iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 2

În episodul de astăzi continuăm seria exemplelor de tehnologie din Vechiul Testament. 

Un episod cu totul special din punct de vedere al tehnologiei are loc în cartea Ieșirea/Exodul, când Moise primește instrucțiuni extrem de detaliate de la Dumnezeu Însuși despre cum trebuie făurit Chivotul Legii: “Chivotul legii să-l faci din lemn de salcâm: lung de doi coți și jumătate, larg de un cot și jumătate și înalt de un cot și jumătate. Să-l fereci cu aur curat, și pe dinăuntru și pe din afară. Sus, împrejurul lui, să-i faci cunună împletită de aur. Apoi să torni pentru el patru inele de aur și să le prinzi în cele patru colțuri de jos ale lui: două inele pe o latură și două inele pe cealaltă latură. Să faci pârghii din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aur.” … și așa mai departe, încă 27 de versete, în care Dumnezeu îi expune în detaliu planul de lucru, inclusiv dimensiunile mesei, tehnica de execuție a sfeșnicului (din ciocan), ce ornamente, în ce număr și cum să fie amplasate. După care încă nu mai puțin de trei capitole întregi – un adevărat manual de instrucțiuni despre cum trebuie să fie realizate Cortul, covoarele, jertfelnicul, veșmintele preoților și întreaga procedură ritualică. (Ieșirea, cap. 25 – 29). Este, cred, cea mai lungă formulare tehnologică din întreaga Scriptură, unde nimic nu e lăsat la voia întâmplării și nimic nu e neclar.

Dumnezeu nu este doar arhitectul și proiectantul acestui artefact, ci și organizator de șantier. El Însuși îl delegă ca șef de lucrări pe Bețaleel, după un „training” la care nici un dezvoltator imobiliar nu poate visa:

Iată, Eu am rânduit anume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminția lui Iuda, Și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înțelepciune, de pricepere, de știință și de iscusință la tot lucrul, Ca să facă lucruri de aur, de argint și de aramă, de mătase violetă, stacojie și vișinie, și de in răsucit, Să șlefuiască pietre scumpe pentru podoabe și să sape în lemn tot felul de lucruri. Și iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan, și am pus înțelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ți-am poruncit: Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui și toate lucrurile cortului; Masa și toate vasele ei; sfeșnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui și jertfelnicul tămâierii; Jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia și postamentul ei; țesăturile pentru înveliș, veșmintele sfințite pentru Aaron preotul și veșmintele de slujbă pentru fiii lui; Mirul pentru ungere și aromatele mirositoare pentru locașul cel sfânt; toate le vor face ei așa, cum ți-am poruncit Eu ție.” (Ieșirea 31, 2-11)

Însă, doar un capitol mai târziu aflăm despre un alt artefact tehnologic faimos – Vițelul de Aur, a cărui realizare are consecințe catastrofale pentru poporul lui Israel. (Voi detalia cu altă ocazie cât de actual este acest episod biblic pentru secolul XXI  – și nu, nu mă refer la faptul că în epoca noastră se produc măști antipoluare pentru eructațiile neecologice ale bovinelor).

Dar aparent tot din aceeași tehnică a prelucrării metalelor rezultă și șarpele de aramă al lui Moise – care vindecă pe cei mușcați de șerpii veninoși din pustiu:

“Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el va trăi. Și a făcut Moise un șarpe de aramă și l-a pus pe un stâlp; și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia.” (Numerii, 21, 8-9) E interesant de menționat aici faptul că pentru creștini, șarpele de aramă este o prefigurare a lui Hristos. Hristos Însuși confirmă – „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3,14 – 15) [1]. Iată deci un obiect tehnologic care capătă un simbolism aparte.

Firește, și Templul este tehnologie. Numai că, atunci când Solomon îl zidește, o face într-un fel extrem de greu de priceput și de perceput pentru cineva care trăiește în epoca bormașinilor democratizate: „Pe durata zidirii templului, el a fost zidit din pietre gata cioplite; nici ciocan, nici secure, nici vreo altă unealtă de fier nu s’a auzit în templu pe durata Zidirii”. (3 Regi 6, 7) Pentru cine a participat măcar o dată la harababura unui șantier, fie el și de mici dimensini, la toată încâlceala de huruituri, bocănituri, șuiere și strigăte, metoda aceasta este frapantă. Dar totul are sens: Templul – epicentrul rugăciunii, se zidește în liniște, ca o rugăciune. Mijloacele și scopul sunt pe deplin armonizate.

Însă, două sute de ani mai târziu, în acest Templu are loc un eveniment dezgustător, care îl are ca protagonist pe un rege numit Ozia. Acest rege a fost tare diferit de Solomon. Dacă Solomon a ridicat Templul într-un mod teribil de ineficient, Regele Ozia pare să fi fost un adevărat promotor al tehnologiei, al cercetării și al inovării, cu o aplecare – pesemne deloc întâmplătoare – pentru tehnica de război. Se povestește în 2 Cronici, cap. 26: „Apoi a zidit Ozia turnuri în Ierusalim, deasupra porților din colț și deasupra porților din vale, cum și la colțul zidului și l-a întărit. A zidit de asemenea turnuri și în pustiu și a săpat multe fântâni (…) A mai avut Ozia și oștire (…) Pentru ei a pregătit Ozia toată oastea, scuturi, sulițe, coifuri și platoșe, arcuri și pietre de praștie (…) Apoi a făcut în Ierusalim mașini, construite cu meșteșug, ca să le pună în turnuri și pe la colțurile zidurilor și să arunce cu ele săgeți și pietre mari.”

Ca pentru orice spirit antreprenorial, succesul nu întârzie să apară: „Și s-a dus vestea de numele lui foarte departe, pentru că în chip minunat a fost ajutat și s-a făcut puternic”. Dar tot atât de repede precum în povestea Vițelului de Aur, lucrurile iau o întorsătură rea. De la un punct încolo, succesul tehnico-politic nu îl mai satisface pe acest rege. Ozia pare să simtă nevoia unei noi provocări și, înfiorător, vrea să inoveze acolo unde nu e nimic de inovat și să stăpânească un domeniu în care nu există decât un singur Stăpân:

Și când a ajuns puternic, el s-a mândrit în inima lui spre pieirea lui; și a săvârșit o nelegiuire înaintea Domnului Dumnezeului său, căci a intrat în templul Domnului, ca să tămâieze pe jertfelnicul tămâierii. Dar după el a intrat și Azaria preotul, împreună cu optzeci de preoți ai Domnului, oameni aleși, Și s-au împotrivit regelui Ozia și i-au zis: „Nu ți-e dat ție, Ozia, să tămâiezi înaintea Domnului, ci preoților, fiilor lui Aaron, care sunt sfințiți să tămâieze; ieși din locașul sfânt, căci ai făcut o fărădelege și nu-ți va fi de loc spre cinste acest lucru înaintea Domnului Dumnezeu”. Ozia însă s-a supărat pe ei; și cum ținea în mâna lui cădelnița, ca să tămâieze, deodată s-a ivit lepra pe fruntea lui în fața preoților, în templul Domnului, dinaintea altarului tămâierii.”.

Nu e cazul să detaliem acum, dar cred că acest episod ne dă o lecție aspră, pe care ar fi bine să nu o trecem cu vederea. Spiritul tehnocratic poate fi foarte ușor acaparat de mândrie. Iar mândria este totalitară; necunoscând limite, ea va tinde să domine cât mai multe teritorii: cel care manipulează eficient materia este tentat să manipuleze și simbolurile care dau sens materiei, revendicându-și astfel o „sfințenie” și o funcție socială pe care nu o are și care nu i se cuvine. Orice asemănare cu epoca noastră este pur neîntâmplătoare.

Cartea Psalmilor e plină și ea de referințe la tehnologie. De exemplu, în Psalmul 82,  psalmistul se roagă lui Dumnezeu ca dușmanii Săi să fie făcuți „ca pe o roată, ca pe o trestie în fața vântului”. Roata are aici un sens peiorativ, disprețuitor, iar Origen și Eusebiu comentează că roata este un simbol al instabilității[2] (ca și trestia, care e o metaforă naturală).

Găsim adesea în Psalmi ilustrarea dușmanilor ca fiind înarmați – de pildă, Psalmul 63 – „Care și-au ascuțit ca sabia limbile lor, întins-au arcul lor, lucru amarnic, ca să-l săgeteze în ascunzișuri pe cel neprihănit”. (v. 4,5), semn că tehnologia poate simboliza cu ușurință pornirile păcătoase ale oamenilor.

Când se descrie o nelegiuire, uneori psalmistul chiar accentuează metoda, tehnica prin care nelegiuirea a fost produsă: „Ca în codru cu topoarele au tăiat ușile locașului Tău, cu topoare și ciocane l-au sfărâmat” (Psalmul 73, 7). Prin contrast, în același psalm, câteva versete mai departe, este descris Domnul care desparte marea direct prin puterea Sa, care zdrobește capetele balaurilor (evident, fără ciocan), care deschide pâraie și izvoare (fără vreo târnăcop sau levier), care seacă râurile Itanului (fără vreo instalație de drenaj).

Un raport similar găsim și în Psalmul 56 – „dinții lor [ai fiiilor oamenilor] sunt sulițe și săgeți și limba lor – sabie ascuțită” (v. 6). Spre deosebire de aceștia, omul cel drept și credincios e descris fără vreo referință la vreo unealtă, doar ca strigând, slăvind, aducând laudă, invocând și nădăjduind. Și… cântând din harfă și alăută care, incontestabil, tot artefacte tehnologice sunt.

Un contrast și mai clar găsim în Psalmul 51 unde, pentru ilustrarea păcatului, se folosește din nou o metaforă tehnologică – „ca un brici ascuțit [limba celui puternic] a făcut vicleșug”. Prin opoziție, câteva versete mai târziu, omul neprihănit e ilustrat printr-o metaforă naturală: „eu însă, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu am nădăjduit în mila lui Dumnezeu”.[3]

Dar să nu ne pripim cu concluziile, pentru că și pe Dumnezeu îl „vedem” ca fiind înarmat în Psalmi – „va ține întins arcul Său (împotriva nelegiuiților)”  (Psalmul 57, 8) sau „Căci săgețile Tale s-au înfipt în mine” (Psalmul 37, 3). Și tot El este Cel care „a zdrobit puterea arcurilor, arma și sabia și războiul” (Psalmul 75, 3) În plus, Dumnezeu din Psalmi este nu doar războinic, ci și meșter: „Cel ce te îmbraci cu lumină ca și cu o haină, Cel ce întinzi cerul ca pe un cort […] Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui” (Psalm 103, 2).

Și tot așa, mai departe, prin fiecare carte a Cărții. Chiar și după o asemenea sumară trecere în revistă, vedem că Vechiul Testament abundă de indicații tehnologice. Și ce s-ar mai putea spune despre Noul Testament, prin care știm nu doar că Hristos a fost în mod real un meșter precum dreptul Iosif, ci că se arată pe Sine prin intermediul unor metafore tehnice, fie ele referitoare la obiect (ușa/poarta), fie la utilizator (semănător, păstor, ziditor, pescar, secerător, stăpân al recoltei și al viei).[4]

În acest preambul, am încercat să urmărim doar formulările explicite din Scriptură – mai ușor de urmărit și de reținut – însă există și indicii mai puțin vizibile, care ne-ar putea fi de folos. De pildă, iată o constatare a teologului american G. K. Beale: termenul grecesc cheiropoietos („făcut de mână”) apare de 14 ori în Vechiul Testament în Septuaginta și de fiecare dată se referă la idoli. De asemenea, în Vechiul Testament după Textul Masoretic (ebraic), formula maase + yad (care înseamnă același lucru), apare de 54 de ori – iar dintre acestea, aproape jumătate se referă la lucrări idolatre[5]. Firește, lista poate continua…

Până aici pesemne că a fost interesant, însă rămânem cu o întrebare apăsătoare: ce am putea, mai exact, să înțelegem din aceste episoade biblice înșirate aici? Până la urmă, tehnologia e bună sau rea? E binecuvântată de Dumnezeu sau blestemată de El? Și cu ce ne-ar fi de folos relatările biblice acum, în secolul al XXI-lea, când nu mai avem șerpi de aramă, ci antibiotice și vaccinuri și medicamente (pe care le cumpărăm din farmacii cu un șarpe desenat pe siglă), acum când nu mai avem arcuri, ci rachete, iar povestea potopului pălește în fața poveștii încălzirii globale?…

Vom încerca să lămurim măcar o parte din aceste întrebări începând cu episodul următor.

 

Foto: William Brassey Hole (1846 – 1917), Uzziah erects engines of war on the walls of Jerusalem


[1] Vezi și Înțelepciunea lui Solomon 16, 5-7: „Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei cumpliţi, aprinderea Ta n-a ţinut până la urmă. Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii Tale; Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.

[2] Vezi Septuaginta 4/I – Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, NEC – Polirom, 2006, p. 220.

[3] Această opoziție natural (sfințenie) – artificial (păcat) o găsim și în Psalmul 10, dar și în alte contexte biblice – vezi, de exemplu, Osea 14 – versetul 1 comparat cu versetul al 6-lea.

[4] Am discutat puțin despre aceste ipostaze, plecând de la cartea lui Jean Hani – Divine Craftmanship. Preliminaries to a Spirituality of Work: https://matricea.ro/dumnezeu-cel-care-are-toate-meseriile-si-nici-un-job/

[5] G. K. Beale, We become what we worship. A Biblical Theology of Idolatry, InterVarsity Press, 2008, p. 192, nota 19.

 

iPhone, iPad! iDol? Despre idolatria tehnologică
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 3

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 4
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 3
iPhone, iPad! iDol? Despre idolatria tehnologică
Voia lui Dumnezeu manifestată în Vechiul Testament