Ionuț Filișan, dublu campion în scaun rulant atât în viața sportivă, cât și în cea de zi cu zi

Ca orice copil, Ionuț Filișan visa să devină ba pilot, ba astronaut, ba doctor. Nicidecum, dizabilitatea pe care o avea nu l-a împiedicat să aspire că va îmbrățișa una dintre aceste meserii sau o alta la fel de frumoasă și care îi va aduce la fel de multe satisfacții sufletești. Culmea, nici etnia romă de care aparținea. Târziu, undeva pe la 23 de ani, a început să cocheteze cu tenisul și s-a identificat perfect cu acest sport practicându-l la nivel de performanță. Din ipostaza de voluntar la începuturi a ajuns antrenor pentru copii în interiorul clubului CS Dinamo. 

Până la acei ani, nu a știut că poate să practice un sport la un nivel atât de înalt și atunci când ești într-un scaun rulant sau când te folosești de proteze pentru a te deplasa. Ionuț Filișan, la trei ani, a suferit un accident de mașină în urma căruia i-au fost amputate picioarele, dar a trecut orice obstacol. În timp ce unii poate, se vaită din nimicuri, el nu a găsit timp pentru a se plânge. A muncit ca să ajungă să  poarte cu mândrie drapelul nostru în țări din Europa, chiar și Africa de Sud. A devenit campion internațional, lăsând ocheadele deoparte și sfidând situația fizică care, de fapt, s-a dovedit a fi un impediment doar în mintea unora. Este posibil să ne întrebăm cum se poate. Răspunsul îl găsim la Ionuț Filișan, campion prin definiție.

 

 

Ionuț, cât de mult îți place rolul tău în societate, acela de antrenor de tenis la Clubul Dinamo?

Încerc să mă bucur de el cu fiecare clipă. Nu credeam că o să ajung să am un rol în viața atâtor copii și că o să ajung să influențez măcar 1% din viața lor.

 

Când ai început să cochetezi cu tenisul?

Am început destul de târziu, la vârsta de 23 ani. Mi-ar fi plăcut să încep mult mai devreme, având în vedere că eu am avut accidentul la vârsta de 3 ani. Până la acea vârstă eu nu am știut că se poate practica sportul de performanță și într-un scaun rulant sau folosind niște proteze. Întotdeauna mi-a plăcut sportul și îl practicam de plăcere din școala generala, deși nu aveam voie deoarece puteam să mă accidentez sau să-mi stric protezele. Culmea, s-a și întâmplat de vreo două ori.

 

Ce ai studiat și unde? Dorință proprie sau îndrumare venită de la părinți?

Am studiat limbi străine în cadrul FLLS și a fost din proprie inițiativă. Părinții și-ar fi dorit să fiu notar, dar, din păcate pentru ei, nu mi-a plăcut niciodată acel gen de muncă de birou.

 

A îndrăznit vreodată să viseze băiețelul Ionuț că va ajunge antrenor?

Băiețelul Ionuț era destul de visător și cu capul în nori, dar nu m-am gândit niciodată că o să ajung antrenor. Nici măcar în facultate nu mă gândeam că o să ajung să lucrez cu atâția copii. Eram cumva puțin self-aware si mă gândeam că o să-mi fie greu să-i fac să se concentreze pe ce au de învățat de la mine și nu pe mine și de ce nu am picioare. Nu știu când s-a produs exact schimbarea și-am început să vreau să lucrez cu copii, dar mă bucur că s-a întâmplat și că mă aflu înconjurat zilnic de zeci de copii.

 

Ce vise purtai când era mic?

Cred că visam să fac chestii ca orice alt copil, să fiu doctor, astronaut, pilot și tot ce mai vedeam pe la televizor. Dar cel mai mult, cred că îmi doream să devin un supererou. Mai târziu, am aflat cine sunt cu adevărat eroii și ce fac ei. Și sper să ajung și eu cândva o inspirație pentru cei din jurul meu.

 

 

Să fie acesta lucrul cel mai curajos pe care l-ai făcut în viață având în vedere că majoritatea oamenilor se miră de faptul că aparții unui scaun rulant?

S-ar putea să fie, dar mi-aș dori ca pe viitor aceste lucruri să devină normale. Nu ar trebui definită munca sau competența unui om de scaunul rulant. Poate că sunt primul care are parte de o asemenea oportunitate, dar vreau să profit de ea, să arăt cât mai multor angajatori că poți să muncești, să dezvolți și să educi și dintr-un scaun rulant sau dacă este nevăzător și orice alta dizabilitate am avea. Din păcate, noi vedem doar dizabilitatea doar la cei care sunt în scaun rulant și e evident acest fapt, dar sunt dizabilități diferite și toți ar trebui tratați la fel și incluși în activități sociale.

 

Apropo de scaun rulant, cum e viața din el?

Normală de multe ori, ușoară uneori și grea de foarte puține ori. În general, nu am probleme nici în a-l folosi, nici a în a mă deplasa cu el, dar mai sunt momente când ajung la anumite instituții sau clădiri fără rampă sau lift și devine mai grea puțin.  Încerc să mă  descurc singur sau cu ajutorul celor din jur. Și este și foarte ușoară pentru că eu tot timpul vin cu scaunul la purtător, stau tot timpul jos, nu trebuie să ocup loc pe banca sau la masă și mă strecor între doua locuri.

 

Ai îndrăznit de multe ori sau de puține ori să te imaginezi cum e fără acest scaun având în vedere că tu știi, să zicem relativ, doar trei ani din viața ta cum e să mergi pe picioare?

Pe picioare am mers 25 de ani, doar că nu pe ale mele. Eu am folosit constant protezele în prima parte a vieții mele, altfel mi-era mai greu să termin facultate. Învățam la etajul 2 fără lift.

Dar ca să răspund și la ce m-ai întrebat exact, m-am gândit la un moment dat cum ar fi fost dacă nu avea loc accidentul și am ajuns la concluzia că acel eveniment m-a făcut să fiu exact omul care sunt astăzi și îmi place cum sunt și unde sunt și nu as schimba nimic, sincer. Accidentul mi-a arătat lumea și posibilitățile ei, m-a făcut pe mine și pe toți cei de lângă mine să fiu mai open-minded, m-a învățat să fiu un luptător. Nu știu unde ajungeam sau cum eram dacă nu exista accidentul, dar unde sunt și cum sunt e perfect pentru mine.

 

Ai prezentat pentru unii de-a lungul existenței tale milă? Ai auzit des replica „ce milă îmi este! Vrei o mână de ajutor?”

Nu mi-a plăcut niciodată să am parte de mila cuiva și de aceea multe lucruri am încercat să le fac singur. Acum am învățat să nu mai fiu atât de categoric, le mulțumesc pentru ajutor sau ce vor ei să facă și le zic ca nu este nevoie. Când eram mai tânăr, mă enerva să mă tot ajute lumea, dar am înțeles că ei, în general, asociază oamenii în scaun rulant cu neputință sau cu oamenii sărmani și poate că este adevărat pentru mulți. Eu încerc să le arăt că nu este cazul de fiecare dată și că sunt și oameni care se descurcă și că nu trebuie să fiu definit doar prin prisma scaunului.

 

 

Care e reacția de impuls la auzul acestor întrebări?

Cum am zis și mai devreme, încerc să-i înțeleg și să le apreciez încercarea de ajutor, dar de cele mai multe ori o refuz pentru că îmi place să-mi fac lucrurile de unul singur chiar dacă lor li se pare că mă chinui sau mi-e mai greu.

 

Ai simțit discriminare, marginalizare în toți acești ani? Ai simțit că pentru unii ești și rom, ești și cu o dizabilitate și că în ochii lor nu ai putea înfăptui prea multe-n viață?

Sunt sigur că au fost, dar eu am un defect sau o calitate, nu știu exact ce este, în care nu observ lucrurile negative, sau mai bine zis nu le iau în seama. Încerc să mă alătur de oameni care mă susțin și mă încurajează. Sunt sigur că au fost oameni care nu aveau încredere și că  nu voi reuși, dar pentru mine părerea acelor oameni nu conta.

 

Dacă ar fi să alegi câteva cuvinte și să le pui în câteva propoziții despre cum îți descrii viața, care ar fi acelea?

Iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii din jurul meu, mă bucur de momentele astea. Aș putea să rezum la două cuvinte: fericit și îndeplinit.

 

Ionuț, unde te vom găsi în perioada următoare? Ce competiții ticluiești?

Mă veți găsi aproape zilnic la Dinamo alături de copiii pe care îi antrenez și la Centrul Național de Tenis unde mă antrenez pentru următoarele turnee ce vor avea loc chiar în România la București și Pitești.

 

 

Apropo de competiții, care au fost ultimele la care ai participat și cu ce rezultate te-ai întors acasă?

Ultimul turneu la care am participat au fost Europenele de tenis în scaun rulant, dar, din păcate, anul acesta nu am avut rezultatele dorite. Știu doar că am luptat pentru fiecare punct și mă bucur că pot să particip la o asemenea competiție în care să reprezint România.

 

Ești campion și ai reprezentat România. În ce țări ai obținut cele mai importante titluri?

Am reprezentat România din 2014 până în ziua de astăzi la toate concursurile la care am participat. În lotul național am fost de  șase ori, am fost și căpitanul echipei naționale, ne-am clasat pe locul 5 la un campionat regional, o clasare extraordinară pentru noi. Individual, am participat în aproape toată Europa și în Africa de Sud, iar cele mai importante trofee le-am obținut în Croația, Lituania și Grecia.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Confesiuni cu artista Anca Cernea. De la visul de a deveni o balerină la scenografă de teatru și film din România și ilustratoare de basme populare
Sebastian Șerban, tânărul din Iași care a luat calea „oxfordiană”: „Dacă aș fi din nou în punctul de a alege, aș merge în aceeași direcție.”
Prof. Ramona Pisoiu – „Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!”
Dragoș Popa, artist și organizator de festivaluri și emisiuni radio și frumoasa poveste a escapadei sale academice: „Spectacolele pe care le organizăm înfrumusețează viața culturală.”