Ioan Suciu, avocatul care a luptat pentru drepturile românilor și s-a îngrijit de organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia

Crește în compania avocaților Nicolae Oncuși și Mircea Stănescu de la care învață meserie. După 1889 începe să pledeze, mai întâi în procese mici, apoi trece la cazuri mai mari. Din 1905 îl vedem la conducerea P.N.R., fiind ales deputat de Ineu în Parlamentul de la Budapesta. Ajunge rapid unul din liderii românilor din comitat, motiv pentru care este mandatat să-i reprezinte la Marea Adunare de la Alba Iulia. Odată înfăptuită Marea Unire, Ioan Suciu este uns decan al Baroului din Cluj, iar autoritățile române îl disting cu Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer.

 

Debutul în avocatură și succesul politic

S-a născut în data de 14 decembrie 1862, în satul Șiștarovăț, județul Arad. După finalizarea studiilor elementare urmează liceul la Arad, unde a fost coleg cu Vasile Goldiș de care îl va lega o strânsă relație de amiciție. Absolvă bacalaureatul fără mari bătăi de cap și amână momentul înscrierii la facultate angajându-se ca secretar la biroul avocatului Mircea Stănescu. În 1883 devine student cu acte în regulă la Facultate de Drept și Științe Politice a Universității “Ferencz József” din Budapesta. Inteligent, diplomat și orator fără egal, Ioan Suciu este ales președinte al Societății de Lectură a studenților români ”Petru Maior”. După facultate, își face ucenicia în birourile avocaților Nicolae Oncuși și Mircea Stănescu. Fură meserie din plin, iar în 1889 pornește pe cont propriu deschizându-și un birou la Arad. Începe cu cazuri mici, dar cu timpul vin și marile bătălii. Prima are loc la 9 mai 1896, unde i-a apărarea grupului de tineri acuzați că au organizat o manifestare la Curtici în care au făcut paradă pe străzile comunei și au strigat cu glas mare ”Trăiască Națiunea Română!

 

Sursă foto: museumarad.ro

 

Nu poate sta departe de febra vieții politice, așa că se dedică activității politice din comitat devenind un susținător al trecerii P.N.R., la activism. După Conferința Națională din ianuarie 1905, avocatul Ioan Suciu este uns membru în conducerea formațiunii politice. În legislatura 1906-1910, cunoaște o ascensiune politică fulminantă fiind ales deputat de Ineu în Parlamentul de la Budapesta. Periplul parlamentar al lui Ioan Suciu, a fost presărat cu multe încercări dinte care cea mai vestită s-a consumat în ziua de 7 iunie 1907. Era în plină ședință, iar la tribună vorbea Alexandru Vaida-Voevod. Maghiarii șușoteau după fiecare propoziție până când nu au mai rezistă și au sărit la bătaie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Ioan se interpune între victimă și deputații Somogyi și Horváth, aplanând conflictul.

 

Timpul trece, iar Unirea bate la ușă

Mandatul din parlament se terminase. Problemele de care se lovea națiunea română erau departe de a se fi rezolvat. În ciuda tulburărilor politice, Ioan continuă să pledeze fără cusur, iar în anul 1910 pune umărul la înființarea ziarului Românul, organ al P.N.R. Implicarea activă în viața urbei stârnește neliniștea autorităților maghiare care hotărăsc să-l pună sub supraveghere. Când debutează prima conflagrație mondială este arestat și închis în lagărul de la Sopron. Eliberat după un an de zile, se întoarce la Arad, însă nu se potolește și reia activitatea politică implicându-se în cadrul Consiliului Național Român Central, ca membru al comisiei mandatate să poarte tratative cu delegația Consiliului Național Maghiar, condusă de ministrul Jászi Oszkár.

A câștigat stima și încrederea românilor din Ineu, care îl împuternicesc să-i reprezinte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Membrii Consiliului Național Român îi dau mână liberă pentru organizarea evenimentelor din 1 decembrie. Începe o cursă contra cronometru care avea ca principal țel constituirea Adunării. A organizat lucrurile într-un mod magistral, iar la 1 decembrie 1918 în fața celor 1228 de delegați, Ioan afirmă:

 

”Domnilor Delegați!

Comitetul național central din Arad a decis la 15 convocarea adunării naționale de astăzi a poporului român din Transilvania, Ungaria și Banat, pentru ca să decidă asupra sorții sale. Credenționale au intrat nu numai din cele 24 de comitate, ci a mai intrat dintr-unul, deci în total din 25 de județe. Au intrat credenționale aproape din toate cercurile electorale, adecă din 130 de circumscripții electorale, din cari s-au prezentat peste 689 de delegați (…) Raportez numai scurt, că s-au prezenta delegați și din comitatele: Trei-Scaune, Ciuc și din Cenad, Bichiș și chiar din Ugocea, la adunarea națională de astăzi, la încoronarea visului tuturor Românilor. S-au prezentat, învingând și trecând peste piedeci mare, și frații din Torontal. Comisia verificatoare a aflat toate actele în ordine. Vă rog să luați cunoștință. Nu pot trece cu vederea, ca să nu amintesc, că au sosit mii de adrese de aderență cu sute de mii de semnături, și că toate acestea arătând, cum că fiecare știe ce avem să decidem. Despre aceasta se va face darea de seamă publică, dar cred că astăzi să nu le cetim aici. Cer scuze, dacă am întrelăsat să amintesc că și Reuniunile femeiești sunt reprezentate prin delegatele lor. Femeia română a fost doar totdeauna însuflețită pentru idealul național.

 

După realizarea Marii Uniri, este ales membru în Marele Sfat Național, apoi în Consiliul Dirigent, unde se ocupă de Resortul Organizării și pregătirii Constituantei. În februarie 1919, este însărcinat cu organizarea apărării zonei de demarcație pe linia Munților Apuseni, ocupându-se de recrutarea românilor din Corpul de voluntari “Horia”.

 

 

Ultimii ani din viață

Candidează din partea P.N.R. la alegerile din noiembrie 1919, obținând un mandat de deputat în primul Parlament al României Mari. Un an mai târziu, își mută biroul avocațial pentru ca în 1924 să fie uns decan al Baroului din Cluj. Pentru întreaga activitate, autoritățile române îl disting cu Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer. Dacă în viața publică a cucerit culmi nebănuite, nu la fel a fost și în cea de familie. Din mariajul de treisprezece ani cu Hortensia Pagubă, fiică de judecător din Arad, a venit pe lume singurul său copil. Cu toate acestea, nu a fost de ajuns, iar cei doi au pășit pe cărări diferite. Se recăsătorește cu Marioara Roșca din Seliștea Sibiului alături de care va trăi până în clipa morții. În 1926, se retrage definitiv din viața politică și se mută la Chișineu Criș, unde își deschide un birou notarial. Părăsește această viață la 12 martie 1939 și își doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea din Arad, alături de Ștefan Cicio-Pop și camaradul de-o viață, Vasile Goldiș.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) wikipedia.org

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Avocatul Francisc Hossu-Longhin și eforturile pentru emanciparea românilor din Transilvania. Refuză să devină loial guvernului de la Budapesta și sprijină înfăptuirea Marii Uniri
Silviu Moldovan o viață afierosită avocaturii și demnității naționale
Povestea avocatului Gheorghe Pop de Băsești. A fost închis pentru că a cerut respectarea drepturilor conaționalilor, iar pe final de viață și-a donat întreaga avere statului
Avocatul George Crișan și lupta pentru menținerea conștiinței naționale