Gabriel Păun

La 14 ani, Marcel Lazăr se întreba, firesc, ce carieră ar fi potrivită pentru el. Majoritatea prietenilor de familie erau medici, iar părinții au crezut că băiatul lor va urma aceeași cale. Într-un moment de epifanie, Marcel a respirat profund și a decis: nu își va trăi restul vieții printre halate albe, bisturie, perfuzii, și alte lucruri ce țin de spital. A decis să-și trăiască viața în preajma oamenilor de artă, să cânte și să aducă muzica clasică aproape de oameni. Astăzi, Marcel Lazăr este licențiat în interpretare muzicală la pian și este fondatorul festivalului de muzică clasică Moldo Crescendo.

A studiat în orașul lui Mozart

Originar de pe celălalt mal al Prutului, Marcel a bătut cale lungă pentru a studia pianul la Cluj-Napoca. Aici s-a plămădit aluatul din care este alcătuit pianistul de azi. Își amintește cu nostalgie de orașul din inima Transilvaniei: ”A fost o perioadă deosebit de frumoasă, prima mea interacțiune cu un alt mediu decât cel de la Chișinău, și mă bucur că a avut loc într-un oraș studențesc, cu mulți tineri din diferite colțuri ale României și ale lumii. Diversitatea culturală este foarte benefică pentru un artist și m-am bucur din plin de această diversitate la Cluj”, a spus Marcel Lazăr.

Mai multă atenție pentru educație, cultură și mediu

Sârguința și devotamentul cu care tânărul din Chișinău slujește pianul l-au purtat până în orașul lui Mozart. Plecat în Salzburg cu o bursă Erasmus, Marcel a avut ocazia să studieze acolo la una din cele mai bune facultăți europene de muzică. “Salzburgul este un panteon al muzicii, un templu care aduce cei mai dedicați muzicieni ai lumii. Este și o rampă de lansare pentru foarte mulți tineri muzicieni. Iarăși, diversitatea culturală era fenomenală, am întâlnit ”prodigy-kids”, am întâlnit legende ale muzicii clasice și am auzit live muzicieni pe care îi auzisem doar pe YouTube. Am înțeles unele lucruri despre industria muzicală globală și am putut să iau niște decizii în legătură cu cariera mea”, a spus Marcel Lazăr pentru Matricea Românească.

Debussy, Wagner și Ravel își dau întâlnire cu publicul la Moldo Crescendo

Dorința de împărtăși publicului bagajul muzical deprins în străinătate a fost unul din obiectivele prioritare pentru Marcel. Ca multe idei mari, totul a început într-o cheie ludică,  la care s-a adăugat dorință sinceră de a cânta împreună cu prietenii. Așa s-a născut festivalul de muzică clasică Moldo Crescendo, care de la ediție la ediție a trecut prin orașe precum Chișinău, Bălți, Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj și București. “Festivalul are la bază o relație de prietenie și respect, vitală pentru muzica de cameră. Ne cunoșteam mai mult sau mai puțin din liceu, iar după primul concert, la care au participat patru foști colegi de clasă, alți prieteni ne-au zis că le-ar face plăcere să cântăm împreună. Cel mai dificil a fost să ne sincronizăm calendarele, deoarece programele de învățământ ale colegilor care studiau prin România, Anglia, Finlanda sau Rusia erau diferite, unii aveau planificate alte festivaluri, însă reușeam să găsim o perioadă potrivită”, a zis Marcel Lazăr.

Sinceritatea este un lucru foarte important în artă, publicul sau timpul te vor taxa dacă nu ești sincer, dacă te servești de muzică ca să te pui pe tine în față

La început, posibilitățile de a obține finanțare erau reduse. Tinerii muzicieni erau dispuși să cânte voluntar, însă chiria sălilor, promovarea, biletele de avion, și alte lucruri care țin de organizarea unui festival necesitau costuri. “Cel mai mare impediment au fost și sunt banii. Am apelat mereu la sprijinul comunității, prin campanii de colectare de fonduri și în timpul acestor campanii reușeam să găsim și sponsori interesați de activitățile noastre și dornice de a se asocia cu festivalul nostru. În Moldova este încă destul de greu să explic directorilor de companii de ce trebuie să investim în educație și cultură”, a precizat Marcel Lazăr.

H2O și muzica clasică

L-am provocat pe Marcel să ne spună cum putem face muzica clasică accesibilă unui segment de public cât mai numeros. “Mereu am considerat că cel mai nepregătit om, dacă va ajunge în Filarmonica din Berlin și va asculta Simfonia a IX-a de Beethoven, Șeherezada de Korsakov, Bolero de Ravel, Rapsodia Română de Enescu și orice altă capodoperă, îi va fi imposibil să nu le îndrăgească. S-a creat un stereotip legat de muzica clasică, eu zic că muzica clasică este H2O. Este imposibil să nu consumi H2O, poate îl preferi sub formă de ceai, cafea, vin, bere, whisky, șampanie, sau altceva, dar sigur îți place H2O-ul, la fel este și muzica clasică. Poate nu preferi Beethoven și Wagner, dar preferi Debussy și Ravel, poate nu-ți place Haydn, dar îți place Prokofiev, muzica clasică este un univers imens în care sigur poți găsi ceva frumos”, apreciză Marcel Lazăr.

Muzica clasică înseamnă atenție la detalii, rafinament în percepție, observații, meditație și liniște interioară

Marcel Lazăr slujește arta, și arta nu uită să-l răsplătească. Moldo Crescendo crește de la an la an, muzica clasică începe să răsune în spații diverse, de la săli de concert până la spații neconvenționale. Toate aceste vin în urma crezului pe care Marcel l-a asumat, și de la care nu face niciodată rabat: “Cuvintele lui Dinu Lipatti «Servește muzica, și nu te servi de ea» este unul din motto-urile vieții mele. Sinceritatea este lucru foarte important în artă, publicul, sau timpul te vor taxa dacă nu ești sincer, dacă te servești de muzică ca să te pui pe tine în față”.

”Hobby-ul Despinei era tocatul banilor – cu condiția să nu-i aparțină. Blonda era o adevărată devoratoare de portofele, iar mottoul ei de viață părea decupat dintr-un cântec al lui Daddy Fizz, alias Bob Taylor: ”Am mai multe carduri/Decât mă-ta farduri“ (”Omul care mută norii”, Ed. Humanitas, 2019)

Episoade ca acesta pot fi găsite de cititori în ultima carte a lui Radu Paraschivescu, lansată zilele trecute la Librăria Humanitas Cișmigiu. Atmosferă jovială, aer îmbibat de cordialitate. Invitații serii: Sever Voinescu și Horia Ghibuțiu. Public numeros. Preț de un ceas, cât a durat lansarea, umorul spumos, sensibilitatea, bunul simț, spiritul fin au fost ingrediente folosite din belșug.

Cartea-insectar

Sever Voinescu, redactor șef al revistei Dilema Veche, a spus că cititorii tind să împartă cărțile lui Radu Paraschivescu în două categorii: cele în care se regăsesc ziceri ce stârnesc hohote de râs și proza de ficțiune. ”Cumva trăznăile culese de Radu au același stil cu vorbele multora dintre personajele sale, și atunci am crezut că unitatea între cărțile lui ține de stil. Insectarul acesta variat, pe care Radu Paraschivescu îl colecționează, toate aceste personaje aparțin totuși aceleiași specii, iar ceea ce le unește este stilul. Ceea ce-l identifică pe Radu Paraschivescu foarte clar printre autorii de azi, ceea ce dă unitate acestei activități a lui, fie proză, emisiuni tv, cronică de fotbal, este de fapt un anumit tip de sensibilitate. Radu este un român cu o enormă sensibilitate față de mediul în care trăiește”.

Puterea de a râde în față celui rău

Tot Sever Voinescu a amintit că sensibilitatea din textele lui Radu Paraschivescu nu este una de tip vegetativ, reactivă, în sensul că ea ar fi o reacție banală în fața unei senzații ca frigul sau arsura. “Radu Paraschivescu are această percepție acută de simț enorm și văz monstruos, a realității că România este un imens televizor în care se desfășoară o nesfârșită emisiune de reality show. La Radu, bunul simț reacționează secretând umor. Un umor complex, care are întotdeauna un soi de pudoare, dar și o nuanță de melancolie. Radu Paraschivescu pulverizând cu umor în jur îmi amintește de acel mare monah athonit, care spunea că a ajuns să aibă puterea de a râde de diavol când îl vede, și a constatat că asta îl înnebunește complet pe necuratul”.

Pe aceeași lungime de undă a fost și ziaristul Horia Ghibuțiu, care a comparat umorul pe care îl emană personajele lui Radu Paraschivescu cu cel al lui Teodor Mazilu și Ion Băieșu. “Îmi place foarte mult la Radu această nobilă calitate de a surprinde micul, măruntul. Știu că merge cu metroul, dar nu mi-am dat seama că sub pământ poți da peste astfel de nestemate ieșite din noroiul bucureștean. Radu nu face altceva decât să surprindă anumite stări, colțuri, sentimente, pe care tu nu le-ai sesizat, deși erai acolo”, a spus Horia Ghibuțiu.

Anatomia firii umane prin ochii lui Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu le-a mulțumit celor prezenți și a vorbit despre cartea sa: “Sunt texte pe care le-am scris oarecum în febră, și pe care le-am scris știind precis că o să le mai adaug ceva din altă categorie și din alt profil. Am vrut să arăt că proza scurtă pe care o scriu poate avea mai multe forme de relief, după câmpia râsului să vină și podișul duioșiei, să vină și munții îngrijorării, să vină și dealurile depresiei, să vină și un mic vector autobiografic”.

La 14 ani, cu o valiză galbenă în mână, Feliciu pornea către Liceul de Marină din Galați, unde dăduse examen și fusese admis. Patru ani mai târziu s-a înscris la Facultate de Electrotehnică Navală, pe care o absolvit-o cu brio. A făcut parte din echipajele unor nave impresionante de tip cargo, și a navigat ani de zile pe diferite rute comerciale din Asia, Africa și Europa. Astăzi, Feliciu Paraschiv este unul dintre antreprenorii de succes ai României care cârmuiește o  companie de retail local din Vrancea, cu capital 100% românesc, Paco Supermarkets. Cum a pornit afacerea, câte furtuni a avut de înfruntat, și care este rețeta unui business de succes, aflăm din dialogul pe care Feliciu l-a avut cu reporterul Matricei Românești.

A lăsat navigația pentru a conduce un business

După terminarea facultății în 1989, s-a angajat la o companie românească de navigație fluvială, Navrom, flota 5. La 22 de ani era ofițer de cursă lungă și pleca luni întregi în cele mai exotice destinații. “Am studiat mai multe modele de business, am văzut cum se lucra în lumea capitalistă, am asimilat concepte, am început să studiez de unul singur marketing și să caut un mod de a renunța la navigație”, își amintește Feliciu Paraschiv. După șapte ani petrecuți pe mările și oceanele lumii, a acostat la Odobești, unde a început o afacere pe cont propriu în retail. Primul magazin Paco avea să-l deschidă după numai un an. “Dorința de a intra în afaceri am avut-o din studenție. Apoi, de-a lungul carierei de Marine Engineer Officer, am avut ocazia să văd zeci de moduri de a face retail. Unele dintre ele de neimaginat pentru Europa, cred că asta m-a făcut să investesc în retail”, își amintește Feliciu.

Am început să studiez de unul singur marketing și am început să caut un mod de a renunța la navigație

Paco Supermarkets a apărut în 1995 și a cunoscut de-a lungul anilor multiple etape de expansiune, remodelare și consolidare pe piața de retail din Vrancea. Însă primii ani au fost extrem de dificili. Toate principiile și bunele intenții cu care Feliciu pornise în acest business, erau subminate săptămânal de către organele de control care printr-o atitudine sfidătoare și arogantă, așa cum își amintește acum omul de afaceri, nu îi preziceau un viitor îndelungat pe piață. Împreună cu Penelopa, soția care a așteptat ani ca viitorul soț să revină din lungile călătorii pe mare, au început o cursă infernală de eficientizare a tot ceea ce presupune o astfel de afacere. “Împreună cu Penelopa trebuia să cărăm marfa, să întocmim documentele, să ne ocupăm de curățenie, marketing, angajări de personal, ștate de plată, funcționarea instalațiilor tehnice, contabilitate primară, marketing, imagine, dezvoltare, etc”, a povestit Feliciu Paraschiv pentru Matricea Românească.

Navigator de cursă lungă pe o piață agitată

Paco Supermarkets a început să crească de la an la an, și a devenit un jucător de referință pe piața de retail din Vrancea. Cu toate acestea Feliciu a întâmpinat dificultăți generate de nivelul rapid de dezvoltare al pieței. “Cel mai greu ne-a fost să găsim zone noi de expansiune. Piața a devenit extrem de aglomerată. Toți căutăm zone unde să deținem monopolul, măcar temporar, ori aceste zone nu mai sunt. Atunci a început accelerarea procesului de canibalizare în retail. Nu se mai studiază piața, nu se mai ține cont dacă există cerere sau nu din partea consumatorilor pentru un nou magazin în zona respectivă, nu mai contează dacă în zona respectivă există un magazin care funcționează bine și acoperă necesarul zonei. Bătălia se dă în continuare pe spațiile și zonele rămase libere din comerțul urban. Zona rurală nu este o soluție autosustenabilă de recomandat. Soluția ideală trebuie să aibă și o componentă în dezvoltarea urbană”, apreciază antreprenorul.

Primul lucru de care ai nevoie ca să fii antreprenor de succes este punctualitatea și seriozitatea, dacă nu le ai, nu te apuca de business

Concurența este un alt subiect delicat. Piața din România este populată de diferite supermaketuri care vin cu oferte și produse din cele mai variate. Fiecare propune cumpărătorului oferte aflate la preț redus, dar sub standardul de calitate în comparație cu ceea ce oferă concurența. “Ducem o bătălie pe un teren cunoscut. Ne știm clienții, știm nevoile lor și le cunoaștem personalitatea. Supermarketurile Paco au fost întotdeauna diferite în ceea ce privește abordarea modului de a face comerț, e probabil lucrul care ne ține pe piață. Suntem singura rețea de LKA, sau printre extrem de puținele rețele din România de LKA, care nu are în spate o unitate de producție. Asta înseamnă că noi facem comerț pur, într-un mod profesionist, nu infuzăm capital în rețea din altă sferă de activitate. Conceptul nostru unic în România, de a plăti toți furnizorii la livrare ne-a adus o mare popularitate”, a precizat Feliciu Paraschiv.

Rețeta secretă a succesului în retail

L-am întrebat pe Feliciu Paraschiv dacă există o rețetă pe care antreprenorii de azi trebuie să o urmeze pentru a avea succes garantat în afaceri. “Există mii de rețete de succes în afaceri, mai greu e drumul pe care-l parcurge fiecare competitor până la final. E nevoie de multă corectitudine, punctualitate și respect față de client. Cine ignoră respectul față de client falimentează în primul an de la deschidere. Cu cât vom fi mai mulți români cu afaceri puternice, cu atât țara va fi mai prosperă și mai bogată. Deci, nu renunțați la ideile voastre de business indiferent care ar fi ele, cu cât sunt mai diferite cu atât șansa lor de reușită e mai mare”, apreciază Feliciu Paraschiv.

Nu renunțați la ideile voastre de business indiferent care ar fi ele, cu cât sunt mai diferite, cu atât șansa lor de reușită e mai mare

 

Adesea se spune că prosperitatea unui business stă în viziunea, curajul și perseverența cu care antreprenorul pornește la drum. Pe lângă aceste principii, un rol foarte important pentru o afacere în domeniul retailerului este echipa pe care o construiești. În concluzia dialogului nostru, Feliciu Paraschiv extrage învățăminte dintr-o aventură de o viață: “Ai nevoie de o echipă puternică și devotată, o echipă care să înțeleagă strategia firmei pe termen lung și politicile companiei. Echipa trebuie să înțeleagă clientul, pentru că el este cheia succesului. Iar primul lucru de care ai nevoie ca să fii antreprenor de succes este punctualitatea și seriozitatea, dacă nu le ai, nu te apuca de business”.

Miorița a luat ființă acum șapte ani. Nu e vorba de poemul din folclorul românesc, ci de ONG-ul Free Miorița înființat de Iulian Angheluță. Ideea îi venise prin 2010, când început să organizeze acțiuni de strângere de alimente și haine pe care le distribuia localităților din apropierea Bucureștiului. Ulterior, ceea ce începuse ca o simplă călătorie pe bicicletă s-a transformat într-o adevărată campanie de electrificare a școlilor și caselor din zonele izolate ale României. Iulian ne-a povestit despre experiențele din munți, pulsul unei comunități în beznă și provocările unei astfel de campanii.

Cu Dacia 1300 la Raliul Mongoliei

Prima acțiune a ONG-ului a fost Dacioţi până-n Mongolia. La bordul unei Dacii 1300, Iulian împreună cu alți doi prieteni, au străbătut în vara lui 2012, aproape 16.000 de km de la București până în Ulaanbaatar (Ulan Bator, ”Eroul Roșu”), capitala Mongoliei. Acolo au participat la The Mongol Rally, o competiție care atrăgea atenția asupra copiilor orfani din Mongolia. Dacioții participau acolo în numele copiilor fără părinți din România. N-au câștigat raliul, dar au câștigat ceva prețios, curajul de a lupta în numele unei cauze importante.

Întors acasă, Iulian a plecat în explorarea României rurale, pe bicicletă. Așa a descoperit că unele localități din țară nu sunt electrificate, iar asta s-a transformat într-un nou proiect pentru Free Miorița. Au început cu satul Ursici din județul Hunedoara, dar pe măsură ce au găsit și alte localități în aceeași situație, și-au extins atenția și asupra lor.

Credit foto: Andrei Becheru

Oamenii sunt reticenți când cineva vine și le spune că vrea să îi ajute. Se gândesc că va veni o factură după ce plecăm de la ei

În spatele acțiunilor de electrificare stă o documentare temeinică. “În primă fază merg la autorități și cer informații despre zona respectivă. Apoi merg la oameni să validez datele pe care le-am primit, vorbesc cu ei, fac fotografii. Urmează partea de sponsorizare, încerc să obțin banii necesari pentru echipamente, și în faza finală revin la oameni și implementez proiectul”, detaliază Iulian Angheluță.

Lumina a poposit la Ursici

La Ursici, Iulian a ajuns împreună cu membrii unui club de off road, în preajma sărbătorilor de Crăciun. “Mi-a plăcut zona, dar și oamenii. Deși sunt izolați, am simțit un spirit comunitar, de întrajutorare. Când un sătean părăsea cătunul pentru a ajunge în comuna cea mai apropiată pentru aprovizionare îi suna pe ceilalți și îi întreba dacă au nevoie de ceva. Acolo nu exista lumină, se descurcau ba cu lumânări, ba cu lămpi. Așa că ne-am propus să-i ajutăm pe acești oameni cu un sistem fotovoltaic”, a spus Iulian. Iar planul a fost pus în practică. În 2013, pe parcursul unei săptâmâni au reușit să racordeze nu mai puțin de 15 case.

Credit foto: Andrei Becheru

Omul care a adus lumina în școlile uitate

A urmat apoi școala din satul Ineleț, în Munții Cernei. La momentul respectiv erau doar patru copii care alcătuiau clasele primare cu predare simultană. Free Miorița a adus în această școală atât curentul electric, cât și câteva calculatoare. “După școala din Ineleț am continuat acțiunea de iluminare la încă trei: școala din Dobraia, în Suceava, la școala din Cruhla și la școala din Poieni, care este cea mai mică școală din țară.

Copiii din aceste zone sunt marginalizați, se citește pe chipul lor un soi de maturitate rar întâlnită astăzi

Dar o acțiune atât de amplă nu se realizează fără mari eforturi. Prima mare dificultate a fost formarea unei echipe care să fie pregătită din toate punctele de vedere. Cooptarea voluntarilor a fost o provocare pentru Iulian Angheluță. “Oamenii au programul lor, așa că pentru mulți e greu să plece de la job și să meargă cinci zile pe teren.

Credit foto: Andrei Becheru

Când mergi să instalezi panouri fotovoltaice, nu te oprești doar la o familie. Încercăm să mergem la cât mai multe, așa că acțiunile pot dura chiar și o săptămână. Pentru mulți voluntari o săptămână este un termen prea mare. Acum am un nucleu de patru oameni cu care țin legătura și ne punem de acord în privința deplasărilor”, a zis Iulian.

Radiografia unei comunități în beznă

Pentru locuitorii marilor orașe este greu de crezut că în România de azi mai există case fără curent electric. Realitatea pe care a surprins-o Iulian Angheluță prin călătoriile sale îmbracă adesea înfățișări dramatice. Prinși la mijlocul unui război birocratic, oamenii din cătunele pierdute ale României își petrec zilele în bezna căreia autoritățile nu par să vrea să-i pună capăt. “Pentru racordarea la rețea, oamenii au nevoie de multe documente, pe care nu le au și care sunt greu de obținut. Sunt frecvente cazurile în care nu au făcut acte de moștenire de la proprietarii de dinainte. Apoi e problema financiară, deoarece costul pentru branșare la rețeaua electrică este foarte mare, și oamenii nu au posibilități”, spune Iulian Angheluță.

Iulian și echipa sa vor să continue ce au început. Acum ei au în desfășurare campania Casa Larisei: vor să construiască o casă pentru o fetiță care locuiește acum împreună cu mama și bunica într-o încăpere de 10 metri pătrați. ”Ne-am mobilizat să-i construim o casă cu tot ce trebuie. Vrem ca Larisa să învețe și să crească frumos”, a concluzionat Iulian Angheluță.

Când a terminat facultatea de psihologie, Mădălin era deja angajatul unei multinaționale de top. De-a lungul carierei sale a trecut prin multe posturi de conducere, de la trainer, team leader, coach și manager. Din 2017 este antreprenor în zona IT, oferă consultanță în acest domeniu, iar în restul timpului este trainer și mentor la clinica Mind Help. Am stat de vorbă despre inspirație în afaceri, importanța echipei pentru reușita businessului, dar și despre ce ar trebui să știe antreprenorii aflați la început de drum.

Productivitate vs echilibru emoțional

Timp de opt ani de zile, Mădălin a lucrat pentru o companie importantă de pe piața telecomunicațiilor. Așa a deprins tainele construirii unei echipe solide. “Mereu am căutat oameni nu neapărat cu experiență, dar cu o atitudine bună pentru a forma o echipă. Omul îți face businessul, dar tot el ți-l poate distruge”, a spus Mădălin. Când angajații caută să-și proiecteze o cale de evadare de la locul de muncă, în niciun caz afacerea ta nu se află pe un drum ascendent. Neplăcerile pot fi numeroase și diverse: fie că deadlineurile sunt prea apăsătoare, fie că între angajați există mici rivalități pentru a da cât mai bine în fața superiorilor. “Angajații trebuie să vină la job și să facă echipă cu restul oamenilor ca și cum ar veni la o a doua familie. Dacă îi creezi omului un mediu ca în familie, în secunda următoare el nu va mai fi concentrat pe problema pe care o are, ci pe găsirea unei soluții”, a zis Mădălin Scorțan.

Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback

Marile companii investesc sume semnificative pentru a crea o atmosferă echilibrată în zona emoțională. “Dacă emoțional angajatul este într-o forfotă permanentă, în niciun caz el nu se va focusa cognitiv pe programul de lucru sau pentru a răspunde frumos clienților la telefon. Aici este lupta unui coach și trainer cu managerii: dacă vor o echipă productivă, trebuie să se preocupe de ei”, a spus Mădălin Scorțan pentru Matricea Românească.

De fapt, nu există greșeli în afaceri

Astăzi, posibilitățile de a accesa finanțare pentru un business sunt la îndemâna oricui. Nu îți trebuie decât un plan pus pe hârtie într-o manieră corectă din punct de vedere al cerințelor de finanțare și o doză mare de curaj. Însă a face o afacere profitabilă și durabilă nu este la îndemâna oricui. Mulți se pierd pe cale, abandonează, pentru că simt că nu acesta este drumul lor. Unde au greșit acești antreprenori? “Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback. Dacă privim la cultura nordică vom vedea că ei sunt la polul opus în comparație cu noi. Când dau de o problemă, ei percep lucrurile ca feedback, nu ca greșeli. Din acel punct încep să se întrebe ce este de făcut pe viitor. Pe toți tinerii care vin la mine și spun că vor să înceapă un proiect, îi încurajez și îi ascult. Ca antreprenori trebuie să-i inspirăm pe ceilalți, nu trebuie să le dăm direct peștii, ci undița ca să-i prindă ei singuri”, apreciază Mădălin Scorțan.

Portretul antreprenorului de succes

I-am cerut lui Mădălin să ne spună cum ajunge cineva un mare lider. În ce condiții un antreprenor sau un manager devine un antreprenor de mare succes și un manager cu autoritate și performanță recunoscute? “Un bun lider trebuie să inspire oamenii. Un bun manager trebuie să aibă o gândire critică și să fie un foarte bun strateg. Ca să faci aceste lucruri trebuie să ți le proiectezi foarte bine mental. Trebuie să înveți să fii ucenic și mentor tot timpul. În momentul în care ajungi să crezi că știi totul, acolo e începutul sfârșitului businessului tău. De ce? Pentru că spui stop schimbării. Nu există ratarea businessului, ci există stoparea cunoașterii și evoluției”, a răspuns Mădălin.

Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca

Cât despre sfaturile pe care le-ar da unui tânăr care dorește să-și deschidă o afacere, antrenorul spune că totul începe de la o dorință bine structurată. “Trebuie să fie convins că dorința lui este fermă. Următorul pas după dorință și evaluarea potențialului este să-și pună pe hârtie foarte clar ce vrea el să devină și ce o să fie businessul respectiv. Iar afacerea trebuie să fie realizabilă și realistă”.

Povestea din spatele afacerii

Statisticile indică faptul că, din 1000 de oameni care doresc să devină antreprenori, doar 60  reușesc în mod real să pună un business pe picioare. Din fericire, apreciază antrenorul de talente cu care vorbim, contextul antreprenorial din România nu a ajuns la cel mai ridicat nivel de maturitate, așa că șansele de a izbândi într-o afacere sunt destul de ridicate. “Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca. E foarte important ca o afacere sa aibă o poveste. Henry Ford, Walt Disney, Steve Jobs, sunt oameni care au spus povești prin afacerile lor. În momentul în care ți-ai făcut o proiecție sănătoasă a ceea ce va deveni afacerea ta în viitor, atunci poți să scrii o poveste de succes. Un business nu poate exista fără oameni, iar fiecare om este o poveste în sine”.

Cunoscut mai degrabă pentru viața excentrică pe care a dus-o și aventurile amoroase care l-au îndepărtat de la tron pentru un timp, Carol al II-lea este remarcabil prin prisma monumentelor arhitectonice a căror construcție a inițiat-o sau a girat-o. Monarhul a pus bazele unui stil care îmbină armonios arhitectura raționalistă, funcționalistă și modernă, de cea mai bună calitate. Suveranul a adus în București blocurile de tip american, atunci când a decis construcția Palatului Telefoanelor de pe Calea Victoriei.

”Arhitectura interbelică a Bucureştiului și Regalitatea” este tema expoziției de fotografie ce poate fi vizitată între 17 octombrie-3 noiembrie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Colecția fotografică ilustrează cele mai reprezentative clădiri din perioada interbelică. Aceasta a fost expusă până acum și în Londra, Barcelona și Stockholm. “Epoca interbelică rămâne pentru noi toți o epocă a dezvoltării culturale, economice, o epocă din care ne-au rămas numeroase mărturii”, a spus la vernisaj Mihai Gheorghiu, directorul adjunct al MȚR.

Neadevăruri istorice despre un monarh antipatic

Prezent la eveniment, academicianul Răzvan Theodorescu a pornit pe firul istoriei și a demontat două neadevăruri care au făcut carieră. “Primul neadevăr este că Bucureștiul are câteva monumente mai vechi, dar nu are deloc arhitectură modernă. Al doilea neadevăr este că în evoluția  regalității a existat un moment mai trist, și anume momentul regelui Carol al II-lea, dintre 1930-1940”. Opera arhitectonică lăsată de Carol al II-lea se poate vedea azi cu precădere în parte de nord a Capitalei, unde în 1936, prin efortul lui Dimitrie Gusti, se năștea Muzeul Satului.

Sfetnicii majestății sale spuneau adesea că, prin deciziile adoptate, regele  forța elaborarea unui stil arhitectural întemeiat pe tradiție și artă populară. ”Arhitectura epocii lui Carol al II-lea are un filon italian, dar are și ceva din tradiția brâncovenească, tradiția  Hureziului”, a spus Răzvan Teodorescu.

Carol al II-lea, cel care aduce arhitectura americană în București

Puțină lume cunoaște azi  faptul că regele Carol al II-lea era pasionat de arhitectură americană. Lucrul acesta s-a concretizat în perioada 1929-1934, când prin decizia monarhului, s-a construit Palatului Telefoanelor. ”Așa s-a deschis domnia lui Carol. Este un monument american, care reflectă tradiția școlii de la Chicago”, a amintit Răzvan Teodorescu. Clădirea a fost proiectată și ridicată de arhitecții americani Louis Weeks și Walter Froy. Imobilul impresiona prin înălţimea sa care atingea 52,5 metri, fiind până la construcţia Hotelului Intercontinental cea mai înaltă clădire din Bucureşti. “Carol al II-lea a fost cel mai mare ctitor din familia de Hohenzollern. O fi avut păcatele lui și de asta nu ne îndoim, dar în materie de arhitectură, pe vremea lui, s-a dezvoltat un stil arhitectural care rivalizează cu orice școală europeană”, a spus Răzvan Teodorescu.

Luca Matei Stoian, cel care a plecat cu aparatul foto prin București pentru a surprinde aceste opere ale arhitecturii interbelice, a apreciat la vernisaj că este nevoie de revalorificarea acestor monumente. “De obicei trecem pe lângă aceste clădiri și nu le observăm, sunt pline de bannere, de graffity, sunt deteriorate și batjocorite. E păcat, pentru că avem cu ce ne mândri”, a concluzionat Luca Matei Stoian.