Tag

Adrian Majuru

Știați că în 1900 Bucureștiul era plin cu mobilă austriacă la mâna a doua? Sau că în atmosfera boemă a anilor 1860, când au apărut magazinele de tabac, elevii de liceu fumau nestingheriți în curțile școlilor? Cum arătau băile românilor de altă dată? Ce accesorii vestimentare purtau femeile din perioada interbelică? Ați auzit vreodată de Balul Morgii?

 

Imagini din istoria Bucureștiului de altă dată au fost recreate în fața celor care au participat zilele trecute la Grand Hotel Continental, la lansarea volumului ”Cum se distrau românii odinioară” de Adrian Majuru (Editura Corint, 2019). În prezența autorului, evenimentul cu parfum interbelic i-a avut ca invitați pe Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei, și jurnalistul Cătălin Striblea. Preț de un ceas publicul a fost purtat de cei trei vorbitori pe străzile de mult uitate, la cafenelele unde odinioară marii boieri își începeau dimineața, pe la restaurantele și braseriile unde se desfășurau cele mai spumoase discuții, prin parcurile de promenadă și echitație, magazine de lux, agenții de vacanță, teatre de vară și de varieteu.

 

O zi în tihna Bucureștiului de ală dată

Cartea reconstruiește atmosfera care trona în viața de zi cu zi a bucureștenilor, incluzându-i pe cei din cercurile nobile, dar și pe servitori, meșteșugari ori oameni simpli de pe stradă. Nu avem de-a face cu o analiză rece și distantă a acelor vremuri. Autorul pătrunde dincolo de acestă pătură a istoriei și îi pune pe contemporanii săi la masă cu personajele din carte. “Este o abordare a istoricului, a antropologului și a scriitorului, pentru că avem pasaje de mare poezie. Autorul urmărește continuitatea, lucrurile care se păstrează până astăzi. Există o sensibilitate și o atenție pentru detaliu, care mi se par definitorii pentru acestă carte”, a apreciat Sandra Ecobescu. Cele 54 de capitole care compun această lucrare, satisfac curiozitatea pasionaților de istorie, de cifre și statistici, dar și celor care doresc să evadeze din vâltoarea cotidiană și să se reîntoarcă în tihna pe care o aduce Bucureștiul interbelic.

 

La finalul lansării Adrian Majuru a dat autografe celor prezenți

La finalul lansării Adrian Majuru a dat autografe celor prezenți

 

Parfumul locurilor de odinioară

Puțină lume știe că pe locul unde se află actualul Grand Hotel Continental, începând din 1860 a fost hotelul unui belgian care 30 de ani mai târziu a dat faliment. Pe locul acestuia, Jacques Menachem Elias, cel care dă numele celebrului spital din capitală, a construit un hotel și mai mare. La mesele acestuia se aduna pentru a discuta toată crema orașului. Aici se depănau cele mai savuroase povești, se schimbau idei, păreri, iar între hotel și cofetăria Capșa aflată în proximitate exista o continuă circulație de personaje și picanterii. “Această carte vine, ia cu penseta și rememorează viața acelor oameni. Adrian Majuru stabilește decorul, pune personajele la locul lor, iar tot acest parfum ni-l restituie”, a spus Cătălin Striblea.

Radiografia românului pe care o face autorul este cea a unui om primitor, care a coexistat de-a lungul istoriei fără dificultăți cu o paletă diversă de naționalități. Fie că erau evrei, albanezi, romi, greci, austro-ungari, toți trăiau pe o singură stradă, cum ar fi strada Șepcari, într-o armonie deplină. Drama pierderii acestor nații conlocuitoare care aduceau un plus de bunăstare, pricepere, cultură, se va resimți deplin în timpul regimului comunist care a produs o mutație în modul cum bucureștenii își petreceau vacanțele, puținul timp liber, în modul cum se îmbrăcau, dar mai ales cum se comportau în societate. “Cartea amintește de o istorie care trebuie păstrată și dată mai departe. E despre noi așa cum ar trebui să fim”, a precizat Cătălin Striblea.

 

Haine franțuzești ținute în mobilă de mâna a doua și tutun din plin

O altă poveste poate mai puțin știută este schimbarea modei vestimentare a doamnelor din pricina ofițerilor ruși. Între 1806-1812, proaspăt ajunși în București, rușii arătau exemplar din punct de vedere al vestimentației. Atunci, impresionate peste măsură, din cochetărie și spirit de seducție, doamnele au adoptat moda franțuzească pe care o văzuseră la ofițeri și s-au îmbrăcat ca la Paris. Altă istorie mai puțin știută pe care Adrian Majuru o aduce la suprafață este cea a elevilor care fumau tutun în văzul profesorilor. În 1860, după ce au apărut primele magazine de tabac și tutun, liceeni ieșeau în timpul pauzelor și fumau în mijlocul curții.

Istoria produselor second-hand este veche la români. Pe la 1900, se arată că în tot Bucureștiul existau case pline de mobilă austriacă la mâna a doua. Tot ce nu mai aveau nevoie austriecii, vindeau românilor care se mândreau că posedă o mobilă adusă din Imperiul austriac. “Am încercat să surprind timpul liber de odinioară și ce a însemnat el la scară istorică. Satul se ghidează după un calendar, și tot ce se întâmplă acolo este structurat după ce sarcini are de îndeplinit omul în funcție de zi și anotimp. Orașul de cele mai multe ori își permite să încurce anotimpurile”, a concluzionat Adrian Majuru.

 

Muzeul Municipiului Bucureşti a anunţat recent că a încheiat un parteneriat cu Festivalul Internaţional George Enescu: pe durata festivalului, evenimente muzicale inedite și expoziții în sediile muzeului. Scopul acestui mix este să fie sporită interacţiunea dintre oraş şi Festivalul Enescu. Managerul Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB) ne dă detalii.

Sinteză: 

  • pe 23 iulie se deschide la MMB o expoziție de aparate vechi de reprodus muzica. Unele dintre exponate sunt vechi de două secole;
  • serie de concerte în săli mai puțin obișnuite pentru festival: Vila Dr. Nicolae Minovici, Casa Cesianu, Casa Th. Aman, Palatul Suțu. Publicul poate vedea și muzeul, vizita este inclusă în preț;
  • ucenicia în muzică se face prin muzica clasică, fie că e vorba despre interpreți, fie despre auditori. Un bun exemplu este Freddie Mercury.

 

Interviu cu istoricul și sociologul Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București

Parteneriatul dintre Muzeu și Festival este fără precedent. Care sunt principalele repere pe care ni le puteți da?

Este primul muzeu care își oferă spațiile unui astfel de eveniment. Și tocmai pentru că este un muzeu, am integrat în acest parteneriat și o expoziție care se numește ”Câteva mărturisiri despre muzică. Muzica de acasă”. Va fi inaugurată pe 23 iulie. Este o poveste legată de muzică, evident, despre investiția constantă în tehnologie și dorința oamenilor de a asculta muzică acasă. Vom admira, dar vom și asculta muzică la aparate construite la începutul secolului al XIX-lea sau folosindu-ne de aparatură modernă. Ne vom bucura și de concerte în sălile muzeelor noastre.

Ideea de muzică clasică, evenimente dedicate melomanilor, ați integrat-o de mai mulți ani în programul caselor din structura extinsă a Muzeului Municipiului București. Pe cine aveți în vedere în mod special în acest parteneriat? V-am auzit recent amintind de faptul că se vorbește mult despre îmbătrânirea audienței care iubește și consumă muzica clasică în sala de spectacol.

Eu nu cred în îmbătrânirea auditoriului, mă refer la prezența pe care o putem constata într-o sală de concerte, și o să vedem asta și la festival. Nici în lipsa de interes a tinerilor pentru muzica clasică. Ca să faci muzică, indiferent de curentul muzical pentru care optezi, trebuie să-ți faci ucenicia în muzica clasică. Ca să faci față în rock, în punk, trebuie să știi în primul rând un instrument clasic. Și aș da exemplul trupei Queen, al lui Freddie Mercury, în mod special, care, după cum se știe, cânta minunat la pian. Drept urmare, cu asta începi. După care îți dai seama că este cu adevărat o muzică pe care nu o poți părăsi. Pe de altă parte, dincolo de melomani, cred că nu este persoană care să nu aibă cel puțin două-trei piese de muzică clasică pe care să le știe sau să le fredoneze pentru tot restul vieții. Cât despre evenimentele muzicale cu care vom extinde Festivalul Enescu în afara sălilor obișnuite, acestea se vor suprapune peste programul nostru din fiecare toamnă pe care îl desfășurăm sub titulatura ”Museicorum”. Este un festival de muzică clasică pe care îl organizăm de patru ani. Particularitatea acestei ediții este că seria de concerte se va desfășura în câteva dintre casele Muzeului Municipiului București care au și acustica potrivită și au fost proiectate pentru reprezentații muzicale cu public. Mă refer la casa artistului Theodor Aman, la Palatul Suțu, casa Cesianu de pe Calea Victoriei sau vila Dr. Nicolae Minovici. Prețul unui bilet va fi de 20 de lei, în această sumă este inclusă și posibilitatea vizitării muzeului unde are loc concertul pe o perioadă de 30 de zile.

Spuneați că începând din 23 iulie oferiți publicului ”Câteva mărturisiri despre muzică. Muzica de acasă”, o expoziție foarte variată prin exponatele pe care le-ați selectat.

Vrem să oferim publicului, de această dată mai ales curiozități: faptul că muzica, în spațiul domestic, s-a strecurat și în piese uzuale non-muzicale, în servicii de cafea sau de ceai, în veselă de porțelan. O găsim și pe timbre, pe unele bancnote. Să ne amintim că nu de mult era o bancnotă care avea imprimat pe ea chipul lui Ciprian Porumbescu, acum îl avem pe George Enescu. Vor fi expuse baghetele dirijorului George Georgescu, texte ale muzicologului Constantin C. Nottara sau partituri. De asemenea, tablouri și instrumente muzicale. Dar, cum spuneam expoziția propune mai ales o poveste legată de tehnologie.

 

Vreți să vedeți cum arătau bucureștenii din secolul 18 și cum a evoluat imaginea lor până astăzi, trecând prin diferite epoci istorice? Aceasta este tema unei inedite colecții de portrete care este deschisă la Palatul Suțu. Despre conținutul expoziției și intenția din spatele ei l-am întrebat pe istoricul și antropologul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București (credit foto: Andrei Ispas).

 

Ați expus câteva zeci de portrete, cele mai multe chipuri au nume fără notorietate publică. În ce cheie ați dori să citească vizitatorul această poveste vizuală?

Ne-am gândit că nu ar fi rău să propunem un exercițiu pe care oricum îl facem în viața noastră. Sunt convins că nu puțini sunt cei care au, în colțul unei camere, o mică poveste în fotografii a propriei familii, cu părinți, cu bunici, dar și cu rude mai îndepărtate, întâmplări ale altor generații. Însă aproape niciodată, în cursul vieţii noastre, nu avem acces la o memorie similară colectivă să putem observa pe chipul semenilor noştri cum le-a fost, bine sau mai rău, în funcţie de oscilaţiile mediului social şi ideologic în care au trăit. Drept urmare, am avut ideea unei expoziții cu imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în orașul nostru din secolul al XVIII-lea până în prezent.

 

Expo_5

 

Știm că interesul dumneavoastră pentru chipurile umane portretizate este ceva mai vechi și că este de inspirație vieneză.

Da, între anii 2011 și 2012 am avut un stagiu de cercetare antropologică, sub coordonarea profesorului Thede Kahl, la Universitatea din Viena. Am lucrat aplicat pe valoarea antropologică a patrimoniului muzeistic din Kunsthistoriches Museum, prilej cu care am început să-mi notez o serie de similarități între chipuri umane portretizate la câteva secole distanță. Principala concluzie e că există ascuns un detaliu de fizionomie comună în interiorul profesiilor dezvoltate în Europa urbană.

 

Expo_1

 

Un chip, întreaga înfățișare, memorează de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin discret, anumite trăsături, după criteriile unui sculptor, ale unui artist ce urmărește să exprime ceva prin creație. Pentru că unele semne, urme ale unor evenimente, împrejurări, sunt urme ale propriei istorii care nu trebuie să se piardă.

V-am auzit vorbind despre chipul uman ca un muzeu personal ce aparține și orașului. Cât din ceea ce suntem, din felul cum arătăm, se datorează contextului în care trăim? Omul este după chipul și asemănarea urbei sau invers?

Factorul cultural modelează neîncetat și sub cele mai variate forme, pe diverse durate de timp, scurte, lungi sau permanente, haina materială cu care am fost înzestrați la naștere. Iar expoziția demonstrează din plin acest aspect: bucureșteanul, prin adopție, prin naștere sau tranzit, poate să vadă un numitor comun, între ceea ce este el, ceea ce reprezintă societatea de astăzi și cum arată, în oglindă cu realitatea în care au trăit antecesorii mai apropiați.

 

Expo_4

 

Acest numitor comun este determinat de factori externi de presiune, de modelare, cum ar fi familia în care crești și cea pe care ți-o formezi la maturitate, și evident anturajul social, profesia și societatea în ansamblul ei. În modificările fizionomiilor colective se poate vedea cât de tolerantă sau intolerantă ideologic a fost această societate  pe parcursul vieții tale. Așa că dorim să oferim o imagine a expresiei urbane pe ultimii 100 de ani având Bucureștiul ca studiu de caz. Este fiind o perspectivă fără precedent pentru spațiul expozițional.

Între fotografii, fresce, tablouri, litografii, bancnote, farfurii și medalii cu imagini-portret ale bucureștenilor de altădată se găsește și o tabletă cu un spațiu generos de stocare pentru chipuri ale bucureștenilor care vor ajunge în această expoziție.

Da, invităm vizitatorul să completeze el însuși panoplia acestei frumoase povești despre noi, fotografiindu-se în spațiul expozițional. Ideea de a-ți prinde chipul alături de panelul prezentat deja este din punctul meu de vedere, pentru cel care va face această alegere, capătul unui segment de dreaptă, un punct final al unui drum al prezentului. Este mai bine, este mai rău, este mai vesel, este mai trist, el este și imagine a acestui oraș. Dincolo de circumstanțele particulare ale vieții trăite în prezent, pentru moment, există și un flux de afecte și sentimente care îți traversează viața și rămâne pe chipul tău până la senectute în funcție de cât de mult rămâi în această poveste pe care tu o trăiești.

 

Expo_2

 

L-am rugat pe profesorul Adrian Majuru, directorul general al Muzeului Municipiului București, să decupeze trei exemple de mari oameni cvasinecunoscuți din trecutul României. I-am cerut să ne vorbească și despre părțile frumoase ale Capitalei, și despre vremurile de dezvoltare energică ale țării noastre, către care am avea toate motivele să privim cu mândrie. Ne-a răspuns într-un interviu pe care vi-l oferim integral, în format audio.

 

Info practic pentru accesarea fișierului audio pe dispozitivele mobile: dacă nu aveți cont de Soundcloud, dați click pe butonul Listen in browser.

 

Invitat la debutul conferinţelor de la Facultatea de Litere, marcând Anul Centenar, istoricul Adrian Majuru le-a vorbit tinerilor prezenţi în sala de lectură a Bibliotecii Facultăţii despre ce este un lider, împărtăşindu-le sfaturi preţioase.

Majuru, care este directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, a susţinut o prezentare interactivă, proiectând imagini ale unor personaje istorice diverse, invitându-i pe studenţi să deducă, din postura sau mimica acestora, dacă au sau nu calităţile unui lider.

Totodată, istoricul a presărat în discuţie sfaturi sensibile. Matricea Românească face, mai jos, o selecţie a celor mai importante poveţe, aplicabile nu doar viitorilor lideri, ci tuturor cetăţenilor în formare:

Nu vă îndepărtaţi de spaţiul public. Nu vorbiţi de pe foaie. Vorbind liber, vă recalibraţi emoţional. Iar spaţiul public vă reformatează. (…) Mai ales când conduci o instituţie, asta ajută.”

Vorbiţi cu paznicul, cu femeia de serviciu – oamenii care nu au ce pierde pot fi nişte companioni foarte buni, la un moment dat. Asta până nu vă pavilionaţi! Eu asta am făcut în primii doi ani, până m-a cunoscut lumea.”

Nu vă pierdeţi umorul, niciodată.”

Un lider trebuie să fie cel mai bun în profesia lui. Asta îţi conferă autoritate. Pe valoarea şi consistenţa profesiei se construiesc funcţiile publice, politice şi aşa mai departe.”

Un lider se impune prin prisma profesiei, nu a funcţiei. Comparaţi fotografiile liderilor de ieri cu portretele celor de azi – veţi sesiza o mare diferenţă.”

Nu uitaţi din ce nădragi aţi ieşit. Puterea alienează şi alienarea malformează.”

Un lider trebuie să se opună celor predispuşi la obedienţă.”

Liderul nu e cu diplomă, iar el nu-şi doreşte să devină asta. Decidenţa vine natural, când o masă critică vrea să o confere.”

Când liderii adevăraţi lipsesc, apar liderii cu diplomă: 3 facultăţi, 2 doctorate – şi un partid. E o reţetă simplă. Vreţi să o încercaţi?” (remarcă ironică, la o întrebare din public)

Învăţăturile lui Adrian Majuru pentru tineri: “Un lider trebuie să se opună celor predispuşi la obedienţă” / “Când veţi ajunge şefi - până nu vă cunosc - vorbiţi cu paznicul, cu femeia de serviciu. Oamenii care nu au ce pierde pot fi companioni foarte buni”

19 Aprilie 2018 |
Invitat la debutul conferinţelor de la Facultatea de Litere, marcând Anul Centenar, istoricul Adrian Majuru le-a vorbit tinerilor prezenţi în sala de lectură a Bibliotecii Facultăţii despre ce este un lider, împărtăşindu-le sfaturi preţioase. Majuru, care...