în depozitele muzeului. Sunt importante din mai multe puncte de vedere, informează Muzeul Chihlimbarului – sunt valorificabile muzeal şi pot servi ca suport vizual de curs pentru cadre didactice care la geografie, geologie se axează pe studiul florilor de mină, iar, pe de altă parte, sunt foarte frumoase. Este singura expoziţie de acest gen de pe teritoriul judeţului, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache. Zeci de zăcăminte cu minerale, în special chihlimbar, alături de alte roci care pot fi valorificate din punct de vedere muzeal au fost identificate la nivelul judeţului.

“Florile de mină reprezintă eşantioane formate din unul sau mai multe minerale recoltate din subteran. Sunt strâns legate de activitatea vulcanică şi se evidenţiază prin culori, forme şi dimensiuni cu valoare estetică. Se cunosc peste 30 de specii de astfel de minerale, unice, găsite pe teritoriul ţării noastre: Rodocrozitul, descoperit iniţial într-o mină din Cavnic, în bazinul minier Baia Mare; Semseyitul, de culoare cenuşie cu irizări metalice, descris prima dată în mina de la Baia Sprie; Ludwigitul, de la Ocna de Fier; Silvanitul, descoperit iniţial la Baia de Arieş; Nagyagitul şi altele. În bazinul râului Buzău există circa 70 de aflorimente cu minerale geme, din care majoritatea revin chihlimbarului sau ambrei, alături de care apar lemne silicifiate, gagatul, menilitele, ‘diamantele de Maramureş’, lidienele, septariile”, informează Muzeul Chihlimbarului.

O vizită la acest muzeu înseamnă şi o întâlnire de suflet cu chihlimbarul sau ambra galbenă – “o răşină translucidă, formată din mai multe specii fosilizate de pini, colorată mai ales în nuanţe de galben şi care s-a format acum 50-60 milioane de ani. În interiorul pietrelor se găsesc deseori fosile animale sau vegetale, furnici, păianjeni, frunze, etc.”

Colecţia muzeală Colţi a fost inaugurată la 14 iunie 1980, iniţiativa constituirii acesteia datând, însă, din 1973, când a început şi construcţia unei clădiri în stilul arhitectonic specific zonei, s-a întocmit un studiu referitor la exploatarea şi prelucrarea chihlimbarului şi s-a demarat acţiunea de colecţionare a unor pepite, instrumente şi unelte folosite de localnici, dar şi documente referitoare la istoria zonei şi a satului Colţi.

 

 

Predomină documente, fotografii, unelte (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni, bijuterii (inele, cercei, medalioane, broşe, şiraguri de mărgele, ţigarete) care ilustrează activitatea de prospectare, exploatare şi prelucrare a ambrei.

Un comunicat i-tour precizează că “În patru încăperi şi în pridvorul de la etajul clădirii sunt expuse obiecte de etnografie şi artă populară ce reconstituie modul de viaţă şi ocupaţiile tradiţionale ale căutătorilor şi prelucrătorilor de ambră – creşterea animalelor, agricultura, pomicultura, munca la pădure. Sunt expuse piese decorative (macat, foaie de perete, batiste, ştergare), de port şi mobilier, de ţesut (piepţini pentru lână şi cânepă), uz casnic şi păstorit (opinci, glugi, trăişti de merinde, dăsagi din păr de capră), cât şi unelte agricole (plug din lemn, coase, sape, seceri, săpăligi).”

Pentru cei ce doresc să viziteze acest muzeu, accesul nu este deloc complicat – pe DN10 Buzău – Braşov, până înlocalitatea Pătârlagele, după care se parcurg 13 km pe drumul judeţean Valea Sibiciu-Colti.

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

 

Sursă foto: www.muzeedelasat.ro

 

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Pascale.

 

„La începutul anilor 90, Muzeul Național Cotroceni aducea în peisajul artistic românesc un proiect ce își propunea susținerea și promovarea artei decorative sub toate formele sale, înscriindu-l în seria de evenimente culturale de tradiție cu succes la public, cunoscut  până astăzi sub numele de Salonul Național de Artă Decorativă.” – Liviu Sebastian Jicman, cuvânt introductiv, catalog Salonul Artelor Decorative, 2018.

În acest an, ajuns la a XXII-a ediție, Salonul Artelor Decorative este vernisat joi, 25 aprilie, în Spațiile Medievale, iar în cadrul secțiunilor deja consacrate, curatorii Cosmin Năsui și Georgiana Cozma propun două focusuri expoziționale speciale: un prim plan tematic dedicat familiilor din artele decorative din România și o primă elogiere expozițională retrospectivă dedicată artistului recent dispărut Vladimir Șerban Cioroiu (n.1951 – d. 2023).

„Focusul Continuități creative: familii în artele decorative din România aduce în atenția publicului preocupări și filiații artistice transmise între generații de părinți și copii care, într-o privire de durată asupra istoriei artelor, aduce argumente în plus asupra continuităților preocupărilor în artele decorative din România”, precizează un comunicat al muzeului Cotroceni.

Astfel, în cadrul secțiunii Famous, sunt prezentate pentru prima oară selecții din opera maestrului Dan Băncilă (n. 1943), alături de lucrări recente din creațiile celor doi copii ai săi, Alina și Mihai Băncilă. De asemenea, în cadrul aceleiași secțiuni, sunt prezentate, într-o manieră inedită, direcțiile și preocupările artistice ale lui David Leonid Olteanu (n. 1968), ale soției sale Maria Olteanu Cioată (n. 1969) și ale fiicei lor Sarah Olteanu (n. 1998).

Secțiunea Portfolio Room prezintă interviuri cu Dan Băncilă, David Leonid Olteanu și Maria Olteanu Cioată, realizate în cadrul seriei Documentarele Artelor Focului, produse de Modernism.ro. Interviurile îi înfățișează individual pe cei trei artiști în contextul atelierelor sau al expozițiilor și contribuie la cercetarea, documentarea și popularizarea preocupărilor artistice ale acestora, precizează organizatorii.

În secțiunea History este elogiată, în mod retrospectiv, activitatea artistului Vladimir Șerban Cioroiu, pentru a marca reperele necesare contextului de muzeificare a operei acestuia, iar secțiunea New Blood, continuând colaborarea fructuoasă dintre Salonul Artelor Decorative și Universitatea Națională de Arte București, cuprinde o selecție a celor mai merituoși tineri artiști, care sunt fie în an de studiu de licență, fie masteranzi sau doctoranzi de la UNArte, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentele Arte Textile – Design Textil , Ceramică, Sticlă, Metal.

Secțiunea Focus MNC, introdusă pentru prima dată în 2023, revine și în ediția din 2024 a Salonului Artelor Decorative, aducând în atenția publicului o selecție de lucrări de artă decorativă aflate în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, fiind redate circuitului expozițional temporar creațiile unor artiști precum: Dan Băncilă (n. 1943), Oscar Han (1891-1975), Spiridon Georgescu (1887-1974).

Salonul Artelor Decorative, ediția 2024, poate fi vizitat, în perioada 26 aprilie – 23 iunie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.

 

Sursă foto: www.muzeulcontroceni.ro

 

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

 

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #4

 

Și-a dorit cu ardoare o carieră didactică, ceea ce a determinat-o să urmeze și să absolve Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Maria Barbu a visat, a muncit, a sperat. Uitându-se în urmă, își da seama cât de important este ca la începutul carierei cineva să creadă în tine. În cazul său, persoana care a crezut în ea și a sprijinit-o a fost doamna Monica Șerbănescu, care a invitat-o cu căldură să se alăture corpului didactic de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în urmă cu 9 ani.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost mereu călăuzită de dorința de a contribui la formarea și dezvoltarea viitoarelor generații. Am avut modele remarcabile de profesori care nu doar că m-au educat academic, ci mi-au modelat și valorile. Această pasiune împletită cu recunoașterea impactului profund pe care un educator îl poate avea asupra vieții unui elev m-a determinat să îmi aleg cariera și să fiu constant într-un neîntrerupt proces de formare.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul unui cadru didactic transcende transmiterea de cunoștințe academice, implicând și modelarea caracterului, încurajarea curiozității și dezvoltarea gândirii critice. Prin exemplul personal, feedback constructiv și un mediu de învățare stimulativ, un profesor poate avea un impact semnificativ asupra direcției de dezvoltare a unui copil.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să cultiv în elevii mei un set solid de valori, printre care se află  integritatea, respectul față de sine și față de ceilalți, empatia și responsabilitatea socială. Un accent deosebit îl pun pe educația moral-religioasă, prin care îi încurajez pe copii să dezvolte o conștiință a binelui și răului, să își cultive discernământul.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

De cum am pășit în clasă, am fost copleșită de un buchet de emoții: entuziasm, pentru începutul unei călătorii însemnate, dar și o ușoară anxietate, legată de dorința de a face o impresie bună și de a construi o relație solidă cu elevii mei. A fost un moment de reflecție asupra responsabilității imense pe care o aveam pentru faptul că mâinile, mintea și sufletul meu urma să modeleze drumuri în viață – cele ale elevilor mei.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii sunt motivați și interesați de lecții care au aplicabilitate directă în viața reală, care îi provoacă la gândire critică și care implică utilizarea tehnologiei. De asemenea, apreciază o abordare interactivă și colaborativă a învățării, unde opiniile lor sunt valorizate și unde pot vedea impactul direct al cunoștințelor acumulate.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cartea mea preferată este „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens. Mi-a plăcut mult acest roman deoarece aduce în prim-plan puterea omului de a se adapta și de a se dezvolta în mijlocul dificultăților și subliniază importanța autodeterminării și a dreptului fiecărei persoane de a-și urma propriul drum.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la elevii mei am învățat valoarea adaptabilității, importanța de a asculta și de a înțelege perspective diverse. Mi-au reamintit să privesc lumea cu uimire și entuziasm, și că învățarea este un proces continuu, care nu se oprește niciodată.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza relației dintre elev și profesor ar trebui să se afle respectul reciproc, încrederea și comunicarea deschisă. Este esențial să creăm un mediu sigur, în care elevii se simt valorizați și încurajați să își exprime ideile și emoțiile, iar profesorii sunt văzuți ca mentori, nu doar ca transmițători de cunoștințe.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Îmi amintesc cu drag de momentul în care am primit de la o fetiță (elevă în clasa a II-a) un tablou mic pictat de ea. Acel tablou înfățișa o floare și un fluture. Fetița mi-a explicat că eu sunt floarea, în timp ce ea este fluturele. Era atâta iubire ,,așezată” într-un tablou mic. Era lumea ei frumoasă, în care am încăput și eu.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Să urmărească această carieră cu pasiune și dedicare, să fie mereu deschiși la învățare și adaptare, și să nu uite că fiecare copil este unic. Pentru un dascăl, are o mare importanță să își dezvolte abilitățile de comunicare și empatia și să păstreze entuziasmul pentru educație, indiferent de provocările întâmpinate.

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Consider că a-i încuraja pe elevi este o primă datorie a unui dascăl, iar această atitudine se construiește prin stabilirea unor așteptări înalte, dar realizabile, prin recunoașterea și celebrarea realizărilor copiilor, indiferent de mărimea acestora, și prin oferirea unui sprijin constant pentru fiecare. Este important să le deschidem  accesul la resurse, să îi implicăm în activități care le stârnesc curiozitatea și pasiunile și să creăm un mediu de învățare care să le permită să exploreze și să „își asume riscuri” în siguranță. Așa cum spunea profesoara Anastasia Popescu în cartea sa, „dascălul este un prieten la nevoie”, un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii.

 

 

În descifrarea invitatului de azi, actorul Daniel Popa, plecăm de la deviza că se hrănește cu ceea ce face. Își scrie povestea vieții învârtindu-se în jurul celei mai mari dorințe ale sale, de a-și desăvârși meseria de actor transformând arta în emoție.

Și-a luat zborul de sub aripa familiei și a plecat din locul în care a copilărit ca să-și îndeplinească un vis pe care l-a făurit în mintea sa în perioada adolescenței. A reușit să-l materializeze mergând la braț zilnic cu ambiția. A început cariera de actor nu cu strâns din dinți din partea părinților, pentru că a primit încurajare, ci cu o puternică neîncredere și stângăcie venită din interiorul său, din cauza vârstei. Nu s-a lăsat, în schimb, descurajat, ci doar a muncit  ca să fie pe scenă și să devină un om al ei, jucându-se.

Prestează o meserie pur socială, dar care îl ține de mână când îi este greu. Trec toate când se află pe veșnicile scânduri ale scenelor. Își pune mereu sufletul pe tavă, iar personajele pe care le interpretează le trece prin filtrul propriu. Iese din confort, dar evoluează în timp ce face asta. Fiecare rol pe care-l interpretează a picurat diverse arome și esențe ce i-au format atât personalitatea, cât și gândirea estetică.

Ușor nu este să scriu despre oamenii pe care îi apreciez fără să nu pun, poate, un strop mare de subiectivitate. Mai multe, chiar și cum găsește comicul în orice situație, de la tânărul actor Daniel Popa!

 

 

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Dacă ar fi să îmi iei mâna și să dau noroc cu mulțumirea ta cea mai mare, ar fi meseria pe care o ai îmbrățișat-o în viață?

Cred că meseria ar fi a doua cea mai mare mulțumire a mea. Sigur, am „luxul” de a face ce îmi doresc și asta e extraordinar, dar cea mai mare mulțumire ar fi faptul că părinții, sora și mâna de prieteni ce îi am sunt sănătoși. Cred că la finalul vieții am să fiu întrebat despre cât am oferit, cât am fost 100% cu sufletul și cât și cum m-am ocupat de mine și de relațiile cu oamenii mai sus menționați.

 

Ce îți dă actoria frumos pentru suflet, Dani?

Faptul că încă mă pot juca, om mare fiind de acum. În timpul unor repetiții eram destul de încordat, de crispat, până ce regizorul mi-a spus că e momentul să uit de text, de partea tehnică și să încep să mă joc. Fără să-mi dau seama pe moment, aceea a fost situația ce asemănat-o foarte mult cu viața mea. De multe ori când mă simt stresat, încordat sau blocat, îmi dau voie să mă joc și să nu mai gândesc așa de mult. Devine un defect al nostru, al adulților, să gândim excesiv. E atât de frumos să ne bucurăm de moment și să râdem, să descrețim frunțile. Ridurile oricum apar, cu sau fără acid hialuronic. Hai să luăm în serios ce e de luat în serios, dar hai să nu o facem mai mult decât trebuie!

 

Carieră în actorie- o dorință sau un joc ticluit al șanselor?

O dorință pentru care am muncit. Însă nu pot nega norocul ce l-am avut. A fost așa o înălțare de fapte ce au condus la cine sunt și ce fac în momentul acesta. Mereu m-am simțit norocos, păzit, încălzit de Soare (probabil de aici și zodia leu, în care cred doar până la un punct). Dacă aș da timpul înapoi, aș face exact același lucru, mai ales dacă știu că mă trece printr-un cumul de stări. Pentru că da, treci prin momente bune și mai puțin bune, perioade înfloritoare, dar și de secetă sau de stagnare. E un curs firesc. Nu mă împotrivesc.

 

 

Joci teatru cu bucurie. Ai intrat în multe ipostaze, iar rolurile tale personaje sunt cele care reușesc să împartă încântare în rândul publicului spectator. Și, totuși, când ai avut prima întâlnire cu scena?

Prima mea întâlnire cu scena ca amator a fost la Fălticeni, mai exact la Casa de Cultură „Gr. V. Birlic”. Până la acel moment am fost timid și nimic nu indica că eu aș putea să pronunț mai mult de două cuvinte pe o scenă și o sută-două sute de oameni să mă asculte. De ce am ținut să spun și numele casei de cultură? Pentru că Birlic a fost unul din cei mai mari actori de comedie din țară și povestea face să fie chiar din Fălticeni. M-am și mândrit cu acest aspect când în 2022 am jucat împreună cu minunații mei colegi de la Ateneul Național din Iași la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. La descrierea unei fotografii din acel spectacol scriam ceva de genul: “actori din Fălticeni ce au jucat la TNB până acum: Birlic, Răzvan Conțu (un coleg de trupă din liceu care acum e angajat al Teatrului Național din Iași) și eu”. Așadar, a fost un drum de parcurs de la scena Casei de Cultură la scena unui teatru național. Și Doamne, câte mai sunt!

 

Veșnicele scânduri ale scenei îți sunt acasă, oare?

Atât metaforic cât și adliteram, da! Lăsând la o parte faptul că atunci când intru în scenă sunt foarte sigur pe ce am de făcut, am și dormit la propriu în teatre. De obicei, asta se întâmplă când am spectacole în afara Iașului și teatrul cu care colaborez să aibă camere de dormit. Au fost nopți când nu puteam dormi și coboram la scenă să îmi repet monologul sau scena. Acum că spun asta poate părea un pic dubios, dar îmi asum.

 

Cine a sădit încredere în talentul tău și a știut să ți-l valorifice?

Absolut toți oamenii cu care am lucrat sau care m-au văzut. Și le sunt recunoscător.

 

Au fost în jurul tău și voci negative care au încercat să te descurajeze având în vedere că este o meserie cronofagă?

Probabil că au fost. Eu nu le-am auzit. Am un scut foarte gros care nu lasă energiile și vocile negative să treacă prin el.

 

Porți fericire pe scenă, dar ți-a oferit vreodată și sentimentul de frică?

Da, am trăit sentimentul ăsta. E diferit de la spectacol la spectacol. Dar una peste alta, mă gândesc că mie chiar nu are de ce să îmi fie frică. Știu că un spectator vine să vadă ceva care să îl amuze, să îl facă să reflecte asupra unor situații sau doar vine obligat de nevastă. Văzându-mi de personaj, le ofer ce își doresc.

 

 

Te sperie dacă din motive de ordin social ar trebui să îți schimbi meseria sau sfidezi gândurile negative?

Absolut deloc. Am învățat de-a lungul acestor ani să nu mai fiu atât de impresionat de ce mi se întâmplă, ci mai degrabă implicat. Dacă ar trebui să schimb meseria din oarecare motive, aș face-o și gata. Viața nu a dat nimic celui care s-a plâns sau celui care s-a lăsat ghidat de gândurile negative.

 

Care ar fi contextul la care ai renunța de bună voie la meseria ta?

Mutarea la o vilă de pe Coasta Amalfi cu o casă de vacanță undeva prin Elveția să am unde merge de Crăciun și Revelion.

 

Cine ești tu dincolo de hainele pe care le îmbraci pe scenă?

Om, soare, emoție, radical, haos organizat, suflet.

 

Cum arată în imaginația ta persoana pe care vrei s-o porți mândru de mână?

N-am nici cea mai vagă idee. Am crezut că pot răspunde la întrebarea aceasta, dar nu cred.

 

Te visezi lângă o actriță doar pentru că știi că îți va înțelege modul de viață?

Cu siguranță că o actriță ar înțelege turneele, perioadele de repetiție, poate stadiul de oboseală la care ai ajuns într-un anumit punct al vieții, dar nu consider că ar face rabat de la această înțelegere și o femeie ce nu face parte din domeniu. Nu meseriile ne dictează, contează să fim oameni întâi de toate.

 

Dani împarte bucurie, guvernează în jurul optimismului, dar se așază peste el și insecurități, emoții negative, temeri?

Absolut. Dar nu le dau așa de mult credit. Nu am naivitatea aceea (ce mi-aș fi dorit, poate, s-o dețin) încât să nu știu că lumea e și rea, nu doar bună.

 

Ai regrete?

Da, dar îmi trec.

 

Dacă ar fi să mă conduci în perioada cea mai provocatoare din viața ta, care ar fi aceea?

Cu siguranță perioada în care ne aflăm acum. De altfel, e și cea mai bună perioadă a vieții mele.

 

 

Dar frumoasă?

Ai o mașină a timpului să ne teleportăm prin viața ce nu am trăit-o?

 

Ce culoare are prezentul tău, Dani?

Portocaliu cu nuanțe de albastru.

 

 

 

„Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.” – ne spune un vechi proverb.
Îndemnul pentru noi ar fi bine să se așeze așa:
„Nu trebuie să ne facem griji, în brațele lui Dumnezeu e loc pentru toți!” (Magdalena Dorina Suciu)

Duminica mironosițelor – Cel înviat și purtătoarele de mir

17 mai 2024 |
În pericopa evanghelică de astăzi se vorbește despre vizita femeilor mironosițe "după ce a trecut Sabatul" la mormânt, întâlnirea cu Îngerul și informația că "El a înviat, nu este aici." Întâlnirea mironosițelor cu Domnul nu este descrisă aici, dar...

Poveștile lui David #4

14 mai 2024 |
Fenomenul lumilor imaginare create de copii a fost studiat în anul 2018, prin două cercetări, și se pare că este mai frecvent decât s-a crezut! Realizată cu ajutorul a 77, respectiv 92 de copii cu vârsta intre 8 și 12 ani, cercetarea arata ca aproximativ 17%...

Lecție de istorie la Miercurea-Ciuc

10 mai 2024 |
Săpături arheologice realizate în spatele cetății Miko din Miercurea-Ciuc, clădire emblematică a municipiului și care găzduiește Muzeul Secuiesc al Ciucului, au scos la iveală mai multe artefacte din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Potrivit...

În zbor: cer senin și furtună

9 mai 2024 |
Într-o bună zi obișnuită, în care dimineața prevestea lumină și stare de bine, în aeronava cu zbor către o destinația ce se dorea încântătoare, pasagerii aflați la bord au putut vedea deodată aglomerare de nori negri. Aerul devenise apăsător, o...

Muzeul Chihlimbarului de la Colți

7 mai 2024 |
Muzeul Chihlimbarului de la Colţi propune vizitatorilor săi o colecţie de flori de mină provenite din diverse zone ale ţării, cu o valoare ridicată din punct de vedere geologic şi estetic, pietre semipreţioase cu depozite aurifere şi de cuarţ care oferă un...

Paște Binecuvântat!

5 mai 2024 |
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii...

Salonul Artelor Decorative la Muzeul Național Cotroceni

30 aprilie 2024 |
„La începutul anilor 90, Muzeul Național Cotroceni aducea în peisajul artistic românesc un proiect ce își propunea susținerea și promovarea artei decorative sub toate formele sale, înscriindu-l în seria de evenimente culturale de tradiție cu succes la...

Poveștile lui David #3

29 aprilie 2024 |
Educație și stare de bine sub același acoperiș?   O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează...

Desenele lui David #18

24 aprilie 2024 |
„Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.” - ne spune un vechi proverb. Îndemnul pentru noi ar fi bine să se așeze așa: „Nu trebuie să ne facem griji, în...