Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Academia Testării

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2022, la schitul ,,Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, Tabăra de primăvară, având ca temă Tehnologia. Tabăra este gratuită și se adresează tinerilor cu vârsta între 18-35 de ani. Participanții vor avea ocazia să se integreze în rânduiala vieții mănăstirești de obște, prin participarea zilnică la programul liturgic și la activitățile gospodărești.

Totodată, prin tema abordată, tabăra își propune să îi ajute pe tineri să găsească răspunsul la întrebări precum ,,În ce măsură ne influențează tehnologia?” sau ,,Care sunt efectele tehnologiei la nivel duhovnicesc?”. Programul taberei va cuprinde conferințe care vor aduce o perspectivă integrativă asupra celor două subiecte, tehnologia și teologia. Astfel, participanții vor fi ajutați să se raporteze cât mai sănătos la fenomenul tehnologiei care a pus stăpânire pe noile generații și, în același timp, să înainteze în viața duhovnicească.

Primul invitat al taberei va fi Prof. Univ. Dr. Ștefan Matu-Trăușan, profesor la Universitatea Politehnică București și PostDoc la Universitatea Drexel, Philadelphia și le va prezenta tinerilor aspecte ale efectelor secularizatoare are inteligenței artificiale.

A doua conferință „De la bunul simt la big data; Blockchain si aplicatiile in business, Cele mai importante sisteme tehnologice ale afacerii”, susținută de Eusebiu Burcas, absolvent al Facultății de Științe Economice din Cluj, freelancer, fondatorul BurCASH, livrează traning-uri de negocieri, vânzări consultative, marketing strategic, etc.

A treia conferință ,,iPhone, iPad, iDol – sau de ce creștinii ar trebui să fie interesați de filosofia tehnologiei” va fi susținută de Silviu Man, licențiat în Drept la Universitatea din București, cu un master în Antropologie (SNSPA), actor independent de teatru&performance non-verbal la Compania9 din București, autor în cadrul revistei „Convergențe”, cu un interes deosebit în filosofia tehnologiei.

Prof. Univ. Adrian Lemeni este un apropiat al mănăstirii Oașa și, în special, al părintelui Iustin Miron. Absolvent al Universității Politehnice din Timișoara și al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București, cu un doctorat în Teologie Dogmatică, studii de cercetare la Institutul Ecumenic de la Bossey al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva și la Institutul Catolic din Paris, domnul Adrian Lemeni este în prezent conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București unde predă disciplinele Teologie dogmatică și Teologie fundamentală. Le va vorbi tinerilor despre „Tehnologia, ca religie seculară a lumii de astăzi”, un subiect pe care îl abordează și în ultima sa carte publicată, ,,Tehnicizarea inumană a vieții” (2022). Alături de domnul Adrian Lemeni va fi prezent domnul Mircea Platon, doctor în istorie la Ohio State University at Columbus și redactor-șef la ,,Convorbiri Literare”. Autor al unei cărți de actualitate  „Deșcolarizarea României”, domnul Mircea Platon va prezenta tinerilor efectele digitalizării învățământului.

Vă invităm să descoperiți și să vă bucurați din plin de liniștea schitului și totodată să cugetați la provocările aduse de tehnologie în viața creștinului, alături de invitați și de tineri din toată țara, dornici să se întărească în credință, în tumultul provocărilor lumii de azi.

 

 

Alte amănunte despre programul detaliat al taberei și invitați vor fi postate în evenimentul de pe facebook https://www.facebook.com/events/997866467829731?active_tab=about

George Stan și Florin Manolescu au fondat acum patru ani Academia Testării. Au părăsit corporațiile în care lucrau și s-au apucat să scrie și să predea cursuri. Mai exact, cursuri de testare software.

Ce fac ei este să preia persoane cu un background profesional cât se poate de divers și să-i învețe să verifice calitatea unui program sau a unei aplicații. Asta le deschide cursanților calea către o carieră nouă, respectiv le deschide ușa către industria software fără ca ei să știe neapărat să scrie cod.

Florin și George și-au crescut afacerea și sunt mândri de ea. Ei spun acum că, dacă ar fi puși din nou în situația de acum patru ani, când erau angajați în corporație, ar porni din nou în aventura creării acestui business. Deși simplu n-a fost, a fost suficient de bine încât să nu regrete vremea când viața curgea pentru ei în ritmul corporatist.

Subiecte discutate:

  • Ce este testarea software și cât de mult loc este pentru testeri în piața muncii;
  • De ce au nevoie de testeri producătorii de software;
  • De cât timp ai nevoie ca să construiești un business personal solid;
  • Dacă ați fi acum în situația de a renunța la serviciul în corporație și de a înființa un business educațional, ați face-o, chiar dacă e vreme de criză economică?
  • În ce fel criza coronavirus poate deveni o oportunitate? Cine poate profita de ea?

 

 

Academia Testării

Tabăra de primăvară 2022 schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” Găbud

20 aprilie 2022 |
Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2022, la schitul ,,Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, Tabăra de primăvară, având ca temă Tehnologia. Tabăra este gratuită...


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează