Gabriel Păun

Când era mic, Ștefan dorea să devină preot, așa a ajuns să studieze la seminarul din Giurgiu, iar ulterior la facultatea de teologie din București. Și-a schimbat planurile pe parcurs, cel puțin temporar, iar acum conduce un business de succes în domeniul agricol. A fost însă un drum presărat cu multe experiențe. Din toate a fost câte ceva de învățat.

A vrut să devină preot, dar s-a angajat la o firmă de sandwichuri

Ștefan își aduce aminte cu nostalgie de zilele în care mergea dis de dimineață la casa preotului din sat pentru a-l ajuta să ajungă la biserică. Avea doar șapte ani, iar ulterior și-a luat în serios rolul, și a zis că el va deveni preot. A  urmat studiile necesare, dar după terminarea facultății a decis că trebuie să dea curs unei noi provocări: s-a angajat într-o firmă care făcea sandwichuri.“ A fost primul pas într-un domeniu pe care nu îl știam, nu aveam ncio legătură cu el. La început m-am ocupat de plăți și de achiziții, ulterior am început să am și alte sarcini. Am plecat de la un simplu sandwich, iar în final am înregistrat vânzări în valoare de un milion de euro“, a spus Ștefan Tulea pentru Matricea Românească.

“Eu îmi doream să fiu preot, nu mă gândeam să fac altceva”

Tatăl său pornise o afacere în domeniul agricol și spera că fiul său se va alătura din mers. Nu a fost chiar așa, pentru că tânărul Ștefan era ocupat cu viața din București, iar perspectivele de aici erau mult mai ofertante decât un business la început de drum într-o zonă rurală. “Într-o zi tata a fost nevoit să se opereze, iar eu a trebuit să rămân în locul lui cu toate pe cap: camioane, combină, trebuia să mă ocup de avizare, de recoltare, nici nu știam cum se fac toate astea“, a spus Ștefan Tulea.

Provizorat fastuos

După doi ani de zile petrecuți în domeniul vânzărilor a decis că trebuie să se reinventeze. Tatăl său își revenise complet, iar Ștefan a început studiile de master și s-a angajat la o casă de modă. “Nu eram țintuit într-un birou, mă deplasam la clienții care doreau anumite produse ale acestei case de modă și le prezentam oferta. Țin minte că trebuia să conduc Bentleyul șefului pentru a o aduce de la aeroport pe modelul rus Irina Shayk care la acel moment era prietena lui Cristiano Ronaldo“, povestește Ștefan.

“Consider că nu eu am ales agricultura, ea m-a ales pe mine”

Cu toate acestea Ștefan a decis să se retragă din lumea plină de glamour a caselor de modă și să se alăture tatălui său în agricultură. “Mi-am dat seama că businessul cu agricultura era special gândit de tata ca o afacere de familie. Când i-am spus tatei că mă alătur lui a fost tare bucuros. Nu a fost însă ușor, țin minte că în 2002 am avut un an secetos, iar banii pe care îi aveam erau numai din împrumuturi“,a zis Ștefan Tulea.

De la pasiune la succes nu este decât un pas

Din experiența acumulată, Ștefan a înțeles că mediul antreprenorial este unul eminamente concurențial, și a început să-și canalizeze toate abilitățile pentru a crește afacerea. Așa a început să caute contracte rentabile, să vadă profilul furnizorilor cu care lucraseră, să obțină utilaje performate și combustibil, să lucreze la obținereau unui climat de stabilitate. “Trebuie să îți placă foarte mult ceea ce faci, doar așa nu vei obosi muncind. Când îți place foarte mult ceea ce faci, vei face lucruri bune care îți vor aduce profit. Consider că nu eu am ales agricultura, ci ea m-a ales pe mine“.

“O afacere de succes este atunci când îi vezi pe oamenii de lângă tine evoluând”

La finalul convorbirii noastre, l-am întrebat pe Ștefan ce reprezintă succesul în business pentru un tânăr. “Eu cred că o afacere de succes este atunci când îi vezi pe oamenii de lângă tine evoluând. Când mi-am văzut angajații că și-au schimbat mașina, sau că și-au construit o casă, deci când vezi că și alții participă la reușita ta, atunci putem vorbi de un business de succes“, a încheiat Ștefan Tulea.

La naștere a fost abandonat în maternitate, iar copilăria și-a petrecut-o în centrele de plasament. Astăzi, Lajos conduce o școală de excelență pentru copii supradotați din România, organizează tabere pentru copiii cu abilități înalte, este mentor, profesor de comunicare, iar anul trecut a fost inclus printre cei 100 de lideri din educație la nivel internațional întocmit de Global Forum for Education and Learning.

La 15 ani lupta pentru salvarea copiilor străzii

Când era mic, Lajos dorea să devină medic și să lucreze cu copiii cu probleme, dar în special cei cu afecțiuni oncologice. Nu a mai urmat medicina, însă de la vârsta de 15 ani începuse să fie voluntar pentru Salvați Copiii. “Intram în canale și încercam să-i conving pe copii să meargă la școală. Atunci am văzut că majoritatea copiilor erau peste medie, aveau capacități extraordinare, pe lângă cele de supraviețuire“, a spus Lajos Kristof pentru Matricea Românească.

“Un copil care are calitățile unui lider își asumă toate bubele societății”

Ulterior Lajos a lucrat o periodă în presă: a fost pe rând reporter local, apoi reporter de investigație, iar în final a fost promovat șef de departament. Când a părăsit presa a știut că trebuie să facă ceva pentru copii cu abilități speciale așa că în 2008 a creat prima școală de excelență pentru copii supradotați. “În fiecare vară organizez tabere în afara Bucureștiului, iar anul acesta ne propunem să organizăm o tabără de trei luni pentru comunitățile de copii defavorizați“, dezvăluie Lajos Kristof.

Cea mai bună lecție de viață

Potențialul tânărului a fost apreciat de nume mari din domeniul pedagogiei, începând cu profesorul Florian Colceag, cunoscut ca “antrenorul de genii“. Lajos a lucrat o bună perioadă cu domnia sa, iar în prezent mai colaborează la unele proiecte. “Cea mai bună lecție pe care am primit-o de la profesorul Colceag a fost să-mi ascult intuiția și calitățile umane, și să le las să înflorească”.

“Stima de sine este motorul care ține în viață talentul”

L-am întrebat pe Lajos dacă are o metodă specială de lucru cu copii, iar răspunsul a fost unul neașteptat. “Metoda trebuie să fii tu. Întâi de toate trebuie să-ți iubești copilul din interior și să-l respecți. Făcând acest lucru îl vei respecta și pe copilul din fața ta, iar în al doilea rând trebuie să-i dai libertatea de exprimare. Toți copii au voie să greșească, însă învățarea prin erori este puțin cam periculoasă. Dar nici învățarea liniară, în care copilul repetă pe de rost, nu ajută. Dacă ar fi după mine, aș introduce mai multe ore de sport, ore de artă. Arta te ajută să găsești soluții la probleme, muzica îți dezvoltă creierul, pictura, dansul, toate te ajută“, a spus Lajos.

Copilul are un talent care se cere descoperit

Fiecare copil are un talent, dar ce se întâmplă dacă el nu este descoperit la timp și fructificat? Este talentul un lucru efemer, un element irecuperabil? Lajos zâmbește și spune că nu există talent pierdut. “Există blocaj. Acel blocaj poate veni la o vârstă timpurie, sau nu. Curba de amenințare începe cam pe la patru ani, când copilul are mugurii inteligenței înfloriți. La 5-7 ani, dacă nu ai reușit să-l menții pe poziție, mai ales în ceea ce privește abilitățile de creativitate, l-ai pierdut. Recuperarea nu este imposibilă, dar se face foarte greu. Ea se realizează prin dezvoltarea stimei de sine, aceasta este motorul care ține în viață talentul“.

“În educație trebuie să existe cultura binelui, profesorii trebuie să le spună elevilor să fie oameni buni”

Părinții au un rol determinant în formarea propriilor copii. ”Dacă nu ai susținerea părinților pentru a modela inteligența copilului, atunci nu merge. Mulți părinți cer ca odrasla lor să aibă cât mai multe teme, cât mai multe cursuri, și mai puțin timp petrecut împreună cu ei. Din pricina lipsei de timp, părinții au pretenția ca noi profesorii să fim al doilea părinte“, a precizat Lajos Kristof.

Roadele unei munci susținute

Lajos își aduce aminte cu bucurie de copiii cu care a lucrat în cadrul Asociației Gifted Center Kristopher pe care a înființat-o în 2017. “Ne-au trecut pragul mii de copii, de exemplu am avut un copil de la Liceul Tudor Vianu, care în clasa a XI-a a participat la campionatul național de robotică, iar acum este în lotul național de informatică-matematică. Un alt copil studiază la Amsterdam relații internaționale, am mai lucrat cu un copil care a intrat la securitate cibernetică în Londra“, a spus Lajos.

De cinci ani de zile Lajos își donează ziua de naștere. Când m-am întâlnit cu el împlinea 34 de ani și a hotărât ca și de această dată să facă la fel. “Am preferat să-mi donez ziua de naștere celor care au nevoie. Nu vreau cadouri! Anul trecut am oferit 25 de burse, anul acesta mi-am propus să ofer burse pentru copii cu abilități artistice”, a conchis Lajos Kristof.

Prima experiență ca pasager într-o mașină de curse a fost în 2013, la Rânca. Era o etapă de viteză în coastă, iar Cristiana fusese invitată atunci de un prieten pilot pentru a trăi pe viu senzațiile unei curse adevărate. De atunci Cristiana Oprea a simțit că de la volan poate schimba lumea, așa că a îmbrăcat costumul de curse și-a pregătit mașina, iar acum este pilot de raliuri. Matricea Românească a stat de vorbă cu Cristiana despre viteză, precizie și istorii de la boxe.

A studiat arhitectură și urbanism, dar a devenit pilot

Cristiana este absolventă a două facultăți pe care le-a făcut în paralel: Urbanism și Arhitectură. În timpul studenției visa la o viață boemă, dar curiozitatea de a încerca și altceva a purtat-o în lumea auto. “Pasiunea pentru mașini a existat însă dintotdeauna deoarece călătoream mult cu ai mei când eram mică și cele mai frumoase amintiri sunt legate de excursiile pe patru roți“, își amintește Cristiana Oprea.

“Când am debutat ca pilot de raliuri eram singura femeie pilot din Campionatul Național de Raliuri”

După episodul din 2013 de la Rânca, Cristiana a dus pasiunea pentru mașini la un alt nivel,  pasiunea s-a transformat pentru ea într-un mod de a-și depăși limitele. “În 2016, când am debutat ca pilot de raliuri, eram singura femeie pilot din Campionatul Național de Raliuri. Cred că avem nevoie de modele feminine în sport, iar pe măsură ce am avansat mi-am dat seama că asta este misiunea pe care vreau să o urmez de acum încolo“, a spus Cristiana Oprea pentru Matricea Românească.

Tuning: cum a devenit o Dacia Sandero mașină de curse

Și-a cumpărat prima mașină de curse în vara lui 2016. Inițial închiriase un Logan pentru două raliuri, dar când a văzut că nu este rentabil și-a cumpărat o Dacia Sandero second hand, care pe deasupra era și lovită. “Peste iarnă acea mașină a devenit Sean D’Or, protagonistul ultimelor trei sezoane. Pe scurt, am scos tot interiorul, aerul condiționat, banchetele, căptușeala, radio.  Am ranforsat caroseria cu un rollbar omologat, am instalat sistemul de extinctoare, scaunele de curse cu centuri în șase puncte, am înlocuit suspensiile de stradă cu unele de curse, am cumpărat jante și anvelope de competiție și a fost gata de start“, a povestit Cristiana.

“Împreună cu Diana Hațegan, copilotul meu, am devenit în 2018 primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la un raliu în afara țării”

Întâlnirile pe care le-a avut au format-o pe Cristiana, una din ele a venit când nici nu se aștepta. George Grigorescu, un maestru al automobilismului și fondatorul Cupei DACIA  avea nevoie de un copilot la Raliul Clujului. “Nu puteam să visez la un debut mai bun în raliuri. George mi-a devenit mentor și îi datorez mare parte din parcursul meu de până acum“, a spus Cristiana.

Față în față cu neprevăzutul  

Când ești la cârma unui bolid de mare viteză, atenția la detalii este esențială. Fie că e vorba de o curbă, sau de o depășire, toate trebuie să iasă perfect. Accidentele sunt întotdeauna posibile. “Incidentele de curse fac parte din joc și din procesul de creștere. După ce m-am răsturnat pe macadam în 2017, atunci a fost singurul meu abandon de până acum, mi-a fost greu să revin la volan, însă nu doar din cauza incidentului propriu-zis. Motorsportul nu este cu mult mai periculos decât orice alt sport de performanță, avem foarte multe măsuri de protecție, atât mașinile, cât și echipamentele pe care le purtăm, sunt special adaptate situațiilor limită, astfel că riscurile pentru echipaj sunt minime“, a zis Cristiana Oprea.

“În 2019 am devenit primul echipaj feminin care a reprezentat România în prestigiosul Campionat European de Raliuri, la Rally di Roma Capitale”

Când nu este la volan, Cristiana face echipă cu mama ei în firma pe care au înființat-o. “NUC Agency  a apărut când am terminat facultatea, deoarece mi-am dorit să duc la următorul nivel pasiunea mea pentru motorsport. Mama mea m-a ajutat să pun pe picioare firma și se ocupă de partea administrativă, în timp ce eu lucrez cu diverși clienți pe proiecte de identitate vizuală (website-uri, prezentări), strategii de comunicare sau PR“, spune Cristiana.

Despre mașini într-o altă notă

Cristiana este omul orchestră: pilotează, conduce un business, iar de ceva vreme face cu tact și umor review-uri auto și nu numai.  “Emoticar este ‘locul meu de joacă’ din online unde mă exprim liber, cu multă autoironie și sperând să îmi inspir cititorii să aibă curajul de a-și urma visul. Jurnalul de pilot surprinde evoluția mea încă de la prima cursă, în timp ce garajul cuprinde toate mașinile pe care le-am testat, privite dintr-o perspectivă autentică. Tot pe Emoticar am lansat și un shop cu lămpi din piese auto, dar și cu tricouri cu ADN sportiv, inspirate din întâmplările de la raliu, dar valabile pentru fiecare om care își urmează pasiunea“.

FC Liverpool este un fenomen în lumea fotbalului. Istoria sa a balansat între tragedie și glorie absolută, între sânge și lauri. În 1985, în urma dezastrului de pe stadionul Heysel din Bruxelles, unde au murit 39 de oameni înaintea finalei Cupei Campionilor Europeni, FC Liverpool era eliminată pentru 6 ani din toate competițiile europene. De atunci și până acum, echipa a recâștigat inimile suporterilor din lumea întreagă, prin forța și angajamentul de a lupta pentru fiecare meci. În 2019, Liverpool a câștigat două competiții majore, UEFA Champions League și Campionatul Mondial al Cluburilor, sub conducerea faimosului lor antrenor, germanul Jurgen Klopp.

Matricea Românească este pe urmele acestei povești dramatice și încântătoare a celebrului club de fotbal. L-am invitat să stăm de vorbă despre fotbal și viață pe Horia Matei, președintele Liverpool Footbal Club România, o comunitate care se bucură de recunoașterea oficială a clubului de pe Anfield.

Horia Matei (în tricoul roșu), alături de legenda Liverpool, fundașul Jamie Carragher

Cormoranii români

Lui Horia îi plăcea să vadă meciurile echipei Liverpool împreună cu ceilalți fani. Se întâlnea adesea cu oameni care purtau însemnele clubului, dar asta era doar o întâmplare. Au început să se strângă mai mulți cam prin 2003-2004, iar puțin mai târziu numărul suporterilor a început să crească. “Acum sunt zece orașe în țară unde oamenii se strâng să vadă meciurile echipei. Fanii români se văd meci de meci în comparație cu cei din multe țări din Europa unde se adună doar la meciurile importante”, a spus Horia Matei pentru Matricea Românească.

În prezent sunt vreo 400 de branchuri în toată lumea, dintre care 50 sunt în Marea Britanie

Cu toate acestea Horia nu dorea ca întâlnirile lor să se rezume doar la vizionarea unui meci, așa că a solicitat recunoașterea oficială din partea echipei FC Liverpool. “Recunoșterea a durat opt ani. În mod normal recunoașterea unui branch oficial nu durează mai mult de șase luni. Clubul trecea printr-o reorganizare la nivel de filiale locale de suporteri. Din acest motiv au fost blocate toate înființările de noi branchuri. În acești opt ani de zile le trimiteam emailuri în care îi întrebam ce să facem. Cei de la club îmi comunicau mulțumirile lor, dar fără să îmi dea o îndrumare concretă. În momentul în care am observat că se realizase o reorganizare, am alcătuit o bază de date în care erau cuprinși 100 de oameni, iar cu timpul baza se dublase. Până la urmă am primit un răspuns în care clubul ne cerea să avem un număr minim de persoane care să achite cardul oficial de membru al clubului. Acum avem cam 600 de membri, dintre care 170 își au cardul oficial de la club prin care asigură statutul de branch oficial”, a spus Horia Matei.

Fotbalul, punte către românii din diferite regiuni

Recunoașterea ca branch oficial este o mare izbândă, având în vedere faptul că în întreaga lume sunt doar 400, dintre care 50 în Marea Britanie. Horia nu s-a oprit însă aici, cu tact s-a folosit de rețelele de socializare pentru a-i aduna pe fanii cormoranilor risipiți prin țară. “Într-o seară am zis să depășim această graniță a internetului și să ne vedem pe viu, așa am propus pe grup organizarea unei întâlniri naționale. Propunerea a fost primită cu mare bucurie și entuziasm. În 2012 am avut prima întâlnire la Sibiu, acum am ajuns la a opta întâlnire. Urmărind ce se întâmplă și în țară, am văzut că la Brașov începeau să apară tot mai mulți fani Liverpool, dar nu se întâlneau. Așa că am organizat o întâlnire națională la Brașov, pentru că am considerat că este un prilej bun ca oamenii să se cunoască, și din acel moment s-a sudat o comunitate, așa a fost și la Cluj. Am avut plăcerea de a avea și invitați faini, precum nepoata lui Bill Shankly, managerul care a dat un suflu nou echipei la acea vreme“, a povestit Horia Matei.

”Am venit în ajutorul unui ONG care își propunea să aducă daruri pentru 300 de copii. Am zis să-i ajutăm și să le salvăm Crăciunul” (Horia Matei)

Fotbalul este cu oameni și pentru oameni, asta ne învață membrii LFC România. De-a lungul timpului au organizat acțiuni caritabile în care oferă sprijin celor aflați în nevoi. “Am vrut să nu creadă lumea că noi ne vedem doar la meciuri și bem bere. Acum de Crăciun am venit în ajutorul unui ONG care își propunea să aducă daruri pentru 300 de copii. Au avut o promisiune în acest sens de la o corporație, dar nu au mai primit sprijin. Atunci am zis să-i ajutăm și să le salvăm Crăciunul. Reacția oamenilor a fost fabuloasă, în 48 de ore aveam adunați de două ori mai mulți bani decât era nevoie pentru cadourile copiilor“, a zis Horia Matei.

Fanii și suflul pe care îl aduc

Privind la fanii echipei FC Liverpool a-i parte de o doză bună de pasiune și loialitate. Nu contează pe ce loc este echipa, ei sunt mereu langă ea. Acum Liverpool domină competiția internă și este deținătoarea trofeului UEFA Champions League.

Clubul cormoranilor români s-a născut atunci când Liverpool era pe locul 7-8 în campionat, nu într-o perioadă de glorie

Dar nu a fost mereu așa, au fost zile când formația se zbătea pe la mijlocul clasamentului, iar în cupele europene nu mai juca. Horia crede că în asta constă de fapt forța comunității din jurul acestei echipe: “Ceea ce mi se pare senzațional la comunitatea LFC România este că ea s-a format în proporție de 80% când echipa se afla pe locurile 7-8, asta dovedește că oamenii nu au fost suporteri de conjunctură. Cred că Liverpool oferă ceva și în perioadele când nu merge prea grozav“.

Cine este Horia Matei

În copilărie își dorea să devină procuror criminalist, ca și tatăl său, dar pasiunea pentru jurnalism și fotbal avea să fie mai puternică. Pe parcurs a mai cochetat cu judo, polo și tenis, dar în final a rămas fidel fotbalului. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj, dar apoi a urmat un traseu neașteptat. A profesat jurnalism, a lucrat la Televiziunea Națională, iar apoi și-a deschis propria firmă, Newsplus, prin care face strategii de marketing.

Pentru ei, pasiunea pentru robotică pare să nu aibă limită. Atât la școală, dar mai ales în timpul liber, tinerii care compun echipa de robotică a Colegiului Național „Ion Creangă” construiesc roboți pentru a participa la cel mai important program pe această specializare pentru elevi de liceu, BRD FIRST Tech Challenge Romania.

Când entuziasmul depășește neajunsurile

Echipa H-tech Robotics este compusă din 30 de elevi, dintre care 15 formează echipa principală. Am povestit despre tehnologie, educație și planuri de viitor, cu Nicoleta Nae, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Ion Creangă, și membră a echipei de robotică. „Echipa noastră face parte din programul BRD FIRST Tech Challenge Romania, organizată de Asociația Nație prin Educație. Începutul a fost spontan. Ne-am văzut mai mulți colegi pasionați de robotică și unul dintre ei a propus să înființăm o echipă. Zis și făcut!“, a spus Nicoleta pentru Matricea Românească.

”Vrem să transmitem mai departe ideea că robotica este un domeniu de viitor care trebuie valorificat”

După ce au ales numele și căpitanul de echipă, s-au pus pe treabă pentru înscrierea la primul concurs. “În România sunt peste 100 de echipe și sunt mai mult etape prin care trebuie să trecem: regională, națională, și mondială. Țin minte că în primul an am avut multe neajunsuri, dar am am strâns rândurile și ne-am înscris la primul concurs. Tot ce am făcut până acum a fost pe cont propriu deoarece nu am avut un adult langă noi ca să ne ghideze și să ne spună ce am greșit“, își amintește Nae Nicoleta.

Erorile te forțează să fii inventiv

În ciuda neajusurilor tinerii nu s-au lăsat descurajați și s-au calificat la primul concurs de robotică: BRD First Tech Challenge Romania.  “Tema din acel an a fost proiectarea unui robot care să colecteze anumite corpuri, să le sorteze și să le pună într-un anumit loc. Cu cât robotul grupa corect mai multe piese, cu atât câștiga mai multe puncte. Asta a fost provocarea la etapa regională, de unde ne-am calificat la cea națională“, își amintește Nicoleta.

 

”Am avut profesori care ne învoiau de la ore ca să lucrăm la robotică, alții erau total împotrivă și ne certau că plecam să lucrăm”

Totul era perfect și parcă nimic nu le mai putea sta în calea către un nou succes. Echipa era cu moralul ridicat, concentrarea era maximă, dar robotul a început să le joace feste. Nicoleta spune că situația era serioasă: “Când a început prima zi de concurs, robotul s-a stricat. Unul din servomotoarele pe care le utilizam s-a ars și nu aveam cu să-l reparăm. Pe loc am reușit să găsim o soluție pentru a nu fi excluși din concurs și am reușit să concurăm, dar poziționarea în clasament a avut de suferit”.

Tinerii care vor să mute munții

În România, robotica nu este la același nivel în comparație cu alte țări, iar Nicoleta și echipa ei își propun să schimbe această mentalitate. “Prin ceea ce facem vrem să transmitem mai departe ideea că robotica este un domeniu de viitor, care trebuie valorificat. Vrem să fim ambasadori și să facem ca România să se dezvolte pe partea de informatică”, spune convinsă  Nicoleta Nae.

”Mi-ar plăcea ca în toate școlile de la noi să se regăsească tehnologii performante”

Pe lângă robotică și meditații, Nicoleta își face timp pentru voluntariat și desen grafic. “Sunt pasionată de arhitectură. Pe lângă asta, atunci când timpul îmi permite, îmi place să particip la acțiuni de sensibilizare, ultima la care am fost se numea Egalitate și nediscriminare. Acolo am vorbit despre vărul meu care suferă de autism”. Încă nu știe unde va studia la facultate, domeniul este clar robotica.

Am întrebat-o la final pe Nicoleta cum vede sistemul de educație de la noi, și a căzut pe gânduri. “Cred că se bazează prea mult pe memorare și prea puțin pe latura practică. Apoi multe școli de la noi nu au dotările necesare. Mi-ar plăcea ca în toate școlile de la noi să se regăsească tehnologii performante. Spre exemplu la noi la ora de TIC, calculatoarele sunt vechi și abia lucrăm la ele. Apoi la chimie nu avem suficiente substanțe pentru a face experimente, face doar profesoara la catedră și noi doar ne uităm. A, și aș introduce mai multe ore de sport, deoarece sportul este sănătate“.

A început să meargă la biserică încă de la patru ani. În copilărie nu avea prea mulţi copii cu care să se joace, aşa că de cele mai multe ori se juca singur în casă imitând tot ceea ce făcea preotul la biserică. Ceea ce începuse ca o joacă, avea să devină mai târziu o chemare la slujirea copiilor bolnavi de cancer. Matricea Românească vi-l prezintă pe părintele Mihai Dinu, preotul de la capela Spitalului ”Marie Curie” din Capitală.

Joaca de-a preotul

Născut pe Valea Popilor, aşa cum este cunoscută localitatea din care provine, părintele Mihai Dinu a ştiut de mic că vrea să se dedice slujirii celor năpăstuiţi. ”Mânat de ceea ce vedeam la biserică, îmi atârnam un prosop de gât, şi ziceam că ăla este epitrahilul, iar din pâinea mamei făceam proscomidia, apoi îngânam ceea ce înţelegeam de la biserică. Da, mi-a plăcut şi îmi place, iar de m-aş mai naşte de o mie de ori tot preot m-aş face“, a spus părintele Dinu.

 De m-aş mai naşte de o mie de ori tot preot m-aş face

După terminarea facultăţii în 2007, a urmat două masterate: unul la Teologie şi altul la Drept, în urma căruia a obţinut titlul de Magister în Drept Canonic şi instituţii europene. Însă începutul slujirii sacerdotale avea să fie doi ani mai târziu. “După hirotonie am fost numit preot la Centrul Medico-social Sfântul Luca, un azil de bătrâni, acolo am slujit trei ani şi jumătate”, îşi aminteşte părintele.

Cum a improvizat un altar din frigiderul socrilor

Ca mai toate începuturile de drum, şi acesta a fost presărat cu provocări neaşteptate. Cea mai mare a fost lipsa unui spaţiun în care să ţină slujbele. ”Ţin minte că am fost nevoit să slujesc într-o sală de mese, acolo am improvizat un altar modest. Am folosit un frigider pe care l-am găsit la socri. Ei îl foloseau pe post de dulap, când l-am văzut i-am zis socrului meu să mi-l dea mie. Am pus un blat deasupra lui, l-am îmbrăcat în veşminte, şi i-am dat o utilitate liturgică. Apoi am aşezat de-a drepta şi de-a stânga lui două iconostase de metal şi am făcut un altar de rugăciune pentru bătrânii de la centru”.

Boala şi moartea sunt accidente în viaţa omului, voia lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să trăiască

Inventivitatea n-a fost de ajuns. Părintele a constatat după un timp că îi era imposibil să-şi continue activitatea la instituția pentru bătrâni. Aşa că a decis să slujească copiilor internaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală. Iniţial a venit ca voluntar, iar mai apoi s-a eliberat un post de slujitor la capela spitalului. “Veneam din cartierul Titan, iar la ora şapte eram prezent pe secţia de oncologie. Făcem rugăciunea de dimineaţă, spovedeam şi împărtăşeam copiii, dar asta numai la invitaţia familiei. Vreau să-mi păstrez discreţia, întrucât spitalul, deși e un loc public, devine şi casă pentru unii”, a zis părintele Dinu.

Bibliotecă pentru copiii din spital

Pentru a face binele, părintele Dinu își găsește parteneri și colaboratori cât se poate de diferiți. Adeseori ei sunt cadrele medicale, alteori este sora de caritate de la casa romano-catolică din spatele bisericii. Iar de foarte multe ori îi sunt aproape părinţii copiilor răpuşi de cancer.

Experienţa spitalului este una care te apropie de Dumnezeu nu doar în calitate de părinte ci şi în calitate de medic

Recent, ei au iniţiat un proiect în care vor să amenajeze câte o mini-bibliotecă la fiecare etaj al spitalului. ”Momentan strângem cărţile, vrem să fie o bibliotecă diversă, în care se vor regăsi nu numai cărţi de spiritualitate, ci şi volume de beletristică, romane, cărți de povești. Vrem ca pe lângă Facebook şi tratamente, copiii din spital să-și petreacă timpul citind. Pe lângă asta am derulat un proiect pe secţia de dializă a spitalului. Mai exact copiii au scris ce îşi doresc de la Moş Crăciun, iar noi în colaborare cu o parohie din zonă le-am împlinit dorinţele“, a spus părintele Dinu.

Miracolul Crăciunului într-o familie îndurerată

Perioada Crăciunului nu este numai acel moment din an în care coşurile sunt pline, copii primesc daruri, iar colindele răsună. La Spitalul pentru copii ”Marie Curie”, Crăciunul înseamnă și durere. Este durerea acelor părinţi care şi-au pierdut copilul în urma bolii care i-a adus aici.

Vorbindu-mi despre asta, părintele Dinu oftează și-mi povestește. “Îmi aduc aminte de cazul unei familii din Bistriţa Năsăud care după 11 ani de încercări şi tratamente au dobândit o fată, Maria Miruna. La vârsta de patru ani, copila s-a îmbolnăvit grav. Când au adus-o la noi la spital. Ea era deja în comă. Părinţii erau atei. Medicii au făcut tot ce au putut, dar a trebuit să le spună celor doi părinți că fetiţa lor o să moară. Atunci i-am văzut venind la biserică și punându-şi nădejdea în Dumnezeu. Au cerut o minune, fetiţa lor să-şi revină. Şi minunea s-a întâmplat, numai că nu așa cum au cerut ei. Copilul lor a murit, iar ei au plecat acasă. Mama nu mai dorea să reia tratamentele, şi atunci i-am încurajat doar să facă ceea ce e în firescul lucrurilor pentru a avea un copil. După trei luni primesc un telefon de la ei în care îmi spune ca vor veni la Bucureşti să mă vadă. Ne-am întâlnit şi am început să-i încurajez, pentru că îi vedeam trişti. Le-am spus că rolul Mariei Miruna a fost de a le arăta că pot fi părinţi buni. După îmi spun că motivul venirii lor era altul. Nu i-am lăsat să-mi spună vestea, le-am luat-o înainte și am zis: ‘Ioane, nu ai ce să-mi spui, eu ştiu că soția ta e însărcinată! Află că Dumnezeul acela în care ţi-am spus să ai încredere, nu rămâne dator, şi ca să vezi cât de bun este, El îţi va dărui tot o fată“.

Când omul se încrede cu adevărat în Dumnezeu, transformă suferinţa nu în bucurie, ci în nădejdea că toate se vor termina bine

Nu puteam pleca fără să aflu de la părintele Dinu, cum vede Crăciunul un copil internat într-o rezervă de la Spitalul ”Marie Curie”. „Copii sunt inocenţi, suferinţa lor nu este mai mare decât cea a părinţilor care îi văd că se zbat să trăiască. Dacă Nașterea Domnului a adus împăcare între oameni şi Dumnezeu, tot aşa ar trebui să fie şi pentru noi, o sărbătoare a nădejdii, a bucuriei, şi a darului. E adevărat că orice sărbătoare se prezintă şi prin bucate alese, dar după cum nu machiajul de pe chip reprezintă persoana, tot aşa şi bucatele în sine nu sunt esenţa Crăciunului. Ele doar vin să împodobească bucuria sărbătorii”.