Etimologia cuvântului COMUNIUNE – partea II-a

Comuniunea cu Hristos

Mântuitorul Hristos întrupându-se din Fecioara Maria ridică natura umană la comuniunea cu Sfânta Treime prin unirea ipostatică a firii divine cu firea umană în mod neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat, neschimbat. Înălțându-se cu trupul la cer, Domnul Iisus Hristos a creat posibilitatea ca fiecare dintre noi să se poată împărtăși de comuniunea personală pe care o săvârșește Duhul Sfânt în Biserică. Credinciosul este chemat în Biserică să personalizeze comuniunea realizată de Mântuitorul. Apocalipsa ne spune: „Iată Eu stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (3, 20).Credinciosul este chemat în Hristos să fie împreună-lucrător cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9) și moștenitor și cetățean împreună cu sfinții lui Dumnezeu (Rom. 5, 7; Gal. 2, 19)”.[1]

Modelul după care noi trebuie să realizăm comuniunea personală cu Dumnezeu și între noi este dat prin cuvintele Domnului: „Fiul lucrează după cum Tatăl lucrează” (Ioan 5, 17) „precum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14, 31); „mâncarea Mea este să fac voia Tatălui celui ce M-a trimis” (Ioan 4, 34); „iar Mângâietorul, duhul adevărului care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 27), „pe care-l va trimite Tatăl în numele Meu” (Ioan 14, 26) „nu va vorbi de la sine, ci câte va auzi va vorbi și cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua și va vesti; pentru că toate câte are Tatăl ale Mele sunt” (Ioan 16, 13-15).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu în persoana Domnului Iisus Hristos în care natură divină și natura umană sunt unite ipostatic este temelia comuniunii, comuniune care se prezintă sub două aspecte organic legate între ele, aspectul văzut, instituțional și aspectul nevăzut duhovnicesc. Expresia ortodoxă „Biserica-trupul tainic” subliniază tocmai relația strânsă între cele două aspecte. “Trupul este constituit din Mântuitorul Hristos, piatra cea din capul unghiului, din apostoli, episcopii și toți credincioșii, iar cuvântul „tainic” subliniază manifestarea prezenței tainice a Duhului Sfânt prin care se face prezent Mântuitorul în Biserică”.[2]        

Sfânta Scriptură vorbește clar despre aspectul văzut al comuniunii bisericești: comuniunea nu o dă și nu o primește oricine, ci numai Fiul lui Dumnezeu care trimite pe apostoli precum Tatăl L-a trimis pe El (Ioan 17, 18). Sfinții apostoli sunt trimiși să boteze și să propovăduiască Evanghelia în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28, 19). “Biserica întemeiată pe piatra din capul unghiului Hristos (Psalmul 117, 22; Matei 21, 42; Efes. 2, 20) se zidește de către apostoli și prooroci, temelia ei (Efes. 2, 20), de martiri și mucenici și de toți credincioșii după cum spune Sfântul Irineu”.[3]

Sfântul Apostol Pavel accentuează realitatea văzută și instituită a comuniunii ca fiind voită de Dumnezeu-Tatăl, întemeiată de Dumnezeu Fiul întrupat, mort, înviat și înălțat la cer și desăvârșit de Duhul Sfânt pogorât în ziua Rusaliilor.[4] Sfântul Apostol Pavel spune că înainte de a predica Evanghelia a urcat la Ierusalim unde apostolii Petru, Iacov și Ioan i-au întins mâinile în semn de comuniune, recunoscând că Pavel e adevărat apostol (Gal. 2, 9). Când Apostolul Pavel trimite la slujire pe diaconi își pune mâna peste ei dându-le comuniunea harului și a slujirii (II Cor. 7, 4).“Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune că a scris cuvintele Domnului pentru ca și noi să avem comuniune cu el și prin el cu Tatăl și cu Fiul său întrupat (I Ioan 1, 4)”.[5]

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că “intrarea în Biserică înseamnă botezul prin care credincioșii sunt plantați la un loc cu Hristos, adică devin părtași morții și învierii Domnului care pe de o parte este cap al Bisericii pe care a întemeiat-o cu sângele său, iar pe de altă parte lucrează prin Duhul Sfânt împărtășind mădularelor din abundență harul de sus”.[6] Sfântul Grigorie de Nyssa spune că “precum la toate creaturile inițiativa vine de la cap, tot astfel trebuie să ne mișcăm în Biserică în conformitate cu capul cel adevărat, către orice impulsiune și lucrare”.[7]

Sfinții părinți accentuează statornic legătura ontologică între aspectul văzut și cel nevăzut al comuniunii ce se realizează în Biserică precizând că este o unitate ontologică între manifestarea Fiului și a Duhului în Biserică. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Duhul purcede de la Tatăl prin Fiul. Explicând această expresie, patriarhul Grigore Cipriotul zice: „Sfântul Ioan Damaschinul nu vrea să spună că Tatăl dă viață Duhului prin Fiul, ci să înfățișeze arătarea Duhului prin Fiul, adică aspectul văzut (credincioșii și sfintele taine în partea lor văzută și aspectul nevăzut) manifestarea Duhului Sfânt prin care se face prezent în sfintele taine Domnul Hristos. Sfântul Ioan Damaschinul nu ar fi indicat altfel în același capitol numai pe Dumnezeu-Tatăl cauzator în Treime și nici nu ar fi zis: pe Duhul Sfânt îl numim Duh al Fiului, dar nu spunem din Fiul”.[8]

Sfântul Vasile cel Mare spune: „nouă ni se dă viață de către Tatăl prin Hristos Fiul întrupat în Duhul Sfânt”.[9]

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel spune: „ceea ce ne face uniți într-un singur trup și ceea ce ne reînnoiește pe noi este un singur Duh[10], pentru că după cum spune Sfântul Ioan Damaschinul: „într-un singur Duh, toți am fost botezați într-un singur trup” (I Cor. 12, 13), “căci nu s-a botezat unul într-un Duh, iar altul în alt Duh; atât cel care ne-a botezat este unul, Duhul, cât și cel în care ne-am botezat este unul, Hristos”.[11]

Păstorul lui Herma adâncește ideea comuniunii în Hristos prin Duhul deși nu folosește expresia koinonia. “Biserică văzută și nevăzută este un turn, un alter turn Babel restaurat în Hristos, zidit pe ape adică pe taina botezului la a cărui clădire participă Hristos, piatra cea din capul unghiului, apostolii, temelia zidului, și proorocii, martirii, creștinii, vii și morți”.[12]

Zidirea comuniunii începută prin taina botezului se desăvârșește în comuniunea cu trupul și sângele Domnului dată în pâinea și vinul prefăcute în sfânta euharistie prin pogorârea Duhului Sfânt. Epicleza euharistică este centrul oricărei comuniuni cu Hristos, cu Tatăl prin Duhul, pentru că, după cum zice Sfântul Vasile cel Mare, “creatura nu posedă niciun dar care să nu vină de la Duhul Sfânt ce ne unește cu Dumnezeu”.[13] Biserica mulțumește Tatălui cauză a Treimii ce dă lumii pe Fiul Său Unul-Născut și trimite pe Duhul Sfânt că Rusalie continuă, și-L face prezent pe Dumnezeu-Fiul în jertfa cea fără de sânge de pe altar. Astfel “Sfânta Treime se revelează în acțiunea de apropiere ipostatică a fiecărei persoane”.[14]

Comuniunea deplină se realizează în sfânta liturghie, locul și momentul prin excelență în care persoanele Sfintei Treimi manifestă unitatea ființei lui Dumnezeu în comuniunea persoanelor”.[15] Ritualul proscomidiei înfățișează văzut comuniunea mădularelor trupului Domnului. Pe sfântul disc alături de agnețul care înainte de prefacere este doar pâine, iar după prefacere este trupul Domnului, sunt așezate părticelele ce reprezintă pe Maica Domnului, pe sfinții apostoli, proorocii, mucenicii, îngerii și creștinii vii și morți. Marea rugăciune sobornicească a Sfântului Vasile cel Mare din liturghia ce-i poartă numele cere de la Dumnezeu har și milă pentru comuniunea tuturor mădularelor Bisericii. Spiritualitatea liturgică ortodoxă este esențial sobornicească; nu un individ, ci Biserica se unește cu Dumnezeu, după cum nu o părticică, ci întreg trupul Domnului se jertfește și se dă credincioșilor prin sfânta euharistie, în care se realizează treapta supremă a comuniunii personale cu Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că împărtășirea cu sfânta euharistie, prin care ne împărtășim cu trupul lui Hristos mort și înviat, ne ridică deasupra îngerilor; “așa intrăm cu adevărat în comuniune cu dumnezeiasca fire, după cum spune Sfântul Apostol Petru (II Petru 1, 3)”.[16] Nicolae Cabasila, marele tâlcuitor al sfintei liturghii spune că “mâncând trupul Domnului și bând sângele Său noi ne împărtășim personal de trupul uman îndumnezeit prin unirea ipostatică”.[17]

Cuvântul Sfântului Apostol Pavel care ne spune că cine mănâncă cu nevrednicie trupul Domnului și bea sângele Său cu nevrednicie se judecă singur (I Cor. 11) a fost transmis cu sfințenie de Sfinții Părinți în Biserica Ortodoxă așa încât orice încălcare a dogmelor și canoanelor Bisericii era pedepsită cu excomunicarea.

În acest sens înțelegem poziția statornică a Bisericii Ortodoxe care nu admite niciun compromis în privința comuniunii sacramentale și instituționale între credincioșii ortodocși și credincioșii celorlalte confesiuni creștine. După cum spune o rugăciune din canonul sfintei împărtășanii: „părticica sfintei cuminecături este scânteie divină și foc din cer”. Prin urmare nu poate fi vorba de niciun compromis în materie de credință înaintea comuniunii euharistice. După cum spunea un patriarh ortodox, “Sfinții Părinți ne-au transmis că dogmă sfântă comuniunea membrelor între ele și au socotit că temelie a comuniunii, comuniunea credinței iar pe unitatea mărturisirii întemeiau unitatea Bisericii”.[18]

Sensul adânc al acestor cuvinte ne învață că responsabilitatea mântuirii noastre și a semenilor este criteriul vieții sobornicești; că nu poate exista niciun compromis în privința comuniunii de credință fără pericolul primejduirii mântuirii noastre și a semenilor noștri. În acest sens se exprimă Alexei Homiacov, teologul sobornicității: „dacă cineva cade, cade singur; dar dacă cineva se mântuiește, nu se mântuiește singur. Cine crede este în comuniunea credinței; cine iubește este în comuniunea iubirii; cine slujește este în comuniunea slujirii; cine nădăjduiește este în comuniunea nădejdii…[19].

În comuniune cu alții, în cuget și în inimă, fiecare persoană își găsește măsura proprie și deplină. Zicând „Tatăl nostru”, fiecare găsește ce este al său și cunoaște ce este al altuia, căci Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut din Tatăl a zis: „Tatăl Meu și Tatăl vostru” (Ioan 20, 17).


[1] Ibidem

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, în rev. S.T., nr. 5-6, 1970, p. 345

[3] Irineu Pop, op. cit., p. 57

[4] Pr. Prof. Grigorie Marcu, Unitatea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel, în rev. Ortodoxia, nr. 5-6, 1965, p. 276

[5] Drd. Gh. Ghişcă, op. cit., p. 408

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări la praznice împărăţeşti, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942, pp. 214-215

[7] Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998, p. 103

[8] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1964, p. 507

[9] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în col. P.S.B., nr. 12, trad. Pr. Prof. dr. C. Corniţescu şi Pr. Prof . dr. T. Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 396

[10] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere deP. S. Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana,Bucureşti, 2005, p. 86

[11] Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2005, pp. 189-190

[12] ***, Păstorul lui Herma, în col. P.S.B., nr. 1, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 315

[13] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elementele demonstrației în tratatul “Despre Sfântul Duh”, al Sfântului Vasile cel Mare, în rev. S.T., nr. 5-6, 1964, p. 280

[14] Drd. N. Streza, op. cit., p. 469

[15] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, p. 343

[16] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003, pp. 293-320

[17] Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 143

[18] Patriarhul Fotie al Constantinopolului apud. Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Unitatea oglindită în scrisorile irenice, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961, p. 81

[19] Prof. Nicolae Chiţescu, Opera teologică a lui Alexei Homiakov, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961, p. 51

Bibliografie
  1. Irineu Pop, Sfântul Irineu de Lyon, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998.
  2. Liliana Aron Ene, Conceptul ortodox de comuniune, vol. I, Editura Tiparg, Geamăna, 2011.
  3. Păstorul lui Herma, în col. P.S.B., nr. 1, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979.
  4. Patriarhul Fotie al Constantinopolului apud. Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Unitatea oglindită în scrisorile irenice, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
  5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1964.
  6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, în rev. S.T., nr. 5-6, 1970.
  7. Pr. prof. dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă de la A la Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
  8. Pr. Prof. Grigorie Marcu, Unitatea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel, în rev. Ortodoxia, nr. 5-6, 1965.
  9. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. S.T., nr. 7-8, 1955.
  10. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elementele demonstrației în tratatul “Despre Sfântul Duh”, al Sfântului Vasile cel Mare, în rev. S.T., nr. 5-6, 1964.
  11. Prof. Nicolae Chiţescu, Opera teologică a lui Alexei Homiakov, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
  12. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003.
  13. Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete. Despre numele divine, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996.
  14. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998.
  15. Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2005.
  16. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări la praznice împărăţeşti, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942.
  17. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005.
  18. Sfântul Maxim Marturisitorul, Ambigua, în col. P.S.B., nr. 80, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983.
  19. Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992.
  20. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în col. P.S.B., nr. 12, trad. Pr. Prof. dr. C. Corniţescu şi Pr. Prof . dr. T. Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988.
  21. Vladimir Lossky, Teologia mistică în Biserica de Răsărit, traducere de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993.

Etimologia cuvântului COMUNIUNE – partea I

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Pocăința în viziunea Sfântului Teofan Zăvorâtul – partea I
Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea a II-a
Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea I
Dobândirea virtuților în viziunea sfinților părinți – partea III-a