Raluca Tănase Smuc sau cum înveți să dăruiești celor din jur ceea ce ești. “Am toată nădejdea că lucrurile bune, lucrurile autentice, își vor găsi locul în lumea aceasta”

Era prin anul 2000, când viața i-a scos în cale primul hop. Vreme de câteva luni, Raluca, o adolescentă de șaisprezece ani, fusese internată la Spitalului Marie Curie din București. Într-o zi, ușa salonului se deschide larg, făcându-și apariția sora Mary Aloysius alături de o echipă de voluntari. Au stat puțin de vorbă, și în cele din urmă i-au propus să li se alăture. Raluca a crescut sub aripa lui Sister Mary, a învățat ce înseamnă caritatea, munca pentru aproapele și iubirea necondiționată. Însă pe 14 ianuarie 2013, Sister pleacă la cer, iar universul faptelor bune părea că se va sfârși. Dar nu a fost așa. Cu devotament, disciplină și viziune pe termen lung, tânăra a pus pe picioare un program de voluntariat în trei etape, așa a luat naștere Voluntar în spital. În scurtă vreme, i-au venit în ajutor zeci de voluntari alături de care a reușit să deschidă două săli de joacă și primul cinematograf din cadrul unui spital de copii din România. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, pe 15 decembrie 2017, a pornit un nou proiect intitulat, La Taica Lazăr, primul charity shop din România. În ziua de Crăciun, Matricea Românească vă spune povestea Ralucăi Tănase Smuc, pentru că azi nu-i despre cât primești, ci despre cât poți să dăruiești.

Interviul pe scurt:

  • Când viața te provoacă, răspunzi?: “Firesc au apărut și întrebări ca «de ce mi se întâmplă tocmai mie?». Era și o mica revoltă, dar Dumnezeu m-a luminat ca să-i pot înțelege pe oamenii bolnavi de cancer și să lupt pentru ei. Diagnosticul oncologic m-a transformat pentru că în spatele tuturor acțiunilor era gândul că trebuie să las ceva în urma mea, fie și o simplă faptă bună.”
  • O întâlnire care îți schimbă total viața: “Țin minte că era prin anul 2000 când eram internată la Spitalul Marie Curie. Acolo, am cunoscut-o pe sora Mary Aloysius, o călugăriță din ordinal caritabil Sisters of Mercy (…) Ea făcea voluntariat de prin anii ’90 alături de doctorul Alexandru Pesamosca și preotul spitalului Marie Curie. Avea în jur câțiva tineri care o ajutau. La un moment dat, unul dintre ei a venit la mine și mi-a propus să mă implic în acțiunile de voluntariat. Mi-a plăcut, am devenit voluntar în spital și așa am cunoscut-o mai bine pe Sister.”
  • Din pacient, voluntar în spital: “Cert este că voluntariatul mă întărește, mă face să descopăr în fiecare zi noi valențe, noi dimensiuni care mă cresc, și îmi arată că nu știu nimic despre oameni și că nu sunt nici pe departe un om bun cu adevărat.”
Echipa Voluntar în spital

Să înoți împotriva curentului

Avea 16 ani când destinul a început să capete o turnură neașteptată. Era vârsta la care majoritatea adolescenților sunt mai preocupați de ce să îmbrace decât să lupte pentru viața lor. Pe atunci, Raluca era eleva Seminarului Teologic, de la Mănăstirea Pasărea, și se confrunta cu primele probleme de sănătate. “Țin minte că era prin anul 2000 când eram internată la Spitalul Marie Curie. Acolo, am cunoscut-o pe sora Mary Aloysius, o călugăriță din ordinal caritabil Sisters of Mercy. La momentul respectiv, Sister avea 70 și ceva de ani, și venise în România la recomandarea baronesei Emma Nicholson. Ea făcea voluntariat de prin anii ’90 alături de doctorul Alexandru Pesamosca și preotul spitalului Marie Curie. Avea în jur câțiva tineri care o ajutau. La un moment dat, unul dintre ei a venit la mine și mi-a propus să mă implic în acțiunile de voluntariat. Mi-a plăcut, am devenit voluntar în spital și așa am cunoscut-o mai bine pe Sister”, povestește Raluca Tănase Smuc pentru Matricea Românească.  

,,Diagnosticul oncologic m-a transformat pentru că în spatele tuturor acțiunilor era gândul că trebuie să las ceva în urma mea”

A continuat să facă voluntariat, oscilând între școală și activitățile din spital. Raluca este o luptătoare, așa că nu-i de mirare că trecuse cu bine peste această încercare. Dar, peste câțiva ani, viața a decis să-i lanseze o nouă provocare. Ajunsese la vârsta de 23 de ani, iar doctorii puseseră îngrijorați diagnosticul: cancer tiroidian. Debuta o nouă încercare întinsă pe parcursul a doi ani de zile. “Trebuie să recunosc că nu mi-a fost ușor deloc. Firesc au apărut și întrebări ca «de ce mi se întâmplă tocmai mie?». Era și o mica revoltă, dar Dumnezeu m-a luminat ca să-i pot înțelege pe oamenii bolnavi de cancer și să lupt pentru ei. Diagnosticul oncologic m-a transformat pentru că în spatele tuturor acțiunilor era gândul că trebuie să las ceva în urma mea, fie și o simplă faptă bună”.

Sora Mary Aloysius

Când trebuie să-ți pui aripile de înger

Raluca a ieșit învingătoare și din acest război. Însă pe 14 ianuarie 2013, Sister Mary a trecut la cer, iar universul părea că se prăbușește. “Două luni m-am tot perpelit, m-am gândit, pentru că era tare greu să o înlocuiești pe Sister. Am solicitat în scris să fie trimis un înlocuitor, iar la câteva luni au venit două măicuțe. Până la acea vreme se făcea voluntariat prin spitale, dar nu exista un program de suport pe care să construiești un proiect solid. Am stat, l-am buchisit, am tot citit, am văzut cum merg lucrurile peste hotare, și în cele din urmă am scris proiectul. În ianuarie s-a stins Sister, prin iunie am făcut proiectul, în august s-a semnat parteneriatul cu Spitalul Marie Curie, și în decembrie 2013 aveam deja patruzeci de voluntari care desfășurau diferite activități”, spune Raluca Tănase Smuc.

,,Două luni m-am tot perpelit, m-am gândit, pentru că era tare greu să o înlocuiești pe Sister”

Perseverența, seriozitatea și iubirea, au fost ingredientele care au făcut ca programul Voluntar în spital să funcționeze neîntrerupt până în februarie 2020, când pandemia a complicat lucrurile. În șapte ani de zile, prin mâinile Ralucăi au trecut în jur de 1300-1400 de voluntari, mulți dintre ei tineri, care au văzut în acest program, un prilej de dezvoltare personală. Cu o asemenea echipă în spate, Raluca a deschis două săli de joacă și primul cinematograf din cadrul unui spital de copii din România. “Am gândit acest program în trei etape: în prima fază, voluntarul intră în zona sălii de joacă, unde stă cam două luni. În etapa următoare, merge și desfășoară activități în cadrul Centrului de Recuperare dr. Nicolae Robănescu, deci se trece la terapie ocupațională, unde se lucrează în echipă. Dacă erai suficient de bun, ajungeai să lucrezi unu la unu la patul bolnavului. Până acum, programul Voluntar în spital a ajutat peste 90 de mii de copii și părinți”, lămurește Raluca.

Situațiile de criză nasc idei noi

Naturalețea cu care povestește încercările din spital, mă face să cred că Raluca a găsit antidotul pentru frică. Să fie oare așa? ”Eu am un motto: Binele, ne face bine! Cred cu tărie că dacă faci fapte bune te vindeci, asta am văzut în spital, și am probat-o atunci când eram adolescentă. Am văzut atâtea lucruri triste în spital și am realizat că problemele mele erau infime în comparație cu ale altora. Nu știu dacă am scăpat de frică, ea rămâne undeva acolo, pentru că nu am ajuns la un anumit nivel de dezvoltare sufletească. Cert este că voluntariatul mă întărește, mă face să descopăr în fiecare zi noi valențe, noi dimensiuni care mă cresc, și îmi arată că nu știu nimic despre oameni și că nu sunt nici pe departe un om bun cu adevărat”.

,,Cert este că voluntariatul mă întărește, mă face să descopăr în fiecare zi noi valențe, noi dimensiuni care mă cresc”

Cu timpul, a avut de gestionat criza finanțelor care punea în pericol viitorul programului. “La un moment dat, mi-am adus aminte că Sister se îmbrăca de la un charity shop, erau haine foarte frumoase. În acel moment am avut o inspirație de la Dumnezeu și am zis că societatea, ONG-urile, se vor îndrepta către această zonă. Imediat am vorbit cu soțul meu și l-am rugat să mă ajute cu magazinul. La două zile după ce-l rugasem, a găsit un loc tare drăguț la intrarea pe strada Radu Vodă. Începutul a fost tare dificil, pentru că trecătorii nu intrau. După aceea, am organizat tot felul de evenimente în urma cărora oamenii au început să ne treacă pragul. Acum cu pandemia am fost nevoiți să ne mutăm pentru că spațiul era foarte mic, iar nouă ne trebuia un loc în care oamenii să vină fără să se apropie foarte mult”, precizează Raluca.

Un loc în care poveștile prind viață

La Taica Lazăr are sediul pe strada Bibescu Vodă, nr. 18, și este mai mult decât un charity shop. În primul rând este un spațiu cu, și de poveste. “Taica Lazăr este o legendă a Bucureștiului interbelic. Se zice că Taica Lazăr ar fi fost un membru al comunității evreiești și că ar înființat un fel de second hand al acelor vremuri, pentru că umbla din casă în casă, și încerca să-i convingă pe oameni să mai renunțe la câte ceva din gospodărie. Mai mult, când afla că o fată nu avea zestre de măritat, Lazăr sărea imediat în ajutorul ei. Poate că nu o să vă vină să credeți, dar noi avem în magazin treizeci de rochii de mireasă, așa că istoria se ține după mine. Revenind, La Taica Lazăr este un centru comunitar, un loc în care oameni frumoși vin și schimbă idei, ticluiesc proiecte, etc.”

 ,,La Taica Lazăr este un centru comunitar, un loc în care oameni frumoși vin și schimbă idei, ticluiesc proiecte”

Conceptul magazinului este cât se poate de simplu: vii și donezi haine, încălțăminte, cărți, obiecte decorative sau de uz casnic, însă toate trebuie să fie în stare foarte bună pentru că 90% din ele merg către diverse comunități vulnerabile. “Acel rest de 10% este pus la vânzare în magazin, iar din banii obținuți plătim costurile legate de funcționare și susținem diferite proiecte. Vreau să vă spun că anul trecut prin campania Copii, ghete și șosete, donatorii noștri au reușit să încalțe peste 550 de suflețele, iar anul acesta campania este în plină desfășurare”, lămurește Raluca Tănase Smuc.

Gând de sărbătoarea Crăciunului

Indiferent de urâtul care ne împroșcă din toate părțile, sau de incertitudinile care ne bântuie și ne răpesc tihna, Crăciunul ne amintește că întruparea Fiului lui Dumnezeu vine să ne vindece de frică, de singurătate și ce mai important, de moarte. Oamenii precum Raluca sunt dovada vie că viața nu-i despre cât primești, ci despre cât reușești să dăruiești și altora din ceea ce ești. În final, o las pe Raluca Tănase Smuc să vă picure în inimi și-n minte urare ei. “Vreau să vă spun că nu sunteți singuri în suferință. În jurul vostru sunt mulți oameni triști, îngrijorați, așa că nu lăsați să piară speranța. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne găsim resursele de a merge mai departe și să devenim mai puternici. Nu știu dacă vor veni vremuri mai bune sau mai grele, dar am toată nădejdea că lucrurile bune, lucrurile autentice, își vor găsi locul în lumea aceasta. Crăciun fericit tuturor!”

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Poveste de Crăciun
INTERVIU: Pr. Gheorghe Ispas, despre postul Crăciunului
Îngerul care readuce zâmbetul pe chipul copiilor bolnavi de cancer. Alexandra Răureanu: “Nașterea și moartea sunt etape ce contează mai puțin, important e ce faci între aceste două borne“