De către

Nicolae Dima

Oana Gheorghiu este de peste 10 ani medic pneumolog în Franța. Lucrează la Spitalul Simone Veil din Eaubonne, regiunea pariziană. În ultimele trei luni a tratat aproape exclusiv bolnavi COVID-19 și a fost ea însăși infectată cu virusul. Dr. Gheorghiu a acordat un interviu Matricei Românești, în care vorbește despre cât de mortal este virusul COVID-19 și povestește despre situația dramatică pe care a traversat-o alături de bolnavii pe care i-a tratat. Citiți sinteza de mai jos și vizionați interviul integral în format video.

 

Cum v-ați îmbolnăvit și cum s-a manifestat boala în familia dumneavoastră?

În familia noastră, copiii au fost primii infectați, de la școală. Apoi s-a propagat virusul și acasă, am fost toți patru COVID pozitiv. Copiii au avut simptomatologie mult mai mică decât noi adulții, fără complicații. Soțul meu a avut cefalee puternică și a fost foarte obosit, iar eu am făcut o miocardită drept complicație. Fără să avem alte comorbidități, fără alte boli cum ar fi diabetul, obezitatea sau hipertensiunea.

În toată perioada aceasta am avut un program foarte dens, am fost la spital de dimineață la 8.30, până seara la ora 8-9. La spital știau că sunt infectată cu virusul, dar pentru că nu am avut o simptomatologie respiratorie, ci doar cardiacă, deci pentru că nu tușeam, și pe fondul lipsei de personal, a trebuit să lucrez. Spitalele erau pline, pline de oameni grav bolnavi, și nu avea cine să-i trateze. A venit personal medical și din sudul Franței, unde nu au fost atât de afectați, dar au fost mai mult infirmieri, nu medici, de asta a trebuit să lucrăm intens.

Au fost mulți bolnavi internați în spitalul în care lucrați?

Secția de pneumologie din spitalul Eaubonne are 30 de paturi. Toate au fost rezervate bolnavilor COVID, pentru că toți bolnavii de COVID care ajung în secția de pneumologie sunt bolnavi grav. Ei au deja insuficiență respiratorie, necesită oxigenoterapie și un tratament adecvat. Plus că tot spitalul s-a mobilizat, cele 50 de paturi de la Chirurgie au fost și ele lăsate cele mai multe pentru COVID, deci chirurgia nu a mai lucrat decât cazurile acute. Am avut în total cel puțin 100 de paturi COVID în spitalul nostru, la care s-a lucrat zi de zi. Am avut foarte mulți pacienți gravi care au plecat în Reanimare. 

Ce rată a mortalității estimați că a fost la pacienții pe care i-ați avut în tratament? 

De exemplu, eu am tratat cam 200 de pacienți, dintre care 30 au murit în decurs de două luni. O astfel de rată a deceselor este ceva înfricoșător pentru mine ca medic! Unora dintre cei din jurul nostru li se pare că nu trebuie să ne îngrijorăm, că este ca o gripă. Da, poate avea simptomatologie de gripă, dar se poate complica cu o pneumonie  virală, care duce la detresă respiratorie, care îl duce pe pacient în Reanimare, iar din Reanimare mulți se vindecă, dar am avut mulți care au murit. Au murit deci și în sectorul nostru, și în Reanimare. Boala duce nu doar la detresă respiratorie, ci și la o maladie inflamatorie vasculară. Duce la embolii pulmonare masive și pot fi și alte complicații mai grave, renale, hepatice, intestinale. Deci este o maladie foarte vastă, din care poți să mori. Am avut pacienți fără comorbidități, care erau tineri, cu vârsta de 40 de ani, și care au murit.

Cel mai dramatic lucru pe care l-ați trăit?

Nu am avut cum să-i tratăm, asta a fost cel mai înspăimântător pentru noi, medicii, să n-avem un tratament eficient, să știm că administrăm acest tratament și boala va fi tratată. Sunt foarte multe studii clinice, pe foarte multe medicamente, dar nu există acum niciun medicament miraculos și nu avem niciun vaccin. Virusul acesta este un virus ucigaș. Poate să se manifeste ca o gripă, depinde de sistemul imunitar al fiecăruia, dar pentru mulți este mortal.

Ce urmează, ce ne recomandați?

Nu știu cum înțeleg oamenii în România situația, dar eu am spus familiei mele din țară că trebuie să ne protejăm. Să ne protejăm pe noi însine, ca să protejăm pe celălalt de lângă noi. Atât timp cât aplici prevenția, nu are de ce să-ți fie frică. Trebuie mereu să porți mască, să speli mâinile. În general noi, românii, nu credem până nu ne îmbolnăvim, până nu murim. Dumnezeu te ajută, dar nu-ți bagă în traistă. Trebuie să fii foarte atent, să te protejezi, pentru că virusul nu ocolește pe nimeni.

Cunoașteți și contextul francez, și pe cel românesc. De ce credeți că sunt mult mai multe cazuri în Franța decât în România?

În România s-au luat măsuri foarte repede. În Franța suntem foarte multe nații. Cel puțin în zona pariziană suntem foarte multe naționalități. Franța a păstrat granițele deschise la început și bineînțeles că toți ne-am infectat, unul de la celălalt. În schimb, în România s-au închis granițele, iar izolarea s-a făcut foarte bine de la început. Dacă Franța lua măsuri măcar cu două săptămâni mai devreme, probabil nu se ajungea la situația pe care am trăit-o.

Ce e de făcut acum?

Precauția este singurul lucru care ne poate ajuta să depășim pandemia. Noi de acum înainte trebuie să trăim cu acest virus. Este un stil de viață. Pentru nu știu cât timp, poate pentru câteva luni, poate mai mult.

Cum a traversat această perioadă comunitatea de români din care faceți parte?

Soțul meu, care este preot, după infectare nu a mai mers la biserică. În perioada de dinaintea Paștelui ne-a fost greu, oamenii nu se mai puteau spovedi, nu mai puteau participa la slujbe, dar am fost bucuroși pentru că nu a murit nimeni din comunitate. Soțul meu a slujit Liturghia acasă în toată această perioadă și a transmis-o direct pe Zoom. Așa că am fost cu toții conectați. Și parcă am fost mai aproape de Dumnezeu în aceste zile. Iar Fraternitatea Medicilor Ortodocși a susținut foarte mult moral comunitatea de români din Franța.

 

 

 

George Stan și Florin Manolescu au fondat acum patru ani Academia Testării. Au părăsit corporațiile în care lucrau și s-au apucat să scrie și să predea cursuri. Mai exact, cursuri de testare software.

Ce fac ei este să preia persoane cu un background profesional cât se poate de divers și să-i învețe să verifice calitatea unui program sau a unei aplicații. Asta le deschide cursanților calea către o carieră nouă, respectiv le deschide ușa către industria software fără ca ei să știe neapărat să scrie cod.

Florin și George și-au crescut afacerea și sunt mândri de ea. Ei spun acum că, dacă ar fi puși din nou în situația de acum patru ani, când erau angajați în corporație, ar porni din nou în aventura creării acestui business. Deși simplu n-a fost, a fost suficient de bine încât să nu regrete vremea când viața curgea pentru ei în ritmul corporatist.

Subiecte discutate:

  • Ce este testarea software și cât de mult loc este pentru testeri în piața muncii;
  • De ce au nevoie de testeri producătorii de software;
  • De cât timp ai nevoie ca să construiești un business personal solid;
  • Dacă ați fi acum în situația de a renunța la serviciul în corporație și de a înființa un business educațional, ați face-o, chiar dacă e vreme de criză economică?
  • În ce fel criza coronavirus poate deveni o oportunitate? Cine poate profita de ea?

 

 

Priviți icoana Învierii. 

Mai ales atunci când puterea speranței descrește, priviți icoana Învierii.

De ce? Pentru că, din icoană, Iisus ne ia prin surprindere din nou: deși e Învierea Lui, El nu privește în sus, nu-și contemplă atotputernicia. El privește în jos, spre Adam, pe care-l ridică încetișor din lumea morții, făcându-l prim beneficiar al Învierii. 

Ridicarea lui Iisus din morți este învierea lui Adam cel mort de o eternitate. Iar asta ne duce la o singură concluzie: Iisus moare și înviază doar pentru ca să aibă ocazia să-l trezească la viață pe om. În privirea divină caldă și preocupată se ilustrează grija Tatălui față de Adam, fiul care trebuie salvat. Un fiu neascultător, cam năzbâtios, mereu rătăcitor și adesea risipitor. Dar fiu.

Cât adânc de bunătate este în El! În clipa gloriei Sale, El are grijă să nu-l uite în iad pe omul care-L așteptase acolo încă de la începutul istoriei.

Aceasta este puterea Lui: bunătatea infinită. Aceasta este puterea care omoară moartea.

Trăim zile dense, zile însingurate, zile încețoșate în care nu întrevedem viitorul, zile îngrijorate. În acest nisip mișcător care este viața noastră din timpul crizei coronavirusului, există o ancoră. Ea este de natură spirituală: este credința. 

Iar credința înseamnă încredere. Încredere în binele ultim, încredere în binele de fiecare zi.

 

Urmărește aici mesajul lui Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Asociației Matricea Românească.

 

 

Dr. Oana Ramayana Ailioaie este medic  la Centrul de Boli Rare din Spitalul Raymond Poincaré din Paris. A ales Franța în 2013, făcând stagii prin mai multe spitale din Paris. Am rugat-o să-mi relateze din experiențele ultimelor zile, când Franța este confruntată cu un val de îmbolnăviri și decese datorate COVID-19.

 

Telemedicină pentru pacienții cronici

Oana îmi vorbește despre cât de pustiu este Parisul. Măsurile de interzicere a circulației sunt similare cu cele din România, însa ea merge zilnic la spital, unde se ocupa de telemedicină, asigurând suportul medical pacienților care se afla la domiciliu. Acești pacienți cu boli rare sunt dependenți de tratamentul prin perfuzii. ”Pacienții cronici nu au mai fost primiți în spital pentru tratamentele curente, pentru a se limita  riscul de a fi contaminați cu coronavirus. Multi pacienți apelează la asistente medicale care vin sa le facă tratamentul acasă, iar medicul coordonează totul prin telefon”, spune medicul, după care subliniază: toate cazurile care nu necesită prezența fizică a medicului sunt rezolvate de la distanță.

Oana face de fapt gărzi de zi la telefon, supraveghind evoluția pacienților care fac perfuzii la domiciliu. “În contextul epidemiei a fost pusă în funcțiune o platformă online prin care se pot face consultații video. Medicul și pacientul se conectează prin intermediul calculatorului echipat cu microfon și cameră video sau prin telefonul mobil. Pot comunica reciproc și consultația decurge ca una obișnuită. Pe platforma online se pot face scrisori medicale și rețete, pe care pacienții le pot utiliza în farmacie”, detaliază ea.

Teleconsultațiile au drept scop, desigur, să asigure supravegherea medicală a pacienților. Însă în contextul de acum, ele sunt și un sprijin moral important pentru pacienții care nu pot avea altfel acces la sfaturi medicale și care pot astfel face față mai ușor situației actuale.

 

Centrul de Boli Rare din Spitalul ”Raymond Poincaré” din Paris

Centrul de Boli Rare din Spitalul ”Raymond Poincaré” din Paris

 

Situația pacienților infectați cu coronavirus și a medicilor care îi îngrijesc

Pentru a lupta mai usor cu epidemia, medicii francezi folosesc din plin inteligența artificială. Dr. Oana Ailioaie îmi spune că majoritatea pacienților infectați cu coronavirus sunt puțin simptomatici și sunt tratați la domiciliu, pentru a nu supraîncărca spitalele. Ei sunt urmăriți de la distanță pe cale virtuală: “Pentru pacienții infectați cu coronavirus există o aplicație pe internet unde persoanele respective își măsoară și-și introduc zilnic datele corporale, adică temperatura, tensiunea și alți indicatori. Softul analizează și pune în legătură datele între ele, iar atunci când datele indică o stare de pericol, un medic sau un echipaj medical este trimis automat la domiciliul respectivei persoane pentru consult și prescriere de tratament.”

Cât privește situația din spitale, sistemul medical francez este bine pus la punct, dar nimeni nu poate fi pregătit pentru ceva atât de amplu. ”Medicii au tot ce le trebuie, sunt bine echipați și protejați. Dar sunt deja prea puțini. Au fost mobilizați medicii rezidenți, chiar și studenții și elevii sanitari au fost chemați în spitale ca să ajute. Într-o primă fază, medicii care erau contacți ai oamenilor infectați erau trimiși acasă, în izolare. Dar a venit foarte repede momentul când li s-a spus să vină totuși la spital, pentru că în spital, oricum, toți suntem contacți ai unor oameni infectați cu COVID-19!”.

 

Solidaritate și respect față de medici

Criza  actuală a făcut să apară o adevărată mișcare de solidaritate cu sistemul medical. ”Medicii sunt văzuți aici ca niște eroi. Se fac eforturi pentru a le îmbunătăți situația din spitale. De exemplu, există autobuze speciale care-i duc la locul de munca. La ora 8 seara, locuitorii Parisului ies la ferestre și în balcoane și-i aplaudă pe medici, ca să le mulțumească și să-i încurajeze. Sunt tot felul de celebrități care fac gesturi de încurajare pentru medici, de exemplu sunt muzicieni care le dedică melodii sau fac apeluri publice pentru sprijinirea lor. Sau sunt bucătari vestiți care gătesc mâncare și o trimit gratuit la spitale pentru cadrele medicale.”

 

Piața Pantheonului parizian, pustie de când au intrat în vigoare restricțiile severe de circulație. Credit foto: thelocal.fr

Piața Pantheonului parizian, pustie de când au intrat în vigoare restricțiile severe de circulație. Credit foto: thelocal.fr

 

Rugăciune și medicină

Armele medicilor nu sunt doar medicale, ci și spirituale, după cum și omul este format din trup și suflet. Mai mulți medici români din Franța, printre care și Oana, fac parte din Fraternitatea Medicilor Ortodocși “Sfântul Luca al Crimeii’’. Aceasta asociație reunește nu numai medici, ci și asistente medicale, farmaciști, kinetoterapeuți și alți membri ai personalului de îngrijire, având un scop comun: susținerea reciprocă prin rugăciune și credință.

De când pandemia a devenit agresivă, ei și-au propus să respecte un program comun de rugăciune și meditație. În aceste săptămâni grele, deși toate bisericile din Franța sunt închise rugăciunilor publice, comunitatea se regăsește virtual la ore prestabilite, pentru o rugăciune în comuniune.

 

Atenție, dacă sunteți suspect de infecție cu coronavirus, nu luați Nurofen!

Dr. Oana Ailioaie ne dă câteva sfaturi cu privire la infecția cu COVID-19. “Deși marea majoritate a pacienților cu forme grave sunt vârstnici, totuși nici tinerii nu sunt ocoliți,” spune medicul, care-și amintește de cazul lui Julie, tânăra de 16 ani care a murit zilele trecute din cauza virusului. “S-a observat că pacienții tineri care au luat medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene, cum ar fi Diclofenac, Voltaren, Nurofen au făcut forme grave de pneumonie. Se presupune ca aceste medicamente interacționează cu sistemul imun. Aceste medicamente sunt în consecință ferm contraindicate la toți pacienții suspecți de infecție cu COVID-19. În caz de febră se recomandă doar paracetamol, dar nu mai mult de 3 grame pe zi.

 

Hidroxiclorochina, o speranță, dar nu o luați după ureche!

Oana ne vorbește  de asemenea despre posibilitățile terapeutice în infecția cu COVID-19: “Hidroxiclorochina este un medicament cunoscut pentru rolul sau împotriva malariei. În plus,are efecte antiinflamatoare utilizate în bolile autoimune, cum ar fi poliartrita reumatoida sau lupusul eritematos sistemic. Acest medicament este actualmente testat în studii clinice în mai multe spitale. Deși este în general bine tolerat, în anumite condiții poate produce tulburări de ritm cardiac, de aceea trebuie luat doar la recomandarea medicului. În Franța s-au înregistrat intoxicații și chiar decese în urma auto-tratamentului cu hidroxiclorochină.”

 

Speranțe pentru pacienții infectați

“Nu toți pacienții vârstnici care sunt infectați cu coronavirus au o evoluție  defavorabilă. Spre exemplu, la spitalul Bichat au fost spitalizați un cuplu, soț și soție, cu vârste de 88 și 89 de ani, care au și fost externați pentru că starea lor s-a ameliorat. Iată deci că există speranță pentru cei care se infectează, nu trebuie renunțat la nici un pacient, nu trebuie făcut triajul după vârstă, pentru că fiecare are o șansă la viață, iar eforturile medicale merită făcute!”.

 

 

Avem timp. Lumea aceasta îngrozitor de grăbită, mereu înfometată de timp, acum are răgaz. În răgazul dintre două pauze, în timpul în care nu știți cum să evitați să vă plictisiți în casă, priviți, vă rog, lucrurile pentru care n-aveam timp altădată și nici mai târziu nu vom avea.

Astăzi, o fotografie și o scurtă poveste.

 

În anii ‘30, un sfert dintre americani erau șomeri

Fotografia a fost făcută în 1936. O înfățișează pe Florence Owens Thomson, care avea 32 de ani și șase copii. Pe unul îl ține în brațe, iar alți doi îi stau cu capul pe umeri, ferindu-și fețele. Îi ghicim obosiți și înfometați. Femeia era recăsătorită, după ce primul soț îi murise.

Florence plecase în ziua aceea, împreună cu copiii săi, din Imperial Valley, California, unde muncise sezonier la cules de sfeclă. America își revenea încet după Marea Depresiune economică ce începuse în 1929, un sfert dintre americani nu aveau de muncă. Oamenii își câștigau greu cele necesare supraviețuirii. Mulți muriseră.

 

Câmpul cu oameni înfometați

Automobilul cu care călătorea femeia și copiii săi are pană de motor în dreptul unui câmp, iar în fața lor se deschide o imagine dramatică: peste trei mii de oameni stăteau acolo, în câmpul deschis, în corturi improvizate. Iată ce se întâmplase: fermierii locali dăduseră anunțuri pentru muncitori sezonieri, iar oamenii veniseră acolo de la depărtare. Numai că o neașteptată ploaie înghețată a distrus recoltele din întreaga zonă. Nu mai rămăsese nimic de recoltat. Iar muncitorii veniți de peste tot erau în situația de a nu avea nici mâncare, nici bani pentru a se întoarce acasă.

Florence, cu cei șase copii ai săi, privește încremenită scena care i se întinde în fața ochilor. În acest timp, o femeie fotograf se apropie de ea și o surprinde într-un instantaneu care avea să devină iconic. Fotografa se numește Dorothea Lange și era angajata Agenției pentru Relocare, o instituție creată de guvernul federal american pentru a ajuta la relocarea familiilor cele mai afectate de criza economică. Dorothea și Florence nu-și vorbesc, nu e nevoie de cuvinte.

 

Imaginea simbol a unei mari crize

Fotografia a făcut mare carieră în epocă. Este imaginea simbol al unei crize care a numărat mulți morți, o criză care a arătat că angrenajul economiei mondiale este cât se poate de fragil. În privința aceasta, lucrurile, se pare, nu s-au schimbat nici până azi.

Înainte de a trimite fotografia la Washington, Dorothea Lange a trimis-o la ziarul San Francisco News. Ziarul a publicat-o imediat, cu anunțul că 3000 de oameni mor de foame pe un câmp lângă Watsonville, California. În zilele următoare, nouă tone de mâncare au ajuns la săracii din câmp, salvându-i din situația lor disperată. Dar identitatea personajului din imagine a fost necunoscută publicului pentru 40 de ani de atunci înainte.

Florence Thomson a avut în total zece copii. A murit în 1983, la 83 de ani. În 1998, fotografia făcută în 1936 a fost vândută de Sotheby’s cu 250 de mii de dolari.

 

 

Pentru toți cei care se bat cu pumnul în piept că știu ei mai bine, pentru toți cei care confundă credința cu tupeul;

Pentru toți cei care cred că nu se atinge de tine virusul dacă știi Crezul pe de rost, pentru toți cei care cred că vaccinul (orice vaccin) e serul diavolului, iar medicii care-l recomandă sunt niște apostați vicleni;

Pentru toți cei care cred, în genere, că a fi bun creștin înseamnă să ai duhul aspru al lui Ilie și spiritul neîndurător al lui Ioan Botezătorul;

Pentru toți aceștia, un scurt text din Nicolae Steinhardt, ”Dăruind vei dobândi”.

”Nu aștept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumești, a căror înțeleaptă chivernisire ne revine nouă, ca ființe înzestrate de El cu minte rațională și o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumești mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le disprețuiesc, deoarece țin de creația divină. Iar viața, defăimându-i deșertăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa și printr-însa ni se joacă soarta de veci.”

 

Credința și instrumentele științei

Înțeleapta chivernisire a treburilor lumești ne revine, deci, nouă, pentru că ne-a dat Creatorul minte ca să ne facem instrumente de cunoaștere și de intervenție. Da, e adevărat că uneori sacerdoții științei uită că au un Creator, dar asta nu face mai puțin legitimă folosirea instrumentarului lor.

A pune sub semnul îndoielii recomandările științei medicale nu e semn de credință, ci de neghiobie. A spune că nu te atinge virusul pentru că ești credincios este o dovadă de lipsă de înțelegere a adevăratului spirit al credinței.

Se face la (lângă) biserică Liturghie, iar cei care vor, au voie să meargă, în limita numărului de 100 de oameni într-o curte.

Sunt însă mulți care nu se mulțumesc cu atât, care fac mobilizări pe facebook și îndeamnă la răscoală împotriva ”dușmanilor credinței”, a celor care ”ne-au alungat din biserici” și ”le-au zăvorât” în urma noastră.

 

Să-l pui sau să nu-l pui pe Dumnezeu la teste

Tuturor acestora le spun, în duhul Rohiei: nu e semn de evlavie să crezi că Dumnezeu n-are încotro și va face cu tine o minune, protejându-te atunci când tu nu te protejezi. Ba aș zice că e chiar nerespectuos față de Dumnezeu: el îți dă instrumente să te protejezi, dar tu te îmbățoșezi să zici că ”va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească”. Pe tine personal! – pentru că, nu-i așa, n-a mai rămas nimeni altcineva pe pământ dreptcredincios decât tine!

Nu, nu-i așa. Și lui Ilie cel drept îi cere Dumnezeu, la un moment dat, să ia repaus. Și lui Iona îi spune Dumnezeu, la un moment dat, că s-a răzgândit și că își abandonează planul apocaliptic. Dumnezeu n-are obiceiul să confirme aroganța, ci o combate prin inteligență și bunătate.

E semn de înțelepciune, în aceste vremi, să faci așa cum ne-au spus deja câțiva ierarhi și duhovnici buni: dacă ești credincios, fă din casa ta Biserică și din întreaga lume Altar! Ambiția nu e în nicio listă a virtuților creștine.

Mergi deci la biserică dacă vrei. La Liturghia care se săvârșește, smerit, în curtea bisericii. Dar nu protesta împotriva celor care ne-au cerut să nu facem slujba înăuntru, pentru că aceeași slujbă este și înăuntru, și afară. Nu e complotul cuiva împotriva celor credincioși, ci este lupta tuturor împotriva unui dușman biologic care e nemilos mai ales cu cei slabi.

Și mai e ceva: dacă ești credincios, nu înseamnă că le știi tu pe toate. Nu înseamnă că ai numai și numai certitudini – nici măcar în credință. ”Cred, Doamne!”. Dar: ”Ajută necredinței mele!”

Sau, așa cum zice Steinhardt despre clipa marii despărțiri de lumea aceasta: ”Aștept, mort de spaimă și plin de nădejde.”

 

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

18 Aprilie 2020 |
Priviți icoana Învierii.  Mai ales atunci când puterea speranței descrește, priviți icoana Învierii. De ce? Pentru că, din icoană, Iisus ne ia prin surprindere din nou: deși e Învierea Lui, El nu privește în sus, nu-și contemplă atotputernicia. El...