Tag

Acțiunilor Marie Sklodowska

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc anual în peste 300 de orașe europene. Anul acesta, tema este dedicată aplicațiilor pentru sănătate și se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie al programului cadru Horizon Europe al Uniunii Europene. Cu acest prilej, consorțiul ReCoNnect organizează în România activități în 20 de locații, prin care zona de cercetare de excelență este adusă în fața publicului larg, pentru a demonstra cum știința își poate aduce contribuția la dezvoltarea de soluții pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.

Evenimentul își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Promovat de Comisia Europeană proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o mare varietate de activități științifice și educative.

Astfel, vineri, pe 29 septembrie, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București își deschide porțile laboratoarelor de cercetare pentru toți cei pasionați de știință,  iar accesul este gratuit. Potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa, ziua de vineri, va avea un program special de vizitare, muzeul fiind deschis între orele 10,00 și 14,00 (ultimul vizitator va intra la ora 13,00), iar activitățile dedicate Nopții Cercetătorilor se vor desfășura în intervalul 15,00 – 20,00 (ultimul vizitator va intra la ora 19,00).

Programul evenimentelor cuprinde următoarele activități, coordonate de cercetătorii de la Antipa: * Specii străine de melci și scoici în fauna României * Păsări de amurg și de noapte * Călătorie în lumea himenopterelor * Fascinanta lume a detaliilor: universul microscopiei optice și electronice * Exploratorii apelor * Uite cu ce ne hrănim! * Vietăți cu sânge rece * Cum trebuie să preparăm insectele pentru o colecție de entomologie? * Curiozități din lumea lepidopterelor și metode inedite de capturare a acestora * Restaurarea – dăruire, muncă și respect pentru frumos * Universul cristalelor.

În intervalul 17,00 – 18,00 este programat atelierul „Antipa și Racoviță – exploratori de poveste”. Înscrierile se fac pe: https://antipa.ro/rezervari/.

Ne mutăm acum la Cluj-Napoca și iată cum este promovat evenimentul din acest an:

“Aciditatea este unul dintre cei mai periculoși inamici ai sănătății noastre, deoarece un mediu acid favorizează formarea și dezvoltarea fungilor, bacteriilor și celulelor canceroase. Ideal ar fi ca 80% din hrana consumată să fie alcalină.

Dar care este de fapt valoarea pH-lui diferitelor alimente consumate în mod frecvent?

Prin determinări ale pH-ului pentru diferite legume și fructe vom conștientiza mai bine cum putem regla balanța de pH din organism prin consumul unor anumite alimente.

Te așteptăm să descoperi noțiunea de pH, acizi și baze și valoarea pH-ului într-un organism sănătos!”

 

La Suceava, locul de întâlnire, pe 29 septembrie, este platoul din fața Universității Ștefan cel Mare, unde sunteți invitați într-o călătorie în lumea fascinantă a științelor aflate în sprijinul sănătății populației și puteți participa la experimente inedite, prezentări captivante și concursuri cu premii.

 

La Târgu Neamț, tinerii pot lua parte la discuții, dezbateri și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu cercetători din domeniul ingineriei medicale sau cu cadre didactice universitare cu preocupări în domeniul sănătății.

Unde? La Amfiteatrul de la Cetatea Neamț, în intervalul 09.00 – 12.00

 

Și Institutul de Fizică Atomică vă invită la Noaptea Cercetătorilor 2023, în 30 septembrie, în Măgurele, Piața Centrală.

“Împreună îl vom pune la treabă pe Arduino Doctor cu ajutorul căruia ne vom verifica “bătăile inimii”. Arduino Doctor este un experiment de monitorizare a ritmului cardiac care folosește un microcontroller Arduino Uno și un senzor de măsurare a ritmului cardiac. Împreună ne vom pune inima la treabă și vom vizualiza ritmul cardiac în timp real pe ecranul calculatorului, spun organizatorii. Experimentul are scopul de a arăta importanța tehnologiei în sănătate și este dedicat în special elevilor de gimnaziu care au cunoștințe minime de programare. Hai să facem inima să salte de bucurie!”

 

La Timișoara, gazdă a evenimentului este Observatorul Seismologic Timișoara, str. Glad, nr. 59. Iată comunicatul lor:

 

Transmitem un mesaj important către toți copiii, adolescenții și adulții pasionați de științe și tehnologie:

 

  • Echipajul Științescu Timișoara 2023, 𝑎𝑠𝑒𝑙𝑒𝑛𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ la Observatorul Seismologic Timișoara, sâmbătă, 30 septembrie, între orele 11:00 – 16.00. STOP.
  • Echipajele Hamilton și Team CSH i se alătură, pentru a celebra împreună Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect Timișoara. STOP.
  • Experimente fascinante de fizică și chimie, tehnologia și știința din meșteșuguri, ateliere de inginerie și mecanică, de botanică și grădinărit, astronomie, meteorologie și observații solare, povești pe teme de știință, roboți, activități din sfera seismologiei, acusticii și artei. STOP.
  • Voie bună. Distracție. Momente magice. STOP.”

 

Acțiunile organizate în cadrul Nopții Europene a Cercetătorilor sunt evenimente publice dedicate relaționarii directe dintre cercetatori si public. Ele prezintă diversitatea cercetării și subliniază impactul cercetării asupra vieții noastre de zi cu zi. Scopul este, de asemenea, să-i motiveze pe tineri să își dorească o carieră în cercetare. Evenimentele promovează modul în care cercetătorii contribuie la societatea noastră prin afișarea activității lor într-un forum interactiv și angajator, spun organizatorii.

“Alături de cercetători, exploratori și inventatori vei lua parte la experimente inedite, conferințe captivante și concursuri cu premii atrăgătoare. Celor mici, le sunt destinate zone  pline de jocuri care să le stimuleze creativitatea și gândirea critică, dar și să-i binedispună. Pentru cei mai mari, pregătim dezbateri și conferințe pe temele de interes la ora actuală în cercetare. Nu rata șansa de a sta față în față cu cei mai renumiți cercetători români și a lua parte la activitățile pregătite de aceștia.”

 

Zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg

28 septembrie 2023 |
Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc anual în peste 300 de orașe europene. Anul acesta, tema este dedicată aplicațiilor pentru sănătate și se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie al programului cadru Horizon Europe al Uniunii...