Colecția de cărți poștale a familiei Mocanu spune o dureroasă și frumoasă poveste de viață. Sunt îngălbenite, dar încă expresive, deși nu mai puțin de un secol și un an au trecut peste ele.
Cea mai rușinoasă înfrângere din istoria românilor
În septembrie 1917, familia Dumitrescu din Bacău trăia o dramă: fiul lor, Petru Dumitrescu, absolvent de școală militară și candidat pentru ofițer, luptase la Turtucaia, pe teritoriul românesc din sudul Dunării, în prima confruntare importantă a românilor din Primul Război Mondial. Bătălia a durat puțin și s-a sfârșit nefericit pentru noi. A fost numită ulterior cea mai rușinoasă înfrângere a românilor din toată istoria lor, iar motivul eșecului a fost infatuarea comandanților români, combinată cu slaba pregătire și dotare a soldaților.
Bacăul este departe de Dunăre, așa că moldovenii n-au resimțit atunci frica pe care bucureștenii au trăit-o din plin, gândindu-se că vor fi ocupați de trupele germano-bulgare. Dar erau alte motive de îngrijorare. În luptă căzuseră 6.000 de militari și alți 28.000 fuseseră făcuți prizonieri. Iar familia Dumitrescu nu știa nimic despre Petru.
Cărțile poștale erau scrise în franceză
Vestea cea bună a venit puțin timp mai târziu. O carte poștală expediată din Bulgaria a ajuns la familia din Moldova purtând doar câteva rânduri scrise cu cerneală. Petru anunța că este sănătos și că este prizonier al armatei bulgaro-germane, în lagărul de la Sliven. Nu știa la ce să se aștepte mai departe.
Carmen Maria Mocanu, născută în 1953, este nepoata uneia dintre surorile lui Petru Dumitrescu și custodele colecției de cărți poștale. Își amintește ce i s-a povestit despre cum au parcurs străbunicii ei perioada respectivă. „A fost o corespondență lungă, care durat până în 1918. Mama, tata și cele două surori îi scriau disperați. Aproape toate cărțile poștale au câte o rugă către Dumnezeu să nu-l lase, să vină înapoi sănătos.” Mesajele dintre familie și copilul lor erau scrise cu afecțiune, în limba culturală a bătrânei Europe, franceza. „Familia mea era mic burgheză, nu erau oameni avuți, mari proprietari de pământ sau boieri. Dar bunica mea, care era casnică, scria în limba franceză. Soțul ei era șef de gară, iar copii lor avuseseră parte de educație – bunica mea era absolventă de pension, iar fratele ei Petru făcuse o școală militară”, spune Carmen Mocanu, care adaugă că mulți români erau atunci oameni educați și care prețuiau enorm familia. Cărțile poștale au fost păstrate cu grijă mare, pentru că ele conțineau nu doar vești, ci mai ales sentimente și speranțe. Deși sunt din ce în ce mai puțin grăitoare pentru descendenții direcți ai protagoniștilor, ele sunt obiecte vii pentru cine știe să le asculte povestea.
Prizonier în Primul Război, comandant de regiment în Al Doilea
Petru a fost eliberat în anul în care Primul Război Mondial a luat sfârșit. Dar prizonieratul nu l-a descurajat în privința carierei militare. Intrase în război cu gradul de plutonier al Școlii Militare de Artilerie, iar în anii următori a înaintat în grad. În Al Doilea Război Mondial era colonel și a luptat în calitate de comandant al Regimentului Artilerie din Bacău.
După cel de-Al Doilea Război, foarte multe lucruri s-au schimbat în România. Petru Dumitrescu, un om care și-a închinat viața apărării țării sale, nu s-a adaptat la noul regim și la noua configurație teritorială și ideologică a României. Carmen Mocanu își amintește un detaliu: “Eram copil și n-am vorbit niciodată cu fratele bunicii mele despre perioada în care a fost prizonier. Dar țin minte că în bucătăria lor exista o hartă a României Mari. Era afișată pe un dulap, dar pe o latură ascunsă, nu se vedea ușor, pentru că erau deja alte vremuri, iar România Mare nu mai exista. Dar cum scăpase harta aceea nearsă, nu pot să-mi explic”.
- Desenele lui David #33 - 26-03-2025
- Materialele potrivite pentru desen: ce să alegem pentru fiecare vârstă? - 12-03-2025
- Desenele lui David #32 - 06-03-2025