De către

Matricea Românească

O mână de tineri care iubesc comunitatea în care trăiesc s-a mobilizat și a pus la punct un proiect care avea să devină un inedit spațiu cultural. Reprezentanții Asociației GHEPart (Grow Harmony in Education and make Progress through art) din Curtea de Argeș au gândit Greenoteca, un loc unde localnicii se pot bucura din plin de cultură în aer liber.

Greenoteca a luat naștere în 2015, în urma obținerii unei finanțări, iar principalul scop al demersului asociației a fost reabilitarea, cu ajutorul voluntarilor, a unui spațiu verde din Curtea de Argeș, care să găzduiască diverse manifestări culturale. În primele cinci luni de existență, nu mai puțin de 400 de localnici s-au bucurat de activități de profil.

Ce oferă Greenoteca orașului Curtea de Argeș? Cei 285 metri pătrați de spațiu găzduiesc evenimente precum proiecții de filme, expoziții, întruniri, serate muzicale sau constituie, pur și simplu, refugiul celor care vor să citească, să se relaxeze în aer liber sau să se bucure de iarbă verde.

Deși, la prima vedere, Greenoteca nu aduce nimic nou în spațiul cultural românesc, proiectul este mai mult decât s-ar crede. El reprezintă un demers care le demonstrează oamenilor din acest orășel că cineva s-a gândit la nevoile lor de a se deconecta, a improvizat pentru ei un cinematograf în aer liber și le-a oferit un spațiu verde unde-și pot aduce copiii, în condițiile unei lipse acute la nivel local. Iar modul în care a fost amenajată Greenoteca relevă imaginația, dar și pasiunea cu care reprezentanții GHEPart au lucrat la proiect.

Creativitatea este una dintre „mărcile” Greenotecii

Creativitatea este una dintre „mărcile” Greenotecii Foto: Mihai Vladu

„Avem un gard superb, niște băncuțe de care se bucură copiii sau tinerii, avem panouri care colorează orașul și avem posibilitatea de a organiza în continuare proiecții de filme într-un oraș fără cinema. Este foarte greu, logistic, dar știi ce frumos e zâmbetul de pe chipul celor care vin să vadă un film în aer liber? Așa am atras noi voluntari, așa am făcut oamenii să înțeleagă binele pe care îl oferă activitățile pentru comunitate. Societatea pare prinsă în mirajul Statului sau al Primăriei. Vrem să ne dea statul, să ne facă primăria, iar când vedem oameni care fac lucruri frumoase pentru alți oameni, și nu cer nimic în schimb, începem să ne gândim”, a declarat pentru Matricea Românească, Iulia Georgescu, coordonatorul proiectului.

Știi ce frumos e zâmbetul de pe chipul celor care vin să vadă un film în aer liber? Așa am atras noi voluntari, așa am făcut oamenii să înțeleagă binele pe care îl oferă activitățile pentru comunitate

Într-adevăr, superbul gard al Greenotecii este unul mai rar întâlnit și atrage atenția grație originalității de care au dat dovadă „hărnicuții” de la GHEPart: spațiul este delimitat de creioane colorate de mari dimensiuni.

Toate eforturile de a crea un astfel de spațiu și de a-l menține viu prin activitățile culturale de care cei din Curtea de Argeș se bucură în mod gratuit au drept numitor comun oamenii, așa cum a subliniat atât de frumos Iulia Georgescu.

„Proiectul, pe lângă provocările specifice bricolajului – construirea gardului, folosirea drujbei și a uneltelor, găsirea transportului pentru uluci, paleți etc., cumpărarea diferitelor lucruri de la magazinele de construcții unde angajații mă priveau ciudat, pentru că nu știam să le răspund concret la întrebări despre lista mea de cumpărături -, a fost din nou despre oameni. Oameni care te ajută, oameni cu care împarți bucuria unor reușite, oameni care îți aduc energie bună, dar și oameni pe care nu te poți baza, precum și alte lucruri care «dădeau cu minus». Per total, rezultatul a fost «cu plus», evident, dar am învățat din nou o multime de lucruri”.

Iulia Georgescu

Iulia Georgescu, coordonatorul proiectului „Greenoteca”

Terasă gălăgioasă, sau lectură în aer liber?

Modul în care arată spațiul evidențiază faptul că s-a muncit cu adevărat: canapelele și masa sunt realizate din paleți industriali – chiar de mâna voluntarilor -, iar gazonul a fost reamenajat și au fost plantați arbori și flori de către copii. În dreptul fiecărui arbore este semnalat numele copiilor care au muncit la plantarea lui, după ce au primit de la reprezentanții Asociației sesiuni de educație ecologică.

Proiectul, pe lângă provocările specifice bricolajului, a fost din nou despre oameni

Greenoteca, strategic amplasată în curtea Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș, reprezintă oaza de relaxare din centrul orășelului, dar oferă și alternativa cinematografului căruia localnicii îi duc lipsa.

Chiar dacă „ținutul culturii în natură” se învecinează cu o terasă gălăgioasă, iar muzica și discuțiile clienților acesteia vin flagrant în antiteză cu caracterul cultural al Greenotecii, manifestările de aici se „mențin pe poziții”. Oamenii trebuie doar să aleagă modul de relaxare pe care îl preferă.

În momentul în care am decis să citesc cartea lui Gib Mihăescu, „Zilele și nopțile unui student întârziat”, am plecat de la premisa că mă voi amuza aflând peripețiile prin care trece un tânăr care se apucă să învețe cu o noapte înainte de examene sau care încearcă să găsească metode eficiente de copiat. Nu a fost așa, din fericire.

Mihnea Băiatu, „studentul întârziat” al lui Mihăescu, este un tânăr escroc și un erou de mahala bucureşteană, ale cărui fapte conturează un tablou al moravurilor ușoare. Încă din primul capitol realizăm cu ce fel de „băiat” avem de-a face: acesta găsește o cameră de închiriat la casa no. 4 bis din Fundătura Șapte Fântâni, negociază cu proprietara un preț (pe care oricum nu-l va plăti, potrivit propriei cutume) și are grijă să lase o impresie mai mult decât bună: își folosește tehnicile de seducție «irezistibile» în fața gospodinelor de periferie. Cititorul face cunoștință chiar de la începutul operei cu tehnicile de seducție și de manipulare ale lui Mihnea, care dorește să o adauge și pe proprietara noii lui locuinţe în palmaresul său de gazde seduse, cu care a practicat „amorul democrat”. După parcurgerea rândurilor episodului mi-am dat seama că am în mână ceva mai mult decât un roman distractiv despre un student „bon vivant” – aveam să cunosc aventurile unui seducător experimentat, de primă mână. Trebuie menționat și faptul că primul capitol ademenește cititorul și reprezintă promisiunea – îndeplinită – unei opere care nu va dezamăgi.

Băiatu – numele este sugestiv – constituie simbolul a ceea ce numim în zilele noastre un „șmecher”, care se descurcă în orice situație, folosind toată paleta de vicleșuguri și de minciuni pe care le deține de ani buni în mâneca hainei atent alese.

Aspectul fizic este una dintre cele mai puternice arme ale sale, iar atitudinea „proprietăreselor” de mahala se îndulcește încă din primele momente, ele încadrându-l pe student în categoria „tinerilor bine”: plin la trup, elegant în hainele la modă, vag uzate, „la fiecare mișcare, din îmbrăcămintea lui porneau ușoare reminiscențe de apă de Colonia, care nu puteau scăpa nasului feminin”, păr lucios „de parcă era făcut cu mașina”, ochi fosforici, sprâncene cuceritoare, o gură mică „de-un roșu viu”, dinți mici, regulați și puternici. Toate aceste însușiri, coroborate cu tehnicile de înșelăciune, conturează un individ periculos, care știe cum să păcălească bucureștenii creduli.

Coincidența care obține licența

Aflăm în paginile romanului că Mihnea Băiatu este lipsit de scrupule și în relațiile cu familia, care crede în el și îi susține financiar șederea la București, pentru a studia Dreptul. De 11 ani, tânărul trăiește “cu brio” de pe o zi pe alta în Capitală și își minte cu nerușinare părinții că o să-și ia examenele și că își va da în sfârșit licența. Frământându-se, pentru că nu știe cum să procedeze pentru a obține în mod fraudulos mult dorita licență, norocul îi iese din nou în cale. O coincidență mai mult decât salvatoare îl ajută să-și păcălească tatăl: pe lista studenților reușiți, trecuți în gazetă, se află și un student pe nume Băiatu Mih…

Romanul, pe care l-am citit pe nerăsuflate, mai ales datorită lejerității cu care a fost scris, are o ușoară tentă biografică, întrucât și Gib Mihăescu (23 aprilie 1894 – 19 octombrie 1935) a fost un „student întârziat” – scriitorul s-a înscris la Facultatea de Drept din București, dar științele juridice nu au prezentat interes pentru el, drept pentru care nu și-a dat examenele.

La „Zilele și nopțile unui student întârziat” am râs în hohote, m-am minunat de talentul înnăscut al lui Mihnea de a ieși „basma curată” din orice situație și de tertipurile folosite, dar am şi trăit alături de el agonia sa, declanșată încă din momentul în care a întâlnit-o pe holurile Universității pe intelectuala și frumoasa Arina, cea căreia tânărul îi atribuie toate calitățile pe care el le caută la o femeie. Limbajul folosit este unul alert, presărat cu expresii ilare, iar cititorul se delectează cu umor de calitate, pagină după pagină.

Finalul nu este nici pe departe construit în nota cu care care ne-a obişnuit cuprinsul romanului – Mihnea trăiește o poveste de dragoste dramatică, ceea ce ne arată că până și un personaj fără scrupule are suflet și conștiință.

Foto deschidere: libris.ro

Nota Matricea Românească: [usr 3]

Realitatea dureroasă a monumentelor istorice din țara noastră este aceea că multe dintre ele “plâng” din cauza nepăsării celor care le ignoră și care nu înțeleg că acestea nu vor fi întotdeauna acolo, pentru că timpul le macină încet dar sigur, ca o termită nemiloasă. Ei bine, un grup de artiști a încercat să își exprime nemulțumirea față de acest fenomen și a demarat un proiect mai mult decât inedit: aceştia și-au pus originalitatea în slujba unui scop nobil și au «colorat» clădirile bucureștene, pe cele triste, aflate în ruină.

Arina Bianca Rusu, cea care a dezvoltat proiectul, a efectuat o radiografie a clădirilor vechi din Capitală și a selectat un număr de 35 de imobile cu potenţial de “muză” a artiștilor, în urma unei documentații puse la dispoziție de către Asociația Rhabillage, prin arhitectul Loredana Brumă. Cele mai multe dintre clădiri „strigă în tăcere” după ajutor.

Artistul Laurențiu Dimișcă a fost cel care a avut inițiativa proiectului și cel care a stat față-n față cu noile sale surse de inspirație și a așternut pe pânză reacția sa la starea în care se află arhitectura bucureșteană. Dimișcă a pictat 30 de lucrări de mari dimensiuni, iar pentru realizarea celorlalte 5 picturi, au fost cooptați în urma unui proces de selecție tot atâția artiști debutanți: Aida Radu, Alma Benedek, Konrad Mihat, Marius Milea și Mihaela Cristina Șolga. Acești pictori nu au făcut doar să îi dea frâu liber penelului să le exprime starea vizavi de monumentele istorice, ci au redat și poveștile inedite ale fiecărei bijuterii arhitecturale în parte, care pot fi aflate și din albumul „Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine”.

Artistul Laurențiu Dimișcă și-a exprimat nemulțumirea față de starea clădirilor vechi prin intermediul picturilor sale

Artistul Laurențiu Dimișcă și-a exprimat nemulțumirea față de starea clădirilor vechi prin intermediul picturilor sale Foto: Mihai Vladu

„Arta poate să fie un manifest. Întotdeauna, ea a arătat, mai mult sau mai puțin, latura la care populația ar trebui să aibă grijă. Eu privesc toată provocarea artei mele, vizavi de grija arhitecturii de patrimoniu, ca pe un manifest – realizat timp de șase luni, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național – creionat de Arina.

Vrem să demonstrăm că și noi, artiștii, putem, prin reprezentarea plastică a operelor de artă, să facem oamenii să aibă grijă de patrimoniu și de propria identitate

Vrem să demonstrăm că și noi, artiștii, suntem sensibili la fenomenul acesta și putem, prin reprezentarea plastică a operelor de artă, face oamenii să aibă grijă de patrimoniu și de propria identitate. Dacă dispare chestiunea aceasta, dispărem noi, ca originalitate a unui popor. Eu sunt doar executantul, dar rămân generațiile viitoare să analizeze ceea ce am gândit eu vizavi de ce are Bucureștiul, ca patrimoniu”, a explicat Laurențiu Dimișcă, pentru Matricea Românească.

Câte clădiri, atâtea povești

Este de prisos să menţionăm faptul că în spatele acestor picturi, care au putut fi admirate în cadrul unei expoziții încheiate recent la Galeria Contrast, se află o cercetare aproape titanică despre fiecare imobil în parte, aspect care a ajutat artiștii să aibă o viziune și mai clară înainte de a le reda culoare prin picturile lor.

„A fost interesantă interacțiunea, pentru că acesta este un proiect multidisciplinar. A fost o interacțiune între arhitectură – cercetare – și artă. Am lucrat la cum să găsim echilibrul, cât de mult să mergem în zona de arhitectură și cât în zona de artă. Am realizat o documentare, pentru a afla ce a fost în spatele clădirilor respective, cine a stat acolo, ce evenimente au fost”, a mai punctat Arina.

Arina Rusu

Arina Rusu

În privința întregului efort de a da viață proiectului Fundației Outsider Art (ai cărei membri sunt cei doi interlocutori), Laurențiu Dimișcă a fost mai mult decât mundan, acesta subliniind că totul „a fost o întreagă bătaie de cap”, dar care a meritat, mai ales pentru că pictorul a avut șansa de a trage un semnal de alarmă într-un limbaj aproape universal – prin artă.

Eu am ironizat puțin și am făcut multe parodii pe chestiunea aceasta. De exemplu, l-am introdus pe Superman: «Dacă noi nu reușim să ne salvăm clădirile, o să vină Superman, eroul american, și le salvează»

„Când citești toate poveștile și analizezi istoria clădirilor, rămâi cu un gust amar și cu o inimă tristă. Eu am ironizat puțin și am făcut multe parodii pe chestiunea aceasta. De exemplu, l-am introdus pe Superman: «Dacă noi nu reușim să ne salvăm clădirile, o să vină Superman, eroul american, și le salvează. Sau extratereștrii». Trebuie să învățăm de la alte țări cum să ne îngrijim patrimoniul. Practic, sunt niște legi simple care trebuie respectate. Dar, după cum suntem martori, vedem că peste noapte se dărâmă o clădire și se construiește un zgârie-nori. (…) Au fost mai multe abordări pe care am reușit să le «creionez» în pânze”.

Casa memorială Spiru Haret (strada Gheorghe Manu), astăzi imobil demolat parțial

Casa memorială Spiru Haret (strada Gheorghe Manu), astăzi imobil demolat parțial Foto: pagina Facebook Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine

Casa Spiru Haret, ilustrată de către Laurențiu Dimișcă

Casa Spiru Haret, ilustrată de către Laurențiu Dimișcă Foto: pagina Facebook Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine, autor Florin Mitrea

Atunci când pictura devine semnal de alarmă

Laurențiu Dimișcă și Arina Rusu au realizat un proiect inedit, demn de toată admirația, și ne-au demonstrat totodată că – din fericire – încă mai există oameni care privesc în jurul lor și care conștientizează faptul că suntem amenințați de pericolul de a ne pierde istoria (unele lucrări ilustrează și case deja demolate). Dar pentru că, așa cum spune un vechi proverb, în nefericire, omul se salvează prin speranță, pictorul este încrezător că lucrările sale îşi vor îndeplini menirea.

„Eu am finalizat o operă de artă pe care o să o vadă milioane de ochi și poate că o generație o să se trezească și să aibă grijă de propria casă. Dacă noi «dăm din gură» prin culoare, şi o mai fac și fotografii, și muzicienii, vor fi «omuleți» care vor ști să le protejeze, pentru că aceste clădiri sunt comune, sunt ale tuturor. Vom face manifeste, până ce povestea noastră va fi auzită. Dacă am merge pe ideea că totul e efemer, nu ne-am mai ocupa de nimic”, a spus artistul, subliniind că picturile sunt dedicate fiecărui oraș din țară, pentru că povestea imobilelor aflate în ruină este una fără sfârșit.

O clădire de care s-a ținut cu dinții, astăzi ruină

Deși toate casele pe care le-au adăugat cei doi în portofoliu au povești cel puțin interesante, clădirea care i-a impresionat cel mai mult a fost Casa Miclescu, situată pe şoseaua Kiseleff din Capitală.

Construită la începutul secolului XX pe baza planului arhitectului Ion Mincu, cel care ne-a lăsat şi Şcoala Centrală, casa a fost cumpărată de urmașul unei familii de boieri, Jean Miclescu, care a dat-o moștenire fiului său. Noul proprietar, colonelul Radu Miclescu, a locuit acolo cu Elsa, soția sa, o talentată sculptoriță. Din păcate, anul 1948 a însemnat pentru cei doi anul în care regimul comunist a decis să le confiște căminul, dar dârzenia colonelului, cel care a fost apropiat de generalul Charles de Gaulle, le-a pus bețe în roate ocupanţilor abuzivi.

Refuzând să plece, Radu Miclescu a petrecut trei zile în închisoare. Odată eliberat, i s-a interzis să locuiască în zona luxoasă a casei, acesta fiind nevoit să-și petreacă ultimii 40 de ani într-o baie aflată la subsolul imobilului. Chiar și după ce casa a fost avariată de un cutremur, colonelul a rămas în clădire, până în 1990, când s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Frumusețea casei Miclescu nu a trecut neobservată, iar dovadă stă producția cinematografică „Felix și Otilia” (1972), regizată de Iulian Mihu, după romanul „Enigma Otiliei” al lui George Călinescu: în film, imobilul era căminul familiei Giurgiuveanu.

Casa Miclescu, astăzi

Casa Miclescu, astăzi Foto: bucharestheritage.files.wordpress.com

Casa Miclescu - o reinterpretare plastică

Casa Miclescu – o reinterpretare plastică

Piesa „Creditul” a spaniolului Jordi Galceran a avut premiera în Barcelona în urmă cu trei ani, cunoscând de ceva timp şi lumina reflectoarelor pe scenele românești, sub îndrumarea de excepție a regizorului Mihai Constantin.

Însuși numele piesei, un cuvânt care «deține» performanța de a le induce fără efort un spasm celor care s-au „ars” cu mirajul ajutorului «salvator» al băncilor, anunță o comedie savuroasă în jurul creditului, subiect pe care criza economică l-a transformat, iată, în artă.

Matricea Românească a fost în sală la „Creditul” și a asistat la un joc actoricesc și la un „dans” senzațional al replicilor între actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu. Am râs mult, am aflat până unde merge ingeniozitatea omului aflat la ananghie și am aplaudat cu putere, întrucât seara, ca şi existenţa noastră de “consumatori de credite”, a căpătat un alt contur pentru noi, datorită acestei comedii.

Actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu, în „Creditul”

Actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu, în „Creditul” Foto: Facebook Festivalul Undercloud, autor Cătălina Flămînzeanu

Intriga? Personajul lui Șerban Pavlu este disperat să obțină un credit și, după ce a bătut la ușa mai multor bănci, ajunge și în fața lui Răzvan Vasilescu, bancherul care îi spune același lucru ca și ceilalți: nu întrunește toate condițiile, deci nu poate primi banii – puțini, de altfel. Cuvântul cheie al situației în care se află solicitantul este, evident, „urgent”. Dată fiindu-i încurcătura, nevoiașul decide să joace în disperare de cauză o carte pe care o găseşte chiar pe biroul bancherului neînduplecat: să îi seducă nevasta.

Scenariul inițial hazliu, destul de îndrăzneț și deloc verosimil, capătă sens pe măsură ce dialogul – «îmbogățit» cu câteva expresii „fără perdea” – celor doi evoluează în mod periculos.

Creditul

Comicul piesei nu iese la iveală numai prin prisma replicilor și a situației burleşti în care se află personajele, ci și prin prisma faptului că temerile bancherului vizavi de trăinicia căsniciei sale se adeveresc, fără ca la bază să se afle și acțiuni concrete. Ce înseamnă asta, vă lăsăm să aflați singuri vizionând spectacolul.

Nota Matricea Românească: [usr 4]

Deși s-a născut într-un oraș aflat la peste 6000 de kilometri depărtare de București, a ales să calce pe urmele tatălui său și să studieze la o facultate din România. Benita Kabelya Mokha are numai 20 de ani, provine dintr-un oraș din Congo, și a pășit pe pământ românesc în 2015, cu un scop bine definit: să învețe aici cum să devină un medic strălucit.

Surprinzător, discuția noastră cu Benita a avut loc în limba română, iar acest lucru a fost posibil datorită dârzeniei de care a dat dovadă tânăra. Timp de un an, ea a participat zilnic la cursurile de limba română de la Departamentul de Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri, din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Zi de zi, fata a depus eforturi să învețe corect o limbă ale cărei norme sunt „eludate” de către mulți români.

Tânăra a alocat un an din viața sa exclusiv studiului limbii române, de care spune că s-a îndrăgostit, cu toate că încă o consideră extrem de dificilă. Dar îi plac provocările – de aceea, a insistat ca discuția cu Matricea Românească să se desfășoare în limba română. Pasiunea pentru limba ţării adoptive s-a lăsat descoperită cu ușurință, întrucât am constatat că Benita deține un bagaj destul de bogat de cuvinte, iar exprimarea sa este la fel de liberă precum cea a unui nativ. Micile «poticniri» inerente au fost însoțite de chicoteli discrete.

Benita Kabelya Mokha, entuziasmată atunci când povestește despre experiența în București

Benita Kabelya Mokha, entuziasmată atunci când povestește despre experiența sa în București Foto: Mihai Vladu

Abia în toamna aceasta, tânăra originară din Lubumbashi – al doilea oraș ca mărime din Congo – își va începe călătoria spre atingerea visului de a fi medic, întrucât a fost admisă la facultate. Este de prisos să mai spunem că entuziasmul său pe această temă a ieșit la iveală.

„Tatăl meu a studiat aici, a fost student la Politehnică. El mi-a spus să vin tot în București, pentru că i-a plăcut foarte mult România. După studii, el s-a întors în Congo – a petrecut numai șase ani în București. Dar și mie îmi place România, mai ales pentru că nu mă așteptam să mă integrez atât de bine. Aici sunt oameni foarte drăguți. De asemenea, sunt și băieți foarte drăguți (râde)”.

București, speranța a mii de tineri studenți

Pentru moment, Benita s-a plimbat numai prin București, însă africanca este foarte încântată de oraşul care va deveni Capitala studenției sale și casa ei pentru cel puțin încă șase ani. Aici a descoperit că îi plac clădirile vechi, îi plac oamenii și îi place și forfota care ademenește orice tânăr cu tolba plină de aspirații.

Îmi place mămăliga foarte mult. Seamănă cu un fel de mâncare de la noi, din Congo, care se numește «buchari»

„Mâncarea românească este deosebită. Îmi place mămăliga foarte mult. Seamănă cu un fel de mâncare de la noi, care se numește «buchari»”, ne-a explicat tânăra, în timp ce mâinile sale încercau să redea forma deja faimoasei mămăligi.

Întrebată dacă la finalul studiilor va alege să profeseze în România, proaspăta studentă ne-a răspuns cu o pauză de câteva secunde bune.

Benita este nerăbdătoare să înceapă cursurile Facultății de Medicină

Benita este nerăbdătoare să înceapă cursurile Facultății de Medicină

„O să petrec aici cam 10 ani de școală. Nu cred că o să mă stabilesc în România. Acum mă gândesc ca la finalul studiilor să mă întorc în Congo, dar dacă voi găsi o slujbă foarte bună, o să rămân în România”.

Personalitatea Benitei relevă o tânără conștiincioasă, în al cărei viitor se întrevede o carieră frumoasă. Deși ne dorim medici buni și dedicați în România, nu putem să nu îi înțelegem decizia de a se instrui foarte bine într-un loc promițător, ca apoi să-și pună cunoștințele în slujba compatrioților săi.

Este, până la urmă, şi acesta un cadou deloc neglijabil oferit de către România lumii.

„Nu vă ascundeți în spatele vampirilor! România are mult mai multe de oferit!”. La o primă vedere, îndemnul unui străin frapat de natura și de frumusețea țării noastre ar putea smulge un zâmbet șters din partea cititorului. De fapt, în spatele acestor cuvinte se află încercarea unei treziri la realitate a românilor naivi, care consideră că doar mitul lui Dracula reprezintă o mândrie pe care o pot aduce în fața străinilor.

Deși Gading Wahyu Ajeng Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia la București, provine dintr-o țară care mustește de vegetație luxuriantă și de peisaje ce vrăjesc străinii însetați de experiențe exotice, România – țara pe care locuitorii o părăsesc sub mirajul traiului mai bun – a reușit să o impresioneze.

Într-o discuție cu Matricea Românească, Gading Parasati a ținut să sublinieze faptul că, în ciuda distanței considerabile dintre România și Indonezia, cele două țări nu sunt atât de diferite precum par. Din capul locului, interlocutoarea noastră a punctat că cel mai de preț bun pe care îl au aceste state este căldura localnicilor, pe care nu o întâlnim în orice colț de lume.

„Îmi place foarte mult natura din România, dar iubesc și Bucureștiul, care este foarte vibrant. Credeam că oamenii dintr-o țară est-europeană sunt mult mai tăcuți. (râde) Dar oamenii sunt atât de calzi! Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii”.

Gading W. A. Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia, în discuție cu Matricea Românească

Gading W. A. Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia, în discuție cu Matricea Românească Foto: Mihai Vladu

Frumusețea pământului românesc, remarcată de străini încă de la începutul veacurilor

„Multe războaie am avut și multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am ținut piept, și nu ne-am dat, și-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. (…) Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!»”.

Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii

Rândurile lui Alexandru Vlahuță din „România pitorească” reprezintă numai una dintre dovezile faptului că pământul țării noastre a reprezentat, încă de la începutul veacurilor, mândria poporului său, care l-a apărat de cotropitori cu propriul sânge. Astăzi, ținutul nostru nu mai este invadat mișelește pentru a fi cucerit, dar a rămas la fel de apreciat de străinii care sorb din priviri fiecare nuanță unică din tabloul viu al României pitorești. În acest context, poveștile despre splendorile în jurul cărora românii au privilegiul să locuiască au depășit hotarele. O astfel de poveste va duce mai departe și reprezentantul Ambasadei Indoneziei.

Gading Parasati este impresionată de „Bucureștiul cel vibrant”

Gading Parasati este impresionată de „Bucureștiul cel vibrant”

„Dacă le-aș povesti prietenilor mei despre România, le-aș spune să vină să o viziteze, pentru că țara are peisaje cu adevărat frumoase. Ați putea, totuși, să încetați să mai spuneți că România este țara lui Dracula, pentru că acesta este un mit și nu este adevărat. Acest lucru, pur și simplu, acaparează frumusețea reală a României. În plus, o ilustrează și puțin întunecată. România nu este întunecată și nici nu este plină de vampiri. Poate că este ceva unic, dar eu nu am această părere. Pentru mine, țara voastră este verde, la fel ca peisajele ei”, a mai spus diplomatul.

„Creditul”, comedia în care bancherul are de pierdut

13 Septembrie 2016 |
Piesa „Creditul” a spaniolului Jordi Galceran a avut premiera în Barcelona în urmă cu trei ani, cunoscând de ceva timp şi lumina reflectoarelor pe scenele românești, sub îndrumarea de excepție a regizorului Mihai Constantin. Însuși numele piesei, un...