Avocatul Ioan Pop, primul prefect român al județului Alba. Este arestat în “noaptea demnitarilor”, și își găsește sfârșitul în temnițele de la Sighet
Învață meserie în biroul avocatului Camil Velican, după care pornește pe cont propriu. Pledează, ia parte la viața bisericească și culturală a cetății, remarcându-se ca membru al despărțământului Astra. După ce gustă din experiența frontului, se dedică acțiunilor menite să pregătească Marea Unire. La cererea membrilor Consiliului Dirigent, Ioan este numit primul prefect român al județului Alba, reușind strămutarea prefecturii județului de la Aiud la Alba Iulia. În ciuda acestei reușite, demisionează și se ocupă mai îndeaproape de avocatură. Peste numai o lună de zile, este anunțat printr-un Decret Regal, că îi este încredințată funcția de subsecretar de stat la Ministerul de Interne. În noaptea de 5/6 mai 1950, autoritățile comuniste decid arestarea lui. Rezistă eroic trei ani în temnițele de la Sighet, unde a fost coleg cu Iuliu Maniu, Aurel Lazăr, Constantin I. C. Brătianu și mulți alți demnitari.
Ucenicia pe lângă elitele vremii
Vede lumina zilei pe 1 februarie 1880, în satul Bucerdea-Vinoasă, din comuna Ighiu, județul Alba. Între 1892-1897, figurează ca elev al Liceului reformat calvin maghiar “Bethlen Gabor” din Aiud, loc în care va obține și diploma de bacalaureat. Este atras de universul științelor juridice, motiv pentru care va studia la Facultatea de Drept din Cluj, unde se dovedește un student eminent. În 1901, absolvă fără mari bătăi de cap, iar peste patru ani devine doctor în filosofie. Perioada stagiaturii se consumă în biroul avocatului Camil Velican, cel care avea să devină după Marea Unire, primul primar român din Alba Iulia. După ce învățase cam tot ce se putea, Ioan se înscrie la examenul de censură organizat la Tabla Regească din Târgu Mureș.
Ajuns avocat cu acte în regulă, pledează fără cusur, se implică în viața societății românești din comitatul Alba, devenind un susținător al bisericii și al activităților culturale desfășurate sub egida despărțământului local al Astrei. Tot acum începe să cocheteze cu viața politică și să devină un simpatizant al activismului, motiv pentru care se împrietenește cu avocatul Aurel Lazăr și Iuliu Maniu.
Un cumul de funcții neașteptate
Focurile primei conflagrații mondiale îl găsesc în plină ascensiune, dar asta nu-l împiedică să ia o pauză de la avocatură și să lupte în tranșee. Revine cu bine prin toamna lui 1918 și pune umărul la organizarea comitatului Alba Inferioară. Nu se menaja deloc când venea vorba de interesele naționale, motiv pentru care este promovat în funcția de președinte al cercului electoral Ighiu, și este trimis la adunarea națională a poporului român din Ardeal și Ungaria. Profesionalismul, seriozitatea și curajul de care dădea dovadă, i-au adus aprecierile marilor personalități ale vremii. Cu toate acestea, ziua de 11 februarie 1919, avea să fie încununarea eforturilor sale. La cererea Consiliului Dirigent, avocatul Ioan Pop este numit primul prefect român al județului Alba. Dar, șirul demnităților nu se oprește aici. Pe parcursul guvernării Partidului Național Român, este numit inspector general administrativ, asigurând totodată și președinția comitetului de organizare a Serbărilor Unirii din anul 1929.
Intră în vizorul comuniștilor și este închis la Sighet
Cu toate că reușise să miște în bine lucrurile, Ioan demisionează din funcția de inspector general administrativ la 9 mai 1930. Este decis să se ocupe mai mult de cariera de avocat, dar peste o lună de zile, primește un Decret Regal, care îi aduce la cunoștință faptul că este numit subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Suplinește această funcție atât în guvernul lui Iuliu Maniu, cât și în cel al lui Alexandru Vaida-Voevod. În data de 15 decembrie 1938, alături de camaradul Maniu și alți 48 de fruntași ai PNȚ, semnează Memorandumul românilor din Transilvania, prin care se cerea o schimbare radicală de regim, cât și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor promulgate la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918.
Dacă pe plan profesional repudia un succes de invidiat, nu putem spune același lucru despre situația familială. Un moment de cumpănă prin care aveau să treacă cei doi soți a fost moartea prematură a fiului lor. Pentru a nu fi dat uitării, Ioan înființează ”Fundațiunea Dr. Ioan Pop”, o înstărește cu un capital inițial de 200.000 lei, toate cu scopul de a ajuta copiii săraci care nu aveau posibilitatea să meargă la școală. Activitatea de dinainte de 1918, dar și cea din timpul României Mari, i-au adus numeroase distincții: Coroana României în grad de Mare Ofițer; Ordinul Ferdinand I în grad de Comandor; Ordinul Steaua României în grad de Comandor; Vulturul României în grad de Mare Ofițer și medalia Centenarul Carol I.
Faptul că își dedicase o bună parte din viață luptei pentru drepturile românilor nu i-au impresionat pe reprezentanții regimului comunist. Ioan Pop, ca majoritatea elitelor vremii, trebuiau șterși din peisajul cotidian și din memoria colectivă. Prin urmare, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, cunoscută ca ”noaptea demnitarilor”, și închis la Sighet, alături de Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Constantin I.C. Brătianu, Daniel Ciugureanu, etc. Supus unor tratamente inumane, înfometat și împovărat de vârsta înaintată, Ioan își dă ultima suflare în anul 1953.
Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj.
Gabriel Păun
