De către

Gabriel Păun

Talent, perseverență, dorință, și multă muncă, sunt doar câteva din atributele lui Sergiu. Tânărul s-a îndrăgostit de muzică pe filieră maternă. A început cu pianul, iar când a mai crescut  a fondat Ansamblului vocal a cappella Crescendo Band, o premieră pentru Republica Moldova. Cum era firesc, premiile nu au încetat să apară și odată cu ele s-au deschis noi uși. Acum, Sergiu Garabajii studiază canto la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”  din Cluj, iar asta e doar începutul.

 

Interviul pe scurt:

  • Artistul prin ochii lui Sergiu Garabajii: “Artistul știe să pătrundă în inima spectatorului, să-l emoționeze și să reușească să-i transmită emoții prin ceea ce cântă“
  • Primele tangențe cu muzica: “Îmi aduc aminte cu duioșie de primii mei ani de învățăcel, când nu aveam încă instrument și eram nevoit să-mi desenez un pian improvizat pe o masă ca să pot exersa“
  • Muzica religioasă, balsam pentru suflet: “Creaţiile religioase, pe lângă faptul că sunt foarte valoroase din punct de vedere artistic, sunt pline de pietate, sunt profunde şi au puterea de face ordine în sufletele răvășite, sau din contră, în cele prea exaltate“

 

1 (2)

 

Când viața te provoacă să cânți

Copilăria lui Sergiu stă sub semnul notelor muzicale. Provine dintr-o familie în care mama fusese cântăreață, probabil de acolo a moștenit “microbul“ muzicii. “Mi-am rugat mult părinții să mă înscrie la o școală de muzică din oraș. Acolo am început să cânt la pian. Îmi aduc aminte cu duioșie de primii mei ani de învățăcel, când nu aveam încă instrument și eram nevoit să-mi desenez un pian improvizat pe o masă ca să pot exersa. A fost o etapă pe cât de grea, pe atât de minunată, pentru că întotdeauna atitudinea și voința trebuie să facă tandem pentru a reuși”, povestește Sergiu Garabajii pentru Matricea Românească.

 

“Când nu aveam încă instrument eram nevoit să-mi desenez un pian improvizat pe o masă ca să pot exersa”

 

După terminarea gimnaziului s-a înscris la Centrul de Excelență în Educație Artistică ”Ștefan Neaga” din Chișinău. Dar, când era în anul I, Sergiu dă frâu spiritului creator și pune bazele Ansamblului vocal a cappella Crescendo Band, o premieră în peisajul muzical de peste Prut. “Am încercat să adun colegi care împărtășesc aceleași valori și principii estetice. Inițial am pornit de la un mesaj bine definit, şi anume de a transforma energia și talentul într-un produs inedit artistic, inspirat de ultimele tendințe în sfera artei scenice“, spune Sergiu.

 

2 (2)

 

Crescendo Band, o premieră muzicală peste Prut

S-a format o trupă de zile mari care a cântat și încântat peste tot. Profesorii Tatiana Daniță și Oleg Constantinov, au crezut în acești tineri și au vegheat asupra lor. Timpul se scurge, iar Crescendo Band a realizat producții precum Set your sail (by Markus Detterbeck), Carol of the bells (pentatonix’s cover), Euphoria (by Lorren), Te rog & Cum ne noi – (Carla’s Dreams COVER), Retro Medley, Noapte de vis, Uptown Funk (by Mark Ronson ft. Bruno Mars) și altele. “Am colaborat cu National Youth Orchestra în proiectele Pop Simfonic 2 și Pop Simfonic 3. Un succes pe care l-am obținut alături de colegii din trupă a fost duetul realizat împreună cu Formația a capella TheExchange din SUA pentru piesa Uptown Funk de Bruno Mars la Filarmonica Națională Serghei Lunchevici din Chișinău“, a zis Sergiu Garabajii.

 

 

Muzica religioasă și ansamblul vocal Sacramento

Gata, acum schimbăm placa. Sergiu mă duce într-o sferă în care sacrul se împletește armonios cu profanul. Vorbim de ansamblul vocal religios Sacramento, pe care l-a fondat acum câțiva ani. Curios, l-am întrebat de ce s-a orientat către acest gen de muzică. “Creaţiile religioase, pe lângă faptul că sunt foarte valoroase din punct de vedere artistic, sunt pline de pietate, sunt profunde şi au puterea de face ordine în sufletele răvășite, sau din contră, în cele prea exaltate. O parte din mine se regăsește în muzica religioasă. Am amintiri frumoase legate de orice liturghie cântată şi de oamenii care au participat la ele“, destăinuit Sergiu Garabajii

 

“Tind să cred că divinitatea ne înzestrează pe toţi cu talent şi “nebunie” creatoare”

 

Munca și dragostea cu care a slujit muzica i-au adus multe satisfacții sufletești, dar, și multe premii. În 2017, Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Republica Moldova, i-a acordat Premiul Național pentru realizări și performanțe deosebite în domeniul cultural artistic. Nu m-am putut abține nici de această dată și l-am întrebat pe baritonul Sergiu Garabajii, care este mentalitate cu care abordează concursurile. Este un vânător de premii? “Nu sunt omul care vânează premii. Lucrul la care mă gândesc atunci când merg la concurs este prestația scenică și dorința de autodepășire. În artă, dar şi în orice alt domeniu, este întotdeauna loc pentru mai bine, iar acest lucru e posibil doar prin încercări“, conchide Sergiu.

 

 

 

Motto: “Prin cultul conștient al înaintașilor de merit, se crează siguranța viitorului și iubirea către sufletul colectiv al neamului nostru.“

 

Școala românească la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Simon se născu la 1767, în modesta comună Jina din județul Sibiu. Priceput în ale cărții și cu un glas angelic, tânărul ajunge cantor la biserică. Își face debutul didactic în 1807, la școala românească din Făgăraș și devine un educator iscusit. Nu știm exact câtă vreme a poposit aici, dar ce știm este că munca și pasiunea de care dădea dovadă l-au făcut vestit până în hotarele Țării Oltului.

Într-o zi, negustorul sibian Hagi Constantin Pop, se interesează de acest dascăl dibaci și îi propune să vină la școala pe care o întemeiase. Oferta era tentantă, așa că Simon acceptă pe loc. La 30 octombrie 1807, cele două părți încheie următorul contract: “Simon Jinari dela Făgăraș să leagă a țînea școala din Jozefștatu, a jupânului Hagiu Constandinu Popu, cu învțăturile și cu cântare la strana dreptă duminicile și sărbătorile. Pe an 135 zloți dela Pop, dela cutia bisericii alți 15 (…) leg ca la 8 ceasuri până la 11 ceasuri să învățu copii și după ameaz dela 2 până la 5 ceasuri iară să învățu copii.“

 

1

 

Unul din scopurile secundare ale școlii, la sfârșit de secol XVIII, era de a sădi în rândul populației de la sate, dragostea de carte. Dar, mai presus de scris și citit, se urmărea trezirea conștiinței naționale a bietului țăran român. Acest ultim obiectiv era vizat cu ardoare de scriitorii vremii. Însă, scopurile sus-menționate n-au putut fi atinse deoarece stăpânirile socoteau școala un mijloc politic menit să promoveze interesele de stat.

 

Ascensiunea unui dascăl de cursă lungă

În acele vremuri, pregătirea dascălilor era una rudimentară. La 1809, odată cu Duminica Tomii, candidații se prezentau la Sibiu, cu desagii plini. Aici, erau luați imediat în primire de directorul școalelor care făcea cu ei un curs de normă. Inițierea se termina până în Rusalii, iar cei care erau declarați absolvenți primeau un atestat în baza căruia puteau să fie numiți dascăli în diferite sate. Dar, să revenim la iscusitul Simon Jinariu. Misiunea de la școala lui Hagi Pop nu era deloc ușoară. Să ții zilnic șase ore de instrucțiune, să cânți frecvent la strana bisericii, iar pe deasupra să mai dai și două examene publice anual, era terifiant pentru acele vremuri.

 

2

 

Mânat de ambiție și trudă, Simon face față cu brio programului spartan. Cei zece ani petrecuți la Sibiu au fost încununați cu primirea diaconiei. Gheorghe Haines, directorul școlilor naționale de la acea vreme, nu putea trece cu vederea calitățile dascălului. Cei doi au o discuție în urma căreia Jinariu este pus la cârma școalei de preoți Jozesfștat. Haines l-a sprijinit atât cu fapta, cât și cu sfaturi înțelepte. Noua misiune era tare anevoioasă. Învățăceii care ieșeau de pe băncile instituției aveau datoria să știe: “cetania curată, fără opinteale sau poftolire sau rupere a cuvintelor (…) catehismul cel mic de rost bine din tablă în tablă; să se învețe cum trebuie a ceti Apostolul, Evanghelia și Leturghia cu glasul cuviincios, curat și fără nici o tărăgănare (…) să-i învețe cum să stea cu trupul drept, cum să-și facă curce și să fi totdeauna cu părul chieptănat, cu unghiile tăiate, cu fața și cu mâinile spălate.“ Chiar dacă era director, Simon nu stătea cu mâinile încrucișate. Face exerciții practice de liturgică, cântări bisericești, tipic, și dă îndrumări dogmatice, canonice sau exegetice viitorilor preoți.

 

Simon Jinariu la prima școală românească din Brașov

Pe la 1817, Jinariu primește o nouă misiune, de această dată la Brașov. Se desparte cu greu de școala din Jozefștat, dar strămutarea este privită ca o încununare a muncii depuse. Pe 6 noiembrie 1817, semnează contractual și devine dascăl la școala din Șchei. I se asigură o locuință lângă școală, leafa era acoperită din taxele copiilor care aveau posibilități, iar restul se completa din vistieria bisericii. Îndatoririle școlare nu au fost prevăzute în contract, se mergea deci pe încredere deplină. Condițiile de lucru erau infinit mai bune în comparație cu ce se găsea în alte instituții de învățământ. Prestigiul școlii din Șcheii Brașovului crește odată cu ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, odată cu predarea limbilor nemțești, ungurești și grecești.

 

Sala Anton Pann din Șcheii Brașovului

Sala Anton Pann din Șcheii Brașovului

 

Doi ani și două luni a stat Simon Jinariu la catedra din Șchei, unde câștigase fără întârziere aprecierea colegilor. Odată cu moartea directorului D. Eustatievici, instituția intră într-un con de umbră. Cadrele didactice încep să se culce pe o ureche, elevii nu mai trec pe la cursuri cu zilele, iar părinții nu mai sunt dispuși să cheltuiască bani pentru leafa dascălilor. Starea de neputință în care se scălda școala și imposibilitatea de a lucra în cele mai bune condiții,  l-au făcut pe Simon să părăsească definitiv cariera de dascăl.

 

Ajunge protopop de Făgăraș, dar nu-și uită prima dragoste

Avea 53 de ani, iar ideea unei retrageri totale nu-i surâdea. În 1820, primește postul de protopop al Făgărașului. Însărcinat cu organizarea clerului, Simon nu-și suprimă grija pentru educație. Sub conducerea sa, numărul școlilor din protopopiat crește semnificativ. Știa ce înseamnă să fii dascăl și cât de istovitoare este munca la clasă. Astfel, fără niciun fel de reținere dă o circulară prin care: ziua de vineri trebuie să fie zi de recreație ca și dascălul să poată veni să-și cumpere din Făgăraș ce-i trebuie pe seama casei sale (…) iară sâmbăta să învețe copiii.

Pe lângă toate acestea, Simon se oferă să-i ajute pe acei copii care nu lăsau cartea din mână nici în timpul vacanței: “Iară care copil poftește și vara a învăța la cântări și la scrisoare rumânească și latinească, ca să poată fi notarăș sau scriitor (…) acela va veni în școala Făgărașului la mine, ca să le arăt eu ceale trebuincioase.“ În gândirea lui Jinariu, școala era una cu biserica, ele aveau rostul de a da națiunii oameni drepți, harnici și cunoscători de cele bune. Pe 7 noiembrie 1841, în dangătul clopotelor ce păreau că nu se mai opresc, Simon Jinariu pleacă din această lume la vârstă de 74 de ani.

 

 

Surse: Dr. Ioan Matei, “Dascălul Simon Jinariu. Contribuții la istoria școalelor noastre“, Arad, 1916.

 

Născut într-o familie de țărani înstăriți, Ioan nu a dus lipsă de nimic. A primit o educație aleasă, ce a culminat cu absolvirea Facultății de Drept și Științe politice din Budapesta. Ucenicia și-a făcut-o în orașul Târgu Mureș, ca după un timp să-și desăvârșească cariera de avocat la Reghin. Apără neobosit interesele românilor din regiune, iar în toamna lui 1918 participă la evenimentele revoluționare din Transilvania. Este ales la cârma Consiliului Național Român, apoi reprezentant al cercului electoral din Reghin la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Nici aportul la unitatea națională, nici măiestria de care dădea dovadă, nu au contat în ochii bolșevicilor. În 1950, fără niciun fel de proces, avocatul este întemnițat la Gherla. Sănătatea îi dă mari bătăi de cap, iar după un an, comuniștii îl eliberează cu domiciliu forțat la Reghin.

 

Un avocat pe frontul din Galiția

În satul Milășel din județul Mureș, Ilisie și Maria așteptau venirea pe lume a celui de-al șaselea prunc. Pe 12 aprilie 1872, se aude primul scâncet. Părinții, țărani înstăriți, i-au asigurat o educație solidă. Puștiul absolvă gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, apoi își continuă studiile la Facultatea de Drept și Științe politice din Budapesta. Termină cu bine, așa că se angajează “practicant cu plată” la Tabla Regească din Târgu Mureș. Data de 5 februarie 1898, a însemnat o nouă izbândă, obținerea titlului de doctor în științe juridice la Universitatea din Cluj-Napoca.

Harșia socotește că e mai bine să practice avocatura la Reghin, unde apără cu precădere interesele românilor din regiune. Între 1910-1940 preia frâiele Despărțământului Reghin al Astrei, apoi se implică în activitatea Societății pentru crearea unui fond de teatru român, dar și a Societății meseriașilor români. Între timp izbucnește Primului Război Mondial. Este mobilizat și trimis să lupte pe frontul din Galiția. Acolo, în răsunetul bombelor și al gloanțelor, Ioan intră pe mâna trupelor rusești, dar providența îl scapă ca prin miracol și revine în Reghin, în toamna lui 1918.

 

A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Tot atunci alege să se implice în evenimentele revoluționare care măcinau Transilvania. În colaborare cu fruntașii locali pune bazele Consiliului Național Român și este ales la conducerea acestuia. Pe 28 noiembrie 1918, avocatul Ioan Harșia este ales de către membrii adunării electorale din Reghin ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Participă la întrunirea care a dezbătut hotărârea ce urma să fie prezentată delegaților români din Transilvania, Banat și Crișana.

 

Untitled design (1)

 

Prinde repede gustul politicii, iar în 1920 se înscrie în Partidul Poporului și devine senator. Între timp se ivesc noi oportunități. Lasă de-o parte mandatul de senator și preia funcția de primar al orașului Târgu Mureș. Peste ani, va trece de partea Frontului Renașterii Naționale, unicul partid creat de Regele Carol al II-lea.

 

Închis la Gherla, comuniștii îi sabotează funeraliile

Perioada interbelică a însemnat apogeul carierei pentru Ioan Harșia. Numele său ajunsese la loc de cinste între membrii comunității. Fără niciun fel de ezitare devine un sprijinitor fervent al culturii, economiei, administrației, etc. A slujit avocatura până la retragerea din viața publică. Harșia a fost membru în Baroul Reghin, iar mai apoi delegat în Consiliul superior al Uniunii avocaților din România. Întreaga activitatea i-a fost încununată cu Ordinul Coroana României în grad de ofițer și cu Medalia Meritul Comercial și Industrial, clasa I.

 

Untitled design (3)

 

Nici aportul la unitatea națională, nici măiestria de care dădea dovadă, nu au contat în ochii bolșevicilor. În 1950, fără niciun fel de proces, este întemnițat la Gherla. Sănătatea îi dă mari bătăi de cap, iar după un an, comuniștii îl eliberează cu domiciliu forțat la Reghin. La 26 ianuarie 1953, avocatul Ioan Harșia părăsește această lume. Autoritățile minimalizează înmormântarea, astfel, au putut participa doar membri direcți ai familiei. Pe mormânt nu s-a dat voie să se scrie absolut nimic. Regimul dorea cu ardoare ca oamenii de calibrul lui Harșia să fie dați definitiv uitării.

 

 

Surse: Biblioteca digitală BCU Cluj-Napoca

 

Pasiunea pentru teatru o animă din fragedă pruncie, însă, odată cu trecerea timpului, Ivona Boitan descoperă regia și decide să plece pe această cale. Vine în Capitală unde urmează Facultatea de Teatru, secția regie, apoi viața capătă o cu totul altă traiectorie și se angajează în industria publicității și în televiziune. O întâlnire providențială a făcut-o să revină în teatru, unde a regizat spectacole de mare succes. Cu ele a colindat țara și chiar lumea. Totuși, descoperind Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, a avut revelația unei noi  perspective, cea de dascăl de religie. Matricea Românească a stat de vorbă cu Ivona Boitan despre începuturi, proiecte și misiunea de a sluji din postura profesorului de religie.

 

Articolul pe scurt:
  • Întâlniri providențiale: ,,Unul dintre momentele care mi-au marcat existența, din foarte multe puncte de vedere, este întâlnirea cu Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu. Toată ideea cu profesoratul a venit din discuțiile despre educație și școala românească, iscate de vizionarea de către elevi a piesei mele Candele Nestinse și a faptului că viitorii mei colegi, profesorii, au apreciat textul în mod deosebit, Liceul transformându-se aproape într-un sponsor al piesei.”
  • Destinul teatrului în contextul actual: ,,Teatrul nu are ce căuta online, teatrul este experiență vie. Faptul că putem viziona spectacole înregistrate, sigur ajută, dar emoția teatrului se naște din legătura actorului cu publicul.”
  • Ateliere de teatru la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”: ,,În primul rând copiii trec peste teama de a vorbi în public, se deschid și scapă de trac. Anul trecut am lucrat commedia dell’arte; a fost o atmosferă deosebită. Acum, respectând cerințele de distanțare fizică, am lucrat monologuri și discursuri.“

 

Cursul ”Actorie pe pâine” ținut de Ivona Boitan ]n cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu"

Modulul ”Actorie pe pâine” ținut de Ivona Boitan în cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”

 

Când drumul pe care mergi te poartă într-o lume nouă

S-a născut în Cluj-Napoca, dar, la vârsta de doi ani, s-a mutat cu familia la Târgu Mureș. De la vârsta de 5-6 ani, Ivona și-a dorit să devină actriță. În trecut, atât tatăl cât și unchiul său fuseseră animați de această dorință, dar, la vremea respectivă, această profesie nu era văzută cu ochi prea buni. ,,Cu timpul, am descoperit că e mai interesant să fii regizor. Perioada facultății a fost foarte interesantă. Erau anii ’90, iar noi, ca studenți, eram foarte implicați din punct de vedere social”, spune Ivona Boitan.

 

Nu a fost o renunțare la teatru, cât, mai degrabă, o necesitate de a câștiga niște bani pentru a-mi întreține familia

 

După terminarea studiilor, pronia a purtat-o pe Ivona într-o lume nouă, cea a publicității și a televiziunii. ,,Trecerea a fost oarecum forțată. Nu a fost o renunțare la teatru, cât, mai degrabă, o necesitate de a câștiga niște bani pentru a-mi întreține familia. Cum din teatru nu câștigam suficient, am apelat la această variantă. În publicitate nu am stat prea mult, dar în televiziune am lucrat zece ani în cadrul mai multor departamente de promovare, apoi în producție. Acolo am început să scriu la modul real și mi s-a deschis această cale către scris“, povestește Ivona Boitan.

 

2

 

Reîntoarcere pe tărâmul teatrului

Se părea că îndepărtarea de meleagurile teatrului era definitivă. Ivona credea că va fi nevoită să lucreze toată viața în zona mass media. Dar Dumnezeu a hotărât contrariul. ,,La un moment dat, un fost coleg de televiziune a dorit să facă un spectacol special pentru copii, un musical, mai exact. M-a rugat să-l scriu, pornind de la o carte a mea pentru copii care se numește Magie într-un pahar cu apă. Și a ieșit un spectacol în regim independent care a fost foarte bine primit“, menționează Ivona.

 

Candele Nestinse este un spectacol care vorbește despre preoții, poeții și elitele anilor ‘50, care au pierit în pușcăriile comuniste

 

De la acel spectacol lucrurile au început să se lege într-un mod firesc. ,,Am ajuns să mă întâlnesc cu actrița Ana Calciu și am făcut primul spectacol, Brâncovenii. Terminam un spectacol și apoi începeam altul. De un real succes s-a bucurat spectacolul Candele Nestinse. Cu el am fost de două ori în Belgia, apoi în Anglia. Spectacolul vorbește despre preoții, poeții și elitele anilor 1950, care au pierit în pușcăriile comuniste. Nu am dorit să punem în discuție ideologii, ci să prezentăm destine care au avut un anumit parcurs și care, la un moment dat, au fost deturnate, distruse, de niște oameni care nu au avut capacitatea intelectuală și spirituală de a-i înțelege“, precizează Ivona Boitan.

 

Spectacolul Candele Nestinse în regia Ivonei Boitan

Spectacolul Candele Nestinse în regia Ivonei Boitan

 

O nouă provocare, profesor la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”

Totul reintrase pe un făgaș normal. Turnee, aplauze, însă o nouă provocare a apărut în viața Ivonei. ,,M-am întâlnit cu  Monica Șerbănescu, fondatoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, iremediabil fermecată de lumea evocată de spectacolul „Candele nestinse”, piesă pentru care a devenit un adevărat sponsor. Toată ideea cu profesoratul  am discutat-o împreună, încercând să conturăm portretul profesorului de religie pe care îl dorea pentru elevi. Am tot povestit, iar, la un moment dat, dânsa mi-a sugerat să devin profesoară de religie pentru mai multe clase din cadrul liceului“, își amintește Ivona Boitan.

 

Cred că un profesor de religie bun primește un har, are de îndeplinit o slujire față de Dumnezeu și față de copii

 

Acum, pe parcursul vacanței de vară, la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, se desfășoară multe proiecte dedicate copiilor. Ivona Boitan organizează atelierul de teatru. Pe final de dialog, am întrebat-o care este aportul acestor cursuri în dezvoltarea celor mici și cum au decurs orele de Religie online. ,,În primul rând, copiii  trec peste teama de a vorbi în public, se deschid și scapă de trac. Anul trecut am lucrat commedia dell’arte; a fost o atmosferă deosebită. Acum, respectând cerințele de distanțare fizică, am lucrat monologuri și discursuri. În ceea ce privește Religia predată online, a fost foarte greu, pentru că Religia nu este o oră de informație. Materiile de real s-au adaptat mai bine în sfera online, dar partea de uman este legată de emoție, de afectivitate. Când le povestești ceva copiilor trebuie să-i emoționezi; este foarte greu să transmiți emoție vorbind într-un monitor. Dar încercăm să recuperăm acum în Școala de Vacanță.“

 

 

Aprilie 1917, în frunte cu Vasile Stoica, delegația guvernului Brătianu pleacă în SUA, pentru a prezenta opiniei publice motivele pentru care România a intrat în războiul mondial. Între timp, Vasile devine colaborator la cotidianele The New York Times, The Washington Post, The New Republic, etc. Misiunea diplomatică culminează pe 20 septembrie 1918, când președintele Woodrow Wilson îl primește alături de membrii delegației române la Casa Albă. Un an mai târziu este convocat ca membru al delegației României la Versailles. Și-a desfășurat activitatea până în noiembrie 1947, când bolșevicii au înlocuit peste noapte tot corpul diplomatic cu unul supus URSS-ului. De atunci nu l-au mai trimis în nicio misiune și l-au aruncat în pușcărie unde și-a găsit sfârșitul.

 

În plin război părăsește armata austro-ungară și luptă pentru România

Ardeleanul Vasile Stoica vede lumina zilei la 1 ianuarie 1889, în Sibiu. Școala elementară o termină în Avrig, apoi continuă studiile liceale la  Liceul Maghiar de Stat din Sibiu. Între 1909-1913 studiază la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta, apoi urmează specializări la Paris și București. Obține licența și devine profesor vreme de un an, apoi redactor la cotidianul Românul din Arad. În ciuda vârstei fragede, Vasile Stoica dovedește o vastă cultură încununată de vorbirea fluentă a nu mai puțin de paisprezece limbi străine. În august 1916, odată cu intrarea României în Războiul Unității Naționale, Vasile redactează proclamațiile către Țară și Armată emise de regele Ferdinand I.

 

Foto: Arhivele Nationale ale României

Foto: Arhivele Naționale ale României

 

Izbucnirea primei conflagrații mondiale îl găsește de partea armatei austro-ungare, dar nu pentru mult timp. Trece de partea României și devine militant în campania filo-antantistă, avându-i alături pe Take Ionescu și Nicolae Filipescu. Luptă neobosit în tranșee, înfruntă vitejește gloanțele inamice, însă inevitabilul se întâmplă și este rănit. În semn de prețuire pentru obolul de curaj, autoritățile îi acordă Virtutea Militară.

 

În fruntea delegației române la Casa Albă

Guvernul condus de Ionel I.C. Brătianu și Marele Cartier General Român decid ca în 5/8 aprilie 1917, să-i trimită pe Vasile Stoica, Vasile Lucaciu, președintele Ligii Culturale, și pe clericul Ioan Moța, în SUA. Misiunea diplomatică avea drept scop prezentarea motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial, dar se dorea și o acțiune de propagandă în folosul cauzei naționale. Acolo, pe tărâm american, Vasile Stoica devine colaborator la cotidiane de prestigiu precum The New York Times, The Washington Post, The New Republic, etc. La finalul anului 1917, în urma unei conferințe, diplomatul Vasile Stoica se întâlnește cu președintele Theodor Roosevelt.

 

Vasile Stoica (stânga) la vânătoare, Avrig, anul 1939

Vasile Stoica (stânga) la vânătoare în Avrig, anul 1939

 

În urma eforturilor sale ia ființă Liga Națională a Românilor din America, iar la 13 septembrie 1918, Liga fuzionează cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina, sub președinția lui Traian Vuia. La mai puțin de zece zile după această ispravă, delegația română este primită de președintele Woodrow Wilson, la Casa Albă. O mare izbândă! Cu timp și fără timp, delegația română organizează conferințe în mai multe orașe din America. Tezaurul cultural al poporului român este primit cu reverențe în cercurile politice și culturale americane, iar presa publică pe bandă rulantă articole în favoarea națiunii române. Fostul președinte Theodor Roosvelt, ministrul de externe Robert Lansing, ministrul de interne Franklin Lane și mulți alții devin susținători ai cauzei României.

 

Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter

După succesul repudiat peste ocean, Vasile Stoica este convocat în februarie 1919, ca membru al delegației României la Versailles. Și de această dată premierul I.C. Brătianu a ținut morțiș să-l aibă alături numindu-l ofițerul său de legătură cu delegația britanică și americană. Vasile a mai fost ambasador al României în Albania, Bulgaria, Estonia, Letonia și Lituania. Activitatea diplomatică a continuat fără probleme până în noiembrie 1947. Atunci, Ministerul Afacerilor Străine se găsea în mâinile autorităților comuniste care alungă vechea gardă și pun în funcții “noi cadre diplomatice” menite să slujească URSS-ul. Refuză categoric să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, iar asta îl face și mai disprețuit. Autoritățile nu-l mai trimit în nicio misiune, în schimb, îl trimit la închisoare.

 

3

 

Iată cum își autoevalua Vasile Stoica traseul profesional: “Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter şi de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului ţărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent şi hărnicie; îmi ador ţara şi poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viaţa mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poţi realiza o operă atât de importantă.

Între 1948-1954, diplomatul român pătimește în pușcăriile comuniste. Este eliberat trei ani, dar autoritățile decid să nu-i dea pace, așa că îl condamnă la zece ani de temniță grea. Bolnav, epuizat fizic și spiritual, Vasile Stoica se stinge într-o celulă a penitenciarului Jilava, la 27 iulie 1959.

 

Surse: 1) Vasile Stoica, ”Suferințele din Ardeal

 

Ploiești, anul 1881, în casa liberalului Nicolae Micescu se aude scâncet de copil. Timpul se scurge iute, flăcăul crește și începe școala. Termină liceul în 1899, apoi se înscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, ca mai apoi să urmeze și cursurile Facultății de Drept din București. Ajuns în Germania, se specializează în drept roman, iar mai târziu obține doctoratul la Paris. În 1905 revine în țară și se înscrie în Baroul de Argeș, ca peste doi ani să se transfere la Baroul de Ilfov. Pledează magistral, urcă la catedra de drept civil și intră în politică de partea liberalilor. Comuniștii nu-l văd cu ochi buni. Îi înscenează un proces politic, condamnându-l la douăzeci de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică.  Pe 22 mai 1951, în temnițele de la Aiud, Istrate își dă duhul, exact în ziua în care împlinea 70 de ani.

 

Pregătirea unui avocat ilustru

La 22 mai 1881, familia senatorului liberal Nicolae Micesc sărbătorește venirea pe lume a lui Istrate. Flăcăul se dezvoltă frumos. Ajuns la vârsta adolescenței, decide să studieze la Colegiul “I.C. Brătianu“ din Pitești pe care îl absolvă în 1899. Vine la București și se înscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, dar și la Facultate de Drept. După un semestru, junele pleacă la Paris, ca bursier, și își continuă studiile de drept. În 1903, obține diploma, după care se specializează în drept roman la Universitatea din München. Trei ani mai târziu, Istrate revine în capitala Franței unde obține titlul de doctor în drept. Oportunitățile nu încetează să apară, așa că este ademenit cu un post de asistent universitar, dar spune pas și revine în țară.

 

Bibloteca lui Istate Micescu era alcătuită din 38.000 de volume Foto: uct media.

Biblioteca lui Istate Micescu era alcătuită din 38.000 de volume     Foto: uct media.

 

În 1905, se înscrie în Baroul de Argeș, ca peste doi ani să se transfere la Baroul de Ilfov. Animat de idealul unității naționale, Istrate Micescu lupă neobosit în războiul de reîntregire și este rănit. Din fericire, nu stă mult la pat, iar după război este ales în două rânduri Decan al Baroului de Ilfov, ca rod al măiestriei cu care pleda la bară.

 

La bară un luptător, iar la catedră erudit și umanist

Între 1907-1920, avocatul Istrate Micescu pledează atât în Capitală, cât și în alte orașe din țară. Se descurcă exemplar, așa că după 1920 schimbă macazul și pledează în procese celebre. În lucrarea Mari avocați ai României, Vasile Nistor îl descrie astfel: “Însuși modul de expunere a lui Istrate Micescu diferea de la bara avocaților la înălțimea catedrei. La bară era un luptător, apelând la glasul său voalat de orgă, la priviri semnificative, la gesturi feline, la pauze și tăceri pe care Marioara Voiculescu, mare tragediană, le socotea ca făcând parte din cea mai subtilă artă actoricească. La catedră tonul era calm și continuu, erudiția și umanismul spunându-și cuvântul cu cea mai pură seninătate.

 

Istrate Micescu (stânga), alături de ministrul de Externe al Marii Britanii, Anthony Eden

Istrate Micescu (stânga), alături de ministrul de Externe al Marii Britanii, Anthony Eden

 

Ajunge un nume de referință pentru Barou, astfel, în 1936 devine Decan de onoare al Baroului Ilfov și inițiază o mișcare la nivel național în cadrul barourilor intitulată Asociația Avocaților Români Creștini. Pe lângă profesia de avocat, Istrate a lucrat și la Creditul Rural apoi este numit de Petre Carp în funcția de consilier clasa I, la Ministerul Industriei și Comerțului.

 

Rivalitatea cu Nicolae Titulescu și debutul în viața politică

Debutul pedagogic are loc în 1907, ca asistent la catedra de drept civil a Facultății de Drept din Capitală. Doi ani mai târziu, se înscrie la concursul de docență la aceeași catedră, avându-i ca adversari pe Nicolae Titulescu, George Plastara, Alexandru Ceban și Cezar Partheniu. Se afișează rezultatele. Cap de listă, Istrate Micescu, pe locul doi, Nicolae Titulescu. Nu e prima înfrângere pe care Istrate o administrează rivalului Titulescu. Cea de-a doua vine în 1925, cu ocazia unui concurs organizat la Facultatea de Drept din Iași. Studenții umpleau până la refuz amfiteatrul pentru a-l asculta, însă cariera profesorului Micescu a cunoscut două perioade de suspendare. Prima dată la sfârșitul lui 1940, la insistențele legionarilor, apoi în 1947, de către autoritățile comuniste.

 

Untitled design (3)

 

Debutează în viața politică pe la 1918, în barca liberalilor. Cu timpul se iscă unele discrepanțe în partid pe fondul politicii economice și hotărăște să constituie un grup dizident. La 1 decembrie 1937, se înscrie în Partidul Național-Creștin, cu care prinde două mandate de deputat la Romanați. Apogeul carierei politice îl reprezintă funcția de ministru al justiției în guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. După 1940, a lăsat-o mai moale cu politica, asta datorită relațiilor reci cu regimul și persoana lui Ion Antonescu.

 

Judecat pe nedrept și condamnat la zece ani de temniță

Calvarul începe odată cu preluarea puterii de către sovietici. Disprețuit pentru înclinațiile politice, Istrate este radiat din Barou, apoi, în 1947, fără o hotărâre judecătorească, este arestat timp de două luni. După un an, comuniștii îi înscenează un proces politic și-l condamnă la douăzeci de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică. După spusele martorilor, la aflarea sentinței Micescu ar fi exclamat: “Mulțumesc generozității înaltei Curți că mi-a dorit o viață atât de lungă din care probabil voi face doi sau trei ani, iar restul îi veți face voi.

Cauza se rejudecă și se decide ca inculpatul Istrate Micescu să execute doisprezece ani de muncă silnică și cinci ani de degradare socială. La 18 ianuarie 1951, Curtea Militară de Casație și Justiție, a dispus înlocuirea pedepsei anterioare cu temniță grea, deoarece legea nu permitea aplicarea muncii silnice la persoanele înaintate în vârstă. Atât de periculos era un bătrân la 68 de ani.

Dar, prigoana nu se oprește aici. Istrate se ascunde, iar autoritățile pornesc în căutarea lui. Parcă ar fi intrat în pământ, securiștii nu-i dau de urmă. Începe să se joace murdar. În mai 1948, îi arestează soția și copiii, confiscându-i toată averea. Micescu se predă cu condiția ca familia să-i fie lăsată în pace. Odată încătușat, fugarul este aruncat în temnițele de la Aiud. Pătimește cumplit, vârsta nu-l mai ajută și cade grav bolnav. Dacă pe 22 mai 1881, Istrate intra în această lume singur și fără apărare, la 70 de ani distanță, tot în aceeași zi, o părăsea. Era tot singur și fără pic de apărare.

 

 

Surse: 1) Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu, “Istrate Micescu: un mare avocat și renumit profesor universitar, un adevărat martir al neamului“, în Memoria. 2) Vasile Nistor, Mari avocați ai României.

 

 

Un destin sub semnul notelor muzicale sau când muzica devine rațiunea de a fi. Dialog cu baritonul Sergiu Garabajii. “Artistul știe să pătrundă în inima spectatorului, să-l emoționeze”

5 august 2020 |
Talent, perseverență, dorință, și multă muncă, sunt doar câteva din atributele lui Sergiu. Tânărul s-a îndrăgostit de muzică pe filieră maternă. A început cu pianul, iar când a mai crescut  a fondat Ansamblului vocal a cappella Crescendo Band, o...

Povestea avocatului Ioan Harșia. Apărătorul românilor din Reghin luptă pe frontul din Galiția și cade prizonier la ruși. Comuniștii l-au batjocorit și au interzis să-i fie scris numele pe mormânt

31 Iulie 2020 |
Născut într-o familie de țărani înstăriți, Ioan nu a dus lipsă de nimic. A primit o educație aleasă, ce a culminat cu absolvirea Facultății de Drept și Științe politice din Budapesta. Ucenicia și-a făcut-o în orașul Târgu Mureș, ca după un timp...

Destinul tragic al avocatului Istrate Micescu. A luptat vitejește în războiul de reîntregire și a strălucit la catedră. Comuniștii i-au sechestrat familia și l-au închis la Aiud

24 Iulie 2020 |
Ploiești, anul 1881, în casa liberalului Nicolae Micescu se aude scâncet de copil. Timpul se scurge iute, flăcăul crește și începe școala. Termină liceul în 1899, apoi se înscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, ca mai apoi să...