Melodia imnului național al României are o istorie neașteptată: ea a fost compusă de Anton Pann, dar a devenit cântec de biserică și a avut o circulație folclorică, pentru ca în anii Revoluției pașoptiste să fie preluată de poetul Andrei Mureșanu pentru a deveni suport sonor pentru versurile mobilizatoare ale poeziei ”Un răsunet”. Profesorul universitar Vasile Vasile (foto), muzicolog și bizantinolog, a relatat pentru Matricea.ro cum s-au întâmplat toate acestea.

 

Spiritul Revoluției se alimentează cu muzică și versuri

În casa de la Brașov în care se naște Deșteaptă-te, române, Andrei Mureșanu era cel mai interesat, cel mai avântat în demersul acesta. El era printre cei care au pus la cale, la Brașov, Revoluția pașoptistă din Transilvania, care a avut o cu totul altă desfășurare decât se știe în general și decât s-a desfășurat la Iași, adică trei zile, sau la București. La București revoluția a ținut 5-6 luni, cât a fost Guvernul provizoriu, dar în Transilvania n-a fost așa. În Transilvania, Revoluția a durat doi ani! 

Și atunci, în acel context în care erau adunați fruntașii ardeleni ai Revoluției, împreună cu cei veniți din Regat – erau acolo Magheru, Sion, Brătianu – este chemat în mijlocul lor tânărul cântăreț de strană Gheorghe Ucenescu, pentru ca să le propună o melodie. Ei și-au spus atunci: avem nevoie de un imn al revoluției, ceva mobilizator. Cum să facem? Păi suntem atâția poeți aici, fiecare va face câte o poezie, iar apoi om vedea care este cea mai bună ca să ne devină imn. Bun, dar ce facem cu melodia, cu muzica? 

 

Ce a fost mai întâi, muzica sau versurile?

Este important să știm că, la vremea aceea, noi muzicieni n-aveam, autoritatea numărul unu în muzică era Anton Pann, doar că ei nu-l cunoșteau atât de bine încât să-l poată invita ca să se alăture demersului de a compune un imn. Și probabil că totul s-a desfășurat repede, n-au avut nici timp să se gândească la asta. Și atunci le-a venit ideea: este aici cântărețul ăsta de biserică, Gheorghe Ucenescu, hai să-l chemăm aici. Iar Ucenescu povestește mai apoi, este notat pe manuscrisul 3497 de la Academie: Am cântat în fața lor mai multe melodii, dar când am ajuns la ”Din sânul maicii mele”, ei mi-au spus ”Hop!, oprește-te!”. De aici, Ucenescu trage concluzia că Mureșanu cunoștea cântecul. Și apoi Mureșanu propune ca la următoarea întâlnire să se cânte imnul, urmând să compună versurile între timp.

Ucenescu spune că, atunci când poeții și liderii revoluționari se întâlnesc următoarea dată, el s-a uitat peste textul poeziei ”Un răsunet” scrisă de Andrei Mureșanu și a văzut că ”se potrivește de minune” cu melodia. Era firesc să se potrivească, Mureșanu de fapt construise versurile având melodia aceasta în minte, pe care o știa bine. După care, spune Gheorghe Ucenescu, ”l-am cântat toți împreună”. Ce înseamnă asta? Este indiciul că toți cei de fața cunoșteau muzica, pe versiunea de text ”Din sânul maicii mele”!

 

Și totuși, cine este autorul acestei melodii?

În 1839, viitorul mitropolit Iosif Naniescu de la Iași l-a întâlnit pe Anton Pann la București și a primit de la el ”un cântecel”. Musicescu preia melodia de la Iosif Naniescu, o transcrie pe portative și îi dă drumul astfel în circulație. Iar apoi, melodia s-a folclorizat și trăiește până în timpul nostru. Dar, ca orice piesă folclorică, are multe variante, și mulți spun că sunt autori ai liniei melodice. Ea a circulat pe textul poeziei scrise de Grigore Alexandrescu, ”Din sânul maicii mele”.

Așadar, autorul acestei piese muzicale este Anton Pann, dar melodia nu a ajuns la Andrei Mureșanu direct de la autor, ci pe filiera întortocheată și imprevizibilă a folclorului.

 

Peste 2500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități, vor cânta anul acesta în Festivalul George Enescu. Vor fi în total 104 concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Concertele vor avea loc la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și la Teatrul Excelsior. Concertele și recitalurile sunt grupate în șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Totul se va desfășura între 31 august și 22 septembrie.

 

Declarații Crenguța Roșu, director de comunicare al Festivalului ”George Enescu”

De unde vine frumusețea ediției 2019

În primul rând, frumusețea festivalului vine din conținutul lui absolut extraordinar. Este extrem de rar să ai, pentru trei săptămâni, un soi de du-te-vino, în sens pozitiv, a cel puțin 2500 de artiști internaționali, toți din vârful topurilor internaționale. Sigur, în domeniul acesta este destul de complicat să stabilești topuri, dar în festival vor fi prezente orchestrele cele mai mari, în sensul de cele mai apreciate. Orchestra Filarmonicii din Berlin, London Symphony Orchestra, Orchestra Națională a Franței, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, sunt doar câteva, și fiecare dintre numele pe care le-am menționat ridică ochii și sprâncenele tuturor, pentru că sunt realmente sunt în topul lumii. În program avem și soliști absolut extraordinari, fie că este vorba de interpreți sau de artiști lirici.

Operă cântată cu instrumente de epocă

În ediția de anul acesta avem și 14 opere în concert, o aliniere la tendința internațională de a provoca ascultătorul să se concentreze pe muzica însăși și să mai diminueze efectele asociate jocului actoricesc, să te concentrezi mai mult pe arta artistului liric, pe partitură. De asemenea, opera „Die Frau ohne Schatten” („Femeia fără umbră”) a lui Richard Strauss va fi însoțită de proiecții, pentru o decriptare vizuală a libretului. Menționez asta în mod special pentru că aceasta este o operă cu totul deosebită, cu un libret pe care unii îl interpretează ca fiind straniu, plin de simboluri și foarte dens. Toată lumea așteaptă cu foarte mult interes să vadă cum vor lucra împreună proiecțiile cu conținutul artistic aflat sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului. Vom avea tot felul de „bijuterii”, cum ar fi orchestre care vin și cântă cu instrumente realizate exact ca în epocă. Vom avea sonorități de toate felurile, repertoriul este extrem de vast. Conținutul este principala ofertă pe care o face festivalul, un conținut valoros de vârf mondial. Toată această efervescență și adunare de exprimări muzicale se leagă și de motto-ul pe care îl are această ediție: Lumea în armonie, inspirat de Enescu. George Enescu spunea că menirea sfântă a muzicii este să unească suflete și, de aici, ”lumea în armonie” transpune în cotidian ceea ce muzica oferă ca exemplu pentru noi toți, în sensul că, indiferent de spațiul geografic, de credințe, de gen, de culoare a pielii, în fața unei partituri toată lumea lucrează împreună. Acestea sunt mesajul și intenția acestei ediții.

 

Ateneu_1

 

Concursul Enescu pentru artiști plastici

Anul acesta se organizează și un concurs de creația plastică, asociat Festivalului. Conceptul concursului este re-interpretarea creației enesciene într-un alt limbaj artistic. Pot fi înscrise lucrări de grafică și pictură, iar invitația de participare este adresată atât artiștilor consacrați, cât și artiștilor tineri, studenți sau proaspăt absolvenți ai universităților de artă din România.

 

Crenguța Roșu, despre juriul concursului de artă plastică

În juriu sunt membri Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, unul dintre violoniștii cei mai împătimiți ai operei lui Enescu, Gabriel Bebeșelea, care este dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naționale București, pianistul Josu de Solaun, o persoană, de asemenea, atinsă de spiritul lui Enescu. El are o poveste foarte interesantă, a fost la un moment dat laureat al Concursului Enescu. În acest fel l-a descoperit, în concurs există obligația să interpretezi o piesă de Enescu. A fost atât de tulburat de această întâlnire încât a înregistrat integralele de pian ale lui Enescu. Ceva magic! Spune că pentru el Enescu este așa cum este Shakespeare în literatură. Și tot din juriu, într-o prezentare în ordine alfabetică, face parte și Alexandru Tomescu, cel care promovează iubirea pentru vioară, pentru Enescu, în nenumărate feluri.

 

 

Acum trei decenii, când au avut nevoie de un simbol al luptei și al victoriei, românii au decupat cu foarfeca stema comunistă a țării și au ridicat steagul găurit la mijloc în văzul lumii. Ca să se știe că românii vor să fie liberi. Steagul a devenit atunci cu adevărat important, în ciuda faptului că imaginea lui era atât de încărcată de ideologia patriotardă comunistă. Acum, la treizeci de azi de libertate, românii își sărbătoresc în fiecare an Drapelul Național, ca să nu uite semnificația celor trei culori și pentru a-și aduce aminte din nou de cei care l-au ținut cu mândrie și cu speranță în mână în vremuri bune și în vremuri triste, în mare parte din istoria țării.

 

Ce ar trebui să știm despre Drapelul Național: repere din istorie

Prima atestare a folosirii celor trei culori, roșu, galben și albastru, pe un stindard al strămoșilor noștri este din timpul împăratului bizantin Justinian. Astfel, în anul 535 ele se regăseau pe stindardele de luptă ale celor două cetăți dunărene Recidava și Literatta. Șapte secole mai târziu, în 1185, ostașii din armata lui Petru, Asan și Caloian care luptau împotriva bizantinilor au purtat sulițe cu flamuri pe care era reprodus dragonul-lup al dacilor pe fundalul celor trei culori. Mai târziu, aceleași trei culori se găsesc pe diferite steaguri, chiar la distanță mare de timp unele de altele. În vremea domnitorilor Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, multe stindarde aveau acest cod coloristic, iar pe drapelul de luptă al lui Tudor Vladimirescu se știe că roșul, galbenul și albastrul erau prezente, deși dispuse orizontal.

În 1834, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica Vodă, a obținut de la otomani aprobarea ”de a pune pe steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Cel pentru corăbii avea două culori, galben și roșu, cel pentru armată trei, roșu, galben și albastru, și un vultur la mijloc.

Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, odată cu Revoluția din 1848. După abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu și instaurarea Guvernului provizoriu de la București a fost promulgat un decret de instituire a Drapelului Național. Pe flamuri era înscrisă deviza ”Libertate, Dreptate, Frăție”. Nu este deci de mirare că sub acest tricolor s-a săvârșit Unirea din 1859. De altfel, în toată perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, drapelul Principatelor Unite Române a fost tricolorul cu benzile dispuse orizontal.

 

”Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României!”
(discursul lui Alexandru Ioan Cuza în tabăra de la Cotroceni, 1 septembrie 1863)

 

Cum s-a schimbat steagul din 1866 până azi

  • Prin Constituția din 1866, articolul 124, se mențineau cele trei culori, dispunerea lor fiind verticală, după modelul de la 1848, în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc și roșul la margine.
  • Odată cu începutul instaurării regalității, în 1867, odată cu urcarea pe tron a lui Carol I, în centrul steagului a fost așezată stema regală.
  • În ianuarie 1948, comuniștii au înlocuit însemnele regatului cu stema republicii, cu elemente de inspirație sovietică.
  • Ca un gest simbolic de rupere față de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, în timpul Revoluției din 1989, stema R.S.R. a fost îndepărtată de pe drapele.
  • Decretul privind forma actuală a steagului național al României a fost dat în 27 decembrie 1989.
  • Ziua Drapelului Național a fost adoptată la 20 mai 1998. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

 

Steagul României la 1848. Emisiune filatelică a Romfilatelia, 2018

Steagul României la 1848. Ilustrație pe o emisiune filatelică a Romfilatelia, 2018

 

Ce semnifică roșul, galbenul și albastrul

  • Albastrul semnifică libertatea, cerul, credința și puterea.
  • Galbenul exprimă dreptatea, prestigiul, virtutea și bogăția ogoarelor.
  • Roșul este simbolul frăției și al jertfei.

 

Când și unde se arborează drapelul României

  • Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
  • Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
  • Drapelul României se arboreaza temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale.
  • Drapelul României se arborează, de asemenea, la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate.
  • Tododată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.
  • Dacă drapelul României se arborează alături de unul sau mai multe drapele de stat străine, neapărat toate de aceleaşi dimensiuni şi la aceeaşi înălţime, drapelul României se arborează în stânga, privind drapelele din faţă (dacă se arborează două drapele) sau în mijloc (dacă se arborează mai multe drapele).

 

Evenimente dedicate în 2019 Zilei Drapelului Național

Ceremonii publice de înălțare a Drapelului Național al României sunt programate în municipiile reședință de județ și în localitățile din țară unde sunt unități militare.

În Capitală, evenimentele au început marți cu o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului, care a fost depus, pentru sfințire, la biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Pe 26 iunie, începând cu ora 9.30, în Piața Tricolorului (esplanada Palatului Cercului Militar Național), drapelul va fi readus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg, în acordurile Imnului naţional al României interpretat de Muzica Reprezentativă a Armatei.

 

 

De curând, ghidul Michelin a confirmat categoria de trei stele la care încadrează Muzeul ASTRA Sibiu. În așteptarea aprecierii în acest ghid a rafinamentului restaurantelor, România este reprezentată de un muzeu excepțional. În urma acestei recunoașteri, avem o reacție de la managerul muzeului, Ciprian Ștefan.

 

 

Ce reprezintă pentru muzeul ASTRA cele trei stele Michelin?

La Sibiu, muzeul ASTRA demonstrează că în România instituțiile de stat pot fi performante. Acum 100 de ani, membrii Asociațiunii ASTRA au contribuit enorm la Unirea de la 1918. Noi suntem continuatori ai ASTREI și am construit muzeul  în așa fel încât să ofere publicului interacțiune cu patrimoniul, cu ceea ce înseamnă trecut, prezent, identitate. Și nu ne rezumăm doar la români, ci la toți cei care locuiesc în această frumoasă țară.

 

Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA

Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA

 

Care au fost criteriile după care ați fost evaluați de cei de la Michelin?

Sincer, nu știm. Ei fac vizite inopinate. Practic, pentru noi nu a fost neapărat o surpriză: suntem prezenți pentru a doua oară consecutiv cu trei stele. Cei de la Michelin vizitează locațiile respective și fac un punctaj. Noi nu am cunoscut pe nimeni din stafful Michelin, nu știm când au făcut vizita în muzeu. Probabil că au venit pur și simplu ca niște consumatori de cultură, consumatori de turism cultural.

 

În anul 2018, muzeul a fost vizitat de 625 de mii de oameni

 

Prin ce credeți că ați impresionat în mod special?

Prin calitate și autenticitate, pe care le garantăm. În același timp e important și noul discurs pe care Muzeul îl adoptă în legătură cu interacțiunea cu publicul vizitator, vizavi de comunicarea patrimoniului. Acest muzeu a fost transformat într-un loc viu în care patrimoniul se așterne în fața doritorilor de cunoaștere a ruralității și a tradițiilor din România.

Este un moment de recunoaștere a activității echipei muzeului. Ce alte forme de recunoaștere vă doriți să mai primiți?

Nu suntem în căutare de premii, nu alergăm după ele, le lăsăm pe ele să vină spre noi. În același timp nu stăm pasivi și în momentul de față încercăm să depunem candidatura la premiul Luigi Micheletti, care se acordă muzeelor inovative din întreaga lume. Premiul este acordat de European Museum Academy. 

 

Te muți într-o casă veche? Nu o distruge, pentru că poate fi adaptată să trăiești în ea confortabil

 

Din câte știu, Muzeul Țăranului Român din Capitală a primit acest premiu.

Muzeele în aer liber din România nu prea au fost prezente în ultimul deceniu în zona de premii la nivel european și atunci intenția noastră este să fim cunoscuți. Avem multe de arătat Europei, unele programe ale noastre sunt luate ca model în  instituții din afară, asta vă spun din perspectiva parteneriatelor pe care le avem cu instituții culturale din afara granițelor. Anul trecut, numai în muzeul nostru în aer liber au fost peste 500.000 de vizitatori. În tot complexul muzeal au fost circa 625.000 de oameni, beneficiari ai programelor culturale. Gândiți-vă ce impact financiar are totuși această cifră în viața unei comunități.

 

ASTRA1

 

În privința acestei candidaturi, o să prezentați doar portofoliul sau va fi nevoie și de activități în afara țării?

Se evaluează programele pe care le dezvoltă instituția aplicantă, cât de inovative sunt, în ce fel creează noi audiențe. Noi chiar asta facem în muzeu, nu doar să creștem audiența, dar să o și diversificăm. Targetul nostru este publicul tânăr, publicul de la 18 până la 30 de ani. Trebuie să-l aducem mai des în muzeu, dar acest public este foarte ocupat și are o viață foarte tumultuoasă. Atunci încercăm să diversifică, să aducem și multimedia, zona de industrii creative să fie mai prezentă în muzeu, ca și alte tipuri de activități care au legătură cu patrimoniul.

 

Gândirea noastră este că salvăm mediul rural și că-i dăm un viitor

 

Ce programe veți dezvolta în următoare perioadă?

Ne pregătim în primul rând de summitul din luna mai. O să fie prezenți în Sibiu câteva mii de oameni și vrem să arătăm tuturor ce înseamnă România frumoasă, ce înseamnă România adevărată, cea în care noi credem. Generația anilor ’80 asta crede de fapt, că România are un viitor frumos. Programele vizează și zona gastronomică, pentru că anul acesta Sibiul este și regiune gastronomică europeană. Din acest motiv noi ca instituție încercăm să oferim un program gastronomic bazat pe tradițiile culinare, instrumentar și așa mai departe. De fapt, acea cultură gastronomică specifică ruralității care, din păcate, nu se mai întâlnește la pensiuni și restaurante din zonele rurale. Noi încercăm să o așternem în fața publicului, dar și în fața celor din zona horeca, să-i facem să înțeleagă că anumite rețete pot fi adaptate și pot fi chiar de succes dacă ei le introduc în meniu. Pe lângă asta o să fie activități legate de conservare-restaurare, pentru că, dacă v-ați uitat pe statistici în ultima perioadă,  peste 100.000 de oameni s-au mutat de la oraș la sat.

Ce vă spune această statistică, de ce este ea importantă?

Pentru că trendul este în creștere și noi atunci trebuie să oferim publicului și alternativa de a cunoaște ce înseamnă să te muți la țară. Găsești o casă veche? – nu o distruge, pentru că poate fi adaptată să trăiești în ea ca în secolul 21. În felul acesta, gândirea noastră este că salvăm mediul rural și că-i dăm un viitor. Nu mai vorbesc de celelalte activități: școala în satul tradițional, Anima ASTRA – programul de animații culturale.  Avem și programul Grădină și peisaj, prin care noi cultivăm soiurile locale și învățăm oamenii să facă și tipurile de sisteme de împrejmuire tradiționale specifice diverselor zone etnografice și în același timp să prezentăm meșterii din satele din România, care încă pot fi o alternativă la firmele de construcții din ziua de astăzi, când vorbim de lucrări de finisare la o casă. Iar în felul acesta dăm o continuitate respectivului meșteșug.

 

Bănuit de crimă de două ori, simpatizant al socialismului incipient, luptător împotriva boierimii – dincolo de aceste tușe apăsate, biografia lui C.A. Rosetti e o continuă pendulare între extreme. Iată ce putem reține despre vestitul revoluționar.

 

Date personale

S-a născut în București și a murit tot în București (1816-1885). Prenumele lui, aproape niciodată rostite astăzi, sunt Constantin Alexandru. A fost fiu de spătar (demnitar la curtea domnească), dintr-o veche familie boierească. A fost căsătorit cu Maria Rosetti, o ziaristă de origine scoțiană (pe numele premarital Mary Grant), sora consulului englez la București.

Studii

A studiat la ”Sfântul Sava”, dar a părăsit școala înainte de finalizarea ciclului normal. S-a înrolat apoi în armată. În 1844 și 1845 face vizite la Paris, unde audiază cursuri universitare ținute de gânditori și profesori care au alimentat energia revoluționară aflată în vogă.

Antreprenor

Este unul dintre puținii proprietarii de tipografii. Iar înainte de a-și cumpăra tipografie, își deschisese o librărie în București (în 1846). Este o figură antreprenorială foarte cunoscută în Capitală. Totuși, nu toată lumea îl admiră. Dimpotrivă, aristocrații îl evită, iar scriitorii îi caută compania boemă.

Revoluționar

Rosetti este cunoscut ca revoluționar pașoptist, dar a fost un militant egalitarist și chiar apropiat de ideologiile socialiste. A luptat pentru confiscarea proprietăților de la boieri și redistribuirea lor către țărani. Publică articole de presă furibunde, prin care îndeamnă la revoltă. Alături de I.C. Brătianu, arde în public Regulamentul organic (constituția țării la acel moment) și condica rangurilor boierești. Face parte din Guvernul revoluționar. După înfrângerea Revoluției, este obligat să fugă în exil. Se oprește la Paris și stă acolo timp de 12 ani. Din exil militează pentru unirea Principatelor, prim mai multe publicații pe care le conduce.

Suspect în două atentate criminale

Este bănuit de implicare într-o tentativă de omucidere care-l viza chiar pe domnitorul țării, Gheorghe Bibescu, în 1848. Totuși, cei trei tineri care au tras mai multe focuri de armă asupra trăsurii domnești nu au putut fi identificați. Peste un deceniu și jumătate, în 1862, a fost de asemenea bănuit că ar fi în spatele uciderii prim-ministrului Barbu Catargiu. Autorii crimei n-au fost niciodată identificați, în ciuda numeroaselor speculații.

Cuzist și apoi anticuzist

Alegerea lui Cuza ca domnitor și la București i se datorează în mare măsură lui Rosetti, care îi intimidează prin diferite metode pe conservatorii care susțineau un alt candidat. În urma câștigării alegerilor, lui Rosetti i se dă un portofoliu ministerial și conducerea Teatrului Mare (ulterior, Teatrul Național). Ca ministru, pune în operă secularizarea averilor mănăstirești (1863). Editează un dicționar oficial al limbii române, despre care Iorga spunea că propunea o limbă artificială, excesiv latinizantă. Devine ulterior un opozant al lui Cuza.

Primar, deputat, ministru

Este de două ori primar al Bucureștiului. A fost și deputat, chiar ocupând funcția de președinte al Camerei Deputaților. A fost ministru al instrucțiunii publice și cultelor și în primul guvern al lui Carol I.

Memorie

În București îi poartă numele o piață importantă, în mijlocul căreia se găsește un grup statuar impunător. În centrul Capitalei există și o stradă cu acest nume și există și numeroase localități din România cu numele C.A. Rosetti.

 

 

 

În istoria României nu există un om mai discret care să fi influențat într-o mai mare măsură mersul istoriei. Carada a fost un om sobru, mereu aflat în rândul doi, dar a cărui forță de gândire și acțiune a construit instituții deosebit de puternice. Iată schița de portret a acestui geniu aproape necunoscut.

 

Viață personală

S-a născut în Craiova, în 1836. N-a fost niciodată căsătorit. A fost un om deosebit de discret. Rădăcinile familiei sale par a fi aromâne și grecești. A murit în 1910, în București.

Studii

Începe în Craiova și continuă în Franța (College de France), ca mulți dintre intelectualii români ai secolului 19. Aici se lasă influențat de idealurile revoluționare și aderă la valorile democrației, pentru care luptă apoi în țară. După o perioadă de activitate în România, a plecat din nou în Franța și a studiat economia.

Politician

  • Luptă pentru Unirea Principatelor. Este ales secretarul Adunării ad-hoc a Țării Românești
  • Este colaborator și apropiat prieten cu Ion C. Brătianu și cu C.A. Rosetti, iar împreună cu ei pune bazele Partidului Național Liberal (1875)
  • Este unul dintre cei care au negociat aducerea ca rege al României a lui Carol I (în 1866). Cu toate acestea, după câțiva ani devine un mare inamic al monarhiei și refuză orice post în care ar fi fost nevoie de colaborarea cu regele
  • Este un mare patriot. Face nenumărate călătorii în Transilvania și investește mari părți din averea personală pentru sprijinirea românilor care luptau pentru drepturi și libertăți. Contribuie cu bani la construirea de școli și biserici și subvenționează ziare și cărți
  • Este unul dintre artizanii loviturii de stat cunoscută sub numele Republica de la Ploiești (1870), prin care se dorea îndepărtarea Principelui Carol de la conducerea țării. Deși implicat inițial, se răzgândește și încearcă fără succes să prevină declanșarea revoltei. Lovitura de stat eșuează aproape imediat
  • În 1877 se ocupă personal de organizarea și aprovizionarea armatei pentru cucerirea Independenței, iar apoi are un important rol în recunoașterea independenței României pe plan extern (Congresul de la Berlin, 1878)

Banca Națională a României

Carada a înființat BNR în 1880, alături de Ion C. Brătianu. Face vizite la Paris, unde cere sprijin tehnic de la Banca Franței. Se ocupă de tipărirea, tot la Paris, a primelor bancnote. Organizează filialele BNR din țară și scrie primele Statute și regulamente. Nu acceptă funcția de Guvernator, dar o primește pe cea de director. A organizat imprimeria Băncii și a coordonat construirea primului sediu al instituției. Este considerat geniul fondator al Băncii.

Controversă

Este considerat autorul moral al uciderii prim-ministrului Barbu Catargiu, în 1862. Imediat după crimă a fost arestat, dar a fost eliberat după două săptămâni.

Mentor

Este cel care îl ghidează pe tânărul Ion I.C. Brătianu, viitorul prim-ministru al României, prin societatea influentă a Parisului, unde îl însoțește și îl prezintă. Îl recomandă apoi pentru a face studii de inginerie în atelierele lui Gustave Eiffel.

Recunoaștere

Contemporanii îi recunoșteau lui Carada profilul de profesionist desăvârșit și de patriot temerar. La moartea lui (1910) se spunea că BNR este atât de bine organizată, încât funcționează ireproșabil de la sine, indiferent cât de nepriceput ar fi cel care o conduce.

Tabieturi

Pleca de acasă exact la aceeași oră în fiecare dimineață. Purta mereu aceeași haină lungă de culoare albastru închis. Nu mergea decât pe jos. Pe Calea Victoriei nu mergea niciodată, pentru că era antimonarhist și nu dorea să treacă pe lângă Palatul Regal. Nu mergea în vizită și nu primea vizite. Mergea totuși săptămânal la Brătieni, și o făcea în aceeași zi și la aceeași oră în fiecare săptămână.

 

Grupul statuar Eugeniu Carada de lângă sediul vechi al BNR

Grupul statuar Eugeniu Carada de lângă sediul vechi al BNR

 

Monument în Centrul Istoric

Strada dinspre latura vestică a sediului Băncii Naționale poartă numele lui Eugeniu Carada. La intersecția acestei străzi cu Lipscani se găsește un grup statuar care-l are în centru pe Carada. Monumentul a fost făcut în 1924, dar a fost distrus în timpul comunismului. BNR a refăcut grupul statuar în 2013.

 

 

Titulescu a fost una dintre cele mai respectate voci din Europa, în prima jumătate a secolului trecut. Era ambițios, distins, întotdeauna competent, cu o foarte bună cunoaștere a termenilor politicii internaționale, patriot, diplomat prin vocație. Iată câteva detalii.

 

Viață privată

Născut la Craiova, 4 martie 1882. Tatăl său era avocat și a ocupat funcțiile de prefect și de deputat, iar bunicul său era protopop. Nicolae va moșteni moșia familiei din localitatea Titulești, județul Olt. S-a căsătorit la 25 de ani. El și soția sa Ecaterina erau una dintre cele mai ambițioase și admirate cupluri ale Europei.

Studii

A terminat liceul în Craiova, iar facultatea de drept în Paris, ca urmare a unei burse de studii. În 1903 câștigă un concursul național de drept din Franța, cu o lucrare de specialitate. Tot la Paris își dă și doctoratul, în 1905.

Cariera universitară

Prima catedră a primit-o la Iași, la Facultatea de Drept. După doi ani se mută la Universitatea din București, unde predă drept civil. În urma revoltelor țăranilor din 1907 se remarcă prin faptul că cere despăgubirea moșierilor afectați de răscoale. Ceva mai târziu va pleda pentru împroprietărirea țăranilor.

Om politic

În 1909 a intrat în Partidul Liberal Conservator, al cărui președinte era Take Ionescu, peste trei ani a fost ales deputat. Este un susținător al modernizării statului. Pledează pentru unirea Transilvaniei cu Regatul, spunând cuvintele devenite celebre ”Ne trebuie Ardealul!”. Împreună cu mari nume ale politicii românești, organizează la Paris Comitetul Național Român, care are scopul de a promova interesele României și mai ales Marea Unire.

Ministru

În 1917, în plin Război Mondial, este numit ministru de finanțe. Mai târziu, între 1927-1928 și între 1932-1936, a fost Ministru de Externe. A luptat împotriva nazismului și a fost permanent preocupat de stabilitatea teritorială a țării. Pentru aceasta a fost foarte activ în Mica Antantă (România, Iugoslavia, Cehoslovacia) și a generat Înțelegerea Balcanică. A inițiat deschiderea de ambasade în America Latină, în țări ca Brazilia, Argentina, Chile sau Mexic.

 

Un excepțional orator. Discursurile sale se studiază astăzi în școlile de diplomație

Un excepțional orator. Discursurile sale se studiază astăzi în școlile de diplomație

 

Ambasador

Cât timp nu a fost ministru, Titulescu a fost ambasador al României la Londra în intervalele 1921-1927 și 1928-1932. În întreaga perioadă dintre cele două Războaie, el a fost cel mai puternic actor al politicii externe a României. Și-a impus vocea în dezbaterile dintre țările Europei și a făcut ca România să conteze în cadrul tratatele internaționale negociate și semnate în acest timp.

Societatea Națiunilor

Titulescu a fost încă din 1920 delegatul României la Societatea Națiunilor, care premerge Organizației Națiunilor Unite. În 1930, el a fost ales președintele Societății, iar în anul următor, contrar uzanțelor, a fost reales în această funcție. Este singurul român care a ocupat până acum acest fotoliu prezidențial.

Controverse

I s-a reproșat că avea relații strânse cu ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, și că arăta simpatie liderilor sovietici.

În timpul Războiului Civil din Spania a fost de partea stângii politice, ceea ce contravenea spiritului dominant din România.

Pe 1 octombrie 2017, în Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân, în viața regizoarei și scriitoarei Chris Simion-Mercurian intra un nou personaj: Cancerul. Deși îi cunoștea reputația, nu s-a înfricoșat. ”De mică am fost crescută luptătoare. A trebuit să mă descurc și în meserie. Nu am avut niciodată un sprijin. Întotdeauna a trebuit să dovedesc ceea ce sunt prin ceea ce sunt. Așa am traversat și acest diagnostic, nu ca pe o boală, nu ca pe o nenorocire. Am primit așa cum a venit: foarte firesc, foarte natural. Aproape că mă așteptam. La cât de paroxistic am putut să-mi trăiesc viața pînă la 40 de ani, cu ce intensitate și la ce temperatură, nu m-a șocat deloc.”

 

”Cancerul este o situație limită despre adevăr, o experiență care te readuce la esență”

După ce a primit diagnosticul de cancer la sân, în paralel cu ședințele de chimioterapie și radioterapie, Chris a regizat trei spectacole, și-a scris povestea luptei cu cancerul și s-a lăsat fotografiată de prietena ei, Cătălina Flămînzeanu. Așa s-a născut, aproape într-o joacă, albumul ”Care dintre noi / Which One of Us”. A scris textele la sugestia medicului oncolog. ”Unghiul din care vedeam toată povestea era atipic pentru pacienții pe care îi avea… Cancerul este o situație limită despre adevăr, o experiență care te readuce la esență. Este o experiență în care ești nud, tu cu tine, fără nici un fel de accesoriu. Nu mai ai cum să te minți, cum să cauți să te ascunzi”.

 

Cancerul este o experiență în care ești nud, tu cu tine, fără nici un fel de accesoriu. Nu mai ai cum să te minți, cum să cauți să te ascunzi

 

Lansarea albumului ”Care dintre noi” este primul pas în proiectul pe care cele două artiste l-au inițiat împreună cu Fundația Renașterea. Al doilea pas va fi un roman, care va cuprinde toată experiența într-un mod foarte pozitiv, cu foarte mult umor. ”Dacă te detașezi puțin și dacă nu mai ești în unghiul tău, subiectiv, e un comic de situație aparte”. Va urma și o piesă de teatru. Un spectacol pe tema aceasta, spune Chris, este necesar în repertoriul unui teatru.

 

Chris Simion. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

Chris Simion-Mercurian. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

 

Cum pot să zâmbesc? Sunt două căi, două chei, două cârje: răbdarea și credința

Pasiunea pentru teatru, familia și prietenii au ajutat-o să lupte cu boala și să-și păstreze echilibrul. Niciodată revoltată. A primit boala ca pe un dar, nu ca pe o nenorocire. ”Cum pot să zâmbesc? Sunt două căi, două chei, două cârje: răbdarea și credința.”

Proiectul ”Care dintre noi / Which One of Us” este destinat, în mod special, celor bolnavi de cancer, familiilor și prietenilor celor care trec printr-o astfel de suferință. ”În momentul în care ne-am hotărât să împărtășim această intimitate, am făcut-o cu gândul că putem să arătăm celor care trec panicați prin experiența asta că o pot vedea și altfel. Aveți curajul să fiți voi înșivă pentru că Dumnezeu ne-a dat o experiență unică!

 

Chris Simion. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

Chris Simion-Mercurian. Credit foto: Cătălina Flămînzeanu

 

Cine este Chris Simion-Mercurian

  • S-a născut în 1977 și este absolventă a două facultăți din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale“ (teatrologie și regie teatru)
  • A publicat nouă cărți, prima la vârsta de 16 ani
  • După apariția volumului ”Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”, criticul literar George Pruteanu a spus despre autoare că e „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”
  • În teatru este cunoscută ca un regizor de avangardă
  • Inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD
  • Inițiatoarea proiectului Grivița 53 / G 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ

 

 

Au trecut cinci decenii de de la dispariția celui considerat cel mai mare compozitor român după George Enescu, Constantin Silvestri. Evenimentul omagial, pe care îl va găzdui Ateneul Român în 12 martie, va cuprinde vernisajul expoziției ”Constantin Silvestri 50” și un concert cameral.

 

Marți, de la ora 19.00, în Sala mare, orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Iosif Ion Prunner, va prezenta un program cu lucrări ale lui Constantin Silvestri și George Enescu. Soliști vor fi Maria Bîldea (harpă), Viniciu Moroianu (pian), Răzvan Popovici (violă), Răzvan Suma (violoncel), Ion Bogdan Ștefănescu și Teodora Ionescu (flaut), Adrian Petrescu (oboi), Cosmin Sperneac (corn englez), Emil Vișenescu și Alexandru Avramovici (clarinet), Gödri Orban și Laurențiu Darie (fagot), Ioan Gabriel Luca și Sorin Lupașcu (corn). Evenimentul este organizat de Fundația ”Constantin Silvestri” și  Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

 

Silvestri_2

 

Cine a fost Constantin Silvestri

Constantin Silvestri a fost dirijor, compozitor, pianist, director al operei și filarmonicii bucureștene. S-a născut pe 31 mai 1913 la București și a murit răpus de cancer la doar 56 de ani, la Londra.

  • A debutat pe scenă ca pianist, la vârsta de zece ani.
  • A dirijat primul concert în martie 1939, după o lucrare în primă audiție. Avea 26 de ani. Nu a urmat cursuri de artă dirijorală: a fost autodidact.
  • Pe 13 septembrie 1958, a dirijat premiera româneasca a operei „Oedip” de George Enescu. A fost nevoit să accepte cenzurarea de către autoritățile comuniste a unor pasaje care conțineau „elemente mistice“.
  • Pleacă definitiv din țară la începutul anului 1959, cu ocazia unui turneu. S-a stabilit inițial la Paris. Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a cerut lui George Ivașcu să-l convingă să se întoarcă în țară. Acesta s-ar fi dus la dirijor și, într-un act de mare curaj, i-a spus că ar fi mai bine să rămână în Occident. Învinsă, securitatea consemnează că muzicianul ar fi plecat în interes de serviciu pentru statul român și că rămânerea sa în Occident ar însemna „trădare de patrie“. Fără proces, însă sub acuzația de trădare, Securitatea face percheziţii la domiciliul din București și îi punea averea sub sechestru. Unele bunuri erau de mare valoare. Deținea o importantă colecție de timbre și circa 90 de tablouri semnate, printre alții, de Grigorescu, Luchian, Tonitza, Andreescu, Palady sau Petrașcu. După moartea soției sale, casa din Calea Victoriei devine loc de întâlniri conspirative ale Securității.
  • În 1961 a fost numit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Bournemouth (Marea Britanie), unde a rămas până la sfârșitul vieții.
  • Cariera lui internațională a fost fulminantă. A primit premii și a realizat numeroase turnee, dirijând în principalele centre muzicale din Europa, dar și din Japonia, Australia și America de Sud.
  • Este înmormântat în cimitirul din Bournemouth, iar pe piatra sa funerară scrie: „«The Maestro» of the Bournemouth Symphony Orchestra 1961-1969. An outstanding musician and a remarkable man.“

 

Locul lui în istoria muzicii

Constantin Silvestri este considerat cel mai mare compozitor român după George Enescu. Drumurile lor s-au întâlnit de mai multe ori: Enescu i-a onorat lui Silvestri compozițiile, dirijându-i el însuși una dintre lucrări – „Toccata”. La rândul său, Silvestri a dirijat în prima audiție mai multe lucrări de Enescu, inclusiv premiera românească a operei „Oedip”. Despre Silvestri, George Enescu ar fi spus, chiar pe patul de moarte, că nu e un compozitor regional, ci universal.

 

Silvestri_3

 

Biografia scrisă

Despre viața lui Constantin Silvestri: „Constantin Silvestri – biografie necunoscută”, de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu. Volumul cuprinde informații inedite din arhivele Securitătii.

 

Cella Delavrancea, ”Scrieri”, Editura Eminescu, 1982: „Silvestri este un paradox. Cu o cerebralitate înfloritoare, este covârşitor de sentimental. Lupta între aceste două elemente grăieşte în inspiraţia d-sale. Este însă atât de personal, a inventat un vocabular aşa de original, încât e greu să-l urmăreşti, şi dibuieşti fermecat, adormit de straniile intervale sonore şi de neaşteptatele tăceri… este, evident, plastic.”

 

Ce s-a construit în memoria lui

Fundația „Constantin Silvestri” a fost înființată în 1990 la inițiativa unor personalități a căror activitate a fost legată de viața lui Constantin Silvestri: discipoli, colaboratori și membri ai familiei. Printre aceștia s-au numărat: Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Petre Codreanu, Iosif Ion Prunner, Yehudi Menuhin ș.a.. Fundația a organizat în 1996, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu, primul concurs internațional de dirijat. Pe parcursul timpului, au avut loc diverse manifestări dedicate memoriei lui Constantin Silvestri, unor personalități ale culturii muzicale românești, dar și tinerilor interpreți.

 

De ce a fost genial Galileo și cum a ajuns să fie condamnat de către un papă care-i făcuse un laudatio fără rezerve cu doar câțiva ani mai devreme? La aceste întrebări a răspuns Horia Roman Patapievici la Humanitas Cișmigiu, în seara de 21 februarie.

 

S-a vorbit despre Galileo pentru că de curând Humanitas a publicat cartea lui, Sidereus nuncius sau Anunțul stelar (traducere de Gheorghe Stratan), în colecția Biblioteca italiană, coordonată de Smaranda Bratu Elian. Astronomul florentin a publicat această carte în 1632, iar ecoul pe care l-a produs n-a fost deloc mic, deși tipărirea cărții s-a făcut în condiții de tulburare politică și de redefinire a cercurilor puterii la Roma și în vestul și centrul Europei. H.R. Patapievici a detaliat contextul și a conturat personajele. Iată câteva dintre ideile lansate pe parcursul expunerii:

 

Horia Roman Patapievici la prezentarea de la Humanitas Cișmigiu

  • Telescopul lui Galileo era primitiv. Faptul că el ajunge la rezultatele la care a ajuns îi uimește pe savanții din toate timpurile;
  • Luneta lui Galileo mărea de 8 ori. E ridicol de puțin în raport cu tehnologia de azi;
  • Luneta fusese inventată mai devreme și era deja folosită mai ales la la navigarea pe mare, nimeni nu se gândise la modul serios s-o îndrepte în sus și să transforme în teorie observațiile asupra corpurilor cerești;
  • Prin teoriile sale, Galileo a schimbat dispozitivul mental prin care oamenii înțeleg lumea în care trăiesc;
  • Iezuiții de la Roma, savanți deosebit de instruiți, confirmă cercetările lui Galileo și îl primesc printre ei cu multă apreciere;
  • Marele matematician și astronom este vanitos, iritabil și se exprimă public prin pamflete, ceea ce îi transformă pe foștii admiratori și aliați în dușmani;
  • Condamnarea lui Galileo nu este rezultatul întâlnirii dintre un savant vizionar și un cler  obscurantist, ci este cauzată de o conjunctură nefericită în care se combină neclarități administrative, interese politice internaționale și orgolii iritate.

 

Luneta sau telescopul prin care Galileo Galilei a făcut observațiile asupra sistemului solar

Luneta sau telescopul prin care Galileo Galilei a făcut observațiile asupra sistemului solar

 

Cine era Galileo Galilei și cum arăta telescopul lui

Galileo Galilei era o personalitate foarte temperamentală. Avea mult talent literar. Avea geniu experimental. Era matematician, iar asta îl făcea apt pentru astrologie, știința de a observa și a descrie comportamentul astrelor. Astrologia nu era un termen negativ, precizează conferențiarul, care își declară admirația pentru cel pe care-l evocă, mai ales atunci când vorbește despre instrumentul optic pe care-l folosea și despre felul uimitor în care și-a extras din observații concluziile teoretice.

”Dacă mergeți să cumpărați dintr-un magazin o lunetă pentru copilul dumneavoastră cu vârsta de până în 10 ani, veți primi un obiect construit așa cum, în principiu, era construită luneta pe care a folosit-o Galileo Galilei. Are la un capăt o lentilă concavă, care e divergentă, iar la celălalt o lentilă convexă, care este convergentă. Din combinația lor rezultă o imagine mărită. Cu instrumentul pe care-l cumpărați greu poți să prinzi o imagine stabilă, trebuie să-l fixați, în plus, dacă veți da mai mulți bani, veți obține un instrument care are și corecție cromatică. Ceea ce avea Galileo Galilei era un instrument mult mai slab decât această lunetă pe care ați cumpăra-o din comerț pentru un copil de sub 10 ani! Instrumentul lui era primitiv în raport cu standardele pe care le avem astăzi”, spune conferențiarul.

 

Cum a influențat Galileo lumea

HR Patapievici: ”Noi nu știm că vedem lumea prin intermediul teoriilor pe care le-am acumulat. Noi am fost învățați să vedem lumea într-un anumit fel. Dacă aceste teorii se schimbă, felul în care vedem lumea se schimbă. Ce a făcut Galileo a fost acest lucru: a schimbat dispozitivul care stă între ochiul nostru și mintea în care se formează imaginea, a schimbat calupul de teorii prin care lumea intră în minte.”

 

Cartea lui Galileo Galilei apărută la Humanitas în colecția Biblioteca italiană

Cartea lui Galileo Galilei apărută la Humanitas în colecția Biblioteca italiană

 

Proba genialității

Postfața cărții este locul în care se găsește o surprinzătoare comparație: sunt puse față în față rezultatele măsurătorilor făcute de Galileo acum 500 de ani și rezultatele reale, atestate de instrumentele de astăzi, deosebit de precise, infinit rafinate față de ceea ce avea observatorul toscan. Obiectul măsurătorilor este perioada de revoluție a celor patru sateliți ai lui Jupiter, iar comparația îți taie răsuflarea: Galileo este incredibil de precis, cu două rezultate identice și două cu diferențe minime față de datele atestate de știința de azi. Geniul lui devine evident, iar contribuția lui la felul în care știința înțelege lumea devine impunătoare.

 

Surprinzătoarele împrejurări ale condamnării lui Galileo Galilei

Puțină lume știe că papa Urban VIII, cel care l-a condamnat pe Galileo în 1632, scrisese cu 12 ani mai devreme poemul Adulatio perniciosa, adică Adorarea primejdioasă. Pe vremea aceea viitorul papă era cardinal și purta numele Maffeo Barberini. Poemul îl prezenta pe Galileo în termeni superlativi, iar admirația cardinalului față de savant era nelimitată. Condamnarea din 1633 se datorează unui complex de împrejurări nefaste: pe de o parte asocierea nefericită a lui Galileo cu gruparea de cardinali spanioli din Curia Romană, în condițiile în care monarhia spaniolă lupta împotriva intereselor Romei; pe de altă parte, vanitățile lui Galileo care i-au atras antipatia iezuiților. Aceștia din urmă, deși care fuseseră pentru mult timp partizanii rezultatelor sale științifice, s-au transformat în decursul a câțiva ani în adversarii săi.

 

 

 

Câteva sute de oameni urcă pe terasa celei mai moderne clădiri de birouri de pe bulevardul Magheru, într-o seară de vară. Motivul pentru care merg acolo? Să asculte și să citească poezie contemporană. Dar de ce tocmai acolo și de ce poezie contemporană? Și, mai ales, de ce se adaugă prosecco – în doze lirice, nu epice :) ? Răspunsurile ni le dă Edmond Niculușcă, inițiatorul fenomenului.

 

 

 

Pentru genialul Moisil, matematica este principiul de bază a tot ceea ce există și preocuparea esențială a celui care vrea să cunoască. Crezul lui: matematica nu este o știință obositoare, ci este începutul gândirii.

 

Biografie:

S-a născut la Tulcea, în 1906. A trăit 63 de ani. Străbunicul era preot, tatăl era profesor de istorie și numismat, mama era învățătoare și directoare de școală. Grigore avea o soră și doi frați, și toți patru au devenit savanți. A murit în Ottawa, spre finalul unui turneu de conferințe în SUA și Canada în care a pornit în ciuda sfaturilor insistente ale medicilor bucureșteni.

 

Studii:

Începe facultatea de construcții la Politehnică, dar abandonează în anul IV. Studiază matematica și își dă doctoratul cu Gheorghe Țițeica. Continuă la Sorbona. Își publică acolo teza de doctorat și își susține docența.

 

Nicio problemă nu are granițe. Orice răspuns are multe

 

Cariera:

  • Predă timp de 10 ani în Iași. Este pasionat de logica matematică și de teoria demonstrației.
  • Următorii 5 ani îi petrece la Universitatea din București, ca profesor de analiză și logică matematică.
  • În anii 1946-1948 a fost trimis ca ambasador la Ankara.
  • 1949: înființează Societatea de Matematică.
  • 1957: devine un pasionat apologet al folosirii calculatorului în diferite aplicații. Își susține teza prin cele mai diverse canale și apare des la televiziune.
  • 1962: înființează Centrul de calcul al Universității din București.

 

Anecdotice:

  • În timpul în care a stat în Turcia ca ambasador se remarcă mai ales prin fapul că lucra mai tot timpul matematică. Iar uneori își punea pe planul al doilea însărcinările diplomatice, în favoarea studiului.
  • În camera sa de lucru era în permanență dezordine. Moisil interzisese tuturor să se atingă de hârtiile lui, iar asta ducea la acumularea de teancuri imense și haotice de notițe și foi cu teorii și calcule.
  • Fuma enorm. Se spune că media zilnică era de 50 de țigări.
  • Soția sa povestește într-o carte cum lui Moisil îi displăcea să meargă la frizer: ”I se părea absurd că un om chel trebuie să se tundă!”

 

Grigore Moisil alături de o mașină de calcul din anii '60

Grigore Moisil alături de o mașină de calcul din anii ’60

 

Pedagog și vizionar:

În ultimii ani de activitate făcuse un crez din dorința de a face matematica accesibilă și interesantă pentru elevii cărora această disciplină le displăcea. Vorbea adesea despre cum știința calculatorului va domina activitățile profesionale din anii care vor veni.

 

Vorbe de duh:

  • ”Ar fi de scris odată (…) dramele provocate de cei care, neînțelegând noul, îi prigonesc pe cei care-l practică”
  • ”Știința se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi”
  • ”Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri; nu de alta, dar ca să ne deosebim de cei care fac planuri, fără activitate”
  • ”Nicio problemă nu are granițe. Orice răspuns are multe”
  • ”Matematica va fi limba latină a viitorului (…). Ea permite accelerarea maximă a circulației ideilor științifice”
  • ”Omul își uită lipsurile lui vechi pentru a-și descoperi unele noi”
  • ”Un om la 20 de ani trebuie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat și la 60 stimat”

3 stele Michelin pentru muzeul ASTRA Sibiu. De ce?

3 Aprilie 2019 |
De curând, ghidul Michelin a confirmat categoria de trei stele la care încadrează Muzeul ASTRA Sibiu. În așteptarea aprecierii în acest ghid a rafinamentului restaurantelor, România este reprezentată de un muzeu excepțional. În urma acestei recunoașteri,...

C.A. Rosetti, revoluționar de vocație

29 Martie 2019 |
Bănuit de crimă de două ori, simpatizant al socialismului incipient, luptător împotriva boierimii - dincolo de aceste tușe apăsate, biografia lui C.A. Rosetti e o continuă pendulare între extreme. Iată ce putem reține despre vestitul...

Seară omagială Constantin Silvestri la Ateneul Român

11 Martie 2019 |
Au trecut cinci decenii de de la dispariția celui considerat cel mai mare compozitor român după George Enescu, Constantin Silvestri. Evenimentul omagial, pe care îl va găzdui Ateneul Român în 12 martie, va cuprinde vernisajul expoziției ”Constantin Silvestri...

Galileo Galilei și cartea sa Sidereus nuncius sau Anunțul stelar

22 Februarie 2019 |
De ce a fost genial Galileo și cum a ajuns să fie condamnat de către un papă care-i făcuse un laudatio fără rezerve cu doar câțiva ani mai devreme? La aceste întrebări a răspuns Horia Roman Patapievici la Humanitas Cișmigiu, în seara de 21...

Grigore Moisil, întemeietorul informaticii românești

18 Februarie 2019 |
Pentru genialul Moisil, matematica este principiul de bază a tot ceea ce există și preocuparea esențială a celui care vrea să cunoască. Crezul lui: matematica nu este o știință obositoare, ci este începutul gândirii.   Biografie: S-a născut...