Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului “Salinate de Turda” în registrul celor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată.
“Salinate de Turda – IGP’” este un preparat de carne, fiind un produs afumat și uscat, obținut prin procesul de sărare umedă cu saramura naturală, în amestec cu un mix de condimente, zaharuri și culturi lactice, timp de 5-7 zile, afumat cu lemn de esență tare (fag). Apoi urmează o etapă de maturare – uscare timp de 20-28 de zile. ‘Mărătoarea’ (sau ‘Murătoarea’) folosită există, în mod natural în județul Cluj, saramura fiind recoltată din fântânile cu apa sărată din zona Micești, Valea Florilor, Valea Sărată Turda, iar mixul de condimente include sare, muștar, ienupăr, piper, frunze de dafin, usturoi, ienibahar și scorțișoară.
„Salinate de Turda – IGP” se comercializează sub diferite denumiri precum: ceafă, cotlet, piept și pulpă de porc și este prezentat ambalat sau ca bucăți întregi ori feliate. Este al treisprezecelea produs românesc care beneficiază de indicație geografică protejată în toată Uniunea Europeană. Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, „legătura produselor din carne “Salinate de Turda – IGP” cu regiunea de producție rezultă din îndelungata tradiție a locuitorilor din zonă, folosind metoda de conservare prin saramurarea și afumarea cărnii, în perioadele de iarnă, după tăierea porcului, fapt cunoscut din vremuri străvechi”. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune. În cazul acesta, toate etapele specifice procesului de producție pentru obținerea produsului „Salinate de Turda – IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată, respectiv Municipiul Turda și comunele: Mihai Viteazu, Tureni, Ploscoș, din județul Cluj.
„Salinate de Turda – IGP” se alătură celor 12 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată) și Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată). În prezent, România mai are două produse care se află în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene, respectiv pentru dobândirea protecției Indicației Geografice Protejate – Batog deltaic de sturion și Babic de Buzău, iar în faza de opoziție europeană, pentru dobândirea protecției Specialitate Tradițională Garantată – Sardeluță marinată. Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni (județ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc.
Sursă foto: Info Mures