de Sf. Luca al Crimeii
„Atunci când examinăm știința modernă, așa cum a fost creată de oameni ca Lamarque și Darwin, observăm contrastul și aș spune, disonanța absolută care există între știință și religie, în privința unor probleme ce țin până și de cele mai de bază teme ale existenței și cunoașterii noastre. De aceea, o minte luminată și rațională nu poate accepta ambele produse concomitent și trebuie să aleagă între știință și religie”.
Aceste cuvinte au fost scrise de bine-cunoscutul zoolog german, Ernst Haeckel, un suporter ardent al lui Darwin. Acestea au fost bine primite și au părut a fi dovada faptului că este o absurditate credința. Așadar, Haeckel spune că oricine are o minte luminată trebuie să aleagă între știință și religie și că trebuie să urmeze uneia, sau celeilalte. Și el crede că este necesar ca acești oameni ar trebui să renunțe la religie, fiindcă oamenii raționali nu pot anula știința.
Dar este acest lucru chiar necesar? De fapt, nu, fiindcă știm că marii oameni de știință au fost oameni de mare credință. Un astfel de om, de exemplu, a fost astronomul polonez Copernic, cel ce a pus bazele întregii astronomii moderne. Copernic nu a fost doar un om credincios, ci chiar un slujitor. Un alt mare om de știință, Newton, întotdeauna își ridica pălăria atunci când pronunța cuvântul „Dumnezeu”. Și el a fost un om de mare credință. Marele bacteriologist, Pasteur, care a trăit nu cu multă vreme înainte (+1895), cel care a pus bazele bacteriologiei moderne, își începea toate eforturile științifice cu o rugăciune către Dumnezeu. Cu zece ani în urmă (1936), un mare om de știință și conațional de-al nostru, Pavlov, creatorul noii psihologii a creierului, a plecat din lumea aceasta. El, de asemenea, a fost un om foarte credincios. Ar putea Haeckel, astfel, îndrăzni să concluzioneze că toți acești oameni nu au avut o minte luminată fiindcă au crezut în Dumnezeu?
Așadar, ce se întâmplă aici? Fiindcă, chiar astăzi, eu însumi știu cercetători care sunt profesori la universitate și, concomitent, oameni foarte credincioși. De ce, atunci, toții cercetătorii nu renunță la religie, ci doar cei care aderă liniilor de gândire ale lui Haeckel? Fiindcă cei din urmă cred doar în materie și resping lumea spirituală; ei nu cred în viața de după moarte; nu acceptă nemurirea sufletului; și, desigur, nu acceptă învierea din morți. Ei spun că toate vor fi dobândite prin știință și că nu există taină în natură pe care știința să nu o scoată la iveală. Ce răspuns putem da noi la acestea?
Vom răspunde după cum urmează. Aveți dreptate. Nu putem pune obezi asupra inteligenței umane care cercetează natura. Știm că astăzi, știința cunoaște doar parte din ce ar trebui să știe despre natură și știm că are și un mare potențial. Acesta este adevărul cu privire la care nu există îndoială. Atunci, de ce ne îndoim? De ce nu respingem și noi religia, asemenea lor, și de ce nu o considerăm ca fiind opusă cunoașterii științifice?
Doar fiindcă noi credem cu toată inima că există o lume spirituală. Suntem siguri că, în afara lumii materiale, există o lume spirituală infinită și incomparabil mai sublimă. Credem în existența făpturilor spirituale care au o cunoaștere mult mai avansată ca a noastră, a ființelor umane. Credem, cu toată inima, că în afara acestor două lumi spirituale și materiale, există un Dumnezeu Mare și Atotputernic.
Ne îndoim de dreptul științei de a-și folosi metodele pentru a investiga lumea spirituală. Fiindcă lumea spirituală nu poate fi cercetată prin aceleași metode folosite pentru lumea materială. Aceste metode rămân nefolositoare pentru lumea spirituală.
Cum știm noi că există o lume spirituală? Cine ne-a spus nouă că există. Dacă oamenii care nu cred în revelația divină ne vor întreba, vom răspunde: „Inima noastră ne zice acestea”. Fiindcă există două căi pentru oameni pentru a cunoaște lucruri. Prima este cea despre care vorbește Haeckel și este folosită de cercetători pentru a investiga lumea materială. Dar mai există o cale pe care nu o cunoaște știința și nu dorește să o cunoască. Această cunoaștere vine din inimă. Inima noastră nu este doar organul central al sistemului circulator, ci este și organul prin care ne cunoaștem unul pe altul și dobândim cea mai sublimă cunoaștere. Este organul care ne dă șansa de a comunica cu Dumnezeu și cu lumea de deasupra. Acesta este singurul aspect în privința căruia suntem în dezacord cu știința.
Atunci când vorbim despre marile reușite ale științei, nu punem sub semnul îndoielii importanța ei, nici nu limităm cunoaștere științifică. Tot ceea ce spunem cercetătorilor este aceasta: „Cu toate metodele la dispoziția voastră, nu aveți abilitatea de a investiga lumea spirituală, dar noi o putem face prin inimile noastre”.
Sunt multe fenomene care par a fi inexplicabile, dar care, în fapt, sunt adevărate (la fel de adevărate asemenea fenomenelor naturale) și acestea au de a face cu lumea spirituală. Așa sunt și fenomene pe care știința nu va fi vreodată capabilă să le explice, fiindcă nu abordează metodologia corectă.
Să ne explice știința cum au apărut profețiile care vorbesc de venirea lui Mesia și care au fost toate împlinite. Poate explica cum, cu 700 de ani înainte de nașterea lui Hristos, marele profet, Isaia, a prevestit cele mai importante evenimente din viața Domnului, pentru care motiv el este numit evanghelistul Vechiului Testament? Să explice ea darul perceperii pe care sfinții îl au și prin ce metode naturale l-au dobândit, atunci când, întâlnind un om pentru întâia oară, sfinții erau capabili să îi deslușească mintea și să îi înțeleagă cugetarea. Uneori, întâlneau pe cineva necunoscut lor și îl strigau pe acesta pe nume. Sau ofereau un răspuns în legătură cu o problemă care îl frământa pe vizitator, mai înainte ca cel din urmă să o fi amintit.
Dacă oamenii de știință pot explica asta, să o facă. Să explice cum sfinții au prevestit evenimente istorice care, pe parcursul timpului, s-au întâmplat exact după spusele lor. Să explice vizitele din lumea cealaltă și cum cei morți se înfățișează înaintea celor vii.
Niciodată nu vor putea explica fiindcă sunt departe de bazele religiei – de credință. Dacă veți citi cărțile acestor oameni de știință care încearcă să repudieze credința, veți vedea cu câtă superficialitate abordează ei problema. Nu înțeleg substanța religie, și totuși o critică. Critica lor nu atinge esența credinței, fiindcă ei nu sunt capabili a o înțelege, ci se restrâng doar la modul în care sentimentul religios este exprimat. Nu înțeleg substanța religiei și a credinței. Dar de ce? Fiindcă Domnul nostru, Iisus Hristos, zice: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl” (Ioan 6, 44).
Așadar, Tatăl nostru cel Ceresc trebuie să ne tragă și harul Duhului Sfânt să ne lumineze mințile și inimile. Sfântul Duh trebuie să sălășluiască în inimile și mințile noastre prin iluminare, iar cei care s-au învrednicit de acest dar trebuie să dobândească dragostea lui Hristos prin ascultarea de poruncile Sale. Singurii care cunosc esența credinței sunt cei care au dobândit Duhul Sfânt, cei în inimile cărora sălășluiesc Hristos și Tatăl Său. Ceilalți oameni, nu înțeleg nimic.
Filosoful francez, Emile Boutroux, a spus aceasta despre Haeckel: „Critica lui Haeckel are mai mult de a face cu exteriorul, decât cu substanța, iar pe acesta îl abordează printr-o viziune atât de materialistă și îngustă, încât nici măcar toți cei non-religioși nu o pot accepta. Critica lui Haeckel asupra religiei nu abordează nici măcar unul din principiile pe care religia le evocă”.
Așadar, aceasta este viziunea noastră asupra poziției lui Haeckel, a cărui cuvânt, până în ziua de azi, este „evanghelia” celor ce critică religia, care renunță la ea și o consideră a fi opusă științei. Vedeți cât de sărace și lipsite de greutate sunt argumentele pe care le folosesc? Nu fiți șocați atunci când auziți ce au ei de zi împotriva religiei, fiindcă cei ce vorbesc nu înțeleg substanța ei. Oamenii obișnuiți care nu au multe legături cu știința și care nu știu multe despre filosofie ar trebui întotdeauna să își amintească de principiul de care primii creștini erau foarte conștienți. Le părea rău pentru cei care cunoșteau toate științele, dar nu pe Dumnezeu. Și pe de altă parte, considerau pe cei ce îl cunoșteau pe Dumnezeu a fi binecuvântați, chiar dacă nu știau nimic din știința lumească.
Păziți acest adevărul ca pe cea mai de preț comoară a inimilor voastre, faceți-vă a voastră cărare dreaptă, fără a vă uita nici în stânga, nici în dreapta. Să ținem a noastră credință, care este adevărul etern și irefutabil. Amin!