Limba noastră aur poartă, dar noi plătim tribut voluntar englezei. Într-un material amintind de Ambrose Bierce şi al său dicţionar satiric, Matricea Românească elogiază limba română, lovind nemilos în ceea ce se cheamă romgleză: o modă lingvistică dintre cele mai nefaste, ce ne sapă identitatea prin abuzul de englezisme.

CEO, Manager şamd = Ispravnic

Numit aşa pentru că poate isprăvi cu tine înainte să apuci să spui “bine, boss!”, ispravnicul e – uneori – băiat (sau fată) de ispravă, dovadă că româna are, prin conversiune, şi un adjectiv ispravnic, care înseamnă “de ispravă, harnic”. Mai aşteptaţi însă mult şi bine până ce veţi urma ateliere de Isprăvnicie 3.0 – pentru moment, toată lumea vrea să ajungă manager de top, nimeni nu vrea să fie ispravnic. Deşi, isprăvi-s-ar odată cu şefia, toţi CEO-ii mioritici asta sunt, în fapt.

Project Manager = Pierde-vară

Nimeni nu pare să ştie, în România, cu ce se ocupă un project manager, dar există un sentiment unanim acceptat în corporaţii că project manager-ul nu se ocupă, în realitate, cu nimic, rol ce le revine lefegiilor harnici de sub el. Adică, în 4 cazuri din 5, PM-ul e un pierde-vară cu o titulatură care îi maschează nepriceperea. Altfel spus, project manager-ul nu e, cel mai adesea, de nici o ispravă (vezi punctul anterior). E chiar indicat, însă, să ai câţiva project manageri în echipă, altfel afacerea nu pare serioasă.

Catering = Fripturism

Fripturismul neaoş („la plăcinte, înainte!”) nu şi-a ieşit niciodată din drepturi, dar e ruşinos să spui că ţi-e foame şi vrei să mănânci gratis, pe banii altora. Aşa că nu e nici o ruşine să te înfrupţi din catering, cât timp salvezi aparenţele. The best of both worlds – nu ştim cum se traduce în limba română. IOHO.

Makes sense! ≠ face sens, dar = are noimă!

În limba română, o limbă bogată în multe înţelesuri, lucrurile nu “fac sens”, cum ne e dat adesea să auzim, ci au noimă. OMG. Să auzi şi să nu crezi!

Fee = Tarif

Pentru a nu confunda artele cu cea mai veche meserie din lume, deşi cele două domenii au avut şi au în continuare, din păcate, interferenţe, pseudo-artiştii noştri, anglo-americanizaţi, nu mai au tarife, ci fee-uri. Românii, însă, au fii şi fiice, iar familia e nepreţuită.

Networking = P.C.R. (Pile – Cunoştinţe – Relaţii)

Vorba lui Păstorel Teodoreanu:

“Căpitane,

Nu fi trist!

Garda merge înainte,

Prin Partidul Comunist!”

Sistemul comunist a murit, capitalismul să trăiască! Pentru a fi politically correct şi a părea profesionişti, nu mai avem pile-cunoştinţe-relaţii, ci acum facem networking. Alexei Mateevici se răsuceşte în mormânt.

Mă “focusez” (eventual, pe accederea în carieră) = Mă concentrez

E tot mai dificil să rămâi concentrat, într-o ţară cu atâţia oameni focusaţi. De regulă, să calce pe cadavre pentru bani şi poziţie socială, vezi modus operandi-ul lui Dinu Păturică în 2018.

A targeta = A ţinti, a urmări

Nu mai avem idealuri, avem însă target-uri anuale şi “targetăm” obsesiv succese efemere, pe care la începutul anului le însemnăm în bucket list. Ferească Dumnezeu. Sau God forbid, cum se zice mai nou în romgleză.

Know-how = Pricepere, expertiză

Ai know-how, ai parte! Ai carte, rămâi cu visele deşarte! Dacă ai numai pricepere, dar nu foloseşti cuvintele potrivite, ca alţii, rişti să rămâi jobless şi, în cazurile extreme, homeless. Dovadă că, azi, e mai puţin important ce ştii, cât ce dai iluzia că ştii. Lingvistica e prietena voastră, bossulicilor!

Ilustraţie deschidere: montaj după sevilla.abc.es

Copiilor abuzaţi din România, Doina Ruşti le-a dedicat un roman zguduitor: Lizoanca este povestea lor. Matricea Românească vă oferă recenzia unei cărţi cutremurătoare.

Secolul XXI a adus cu el progresul și tehnologizarea, a promis veșnicie și a creat posibilități, însă a venit la pachet cu devalorizarea echilibrului statutar la om, mai ales în segmentul protecției copilului. Atât în Europa, cât și aici, în Moldova, ia amploare fenomenul abuzului sexual asupra infanților, în mediul urban, dar mai ales în cel rural. Coloanele de știri autohtone sunt pestrițe de noutăți în care copiii cad pradă unor părinți ingrați sau rude mârșave care, în loc să îi îngrijească cât timp consorții lor muncesc în Italia sau Spania, le distrug nevinovăția pentru propriile lor plăceri trupești.

De ce scriu despre asta? Deoarece mi se pare infam să treci sub tăcere aceste probleme acute, sângerânde. Iată de ce manifestul Doinei Ruști, transpus în romanul Lizoanca, nu m-a putut lăsa indiferentă. Cartea promitea să fie una șocantă, încă de pe copertă, unde cronica descria în manieră succintă linia de subiect, dar nu m-am așteptat să mă bântuie atâta după lecturare. Să zic că am fost șocată este ca și cum nu aș spune nimic, deoarece acest roman s-a dovedit unul atât de sensibilizant și în egală măsură dur, încât am fost de câteva ori la un pas de a renunța la el. Dar ceva din tăria mea lăuntrică m-a ținut și mai departe pe linia de plutire și am parcurs romanul cu strângere de inimă.

Atunci când am pus punct lecturii, am adunat toate rămășițele emoționale pentru a scrie această recenzie și am încercat să înțeleg fenomenul Lizoanca dincolo de aspectul ei literar. Condiția fetei aflate la pubertate și evoluția ei psiho-emoțională într-o capsulă socială de tip rural au dat romanului structura unei fabule, pe cât de odioase, pe atât de triste. Paradoxul este că eroina principală se pretează benevol stării de agonie spirituală, acceptând acțiunile incestuoase ale consătenilor ca pe o normalitate, ca pe o existență absolut firească. Pasajele înțesate cu elemente de tentă sexuală poartă o doză de disconfort, făcându-mi dificil raționamentul final în favoarea vreunei părți în acest conflict de decenii.

Acest roman s-a dovedit unul atât de sensibilizant și în egală măsură dur, încât am fost de câteva ori la un pas de a renunța la el

Lizoanca este de fapt portretul viu al tuturor copiilor abuzați care, din inocență sau de teamă, acceptă acest permanent supliciu. La cealaltă extremă stă imaginea satului, construită dintr-o sumă de minciuni și sorți ruinate, care puse cap la cap devin într-un final logice. Violența tatălui Lizoancei, care îmi dăduse bătăi de cap deoarece părea a fi nefondată, și-a găsit rădăcinile în aversiunea acestuia pentru mama sa, care se nenorocise și îi distrusese și lui viața, prin imoralitate, iar ea, la rândul său, nu fusese altceva decât încă o victimă a unor maturi ingrați. Puzzle-ul devine firesc și închegat pentru cititor aproape la jumătatea narațiunii, când prezentul și trecutul se împletesc într-o alegorie dinamică. Malaxorul numit „destin” i-a înghițit pe toți, transformându-i pe unii în victimele perfecte, iar pe alții în călăi, în jocul lor murdar fiind antrenată acea Lizoanca, țapul ispășitor, în cârca căreia sunt aruncate mai toate păcatele.

De ce mi-a plăcut acest roman? La această întrebare este dificil de răspuns, deoarece fundalul emoțional al cărții te secătuiește, dar Doina Ruști a reușit să respecte rigorile unei cărți moderne, apelând la limbajul curent, la actualitate și mai ales la construcția unor personaje destul de complicate. Anturajul și istoria poartă amprenta unui dinamism, oferindu-ne posibilitatea de a concluziona, ținând cont de propriul nostru vector valoric.

Lizoanca este de fapt portretul viu al tuturor copiilor abuzați din România

Am apreciat maniera în care au fost dezbătute problemele școlarizării, standardizarea forțată și apatia socială, care în mediul rural sunt pe ordinea de zi. În roman, Doina Ruști a condamnat vădit indiferența personajelor, „rupând” orice stereotipuri și a relevat cititorului un spectru întreg de întrebări, la care avem de dat răspunsuri dacă ne dorim o evoluție sănătoasă a societății.

Totuși, țin să vă reamintesc că Lizoanca de Doina Ruști este o lectură dificilă, mai ales pentru cei care țin mult la sensibilitatea propriilor terminații nervoase. O să aveți de a face cu fațeta urâtă a naturii umane, cu vicii și jargoane, cu imprecațiile unor vieți ruinate. Un roman realist cu o evoluție dificilă, dar care merită fiecare clipă investită, deoarece vine să asigure un contact direct între cititor și comunitate, deschizându-i acestuia cortina către metehnele omenești de care este îmbuibată societatea contemporană.

Doina Ruști, Lizoanca, Editura Polirom, București 2017, 344 pagini