Cum trebuie să-l țină părintele pe NU în brațe
Meda se uită spre mama ei. Are mâinile încă pline de acuarele și guașe.
„Mama, te rog, mai pot picta puțin, te rooog?”
Georgiana este obosită. În plus, trebuie să scrie rezumatul ședinței cu părinții de ieri. Acum chiar era timpul de strâns pensule, culori și picături de apă. „Hai să ne propunem pentru săptămâna viitoare, Meda, da?” spuse ea și începu să dea startul pentru ordonarea lucrurilor. Ochii triști ai Medei și umerii căzuți o făcură să revizuiască propunerea: „Sau poate avem timp chiar mâine…”
Frământări pentru soluții de compromis
Georgianei îi este foarte greu să dea piept cu supărarea copiilor, cu tendința lor de a negocia în sus orice, cu supărarea vădită și exprimată atunci când dorințele nu se împlinesc imediat.
Noi toți încercăm să țesem soluții de compromis neputând rămâne fermi până la capăt în hotărâri convenite. Ceea ce propunem sună de fapt cam așa: „dacă nu te superi acum, voi găsi o soluție pentru mai târziu, vom vedea cum facem…”. Acesta este punctul în care mulți copii prind aripi în zona negocierilor; ei nu se opresc ci plusează: „Ce zici, mama, mai stăm 5 minute acum și pictăm și mâine, cum ai spus?”
De ce ne este atât de greu uneori să spunem NU? Probabil ne reamintim ce simțeam când primeam noi NU-ul acela dur și lipsit de empatie. Era NU pentru ce ceream și NU-să nu îndrăznești să comentezi ceva sau să curgă vreo lacrimă „…că vezi tu!” Era un NU ce zvonea amenințare.
Sau nu spunem NU pentru că suntem obosiți și fără chef de a începe o discuție în contradictoriu. Sau nu spunem NU pentru că nu știm să îl spunem și nici nu știm însemnătatea lui.
Adevărul este că „NU” își are valoarea lui în a-i ajuta pe copii să realizeze limite, norme, reguli, respect, echilibru.
În plus, după un NU ce întristează, după lacrimi de frustrare și deznădejde, după țipete și rascoliri înțelese și susținute de adulți, copiii se înseninează și apreciază grija din fermitatea părintelui.
Cum îl spunem pe NU?
NU poate fi spus fără duritate, fără a fi „țipat”; cu grijă și considerație. Spus cu căldură și grijă, jucăuș și încrezător fără a-și pierde deloc din fermitate, NU-ul devine un bun conector. Nu-ul nu trebuie să sune răutăcios, superior, lipsit de empatie.
Stilul de a pune NU are până la urmă cea mai mare valoare: cu privirea în privirea copilului, repetând dorința lui pentru a-i arăta că ești conștient de cerință, cu blândețe fermă, cu folosirea sensului pozitiv atunci când poate fi ales în formulare, cu pronunțarea a ceea ce urmează să se întâmple, eliminându-se interzicerea sau oprirea de fond:
Să repetăm împreună cu Georgiana:
„NU”
„Acum nu”
„Dragule, oh, nu”
„E timpul să te întorci”
„E timpul să mergem”
„Este al prietenului tău”
„Acum este timpul să ne întoarcem”
„Nu, nu poți avea asta”
„Nu, nu acum”
„Nu te pot lăsa să faci asta. Nu poți mușca”
„Nu. Nu poți avea ciocolată chiar acum”
„Știu că îți dorești asta însă nu o poți avea chiar acum”
„Nu, nu te pot lua acum ci la ora stabilită”
„Nu, nu poți lua o altă jucărie din raft”
„Nu, vom lua o gustare mai târziu. Nu poți avea covrigi acum”
„Nu, nu poți sta pe mine acum. Ești bine, ești în fața mea, în siguranță”
„Nu putem face asta acum. Eu sunt aici pentru tine”
„Nu poți să ai penarul surorii tale. Este al ei.”
Este un „NU” prin care îți pasă? Atunci este cuvântul potrivit!
,,Pentru mine, copilul, la orice vârsta, stă în centrul Universului. În sesiuni de consiliere susțin părinții să își descopere potențialul pedagogic, să învețe să folosească puterea cuvântului ce ridică, să reușească să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Ascult plenar, cu empatie, mă bucur de desțeleniri și reușite și prețuiesc legăturile trainice, nevăzute, ce leagă generațiile."
- Familia și școala, împreună - 19-03-2025
- Când dragostea devine un obstacol - 13-03-2025
- Glasul interior care ne călăuzește - 04-03-2025
