,,Ooooo…ai făcut asta singur, chiar tu, singur? Sunt așa mândru de tine….”(îi spune lui Cosmin tatăl lui);
,,Te-ai descurcat și acum. Ai făcut treaba asta complicată de una singură, fără să ceri ajutor? Sunt cu adevărat încântată!” (chiar așa i-a spus Ilenei mama ei);
,,Nu pot să cred, ați terminat și nu ați cerut ajutor… Ce mândri suntem de voi, copii capabili să rezolve totul sprijinindu-se doar pe ei, pe forțele lor…” (așa le-au spus părinții gemenilor Tina și Eric).
Cândva, în copilărie, există posibilitatea să ți se fi spus, iar și iar, că e tare grozav dacă faci totul impecabil bazându-te numai și numai pe tine!
Sună foarte bine, nu este așa? Părinții ne dau putere, ne validează. Însă undeva pare că rămâne fixată ideea, la maturitate, că suntem demni de laudă doar dacă facem lucrurile bazându-ne doar pe noi, pe forțele noastre. Pare că merităm mai puțin dacă vom cere sprijin, dacă într-o zi vom spune că nu o putem duce la capăt, că nu ne iese, că avem nevoie de un umăr, de o mână întinsă, sau de toți cei care sunt în jurul nostru, cu gând bun pentru noi.
Gândul care iese la suprafață, ,,poate ar fi bine să cer ajutor”, trezește în noi temeri. Parcă ne facem griji: dacă cei din jur se vor amuza pe seama noastră, dacă vom fi apoi marginalizați, puși la colț, vom fi tratați ca niște ,,impostori” (,,spune că a făcut, dar să știți că nu a făcut de unul singur, nu e numai și numai meritul lui”), dacă cei ce ne cunosc se vor îndoi de noi și de puterile noastre, de ceea ce merităm. Ne este teamă să cerem ajutor pentru a nu deranja, pentru a nu crea situații neplăcute, pentru a nu coborî de pe piedestal, pentru a nu ne tulbura imaginea și nici liniștea celor din jur.
Mi-e teamă că voi fi greutate pentru cineva.
Mi-e teamă că voi fi pus la colț.
Mi-e teamă că se va vorbi neplăcut despre mine.
Mi-e teamă că voi fi etichetat drept cel ce poate puțin
Mi-e teamă că voi pierde controlul.
Mi-e teamă că rămân cu datorii.
Mi-e teamă că îmi voi pierde stima de sine greu încercată.
Chiar așa să stea lucrurile?
Ei bine, a cere devine echivalent cu a ști care ne sunt limitele, slăbiciunile și lipsurile. Să ceri ajutor este de fapt un semn de echilibru. ,,Știu cât pot, știu cum sunt, știu cum stau acum”.
Să soliciți ajutor îi valorizează pe ceilalți, le permite să se simtă utili, competenți și importanți. Oamenilor le face plăcere să dăruiască, să fie implicați.
Să ceri îți permite să verifici că nu ești singur, că poți conta pe ai tăi, pe grupul tău de prieteni. Să simți ceea ce presupune solidaritatea îți întărește sentimentul de liniște interioară și îți arată că problemele tale nu sunt doar ale tale, unice, nemaivăzute; ele au fost trăite și retrăite.
Pentru ca lucrurile să prindă contur în viață este important să îți cunoști punctele forte și punctele de limită. Cei ce reușesc știu cu siguranță să delege, se bazează pe ceea ce pot dărui și ceilalți și știu că este mai important să își atingă obiectivul decât să își protejeze imaginea creată.
,,Sunt încântată că te-ai descurcat singur…e minunat! Totuși, când vei avea nevoie, oricând, pentru orice, nu uita că sunt aici, suntem aici cu toții pentru tine!”- cele mai potrivite cuvinte pentru a-ți susține fiul sau fiica!
Scarlett Onica
,,Pentru mine, copilul, la orice vârsta, stă în centrul Universului. În sesiuni de consiliere susțin părinții să își descopere potențialul pedagogic, să învețe să folosească puterea cuvântului ce ridică, să reușească să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Ascult plenar, cu empatie, mă bucur de desțeleniri și reușite și prețuiesc legăturile trainice, nevăzute, ce leagă generațiile."
Ultimele postari ale lui Scarlett Onica (vezi toate)
- Ecranele. Ce este dincolo de ele - 23-09-2024
- Prietenii și prieteni - 13-09-2024
- Începe școala! Începe grădinița! - 08-09-2024
