În fața taberei de luptă a egiptenilor musulmani, Francisc din Assisi nu are nicio reținere. Asta în ciuda faptului că nu vorbește arabă, nu are religia musulmană, nu are pielea închisă la culoare. Dar are un curaj vecin cu nebunia. Când sulița soldaților egipteni se întinde spre pieptul lui, el strigă, indicând cu cine vrea să vorbească: Sultan! Câteva zile mai târziu, Francisc pleacă din tabăra dușmană încărcat de onoruri și cu un dar de preț. Cum a fost posibil? Iată un fragment din biografia acestui om care ne surprinde azi mai mult decât oricând.

 

Spre pace, prin război

În anul 1215 papa Inocențiu al III-lea a chemat creștinătatea la a cincea cruciadă, iar în anul 1217 armatele creștine din toată Europa apuseană s-au strâns și au plecat pe Mediterana spre Egipt. Cele două armate, cea cruciată și cea musulmană, s-au aflat în scurt timp față în față în Valea Nilului. Timp de doi ani, luptele s-au desfășurat cu înverșunare și au făcut mii de victime.

Francisc, însă, predica în Italia împotriva războaielor și pentru pace. Binecuvântarea pe care o adoptase pentru frații săi, dar și pentru creștinii pe care-i întâlnea transmitea mesajul: ”Fie ca Dumnezeu să îți aducă pacea!” Războiul cruciat cerut de papă, aducător de suferințe și de sărăcie pentru oamenii simpli, nu putea fi aprobat Francisc, dar crease anumite oportunități.

Conducătorul Egiptului (și al Siriei) la acel moment era sultanul Malik al-Kamil, nepotul sultanului An-Nasir ad-Din Yussuf ib Ayyub, cunoscut creștinilor sub numele de Salah ad-Din sau, mai pe scurt, Saladin, cuceritorul cetății Ierusalimului. Saladin, întemeietorul dinastiei Ayyub-iților, de origine kurdă, era un musulman sunit.

 

Arabii oferă Ierusalimul. Papalitatea îl refuză

În primii doi ani de război cruciat, pe de-o parte, Malik al-Kamil a încercat în multe rânduri să negocieze soluții de pace cu creștinii, oferindu-le inclusiv cetatea Ierusalimului în schimbul păcii. Ofertele sale au fost însă mereu respinse de papă. Pe de altă parte, Francisc a considerat că, până la urmă, cruciada din Egipt îi oferă prilejul perfect pentru a predica musulmanilor.

În anul 1219, cu binecuvântarea papală, Francisc a adunat mai mulți frați (iluminați) ai Ordinului fraților minori și a pornit pe mare spre Egipt. Ajuns pe malurile Nilului, Francisc a fost consternat de ororile războiului. A început să predice pentru pace în tabăra cruciaților până când mulți dintre soldați au început să-l privească ca pe un ciudat sau, și mai rău, ca pe un eretic.

În cele din urmă, Francisc și câțiva dintre frații cu care ajunsese în Egipt au luat decizia curajoasă – unii credeau chiar sinucigașă – de a intra în tabăra musulmanilor, cu intenția de a le predica în numele lui Iisus. Desigur, Francisc era conștient că poate plăti cu viața sa și a fraților săi această încercare, dar nu a dat înapoi.

Odată ajuns în tabăra musulmană și fiind nevorbitor de limbă arabă, Francisc a început să strige: ”Sultan! Sultan!” Luați prin surprindere, soldații egipteni nu au știut inițial cum să reacționeze. În cele din urmă, i-au luat pe sus pe franciscani și i-au dus la cortul sultanului Malik al-Kamil. Trebuie menționat că Francisc și Malik erau cam de aceeași vârstă: 39 de ani Francisc, 38 de ani Malik.

 

Călugărul creștin Francisc și sultanul musulman Al-Malik

Călugărul creștin Francisc și sultanul musulman Al-Kamil

 

Inițial, Malik al-Kamil i-a privit cu o mare curiozitate pe călugării franciscani, așa cum erau ei îmbrăcați cu robele lor sărăcăcioase, având în primă instanță impresia că ar putea fi o delegație de mesageri trimisă să negocieze ultima sa ofertă de pace, privind ridicarea asediului cruciat asupra cetății Damietta.

Francisc l-a salutat pe sultan cu formula sa obișnuită: ”Fie ca Dumnezeu să îți aducă pacea!”, ceea ce l-a surprins și mai mult pe Malik al-Kamil, pentru că formula de salut era extrem de apropiată de formula musulmană ”Assalam o alaikum” – pacea fie asupra ta. Cum Coranul cere credinciosului să fie plin de solicitudine față de cei ce vin în numele păcii, sultanul nu a văzut niciun motiv să procedeze altfel.

Malik al-Kamil l-a întrebat apoi direct pe Francisc dacă este un ambasador al cruciaților, iar acesta i-a răspuns despre el și frații săi: ”Noi suntem ambasadorii Domnului nostru Iisus Hristos, nu ai papei. Și dacă alegi să ai încredere în noi, noi te binecuvântăm înaintea lui Dumnezeu.” Malik al-Kamil era un sufit, căruia subtilitățile de interpretare ale Coranului nu-i erau străine.

 

Fie ca Dumnezeu să îți aducă pacea!

 

În sura a V-a, ”Masa”, la versetul 82 se spune: ”…după cum vei găsi că cei mai prietenoși față de cei care cred sunt aceia care spun ′Noi suntem creștini′. Și asta pentru că printre ei se află preoți și călugări și pentru că ei nu se fălesc.” Altfel spus, Malik al-Kamil a avut argumente să-și contrazică sfetnicii care-i cereau să nu-l asculte pe călugărul creștin predicând, pentru că încalcă legea islamică, arătând că, dimpotrivă, Coranul îndeamnă credinciosul să aibă încredere în călugării creștini.

Așa se face că Francisc, care era un orator plin de înflăcărare, a rămas în tabăra musulmană mai multe zile, timp în care a predicat în fața sultanului, a sfetnicilor și a curții sale și a fost cinstit împreună cu frații săi de ordin ca oaspeți de onoare.

La finalul șederii, Malik al-Kamil a vrut să-i facă daruri bogate lui Francisc, dar acesta le-a refuzat. A păstrat doar un mic corn de fildeș pe care egiptenii îl foloseau pentru chemarea la rugăciune (obiectul se află și acum în posesia bazilicii Sfântul Francisc din Assisi). Apoi sultanul i-a oferit o escortă care l-a condus înapoi în tabăra cruciaților.

Din păcate, luptele au continuat între cruciați și musulmanii conduși de sultanul al-Kamil. Alți doi ani mai târziu, armata cruciată era învinsă definitiv și, cu pierderi imense, se retrăgea din Egipt fără glorie. Francisc a continuat să predice împotriva războiului, pledând pentru pace și după ce s-a întors în Italia. Mai apoi, în anul 1224, papa a făcut o nouă chemare pentru cruciadă, care l-a aruncat pe Francisc într-o adâncă durere.

A decis să postească patruzeci de zile și să se roage încontinuu. Și a fost dăruit cu o viziune, dobândind și stigmatul pe care l-a purtat tot restul vieții. Când și-a revenit din viziune, Francisc a scris pe un pergament o rugăciune inspirată din meditațiile sufite asupra frumuseții celor nouăzeci și nouă de nume sfinte ale lui Dumnezeu. În josul pergamentului a desenat apoi chipul sultanului al-Kamil.

Curând după această viziune, slăbit fizic, izolat, bolnav, a trecut la cele sfinte în 3 octombrie 1226, iar în anul 1228 a fost sanctificat. Malik al-Kamil i-a supraviețuit lui Francisc încă doisprezece ani, a continuat să domnească în glorie și s-a stins după patruzeci de ani în fruntea Egiptului și a Siriei.

Peste câteva săptămâni primul papă care și-a luat numele Francisc va fi printre noi. Va predica probabil pentru pace, pentru cumpătare, pentru înțelegere și pentru credința creștină, într-o lume care devine tot mai turbulentă și mai dornică de competiție, alimentând invariabil iraționalul confruntării.

Proiectul „Hai în Sat la Operă” este un concept unic al Asociației Culturale „Hai în Sat” și se construiește pe ideea de a contribui la promovarea artei și culturii la țară. Alin Pop, coordonatorul proiectului, ne spune ce este Congelatorul de idei și cum sună ariile celebre ale operei internaționale într-un cămin cultural.

 

”Hai în Sat la Operă!” este un proiect unic în România. Este o alternarnativă la viața de oraș sau o încercare de revitalizare culturală a satului? Ori și una și alta?

Asociația culturală ”Hai în Sat” este relativ nouă, ne-am înființat în luna mai a anului trecut. Deci conceptul, implicit, este unul nou. Noi lucrăm la mai multe concepte, la mai multe proiecte. Avem un folder în calculator care se numește ”Congelatorul de idei”, unde depozităm toate ideile care ne vin, urmând ca printr-o selecție cât de cât riguroasă, în funcție de necesitățile pe care le intuim, să scoatem de acolo ideile pe care le considerăm, la momentul cel mai potrivit, cele mai bune. Așa s-a născut ”Hai în Sat la Operă!”, pornind de la considerentul că în majoritatea comunităților rurale actul cultural lipsește aproape cu desăvârșire, iar, în consecință, căminele culturale și-au pierdut aproape în totalitate rolul de loc în care se întâmplă acte de cultură; majoritatea sunt folosite ca săli de mese de după înmormântare.

 

A fot o mare reușită. Am văzut chipuri atât de fericite cum nu am mai văzut de multă vreme

 

Sunt săli în care nu s-au ținut niciodată piese de teatru sau spectacole. Noi suntem conștienți că societatea evoluează și comunitățile rurale ar trebui să evolueze și ele, după ritmul în care se dezvoltă societatea, iar cultura are un rol definitoriu. Toate acestea le-am conștientizat, am așternut pe hârtie proiectul, am aplicat pentru un grand de finanțare și am reușit. Am fost selectați din vreo 300 de ONG-uri din țară. Prin urmare am demarat acest proiect pe 1 octombrie și tocmai l-am încheiat la finalul lunii februarie.

 

Opera la sat_2

 

Am înțeles că au fost în total 10 evenimente artistice în 10 comunități rurale din județul Cluj. Prima întâlnire cu publicul a fost în octombrie anul trecut în localitatea Suceagu.

Prima întâlnire a fost marele pariu, pentru că nu știam cum va ieși, nemaifăcând nimeni acest lucru nu aveam siguranța reușitei. Noi am depus toate eforturile pentru ca acest eveniment să fie unul de succes, dar aveam marea necunoscută, cum va accepta publicul din rural un astfel de eveniment, care va fi receptivitatea lui, dacă oamenii vor veni în sala de spectacole, cum vor rezona cu artiștii de pe scenă și cu muzica cultă, pentru că e un gen muzical cu care nu au tangență.

E și un gen muzical pe care îl regăsim mai puțin în programele televiziunilor, în programele radiourilor. Mai puțin mediatizat. La care se adaugă și faptul că pentru a înțelege o astfel de muzică ai nevoie și de educație muzicală. Asta nu exclude desigur potențialul acestei muzici de a crea tuturor ascultătorilor trăiri înalte, bucurii mari.

Așa este. Cu toate că la baza ei are doina românească. Dar noi nu aveam cum să știm că publicul va fi unul care va menține în aplauze aproape tot spectacolul. A fost o mare reușită. Am văzut chipuri atât de fericite cum nu am mai văzut de multă vreme. Eu sunt din această localitate, din Suceagu. Organizația noastră își are sediul acolo. Prin urmare, am considerat că este o datorie și am făcut în așa fel încât primul eveniment să se deruleze acolo: un cadou pe care am dorit să-l facem comunității.

 

Care a fost cea mai impresionantă apreciere venită din partea publicului

Reacțiile din partea publicului au fost de toate felurile, începând cu fericirea aceea pe care rareori o vezi pe chipul unui locuitor de la țară. Ei sunt oameni care lucrează foarte mult, sunt foarte obosiți, nu au timp să se bucure. Grijile lor sunt foarte multe. Am văzut fericire și destindere pe chipurile lor. A fost prima emoție pe care am avut-o văzându-i.

 

Am văzut lacrimi de fericire pe chipurile unor oameni dintre care cei mai mulți nu văzuseră niciodată un spectacol de operă

 

Apoi, mergând în cealaltă extremă: am văzut lacrimi. A fost pentru noi o încântare să vedem lacrimi de fericire pe chipurile unor oameni care nu știau ce se va întâmpla acolo. Cei mai mulți nu văzuseră niciodată un spectacol de operă. Și s-a întâmplat totul în fața lor, la câțiva metri, cu participarea unor artiști de primă mână ai Operei Naționale din Cluj Napoca și ai Operei Maghiare.

În program am văzut arii din opere celebre, dar și musical, lied și chiar romanțe.

Am adaptat repertoriul astfel încât el să fie ușor de digerat pentru un public necunoscător. Prin urmare, am extras din opere arhicunoscute, arii cantabile, ușor de fredonat. ”Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino a stârnit aplauze pe care nu mă așteptam să le aud într-un cămin cultural. Am avut Verdi, am avut ”șlagăre” ale operei și operetei. Suceagul este un sat multietnic, este locuit de români și maghiari. Noi am considerat că tuturor trebuie să le oferim accesul la această bucurie.

 

Opera la sat_1

 

Artiștii cum au primit invitația, care au fost impresiile după întâlnirea cu publicul?

Aș vrea să remarc o reacție a lor încă de dinainte de a începe repetițiile, chiar înainte de a găsi o finanțare. Am mers cu proiectul la directorul operei clujene, Florin Estefan, și am spus ”Haideți să facem asta pentru comunitățile rurale!”, știind că domnia sa face pare dintr-o generație tânără, deschisă și intuiam că își va dori o deschidere și spre rural. Prima reacție a fost: ”Excelent, gata, hai s-o facem! Dar nu sunt bani!” A intervenit pe lângă artiști, rugându-i să se implice ca voluntari în acest proiect. Toți au răspuns pozitiv, au fost bucuroși să se implice, chiar dacă urma să joace într-o zi de duminică. Între timp, am obținut finanțarea pentru acest proiect, prestația lor nu a fost gratuită, însă nu au primit nici măcar 10 la sută din onorariul pe care ei l-ar lua pentru un astfel de eveniment.

 

Ce mai iese din ”congelatorul cu idei”

Vom scoate trei proiecte. În primul rând noi ne dorim să descoperim modalitățile prin care acest proiect să fie multiplicat la nivel național. Este marea noastră miză. Dorim să implementăm și un alt proiect, ”Hai în sat la teatru!” și vrem să finalizăm și pe cel sub numele ”Fii deșteptul satului!”. Organizăm întâlniri în sate cu personalități din județul Cluj, care provin din mediul rural și care au ajuns vârfuri ale societății.

Desigur, mai avem și alte proiecte pe care le derulăm, atât pentru locuitorii din urban, cu scopul de a-i atrage spre satul românesc, cât și pentru locuitorii din rural, pentru a-i extrage din lumea izolată în care ei trăiesc. Vrem să le oferim contexte din care ei să înțeleagă că totuși fac parte dintr-o societate la fel ca și cei din oraș, căreia trebuie să-i țină ritmul.