Leonida Lari: „Să nu arunci, copile, pâinica jos nicicând!”

Istoria este rescrisă, în fiecare zi, de către noi. Adeseori, ea vine la pachet cu victorii, alteori cu eșecuri, dar de cele mai multe ori aceasta devine o lecție despre omenie, cumsecădenie și talent. În momentele de mare restriște, din străfundurile poporului ies la lumină mici „licurici” culturali, care ne luminează calea, aducând ofrande în numele frumosului și binelui general. Una dintre figurile proeminente ale literaturii române din Basarabia, femeia care a mânuit cu talent slova pentru valorile naționale, prin superba poezie românească în care credea, a fost poeta Leonida Lari, pe numele său adevărat Liuba Tuchilatu.

Imaginea ei s-a reliefat în contextul mișcării naționale pentru identitate și independență a Basarabiei, alături de astfel de titani precum Grigore Vieru, Ion și Doina Aldea – Teodorovici sau Ion Vatamanu. Poeta a reușit chiar să ajungă la tribuna Parlamentului României, pentru două legislaturi consecutive (1996-2000; 2000-2004), de unde aidoma unei figuri mitologice, Leonida Lari vocifera în fața mulțimii dragostea de neam și de patrie, invocând valorile demult înghețate în pojghița ideologică:

Când, aspră, mă scutură seara

Din ziduri prin pomi întomnați,

Mă sprijin cu gândul de țara

Străbunilor mei luminați.

 

Şi merg înspre locuri retrase,

Cernând amintirile-n mers, –

Acolo un tei ascultase

Întâiul, stângaciul meu vers.

 

În vale, sub casa batrână,

Mânată de-un dor negrăit,

Copila, privind în fântână,

Adâncul din noi am privit.

 

Pe deal, către marginea zării,

Cu sufletu-n palme întins,

Odată, în arşița verii,

De dragoste tristă am plâns.

Din versurile poetei, ajunge până la noi o durere înfrântă, domolită, dar care dă naștere unor idealuri, unor aspirații speciale, întruchipate de tandrețea cu care rememorează plaiul natal, casa părintească și timpurile demult apuse.

Poeta Leonida Lari, un vlăstar curajos de poezie românească din Basarabia

Poeta Leonida Lari, un vlăstar curajos de poezie românească din Basarabia. Foto: YouTube

Amintirile, imaginile și sonoritatea vocii ei au dat un imbold tineretului dornic de cunoaștere a acelor vremuri tulburi. În egală măsură, poeta a cultivat în noi, urmașii ei, respectul față de familie, față de pâinea cea de toate zilele și față de eternitate:

Să nu arunci, copile,

Pâinica jos nicicând

Căci undeva, departe,

Plânge un copil flămând.

 

Şi cată-un colţ de pâine

Prin urne-nfrigurat,

Şi dacă n-o găseşte

Adoarme-nlăcrimat.

 

Şi-n somn ce i se-arată,

Tu să-ţi închipui, poţi?

Pământul ca o pâine

Ce-ajunge pentru toţi!

Deși a fost vizată în repetate rânduri de cenzura sistemului comunist, poeta a reușit să ne ofere în dar 24 de volume de poezie românească şi proză, în care a adunat toate trăirile și frământările unui popor. A debutat cu perseverență, în ciuda dificultăților întâlnite, cu placheta „Piața Diolei”, în îndepărtatul 1974. Chiar dacă a trăit în inima unei enclave sovietice, unde adevărul putea stârni o prigoană masivă, poeta a reușit să emane veritabilul prin fiecare por, punând punctul pe i cu o convingere și o tărie de caracter aparte. Acest lucru transpare și din anumite versuri prin care îndeamnă la comuniune, la unire prin frăție, la idealuri comune:

Când Basarabi se prăbușesc

Pentru pământ și limbă,

Când parlamentele tușesc

Pentru o lege strâmbă.

 

Atunci, te rog, cu mine-n chin

Să mergi spre Libertate –

Nu da, române în român,

Nu da, că-ți este frate!

 

Când tancuri se pornesc din Est

Să ne îndoaie screaua,

Când banii se pornesc din Vest,

Sunându-și tinicheaua.

Cu fiecare vers pe care l-a așternut, Leonida Lari a apropiat cultura și identitatea umană, a dezlegat pecetea unui trecut ferecat și a sădit în inimile copiilor speranța într-un viitor mai bun, în care doar adevărul și verticalitatea vor face diferența. Indubitabil, această misiune i-a fost insuflată și de către părinții pedagogi, dar și de spiritul fierbinte care i-a sălășluit trupul. Din păcate, ca orice altă stea care traversează cerul și se stinge la orizont, Leonida Lari a trecut mult prea devreme în neființă, răpusă de o boală nemiloasă, dar și de grija sa nemărginită pentru Basarabia, copilul răpit al României Mari.

Te-ar mai putea interesa:  Mari înaintaşi. Clujeanul Iuliu Haţieganu, când a ctitorit o biserică: “Dragii mei, să fie frumoasă, de lemn, cu icoana Mântuitorului, cu o cruce, ș-apoi fiecare când s-a ruga, s-a ruga în felul lui!”

Poză deschidere: portret Leonida Lari semnat de plasticianul Nicolae Guțu

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

lansare de carte peste Prut homo moldovanus despre iertarea la români slider
Măsura iertării la români. Studiu de caz
Ioan-Aurel Pop discurs Academia Română fericit poporul cu elitele noastre la 1918 slider
Profesorul Ioan-Aurel Pop, într-o conferinţă Academia Română: ”Ferice de poporul care are elite cum am avut noi la 1918”
medalion literar geniu Mihai Eminescu slider
O expresie favorită a lui Mihai Eminescu (I)
stresul ca necredinţă slider
Stresul ca necredinţă

Lăsați un răspuns

11 + eight =