Bogdan Onofrei, tânărul care comunică prin sunetele viorii, instrumentul muzical ce îl poartă și peste granițele țării noastre: „Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate”
Muzica a fost acel element din viață, de o familiaritate ieșită din comun, ce l-a însoțit pe violonistul Bogdan Onofrei încă din frageda copilărie. A făcut parte din educație, el chiar găsind în ea un mod de exprimare pe care, în timp, a transformat-o în liantul dintre oameni și artă.
Se perindă în jurul sunetelor, totodată merge la braț cu abilitățile de neegalat. Îndrăzneala cu care abordează orice concert susținut alături de alți artiști, emoția cu care cântă muzica și iubirea pentru creație, artă și frumos sunt elementele care îl formează azi pe tânăr.
Și totuși, nu se abate de la crezul său, acela de a se perfecționa continuu și de a îmbrățișa ineditul. De curând s-a întors din Norvegia, acolo unde a susținut mai multe spectacole în cadrul programului Ro-cultura. Aflăm amănunte despre experiența trăită chiar de la tânărul artist Bogdan Onofrei!
Bogdan, numele tău s-a asociat de curând cu un recital de muzică clasică susținut în Norvegia, Care este povestea acestei colaborări?
Da, așa este. De fapt, am susținut mai multe concerte în Norvegia alături de alți artiști cu care am colaborat, iar fără aportul lor consistent nu aș fi reușit. Ei sunt Dragoș Cantea, Grace Jee Eun Oh și Răzvan Halici, prieteni buni, cărora doresc să le mulțumesc și pe această cale, alături de Patricia Butucel, președinte Asociația Industrii Creative.
Toată povestea a început în toamna anului trecut, când Dragoș mi-a propus să mă implic într-un proiect de care aflase și el în perioada respectivă. Este vorba de programul Ro-Cultura susținut prin granturile SEE care finanțează rezidențele artistice în vederea colaborării între artiștii din România și Statele Donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein).
Sub ce formă s-a desfășurat?
S-a desfășurat sub forma unei rezidențe artistice unde am susținut o serie de concerte, prin care am reprezentat Asociația Industrii Creative. Proiectul pentru care am aplicat împreună cu Dragoș se numește Folk Encounters, a Norwegian-Romanian Pitoresque Fantasy. Obiectivul a fost realizarea unor concerte prin care să pot reliefa auditorilor valorile comune între Norvegia și România în domeniul muzicii cu caracter serios, și nu numai. Spre exemplu, anumite influențe folclorice, prezența programatismului, diferite tehnici componistice și interpretative între muzica de factură academică Românească și cea Norvegiană.
Ai cucerit publicul de talie internațională. Ai fost protagonistul unei manifestări culturale, acolo unde ai interpretat piese ale compozitorilor români, cât și norvegieni. Ce sentimente ai purtat atunci?
Nu pot spune că publicul a fost foarte divers în concertele cu Grace, întrucât acestea au avut loc într-o perioadă în care populația din Norvegia abia se întorcea din concediu, iar turiștii erau prezenți mai mult la Roseslottet, un muzeu în aer liber, unde am susținut o serie de concerte alături de Răzvan. Cu toate acestea, am putut simți efervescența și energia publicului la fiecare final de concert.
Ce sentimente mai porți încă?
Reacția publicului după fiecare piesă interpretată și bucuria de pe chipurile auditorilor a fost de-a dreptul copleșitoare. Deși a fost obositoare perioada rezidenței artistice, în urma concertelor susținute simt ca mi-am reîncărcat un pic bateriile cu energia oferită de public.
Despre colaborarea cu partenera ta de scenă ce-mi poți mărturisi?
Inițial trebuia să cânt împreună cu Dragoș, însă au intervenit anumite probleme personale la el și mi-a propus să cânt cu Grace. Este o pianista minunată și o persoană de o bunătate și empatie ieșită din comun. Ea e de origine din Coreea de Sud, dar s-a stabilit în Norvegia de mai bine de 6 ani, lucru favorabil colaborării noastre în raport cu cerințele impuse de proiectul Ro-Cultura. Relația noastră artistică a fost foarte simplă (într-un sens bun) și naturală, iar omogenitatea dintre noi ca și instrumentiști s-a realizat într-un interval de timp relativ scurt, fiind remarcată și de către public. Îmi aduc aminte de surprinderea de pe chipul unei doamne când a aflat că noi am susținut abia primul concert împreună pe data de 13 august, ea fiind ferm convinsă ca avem la activ zeci de prestații artistice în această formulă de duo.
Spirit tânăr, plin de vitalitate, entuziast, unul care a îmbrățișat talentul în această viață. Totuși, în artă, talentul se îmbină armonios cu munca continuă. Cât te-ai pregătit pentru această experiență? În ce a constat pregătirea?
Nu pot spune că am vreun merit asupra talentului oricât de mic e el, întrucât acesta provine de la Dumnezeu. Datoria noastră, indiferent dacă suntem artiști sau nu, este să înmulțim ceea ce El ne oferă. Personal, sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate și consider că una dintre cele mai importante responsabilități ale mele este de a oferi mai departe ceea ce am învățat, prin diferite forme: artistice și pedagogice.
Pentru toate experiențele de care avem parte, ne pregătim o viață întreagă. De ce? Pentru ca ele apar ca niște oportunități. Dacă ești suficient de pregătit, te poți bucura de o anumită experiență, dacă nu, cel mai probabil vei rata acea experiență, însă va fi generată automat alta în loc ei, care îți va oferi șansa învățării.
În ceea ce privește pregătirea repertoriului pentru concertele din Norvegia, aceasta a început din primăvară, întrucât multe dintre lucrările muzicale nu au mai fost abordate în trecut nici de către mine și nici de către Grace.
Ai reprezentat spațiul cultural din care provii. Simți, poate, prin acest proiect că ai putut oferi speranță tinerilor artiști arătându-le că muzica lor, ce poartă amprenta etosului românesc, își are loc în circuitul internațional?
A oferi speranță celorlalți este prea mult spus. Cu siguranță sunt persoane care au o influență mai mare asupra tinerilor, prin natura personalității lor remarcante. Aici aș putea menționa pe Prof. univ. dr. Elena Ovănescu, profesoara mea de vioară, Prof. univ. dr. Laura Vasiliu, îndrumătoarea de doctorat, iar lista exemplelor inspiratoare și demne de urmat poate continua. Cât despre promovarea muzicii românești în spațiul internațional, aportul meu nu este la fel de consistent precum al marilor muzicieni din diaspora. Sincer să fiu, scopul meu a fost altul prin realizarea acestui proiect, acela de a pune în lumină valorile comune din domeniul muzicii cu caracter serios ale celor două țări și de a aduce un strop de bucurie și entuziasm celor care au putut fi prezenți la concerte. Din punctul meu de vedere, cu toată modestia, simt că obiectivul a fost atins, iar reacțiile celor din jur confirmă acest lucru.
Norvegia cum ți s-a părut? Știu că este atractivă, dar este un motiv bun pentru care își atrage artiști buni?
Norvegia, deși este o țară mai dezvoltată din multe puncte de vedere față de alte mari centre culturale artistice din Europa, trece printr-un proces evolutiv admirabil. Poate va părea rudimentară următoarea afirmație, dar Norvegia nu are o tradiție cultural-artistică la fel de mare comparativ cu alte țări, precum Italia, Franța, Germania, Austria etc., însă depune eforturi fantastice pentru culturalizarea celor care locuiesc acolo. Ei știu să își promoveze valorile și expun arta, cu toate esteticile ei, prin diferite forme și în orice circumstanțe. Cât am stat în Oslo, am remarcat faptul că ei au multe muzee în aer liber, extrapolează arta contemporană și expun sculpturi ale artiștilor locali în aproape orice zonă a orașului. Oamenii sunt expuși la artă peste tot, în stațiile de metrou, la colț de stradă, în spații comerciale și în multe alte locuri unde te aștepți mai puțin, spre exemplu, în toalete.
Norvegia este un punct atractiv pentru artiști, însă trebuie să fii elitist pentru a reuși să te stabilești acolo. Statistic, Norvegia se numără printre țările din Europa cu cei mai puțini imigranți care reușesc să se stabilească acolo definitiv. Acest lucru se datorează faptului că țara are o economie foarte dezvoltată care oferă sustenabilitate și beneficii locuitorilor ei, nu și celor care imigrează.
De cât timp te poartă vioara pe scene ale orașelor din Europa? Din ce cunosc, nu ești la prima experiență peste granițele țării noastre.
Primele experiențe provin din ultimii ani de facultate, când am avut oportunitatea să fac parte din Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a UNAGE, care a susținut concerte în Italia, Bulgaria și Republica Moldova. Apoi au mai fost colaborări cu filarmonica din Bacău, care a susținut turnee în Italia, Elveția și China, colaborări cu Ansamblul „Doina Carpaților” de la CSS Iași, având spectacole în Franța și Spania, iar lista poate continua.
Reprezinți generația tânără de artiști. Muzica este în ADN-ul tău. Încurajezi tinerii care ajung la statura de muzicieni maturi să rămână mentori în țara noastră sau să curteze altă țară?
Nu îmi permit să ofer sfaturi nimănui, fiecare face ceea ce crede că e mai bine pentru el și ceea ce îi aduce fericire, împlinire. Eu sunt de părere că noi, tinerii, trebuie să experimentăm, să fim curioși, să descoperim, să învățăm de la alții care fac lucrurile mai bine decât noi, ca în final să putem dărui mai departe ceea ce avem noi mai bun. Într-adevăr, de multe ori simțim că cei care sunt la conducerea țării nu oferă tinerilor, și nu numai, speranța unui viitor mai bun, foarte mulți confruntându-se cu multiple neajunsuri. Unii care aleg să plece pe alte meleaguri, într-un final se întorc măcar pentru intervale scurte de timp, pentru că simt nevoia să dăruiască din ceea ce au aprofundat ei prin locurile unde au activat. Oare care ar fi evoluția noastră ca națiune dacă toți cei care sunt capabili și elitiști vor pleca fără să se mai întoarcă?
Ce ai vrea să știe lumea atunci când aude numele tău?
Profesoara mea de vioară din facultate are o vorbă pe care doresc că o împărtășesc mai departe: „Dincolo de a fi artiști, trebuie să fim oameni.”. Mi-ar plăcea să rămân în memoria celor pe care îi întâlnesc așa cum sunt în memoria mea toți cei care m-au inspirat și mă inspiră în continuare.
Este instrumentul la care cânți un mijloc de expresie a universului interior uman?
Cred că muzica, în general, este o formă de expresie a universului interior uman. Această întrebare poate genera o discuție filosofică fără sfârșit, însă eu voi fi mai pragmatic și succint. Dacă e să ne referim la vioară sau violă în raport cu celelalte instrumente, pot spune că cele două instrumente oferă un mijloc de expresie particular, prin prisma timbralității lor și prin simplul fapt că acestea sunt mai aproape de corpul nostru în timpul actului artistic, mai mult decât oricare alt instrument. Este mult mai ușor pentru cei care cântă la aceste instrumente, sprijinite pe umăr, deci aproape de inimă, să ofere auditorilor muzică din suflet pentru suflet.
Tănase Ema
Ultimele postari ale lui Tănase Ema (vezi toate)
- Dialog cu Lidia Bucur despre cum să te apleci cu dragoste în fața copiilor și să predai cu emoție limba franceză - 06-09-2024
- START înscrieri la conferința „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”,cel mai longeviv eveniment dedicat specialiștilor din domeniul senectuții - 29-08-2024
- Invitație la o lecție de biologie cu Adelin Stanciu, profesor premiat Merito 2024 - 26-08-2024
