Implicațiile morale ale Sfintelor Taine în viața credincioșilor

Mulți teologi protestanți consideră că Bisericile precumpănitor sacramentale sunt Biserici exclusiv instituționale în care totul este orizontal, uniform, de suprafață, static pentru că Sfintele Taine sunt, zic ei, forme rituale repetate uniform. Aceștia consideră că numai Bisericile care pun accentul pe cuvânt sunt Biserici ”evenimențiale”, deoarece cuvântul provoacă mereu noi trăiri ale lui Dumnezeu, iar Bisericile precumpănitor sacramentale nu pot pretinde că asigură credinciosului o întâlnire pe verticală cu Dumnezeu. Totuși Sfinții Părinți răsăriteni au atras dintotdeauna atenția asupra ”experienței spirituale” asupra ”simțirii lui Dumnezeu” pe care o produc Tainele. Sfântul Ioan Gură de Aur invită pe credincioși la împărtășanie cu cuvintele ”Gustați și vedeți că bun este Domnul” adică gustați și experiența bunătății spirituale a lui Hristos[1]. De altfel, rugăciunile făcute înainte de Sfânta Împărtășanie sunt expresia unor simțiri și gânduri cutremurătoare. Evenimentul spiritual trăit în Taine este cu atât mai profund cu cât aici se produc întâlniri reale cu divinul pe care credincioșii sunt chemați să le experimenteze[2].

Cuvântul revelat pregătește sufletul credinciosului pentru primirea harului din Sfintele Taine. Superioritatea Sfintelor Taine față de cuvânt a fost arătată de Nicolae Cabasila care ne dă cea mai completă prezentare a Tainelor în viața Bisericii și a credincioșilor considerând această conlucrare între Dumnezeu și om adevărata viață în Hristos și cu Hristos[3]. El arată că numai prin mijlocirea Cuvântului, a învățăturii și a legilor, omul nu poate ajunge la ținta adevărată: mântuirea și îndumnezeirea.[4]

Viața în Hristos îmbracă, în Biserica noastră, un caracter supranatural conferit de Sfintele Taine, care înalță spre zările duhovnicești însoțind cu semne sensibile toate evenimentele vieții: nașterea prin Botez, creșterea prin Sfântul Mir, hrana prin Sfânta Euharistie, înmulțirea prin Căsătorie, conducerea, sfințirea și învățătura prin preoție, reînnoirea morală prin Pocăință și întărirea și însănătoșirea trupească și sufletească prin Sfântul Maslu.

Sfintele Taine prin revărsarea harului divin asupra credincioșilor, înnoiesc forțele morale ale acestora dându-le puterea de a urma pe Hristos. Prin ele credincioșii nu numai că primesc harul necesar urcușului duhovnicesc dar se unesc în chip tainic cu însuși izvorul harului, în Sfânta Euharistie, dând astfel chip lui Hristos în noi. După cum prin Taina întrupării Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu care este chipul Tatălui, ni se descoperă Dumnezeirea, care altfel ar fi fost o Taină de nepătruns pentru noi, tot așa Sfintele Taine constituie tot atâtea trepte de urcuș duhovnicesc, de creștere neîncetată în cunoaștere, în trăirea deplină, în unirea cu Fiul întrupat, răstignit și înviat. După cum întruparea înseamnă, într-un fel, biruirea distanței dintre noi și Dumnezeu, tot așa Sfintele Taine înseamnă biruirea distanței în timp și spațiu dintre noi și Mântuitorul, o continuă apropiere de El, de puterea Lui, cu ajutorul Lui, prin Harul Său. Prin har intrăm în comuniune cu Dumnezeu, în relație nemijlocită cu El, sfințenia Lui sălășluindu-se în noi. Aceasta are ca urmare crearea din nou a noastră; din robi ai păcatului devenim fii ai libertății morale[5].

Credinciosul devenit om nou în Hristos are acum puterea, dată de El, de a-L urma pe muntele Taborului spre slava veșnică. Faptele sale morale din slabe au devenit tari, întărindu-se și crescând tot mai mult cu ajutorul Harului Divin revărsat de Dumnezeu prin Sfintele Taine. Ceea ce înainte de Hristos, omului adamic, robit de păcat, îi este imposibil acum în Hristos Iisus omul nou poate spune cu Sfântul Apostol Pavel: „toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni IV.13). Viața aceasta este o continuă alergare așa cum spunea același Apostol, iar cel care ne ajută în lupta cu întunericul acestui veac pentru a ajunge la lumină, în viața veșnică, este Hristos prin harul Său, în Sfintele Taine. Această alergare spre cununa vieții veșnice este, pe de o parte, o stăpânire a patimilor, iar, pe de altă parte, o lucrare din iubirea lui Hristos și o împărtășire de ea: „Nu stați voi ca cei care aleargă în stadion toți aleargă dar numai unul ia premiul! Alergați așa ca să îl luați și oricine se luptă, se înfrânează la toate. Și aceia ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, așa alerg, nu ca la întâmplare […] ci ca să mă fac părtaș lui Hristos[6]”. (I Corinteni IX.23-26).

O altă implicație morală a Sfintelor Taine în viața credincioșilor este aceea că prin transmiterea harului divin ele nasc imperativul moral al viețuirii creștine: „Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm” (Galateni V.25) pentru că Harul primit trebuie să rodească și roada lui este toată fapta cea bună (Galateni V.22-23). Prin Sfintele Taine primim harul, dar acesta poate rămâne virtual existent în noi fără conlucrarea cu el. Primirea harului nu obligă conlucrarea, însă Sfânta Evanghelie ne dă mărturie prin exemplul slugii care a îngropat talantul, asupra întâlnirii noastre cu Dumnezeu în fața judecății, când vom da seamă de cum am lucrat cu darurile primite de la El. Dumnezeu ne dă puterea harului atât cât putem conlucra cu ea, dar dacă nu o vom face vom fi fără răspuns. Omului adamic nu i se putea pretinde roada desăvârșită, dar celui renăscut în har i se poate pretinde. Prin har devenim făptură nouă și se creează astfel posibilitatea dar, în același timp, și obligația unei vieți morale noi urmând modelul moral desăvârșit: Hristos.

Sfintele Taine sunt importante pentru viața morală deoarece săvârșirea și primirea lor presupune împlinirea anumitor condiții morale atât înainte cât și după săvârșirea lor. Ele își exercită influența morală atât asupra celor care le săvârșesc cât și asupra celor care le primesc[7].

„Efort și bucurie, pregătire și primire, străduire și sărbătoare[8]” iată dinamica vieții în Hristos, iată conlucrarea între Dumnezeu și om, iar sfârșitul acestora este împlinit în cuvântul „Eu sunt ușa, de va intra cineva prin Mine se va mântui” (Ioan X.9).

Sfintele Taine sunt alături de credincios ajutându-l pe întreg urcușul duhovnicesc. Etapei purificării îi sunt specifice Botezul, Pocăința și Maslul, iluminării Mirungerea, iar vederii unirea cu Dumnezeu în Sfânta Euharistie. Pentru a ajunge pe ultima treaptă dobândită ca dar și arvună a vieții veșnice trebuie pregătire și luptă. Acestea însă nu fără Hristos ci împreună cu El. În fiecare Taină Hristos este prezent în alt chip.

„Pe cei botezați îi curăță de întinăciunea păcatului și întipărește în ei din nou chipul Său. În cei miruiți face mai lucrătoare puterile Duhului, a căror comoară s-a făcut trupul Său prin ungere […] la Sfânta Masă […] Mântuitorul schimbă întru totul sufletul săvârșitorului Tainei împrumutându-i însăși personalitatea Sa, iar noroiul care primește vrednicie de împărat nu mai este noroi ci se preface în însuși trupul Împăratului”[9] și „în toți care ne apropie de Sfântul Potir prin împărtășire Hristos rămâne întru noi și noi întru El”[10] aceasta fiind piscul cel mai înalt al vieții duhovnicești.

Sfintele Taine sunt tot atâtea mâini ale dragostei dumnezeiești întinse nouă pentru a putea birui obstacolele ce stau în fața noastră pe cărăruia urcușului duhovnicesc. Denumirile multiple pe care le poartă Sfintele Taine indică tot atâtea lucrări pe care Harul Duhului Sfânt le operează asupra ființei noastre sufletești. Sfintele Taine pot fi comparate „în viața organică cu sângele ce pulsează în vinele fiecăruia dintre noi, sânge care ne face vii și capabili de rod[11]”.

Despre implicațiile și importanța fiecărei Taine în viața credincioșilor, ca mijloace harice dăruite de Dumnezeu omului în vederea mântuirii și îndumnezeirii sale, vom trata pe larg în capitolele următoare ale acestei lucrări în care pot fi expuse pe larg toate ideile amintite aici.


[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, „Sfintele Taine în viața Bisericii”, în Studii Teologice (1981), nr. 3-4,  p. 193.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Din aspectul sacramental al Bisericii” în Studii Teologice, seria a II-a, anul XVIII (1966), nr. 9-10, p  p. 531.

[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, „Tainele inițierii în mistica sacramentală a lui Nicolae Cabasila”, în Ortodoxia, anul XLI (1989), nr. 3, p. 5.

[4] Drd. Emanuel Banu, „Importanţa Sfintelor Taine în creșterea în Hristos”, în Studii Teologice, anul XXVIII (1976), nr. 7-10, p. 684.

[5] ÎPS Dr. Nicolae Mladin, „Valoarea morală a Sfintelor Taine”, în Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969, p. 293.

[6] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, „Tainele inițierii…”, pp. 11-12.

[7] ÎPS Dr. Nicolae Mladin, „Valoarea morală…”, p. 274.

[8] Drd. Emanuel Banu, „Importanţa Sfintelor Taine…”, p. 685.

[9] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, „Tainele inițierii…”, p. 9.

[10] Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, „Tainele inițierii…”, p. 9.

[11] Drd. Emanuel Banu, „Importanţa Sfintelor Taine…”, p. 694.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Taina Mirungerii ca pecetluire și creștere în Hristos
Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea a II-a
Dobândirea virtuților în viziunea sfinților părinți – partea III-a
Etimologia cuvântului COMUNIUNE – partea I