Panait Istrati, prieten al învinșilor și paradox al epocii: ”Când bucuria ne părăsește, pământul tot e un cimitir”

19 dec. 2019

„O viață de om nu se poate povesti, nici scrie. Cu atât mai mult o viață de om care a iubit lumea și a străbătut-o. Dar când omul acesta a fost un pătimaș, când a cunoscut toate măsurile fericirii, toate treptele mizeriei și ale ticăloșiei sale, rătăcind prin lumea asta toată, e-aproape o îndrăzneală să încerci să dai o imagine cât de cât vie despre ceea ce a fost viața lui. În primul rând e cu neputință pentru el, ș-apoi pentru cei ce-l ascultă”.

Salahor în portul Brăilei

Aceste cuvinte, atribuite personajului Dragomir-Stavru din prima sa scriere publicată, Chira Chiralina, i se potrivesc perfect și autorului acesteia, Panait Istrati (1884-1935), cel care a fost numit o „haimana internațională” ori un „vagabond intercontinental”. Cu toate acestea, cel care și-a început viața ca salahor în portul Brăilei, orașul său natal, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai remarcabili povestitori ai literaturii române.

Panait Istrati contrazice orice șablon. Nu are nimic din formarea clasică a unui literat, așa cum au constatat unii dintre contemporani, și aceasta a fost cel mai probabil un avantaj, deoarece din operele sale viața răzbate nemascată, nealterată, în deplinătatea frumuseții și cu toate mizeriile sale. Iar lui nu i-au fost străine niciunele.

”Cugetul e tare ca moartea. N-o poate înlătura, dar o poate sâcâi”

I-a plăcut să fie aproape de dezmoșteniții sorții, să le împărtășească trăirile, să caute în ei calitățile pe care adesea mediul neprielnic le-a împiedicat să se manifeste, și să se zbată pentru îmbunătățirea situației lor. A fost numit un „gladiator al mizeriei”, deoarece pentru el viața nu a fost inspirație pentru artă, ci arena în care a luptat. Toate operele sale redau o tensiune a voinței, o încordare permanentă a acesteia în fața fatalității și chiar înaintea morții, așa cum reiese din cuvintele unuia dintre personajele sale, Moș Anghel: „Cugetul e tare ca moartea. N-o poate înlătura, dar o poate sâcâi … Când se apropie sfârșitul, un creier puternic se împotrivește, luptă, se ia de piept cu moartea și, în anumite împrejurări, se întâmplă să înlăture o vreme sfârșitul, să-l întârzie”.

Salvat de la moarte și trimis către literatură

Nu i-a plăcut, în schimb, să stea locului. Haimana târzie, a colindat, adesea clandestin și în condiții mizere, numeroase porturi ale Orientului și marile orașe ale Occidentului. A primit orice muncă găsea și nu a încetat vreodată, ca un veritabil idealist, să caute dreptatea și fericirea. În cele din urmă, acestea l-au aflat pe el în cea mai neagră clipă a vieții sale: sosit, în anul 1920, la Nisa, suferind de tuberculoză, boală ce îl va răpune în cele din urmă, nu a mai găsit de lucru și, copleșit de mizerie, a căutat să-și pună capăt zilelor tăindu-și gâtul cu un brici. A fost salvat, iar poliția a descoperit în buzunarele sale o scrisoare adresată marelui scriitor francez Romain Rolland, pe care Istrati nu o mai trimisese. I-au expediat-o autoritățile și, în răstimpul convalescenței, acesta a primit răspunsul pe care nu îl mai aștepta. Rolland a simțit, în cuvintele sale, „tumultul geniului”, și l-a îndemnat insistent să-și scrie opera.

Găsindu-și, la 36 de ani, adevărata menire, Panait Istrati a trecut la lucru, în subsolul casei pariziene a cizmarului Gheorghe Ionescu, prietenul și protectorul său. A scris majoritar în limba franceză, pe care o învățase singur, cu ajutorul dicționarului. Dar din toate filele operei sale reiese o simțire profund românească. El este cel dintâi care prezintă și face cunoscute în Occident peisajele exotice, dar europene, ale Bărăganului și Brăilei, cu oamenii ce și-au dus viața în acest mediu totodată ostil și propice formării caracterelor tari, impetuoase, ce știu că fericirea poate fi câștigată doar prin efortul personal. Dar nu doar atât: Istrati este, așa cum a afirmat Camil Petrescu, „cel dintâi scriitor cu instinctul limbii românești”. În cărțile sale se regăsesc cuvinte și expresii specific românești, pe care acesta a refuzat să le traducă, preferând ca lumea occidentală „să învețe românește”.

A fost scriitor român sau francez?

După ce primele sale scrieri au fost publicate, brăileanul stabilit vremelnic la Paris a stârnit un veritabil tumult, ridicându-se, cum spunea Perpessicius, „de pe patul de spital, de-a dreptul pe scutul gloriei europene”. A cunoscut numeroase aprecieri, dar a născut la fel de multe controverse. Stilul său era inclasificabil, și de aceea literaturile franceză și română nu au știut să-l încadreze: Călinescu nu l-a inclus în Istoria literaturii române, iar istoriile literare franceze i-au acordat meschin de puține cuvinte. Cititorii, în schimb, i-au dăruit aproape unanim admirația lor, și aceștia nu au fost doar oameni de rând. Mihail Sadoveanu, care i-a înțeles dorința de a fi considerat scriitor român, l-a revendicat, de la înălțimea prestigiului de care se bucura în epocă, drept „frate al meu și fiu al acestui pământ … unul dintre umiliții și dezmoșteniții acestui pământ”.

”E frumos pământul? O, nu, minciună și iar minciună…”

Sadoveanu nu a fost singurul care și-a manifestat admirația sinceră față de acest personaj unic, asemenea eroilor său. Marele prozator grec Nikos Kazantzakis, care a călătorit alături de Istrati prin URSS, de unde amândoi s-au întors profund dezamăgiți de fața reală a socialismului, i-a păstrat o prietenie trainică și l-a amintit în cea mai cunoscută dintre operele sale, Alexis Zorba, asemuindu-l personajului principal: „O altă față, câțiva ani mai târziu, mi-a făcut aceeași impresie de lemn muncit și chinuit: cea a lui Panait Istrati”. Impresia este una cât se poate de veridică, căci niciodată acest prieten al învinșilor nu și-a aflat liniștea. Dar a știut, în decursul unei vieți destul de scurte, să-și răscumpere vremea și să găsească fața ascunsă a lumii: „E frumos pământul? O, nu, minciună și iar minciună. Toată frumusețea vine din inima noastră, cât timp e plină de bucurie. Când bucuria ne părăsește pământul tot e un cimitir”.

Despre
Ultimele Postari

Damian Anfile

Istoric plin de umor, curios răsfoitor al poveștilor vii și moarte

Ultimele postari ale lui Damian Anfile (vezi toate)

Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală. Matricea Românească este apolitică şi autonomă. Matricea Românească respinge și condamnă toate formele și manifestările antisemite, rasiste sau xenofobe. Ele sunt incompatibile cu valorile şi principiile fondatoare ale Asociaţiei-mamă, unele ale toleranţei şi ale interculturalităţii. Informaţiile prezentate prin intermediul Matricea Românească pot fi utilizate exclusiv în scopuri personale de informare, și nu în scopuri comerciale sau de profit. Este interzisă utilizatorilor Matricea Românească orice formă de reproducere, distribuire, adaptare, precum şi orice altă transformare a conţinutului generat de aceasta, fără acordul scris al Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi al “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul de a distribui conţinutul site-ului, indiferent de suport, fără să indice în mod explicit sursa, inclusiv numele autorului și link-ul spre conținutul de pe Matricea Românească, acolo unde este cazul. Utilizatorii Matricea Românească nu au dreptul să desfăşoare nici o activitate de colectare a datelor (indiferent de natura acestor date şi de modul de colectare) prin intermediul Matricea Românească. Platforma Matricea Românească şi Asociaţia Culturală Matricea Românească nu sunt răspunzătoare pentru conţinutul altor site-uri care pot fi accesate prin intermediul www.matricea.ro. Proprietarul revistei culturale online Matricea Românească (www.matricea.ro) este “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească. Conţinutul media publicat pe Matricea Românească nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a “Bulboacă şi Asociaţii SCA”. Întreaga răspundere asupra acurateţii şi coerenţei informaţiilor oferite de Matricea Românească, precum şi răspunderea opiniilor exprimate, le revine editorilor acesteia şi autorilor articolelor, acolo unde este cazul. Utilizatorii Matricea Românească sunt supuşi reglementărilor legale din România, indiferent de ţara din care accesează Matricea Românească. Conţinutul (text, video, audio, grafic şamd) materialelor publicate prin intermediul Matricea Românească, precum şi drepturile de autor aferente aparţin “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, prin Asociaţia Culturală Matricea Românească, cu excepţia cazurilor evidenţiate distinct. Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a opera modificări ale conţinutului şi / sau ale structurii site-ului fără nici o informare prealabilă a utilizatorilor. Asociaţia Culturală Matricea Românească, “Bulboacă şi Asociaţii SCA” şi partenerii săi implicaţi în procesul de creaţie sau difuzare a conţinutului Matricea Românească nu sunt răspunzători pentru daunele directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din / în legătură cu utilizarea acestui site sau a conţinutului său de către utilizatori. Matricea Românească le permite utilizatorilor săi să publice comentarii (sub rezerva moderării lor în spiritul unei exprimări civilizate, care să nu atingă atingere demnităţii personale ori valorilor toleranţei) şi permite găzduirea, partajarea și publicarea conținutului disponibil pe www.matricea.ro către rețelele sociale. Comentariile care vor fi aprobate nu sunt confidenţiale şi nici protejate de drepturile de proprietate intelectuală. Utilizatorii Matricea Românească poartă responsabilitatea integrală a comentariilor publicate şi a folosirii celorlalte opţiuni aferente conţinutului. Asociaţia Culturală Matricea Românească şi “Bulboacă şi Asociaţii SCA” îşi rezervă dreptul de a modera orice comentarii ale utilizatorilor cu conţinut licenţios sau denigrator la adresa lor.