Încheiem o serie de autor specială şi un ciclu de filosofie românească marca Matricea Românească dedicate lui Constantin Noica, cu o discuție în jurul uneia dintre cele mai interesante opere ale sale, atât din punct de vedere al contribuției pe care această carte a avut-o, cât și din punct de vedere al conținutului pe care aceasta o aduce conștiinței publice.
Este vorba despre Jurnal de idei, o carte, după cum spuneam, cu un traseu foarte interesant. Cartea a fost reconstituită de către Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Vieru și publicată imediat după Revoluția din `89.
Căile întortocheate ale ideilor
După cum putem citi în prefața acestui volum, textul reconstituit și stabilit de către cei enumerați anterior a trecut prin mai multe etape, atât de creație, cât și de selecție.
Constantin Noica a început să țină jurnale în care să își consemneze ideile încă din 1939 și se pare că și-a menținut acest obicei până la sfârșitul vieții. Tot din nota introductivă aflăm și că, până în anul arestării (1958), adunase nouă caiete de astfel de însemnări și că îl începuse pe al zecelea. Este lesne de dedus ce s-a întâmplat cu toate aceste caiete în momentul arestării. Din cel de-al zecelea caiet s-au păstrat cinci pagini, cu care începe ediția reconstituită de discipolii săi.
Jurnalele sunt reluate după ieșirea din închisoare și continuate, cum afirmam anterior, până în 1987.
Diaristica ideilor
După lectura acestor însemnări, ne dăm seama de complexitatea demersului întreprins de către Constantin Noica: este vorba, în paginile jurnalului, de radiografierea unei ființe intelectuale, a unui om care trece totul prin filtrul gândirii și al filosofiei.
Nu este vorba despre autenticitatea „tipică” jurnalului, de autenticitatea relatărilor unor evenimente anodine sau, din contră, excepționale. Nu este vorba despre viața de zi cu zi a unei ființe în carne și oase. Este vorba despre viața de zi cu zi a unei „ființe de hârtie” (împrumutând un concept impus de Roland Barthes, dar neutilizându-l în sensul lui originar și complet), a unui „personaj” intelectual / a unei personalități intelectuale.
După cum ne dăm seama și din numele ales de către editori, Jurnal de idei, ideile sunt cele care guvernează paginile acestui „document”. Ideile despre idei.
O astfel de carte nu poate fi descrisă sau „povestită” în sensul clasic al cuvântului. Și nici redusă la niște repere filosofice. De asemenea, nu ai cum să condensezi și să expui în linii mari „ideile” care împânzesc paginile cărții.
Mai jos, câteva extrase care să dea seama despre dificultatea de a rezuma / discuta / analiza / expune materia acestei mostre inedite de filosofie românească:
Reflecți lucrurile? Sau reflectezi asupra lucrurilor? («Oglinda ar face bine să reflecteze puțin înainte de-a reflecta anumite imagini.») Sau te reflectezi, kantian, în lucruri? (p. 42)
[În margine:] De ce contează la moderni individul? Pentru că nu mai e simplu individ” (p. 269)
„Prepoziționalitatea e prepoziționalitatea. În ea însăși poate fi redată doar de ceva ca muzica. Simfonii ale lui cu, fără, peste, prin… Sfîrșitul lui Tristan și Isolda este un comentar pentru întru. (A fi întru extaz, moarte, iubire, acolo…) Este ahoretie, în «întru» (nu sînt determinații noi!).” (p. 271)
… și lista este inepuizabilă, putând să cităm întreaga carte. Repetăm: una dintre cărțile care trebuie citite neapărat, neavând nicio posibilitate de a o „rezuma” fără a-i distruge construcția!
Constantin Noica, Jurnal de idei, text stabilit de către Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Vieru, Editura Humanitas, București, 1990, 495 p.