La prima ediție din acest an a Întâlnirilor Matricei, Mihai Neamțu a vorbit despre Povara libertății. Evenimentul a fost electrizat de schimbul de idei care a trezit pe alocuri chiar vii pasiuni. Iată un scurt clip ilustrativ.

 

 

 

 

 

În seara ultimei zile de iarnă, sediul Matricei Românești a fost gazda primei Întâlniri din acest an. Lectorul serii a fost Mihai Neamțu, o voce sonoră din spațiul public și autor de succes. Expunerea sa și răspunsurile la întrebări au punctat în mod repetat apelul la recunoașterea și rostirea adevărului, ceea ce are întotdeauna drept premisă obligatorie curajul.

 

Mihai Neamțu este un transilvănean format în interacțiuni culturale și sociale în întreaga lume. Pentru că este un bun cunoscător și admirator al diversității lumii, este și critic la adresa ideologiilor diversității. Este un apostol al memoriei, un apărător al ideii de națiune și un apologet creștin. Din toate aceste perspective a abordat tema propusă spre dezbatere.

Întâlnirea a fost prilejul de a semnala apariția unui nou tiraj din Povara libertății, cartea a cărei lectură este obligatorie pentru cei interesați de mecanismele gândirii care duc fie la înrobire, fie la recâștigarea demnității.

 

Mihai Neamțu carte

 

Întâlnirea de la Matrice a avut drept start un clasic studiu de caz: povestea fiului risipitor. Urmată de contribuții din public și de o dezbatere care pe alocuri a avut și accente ascuțite.

 

Sinteze și citate din expunerea lui Mihai Neamțu

  • Firescul plecării fiului de acasă sfârșește în autosabotaj, în autodeposedare
  • Fiul cere de la tatăl ”partea sa de ousia”, ceea ce se traduce din grecește prin ”partea sa de ființă”. În latină s-a tradus ”substantia”. În versiunea sinodală a Scripturii românești s-a tradus prin ”partea sa de avere”
  • Fiul acesta reduce bunătatea (tatălui) la bunuri, el schimbă proprietățile primite în bani lichizi. Este o secularizare. Fiul risipitor deci efectuează prima secularizare a averii din istoria scrisă. Tatăl este redus la un furnizor de consumabile. În ochii fiului, casa tatălui devine o debara. Și casa fiind o debara, el se poate debarasa de ea. E primul act de dezertare a fiului. Viața nu mai este dar, ci consum nevrotic. De aici parabola fiului risipitor este povestea transformării fiului în sclav și despre reabilitarea lui într-un moment de străluminare.
  • Ajuns în poziția de sclav, fiul se trezește în stare de servitute voluntară.E povestea unei culturi care renunță la libertate ca ideal. Și care acceptă să se predea, iar rezultatul este  catastrofa existențială.

 

Din acest motiv noi construim instituții ale memoriei, de aceea noi avem statui, de aceea avem muzee, locuri și ritualuri memoriale, fără ele nu știm de unde venim

 

  • Existențial vorbind, fiul se vede sclavul unui străin, cel care-i poruncește nu e unul de-al său. Și el face ceea ce i se spune. De ce? Hegel spune că întotdeauna sclavul se supune pentru că sclavul se teme de moarte. Pentru că frica biruiește în el dragostea de libertate. Idealul libertății se găsește în imnul național al României: murim mai bine-n luptă, decât să fim sclavi iarăși. Libertatea ca ideal este în mintea pașoptiștilor, care-l citiseră pe Hegel, este în toată reflecția politică a veacului 19! Și trebuie să ținem cont că națiunile europene s-au născut cu acest ideal al libertății. Numai că despre libertate astăzi se vorbește mult mai puțin. Astăzi se vorbește mult mai mult despre egalitate: egalitate de șanse, egalitate de income.
  • Cuvântul cheie al poveștii: ”venindu-și în sine”. Povestea fiului risipitor, povestea libertății negative, este o poveste despre funcția tămăduitoare a memoriei și despre miracolul conștiinței. Fiul renaște prin puterea amintirii!
  • Ce este amintirea? Este o sinteză: ceva din prezent trebuie să activeze memoria și ceva din trecut trebuie să se prezentifice. Amintirea este un joc între temporalitatea subiectivă a mea ca individ și temporalitatea obiectivă a culturii în care trăiesc. Din acest motiv noi construim instituții ale memoriei, de aceea noi avem statui, de aceea avem muzee, locuri și ritualuri memoriale, fără ele nu știm de unde venim. O lume în care ne amintim din ce în ce mai puțin, o lume în care dezorientarea identitară este celebrată, o asemenea lume mi se pare că este condamnată la alienare.
  • Fără memorie suntem inexistenți. Fiul redevine fiu pentru că-și amintește. Ești cât îți amintești!
  • Mai este încă un element esențial pentru eliberarea fiului: curajul rostirii adevărului. Puterea eliberatoare a enunțurilor adevărate! După ce-și amintește și are nostalgia după casa tatălui, el spune adevărul despre sine la timpul prezent. Soljenițîn, când s-a adresat Uniunii Scriitorilor în anii ’70 le-a spus: ”Încercați timp de 24 de ore să nu spuneți minciuni”. Și s-a dovedit teribil de greu! Practica sincerității radicale ne-a cam ocolit în ultima vreme.
  • Și, prin adevăr, fiul are acces la sinele profund. Sinele mai adânc decât sinele despre care vorbește Augustin în ”Confesiuni”, Cartea a treia.
  • Liber nu ești doar atunci când alegi, ci atunci când alegi bine.

 

Matricea_2

 

Ca să-ți afirmi libertatea este necesar să încalci legea?

Mihai Neamțu a fost pus în fața dilemei dacă nu cumva libertatea există doar în masura în care omul încalcă imperativul legii – în sensul că, prin încălcarea legii, omul dovedește că într-adevăr are libertatea de a alege între bine și rău: nu poți să fii liber dacă faci mereu doar binele, asta ar fi tot un fel de privare de libertate. Lectorul a răspuns că experiența negativității, a neascultării este necesară. ”Eu nu cred că este necesar să treci prin iadul comunismului și al nazismului ca să descoperi democrația constituțională de tip liberal. Pentru mine, libertatea poate să ocolească răul. Există un mod mult mai rodnic de a trăi libertatea, înțelegând ascultarea nu ca pe ceva tiranic: dacă vei primi porunca sau legea drept ceva restrictiv, sigur vei dori să transgresezi. Cred că numai interiorizarea legii ca fiind ceva ființial, nu moral, te poate ajuta să scapi de ispita adolescentină a rebeliunii.”

 

Soluția pentru lumea de azi: comunitățile mici

Conferențiarul Matricei a făcut și apologia comunităților puternice, vibrante, apreciind că ele sunt celulele organismului uriaș numit societate civilă sau a comunității religioase unite de același crez. Statul trebuie să se țină departe de viața economică a societății și de viața personală a cetățeanului, spune M. Neamțu, care se declară un susținător fără rezerve al capitalismului și un apologet al conservatorismului.

Prima Întâlnire a Matricei din acest an a fost vibrantă și fertilă. În același timp provocatoare și pe alocuri incomodă pentru cei care cred că alegerile sunt ușoare, iar cărările spiritului sunt bătătorite și bine semnalizate. O excelentă ocazie de a verifica disponibilitatea la dialog și capacitatea de a privi onest în oglindă.