Despre cum ne hrănim azi copiii: ce mai trebuie oferit după ce am oferit tot ce era necesar

Îmi plăcuse chipul bunicii din prima secundă. Era inundat de zâmbet și de privire caldă. Părea că nu e preocupată doar de propriul nepot. Părea că îi cuprinde cu privirea pe toți nepoții din parc.

S-a așezat pe bancă lângă amica ei și a inceput să rostească încet, cu o voce tremurată și mâhnită:

 

”Știi, simt cum copiii au nevoie de poezie și povești și muzică și pilde exact așa cum au nevoie de aer. Exact așa cum au nevoie de dragoste și joacă. Este foarte ușor să vezi ce se întâmplă cu un copil nehrănit. Este foarte ușor să vezi ce se întâmplă cu un copil neexpus la soare și aer curat. Dar când nu îi oferi afecțiune unui copil, răul nu se vede imediat, ci probabil în câțiva ani. Iar în sufletul lui lipsit de dragoste s-au produs stricăciuni pe viață.”

 

Kinds

 

 

De ce trebuie să le dăm copiilor hrană pentru minte și suflet

Când privăm copiii de artă, de muzică, de povești, de pilde, paguba sufletească nu este ușor de identificat. Ea este însă acolo! Corpul lor e sănătos, sunt agili, puternici, sar și se cațără, au poftă de mâncare și chiuie. Totuși, tot timpul ceva va lipsi din ei. O bucată specială ce ar fi bine să fie umplută cu spiritualitate și freamăt melodios și emoție poetică.

Este adevărat că sunt oameni care nu își încurajează copiii să asculte muzică și să citească. Și este la fel de adevărat ca fiii și fiicele lor cresc fericiți, cu vieți bune, valide, exact ca cei ce au abonament la Ateneul Român sau merg săptămânal la muzeu. Sunt oameni buni, minunați. Cetățeni dedicați societății. Oameni ce clădesc cu spor și dăruire.

 

          Nevoia de a ști, de a umple un gol imens, simțit cumva, dar neștiut

 

Dintre aceștia, unii vor auzi într-o zi o bucată muzicală sau un poem recitat aparte, vor lectura un citat răscolitor. Și în secunda ACEEA vor sesiza cât de înfometați și însetați sunt. Îi va lovi pur și simplu nevoia de a ști, de a umple un gol imens, simțit cumva, dar neștiut. Le este foame de ceva dulce și picant, le este sete de ceva răcoritor și exploziv și sunt disperați să asculte, să privească, să intre în contact cu ”ceva”-ul nou ce le dăruiește un tip de mulțumire interioară pe care nu au cunoscut-o aproape niciodată. Au fost înfometați o viață și nu au avut habar de asta.

 

Efectele înfometării culturale și spirituale nu sunt ușor vizibile

Efectele înfometării culturale și spirituale nu sunt dramatice, nu sunt ușor vizibile. Dacă toate tablourile și poveștile ar dispărea peste noapte, copiii noștri nu ar dispărea, așa-i? S-ar diminua însă, încet-încet, capacitatea lor de a își imagina, de a crea, de a simți, de a vibra înlăuntru, de a fi înălțați, de a fi ridicați de modele inspiraționale ce îi fac să palpite, de a dori să clădească înaltul, frumosul, înăuntrul ființei lor și înafară, pentru semenii lor.

Astfel, la un moment dat, această foamea de frumos și înălțare și lumină, și-ar începe acțiunea ireversibilă de erodare.

 

Uneori nu satisfacem setea de cultură a fiilor și fiicelor noastre pentru că ne imaginăm că nu e acolo

Trezirea noastră, a celor ce ne creștem copiii, e musai să apară. Uneori nu satisfacem setea de cultură a fiilor și fiicelor noastre pentru că ne imaginăm că nu e acolo. Dăruim hrană și apă, însă uităm de ceea ce cer, cu muțenia incapacității de a exprima, sufletele copiilor noștri.

Fiecare copil are dreptul la hrană, adăpost, educație, îngrijire. Și cultură!

Fără povești, fără pilde, fără muzică, fără picturi, sculpturi, fără poezii, fără deschiderea spre spiritualitate, copiii noștri vor rămâne tot flămânzi.

 

Baby

 

 

Cum îi facem pe copii să citească

Copiii noștri, întotdeauna, vor face ceea ce ne văd pe noi că facem și nu ceea ce le spunem să facă!

”Citește!” Dar eu, părintele citesc în fața lui? Îi povestesc de satisfacțiile pe care mi le dă lectura? Îi spun despre simțirile mele atunci când am fost inspirat de un pasaj anume?

”Du-te la muzeu!” Și oare eu mi-am însoțit copilul la muzeu și m-am arătat extrem de încântat de ceea ce am aflat? I-am spus despre întrebările ce s-au trezit în mine când am văzut o parte din scenele Columnei lui Traian  reproduse? Am planificat în fiecare vacanță și un moment de învățare din istoria locurilor?

”Ascultă muzică de calitate!” Oare sunt momente de liniște a casei în care se aude în surdină ”Rapsodia Română”? Sau Vivaldi, în început de primăvară?

 

Ce avem de făcut ca părinți?

Bunica a oftat și s-a îndreptat spre nepotul ei căruia i se dezlegase șiretul…

În fiecare seară poate ar fi bine să apară în mintea noastră, a părinților, și întrebarea: ”oare noi cum ne-am hrănit azi copiii”?

 

 

 

Nota autoarei: ideea articolului își are rădăcinile în unul dintre discursurile lui Robert Pullman, autor englez de literatură pentru copii

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!