Familia Capșa, gust și cultură de inspirație pariziană în vechiul București. „Glorie națională” și „instituție bucureșteană”

Este poate dificil să ne imaginăm astăzi că odinioară a fost posibil pentru o întreprindere românească să atragă lucrători din Occident și să se numere printre primele din lume în domeniul ei de activitate. Această performanță a fost atinsă de către „Casa Capșa”, firmă la originea căreia se află familia de aromâni cu același nume, sosită în Țările Române la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

 

 

De la cojocari, la cofetari și specialiști în delicatese

Ocupându-se inițial cu cojocăria, membrii acestei familii s-au remarcat de la bun început printr-o serie de calități ce i-au predestinat succesului în lumea afacerilor: dinamism, capacitate de muncă, spirit econom și, nu în cele din urmă, o nezdruncinată solidaritate familială.

Orientarea lor către domeniul industriei alimentare, respectiv cel al cofeturilor și delicateselor, se produce în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când acesta era relativ nou și slab reprezentat în Țările Române, prin frații Anton și Vasile Capșa, care deschid, la anul 1852, o prăvălie la parterul Hanului Damari, situat pe actuala Calea Victoriei, vis-a-vis de biserica Zlătari.

Aceasta este prima Casă Capșa, ce a funcționat până la anul 1871. Cea de-a doua, care există până în prezent, a fost deschisă mai sus, tot pe Podul Mogoșoaiei  (actuala Calea Victoriei), la anul 1868, de fratele mai mic al celor de mai sus, Grigore Capșa (1842-1902), primul din familie care s-a specializat în această profesie, fiind ucenic vreme de patru ani la celebra casă Boissier din Paris.

 

Capsa_2

 

Primele fondante și lichioruri din București

Succesul și faima de care s-a bucurat în epocă și ulterior Casa Capșa se datorează în mare parte calităților fondatorului ei, care a dat dovadă de o bună intuiție a cerințelor pieței, saturată de produsele bucătăriei autohtone și orientale. El a adus produse noi din Occident, prin intermediul unei rețele de furnizori pe care și-o organizase în marile orașe europene.

Așa apar pe piața bucureșteană bomboanele de ciocolată, fondantele pariziene și vieneze, înghețata, ouăle de ciocolată, dar și vinuri, coniacuri, lichioruri ori șampanie, țigări fine berlineze sau ceaiuri din Anglia și Rusia, impactul noilor produse fiind sporit prin folosirea de materiale complet noi pentru ambalaje, precum cutii cu modele cât mai complexe, „cartonaje” și staniol.

De asemenea, Grigore Capșa a avut o atenție deosebită față de noile mijloace tehnice și decorative apărute în epocă, localul fiind modernizat permanent. Astfel, el s-a numărat printre primii abonați ai „Societății Generale de iluminare și încălzire prin gaz din România”, iar Casa Capșa a deținut primul telefon particular din București, folosit, începând cu anul 1890, pentru a face legătura rapidă între local și locuința familiei, situată pe bulevardul Kiseleff.

 

Personalul era adus din Franța

Însă caracteristica emblematică a locului a fost profesionalismul personalului său, recrutat la început exclusiv din Franța, deoarece Grigore Capșa a preferat rămânerii în Occident aducerea acestuia în țară: „ca român simt nevoia pe care o are țara mea de a poseda un stabiliment, unde să se poată găsi zilnic, la orice oră, miile de dulciuri care au făcut renumele celor mai buni cofetari și patisieri francezi”. Tradiția recrutării de personal străin s-a menținut până în perioada Primului Război Mondial, dar și ulterior, proprietarii pricepându-se foarte bine la valorificarea calităților acestora.

Ulterior, Casa Capșa a început să recruteze și din rândurile conaționalilor, administratorii având o grijă deosebită față de fiecare, dar și pretenții pe măsură. Politica de personal era astfel rezumată de un fost angajat: „Casa Capșa avea un principiu: ținea foarte mult la personal, îl plătea bine, îi făcea toate avantajele, oferea: masă, casă, ajutor de boală etc. toată viața, ca să nu se divulge secretul afacerii, dar când pleca cineva, nu-l mai primea înapoi”.

Dispunând astfel, după trecerea câtorva ani, de un capital semnificativ, de lucrători pricepuți și loiali, cât și de mijloace proprii de producție, aprovizionate cu materii prime de diverși furnizori din țară, Grigore Capșa și-a extins substanțial afacerea, în primul rând fizic, localul său ajungând să cuprindă, pornind de la o mică „sală de consumație” cu doar 11 mese, un hotel, restaurantul, cafeneaua și terasa – un alt concept inovativ pentru acea vreme.

 

Capsa_3

 

Capșa, om de afaceri vizionar, cunoscut în toată Europa

De asemenea, acesta a avut întotdeauna un fler deosebit pentru investiții, luând în antrepriză de-a lungul timpului mai multe locații din București (Lido, Athénée Palace) ori Sinaia (hotelurile Caraiman și Palace) și participând la majoritatea evenimentelor politice și culturale ale perioadei, astfel încât, spre sfârșitul secolului, era un fapt universal recunoscut că „nu era sărbătoare de la care să lipsească”.

O altă inițiativă luată de către fondatorul Capșei a fost aceea de a crea produse dedicate unor evenimente sau personalități (prăjiturile „Carol I”, „Constanța”, „Joffre”, bomboanele „Jockey Club”, „François Joseph”, înghețata „Princesse Marie” ș.a.), ce se serveau la fabuloasele banchete unde Grigore „supraveghea singur printre mese ca fiecare persoană să fie mulțumită, deși era om de milioane”.

Grigore Capșa nu s-a limitat doar la afaceri, ci a știut să-și pună talentele și în slujba țării. Astfel, ca președinte al Camerei de Comerț și Industrie, a contribuit la dezvoltarea întreprinderilor românești, ale căror produse le-a promovat folosindu-se, uneori, de propria faimă: a fost primul român care a prezentat vinurile naționale la expoziția internațională de la Bordeaux. Totodată, produsele Casei Capșa au fost premiate la mai multe astfel de evenimente, fiind considerate „demne să rivalizeze cu tot ceea ce a trimis Parisul mai elegant și mai perfect în arta cofetăriei”.

Atât de eficientă și durabilă s-a dovedit afacerea înființată de către Grigore Capșa, încât i-a supraviețuit – în mare parte neschimbată – încă o jumătate de secol și, dacă nu ar fi fost naționalizarea impusă în perioada comunistă, poate că spiritul ce a caracterizat această „instituție bucureșteană” s-ar fi menținut până în prezent între zidurile clădirii de pe Calea Victoriei.

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Lansarea cărții “Adevăr și demonstrație“ de Adrian Lemeni. “Informația este partea slabă a rațiunii, chiar dacă noi o absolutizăm astăzi “
Iulian Angheluță, omul care aduce lumina. De la Raliul Mongoliei, la Dobraia, Cuhla și Ineleț. Când voința de a face binele învinge nepăsarea
”Buricul țării și cronica ei vie”: Casa Capșa și felia ei de istorie. Parlament alternativ, club literar, epicentru al ideilor cutremurătoare
De ce este Anton Pann o placă turnantă pentru cultura română. Vorbea patru limbi, era muzician, literat, tipograf și profesor. Povestea unui manuscris inedit