Asociația Salvatorii de Cărți sau cum iubirea pentru lectură învinge nepăsarea. Dialog cu István Lőrincz despre misiunea unui salvator de cărți în zilele noaste

Soarele mijește sfios pe cerul urbei. Pentru István începe o nouă zi de lucru. Adeseori, pe drum se intersecta cu o grămadă de cărți aruncate în cutii de banane. Numărul lor creștea vertiginos, până când, într-o zi nu a mai suportat și a luat atitudine. A strâns acele cărți, până când nu mai avea unde să le depoziteze. Sub deviza “ia o carte și fii fericit”, István și soția sa, au organizat un eveniment de ziua internațională a cărții, cu scopul de a distribui tezaurul literar pe care îl salvaseră. Acolo, un vizitator i-a sfătuit să deschidă o asociație și să organizeze mai multe acțiuni în acest sens. Ideea nu era deloc rea. Încurajați de succesul evenimentului, cei doi orădeni au fondat Asociația Salvatorii de Cărți din Oradea, prin care redau cititorilor cărțile condamnate la pieire.

Interviul pe scurt:
  • Priveliștea dezolantă din fiecare dimineață: “Erau pur și simplu aruncate la gunoi, unele dintre ele erau cărți rare, și asta m-a iritat. Se strângeau din ce în ce mai multe și am început să le iau acasă. La un moment dat, se strânseseră ceva, pe unele le-am păstrat, dar cu restul nu știam ce să fac.”
  • Un loc pustiu devine o mină de comori: ”Am primit spre folosință acest spațiu în mod gratuit. Inițial era un subsol plin de gunoi, care ulterior a fost reamenajat. Avem fotolii, canapele, oamenii pot veni să citească, să socializeze, e o atmosferă ok.”
  • Munca unui salvator de cărți: “Am început să fac mici printuri și să le pun în cutiile poștale unde se aruncau cărți. Le spuneam oamenilor să mă sune și să-mi dea cărțile de care doreau să scape. Majoritatea cărților sunt aruncate pentru că ocupă prea mult spațiu, sau sunt familii în care nimeni nu citește, ori au moștenit o casă și nu vor să păstreze cărțile  ”
István (stânga), Joó Emília (centru) și Krisztina (drepata)
Cărțile, pentru unii povară pentru alții comoară

Soarele mijește timid pe cerul urbei, iar István se pregătește să înceapă o nouă zi de lucru. Pe drum, se intersecta cu o grămadă de cărți aruncate în cutii de banane. Ignoranța făcea ca numărul lor să crească vertiginos. “În fiecare dimineață când mergeam la muncă vedeam aceste cărți aruncate. Erau pur și simplu aruncate la gunoi, unele dintre ele erau cărți rare, și asta m-a iritat. Se strângeau din ce  în ce mai multe și am început să le iau acasă. La un moment dat, se strânseseră ceva, pe unele le-am păstrat, dar cu restul nu știam ce să fac, așa că am început să le distribui noaptea în parc, ca să nu mă vadă lumea”, povestește István Lőrincz pentru Matricea Românească.

“Erau pur și simplu aruncate la gunoi, unele dintre ele erau cărți rare”

Dragostea pentru literatură l-a făcut să pună piciorul în prag. Pur și simplu nu putea înțelege de ce oamenii aruncă asemenea comori la ghenă. “Am început să fac mici printuri și să le pun în cutiile poștale unde se aruncau cărți. Le spuneam oamenilor să mă sune și să-mi dea cărțile de care doreau să scape. Majoritatea cărților sunt aruncate pentru că ocupă prea mult spațiu, sau sunt familii în care nu citește nimeni, ori au moștenit o casă și nu vor să păstreze cărțile“, spune István Lőrincz.

“Majoritatea cărților sunt aruncate pentru că ocupă prea mult spațiu, sau sunt familii în care nu citește nimeni”

Numărul cărților salvate creștea de la o zi la alta. Se ajunsese ca într-un apartament de două camere, una să fie destinată depozitării de cărți. În cele din urmă, István și Krisztina, au pus la cale un eveniment prin care orădenii erau invitați să guste din bucuria lecturii. “Pe 23 aprilie 2019, de ziua internațională a cărții, am organizat o expoziție unde am așezat o bună parte din cărțile adunate. Deviza era  «ia o carte și fii fericit», nu ne interesau deloc banii. Atunci, cineva de la consiliul județean a venit la noi și ne-a sfătuit să facem o asociație în acest sens”, mărturisește István.

Coada de la cortul cu cărți

Ideea unei astfel de asociații care să se ocupe de salvarea cărților aruncate nu era în planurile sale. Orădenii au început să-i cunoască și primeau nenumărate telefoane pentru a ridica cărți sortite să ajungă la gunoi. Într-o zi, István era în turneu cu trupa Teatrului Szigligeti din Oradea, unde lucrează ca sunetist. “Efectuam un turneu la Târgu Mureș. Acolo, am întâlnit niște oameni care aveau efectiv o căruță unde vindeau cărți la cinci și zece lei. Mi-au spus că sunt salvatori de cărți, atunci am realizat că eu făceam de zece ani același lucru, numai că nu vindeam cărțile ci le ofeream cadou”, lămurește István

Nu îmi venea să cred cum la un eveniment unde oamenii vin să mănânce și să bea, majoritatea stăteau la coadă ca să apuce o carte”

Reușita acțiunii precedente, le-a dat curaj să meargă mai departe. Ulterior, cei doi au organizat ateliere pentru copii și au început să fie prezenți la cât mai multe evenimente. ”În luna mai, am fost invitați la un festival în Oradea. Am luat un cort, am amenajat cărțile, iar pe parcursul celor trei zile cât dura festivalul, noi am distribuit gratuit cărți. Nu îmi venea să cred cum la un eveniment unde oamenii vin să mănânce și să bea, majoritatea stăteau la coadă ca să apuce o carte”, spune entuziasmat István.

Mina de comori din Oradea

În medie, István și Krisztina, salvează între 2-3 mii de cărți pe săptămână. Depozitarea acestora era în continuare o problemă care se cerea rezolvată cât mai repede. Cu mari eforturi, au reușit să obțină un spațiu pe strada Cuza Vodă nr. 27, pe care l-au transformat  din temelii și l-au denumit, Mina de comori. “Am primit spre folosință acest spațiu în mod gratuit. Inițial erau un subsol plin de gunoi, care ulterior a fost reamenajat. Avem fotolii, canapele, oamenii pot veni să citească, să socializeze, e o atmosferă ok. Între timp, am primit și un loc în curte, unde ne dorim să facem un colț dedicat copiilor”, menționează István Lőrincz.

“Visăm să trecem granițele județului și să atragem cât mai mulți copii de partea lecturii”

Cu timp și fără timp, István se împarte între viața de familie, munca de teatru și salvatul cărți. Iubește cititul, iar asta îl motivează atunci când trebuie să care sau să sorteze mii de cărți. Voluntari se ivesc la orizont, dar nu mulți pot face față când vine vorba de mutat, cărat, categorisit, etc. În finalul dialogului nostru, l-am întrebat pe István care sunt planurile de viitor și unde își dorește să ajungă cu asociația. “Plănuim deschiderea unui anticariat social. Prețul nu va fi dat de noi, ci de client. De exemplu, dacă o carte va costa 15 lei, dar omul nu are decât 10 lei, va putea achiziționa cartea cu câți bani are. Ne dorim ca prețurile să fie sub cele pe care le au anticariatele obișnuite și să dăm cartea mai departe către oameni. Visăm să trecem granițele județului și să atragem cât mai mulți copii de partea lecturii.”

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Șezătoarea Urbană, puntea de legătură dintre tradițiile satului și forfota orașului. Silvia Caraiman: “Am vrut să reînviem atmosfera din șezătorile de odinioară”
Emanoil Gojdu, avocatul care a gândit o fundație pentru două sute de ani. Ce s-a întâmplat cu banii din care se ofereau mii de burse și cum a luat naștere elita națiunii române
Tânărul vrâncean care a pus bazele unui business social și care a construit o fabrică de fapte bune. Alexandru Puiu: “Să te gândești la cei din jurul tău așa cum te-ai gândi la tine“
Constantin Ferșeta, creatorul aplicației care îi face pe copii să nu se dezlipească de carte. Educația 2.0. ”Cea mai grea luptă este cu nepăsarea părinților”