Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului “Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o platformă de dezbatere și explorare a temelor relevante pentru dezvoltarea lor intelectuală.

Participanții au fost încurajați să se angajeze în dezbaterea socratică, o metodă de discuție profundă și interactivă, unde esența temelor este explorată și înțeleasă prin contribuțiile fiecărui participant. Acest cadru a oferit elevilor posibilitatea de a-și exprima opinii, de a-și argumenta ideile și de a înțelege perspective diverse asupra subiectelor abordate.

Astfel, în atmosfera stimulatoare creată de către Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel de la Asociația Culturală Matricea Românească, tinerii au avut oportunitatea de a reflecta și de a împărtăși gânduri despre aspecte importante ale vieții și societății contemporane. Colaborarea lor în organizarea evenimentului a contribuit la atmosfera caldă și deschisă în care elevii au putut să-și exprime ideile și să interacționeze în mod constructiv.

Dorim să transmitem sincere mulțumiri Liceului Teoretic Waldorf din București pentru găzduirea acestui eveniment și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și a dezvoltării intelectuale a elevilor. Inițiative precum aceasta sunt esențiale pentru formarea unei generații de tineri activi, implicați și deschiși către schimbare și progres.

Asociația Culturală Matricea Românească, în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea și Asociația Dăişoara – tradiţii locale, au fost gazdele unei șezători inedite care a avut loc duminică, 8 octombrie. Evenimentul a reprezentat o ocazie deosebită de întâlnire a două zone etnofolclorice distincte, Dăișoara și Țara Vrancei, pentru a promova și valorifica bogăția costumului popular românesc.

Expoziția, cu conceptul său unic de costume populare de sărbătoare, a fost una dintre atracțiile principale ale evenimentului. Aceasta a inclus colecția privată Florin Bucuțea din Dăișoara și colecția privată Anamaria Lăcătuș și Costel Cocîiu din Țara Vrancei. Obiectivul acestei expoziții a fost de a aduce în atenția publicului și a pasionaților de tradiție frumusețea și diversitatea costumului popular românesc.

Florin Bucuțea, cu generozitatea și pasiunea sa profundă pentru tradiții, a avut un cuvânt deosebit în cadrul evenimentului. A împărtășit cu publicul pasiunea sa pentru costumele populare de sărbătoare din Dăișoara.

Anamaria Lăcătuș a captivat inimile și urechile publicului prezent. Interpretarea sa impresionantă a pieselor tradiționale a adus o notă specială evenimentului nostru și a evidențiat frumusețea și autenticitatea muzicii românești.

Cătălina Cora, referent în cadrul Serviciului Conservarea, Cercetarea, Promovarea și Valorificarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Vrancea, a susținut o prezentare captivantă despre bogata moștenire culturală a regiunii Vrancea.

Interpretarea muzicală lui Florin Filip a fost cu adevărat o încântare și a contribuit la frumusețea și autenticitatea evenimentului nostru de promovare a tradițiilor culturale românești.

Momentul artistic al evenimentului a fost marcat de prestația impresionantă a Ansamblului Folcloric Păltineanca din comuna Paltin, județul Vrancea. Cu dansuri și cântece tradiționale autentice, ansamblul a captivat publicul și a adus în prim-plan energia și frumusețea tradițiilor vrâncene.

Eveniment de neuitat la Sala Agora!

Pe data de 30 mai 2023, Matricea Românească a organizat un spectacol muzical extraordinar în Sala Agora, care a captivat inimile tuturor participanților!

Cu o combinație incredibilă între tradiția muzicii folclorice și energia debordantă a orchestrei, Muzica Divertis, evenimentul a adus pe scenă Corala Armonia din Constanța, într-o prestație vocală impresionantă! Voci puternice și emoționate, acompaniate de instrumente tradiționale, au interpretat cele mai frumoase cântece folclorice românești, aducând în prim-plan autenticitatea și bogăția patrimoniului cultural al țării noastre. Atmosfera s-a încălzit treptat, iar publicul a fost invitat să se alăture în dans și cântec. Răsunând în unison, toți cei prezenți au creat o atmosferă de sărbătoare și de conexiune profundă cu rădăcinile noastre culturale.

A fost o seară plină de emoții, în care muzica a unit oamenii și a creat amintiri care vor rămâne vii în sufletele noastre. Mulțumim Coralei Armonia și Muzicii Divertis pentru acest spectacol memorabil!

Postul Mare este o perioadă importantă în calendarul creștin ortodox, în care credincioșii își pot exprima devotamentul față de Dumnezeu prin post și rugăciune. Dar este acest post un prilej de luptă sau de bucurie?

Potrivit Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose, acest post este o oportunitate de a lupta împotriva păcatelor și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Renunțarea la alimentele de proveniență animală și produsele lactate sunt doar o parte a acestei lupte, trebuie completată și de eforturile noastre de a fi mai buni, mai iertători și mai generoși cu cei din jur.

Deși postul poate fi o provocare pentru mulți, el poate fi și o sursă de bucurie și speranță. În timpul acestui post, credincioșii se pot concentra mai mult asupra credinței lor și pot simți prezența lui Dumnezeu în viețile lor. Rugăciunea și faptele bune sunt importante în această perioadă și pot aduce împliniri.

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

Pe 11 Decembrie 2022 Matricea Românească a avut plăcerea de ai asculta pe membrii Coralei Armonia.

Corul Armonia din Constanța este cel mai prestigios ansamblu de voci bărbătești din lume. Alături de orchestra Muzica Divertis, aceste uimitoare voci au cântat pe 7 iunie, sub bagheta dirijorului fondator Ion-Iulian Dumitru. Au cântat de voie bună, de dragoste, dar și despre țara lor. Vă propunem să ascultați. Lăsați-vă în voia muzicii și intrați în starea ei. 

Cum vă sună?

Matricea Românească a avut plăcerea de al avea invitat, în data de 21.03.2022, pe Pr. Conf. Dr. Univ. Gh. Holbea, preot la Biserica Precupeții Noi din București, ce ne-a vorbit pe tema RUGĂCIUNII

,,M-am tot gândit cum să început, sunt convins că fiecare aveți experiență personală în ceea ce privește rugăciunea. Am adus o carte: Omul, acest necunoscut de Alexis Carrel. Bineînțeles noi, teologii, eram obișnuiți cu rugăciunea, era în programul nostru, dar sincer în perioada aceea când am citit această carte am înțeles că pentru mine era o întărire puternică, pentru că în perioada aceea era o ofensivă împotriva credinței.”

,,Pr Antonie Plămădeală ne-a înaripat invitându-l mai întâi pe Ioan Alexandru în dat de 6 iunie 1991. Cel care l-au ascultat, cunoscut pe Ioan Alexandru, nu ca om politic, ci ca poet care a predat la Universitate, poezia ebraică dar și la arte plastice, iconografia bizantină, știu foarte bine că dânsul era însăși credința întrupată și în același timp împărtășită prin entuziasm.’’

,,La noi la Teologie exista aceasta vorbă: ești teolog? Roagă-te!”

Ce înseamnă rugăciunea? Sunt foarte multe definiții. Răspunsul la aceasta întrebare îl găsiți în videoclipul de mai jos.

În data de 14 septembrie 2021, Matricea Românească, a împlinit 5 ani de activitate. Pe parcursul acestor ani, am dorit să vă aducem crâmpeie de cultură și credință în sufletele dumneavoastră, prin oameni ce merită să fie cunoscuți. În videoclipul de mai jos regăsiți o parte din persoanele ce sunt alături de acest proiect cultural.

Părintele Gheorghe Ispas, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” și paroh al Bisericii Sfântul Mina din București, a vorbit la Întâlnirile Matricei despre problema accesului femeilor la preoția sacramentală și despre adevărata slujire a femeilor creștine în biserică prezentând o serie de argumente scripturistice și patristice. Iată câteva extrase din conferința de pe 10 septembrie:

• Hirotonirea femeii este o realitate în viața unor biserici protestante la ora actuală fiind neadmisă în Biserica Ortodoxă, dar și în Biserica Romano-Catolică. Această temă și aplicarea ei în viața unor biserici protestante, a dus la întreruperea dialogului teologic dintre acestea și Biserica Ortodoxă. Una din piedicile mari ale dialogului, mai ales cu Biserica Anglicană la ora actuală, o constituie tocmai punerea în practică a hirotonirii femeilor.
• Problema accesului femeii la preoție s-a pus în Biserica Ortodoxă în mod cu totul marginal, sporadic, însă sub presiunea acestor mișcări feministe și anglicane, teologii ortodocși au fost “siliți” să adopte o poziție explicită în fața acestor lucruri. Încă din primele veacuri sunt răspunsuri clare cu privire la hirotonirea femeii. Am putea aminti pentru început ceea ce spunea și Sfântul Epifanie al Ciprului în lucrarea Panarion: ”Biserica nu a rânduit niciodată femei ca preotese.”
• Cu privire la hirotonia femeilor, Constituțiile Apostolice, datate prin veacul al IV-lea, spun așa: “Despre săvârșirea botezului de către femei, vă facem cunoscut că nu mică este primejdia la care se expun cele ce își însușesc această lucrare. De aceea nu vă sfătuim la aceasta pentru că este ceva primejdios, este ceva neîngăduit și nelegiuit, deoarece capul femeii este bărbatul și e înălțat la treapta preoției, atunci se contrazice dreptatea Domnului dacă se răstoarnă ordinea Creatorului și se dă preoția hotărâtă pentru bărbat, femeii, căci ea este trupul bărbatului din coasta lui și supusă lui în Domnul, iar bărbatul are stăpânirea asupra femeii pentru că este și capul ei cât timp este lui Hristos cap.”
• Printre cele mai importante slujiri ale femeii creștine scoatem în evidență slujirea de stareță, poate cea mai înaltă, apoi lucrarea de apostolat și misionarism, mergând până la convertirea unui întreg popor. Ne amintim de Sfânta Nina sau de Sfânta Maria Magdalena, din care Mântuitorul a scos șapte diavoli, dar numită cea întocmai cu apostolii. Ne amintim de Sfânta Olga, împărăteasa Kievului, apoi Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare. Unele au fost păzitoarele credinței ortodoxe, Sfânta Teodora în vremea iconoclasmului, alte femei au avut o mare putere de propovăduire, ne amintim de Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, altele au fost maici duhovnicești deosebite ca Sfânta Sinclitichia. Deci aceste femei au avut slujiri deosebite, nu putem spune că femeile nu au acces la sfințire, harul divin lucrează prin ele nefiind hirotonite. Există și alte slujiri împlinite de femei în cadrul bisericii: îngrijirea trupească și sufletească, sfătuirea fiilor pe calea credinței purtându-le de grijă ca să dobândească Împărăția Cerurilor, îngrijirea bolnavilor, săracilor, străinilor sau a celor închiși, rugăciunea pentru ceilalți, învățătura catehetică, educația religioasă, misionarismul, toate aceste slujiri nu sunt neînsemnate. Multe femei contribuie de asemenea la viața liturgică prin citiri și cântări.

“Problema hirotonirii femeilor se pune mai ales astăzi, în contextul mișcărilor feministe”

• Tradiția potrivit căreia preoția este rezervată bărbaților își are originea în Sfânta Scriptură. Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicație privind posibilitatea ca o femeie să exercite funcții sacerdotale. Toate mențiunile în această privință, se referă la bărbați. Sfântul Apostol Pavel stabilește în repetate rânduri, îndatorirea femeilor de “a tăcea în biserică”, deci interdicția de a lua cuvântul, epistola I către Corinteni capitolul paisprezece. Dar cu toate acestea, le vedem pe femei ajutându-l pe Sfântul Pavel în misiunea sa. Apostolul folosește doi termeni diferiți când vorbește despre ele numindu-le ”însoțitorii/ajutătoarele” la Romani capitolul șaisprezece, iar pe bărbați care aveau slujiri sacerdotale i-a numit “ai lui Dumnezeu împreună slujitori cu mine”, epistola către Tesaloniceni, capitolul trei și I Corinteni, capitolul trei.
• Mântuitorul Hristos a acordat o mare prețuire femeilor, în primul rând maicii Sale, dar nu a inclus nicio femeie în ceata apostolilor și nu a încredințat niciunei femei slujirile sacramentale. Doar către apostoli după Înviere a suflat, “Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi ”, Evanghelia după Ioan, capitolul douăzeci. Deci apostolilor li s-a dat Duhul Sfânt, lor li s-a spus “să nu vă depărtați de Ierusalim până nu vă veți îmbrăca cu putere de sus”.
• În Constituțiile Apostolice se spune: “Hristos nu a rânduit ca femeile să boteze, este lucru neîngăduit și nelegiuit lucrul acesta, și dacă trebuia să se săvârșească botezul și de femei, negreșit și Domnul s-ar fi botezat de Maica Sa, iar nu de Ioan. Sau când ne-a trimis să botezăm, ar fi trimis împreună cu noi și femeile ca să facă aceasta, niciodată El nu a poruncit, nici a lăsat scris”. O afirmație asemănătoare regăsim și atunci când se vorbește despre propovăduire: “Nu dăm voie ca femeile să învețe în biserică, ci ele să se roage numai și să asculte pe cei ce învață, că însuși Domnul, când ne-a trimis pe noi cei doisprezece să învățăm poporul lui Israel și pe celelalte neamuri, nu a trimis nicidecum femei ca să predice, căci împreună cu noi erau și Maica Domnului, apoi Maria Magdalena, Maria lui Iacov, Marta și Maria, surorile lui Lazăr, Salomeea și alte câteva. Deci, dacă era neapărat trebuitor pentru femei ca să învețe, și acestora le-ar fi poruncit însuși Domnul mai întâi să învețe împreună cu noi poporul și să le binecuvânteze și să pogoare asupra lor harul precum nouă.”

“Nu putem spune că femeile nu au acces la sfințire, harul divin lucrează prin ele nefiind hirotonite”

• Sfinții Părinți, în rare ocazii s-au exprimat asupra acestui subiect, sau dacă au făcut-o, a fost o reacție la o practică care nu ținea de biserică și care era străină de creștinism, și anume la hirotonirea de preotese de către grupările eretice, e vorba de gnostici. Ei au dezaprobat în mod clar o astfel de practică, printre ei îi putem cita pe Sfântul Irineu de Lugdunum, Tertulian, Origen, Firmilian, Epifanie de Salamina. Tertulian, care a murit la 240 spunea: “Nu este îngăduit femeii să grăiască în biserică, nici să învețe, nici să ungă cu mir, nici să săvârșească jertfă, nici să dorească vreo slujire din cele săvârșite de bărbați.“
• Patriarhul Dimitrios I, prin anii 1970, afirma că: “Biserica Ortodoxă, cu toate că a acordat o deosebită cinstire femeilor așezând pe unele dintre ele în rândul sfinților, a urmat exemplul Mântuitorului și nu a admis niciodată intrarea femeilor în ierarhia sacerdotală.”

De ce este mai sănătoasă o persoană care practică rugăciunea sau meditația decât un sportiv de performanță? La acest fel de întrebări a răspuns Arhid. Dr. Sorin Mihalache la Întâlnirile Matricei, în luna noiembrie, atunci când a vorbit despre Inteligența Spirituală și relația ei cu performanța umană. Imediat după conferință am publicat o sinteză a serii, iar acum vă oferim o nouă selecție de idei care nu trebuie pierdute din atenție.

• Trăim într-o societate a performanțelor: performanțe economice, sportive, de cunoaștere și de realizări științifice, inginerești. Niciodată nu am avut atât de multă performanță. Dar se vede limpede că lumea în care trăim nu capitalizează toate aceste performanțe. Simpla performanță nu produce efecte de schimbare, pentru că performerii au pierdut cârma spirituală sau de înțelepciune.
• Atenția pe performanță creează premise pentru o creștere economică extraordinară, o dezvoltare tehnologică extraordinară, o capacitate de înmagazinare și de manipulare a informației extraordinară progrese fără precedent în diverse arie a științei. Și totuși lumea nu este mai bună. Dimpotrivă, suntem într-o situație paradoxală: niciodată nu am avut un nivel tehnologic atât de ridicat, niciodată că până acum nu am cunoscut mai bine complexitatea ecosistemului terestru și totuși niciodată că până acuma nu am amenințat mai tare aceasta biodiversitate prin poluare. Niciodată că până acum nu am avut cunoaștere mai clară despre nevoia de atașament, de dragoste, de coeziune socială pe care omul o are în buzunarul lui ființial, și totuși niciodată ca până acum nu a produs omenirea o cultură mai agonizantă, mai individualizantă, ca aceasta în care noi trăim astăzi. Nu am avut niciodată o cunoaștere mai evidentă asupra rezervelor extraordinare ale naturii, și totuși trăim în civilizația care distruge cel mai mult natura.

Suntem deci în miezul unei civilizații care nu se poate plânge de lipsa performanței, și care totuși nu trăiește înțelept

• Suntem deci în miezul unei civilizații care nu se poate plânge de lipsa performanței, și care totuși nu trăiește înțelept. Asta arată ceea ce și inteligența spirituală indică: faptul că atenția pe performanță pierde echilibrul cu celelalte.
• Martin Seligman, un psiholog american, a identificat trei tipuri de plăcere sau de stare de bine pe care le procură experiența omenească.
  1. Prima stare de bine este furnizată de plăcerea senzorială: fiecare om are un set de plăceri, de exemplu el poate spune că se simte foarte bine pentru ca a mâncat pizza pe care o preferă și a băut berea pe care o preferă.
  2. A doua stare de bine vine din angajament, este starea de bine pe care o are medicul care a reușit să vindece un pacient sau sportivul de performanță care are medalia pe perete. Seligman spune care e diferența majoră dintre cele două stări de bine: prima se termină după ce se termina experiența senzorială, adică după ce am terminat pizza și am băut berea. Și mai are o caracteristică această stare de bine în care vine de pe urma plăcerii, anume că într-o zi în care nu am pizza și nici bere, dar îmi amintesc de pizza și de bere, sufăr că nu le am, și dacă văd o fotografie cu pizza sufăr că nu pot s-o mănânc. În schimb, starea de bine de pe urma angajamentului e diferită, bucuria că am câștigat o medalie se simte și peste doi ani, iar când văd o fotografie peste doi ani îmi dă o stare de bucurie.
  3. A treia stare de bine vine din dăruire. Este cea mai înaltă dintre formele de stare de bine. Deci e mai mare decât cea care vine din angajament. De ce? Atunci când mă angajez în ceva și îmi iese, primesc un feedback pozitiv, iar asta îmi dă o stare de mulțumire, mâine fac din nou același lucru, iar la final am un perete plin de medalii. Mă simt extraordinar pentru că îmi ies lucrurile perfect. Dar ce se întâmplă când se termina asta, pentru că orice sport și orice perfomanță se încheie? Acesta e motivul pentru care Seligman spune că forma cea mai înaltă de stare de bine este cea produsă de dăruirea de sine. O trăiește cel care face bine altora, când face sharing cu propria lui ființă și ajută și pe copii, și pe săraci, și pe rude, și pe prieteni, și dăruiește continuu. Care e avantajul acestei dăruiri? Că poate continua la orice vârstă, nu ține de profesie, nu ține de activitatea fizică. Această ierarhizare a stărilor de bine arată de ce spiritualitatea este peste performanță.

• Richard Davidson, profesor de neuropsihiatrie la Wisconsin University, de 25 de ani cercetează efectele emoțiilor asupra sănătății. El a scris o ultimă carte cu Daniel Goleman, în care vorbește despre cum anume meditația și conștiința valorii spirituale asupra lucrurilor produce modificări asupra nivelului activității sistemului imunitar. O persoană care cultivă perspectiva spirituală despre viață este mai sănătoasă din punct de vedere imun, spre deosebire de cel care este antrenat în competiții și care are un nivel de activitate imună supraturat. Sistemul imun al sportivilor, de exemplu, îmbătrânește mai repede. În schimb, cei care sunt orientați spre contemplație și compasiune și recunoștință sunt mai sănătoși din punct de vedere imun. De asta sunt voci care vorbesc despre faptul că generozitatea și voluntariatul sunt mai sănătoase decât competiția.

În starea de rugăciune mecanismele reparatorii ale organismului se intensifică, iar perioada de spitalizare se reduce

• Jon Kabat-Zinn este un medic care de 20 de ani a introdus în sistemul american de servicii medicale mindfulness, arătând că este foarte util pentru spitale să permite medicilor și pacienților pre și post operatorii să facă sesiuni de mindfulness. Asta le schimbă parcursul de refacere post operatoriu, scurtând perioada de spitalizare și astfel ducând la economii la bugetul sănătății. Prima dată când s-a dus în Congresul american să îi convingă pe membrii Congesului despre nevoia de a introduce mindfulness în spitale, ei nu au fost sensibili. A doua oară a venit peste zece ani cu calcule și a arătat câte miliarde de dolari vor fi salvate de la buget dacă toți bolnavii vor învăța să mediteze sau se roage, dacă sunt practicanți creștini, pentru ca în starea de rugăciune mecanismele reparatorii ale organismului se intensifică, iar perioada de spitalizare se reduce, iar asta înseamnă costuri mai mici. Abia atunci a reușit să îi convingă.
• Sunt cercetări care vorbesc despre faptul că o cantitate foarte mare de divertisment slăbește capacitatea atenției, crește impulsivitatea și scade autocontrolul. Cum să cerem omului să crească în gestiunea lui proprie dacă el este înconjurat de un divertisment care îi solicită tot mai multă atenție? Avem o societate care se distrează tot mai mult și care este locuită de foarte multe persoane depresive. Cum se întâlnește distracția cu depresia, ca doar distracția ar trebui să ne bucure? Cei mai multi depresivi sunt în societățile civilizate, nu avem depresivi în Africa. De ce? Există depresii într-o societate civilizată pentru că într-o societate civilizată există divertisment. Divertismentul se consumă în timpul liber, iar oamenii nu se odihnesc, deci ar trebui cumva sa se oprească divertismentul pentru a ne putea odihni…
• Am observat că noutățile din medicină sau din educație nici după 20 de ani nu crează efecte în sistem, ceea ce este o nebunie. De exemplu, sunt foarte multe rezultate care vorbesc despre efectele emoțiilor negative asupra sănătății. Ei bine, dacă am avea un sistem care să fie foarte interesat de sănătatea publică, filmele horror ar trebui suprataxate, adică dacă vrea cineva să meargă la un astfel de film, e ok, poată să meargă, dar filmul acela trebuie suprataxat, pentru că dă emoții negative. Și emoțiile negative distrug sistemul imunitar, adică persoana respectivă e mai vulnerabilă. Iar suprataxa să finanțeze suplimentar sistemul medical.

Membrii celei mai apreciate formații vocale bărbătești din lume, Corul Armonia, au venit marți seară la Matricea Românească pentru un fermecător concert de colinde. Au cântat piese românești și internaționale, tradiționale sau noi, cu o mare varietate de stiluri, ritmuri și voci solistice.

Atmosfera creată de Armonia a fost, ca întotdeauna, de excepție. Publicul foarte numeros prezent în Agora Casei Bulboacă și Asociații a fost impresionat, zâmbetele și lacrimile au apărut pe rând pe chipul celor de față.

L-am rugat pe dirijorul și fondatorul corului, Arhid. Dr. Iulian Dumitru, să ne spună care este motivul pentru care Armonia cântă la fel de entuziasmant de fiecare dată. Ne-a răspuns că este foarte important auditoriul: ”Noi încercăm să vibrăm alături de publicul nostru. În această seară am avut un public cald, mi-a plăcut foarte mult și ne-a făcut mare plăcere să cântăm aici. Noi ne dorim și încercăm să promovăm cât mai mult muzica autentică românească, mai ales prin concertele noastre de folclor. Căutăm piese vechi, peste care s-a așezat praful, și le aducem în inima celor care ne ascultă. Cred că trebuie să încercăm să fim mai buni, să facem mai mult bine celor din jurul nostru, să iubim oamenii. Iar muzica ne inspiră spre toate acestea.”

Reacții la cald, din public, după concert:

• ”I-am mai auzit pe cei din corul Armonia, dar în această seară am auzit multe piese noi, cu versuri noi, multe dintre ele m-au emoționat. Așa ar trebui să ne fie sărbătorile: cu bucurie, cu credință, cu speranță.”
• ”Am simțit în această seară că am revenit la tradiție. La fiecare concert, Armonia ne apropie de rădăcini. În seara aceasta am ascultat cel mai frumos concert de Crăciun din viața mea.”
• ”Concertul acesta a fost o binecuvântare pentru familia mea. Nu putem să trăim Crăciunul fără colinde, iar corul Armonia este nemaipomenit, i-am ascultat a doua oară astăzi. Îi felicit pe ei și pe gazdele noastre din acest spațiu deosebit.”

Sorin Mihalache este una dintre cele mai vii și ascultate voci ale dialogului Știință-Filozofie-Religie. Este un excelent cunoscător al teologiei academice și a celei practice, pentru că slujește ca diacon la biserica ”Sf. Sava” din Iași. Dar este matematician prin formare. A studiat la nivel masteral psihologia, filosofia, teologia și fizica teoretică, iar la nivel doctoral filosofia și medicina. Este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, realizator de emisiuni tv, autor de cărți și conferențiar.

La Matricea Românească, Sorin Mihalache a venit pe 21 noiembrie ca să vorbească despre cum Inteligența Spirituală augmentează performanța umană. A impresionat prin erudiție, prin precizie și prin faptul că a demonstrat cum spiritul și materia intră în rezonanță, dacă sunt puse alături într-un mod înțelept. Extrase din conținutul conferinței, aici.

Conferința a fost precedată de un scurt dialog cu Miruna Budișteanu, în fața lucrărilor de pictură pe care ea le-a expus în sediul nostru cu acest prilej. Lucrările artistei au fost apreciate pentru  efectul de imponderabil pe care-l creează privitorului, prin suportul translucid pe care artista îl folosește. Tematica inspirată din lumea diafanului și formele care lasă mult spațiu reverberației personale au fost mai mult decât potrivite cu ambianța și contextul întregului eveniment.

Sorin Mihalache a vorbit la Întâlnirile Matricei despre capacitățile uimitoare ale ființei umane, despre faptul de a fi împlinit prin performanță, dar și despre limitele umanului sau despre consumerism ca simptom al unei performanțe incomplet evaluate. Iată câteva extrase din conferința de pe 21 noiembrie.

• Experimentul lui Anders Ericsson, care a luat un student care pretindea că are o memorie slabă și a exersat cu el memorarea unui șir de 6 cifre la prima vedere. Prima dată nu a reușit. Au insistat însă, iar după ce a reușit să reproducă acel șir, a făcut o nouă încercare cu un șir de 7 cifre, apoi cu 8 și cu 9 cifre. La un moment dat studentul a reușit să reproducă din memorie 3 șiruri de 10 și a trecut la 11. De fiecare dată șirurile erau altele și după un alt timp a reușit 3 șiruri de 11 și a trecut la 12, și experimentul a continuat doi ani. După doi de zile studentul a reușit să reproducă trei șiruri de 81 de cifre la prima auzire! Iar experimentul a luat sfârșit pentru că studentul a terminat facultatea!
• Exemplul acesta ne spune că nimeni dintre noi nu are dreptul să afirme că un anumit lucru îi este imposibil, pentru că imediat vine întrebarea: cât de mult ai încercat? cât de des ai încercat? cât de mult te-ai luptat cu limita asta? Cineva care are memorie atât de slabă încât nu reușește să țină minte un număr de 6 cifre, reușește în 2 ani să ajungă la 81 de cifre memorate. Asta arată de fapt măsura a ceea ce se poate face. O altă întrebare interesantă este oare cât ar fi reușit să țină minte studentul dacă experimentul ar fi durat 10 ani. Și deci care sunt limitele noastre, până la urmă.
• Plasticitatea cerebrală înseamnă să pot face o anumită operație tot mai ușor, cu un consum de energie tot mai mic. E paradoxal, dar așa funcționează sistemul nostru nervos.
• Iată un model de inteligență multiplă care a făcut cumva carieră în textele destinate publicului. Sunt opt tipuri de inteligență, iar al nouălea ar fi inteligența spirituală. Fiecare tip de inteligență corespunde unor prestații socioprofesionale.
  • Inteligența lingvistică: faptul de a învăța limbi străine, de a găsi cuvinte potrivite;
  • Inteligența spațială este specifică arhitecților, inginerilor;
  • Inteligența kinestezică este specifică celor care lucrează în coregrafie sau în sport, sau în meserii unde este nevoie de manualitate fină. Are nevoie de foarte multă cultivare. Este folosită în meserii precum pompieri, alpiniști, care au nevoie de o capacitate sporită a corpului de a se controla;
  • Inteligența logico–matematică este capacitatea de a rezolva probleme, de a vedea esențialul într-o bază de date;
  • Inteligența naturalistă ține de capacitatea cuiva de a se adapta la un mediu străin, un mediu sălbatic, în care reușește să improvizeze, să găsească resurse, să se protejeze de pericole, să destingă diverse specii;
  • Inteligența interpersonală este aceea care ne dă șansa să comunicăm foarte bine cu o persoană, înțelegând ceea ce vrea să transmită și ceea nu vrea să transmită și să ne adaptăm mesajul de răspuns;
  • Inteligența intrapersonală este aceea care mă ajută să mă cunosc pe mine, să-mi dau seama care sunt minusurile mele, care sunt pericolele care mă pândesc și pe care de regulă le scap din vedere, să-mi administrez senzațiile, să mă stopez atunci când am prea mare anvergură într-un proiect prea epuizant, să mă coordonez;
  • Inteligența existențială este foarte apropiată de Inteligenta Spirituală și este specifică gânditorilor, eseiștilor, filosofi
  • Inteligența Spirituală se distinge de toate celelalte și ne ajută să nu rămânem captivi oricărei alte inteligențe pe care am putea-o avea.
• Fiecare din aceste inteligențe reprezintă o sursă de putere. Cineva care are rezultate foarte bune în matematică, spre exemplu, sau care capacitatea de a citi limbajul celorlalți ar putea să facă uz și, de ce nu, abuz de aceste inteligențe. Cineva care este foarte bun în inteligența interpersonală ar putea să abuzeze de această inteligența folosindu-și puterea de a subjuga pe alții, pentru că știe foarte bine ce trebuie să spună că să fie extrem de convingător.

• Philip Zimbardo este un cercetător care în anii ‘60-‘70 a făcut un experiment care a revoluționat lumea academică. Era într-o perioadă în care nu exista obligativitatea ca cineva care face o cercetare științifică să prezinte această cercetare unei comisii de etică să se vadă dacă sunt respectate drepturile participanților la experiment. Cum s-a desfășurat experimentul: a format două grupuri, alcătuite din oameni care erau prieteni unii cu alții, adică fiecare persoană dintr-un grup avea un foarte bun prieten în celălalt grup. Unii au jucat rol de gardieni, iar ceilalți erau închiși. Timp de 6 săptămâni experimentul trebuia să investigheze felul în care oamenii își respectă obligațiile potrivit unei foi de parcurs, un fel de fișa postului, unde erau trecute comportamentele pe care gardienii trebuiau să le respecte. Cel închiși aveau un aspect foarte credibil ca deținuți, erau rași în cap și aveau haine cu dungi și stătea închiși în subsolul unuia din laboratoarele pe care Zimbardo le avea la dispoziție. După trei săptămâni, el a fost nevoit să oprească experimentul, întrucât comportamentul gardienilor devenise inuman, asta deși gardenii erau prietenii celor care erau închiși și nu era nici o diferință penală sau legală sau etică între ei. Ei au plecat la drum doar pentru a jucat niște roluri. Zimbardo a scris o carte la sfârșitul acestui experiment, ”Efectul Lucifer”. Acolo arată că noi avem tendința să ne identificăm cu rolul de putere în care ne simțim cel mai bine și acela începe încet-încet să ne ocupe viața. De aceea șeful de unitate militară rămâne șef de unitate militară și când vine acasă și stă cu copii lui și le dă comenzi. Ca să ieșim dintr-un rol de putere e foarte importantă inteligența spirituală.
• Inteligența Spirituală face ceva în plus față de inteligența existențială. Inteligența existențială tine de o anumită percepție, de înțelegere, de un fel de a vedea pătrunzător lucrurile. E ceea ce scriu filozofii de fapt: cauza și scopul lucrurilor naturale, esența lucrurilor, esența vieții, condiția vieții, sensul vieții omenești. Numai că putem sta în zona aceasta a inteligenței existențiale fără să creștem în bunătate, este doar așa, o uimire sau uneori o dezamăgire cu privire la lume și la felul în care ea merge.
• Inteligența Spirituală leagă totul de Dumnezeu: când îl văd pe celălalt, îl văd ca și chip al lui Dumnezeu. Când mă văd pe mine îmi văd neputințele mele și nevrednicia mea. Creația o văd ca loc a lui Dumnezeu și împrejurările concrete ale vieții ca spațiu unde Dumnezeu mă însoțește. Și duc acea căutare a cauzelor și a finalității, a esenței lucrurilor, a înțelesurilor ultime ale lor le duc pe toate în legătura cu Dumnezeu, în apropierea Lui.

Ana Blandiana și istoricul Cosmin Popa au explorat într-o nouă ediție Întâlnirile Matricei răspunsurile posibile la întrebarea ”Ce trebuie iertat, ce trebuie uitat din comunism?” Cei 70 de ani care au trecut de începerea sinistrului Experiment Pitești nu au reușit să estompeze fiorul de uimire îndurerată pe care îl simt toți cei care au auzit de acest episod din istoria represiunii politice din România anilor roșii. Iar cei 30 de ani care au trecut de la Revoluție ne obligă să răspundem la o altă întrebare dificilă: ce facem cu memoria celor care au murit în numele libertății și pentru câștigarea ei.

Dezbaterea din Agora casei Bulboacă și Asociații a fost precedată de prezentarea unei expoziții de sculptură. Autorul lucrărilor, Andrei Bălan, a explicat în câteva minute care sunt motivele sufletești după care își alege personajele și tehnicile, inclusiv tehnica ”învechirii” lucrărilor prin abandonarea lor timp de câțiva ani în aer liber.

Prima secvență a dezbaterii a fost prezentarea lui Damian Anfile referitoare la cronologia instalării comunismului în România. El a pus în legătură mișcările politice din țară, dar și contextul internațional în care disputarea zonelor de influență la finalul Războiului a fost determinantă: ”Acordul de procentaj” discutat la Moscova de Churchill în 1944, desemnarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej drept secretar general al comuniștilor români de către Stalin și așa mai departe.

Dezbaterea s-a desfășurat apoi cu evocarea faptelor, a stărilor și mentalităților, a punerii în fapt a subjugării românilor. Și apoi a fost evocată rezistența lor – prin diferite forme de curaj. Iar din când în când s-a revenit asupra întrebării: cum e cu putință iertarea torționarilor, a securiștilor, a delatorilor, a celor care au făcut rău în mod deliberat?

Iată câteva extrase din discursul celor doi lectori:

Ana Blandiana:

• Comunismul a fost ca o societate secretă. În comunism, nu știu decât călăii și victimele ce s-a petrecut, restul este un fel de abur.
• A spune că regimul comunist este o durere pentru majoritatea populației nu este chiar exact, pentru că tinerii de azi nu știu nimic despre asta. Nu numai pentru că în școală nu se predă asta, dar și pentru că nici părinții lor nu știau nimic despre ce se întâmpla.
• Mă gândesc la cele două momente esențiale contemporane cu generația mea: revolta din Valea Jiului din 1977 și revolta muncitorilor de la Brașov din 1987. M-am întrebat: de ce nu am fost și noi în Valea Jiului și la Brașov? Răspunsul e simplu, pentru că am aflat doar de la Europa Liberă și doar după 5-6 zile de când s-au întâmplat lucrurile, nu era altă formă de a te informa.
• Întotdeauna am considerat că cine înțelege mai mult este responsabil pentru mai mult. Că într-un fel intelectualii români care nu au fost niciodată alături de clasele de jos nu au cum să le înțeleagă. Nu se poate imagina în România situația din Polonia.
• Eu îmi amintesc din copilărie ca, în perioadele când tata nu era arestat, aveam un geamantan cu haine, ca atunci când vin sa-l ridice, geamantanul să fie pregătit. Acest geamantan exista în toate casele prietenilor noștri. Știu că această poveste e ceva de domeniul senzaționalului azi, dar realitatea aceea așa a fost.
• Ceea ce vrem să facem la Sighet este o restaurare a memoriei colective, sau mai degrabă o construire a acestei memorii în măsura în care ea mai există – și evident există. A ierta înseamnă a cunoaște, pe de-o parte, iar pe de altă parte iertarea nu poate veni decât după mărturisire. Nu poti să ierți niște oameni care nu recunosc ce au făcut. Indiferent dacă ierți sau nu, lucurile nu pot să dispară.
• Pun sub semnul întrebării noțiunea de iertare în istorie. Forma cea mai perfectă de neiertare este neuitarea, după părerea mea. Prin faptul că nu uităm, de fapt nu iertam ceea ce s-a întamplat. Ceea ce a fost trebuie să rămână în memoria omenirii.
• Părerea e mea e că Piteștiul trebuie judecat istoric cu toate datele, dar dincolo de asta trebuie judecat și psihologic și filosofic, cred că nimeni care nu a stat în închisoare nu are dreptul să-i judece pe cei care au stat în închisoare, pentru că nu ai cum să știi tu cum ai fi reacționat în condițiile respective. Eu pot să vorbesc despre turnătorii și colaboratorii din anii de după 1960, dar eu nu am dreptul să îmi dau cu parerea despre cineva care a trăit asta, mi se pare indecent. Faptul că sunt oameni care au suferit și apoi povestesc, eu socotesc că este o formă de eroism, e o formă de putere și curaj.
• Preoții greco-catolici care au fost la Sighet povesteau că pândeau când era un gardian bun, adică știau că e bun și permisiv și când era el atunci mai puteau să se roage sau să facă o slujbă în celulă. Apropo de supraviețuitori, în anul 2000 Ticu Dumitrescu a facut o listă care avea 200 de nume de foști torționari, au ajuns acum să fie condamnați doar doi. Ceaușismul a fost un dezastru ale cărui urmări le trăim din plin și astăzi.
• Sincer nu credeam că regimul comunist se va termina vreodată, pentru că aparțineam unei generații care nu fusese liberă niciodată, și avea o idee destul de aproximativă cum ar putea să fie libertatea. Tot așa există o diferență între cei care au trăit înainte și înțeleg lucurile într-un anumit fel, și tinerii care sunt născuți după regimul comunist. Tinerii de azi trebuie să facă un efort foarte mare să înțeleagă ce spunem noi.

Cosmin Popa:

• Cred că ceea ce doamna Blandiana a facut la Sighet este mai important decât 10 cărți de istorie, pentru că redă o experiență pe care am cam uitat-o.
• Defictul de documentare a crimelor în comunsim: în cazul sovietic a fost la fel, se datorează lipsei de expertiză și conștiință profesională.
• Exista un top al călăilor care au ucis cele mai multe victime. Este un top a NKVD-ului.
• Contextul concentraționar românesc este atipic. Se foloseau doi termeni: șmecherii, adică cei care nu colaborau cu autoritățile, și cățelele, cei care colaborau cu autoritățile și erau folosiți pentru reprimarea și pedepsirea detinuților politici
• Experiența concentraționară comunistă este diabolică în esență. În întunericul generalizat al experienței concentraționare, Dumnezeu mai strecoară câteva lumini, dar asta e altceva. Iertarea tebuie să meargă până acolo unde începe lașitatea, asta e ceea ce desparte un creștin de o lichea.

Corul Armonia este cel mai prestigios ansamblu de voci bărbătești din lume. Alături de orchestra Muzica Divertis, aceste uimitoare voci au cântat pe 4 iunie în Agora Casei Bulboacă și Asociații, sub bagheta dirijorului fondator Ion-Iulian Dumitru. Au cântat de voie bună, de dragoste, dar și despre țara lor. Un astfel de cântec, decupat din concertul de pe 4 iunie, vă propunem să ascultați. Lăsați-vă în voia muzicii și intrați în starea ei. Ce vă spune, în secolul nostru, un astfel de cântec? Cât adevăr se găsește în el?

Atunci când mass media au anunțat că în Germania au intrat peste un milion de refugiați din Siria, continentul european a avut o tresărire. Voci calme sau alarmate au atenționat că acest val de migrație este în mare măsură ireversibil și că el va produce urmări vizibile. De la acest avertisment și de la îngrijorările care i-au urmat au pornit și cei doi invitați ai Matricei Românești în ziua de 13 iunie 2019 în dezbaterea temei ”Europa sub umbra Semilunei. Migrația musulmană în Europa creștină”.

Cei doi lectori ai serii au fost un istoric și un sociolog. Petre Guran este specialist în cultura și civilizația bizantină și un erudit cunoscător al istoriei culturii occidentale. Mirel Bănică este specializat în sociologie, cu precădere în domeniul  mentalităților și comportamentelor religioase, pe care le documentează prin cercetări aprofundate pe teren. Ambii sunt foarte buni cunoscători ai societății occidentale, întrucât și-au petrecut mulți ani în țări cum sunt Franța, Elveția sau Canada. Dezbaterea a început cu o expunere a fiecăruia dintre cei doi lectori asupra subiectului, din perspectivă proprie.

Migrația în trecutul umanității: fluxul care modifică relieful istoriei

Petre Guran a căutat în istorie și a venit cu precizarea că nu a existat nicio epocă istorică în care migrația să nu fi existat. Trebuie să distingem, a spus lectorul, între marile migrații care și-au pus amprenta puternică asupra evoluției Europei, care sunt, de altfel, ciclice. Apoi se poate observa că există fenomenul migrației endemice, care îi are drept subiecți mai ales pe acei migratori care-și doresc să devină elite ale societății de destinație. Acest al doilea fenomen este important  pentru societățile de peste tot, întrucât este generator de valoare. 

Cât privește România, este onest să înțelegem că țara noastră a crescut foarte mult economic în secolele XVIII-XIX prin influența și acțiunea elitelor imigrante provenind din mai multe țări europene, așa cum au fost francezii, grecii, italienii, turcii sau chiar elvețienii. Ei au adus cu ei civilizație, legături, schimburi comerciale, creștere socială și economică. Iar astăzi fenomenul acesta s-a inversat: România este sursă de migrație pentru toate aceste țări care acum 150 de ani ne-au influențat pozitiv.

Creștinismul predică toleranța, indiferent de religie

La rândul său, Mirel Bănică a evocat realitatea dură a migrației, pe care a cunoscut-o în calitate de student și de doctorand care trebuia să-și asigure existența și să-și finanțeze studiile. El a lansat o provocare publicului, amintind că esența culturii creștine este să nu urâm, iar atunci când vorbim despre Europa creștină trebuie să verificăm în ce măsură reușim să ne păstrăm spiritul creștin al păcii atunci când vorbim despre migranți. Este oare datoria noastră de societate clădită pe valorile creștine să-i acceptăm pe imigranții de altă religie?

Petre Guran a revenit la cadrul larg al istoriei și a amintit de imigrația de infiltrare, formată din forța de muncă nespecializată. Iar pentru a completa tabloul, a precizat că există și o imigrație de cucerire, care se folosește de imigrația de infiltrare pentru a-și atinge obiectivele. De exemplu, slavii infiltrați în Imperiul roman s-au aliat cu avarii care au atacat imperiul.

ALTE EXPLORĂRI ALE TEMEI

Mirel Bănică

• Oamenii umili ai imigrației pot fi chiar compatrioții noștri. Marea majoritate a musulmanilor întâlniți în Europa nu au gânduri subversive ci vor pur și simplu să trăiască mai bine, ei și familiile lor.
• Marea dramă a musulmanilor din Europa este că sunt tradiționaliști, iar derapajul Europei moderne secularizate îi deranjează și îi înspăimântă. Doar că modul lor de a reacționa este diferit de cel al europenilor în fața acestor realități.

Petre Guran

• Cum se formează migrația: apare mai întâi un surplus de populație pe un teritoriu, coroborat cu împuținarea resurselor. Pe de altă parte, într-un alt teritoriu apare un declin demografic, adică un vid. Ei bine, natura are oroare de vid, îl umple imediat. Așa încât populația aglomerată pleacă din teritoriul ei și ocupă teritoriul mai puțin dens și mai bogat.
• Secolul XIV a trăit un cataclism biologic, o epidemie de ciumă care a lichidat o treime din populația Europei. Vidul a fost umplut de o populație nouă: cuceririle otomane. În plus, Europa a trecut și printr-o fărâmițare a popoarelor ce nu au reușit să se alieze și să se opună avansului turcilor.
• Nu există o societate în declin demografic care să nu fi dispărut în cele din urmă din istorie.

Mirel Bănică

• Din amintirile fixate în volumul autobiografic ”Fals jurnal de căpșunar”. Mehdi, tunisian: ”Am fi vrut să trăim mai bine într-o Europă credincioasă a creștinilor, decât într-o Europă care nu mai crede în nimic.”
• Studenți musulmani de la Iași: ”Ne place că în România oamenii mai au respect în fața lui Dumnezeu.”
• Tinerii europeni fără credință, puși în fața determinării cu care musulmanii vorbesc despre Dumnezeu, îl descoperă și așa se explică probabil de ce islamul este atractiv pentru tinerii europeni dezrădăcinați sau fără credință.
• Ca profesor de liceu în Elveția m-a contrariat adesea cât de provocatoare erau elevele elvețiene, mult dincolo de limita oricărei decențe, și cât de cuminți și respectuoase erau puținele eleve musulmane, care evident nici nu se gândeau să se îmbrace provocator.

Petre Guran

• Creștinismul nu este o religie, este o spiritualitate. Religiile sunt altceva, ele normează viața socială a credincioșilor. În istorie, în timp, creștinismul a devenit însă și el o religie normativă, s-a instituționalizat până la urmă, a primit o ierarhie.
• În Europa a dispărut civilizația bazată pe valorile religiei creștine, modelul ierarhic al familiei, în favoarea secularizării, al competiției, unde valoarea socială a individului este o chestiune în care moștenirea familiei nu mai are niciun cuvânt de spus, ci strict valoarea individuală în competiție.

O sinteză de Cristian Felea și Nicolae Dima