Își imagina că e pe o scenă mare, și că audiența, formată din colegi de grădiniță era publicul însetată să-l asculte. Acest episod se petrecea pe când George avea doar 8 ani și un bagaj de vise alături.  Dragostea pentru muzică a cunoscut o nouă etapă, atunci când a pășit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați, apoi Liceul de Artă din Galați, și mai pe urmă Conservatorul din București.

Puștiul care pășea entuziast pe porțile casei de cultură devenise un tânăr dornic să se afirme în peisajul operei. Debutul și-l face în 2016, nu oriunde, ci în Rusia apoi, prin muncă, sacrificiu și un strop de credință, a făcut pasul către scenele operelor din München, Avignon, Berlin, Shanghai, Paris, iar lista poate continua. Se simte ca acasă pe senă, și de fiecare dată când performează, pune trup și suflet pentru a picura în inimile spectatorilor o fărmă frumos.

Astăzi, la Dialogurile Matricei îl avem ca invitat pe tenorul George Vîrban, Solist al Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București, și povestim despre debut, trăiri artistice, spiritualitate, artă și proiecte fascinante.

Iată pe scurt câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Întâlniri pe marile scene ale lumii
• Relația artistului cu Dumnezeu
• Baletând între operă și operetă
• Rolul și rostul artistului azi
• Episoade din bucătăria artistică

De când se știe pe această lume, Gabi a crescut cu muzica în casă. Ambii bunici, dar și tatăl, au fost violoniști de excepție. Prin urmare era greu de crezut că junele nu se va dedica unei cariere muzicale.  De la vârsta de patru ani, Gabi și-a început relația cu vioara, și nu sunt cuvinte mari pentru că vioara nu este o simplă bucată de lemn ci o prelungire a sufletului său care se răsfrânge armonios în urechile celor care îl ascultă.

De-a lungul timpului studiul asiduu, devotamentul și credința, l-a purtat în locuri nebănuite. A început cu scena Conservatorului Bucureștean, unde a studiat două facultăți, apoi viața l-a purtat într-un loc la care doar visa: Hotelul Ritz din Japonia. Acolo, a urcat pe scenă alături de Mariah Carry, Robin William, Nicole Scherzinger și alte nume mari ale muzicii.

Vreme de doi ani Gabi Stănescu a cântat și încântat publicul de pe cealaltă partea a globului, numai că ceva nu era așa cum trebuie. Faima, bucuria colaborării cu artiști de renume internațional și atenția publicului, nu puteau substituii dorul de România și de Dumnezeu. Așa că într-o bună zi, a decis să revină în țară, unde, spre surprinderea multora, a trebuie să se zbată pentru a-și face loc în peisajul haotic al muzicii românești. Și a reușit!

Acum, Gabi Stănescu este profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul de Arte Dinu Lipatti din București, unde cu timp și fără timp descoperă noi diamante, susține recitaluri acompaniat de reprezentanți ai tinerei generații și dă viață unor proiecte unice în peisajul artistic autohton.

Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

• Aventuri la Conservatorul din București. Între clasic și jazz
• O scurtă istorie a jazz-ului românesc
• Experiența pe marile scene din Japonia
• Rolul pedagogului în lumea contemporană
• Regrete artistice

Născută pe meleaguri sălăjene, Daniela a avut mereu în față chipul blând al bunicii de la care a învățat ce înseamnă bunătatea și ajutorarea celor aflați în suferință. Își reamintește cu tremur în glas despre cum străbătea cale îndelungată până la biserica din sat, despre clipele binecuvântate în care comunitatea se aduna la răstignire, la cruce, pentru momente de rugăciune și cântat pricesne. Erau clipe desprinse din rai, în care armonia dintre oameni se simțea în aerul încărcat de sfințenie.

Odată cu trecerea timpului, Daniela a făcut pasul către Facultatea de Psihologie la Cluj, luând cu sine datinile, bunătatea și dorința de a face bine. Așa se face că în timpul studenției a coordonat activități de voluntariat menite să aducă un sprijin, o schimbare în lumea copiilor abandonați.  Munca, devotamentul, credința și sacrificiul de care a dat dovadă au purtat-o prin multe locuri în această lume, unul din ele fiind Consiliul Europei, o etapă importantă în creșterea profesională.

În prezent, Daniela Boșca este Director Executiv al Federației Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil – FONPC, postură din care a reușit să miște multe lucruri în ceea ce privește situația copiilor abandonați și abuzați din România.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Binele moștenit de la bunici
• Avem o cultură a voluntariatului în Româna?
• Proiectele FONPC și impactul acestora
• O privire asupra statisticilor. Ce soluții avem?
• Suferința te apropie de Dumnezeu
• Recuperarea unui copil abuzat

Cu un background juridic în spate, Diana a decis să rupă orice barieră și să accepte noi provocări. Odată cu trecerea timpului, a decis să iasă din zona de confort și să răspundă chemării de a schimba viețile oamenilor. Așa se facă că după o bună bucată de vreme, și-a surprins soțul cu decizia de a-și pune timpul și cunoștințele în slujba semenilor. În prezent, Diana este Life Coach și Aromaterapeut, având în spate o comunitate inimoasă pentru care își dedică ore bune, oferă soluții la felurite probleme de sănătate, dar cel mai important, schimbă modul de a gândi.

De cealaltă baricadă, în această poveste se află Marius, soț devotat, tată de toată isprava și un profesionist de mare calibru în domeniul financiar. Cei doi fac o echipă pe cinste. Diana este inima care pulsează emoție și informație despre sănătatea fizică și psihică, iar Marius este mintea capabilă să creioneze cele mai bune strategii financiare pentru a chivernisi cu înțelepciune banul și a nu-l risipi.

Moldoveni prin ADN și simțire, invitații de azi au poposit la Dialogurile Matricei unde am vorbit despre:

• Puterea tămăduitoare a uleiurilor esențiale;
• Educația copiilor;
• Obiceiuri care ne fac să evoluam;
• Strategii și mituri din domeniul financiar;

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am dezbătut în acest podcast. Pentru mai multe, aruncă un ochi pe episodul de azi.

Fiecare început de an este o provocare. Fiecare dinte noi ne dorim să fim mai buni, mai eficienți și mai sănătoși decât am fost în anul precedent. Pentru a fi cât mai aproape de potențialul dorit, avem nevoie de muncă, disciplină și un corp sănătos. Prin urmare, am decis să venim în întâmpinarea dumneavoastră cu metode practice de a obține un corp armonios și o minte pe măsură. Ghid în această călătorie ne va fi Vlad Dumitraș, trainer TBW, core HIIT, un om pentru care sportul este un adevărat mod de a fi.

Majoritatea îl știu fie din sala de antrenament, fie de pe ternul de rugby sau din fața camerelor, unde caută în permanență să-i inspire pe cei din jur prin determinarea și atitudinea cu care abordează lucrurile. S-a împrietenit cu sportul încă din copilărie, iar pe parcursul anilor a îmbrățișat balonul oval în cadrul Clubului Sportiv Steaua, unde  vreme de opt ani a cucerit campionate și a pășit pe cele mai înalte culmi sportive.

Odată cu trecerea timpului, a lăsat-o mai moale cu placajele și eseurile dedicându-se activității de personal trainer. În sală, ca și pe teren, este atent la cei cu care lucrează și îmbindă perfect tehnicile de antrenament cu atmosfera de bună dispoziției.

Pentru cele mai proaspete sfaturi în materie de alimentație, tehnici de slăbire, soluții pentru a scăpa de durerile de spate plus multe alte sfaturi practice dedicate copiilor, adolescenților și părinților, vă invităm să stați alături de noi.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Rugby-ul, dragoste la primul placaj
• Cum să arate alimentație unui copil sănătos?
• Despre suplimente, exerciții și dieta la adolescenți
• Spune adio dulcelui și durerilor lombare
• Responsabilitatea unui personal trainer

La ce vă gândiți atunci când auziți cuvântul Crăciun? Unii ar spune la cadouri, alții la mesele în compania celor dragi sau la colindele care răsună la orice pas. Dar mai presus de toate, Crăciunul rămâne o taină.

Poate că în zilele acestea unii dintre voi sunteți prinși până peste cap cu anumite treburi care țin de bunul mers al lucrurilor din familia dumneavoastră. Sau poate că furați de vâltoarea lumii contemporane, ați uitat gustul stării de primenirea înaintea unei mari sărbători. Suntem permanent într-o perpetuă goană după cadouri, atenție, funcții, încât am uitat să ne mai stăvilim setea de cer, locul care dă sens acestei existențe pământești.

În prag de sărbătoare, echipa Matricea Românească vă aduce în case și-n inimi un dialog cu, și pentru suflet, alături de Părintele Vasile Ioana, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae dintr-o zi.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Povești despre atmosfera de sărbătoare în satul natal
• Să fim ca păstorii! Harul dublează hărnicia
• Sărbătoarea familiei. Cum să arate ziua noastră de Crăciun?
• Înfrânați excesul alimentar, dar nu faceți rabat de la bucurie
• Ce dar îi poate face omul de rând lui Hristos?

Era anul 2017, când Maria tocmai ce isprăvea cu brio un semestru încununat de o sesiune perfectă la Academia de Studii Economice din București. Lucrurile mergeau cum nu se putea mai bine, însă, oportunitatea a început să bată stăruitor la ușă. Cu un bagaj de vise presărate cu multă ambiție, tânăra și-a făcut bagajele devenind studentă la Roehampton University, unde a studiat  business și management. A fost o experiență cu de toate. Printre cursurile de la facultate, Maria a trecut prin mai multe job-uri, a fost avansată, toate acestea culminând cu o licență de excepție și obținerea calificativului ,,first class”.

Totul mergea excelent! Prin muncă, seriozitate și devotament, câștigase respectul celor din jur, care o priveau cu admirație. După terminarea facultății, oportunitatea a bătut din nou la ușă, iar Maria i-a deschis din nou. De această dată, a revenit în rolul de student, dar la British Academy of Interior Design, unde este în ultimul an.

Chiar dacă avea un viitor strălucit în Londra, Maria a decis să revină acasă și să pună pe picioare propriul business. Așa a luat naștere Amazoniq, o cafenea micuță în cartierul Dumul Taberei, unde poveștile oamenilor se îmbină armonios cu hohotele de râs și aroma demențială a cafelei.

Astăzi, am poposit cu podcastul în cafenea, și nu în orice moment, ci chiar în pragul aniversării de un an! Am stat de vorbă cu Maria Chițu despre studenție, revenirea în România, construirea și creșterea unui business, plus multe alte subiecte care vă vor ține cu ochii lipiți de ecran.

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Cum arată viața unui student la Roehampton University?
• Succesul pe meleagurile londoneze și revenirea în țară
• Amazoniq Coffee, mai mult decât un simplu business
• Mentalitatea unui antreprenor după un an de provocări

Vizionare plăcută!

Avea doar opt ani când a pășit pentru prima dată într-o sală de arte marțiale. Se întâmpla la Reghin, unde micul Loránd, împins de la spate de figura atletică a tatălui a început să învețe arta Shotokan Karate. Rigoarea de la antrenamente nu l-a speriat, ba din contră, l-a disciplinat și ambiționat să devină din ce în ce mai bun.

Cum era firesc, au urmat nenumărate concursuri la care a cucerit medalii, a simțit ce înseamnă să nu ai o zi bună și să pierzi, apoi să te remontezi și să devii mai bun ca data trecută. Cu timpul, artele marțiale deveniseră pentru Loránd un adevărat mod de viață. Plecat din cuibul familiei pentru a studia medicina sportivă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, tânărul a cunoscut altă lume și a fost nevoit să i-a viața în piept. De acum era bărbat și trebuia să se descurce, îi spunea adesea tatăl său. Prin urmare, Loránd a făcut ce se pricepea cel mai bine, adică i-a inspirat pe cei din jur să ducă un mod de viață axat pe sport, o gândire sănătoasă și voie bună. Timid, a început să predea colegilor de facultate, devenind acel antrenor pe care nu-l găsești cu una cu două. Vestea a tot circulat, astfel încât Loránd abia de mai făcea față la numărul mare de cereri.

Disciplinat din fire și de un bun simț care te frapează, Loránd și-a dorit mai mult de la viață, motiv pentru care a luat calea Școlii Militare de Subofițeri din Drăgășani, iar în momentul de față este unul din membri de elită ai Grupării de Jandarmi Mobile din Târgu Mureș. Și de parcă nu era suficient, ei bine, recent, Loránd Kalas și-a făcut debutul și în ring-ul de kickboxing, unde în luna octombrie 2023 a cucerit Centura Semi-PRO Balkan-Asia și Centura Turcie, printr-un KO de toată frumusețea.

Astăzi, Loránd Kalas a poposit la Dialogurile Matricei și am povestit despre începuturi, mentalitatea unui campioni, depășirea provocărilor, descoperirea sinelui prin sport și multe alte subiecte.

Vizionare plăcută!

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Primul pas pe tatami, o dragoste la prima atingere
• Cei șapte ani de acasă și procesul de autoeducație
• Antrenor, jandarm, autor de carte și campion. Cum le faci pe toate?
• Învingător în lupta cu prejudecățile

A început să cânte de timpuriu, mai precis de la vârsta de cinci ani. Desigur că la început totul a fost o joacă de copii, însă cu trecerea timpului Anamaria respira muzică prin toți porii, motiv pentru care a început să se pregătească mult mai serios pentru o carieră în lumea această lume. Cu trecerea timpului, a luat calea festivalurilor, prilej cu care a cântat și încântat publicul și jurații care au răsplătit-o cu fel de fel de premii.

Când nu este pe scenă, Anamaria este o veritabilă culegătoare de folclor, asta și pentru că este studentă la Facultate de Litere, secția Etnologie. Printre, concerte, proiecte și drumuri bătute în lung și-n lat, Anamaria Lăcătuș a poposit la Dialogurile Matricei, prilej cu care am discutat despre debutul în muzică, întâmplări de pe scenă, tradiții din lumea satului, costume populare și planuri de viitor.

 Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Muzica, o dragoste la prima audiție
• Mentalitatea interpretului de festival
• Taina satului românesc și a costumelor tradiționale
• Un album lucrat pe îndelete

Copilăria Laviniei începe sub cheia tăcerii. Semnele sunt cele care au luat locul cuvintelor deoarece părinții sunt persoane surde. Nimeni nu spune că a fost ușor, dar a înțeles că nimic nu e întâmplător și că are un rol în lumea acesta. A petrecut perioade bune lângă oamenii surzi, a învățat să-i simtă, să-i accepte, și să-i ajute. Astăzi, Lavinia Chițu este singura interpretă de muzică în limbajul semnelor, și punte între două lumi: cea a persoanelor auzitoare și a celor neauzitoare.

 Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• O copilărie în tăcere și educația primită
• Muzica, balsam pentru suflet. Cum este să traduci piese pentru persoanele surde?
• Schimbarea mentalității. Și oamenii surzi au nevoie de artă
• Proiecte, planuri și idei de viitor

Vizionare plăcută!

A făcut cunoștință cu motorul pe când avea doar 5 ani! La ceva timp de la încălecare, mai exact la 11 ani, participă la primul concurs. Privirile mirate ale celorlalți concurenți nu au intimidat-o, ci din contră, s-a ambiționat și mai tare cucerind medalii pe circuitele naționale și internaționale. Prin muncă, talent și devotament, Daria și-a câștigat respectul celor din jur, iar în 2017 a fost desemnată sportiva anului!

În prezent, este studentă în anul III la Facultatea de Medicină Veterinară din București și îmbină cu desăvârșire studiul asiduu cu priceperea unui pilot de prim rang.

 Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Emoțiile debutului pe circuit
• Cea mai gravă accidentare și refacerea
• Distincții și medalii. Cum este să fii sportiva anului?
• Viața de student la medicină veterinară și oportunități

Multă lume s-ar fi așteptat ca primul concert să-l fi susținut pe o scenă, însă lucrurile nu au fost chiar așa. Fiind de mică o fire energică și visătoare, Raluca oferea primele reprezentații muzicale, prin copaci, în curte, imaginându-și că unduirile lanului de lucernă sunt uralele publicului. Era doar începutul. Într-o zi, unchiul a tras cu urechea și a simțit că puștoaica mustește de talent. Au început să lucreze, și ușor, ușor pașii au purtat-o către Grupului Folcloric Mugurel, iar în 2008, trece cu bine preselecția organizată de Corala Fantasia din Vaslui.

Odată cu trecerea timpului, Raluca devine elevă la Liceul Mihail Kogălniceanu, secția Științele Naturii, cu gândul de a îmbrăca halatul de medic. În ciuda acestui fapt, a continuat să cânte, să participe la concursuri în țară și peste hotare, făcând din muzică un adevărat mod de viață.

Participarea la emisiune Vedeta Populară, unde a cucerit locul II, a fost scânteia care a aprins focul. Din acel moment a colaborat cu mari orchestre, a încântat pe marile scene și a realizat mai multe colaborări cu artiști de seamă. Dacă până de curând publicul o cunoștea ca ,,fata care cântă muzică populară”, ei bine de ceva vreme în coace, Raluca a descoperit noi valențe artistice și atacă cu o ușurință debordantă genuri ca pop, jazz sau soul.

Vă invităm să rămâneți cu noi în clipele următoare pentru a descoperi o poveste presărată cu muncă, talent și pasiune.

Născut și crescut în București, Alex era genul de copil energic care cu greu putea fi convins să intre în casă. Cu alte cuvinte, o copilărie care nu anunța nimic din ceea ce viața avea să-i pregătească. Era anul 2004. Un virus de răceală începe să-și facă de cap, refugiindu-se în articulații. Au urmat tot felul de tratamente, opinii medicale, iar în final a fost trimis acasă având un diagnostic scris cu creionul: poliartrită reumatoidă juvenilă. Și cum lucrurile păreau că nu pot merge mai rău, la scurt timp, boala a degenerat. Alex a fost țintuit la pat vreme de trei ani.

În fața lui Alex se trasau două drumuri: unul al pierzării și al deznădejdii, iar altul al luptei presărate cu speranța reinventării. Și alegerea a fost simplă! În ciuda faptului că rămăsese în scaun rulant, tânărul s-a angajat într-un call center, fiind un exemplu de ambiție și muncă. Ulterior, seriozitatea, perseverența și implicarea de care a dat dovadă, l-a condus către o carieră în domeniul IT la una din cele mai mari firme de asigurări de pe piață.

Între job și încercările de zi cu zi, Alex a decis că viața nu trebuie trăită doar pentru a supraviețuii. Astfel, a acceptat o nouă provocare și s-a înscris în programul #ȘoferiDeSuflet, derulat de Asociația Magic, prin care transporta oameni ieșiți din spital către casă. Nu vă puteți închipuii reacțiile beneficiarilor când erau așteptați la porta spitalului de un tânăr în scaun rulant, cu un zâmbet larg pe buze, care-i invita respectuos să i-a loc în mașina special adaptată.

Rămâneți cu noi, pentru că în minutele următoare, veți descoperi povestea unui învingător care ne-a demonstrat că indiferent de provocările ivite în cale, BIRUINȚA, este singura variantă!

Părintele Constantin Dan Bădulescu a crescut cu muzica în casă de când se știe. Își amintește și acum radioul bunicului la ale cărui boxe răsunau acorduri de muzică ușoară și clasică. La drept vorbind, era un mediu propice pentru a crește un copil meloman. La 14 ani, cu prilejul zilei onomastice, a primit în dar o chitară, prilej numai bun de a da frâu liber calităților muzicale cu care fusese înzestrat.

Chiar dacă nu a urmat un liceu de muzică, asta nu a contat prea mult, ba din contră, a fost un plus în viitoarea carieră de muzician. Nu a slăbit corzile chitarei, și la 16 ani își făcuse debutul într-un cadrul cât se poate de profesionist. Inevitabil, pașii l-au purtat la Conservatorul din București, unde absolvă cu brio în 1975, la secția Pedagogie muzicală.

Debutează ca muzician rock (chitară bas) în 1968, cu formația Solaris, urmând ca în 1974 să intre în celebra formație Sfinx. Are o contribuție majoră în plan muzical, cât și ca textier, compunând mai multe piese. Au urmat ani de concerte, ovații, autografe, completate de peripluri prin formațiile Roșu și Negru, Iris, precum și colaborări cu artiști celebri ca Nicu Alifantis sau Mircea Baniciu.

În plan spiritual, ateismul promovat în acele timpuri, fusese înlocuit cu anumite căutări spirituale care l-au dus pe cărarea astrologiei, New Age-ului, Yoga, felurite forme de meditații, etc. Și cu toate acestea, golul sufletesc nu-și găsea astâmpăr. Întâmplarea face ca pe 6 ianuarie 1986, să părăsească România și să ia calea țărilor nordice, stabilindu-se în Suedia. Aici, la milioane de kilometri distanță, într-o țară rece, atât la propriu, cât și la figurat, avea să devină Ortodox!

A fost nevoie de o bună bucată din viață, milioane de kilometri și câteva întrebări puse la timpul lor. Acum, slujește cu devotament lui Dumnezeu și oamenilor, făcând din aceasta un punct cheie al misiunii sale pe pământ.

În clipele următoare, vă invităm să descoperiți o poveste, demnă de marile ecranizări de la Hollywood.

Vizionare plăcută!

Era o zi ca oricare alta. Ioana făcuse primii pași în casa unor prieteni de familie. În centrul camerei, trona maiestos un pian de care a fost vrăjită pe loc. Fără nicio reținere, s-a așezat pe scaun și a început să ia la control toate clapele producând un sunet care cu greu se putea numi muzică. Era și normal pentru că episodul se petrecea pe la vârsta de 4-5 ani. Văzând întâmplarea, fiul familiei cu pricina o invită pe micuța Ioana la câteva ore în care să-i pună la încercare calitățile muzicale. Zis și făcut!

Tânăra s-a îndrăgostit pe loc de instrument, iar cu timp i-a dedicat acestuia 12 ani din viața ei. Au fost ani în care programul de studiu asiduu i-au răpit unele momente din copilărie, dar nu regretă nicio secundă din timpul petrecut în fața partiturii. Ulterior, drumurile au purtat-o pe alte căi, dar muzica pianului a fost tot timpul acolo, în background-ul vieții. Așa se face că în pandemie, când lumea fugea care încotro, Ioana a pus bazele Concursului Internațional de Interpretare SCHERZO, care s-a bucurat de un succes răsunător.

Până în prezent, efortul Ioanei și a oamenilor de lângă ea, au făcut ca sute de tineri să-și poată exprima talentul de-a lungul a patru ediții. Pe lângă acestea, tânăra lucrează în particular cu tineri și nu numai, ghidându-le pașii pe cărarea muzicii și făcându-i să se îndrăgostească iremediabil de magia artei.

Printre note, partituri, ore petrecute alături de elevi, Ioana Cristache a poposit în fața microfonului, motiv pentru care nu ne-am putut abține să nu o luăm la întrebări.

Ce a ieșit? Vă lăsăm pe voi să vedeți!

S-a născut și a copilărit pe străzile prăfuite ale Bucureștiului. Părinții, oameni la locul lor, dar nu prea duși pe la Biserică. În acest context, tânărul Tudor are o întâlnire providențială cu bunica, de a cărei caldă mângâiere își aduce aminte și azi. ,,Buni, Dumnezeu nu există! Am fost în cosmos și s-a dovedit, că cerul este un loc doar cu stele și planete, nici vorbă de Dumnezeu acolo!”, susținea sus și tare junele care avea doar șase ani. Dar bunica a surâs, apoi, la scurt timp a urmat o mângâiere.

Era un prim episod dintr-o serie de căutări și frământări interioare. După câțiva ani, pașii l-au purtat pe Tudor la Seminarul Teologic din Capitală. Privind în urmă, cei 5 ani de seminar au fost ca o adevărată catehizare în care a dobândit o mai bună cunoaștere a ceea ce este credința ortodoxă. Firesc, a urmat o facultate cu profil teologic, numai că după terminarea ei, Dumnezeu avea să-i îndrepte pașii tocmai pe cealaltă parte a globului, mai exact în Boston, unde devenise masterand al Hellenic College Holy Cross.

Printre cursuri, trece pragul unei parohii de convertiți ortodocși, unde are un șoc! Zeci de americani îmbrățișau din toată inima credința ortodoxă. Au urmat ani de slujire, mai întâi ca diacon, apoi ca preot, iar în momentul de față părintele își desfășoară activitatea pe două fronturi: la Biserica Sfânta Maria din orașul Boston, și la al Hellenic College Holy Cross, unde are în grijă sarcini administrative.

Rămâneți aproape pentru că am luat calea Americii și am stat de vorbă cu părintele Tudor Sâmbeteanu despre viața unui preot ortodox în SUA, despre americani ce îmbrățișează dreapta credință, despre slujirea în arealul academic, plus multe alte subiecte atât pentru credincioși cât și pentru mai puțin credincioși.

Ce a ieșit? Un super dialog!

Vizionare plăcută!