A fost părintele unei rețele negustorești în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Catastifele firmei sale însumau peste 200 de negustori, iar comercianții din Europa de Est tânjeau după rețeta afacerii. Geniul lui Hagi Tudorache, un țăran din mahalaua Curții de Argeș, atinge apogeul odată cu inventarea primelor magazine ambulante din Țara Românească. Pornim pe urmele jupânului Tudorache și aflăm povestea unui succes devenit legendar.
Ucenicul model din lipscăneria lui jupân Tudorache
Hagi Tudorache vine pe lume la 1768, în mijlocul unei familii de țărani înstăriți. Tatăl său, om umblat, decide că, la vremea potrivită, feciorul trebuie să învețe tainele unui meșteșug. Fără să stea la discuții, îl trimite ca băiat de prăvălie la jupân Tudorache Hagiu. Acesta avea o lipscănerie în Hanul Sfântul Gheorghe, situată în vecinătatea bisericii cu același nume.
În acele vremuri, formarea viitorului comerciant începea pe la 12 ani, iar ucenicia se întindea pe o perioadă de minim trei ani. O adevărată școală de business a vremii, dacă e să ne luăm după datele istorice. Ucenicul primea o masă caldă, un acoperiș de asupra capului și cel mult 140 lei pe an. Se fura meserie ca-n codru, iar remunerația anuală venea numai după dovedirea maturizării antreprenoriale. De cele mai mult ori, “absolvenții“ foloseau banii pentru a-și deschide propriile prăvălii, sau în tovărășie.
Învățăcelul Tudorache prindea repede. Era ager la mite, bun de gură, mereu acolo unde trebuie, ce mai, un om pe care te puteai bizui oricând. Jupânul își freca mâinile de bucurie când vedea cum îi sporește avuția de la an la an.
Dar jupân Tudorache simte la un moment dat că nu mai are mult de trăit. Ultimul gest pe care l-a făcut în viață i-a schimbat complet destinul ucenicului său: cu ultimele sale puteri, îl chemă pe ucenicul destoinic și îi dădu de veste că l-a ales drept moștenitor. Mai exact, prăvălia și tot ce agonisise în viață vor fi ale tânărului ucenic. Toate acestea cu o singură condiție: să îi poarte numele mai departe. Ucenicul a acceptat pe loc.
Cum a inventat primele magazine ambulante
Tânărul nu a stat prea mult pe gânduri și a demarat un plan de extindere. Cumpără noi prăvălii și terenuri în tot Bucureștiul. Nu o fi fost plimbat pe la școli, dar avea minte de afacerist pur sânge. Cu timpul, pune bazele unui lanț negustoresc ce se extindea pe distanța dintre București și Leipzig, plus Balcanii. Avea în catastifele firmei 200 de negustori – și cu toate astea nu era mulțumit.
Tudorache era măcinat de problema accesibilizării produselor. Nu mulți din locuitorii de la sate își permiteau să îi treacă pragul prăvăliei. Piața nu era pe de-a întregul acoperită. Așa că a inventat o soluție: a construit niște căruțe acoperite cu coviltir, iar înăuntru a făcut rafturi unde așezase marfa, exact ca în prăvălie. Căruțele trase de cai, erau trimise la sate, iar țăranii aveau acces la produse pe care în mod normal nu aveau cum să le obțină. Se vindeau de la ace, nasturi și panglici, până la dantelărie de Flandra.
Familia Tudorache, în fața conacului lor din Grădiștea
Spița Tudorache la apogeu: imobiliare, bănci și prăvălii
În 1805, se însoară cu Elena, fiica logofătului Fierea, cu care are nouă copii, dintre care doi vor muri de mici. Cei rămași, trei fete și patru băieți, nu au fost deloc menajați. Capul familiei decide să-i pună ucenici în prăvălia sa și să muncească cot la cot cu restul angajaților. Era o formă de maturizare, ce avea ca scop inițierea în afaceri. Și nu le-a prins deloc rău, ba chiar dimpotrivă. Dintre odrasle ne atrage atenția Costache Hagi Tudorache. Toată ziua se purta la costum “evropenesc”, iar studiile și le făcuse în Apus. Nimic nu părea să-l abată din drumul către succes. Trece rapid peste pagubele cauzate de incendiul din 1847 și pornește o nouă afacere, avându-l ca asociat pe Leon Manolache.
Vremurile tulburi prin care trecea Valahia nu se resimt în conturile lui Costache. Între 1849 și 1852 își sporește capitalul cu 120%! Familia Tudorache a investit și în domeniul imobiliar, iar chiriile încasate contribuiau considerabil la sporirea averii sale. Totul a continuat până în pragul primului Război Mondial. Apogeul antreprenorial a fost marcat prin deschiderea unei instituții de credit, Banca Hagi Tudorache, situată pe strada Lipscani.
Avea palat, dar a murit într-o mahala
Ctitorul dinastiei Tudorache a respins fastul. Dovadă o stă micul palat de pe Șoseaua Kiseleff, care a fost mai mult gol. Hagi Tudorache prefera mai degrabă casele din mahalaua Oțețari. Acolo avea să-l găsească ceasul morții, în 1848. Trupul său a fost înmormântat în curtea Bisericii Oțețari, existentă până în zilele noastre. Mai târziu, mormântul familiei a fost transferat într-un cavou la Cimitirul Bellu.