Comunismul românesc

O analiză a comunismului se poate contura urmând coordonatele specifice diferitelor categorii în care acesta a redefinit parametrii existenței lor: ideologici, științifici, sociali, culturali, teologici etc., astfel încât să descoperim, prin analogie cu vechea structură, pericolul evident ce-l constituie.

Comunismul, înainte de toate, este produsul intelectual al unei generații posterioare Revoluție Franceze și dezideratului său, care a pus în termeni utopici ideea de libertate și egalitate. Ca filosofie politică, acesta se auto consideră soluția eliminării discrepanțelor sociale, limitând „egalitatea” doar ca o formă izvorâtă din relații economice, producție și consum.

Astfel, definim comunismul ca un „mod de organizare socială bazat pe forme colective de proprietate asupra mijloacelor de producție și pe o distribuție egală a resurselor”[1], dar cu extindere a conceptelor sale peste granița amintită până la monopolul total asupra societății și statului, și chiar a vieții intime a cetățenilor săi.

Manifestul Partidului Comunist  delimitează normele specifice noii ideologii, axând dezbaterea pe nevoia dispariției celei ce a generat disensiuni sociale și apariția claselor- proprietatea privată. Engels considera că „ de la destrămarea comunei primitive, lupta dintre diferitele clase din care se compune societatea a fost întotdeauna marea forță matrice a progresului istoric. Această luptă va dispărea numai odată cu dispariția claselor înseși, adică după victoria socialismului.”[2] Dinamica societății va înceta în contextul unei totale egalizări, o eliminare a asupritorilor capitaliști ce dețineau mijloacele de producție și transferul lor în mâinile muncitorilor (proletariatului) va reconfigura relațiile interumane.

Mai mult, „se prevedea o revoluție socială în țările cele mai industrializate, adică în primul rând în Anglia, apoi în Germania și în Franța (or , această revoluție muncitorească, zisă <<revoluție proletară>> a avut loc mai întâi în Rusia”[3]). Astfel, puterea nu era gestionată prin norme asumate instituțional folosind sistemul democratic, adică prin reprezentare, ci se dorea o răsturnare a regimului și schimbarea sa cu noua perspectivă de guvernare (totalitară).

Dar „ așa cum apare din manifest, comunismul nu voiește egalizarea și înfrățirea tuturor claselor sociale spre un trai mai liber și mai armonic, ci dimpotrivă, urmărește aservirea tuturor celorlalte clase sociale proletariatului. Nu libertatea tuturor voiește comunismul, ci dictatura proletariatului.”[4]

Observăm o evoluție a doctrinei comuniste prin încercarea de mulare a sa peste aspectele specifice societăților în care se dorea instaurată, alterându-se corpul inițial și metodele gândite de Marx; Lenin propune anumite schimbări pentru că realitatea Rusiei era diferită de cea Occidentală și nu întrunea condițiile imaginate de „inventatorul” ideologiei. Era necesară parcurgerea tuturor etapelor pentru a îmbrățișa socialismul și încununarea sa- comunismul. Una dintre ele fiind cea capitalistă, fundamentată chiar pe conceptul de proprietate privată, pe concurență și piață liberă, pe modernizare și industrializare și firesc, pe discrepanțe, diversitate. Deși societatea sa nu era pregătită (fiind o țară preponderent agrară) , el o reinventează și-i impune propria versiune asupra progresului și bunăstării.

Rusia devine pentru Lenin, după Revoluția Bolșevică din 1917, un laborator în care se vor desfășura experimente ce vizează însăși integritatea umană (milioane de oameni morți, vieți schimbate, etnii strămutate, condiție îngenuncheată).

Folosind în analiză criteriul cel mai important de referință- proprietatea, deosebim între două forme de manifestare a ideologiei amintite: <<socialismul>> propriu-zis, ori colectivismul și comunismul. Colectivismul promovează desființarea proprietății private, numai în ceea ce privește mijloacele de producție(…) comunismul se deosebește de socialism prin faptul că el tinde de a lua din mâna individului nu numai mijloacele de producție, ci și mijloacele de consumație (…) comunitatea va hotărî chiar ceea ce fiecare va trebui să consume, anume cât și ce trebuie să primească fiecare, ca îmbrăcăminte, ca alimente”[5].

Utopia comunistă pune în discuție calitatea de persoană a fiecărui cetățean, care își contura existența conform individualităților sale, opiniilor, talentelor ori deciziilor epurate prin filtrul aspectelor empirice.„Socialismul urmărește deci o distrugere parțială a proprietății private, în timp ce comunismul urmărește o distrugere totală a ei”[6], ce generează distrugerea totală a omului vechi și înlocuirea cu unul „nou”, configurat cerințelor sistemului.

Doctrina „salvatoare” este împărtășită comunității folosind diferite modele care pun în analogie trecutul cu prezentul, iar alegerea făcută poate schimba viitorul. Se uzitează două noi  categorii de mesageri, ambele explicate de Lenin ca fiind necesare prin însăși forța convingerii lor (propagandistul și agitatorul). Ambele folosesc puterea simbolului și a diversiunii, iar în cazul nereușitei se apelează la violență, pe considerentul: cel ce nu îmbrățișează convingerile devine prin excludere dușman al noii orânduiri. Astfel, „propagandistul, când tratează de pildă, chestiunea șomajului trebuie să explice natura capitalistă a crizelor, să arate cauza pentru care ele sunt inevitabile în societatea modernă, să arate necesitatea transformării ei într-o societate socialistă etc. (…) Agitatorul însă, vorbește despre aceeași chestiune,  va alege exemplul cel mai izbitor și mai cunoscut auditoriului- de pildă, moartea unei familii de șomeri din pricina foamei, creșterea mizeriei etc. – și folosind acest fapt cunoscut fiecăruia, își va concentra toate eforturile pentru a transmite <<masei>> o singură idee, și anume: cât de absurdă este contradicția dintre creșterea bogăției și creșterea mizeriei, căutând să trezească nemulțumirile și revolta masei.”[7]

Mizând o reacție de revoltă la un impuls controlat prin mesaj, se așteaptă preluarea controlului actului de guvernământ, dar nu de către proletarii însăși ci de către o echipă restrânsă de „elite” ale regimului care vor manipula populația (de aici „ ideea de propagandă continuă să fie imediat asociată în conștiința publică actuală cu minciuna (…) cu intenția adesea subversivă, alteori nobilă, de manipulare a psihicului indivizilor dintr-un anumit  grup social.”[8] ).

Dacă metodele descrise anterior nu cauzează atingerea scopului propus, atunci se folosește teroarea ca și mijloc de convingere, ori de deposedare de autoritate a celui vizat (atitudini comune întregului bloc comunist). Se poziționează antagonic două grupări: cea burgheză, veche și cea comunistă, nouă care propune o revoluție totală, o detașare de trecut prin distrugerea și uitarea lui. Așadar, „ teoria preluării puterii prin forță, întrucât burghezia din principiu nu voiește să părăsească singură scena istoriei, până nu este dată în brânci pe ușă afară și nici să recunoască de la sine dreptul partidului comunist de a rămâne singur, pe această scară, justifică necesitatea terorii. P.C.R.-ul a aplicat-o când a făcut ochi. Era sensul existenței sale. El se întărea numai în acest fel: pe seama adversarilor.”[9]


[1] Cătălin ZAMFIR, Lazăr VLĂSCEANU, Dicționar de sociologie, Editura Babei, București, 1998,  p.125.

[2] ENGELS, Socialismul internațional și socialismul italian, vol. XXII, 1894, p. 476. apud Ion IANOŞI, Marx. Engels. Lenin. Despre dialectică, Editura Nemira, București, 1978, p. 188.

[3] Didier JULIA, Dicționar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, pp.202-203.

[4] Gh.N. DUMITRU, Comunism, iudaism, francmasonerie, Tipografie „Fântâna Darurilor”, București, 1937, p.39.

[5] Dimitrie GUSTI, Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism, Editura Științifică, București, 1993, p.26.

[6] Ibidem.

[7] V.I.LENIN, Ce-i de făcut, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1952, p.79.

[8] Cătălin HENTEA, Propagandă fără frontiere, Editura Nemira, București, 2002, p. 19.

[9] Victor FRUNZĂ, Istoria comunismului în România, Ediția a III-a, EVF, București, 1999, p.340.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Primul festival de violoncele din România are loc în perioada 3 – 11 mai 2022
Dimensiunea duhovnicească a suferințelor din temnițele comuniste
Avocatul Traian Vuia, pionier al aviației românești și mondiale
Richard Wurmbrand